Tribuna, iulie-decembrie 1971 (Anul 15, nr. 26-52)
1971-07-22 / nr. 29
I „Noi vrem ca arta și literatura să fie puse in slujba poporului, să se scrie și să se creeze pentru clasa muncitoare, pentru țărănime, pentru intelectualitate, pentru toți oamenii muncii. Suntem pentru diversitate de stiluri și forme în creația literarartistică. Dar, așa cum am spus și mai înainte, concepția, ideologia trebuie să fie una singură — ideologia și concepția revoluționară a clasei muncitoare. Arta trebuie să servească unui singur scop: educației socialiste, comuniste, în acest sens sintem pentru cea mai largă libertate de creație, pentru cea mai largă exprimare a imaginației, dar în spiritul concepției noastre despre lume și viață. Cred că este clar! Nu este nimic nou, ci trebuie să se înțeleagă mai profund hotărîrile Congreselor partidului nostru — și pe această linie să se acționeze“. " NICOLAE CEAUȘESCU (Din Expunerea la consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul activității politice și cultural-educative) în slujba unor necesități concrete Lucrînd de ani în cercetarea științifică, dar în același timp ca profesor în mijlocul tinerelor generații de studenți am urmărit cu cel mai viu interes și cu o nereținută emoție concluziile și discuțiile purtate în legătură cu domeniul ideologiei și al activității politice și cultural-educative, remarcabilele intervenții ale tovarășului Nicolae Ceaușescu. Multe și profunde sunt ideile și inițiativele ridicate de aceste discuții. Am găsit în ele continuitatea celor mai înaintate tradiții ale culturii românești, ale ideilor de progres social. Mă bucură îndeosebi voința fermă a partidului nostru de a ne afirma cuceririle, cultura noastră socialistă, de a-i da un maximum de demnitate și prestigiu. De multe generații oameni de știință străluciți au luptat în trecut, uneori în condiții disperat de vitrege, pentru afirmarea talentelor, a priceperii și a dotării excepționale pentru știință și pentru splendidele realizări ale minții și ale mîinilor poporului nostru. Mă bucură că partidul este în fruntea mișcării de afirmare spirituală, că ne cere să continuăm curajos munca generațiilor, că ne arată cu fermitate care ne este datoria, demnitatea noastră. Mă gîndesc la institutul nostru de cercetare din domeniul nuclear, rezultat al unei lupte, al unei politici, al unui efort colectiv conștient, creația regimului socialist. Și mă gîndesc la tinerele generații de fizicieni, azi studenți. Să nu cunoască ei lupta, frământările, să nu-i facem să participe la politica noastră științifică, la politica societății noastre? Să-i considerăm numai simpli specialiști? Ce enormă greșeală ar fi! Mă bucur că putem, că trebuie să facem totul pentru a ne educa tineretul nu numai ca buni specialiști ci în primul rînd ca militanți conștienți înflăcărați pentru progresul poporului nostru. Așa e bine, așa au făcut-o toți înaintașii noștri străluciți. Ar fi de neiertat să nu-i continuăm. Sigur, a conduce un colectiv de cercetători e o muncă științifică și organizatorică în același timp. Dar e în primul rînd o muncă politică. Știința nu o facem doar pentru satisfacția noastră personală, ea e pusă în slujba unor necesități concrete ale societății noastre. Prof. dr. doc. VICTOR MERCEA, directorul Institutului de izotopi stabili din Cluj Expresie fermă a celei mai înalte conștiințe cetățenești, expunerea recentă a tovarășului Nicolae Ceaușescu a însemnat pentru fiecare cetățean al patriei noastre socialiste o chemare și un îndemn la înrolarea în marea bătălie ideologică pe care epoca o reclamă. In consens unanim cu întregul nostru popor, noi, cei care muncim pe tariamul artei și literaturii, ne exprimăm deplinul atașament față de programul de acțiune trasat, convinși fiind de justețea și însemnătatea lui. Mai adînc ca oricine, noi simțim adevărul și profunzimea acestei chemări la exigență și respect a valorilor intelectuale și morale ale poporului. De aceea am fost și sintem pentru o literatură responsabilă, izvorâtă din realitățile vii ale epocii, din lupta