Tribuna, februarie 1912 (Anul 16, nr. 25-47)

1912-02-01 / nr. 25

Anul XVI. ABONAMENTUL Pe un an .28 Cor. Pe un jum. . 14 . Pe 6 luni . 2.40 . Numărul de zi pentru Ro­­mâtnia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Nr. 25­­REDACŢIA­ şi ADMINISTRAŢIA : Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE te primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 filer­. Manuscripte nu să înapo­iază. Ienicerii ideii de stat. Limba românească pălmuită. — 16 clerici români,jertfindu-şi cariera pentru limbă. — Capcana romano-catolică dela Oradea-Mare. — Preludiile episcopiei gr.-cat. ungureşti. Arad, 13 Februarie. Cnutul şovinizm­iului maghiar a izbit iarăşi cu cruzimea-i seculară în sentimen­tul nostru cel mai sfânt, în dragostea noa­stră de limbă. 16 tineri români, elevi ai seminarului romano-catolic din Oradea-mare au fost sctoşi în stradă şi împinşi în braţele celei mai depline nesiguranţa. Pentru ce? Pen­­tru că îşi iubesc limba, care e românească, 16 tineri români, crescuţi în cinstirea Învăţăturilor creştineşti şi hotărâţi să-şi închine viaţa idealului blând al Mântuito­rului, au fost ultragiaţi în modul cel mai barbar, supuşi celei mai cumplite terori sufleteşti şi siliţi, în cele din urmă să se lapede de idealul vieţii lor. Pentru ce? Pentru că au vorbit româneşte. 16 inimi candide, însufleţite de ritmul etern al sângelui românesc, au fost rănite de ţepele carcserdarilor travestiţi în rasa duhovnicească şi îngenunchiate în faţa simbolului urii şi al patimei fără hotar, în faţa stindardului mincinos şi straniu al imperialismului unguresc. Pentru ce? Pen­tru că n'au voit să cânte Imnul lui Köl­csey,­­n’au voit să-şi însuşească acest stri­găt de luptă al celor ce au pornit de secoli răsboiul de exterminare împotriva noa­stră. Şi în vreme ce cele 16 victime ale in­toleranţei şovine au plecat cu sufletul uluit în lumea largă, pierzându-se pe cărările unui viitor nesigur, în urma lor se înfiripă bat­jocuri bor şi voinic Imnul lui Kölcsey, cântat de foştii lor tovarăşi întru Christos, de clericii maghiari ai seminarului. Pentru ce? Pentru ca să se adeverească lumii, că semnariile romano-catolice nu sunt şi n’au fost nici odată în Ungaria ocrotitoare ale spiritului de iubire universală propovăduită de Christos; că între zidurile lor se cultivă numai buruienile unui clericalism de rasă şi că directorii acestor seminare au singu­ra misiune de a creşte ieniceri utopiei pan­­maghiare, înşişi fiind supuşi de o râvnă nu mai puţin civilizatorică decât cea a fai­moaselor cete dăruite istoriei de sultanul Murad. In cazul nostru, ienicerul se chiamă Lányi, în acelaş timp episcop de Tim­ini şi fost instructor al arhiducelui moştenitor Francisc Ferdinand, om deci, deplin con­ştient de importanţa politică a faptelor sale. A lui e azi toată slava Ungariei feri­cite, spre fruntea lui scăldată în reflexul ideii de stat se înalţă azi binemirosit­oarele tămâieri ale presei jidano-maghiare şi tot spre el se îndreaptă şi recunoştinţa noa­stră, pentru că lui îi datorăm şi noi pilda de o atât de strălucită şi nebănuită demni­tate românească, cum e cea care se des­face pentru zilele noastre din atitudinea celor 16 tineri pălmuiţi în mândria lor na­ţională, înseninat şi cu ochii schimteind de mân­drie priveşte azi la voi un neam întreg, bra­vilor tineri. Prin fapta voastră aţi dat o nouă fâlfâire speranţelor noastre şi im bon îndemn voinţei noastre sleite în lupta cu un potrivnic, în faţa căruia, azi mâne, o singură şi nebiruită armă ne mai rămâne: conştiinţa naţională. Din substratul tainic şi plin de veşnice comori al sufletului ro­mânesc, voi aţi făcut să ţîşnească un nou izvor de energie, răcorind inimile româ­neşti de pretutindeni. A­ voastră e admira­ţia noastră şi pământul românesec vouă vă va surîde la primăvară cu toate podoa­bele lui de viaţă reîntinerita. Dar soarta voastră ne vine