Tribuna, iulie-decembrie 1971 (Anul 15, nr. 26-52)
1971-11-25 / nr. 47
MIHAI BARBU: Țap de munte Oicusiv.L Peste bătrînii din sat de la noi au trecut două războaie ca niște tăvălugi de singe și de foc. Li s-a arătat moartea în felurite culori și purtind pe buze toate filosofiile posibile. Ne spun c-au tras în vînt, că niciodată n-a căzut om din gloanțele lor. Dar spre cimitirul din deal privesc bănuitori. Văd între morminte și crucile de lemn pururi fantoma unui general ce îndreaptă spre ei țeava mitralierei vechi rămasă din primul război mondial. Mă obsedează truditorii, oamenii simpli de pe câmpuri, oamenii simplii din fabrici ale căror nume nu sunt săpate pe nici o statuie. Ei pun pe fruntea țării blocuri și baraje din Maramureș la bătrânul Tomis — ei vin din cele mai grele orînduiri. Steagul purpuriu în palmele ostenite și-l flutură pe nesfîrșite drumuri. VASILE DINCU Valorificare și competență Parte integrantă a luptei pentru formarea și dezvoltarea culturii noi, socialiste, valorificarea critică, marxist-leninistă a moștenirii literare constituie o preocupare importantă și permanentă a frontului nostru ideologic. Clasicii literaturii naționale și universale au fost editați, la noi, în tiraje de masă, bucurîndu-se de o înaltă stimă și prețuire. Conducerea de partid a îndrumat necontenit uniunile de creație spre lărgirea și aprofundarea operei de valorificare critică tuturor valorilor spirituale autonatice, făurite de-a lungul veacurilor de fii talentați ai poporului român și ai naționalităților conlocuitoare în lupta lor comună împotriva exploatării și asupririi. Creațiile literare progresiste ale tuturor popoarelor formează obiectul unor schimburi din ce în ce mai intense în relațiile culturale ale țării noastre cu celelalte state ale lumii. Comunismul este — așa cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu în Raportul la cel de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Român — „chintesența cunoașterii, rodul marilor cuceriri ale științei și culturii, rezultatul acumulării și sintetizării a tot ce a creat mai de preț mintea omului". îndeosebi după Congresul al IX-lea al P.C.R. s-au obținut succese din ce în ce mai mari în acțiunea de valorificare critică a moștenirii literare, înlăturîndu-se urmările închistărilor și rigidității dogmatice din perioada anterioară, despre care vorbea autocritic și tovarășul Leonte Răutu la Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie crt. In expunerile și cuvîntările sale, secretarul general al Partidului s-a referit adesea la clasicii literaturii naționale și universale ca modele de slujire, prin operele lor, a luptei pentru progres și echitate socială, pentru înfrumusețarea și înnobilarea vieții oamenilor. Este o datorie a criticilor și istoricilor literari, a tuturor celor care activează în frontul ideologic de a aplica neabătut și creator indicațiile clasicilor marxismleninismului și ale documentelor partidului nostru cu privire la valorificarea critică a moștenirii culturale. Criteriile și principiile sînt cunoscute, iar problema care se pune este, de fapt, a mînuirii lor cu o sporită răspundere. Ni se cere anume să perfecționăm acțiunea de studiere, editare și interpretare științifică a operelor progresiste ale trecutului, să facem din ele temeiul unor noi și importante sucese ale culturii noastre socialiste. Se înțelege, este vorba de a le integra tot mai profund și organic în orizontul spiritual al constructorilor socialismului. Trebuie să asigurăm înțelegerea lor dreaptă, consecvent științifică, în contextul epocii în care au fost scrise, al idealurilor pe care le-au slujit, ca și al presiunilor nocive la care au fost supuse de influența ideologică a claselor dominante. Critica și istoria literară marxist-leninistă au respins totdeauna existența torentului „unic“, subliniind caracterul de clasă al ideologiei, lupta dintre cele „două culturi“, reflectînd interesele vitale ale asupriților și asupritorilor. Ne oprim asupra unei opere sau asupra unui autor de pe pozițiile înaintate ale construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Aceasta înseamnă că ținem seama de exigențele înalte ale prezentului și avem înțelegerea cuvenită pentru condițiile istorice în care au apărut, pentru rolul pe care l-au îndeplinit în perioada respectivă, în dezvoltarea ulterioară a literaturii, ca și contribuția pe care o pot aduce la înflorirea actuală a culturii noastre. Prețuirea adevărată ne interzice orice fel de concesii sau îngustiri ideologice. Strălucirea expresiei nu ne poate face să neglijăm eventuale slăbiciuni ale conținutului, după cum ideile generoase ale unei scrieri mai puțin izbutită artistic nu trebuie să ne împingă la supraaprecierea ei valorică. A valorifica înseamnă, în fond, tocmai a distinge cît mai exact între diferitele laturi, momente, aspecte ale unei creații, cu atît mai mult în opera de ansamblu a unui scriitor sau altul. Nerelevînd umbrele, va fi imposibil să ne dăm seama cu adevărat de luminile unei creații. Apologetismul, preluarea în bloc, necritică sînt străine criticii marxist-leniniste. S-a întîmplat, desigur, ca în practica de valorificare a moștenirii literare să se comită și greșeli, denaturări într-un sens sau altul, atît în legătură cu anumite opere ale scriitorilor din perioada revoluției burghezo-democratice, cît și cu cele ale creatorilor dintre cele două războaie mondiale. Era firesc, de pildă, ca Alecsandri, Gr. Alexandrescu, Bolintineanu etc. să fie prețuit pentru atitudinea lor progresistă, pentru patriotismul și militantismul operei lor, ca și pentru reușitele lor artistice în condițiile epocii. Dar de la ei și pînă azi mijloacele și procedeele tehnice, însăși sensibilitatea artistică au evoluat, s-au rafinat și perfecționat. Reîntoarcerea la nivelul estetic al literaturii de la 1848, susținută în anumite materiale critice dintr-o perioadă trecută, contrazicea însuși spiritul creator al valorificării marxist-leniniste moștenirii literare. Cînd vorbim de exemplul înaintașilor, trebuie să avem în vedere totdeauna aspecte concrete potrivite epocii noastre. Astfel, într-o cuvîntare ținută, în toamna aceasta, în fața plenarei activului de partid al municipiului București, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta printre altele: „Știți cu toții cu altă sensibilitate a descris Coșbuc în poezia sa viața satului. Este adevărat, pe alocuri el a idealizat realitatea din vremea sa. Dar oare satul de astăzi nu mai poate oferi subiecte de inspirație ? Nu e vorba, desigur, de a scrie la (Continuare în pag. a 4-a) ION LUNGU