Tribuna, 1964 (Anul 8, nr. 1-53)
1964-01-02 / nr. 1
Anul VIII nr. 1 (361) Proletari din toate țările, uniți-la 2 ianuarie 1964 II pagini, 51 bani LA MULTI ANI! De minutul solemn de la răscrucea anilor ne mai despart puține, foarte puține ore, dar gindurile cele mai esențiale au trecut dincolo, peste granița lui de visare. Bilanțurile lui 1963 sunt încheiate, oamenii trăiesc astăzi cu gindul in viitor, imbătrinindu-se astfel, dar fiind mai tineri decit oricînd. Ceea ce pînă acum, trei sute șaizeci și cinci de zile, fusese muncă imediată, transpusă in metal sau în gindire, s-a convertit în cifră; un nou ciclu de viață e pe cale să înceapă, investit dinainte cu semnele victoriei. Ce a însemnat cifric anul 1963 s-a spus mai bine decit oriunde în incinta Marii Adunări Naționale. Anul decisiv al sesenatului, cînd a devenit vizibil pentru oricine că această vîrstă a țării, de maturitate, e pe cale să fie împlinită cu mult mai devreme. Țării nu-i mai ajung, ca uriașilor legendari, unitățile clasice ale timpului, ale vieții. Progresul ei este gigantic. Realizările unui an calendaristic se încadrează în acelea, sintetice și rotunde, ale marilor diviziuni planificate. Ce a însemnat anul 1963? Anul Argeșului monumental? al Oneștiului matur? al Combinatului de la Galați? al ofensivei pentru calitate în industrie, pentru întărirea economico-organizatorică în agricultură? E greu de spus care din aceste obiective însemnate au avut prioritate in atenția opiniei publice și vor rămîne în cronici ca exponente ale anului trecut... Fiecare din ele a însemnat doar o direcție în ansamblul frontului larg, pașnic, biruitor, care este desăvîrșirea construcției socialiste. In fiecare din aceste cuvinte — nume proprii sau cuvinte obișnuite, denumind o vastă acțiune colectivă — se cuprind mii de trepte individuale spre cucerirea unei conștiințe înaintate. Dacă anul calendaristic este neîncăpător pentru operele timpului nostru, pentru cea mai uriașă dintre ele, crearea omului nou, fiecare moment este distinct și inimitabil. Derivată din eroismul cotidian al muncii, conștiința socialistă este realitatea primordială prin care epoca noastră se apropie tot mai mult de desăvîrșire. Exemplul mereu prezent al anilor de început, viitoarea entuziastă a fiecărei zile, încercarea bărbătească a fiecărei acțiuni, nivelul mereu mai exigent al tehnicii — sunt explicații fără echivoc ale noii configurații de conștiință la care poporul nostru a ajuns în acest al nouăsprezecelea an de existență liberă, de muncă descătușată... ...Iar acum, în preajma Anului Nou, cînd toate motivele de mîndrie se string în alai festiv pentru întîmpinare, vom ridica paharul, după un tradițional dar mereu tînăr obicei, pentru viitor... Asta însemnează: pentru prosperitatea muncii, pentru tinerețea gîndului, pentru fericirea colectivă, pentru trăinicia proiectelor. Pentru frumusețe, pentru socialism, pentru pace. In rînd cu milioanele de oameni, de iubitori ai frumuseții, de constructori ai socialismului, de luptători ai păcii, colectivul redacțional al Tribunei urează cititorilor revistei: Interesul pentru Romînia este deosebit de bu ne vorbă cu prof. univ. Nicolae Lascu și prof. înapoiați recent în țară din vizita prin Italia, pe care au întreprins-o la invitația Universității din Bologna , profesorul Nicolae Lascu, prorector al Universității Babeș-Bolyai și prof. Virgil Vătășianu, membru corespondent al Academiei R.P.R. au răspuns cu multă amabilitate întrebărilor puse în numele cititorilor Tribunei. — Prezența dv. la Bologna se înscrie pe linia unei tradiționale colaborări cu istoricii italieni. Vă rog să precizați cîteva din aspectele din ultimul timp al acestei colaborări și să schițați cîteva din acțiunile de perspectivă. Prof. N. Lascu: Intr-adevăr, în colaborarea dintre istoricii romîni și italieni, se poate vorbi de bogate tradiții. Un rol important l-a avut în această