Tribuna, ianuarie-iunie 1971 (Anul 15, nr. 1-25)

1971-06-10 / nr. 23

V PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! DIRECTOR-FONDATOR KOAN SLAVICI (1884) • ANUL XV. NR. 23 (750) • 10 IUNIE 1971 • 11 PAGINI — 1 LEU V­ASILE POP SILAGHI: Clepsidră După eroica generație de la ’48 a urmat o diluare a poeziei, locul ideilor mari și ale senti­mentelor nobile, al rivnei patrio­tice și al entuziasmului luîndu-i atitudinea patriotardă, ades opor­tunistă și lingușitoare față toc­mai de aceia care prin politicia­nismul lor trădează ceea ce fu­sese democratic, antidespotic, an­­tiplutocratic în propriile lor pro­misiuni de altă dată. Tot în 18 Brumar Marx spune că după ce și-au desfășurat forța și pricepe­rea atleții și acrobații, apar în arena circului saltimbancii și clovnii, care maimuțărind ace­leași ponturi transformă totul în tumbe și giumbușlucuri. Numai că la circ acestea se petrec anu­me așa, dar în arena vieții lu­crurile iau o turnură tragi-comi­­că: în locul lui Napoleon I apare Napoleon III, și în locul unui drum de victorii unice în istorie, fie chiar și, în final, cu anul 1812 și cu Waterloo, avem numai un deplorabil Sedan. Cred că această imagine cu saltimbancii și clovnii se aplică măcar în par­te, și generației post-pașoptiste. Aceștia sunt epigonii de care vor­bește Eminescu și printre care pe sine însuși poetul Scrisorilor și al Luceafărului se prenumără cu ■ totul pe nedrept. Pe drept, însă, îi înfierează Titu Maiores­­cu, deși atunci cînd crede că prin definiție poetul trebuie să fie o expresie a artei pentru artă și să rămînă străin și indi­ferent față de politică, deci ipso­­facto față de patriotism, care nu poate fi un concept pe deasupra realității țării și poporului, el e gata-gata să arunce și copilul o dată cu apa murdară. Poezia patriotică a fost și va rămânea. Iar acest lucru reiese cel mai bine din etapa a treia a evoluției poeziei noastre din acest punct de vedere și pe care eu aș numi-o etapa patriotismu­lui critic. N-aș vrea să susțin, pe urmele lui Maiorescu în aprecierile lui din 1867 înainte de studiul său Direcția nouă in poezia și proza română din 1874, că în puzderia de nume de poeți și de scăieți din acea epocă, în majoritatea lor uitate, nu se poate găsi și grîu pe lîngă neghină, puțin, dar bob de grîu. Tot așa cum n-aș vrea să se creadă că socotesc poezia patriotică prin excelență ca avînd drepturi în cetate față de alte feluri de poezie, cel pu­țin la fel de valoroase. Cu atât mai mult cu cît am despre pa­triotism în poezie o concepție destul de elastică, potrivnică dec­lamatoriilor, exhibiții cu ocazii festive chiar dacă ar purta sem­nătura celebră. Le consider pe acestea, cînd nu sînt artistic per­nicioase și au o doză de substan­ță etică și educativă, o necesita­te. Dar mi se pare pe deplin patriotic, mai patriotic decît multe poezii sonetul lui Joachim du Bellay, din care reamintesc doar prima strofă, celelalte con­tinuând singure, în mintea orică­rui le cunoaște ca un răsunet ce durează de veacuri: „Heureux qui, comme Vlysse, a fait un beau voyage, j Ou comme cestuy lă qui conquit la toison, / Et puis est retourné, plein d'usage et raison, / Vivre entre ses pa­rents le reste de son aage“. Aceasta se numește dor de țară, dar poate exista și cazul u­­nui dor de țară mai bună, cînd critica prezentului devine semnul adevăratului patriotism. Maiores­cu nu pe aceasta pune accentul, ci pe faptul că „noua direcție, in deosebire de cea veche și căzută, se caracterizează prin simțămînt natural, prin adevăr, prin înțe­legerea și primirea ideilor, ce omenirea întreagă se datorește civilizației apusene Alecsandri, prin Pasteluri, dar desigur și din respect pentru marele poet în general, este pus în fruntea miș­cării, după el imediat, ca „poet în puterea cuvântului, este M. Eminescu“. Eminescu, după ce-l înfățișea­ză pe Mircea în toată măreția sa de părinte al neamului și scut al țării (căci trecutul sar e pus în valoare, dar cu scopul de-a mustra, de-a face de rușine pre­zentul), exclamă cu durere și cu revoltă: „De-așa vremi se-nvred­­niciră cronicarii și rapsozii; / Veacul nostru ni-l umplură sal­timbancii și Irozii... / In izvoa­­dele bătrîne pe eroi mai pot să-i caut; / Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut / Pot să-ntim­­pin patrioții ce-au venit de-a­­tunci în­colo? / Înaintea acestora tu ascunde-te [UNK] Apollo ! / O eroi! care-n trecutul de măriri vă a­­dumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți, / Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează, toți nerozii, / Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. / Rămineți in umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, / Descălecători de țară, dătători de legi și datini / Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voas­tră / De la munte pîn’la mare și la Dunărea albastră!“ (Continuare in pag. a 13-a) M. REVIUC Patriotismul în poezia românească (")

Next