Tribuna, iulie-decembrie 1971 (Anul 15, nr. 26-52)
1971-10-14 / nr. 41
Prestigiul speologiei românești Activitatea Institutului de speologie în primul pătrar de veac care s-a scurs de la înființarea lui, a marcat o contribuție fundamentală la progresul speologiei mondiale, prin opera de organizare, îndrumare și cercetare științifică, întreprinsă și condusă de la Cluj, de către savantul Emil Racoviță și primii săi colaboratori. Această operă a fundamentat prestigiul în lumea speologiei românești și a creat premisele dezvoltării ei actuale. .Nu-mi pot lua sarcina prezentării pe larg a prodigioasei activități prin care Institutul de speologie în ansamblul său a îmbogățit, în al doilea sfert de secol de la înființarea lui, patrimoniul pe care l-a moștenit, ci voi releva, foarte pe scurt, esența contribuției pe care mănunchiul de speologi ce are beneficiul de a activa in vechea ctitorie racovițească, au adus-o la ceea ce marele speolog a denumit: „Istoria naturală a domeniului subteran“. Cuprinsă în elementele sale cele mai generale, această activitate s-a axat pe realizarea unor sinteze asupra complexelor și sistemelor carstice, care să explice geneza și evoluția acestora, ca din evenimentele pierdute în negura milenarelor geologice să se poată întrevedea desfășurarea lor viitoare. Deloc ușoară, această activitate a necesitat cercetări de morfologie și hidrologie exo și endocarstică, urmărirea prin marcare a cursurilor de apă de la pierdere la resurgență, și explorarea nu o dată dramatică a marilor goluri subpămîntene. Tineri atunci cînd marele lor Magistru îi îndruma, cărunți acum, împreună cu cei azi tineri, cercetătorii din Cluj ai Institutului de speologie „Emil Racoviță“ au în bilanțul lor printre altele: Dezlegarea secretelor științifice a celebrei peșteri „Ghețarul de la Scărișoara“ pe care Emil Racoviță îl alinta cu denumirea de „misteriosul Ghețar“. Cinci ani de înregistrări lunare continui, a parametrilor microclimatici, dusă pînă la 100 de metri adîncime, și statistica datelor morfometrice a formațiunilor de gheață, corelată cu cea mai exactă ridicare topografică subterană din cîte se cunosc, a dus, în cele din urmă, la obținerea unor concluzii de valoare generalizatoare, asupra proceselor dinamice, ale glaciațiunii de cavernă și la corelarea acesteia cu evoluția marelui climat continental. Nu mai puțin importantă ni se pare explorarea și cercetarea de amănunt a grandiosului sistem carstic Ghețar — Ocoale a cărui bază a fost atinsă la 217 m adîncime. Secțiunea profundă dusă în rocă și ideație credem că marchează o etapă superioară în activitatea speologică românească. Prin aceeași metodă de cercetare complexă s-a pătruns pînăla 400 m adîncime în abisurile peșterii de la Izvorul Tăușoarelor, din Munții Rodnei (cea mai adîncă peșteră a țării) a cărei evoluție plină de curse și capricii carstice, s-a predat, în cele din urmă, cunoașterii științifice. Pădurea Craiului, vastă întindere calcaroasă, necunoscută ca morfologie, hidrologie și speleogeneză, imens hățiș de surprinzătoare manifestări carstice, își etalează azi trecutul pînă acum ascuns și răspunde cu promptitudine la întrebările despre viitor, pe care omul i le pune în interesul existenței sale pe acele meleaguri. Sistemele carstice Damiș—Ponoraș, Ciur—Tinoasa, cele de la Roșia, Igrița, Valea Iadului, Mișid și altele stau și ele pe Continuare în pag. a 13-a Dr. DAN COMAN șeful sectorului Cluj al Institutului de speologie Emil Racoviță Ne amintim că nu de prea multă vreme revistele noastre au propus discuției o temă interesantă și anume aceea a unei istorii literare privind creația din ultimele decenii de la al doilea război încoace. Era vorba, mai precis, de