direcție deschiderea, în 1922, a Școlii române din Roma în cadrul căreia și-au desăvîrșit studiile de specialitate în domeniul arheologiei, istoriei vechi și medii, o pleiadă de oameni de știință romîni, între care putem aminti pe profesorii de azi ai facultății clujene de istorie: C. Daicoviciu, N. Lascu, D. Macrea, Șt. Pascu, Fr. Pali. în anii puterii populare această tradiție a fost continuată, printre altele, prin relații personale, univ. Virgil Vătășianu schimb de publicații, informații științifice reciproce. Congresul internațional de istorie din 1955 de la Roma, serbările ovidiene din 1957 din cele două patrii ale poetului și Congresul internațional de arheologie clasică de la Roma din 1958 au fost prilejuri de apropiere între istoricii celor două țări. Ca urmare, în ianuarie 1960, are loc la Milano prima conferință italo-română de informație științifică la care participă o delegație română condusă de acad. Constantin Daicoviciu. Conferința hotărăște inițierea de schimburi sistematice de delegații între universitățile din București și Roma, din Cluj și Bologna, din Iași și Padova. Prima delegație bologneză a sosit la Cluj în mai 1960, avînd în frunte pe rectorul universității, prof. Gherardo Forni, iar prima delegație clujeană a vizitat Bologna în toamna aceluiași an, numărînd printre membrii săi pe academicienii C. Daicoviciu, R. Ripan, A. Moga și pe prof. D. Macrea. Prof. V. Vătășianu. In ce privește întîlnirile în domeniul istoriei de artă a savanților romîni și italieni acestea au tradiții de multe decenii, începuturile acestei colaborări pot fi fixate în timpul vieții pictorului Tatarăscu care, perfecționîndu-și la Roma meșteșugul artistic, și-a însușit temeinice cunoștințe de istoria artei si s-a preocupat de studiul ei. In decursul timpului și-au desăvîrșit studiile în Italia o serie de istorici de artă romîni. (Continuare in pag. 2-a) Interviu luat de MIRCEA ȚOCA Complexul social studențesc Grozăvești SO toQ QT i Un an s-a dus Un an s-a dus. Un cerc de umbră-n suflet s-a închis. Tristețea vine ca o toamnă blinda Și trece prin grădina mea, neturburată, îi recunosc făptura diafană, ochii mari. Ce bine-ar fi să pot culege-acum Atîtea fructe ce se rotunjiră Sub razele de aur ale verii —Privesc și nu știu ce s-aleg Și crengile către pămînt s-apleacă grele. Un an s-a dus. Și stau nehotărît în paradisul gîndurilor mele. VICTOR FELEA (romtn)LASCICI ÂExpoziția de artă Privită in ansamblul ei actuala Expoziție regională de artă plastică din Cluj poate fi caracterizată printr-o serie de calități, dar și de neajunsuri, ambele de ordin mai complex și care merită o discuție mai amplă. Calitățile ei — referindu-ne mai ales la pictură — țin de modul în care mulți artiști clujeni se pregătesc pentru a se exprima mult mai semnificativ decit puteau face pînă acum. Dar tocomai caracterul acesta de amplificare și mlădiere a mijloacelor de expresie conferă expoziției un aspect tranzitoriu, arătînd mai mult pregătirea decit realizarea deplină și satisfăcătoare. în aceasta constă, credem, neajunsul actualei expoziții și impresia, ce o lasă multora, că reușitele ei ar fi mai puține decit ale precedentei expoziții regionale. Precum am menționat, și n ajunsurile, și calitățile expoziției sunt de ordin mai complex, căci neajunsurile vin uneori nu din sărăcie de muncă și imaginație, ci din exigente mai mari, mai bogate, dar încă neduse la capăt. Și acesta este, după părerea noastră, cazul actualei expoziții, în care unele pozitive, pe care ne vom calități străduia le desprinde cît mai limpede și cu concluzii pentru viitor, se impun în mod evident. Vom începe considerațiile asupra picturii expuse —1 infinit mai bogată, mai vie, mai gîndită decit sculptura expusă, dacă o privim în general — cu semnalarea calităților și apoi a neajunsurilor. Vom căuta a prezenta problemele mai mari și cu consecințe pentru viitorul creației, pe care