Tribuna, iulie-decembrie 1971 (Anul 15, nr. 26-52)

1971-10-14 / nr. 41

Prestigiul speologiei românești Activitatea Institutului de speologie în primul pătrar de veac care s-a scurs de la înființarea lui, a marcat o contri­buție fundamentală la progresul speologiei mondiale, prin opera de organizare, îndrumare și cercetare științifică, întreprinsă și condusă de la Cluj, de către savantul Emil Racoviță și primii săi colaboratori. Această operă a fundamentat prestigiul în lume­a speolo­giei românești și a creat premisele dezvoltării ei actuale. .Nu-mi pot lua sarcina prezentării pe larg a prodigioasei activități prin care Institutul de speologie în ansamblul său a îmbogățit, în al doilea sfert de secol de la înființarea lui, patrimoniul pe care l-a moștenit, ci voi releva, foarte pe scurt, esența contri­buției pe care mănunchiul de speologi ce are beneficiul de a activa in vechea ctitorie racovițească, au adus-o la ceea ce marele speolog a denumit: „Istoria naturală a domeniului sub­teran“. Cuprinsă în elementele sale cele mai generale, această ac­tivitate s-a axat pe realizarea unor sinteze asupra complexelor și sistemelor carstice, care să explice geneza și evoluția aces­tora, ca din evenimentele pierdute în negura milenarelor geo­logice să se poată întrevedea desfășurarea lor viitoare. De­loc ușoară, această activitate a necesitat cercetări de morfologie și hidrologie exo și endocarstică, urmărirea prin marcare a cursurilor de apă de la pierdere la resurgență, și explorarea nu o dată dramatică a marilor goluri subpămîntene. Tineri atunci cînd marele lor Magistru îi îndruma, cărunți acum, împreună cu cei azi tineri, cercetătorii din Cluj ai Insti­tutului de speologie „Emil Racoviță“ au în bilanțul lor prin­tre altele: Dezlegarea secretelor științifice a celebrei peșteri „Ghețarul de la Scărișoara“ pe care Emil Racoviță îl alinta cu denumirea de „misteriosul Ghețar“. Cinci ani de înregistrări lunare con­tinui, a parametrilor microclimatici, dusă pînă la 100 de me­tri adîncime, și statistica datelor morfometrice a formațiunilor de gheață, corelată cu cea mai exactă ridicare topografică sub­terană din cîte se cunosc, a dus, în cele din urmă, la obținerea unor concluzii de valoare generalizatoare, asupra proceselor di­namice, ale glaciațiunii de cavernă și la corelarea acesteia cu evoluția marelui climat continental. Nu mai puțin importantă ni se pare explorarea și cerce­tarea de amănunt a grandiosului sistem carstic Ghețar — Ocoa­le a cărui bază a fost atinsă la 217 m adîncime. Secțiunea pro­fundă dusă în rocă și ideație credem că marchează o etapă superioară în activitatea speologică românească. Prin aceeași metodă de cercetare complexă s-a pătruns pînă­­la 400 m adîncime în abisurile peșterii de la Izvorul Tăușoa­­relor, din Munții Rodnei (cea mai adîncă peșteră a țării) a cărei evoluție plină de curse și capricii carstice, s-a predat, în cele din urmă, cunoașterii științifice. Pădurea Craiului, vastă întindere calcaroasă, necunoscută ca morfologie, hidrologie și speleogeneză, imens hățiș de sur­prinzătoare manifestări carstice, își etalează azi trecutul pînă acum ascuns și răspunde cu promptitudine la întrebările despre viitor, pe care omul i le pune în interesul existenței sale pe acele meleaguri. Sistemele carstice Damiș—Ponoraș, Ciur—Tinoasa, cele de la Roșia, Igrița, Valea Iadului, Mișid și altele stau și ele pe­­ Continuare în pag. a 13-a Dr. DAN COMAN șeful sectorului Cluj al Institutului de speologie Emil Racoviță Ne amintim că nu de prea multă vreme revistele noastre au propus discuției o temă interesantă și anume aceea a unei istorii literare privind creația din ulti­mele decenii de la al doilea război încoa­ce. Era vorba, mai precis, de o