Tribuna, iulie-decembrie 1971 (Anul 15, nr. 26-52)

1971-11-25 / nr. 47

MIHAI BARBU: Țap de munte Oicu­s­iv.­L Peste bătrînii din sat de la noi au trecut două războaie ca niște tăvălugi de singe și de foc. Li s-a arătat moartea în felurite culori și purtind pe buze toate filosofiile posibile. Ne spun c-au tras în vînt, că niciodată n-a căzut om din gloanțele lor. Dar spre cimitirul din deal privesc bănuitori. Văd între morminte și crucile de lemn pururi fantoma unui general ce îndreaptă spre ei țeava mitralierei vechi rămasă din primul război mondial. Mă obsedează truditorii, oamenii simpli de pe câmpuri, oamenii simplii din fabrici ale căror nume nu sunt săpate pe nici o statuie. Ei pun pe fruntea țării blocuri și baraje din Maramureș la bătrânul Tomis — ei vin din cele mai grele­ orînduiri. Steagul purpuriu în palmele ostenite și-l flutură pe nesfîrșite drumuri. VASILE DINCU Valorificare și competență Parte integrantă a luptei pen­tru formarea și dezvoltarea cul­turii noi, socialiste, valorificarea critică, marxist-leninistă a moș­tenirii literare constituie o pre­ocupare importantă și permanen­tă a frontului nostru ideologic. Clasicii literaturii naționale și universale au fost editați, la noi, în tiraje de masă, bucurîndu-se de o înaltă stimă și prețuire. Conducerea de partid a îndrumat necontenit uniunile de creație spre lărgirea și aprofundarea o­­perei de valorificare critică tuturor valorilor spirituale auton­a­tice, făurite de-a lungul veacuri­lor de fii talentați ai poporului român și ai naționalităților con­locuitoare în lupta lor comună împotriva exploatării și asupri­rii. Creațiile literare progresiste ale tuturor popoarelor formează obiectul unor schimburi din ce în ce mai intense în relațiile cul­turale ale țării noastre cu cele­lalte state ale lumii. Comunismul este — așa­ cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu în Raportul la cel de-al X-lea Congres al Parti­dului Comunist Român — „chin­tesența cunoașterii, rodul marilor cuceriri ale științei și culturii, rezultatul acumulării și sinteti­zării a tot ce a creat mai de preț mintea omului". îndeosebi după Congresul al IX-lea al P.C.R. s-au obținut succese din ce în ce mai mari în acțiunea de valorificare critică a moștenirii literare, înlă­­turîndu-se urmările închistărilor și rigidității dogmatice din peri­oada anterioară, despre care vor­bea autocritic și tovarășul Leon­­te Răutu la Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie crt. In expunerile și cuvîntările sa­le, secretarul general al Partidu­lui s-a referit adesea la clasicii literaturii naționale și universale ca modele de slujire, prin ope­rele lor, a luptei pentru progres și echitate socială, pentru înfru­musețarea și înnobilarea vieții oamenilor. Este o datorie a criticilor și istoricilor literari, a tuturor celor care activează în frontul ideolo­gic de­ a aplica neabătut și crea­tor indicațiile clasicilor marxism­­leninismului și ale documentelor partidului nostru cu privire la valorificarea critică a moștenirii culturale. Criteriile și principiile sînt cunoscute, iar problema care se pune este, de fapt, a mînuirii lor cu o sporită răspundere. Ni se cere anume să perfecționăm acțiunea de studiere, editare și interpretare științifică a operelor progresiste ale trecutului, să fa­cem din ele temeiul unor noi și importante sucese ale culturii noastre socialiste. Se înțelege, este vorba de a le integra tot mai profund și organic în orizon­tul spiritual al constructorilor so­cialismului. Trebuie să asigurăm înțelegerea lor dreaptă, consec­vent științifică, în contextul epo­cii în care au fost scrise, al idea­lurilor pe care le-au slujit, ca și al presiunilor nocive la care au fost supuse de influența ideolo­gică a claselor dominante. Criti­ca și istoria literară marxist-le­ninistă au respins totdeauna e­­xistența torentului „unic“, subli­niind caracterul de clasă al ide­ologiei, lupta dintre cele „două culturi“, reflectînd interesele vi­tale ale asupriților și asupritori­lor. Ne oprim asupra unei opere sau asupra unui autor de pe po­zițiile înaintate ale construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Aceasta înseamnă că ținem seama de exigențele înalte ale prezentului și avem înțele­gerea cuvenită pentru condițiile istorice în care au apărut, pen­tru rolul pe care l-au îndeplinit în perioada respectivă, în dez­voltarea ulterioară a literaturii, ca și contribuția pe care o pot aduce la înflorirea actuală a cul­turii noastre. Prețuirea adevăra­tă ne interzice orice fel de con­cesii sau îngustiri ideologice. Strălucirea expresiei nu ne poate face să neglijăm eventuale slăbi­ciuni ale conținutului, după cum ideile generoase ale unei scrieri mai puțin izbutită artistic nu tre­buie să ne împingă la supraapre­cierea ei valorică. A valorifica înseamnă, în fond, tocmai a dis­tinge cît mai exact între diferite­le laturi, momente, aspecte ale unei creații, cu atît mai mult în opera de ansamblu a unui scrii­tor sau altul. Nerelevînd umbre­le, va fi imposibil să ne dăm seama cu adevărat de luminile unei creații. Apologetismul, pre­luarea în bloc, necritică sînt străine criticii marxist-leniniste. S-a întîmplat, desigur, ca în practica de valorificare a moște­nirii literare să se comită și gre­șeli, denaturări într-un sens sau altul, atît în legătură cu anumi­te opere ale scriitorilor din pe­rioada revoluției burghezo-demo­­cratice, cît și cu cele ale creato­rilor dintre cele două războaie mondiale. Era firesc, de pildă, ca Alecsandri, Gr. Alexandrescu, Bolintineanu etc. să fie prețuit pentru atitudinea lor progresistă, pentru patriotismul și militantis­mul operei lor, ca și pentru reu­șitele lor artistice în condițiile epocii. Dar de la ei și pînă azi mijloacele și procedeele tehnice, însăși sensibilitatea artistică au evoluat, s-au rafinat și perfecțio­nat. Reîntoarcerea la nivelul es­tetic al literaturii de la 1848, sus­ținută în anumite materiale cri­tice dintr-o perioadă trecută, con­trazicea însuși spiritul creator al valorificării marxist-leniniste moștenirii literare. Cînd vorbim­­ de exemplul înaintașilor, trebuie să avem în vedere totdeauna as­pecte concrete potrivite epocii noastre. Astfel, într-o cuvîntare ținută, în toamna aceasta, în fa­ța plenarei activului de partid al municipiului București, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta printre altele: „Știți cu toții cu altă sen­sibilitate a descris Coșbuc în poe­zia sa viața satului. Este adevă­rat, pe alocuri el a idealizat rea­litatea din vremea sa­. Dar oare satul de astăzi nu mai poate o­­feri subiecte de inspirație ? Nu e vorba, desigur, de a scrie la (Continuare în pag. a 4-a) ION LUNGU

Next