le pun operele artiștilor din diferite generații și cu formații foarte variate. Chiar și cînd este vorba de calitățile specifice acestei expoziții se cuvine a face distincția dintre căutări și pregătire. Există artiști care „caută" nu numai fără a „găsi", dar la care căutarea este atît de haotică, destrămată, discontinuă sau chiar contradictorie (azi se adoptă manieră și mîine o alta, opusă) , încît, în asemenea cazuri, nu se poate vorbi de o pregătire, deoarece pregătirea înseamnă un efort continuu, coerent, spornic. Operele de pictură și sculptură de la Palatul Culturii din Cluj pot servi și pentru a ilustra și cazuri de „căutări” inconcludente sau absurde, dar în mai mare măsură multe din cele expuse, mai ales la pictură, dovedesc acea serioasă pregătire, gata de a duce la creații adevărate și semnificative pentru vremea noastră. Menținîndu-ne la aspectele generale ale expoziției și încă netrecînd la analizarea și aprecierea contribuției diferiților expozanți, să semnalăm ceea ce am numi pentru calități de mare pregătire tratarea în viitor mai adecvată a temelor caracteristice vremii noastre. Deși calitățile la care ne referim ar putea părea unora doar de ordin tehnic, lucrul nu este adevărat, de plastică din Cluj oarece de pe acum aceste calități sunt puse în slujba expresivității temelor și nu constituie exerciții independente de oglindirea artistică, de mesajul uman și estetic năzuit de artist. Că sînt și cazuri de tehnici și modalități de expresie folosite gratuit, exterior, formalist este adevărat și le vom semnala, cînd ne vom referi la „căutările" care nu dovedesc acea pregătire îmbucurătoare, cu care începem înfățișarea aspectelor pozitive ale expoziției. La multe dintre compozițiile și portretele și încă și la mai multe dintre peisajele și naturile moarte expuse, se observă acum un colorit viu, plin de valori afective, un colorit trăit și simțit in funcție de sentimentul pus de artist pentru oglindirea temelor. La mulți dintre pictorii clujeni, coloritul are acum un lirism profund, armonii mai vii, uneori puternice, alteori surdinizate, nuanțe mai poetice, vibrații cu profund răsunet uman. Pînă acum cîțiva ani, mulți dintre pictorii clujeni, îndeosebi cei din generațiile mai virstnice, foloseau un colorit șters, spălăcit, inexpresiv și de aceea multe din imaginile lor nu cîștigau pe privitor spre a transmite mesajul cuvenit. Cu un asemenea colorit șters, cenușiu, sumbru, compozițiile și portretele sau priveliștile nu puteau exprima sentimentele de bucurie și avînt, luminozitatea și poezia vremii construirii socialismului, ale omului nou. Dar nu numai atît. La mulți dintre artiști, felul de a pune culoarea era convențional, venit din afara trăirii temei sau ideilor, depărtat de caracteristicile focale, de specificitatea coloritu, „Și atmosferei din patria noastră. De asemenea, nu se ținea îndeajuns seama de învățămintele artei populare — cu acel simțămînt pentru culoare și decorativitate, atît de caracteristic și nici de strălucitele cîștiguri ale școlii noastre de pictură de viziunile autentice și cu un profund răsunet liric ale lui Grigorescu, Luchian, Petrașcu, Tonitza, Pallady și ale atîtor alți colonști, care au conferit — în funcție de adevărul naturii și psihologiei poporului — valori proprii picturii de la noi. Acum culoarea este vie, cîntă, emoționează în imaginile multor pictori, mai înainte nefolosind decit prea puțin virtuțiile culorii, firește ale culorii umanizate. Plină de adevăr și avînd o valabilitate permanentă este constatarea lui Karl Marx că „simțul culorilor este, în genere, forma cea mai populară a simțului estetic“. Cîștiguri vădite în folosirea culorii constatăm acum la Petru Abrudan, Gavril Miklossy, Iosif Bene și Tiberiu Erdös, în diferite genuri, de la compoziție la peisaj. Dăm în primul rînd numele acestor artiști, deoarece la (Continuare in pag. a 11-a) PETRU COMARNESCU