anchetă printre critici: cum vede fiecare dintre ei o asemenea istorie literară, o asemenea sinteză despre literatura ce s-a făcut și se face sub ochii noștri. Părerile au fost, cum era și firesc, foarte diverse, după temperamentul și viziunea participanților, unele entuziaste și pozitive, propunând so­luții prompte, altele mai circumspecte, mai reținute, considerînd că această în­treprindere cere timp, distanțare, perspec­tivă. In principiu însă nimeni nu a negat că ne aflăm în preajma unui moment care solicită studiul de sinteză, lucrările panoramice, de sistematizare etc., că li­teratura nouă din țara noastră posedă deja suficiente valori, suficient material pentru ca eseistul, criticul, istoricul lite­rar să fie tentați să cugete mai profund, mai aplicat la fenomenul literar în an­samblul său, la problemele și aspectele ce-i definesc profilul. Intr-adevăr putem considera că literatura nouă, literatura de azi — și acest azi cuprinde peste un sfert de veac — merită o atenție mai susținută din partea criticii, din partea tuturor ace­lora care, sub o formă sau alta, se preo­cupă de destinele ei, îi urmăresc atent și cu interes evoluția și metamorfozele. In acest sens au și fost făcuți, de altfel, pri­mii pași. Au apărut cîteva notabile stu­dii de sinteză asupra poeziei sau prozei actuale în care s-au exprimat aprecieri și unghiuri de vedere personale, dar s-au stabilit totodată și principalele puncte de reper într-un peisaj încă fluctuant și su­pus controversei. S-au scris, apoi, eseuri și articole mai mult sau mai puțin ample despre anumite perioade și anumiți au­tori, vizîndu-se mereu judecăți mai te­meinice, orizonturi mai largi, efectuîn­­du-se toate acele operații de situare și analiză care conferă lucrărilor justețea și ponderea necesare. Al. Piru a tipărit o panoramă a deceniului 40—50 și se pare că pregătește și tabloul deceniilor urmă­toare. Paul Anghel a publicat un pream­bul (și explicația metodologică) la o isto­rie posibilă a literaturii române (adusă, firește, pînă în prezent), Ion Negoițescu lucrează și el la o istorie literară ce va cuprinde și epoca noastră. Avem lucrări de acest gen semnate de G. Ivașcu, Const. Ciopraga, D. Micu, N. Manolescu, Paul Georgescu, M. Petroveanu, Virgil Arde­­leanu, S. Damian etc. și sîntem siguri că în proiectele editoriale figurează alte scrieri care urmăresc să contureze o ima­gine cît mai adecvată și mai cuprinză­toare a literaturii noastre de astăzi. Totuși credem că atîta nu e de ajuns. Și nu e de ajuns mai ales din perspectiva prezentului imediat. Recentele documente de partid înseamnă un important reviri­ment al gîndirii noastre ideologice în ge­nere. Acest reviriment nu poate rămînea fără urmări asupra spiritului critic, asu­pra modului în care se analizele și interpretările vor desfășura literare. De aceea socotim că o redeschidere a discu­țiilor pe tema criticii și a istoriei literare ar fi binevenită și utilă. Dacă încercăm să privim lucrurile dintr-o zare mai a­­propiată, mai fidelă realității și filosofiei noastre, vom vedea că există probleme și noi și interesante care merită o mai atentă intervenție. Un fenomen poate fi studiat prin descriere și izolare, și noi de obicei ne-am mărginit la această metodă cînd am abordat literatura actuală. Dar explorarea trebuie dusă mai departe, spre semnificațiile mai acinei ale feno­menului. E nevoie să situăm cu mai mul­tă exigență obiectul cercetării noastre în contextul său istoric și social, să proiec­tăm­ asupra lui toate luminile care ni le oferă o filosofie deschisă, creatoare, ma­terialismul dialectic și istoric, sau o ex­periență umană și politică de proporțiile aceleia pe care am efectuat-o în epoca noastră TRIBUNA Perspective și discuții

Next