Tribuna, februarie 1912 (Anul 16, nr. 25-47)
1912-02-01 / nr. 25
Anul XVI. ABONAMENTUL Pe un an .28 Cor. Pe un jum. . 14 . Pe 6 luni . 2.40 . Numărul de zi pentru Româtnia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Nr. 25REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA : Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE te primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 filer. Manuscripte nu să înapoiază. Ienicerii ideii de stat. Limba românească pălmuită. — 16 clerici români,jertfindu-şi cariera pentru limbă. — Capcana romano-catolică dela Oradea-Mare. — Preludiile episcopiei gr.-cat. ungureşti. Arad, 13 Februarie. Cnutul şovinizmiului maghiar a izbit iarăşi cu cruzimea-i seculară în sentimentul nostru cel mai sfânt, în dragostea noastră de limbă. 16 tineri români, elevi ai seminarului romano-catolic din Oradea-mare au fost sctoşi în stradă şi împinşi în braţele celei mai depline nesiguranţa. Pentru ce? Pentru că îşi iubesc limba, care e românească, 16 tineri români, crescuţi în cinstirea Învăţăturilor creştineşti şi hotărâţi să-şi închine viaţa idealului blând al Mântuitorului, au fost ultragiaţi în modul cel mai barbar, supuşi celei mai cumplite terori sufleteşti şi siliţi, în cele din urmă să se lapede de idealul vieţii lor. Pentru ce? Pentru că au vorbit româneşte. 16 inimi candide, însufleţite de ritmul etern al sângelui românesc, au fost rănite de ţepele carcserdarilor travestiţi în rasa duhovnicească şi îngenunchiate în faţa simbolului urii şi al patimei fără hotar, în faţa stindardului mincinos şi straniu al imperialismului unguresc. Pentru ce? Pentru că n'au voit să cânte Imnul lui Kölcsey,n’au voit să-şi însuşească acest strigăt de luptă al celor ce au pornit de secoli răsboiul de exterminare împotriva noastră. Şi în vreme ce cele 16 victime ale intoleranţei şovine au plecat cu sufletul uluit în lumea largă, pierzându-se pe cărările unui viitor nesigur, în urma lor se înfiripă batjocuri bor şi voinic Imnul lui Kölcsey, cântat de foştii lor tovarăşi întru Christos, de clericii maghiari ai seminarului. Pentru ce? Pentru ca să se adeverească lumii, că semnariile romano-catolice nu sunt şi n’au fost nici odată în Ungaria ocrotitoare ale spiritului de iubire universală propovăduită de Christos; că între zidurile lor se cultivă numai buruienile unui clericalism de rasă şi că directorii acestor seminare au singura misiune de a creşte ieniceri utopiei panmaghiare, înşişi fiind supuşi de o râvnă nu mai puţin civilizatorică decât cea a faimoaselor cete dăruite istoriei de sultanul Murad. In cazul nostru, ienicerul se chiamă Lányi, în acelaş timp episcop de Timini şi fost instructor al arhiducelui moştenitor Francisc Ferdinand, om deci, deplin conştient de importanţa politică a faptelor sale. A lui e azi toată slava Ungariei fericite, spre fruntea lui scăldată în reflexul ideii de stat se înalţă azi binemirositoarele tămâieri ale presei jidano-maghiare şi tot spre el se îndreaptă şi recunoştinţa noastră, pentru că lui îi datorăm şi noi pilda de o atât de strălucită şi nebănuită demnitate românească, cum e cea care se desface pentru zilele noastre din atitudinea celor 16 tineri pălmuiţi în mândria lor naţională, înseninat şi cu ochii schimteind de mândrie priveşte azi la voi un neam întreg, bravilor tineri. Prin fapta voastră aţi dat o nouă fâlfâire speranţelor noastre şi im bon îndemn voinţei noastre sleite în lupta cu un potrivnic, în faţa căruia, azi mâne, o singură şi nebiruită armă ne mai rămâne: conştiinţa naţională. Din substratul tainic şi plin de veşnice comori al sufletului românesc, voi aţi făcut să ţîşnească un nou izvor de energie, răcorind inimile româneşti de pretutindeni. A voastră e admiraţia noastră şi pământul românesec vouă vă va surîde la primăvară cu toate podoabele lui de viaţă reîntinerita. Dar