efervescentă pentru adevăr și demnitate umană, pentru o literatură perfect integrată suflului creator al epocii pe care o străbatem, pentru un scris pătruns de ideologia marxist-leninistă a clasei muncitoare. Literatura și arta nu au sorți de izbîndă decît atunci cînd au rădăcinile adînc înfipte în concretul social al epocii, în realitățile sale fierbinți. A fugi de ele înseamnă a ancora în efemer, iar efemerul duce, după cum știm, la non-valoare și diletantism. A oglindi cu forță și putere de discernământ eforturile depuse de întregul nostru popor în momentul actual e o datorie de onoare a fiecărei generații de scriitori și mai ales a noastră, a celei mai tinere. Trăind în miezul fierbinte al faptelor, gândirea și creația noastră nu pot fi decît autentice, majore patriotice, capabile să cucerească și să înnobileze inimile milioanelor de cititori, constructori ai socialismului pe care îi are țara. A ne gîndi la ei înseamnă scrie actual, uman, realist, anagajat. Căci a răspunde prezent la chemarea epocii înseamnă de fapt a răspunde prezent la chemarea viitorimii. Dr. MIRCEA POPA, cercetător principal la Institutul de lingvistică și istorie literară Cluj Pentru o literatură integrată Perenitate, contemporaneitate Poate că în aceste două cuvinte s-ar putea condensa comandamentul zilelor noastre față de creația scriitoricească și artistică. Contemporaneitatea este o cerință dintotdeauna, deci una perenă, socială. Faptul că omul unei anumite epoci dorește să-și vadă zugrăvit chipul său uman, năzuințele, concepția sa despre viață, care scrutează și în viitor, visele, trăsăturile caracteristice ale individualității sale, este o problemă socială permanent actuală. Este o preocupare ce interesează societatea, deoarece creația literară și artistică prin înrîuirea și puterea sa formativă poate s-o influențeze, iar prin bogăția sa de idei e în stare să grăbească, să ajute conștiința socialistă de a ține pasul cu schimbările foarte rapide din domeniul existenței materiale. In acest fel, literatura poate să devină și ea o forță materială în stare să militeze pentru victoria ideilor înaintate, să contribuie la modelarea, influențarea și schimbarea opiniei publice. Operele literare cele mai perene au servit întotdeauna și cu succes datorită bogăției lor de idei, a umanismului veritabil ce-i degajă înavuțirea spirituală și morală a omului epocii, ridicarea demnității sale, exprimarea fidelității sale prin acțiuni concrete, angajarea militantă a celei mai bune părți a omenirii în lupta pentru progres. Și azi, și aici, aceasta este cerința față de literatura noastră. A corespunde cerințelor epocii e o chestiune de efort scriitoricesc, artistic, uman și, nu în ultimul rînd, e și o problemă de talent. Căci aici, și acum, mărimea și greutatea răspunderii va fi dată proporțional cu talentul. In realitate nu-i de loc ușor să pătrunzi mecanismul complex al realității contemporane, să trăiești cercetând și militînd pentru schimbarea condiției umane ca apoi să poți „reînvia“ toate acestea, nuanțat, cu mijloace contemporane, într-o creație artistică, în luptele de toate zilele între dorinți și realități, prezența sensibilă și nevoia de a scruta idealuri necesită o fermitate permanentă de la acela care se angajează să lumineze gândurile creatoare, efervescente ale contemporanilor. Viitorul cu exigențele sale mărite cere folosirea plenară a tuturor rezervelor de individualitate, forța de sugestivitate a talentului, necesită pricepere și cunoștințe. Desigur, nimănui nu-i pasă de vicistitudinile acrobațiilor diletante. Dar nimic nu ar justifica acum — chiar acum — reținerea, de vreun fel a creatorilor de opere care s-au impus în ultimii ani, sau nehotărîrea, „așteptarea“ precaută a acelora care se găsesc la startul activității scriitoricești sau actoricești. Va trebui să punem mai mult accent în viitor, în lumina expunerii secretarului general al partidului, asupra creșterii nivelului cultural al cititorilor de azi și mai ales al cititorilor de mâine. Aici, e vorba în primul rînd de o cunoașterea