şi cu un su­prem îndemn pentru a ne face datorii vechi, datorii mari, a căror neglijare ne mustră de mult. Cea dintâi între aceste datorii­­, separarea neamânată şi absolută a învăţământului nostru teologic gr. cato­lic. Seminarele romano-catolice sunt tot atâtea capcane ale clericalismului şovin, fie ele la Budapesta, la Ungvár, fie în Oradea­­mare. Viaţa clericilor români e între zi­durile acestor seminare o viaţă strivită de regulamente în spirit exclusivist şi into­lerant unguresc. Sentimentele lor româ­neşti sunt pas de pas umilite, ultragiate şi batjocorite, nu numai în paguba edu­caţiei lor în spirit românesc, ci şi în defa­voarea concepţiei ce trebuie să aibă des­pre misiunea lor de propovăduitori ai dragostei între popoare. Sunt nenumărate cazurile care ilustrează acest sistem de educaţie al seminarelor romano-catolice. Ajungă dacă amintim acum numai că, chiar în cronica seminarului de la Oradea­­mare găsim d­ouă cazuri recente, nu mai puţin revoltătoare ca cel despre care­ scri­em. In anul tămbălăului milenar, au fost nevoiţi să părăsească seminarul,­­— din aceleaşi motive, — şapte români, iar acum vre­o trei patru ani un nou scandal la fel a scormonit tainele acestei capcane a şo­vinismului rabiat. Căpeteniile bisericii noastre unite sunt datoare să facă toţi paşii cu putinţă pentru a pune pe viitor la adăpost pe studenţii români de urgia ienicerilor travestiţi în reverendă şi pentru a rupe în acelaş timp o legătură primejdioasă cu duşmanul, le­gătură care trebuie să aibă pentru noi semnificaţia miticului fir al Ariadnei. Azi, când sub forma episcopiei gr. cat. ungureşti se apropie de noi una din cele mai mari primejdii naţio­nale din câte ne-au ajuns vre­odată, arhiereii noştri trebuie să se ridice mereu la înălţimea misiunei lor istorice, să-şi concetreze şi ultimul strop de energie şi demnitate, pentru ca să poată abate toate ispitele potrivnicului, toate încercările lui de a pătrunde în sanctuarul legii noastre româneşti. A fost poate o coincidenţă bi­necuvântată, că chiar în zilele în cari a fost întrunit la Budapesta consiliul epis­­copilor catolici pentru a lua o hotărâre în chestiunea episcopiei gr. cat. ungureşti, s’a petrecut şi scandalul dela Oradea-ma­re. Atât P. S. S. episcopul Radu, cât şi cei­lalţi prelaţi ai noştri au putut să vadă în scandalul dela Oradea-mare cea mai stră­lucită desminţire a­ oricărei speranţe într'o revenire a catolicismului unguresc la sen­timente de corectitudine şi loialitate faţă de biserica gr. catolică românească. Va fi înţeles P. S. S. încodată că, în cazul dela Oradea-mare se reoglindeşte un sistem în­treg de tendinţe, duşmănoase nu numai bi­­sericei noastre gr. cat., ci şi neamului no­stru întreg. Va fi înţeles şi zădărnicia unei politici oportuniste­ — fie în biserică, fie în viaţa socială— şi va fi înţeles toate urmările nefaste ce poate­­să le mai aibă oportunismul căpeteniilor noastre biseri­­­­ceşti. Spre mângâierea noastră, înregistrăm aici­ că „Unirea”, în numărul său din ur­mă, declară de neverosimile ştirile presei ungureşti în chestiunea episcopiei gr. cat. ungureşti, rămânând aceasta şi pe mai­­ departe un pivni desiderium, căci realiza­rea lui ar însemna un adevărat dezastru pent­ru biserica noastră unită, dezastru a cărui însemnătate e înţeleasă pe deplin de scaunul papal. Nu cunoaştem stadiul în care se află tratativele episco­pilor şi nici nu voin­ să ne ocupăm acum pe larg cu chestiunea­­ episcopiei gr. cat, ungureşti, dorinţa noa­stră e să accentuăm numai caracterul simptomatic al evenimentului de la­­Ora­dea-mare, căci — suntem convinşi — ca­zul acesta ne desvăleşte pe deplin situaţia — să zicem — strâmtorată a bisericei ro­mâne unite şi noi trebuie să le trimitem arhiereilor noştri uniţi cuvântul nostru de îndemn şi îmbărbătare în numele întregei opinii publice româneşti. Dumnezeu i-a desemnat să păzească

Next