o anchetă printre critici: cum vede fiecare dintre ei o asemenea istorie literară, o asemenea sinteză despre literatura ce s-a făcut și se face sub ochii noștri. Părerile au fost, cum era și firesc, foarte diverse, după temperamentul și viziunea participanților, unele entuziaste și pozitive, propunând soluții prompte, altele mai circumspecte, mai reținute, considerînd că această întreprindere cere timp, distanțare, perspectivă. In principiu însă nimeni nu a negat că ne aflăm în preajma unui moment care solicită studiul de sinteză, lucrările panoramice, de sistematizare etc., că literatura nouă din țara noastră posedă deja suficiente valori, suficient material pentru ca eseistul, criticul, istoricul literar să fie tentați să cugete mai profund, mai aplicat la fenomenul literar în ansamblul său, la problemele și aspectele ce-i definesc profilul. Intr-adevăr putem considera că literatura nouă, literatura de azi — și acest azi cuprinde peste un sfert de veac — merită o atenție mai susținută din partea criticii, din partea tuturor acelora care, sub o formă sau alta, se preocupă de destinele ei, îi urmăresc atent și cu interes evoluția și metamorfozele. In acest sens au și fost făcuți, de altfel, primii pași. Au apărut cîteva notabile studii de sinteză asupra poeziei sau prozei actuale în care s-au exprimat aprecieri și unghiuri de vedere personale, dar s-au stabilit totodată și principalele puncte de reper într-un peisaj încă fluctuant și supus controversei. S-au scris, apoi, eseuri și articole mai mult sau mai puțin ample despre anumite perioade și anumiți autori, vizîndu-se mereu judecăți mai temeinice, orizonturi mai largi, efectuîndu-se toate acele operații de situare și analiză care conferă lucrărilor justețea și ponderea necesare. Al. Piru a tipărit o panoramă a deceniului 40—50 și se pare că pregătește și tabloul deceniilor următoare. Paul Anghel a publicat un preambul (și explicația metodologică) la o istorie posibilă a literaturii române (adusă, firește, pînă în prezent), Ion Negoițescu lucrează și el la o istorie literară ce va cuprinde și epoca noastră. Avem lucrări de acest gen semnate de G. Ivașcu, Const. Ciopraga, D. Micu, N. Manolescu, Paul Georgescu, M. Petroveanu, Virgil Ardeleanu, S. Damian etc. și sîntem siguri că în proiectele editoriale figurează alte scrieri care urmăresc să contureze o imagine cît mai adecvată și mai cuprinzătoare a literaturii noastre de astăzi. Totuși credem că atîta nu e de ajuns. Și nu e de ajuns mai ales din perspectiva prezentului imediat. Recentele documente de partid înseamnă un important reviriment al gîndirii noastre ideologice în genere. Acest reviriment nu poate rămînea fără urmări asupra spiritului critic, asupra modului în care se analizele și interpretările vor desfășura literare. De aceea socotim că o redeschidere a discuțiilor pe tema criticii și a istoriei literare ar fi binevenită și utilă. Dacă încercăm să privim lucrurile dintr-o zare mai apropiată, mai fidelă realității și filosofiei noastre, vom vedea că există probleme și noi și interesante care merită o mai atentă intervenție. Un fenomen poate fi studiat prin descriere și izolare, și noi de obicei ne-am mărginit la această metodă cînd am abordat literatura actuală. Dar explorarea trebuie dusă mai departe, spre semnificațiile mai acinei ale fenomenului. E nevoie să situăm cu mai multă exigență obiectul cercetării noastre în contextul său istoric și social, să proiectăm asupra lui toate luminile care ni le oferă o filosofie deschisă, creatoare, materialismul dialectic și istoric, sau o experiență umană și politică de proporțiile aceleia pe care am efectuat-o în epoca noastră TRIBUNA Perspective și discuții