mai amplă, analitică nivelului cultural și al cerințelor oamenilor muncii. Dar asta este numai parțial o sarcină pentru scriitori și artiști. Experiența ne arată că nu este de ajuns să editezi cărți, să tipărești reviste cu crezul „le va răsfoi cel pe care-l interesează“ ci este nevoie ca toți factorii care concură la munca de educație, activiști culturali, difuzori de cărți, bibliotecari, cei ce îndrumă activitatea ideologică și culturală în sindicat, U.T.C. și alte organizații de masă să facă totul ca o carte într-adevăr valoroasă, cu forță de înrâurire formativă asupra opiniei publice, să ajungă la destinatar, la cititor. Această activitate necesită și ea oameni cu aptitudini, cu o pregătire serioasă. Atitudinea formalistă, funcționărească nu duce niciodată la rezultate. De mai multe ori a fost formulată cerința ca scriitorul, artistul, redactorul să acorde atenție permanentă purității ideologice, cerințelor publicului, să urmărească cu mai multă perseverență opinia publică. Este o cerință firească, logică cu atât mai mult cu cît între altele scriitorul este chemat să-și spună părerea în probleme sociale, să influențeze opinia publică, să ajute la creșterea responsabilității sociale. Ar fi însă greșit să se creadă că asta ar însemna ca scriitorul, sau orice alt creator, pentru a cîștiga o popularitate ieftină ar trebui să se agațe de trena vreunui „gust al maselor“ greșit înțeles. Căci nici cînd nu ne-a fost așa de străin ca azi, ca în atingerea țelurilor politicii culturale să manifestăm toleranță față de gustul de periferie. Dacă vrem să educăm în spirit sănătos, scrutător de viitor, e clar că nu pot să-și găsească loc creațiile semidocte, lipsite de conținut. Adevărata artă care obligă la meditație, descifrarea mesajului unei creații literare ce prilejuiește sentimente statornice, necesită un efort intelectual, și nu odată, un efort serios. Tocmai de aceea scriitorul este dator să caute orice prilej pentru a se întîlni, pentru a dialoga cu cititorii. De astfel de schimburi de opinii, de discuții are nevoie atît cititorul cît și scriitorul. Forma cea mai obișnuită a unor asemenea dialoguri deschise sunt întîlnirile cu cititorii, organizate în școli, case de cultură. Unii colegi de breaslă nu s-au zgîrcit cu observații usturătoare cînd la rubrica de știri din revista Utunk anunțam cine și unde s-a întâlnit cu cititorii. Noi am urmărit cu aceste știri să îmbărbătăm, să arătăm că scriitorii maghiari din România, colaboratorii noștri, la fel ca și colegii lor români, sunt gata să răspundă la invitațiile cititorilor. Căci pentru noi nu poate fi indiferentă părerea a zeci de mii de prieteni ai literaturii și nici educarea generațiilor tinere în spiritul dragostei față de carte. Pe lîngă forma, devenită aproape tradițională, ca scritorul să citească din creația sa s-au găsit și noi forme, noi posibilități ale contactelor directe, cercuri literare, grupe de studenți îi invită la discuții pe autorii unor cărți. Primirea ce se face aici este un minunat prilej de a simți influența, adevărul pe care-1 sugerează cartea. Recent, Comitetul U.T.C. din Miercurea Ciuc ne-a invitat la o manifestare intitulată „Tineri tinerilor.“ Spiritul polemic deschis, întrebările puse în legătură cu problemele noastre stringente referitoare la redactarea revistei, informația largă și atmosfera sinceră, îndrăzneață, ne face să ne gîndim de atunci mereu că din păcate inițiativa tinerilor de acolo trece drept o pasăre rară, deoarece majoritatea întîlnirilor noastre au avut loc pînă în prezent cu studenți, profesori, în general cu intelectuali. Dacă au fost unele încercări de a organiza întâlniri la cluburi uzinale sau cu organizații de masă, ele au început oarecum în atmosfera, „iar o ședință“ și se terminau pentru organizatori cu consemnarea „îndeplinirii“ unui punct din plan. Cu toate că disecarea publică a ideilor unei cărți este un prilej excelent de educare a cititorilor, iar discuțiile pot deveni un for de comparare a intențiilor scriitoricești cu cerințele sociale. SZILAGYI ISTVÁN T T