soarta voastră ne vine şi cu un suprem îndemn pentru a ne face datorii vechi, datorii mari, a căror neglijare ne mustră de mult. Cea dintâi între aceste datorii, separarea neamânată şi absolută a învăţământului nostru teologic gr. catolic. Seminarele romano-catolice sunt tot atâtea capcane ale clericalismului şovin, fie ele la Budapesta, la Ungvár, fie în Oradeamare. Viaţa clericilor români e între zidurile acestor seminare o viaţă strivită de regulamente în spirit exclusivist şi intolerant unguresc. Sentimentele lor româneşti sunt pas de pas umilite, ultragiate şi batjocorite, nu numai în paguba educaţiei lor în spirit românesc, ci şi în defavoarea concepţiei ce trebuie să aibă despre misiunea lor de propovăduitori ai dragostei între popoare. Sunt nenumărate cazurile care ilustrează acest sistem de educaţie al seminarelor romano-catolice. Ajungă dacă amintim acum numai că, chiar în cronica seminarului de la Oradeamare găsim două cazuri recente, nu mai puţin revoltătoare ca cel despre care scriem. In anul tămbălăului milenar, au fost nevoiţi să părăsească seminarul,— din aceleaşi motive, — şapte români, iar acum vreo trei patru ani un nou scandal la fel a scormonit tainele acestei capcane a şovinismului rabiat. Căpeteniile bisericii noastre unite sunt datoare să facă toţi paşii cu putinţă pentru a pune pe viitor la adăpost pe studenţii români de urgia ienicerilor travestiţi în reverendă şi pentru a rupe în acelaş timp o legătură primejdioasă cu duşmanul, legătură care trebuie să aibă pentru noi semnificaţia miticului fir al Ariadnei. Azi, când sub forma episcopiei gr. cat. ungureşti se apropie de noi una din cele mai mari primejdii naţionale din câte ne-au ajuns vreodată, arhiereii noştri trebuie să se ridice mereu la înălţimea misiunei lor istorice, să-şi concetreze şi ultimul strop de energie şi demnitate, pentru ca să poată abate toate ispitele potrivnicului, toate încercările lui de a pătrunde în sanctuarul legii noastre româneşti. A fost poate o coincidenţă binecuvântată, că chiar în zilele în cari a fost întrunit la Budapesta consiliul episcopilor catolici pentru a lua o hotărâre în chestiunea episcopiei gr. cat. ungureşti, s’a petrecut şi scandalul dela Oradea-mare. Atât P. S. S. episcopul Radu, cât şi ceilalţi prelaţi ai noştri au putut să vadă în scandalul dela Oradea-mare cea mai strălucită desminţire a oricărei speranţe într'o revenire a catolicismului unguresc la sentimente de corectitudine şi loialitate faţă de biserica gr. catolică românească. Va fi înţeles P. S. S. încodată că, în cazul dela Oradea-mare se reoglindeşte un sistem întreg de tendinţe, duşmănoase nu numai bisericei noastre gr. cat., ci şi neamului nostru întreg. Va fi înţeles şi zădărnicia unei politici oportuniste — fie în biserică, fie în viaţa socială— şi va fi înţeles toate urmările nefaste ce poatesă le mai aibă oportunismul căpeteniilor noastre bisericeşti. Spre mângâierea noastră, înregistrăm aici că „Unirea”, în numărul său din urmă, declară de neverosimile ştirile presei ungureşti în chestiunea episcopiei gr. cat. ungureşti, rămânând aceasta şi pe mai departe un pivni desiderium, căci realizarea lui ar însemna un adevărat dezastru pentru biserica noastră unită, dezastru a cărui însemnătate e înţeleasă pe deplin de scaunul papal. Nu cunoaştem stadiul în care se află tratativele episcopilor şi nici nu voin să ne ocupăm acum pe larg cu chestiunea episcopiei gr. cat, ungureşti, dorinţa noastră e să accentuăm numai caracterul simptomatic al evenimentului de laOradea-mare, căci — suntem convinşi — cazul acesta ne desvăleşte pe deplin situaţia — să zicem — strâmtorată a bisericei române unite şi noi trebuie să le trimitem arhiereilor noştri uniţi cuvântul nostru de îndemn şi îmbărbătare în numele întregei opinii publice româneşti. Dumnezeu i-a desemnat să păzească