Tribuna, 1975 (Anul 19, nr. 1-52)
1975-01-02 / nr. 1
Proletari din toate țările, uniți-vâ! DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) SAPTAMINAL DE CULTURA, EDitat De CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE ANUL XIX. 2 ianuarie 1975 8 PAGINI — 1 LEU ANI OU De observat cum se despart mai toți oamenii de anii care se încheie, de parcă ar avea de-a face cu o ființă, cu un prieten. Și cum privesc în urma lor și cum îi petrec cu gîndul și cum îi vor evoca la bătrînețe, nu de puține ori încurcîndu-le cronologia. Anul este, poate, cea mai umană noțiune temporală și asta nu numai pentru că prin ea ne măsurăm viața. In vreme ce bătrînul pămînt închide o nouă valută în jurul soarelui, devenim mai buni cu cîteva anotimpuri, nu doar existăm. Ceea ce nu am putea smulge cu puteri singulare erelor și veacurilor, se împlinește prin strădanie colectivă într-un singur an. Recunoaștem, așadar, un sens profund omenesc relativității timpului. Intre „anul-faptă“ și ciclul cosmic de 365 de zile nu se poate pune semnul egalității, cum nu e posibil să identificăm calitatea prin cantitate. Anul zis „Nou“ ține de fapt doar cîteva ore, moment de bilanțuri și de scrutare a viitorului, apoi ieșim din aura lui festivă pentru a ne dedica muncii, pasiunilor, țelurilor propuse. Anul zis „Nou“ devine an curent, expresie care ascunde în înțelesul său, dincolo de o simplitate aparentă, un noian de eforturi și de împliniri. Pășim în 1975 cu convingerea că vom culege de timpuriu roadele muncii depuse pentru realizarea cincinalului. Pătrundem în miezul său de ore, zile, săptămîni și luni cu gîndul de a lăsa în urma noastră lucruri durabile, un semn și un sens pentru generațiile viitoare. Literele românești vor sta, în 1975, sub zodia lui Eminescu. Cei 125 de ani petrecuți de la nașterea lui, neînsemnînd nimic — în dimensiunea lor fizică — față de perena actualitate a versului său, reprezintă tot atîția pași ai poetului către eternitate. Eminescu urcă în istorie odată cu noi, mai bine spus noi sîntem aceia care îl urmăm, întrezărindu-i silueta undeva în față, totdeauna în față. Depinde de noi, de faptele noastre, să putem spune că îl merităm și că, la rîndu-i, ne merită. Eminescu întruchipează idealul de tînăr care și-a dăruit vîrsta binelui patriei. Idealul tînărului scriitor angajat. Aniversarea celor 125 de ani de la nașterea sa este nu numai un moment sărbătoresc pentru scriitorimea tînără din țara noastră ci și unul de meditație. Sîntem prima generație de creatori născută și educată într-o lume nouă. Cînd am văzut lumina zilei marea revoluție socială reușise să schimbe fundamental chipul patriei și conștiințele oamenilor ei. Am găsit așadar multe lucruri împlinite, numeroase drumuri deschise de generațiile mai vîrstnice. Cu toate acestea sau tocmai din acest motiv trebuie să ne considerăm o generație revoluționară, asumîndu-ne toate datoriile ce decurg de aici. Sîntem beneficiarii dar și continuatorii construcțieii socialismului. Teoria marxism-leninismului subliniază că socialismul și comunismul nu sîntpuncte fixe ci etape ale unui proces continuu de dezvoltare multilaterală. Documentele elaborate de Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român reflectă cuprinzător acest fundamental adevăr. In acest context artele devin instrumente esențiale de formare și educare continuă a conștiințelor. Tînăra generație de creatori trebuie să-și respecte, cu legitimă mîndrie, obîrșia, menirea. Să nu-și trădeze convingerile prin delăsare, evaziune, dogmatism. Așa cum arăta secretarul general al Partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, realitatea ne oferă cea mai importantă din trăsăturile necesare artei — adevărul. Realitatea nu are nevoie de culori trandafirii și poleială superficială, în măreția ei ea nu este lipsită de contradicții, de mișcări sufletești. „Eroul contemporan“ al literaturii noastre nu poate fi ca un pom de Anul Nou, plin de adausuri sclipitoare, contează ca acest arbore să rămînă legat prin rădăcină de pămîntul său, de pădurea sa, să dăinuie, să impresioneze prin permanenta sa verticalitate. La toate acestea scriitorul tînăr are obligația de a subscrie, de a-și orienta talentul spre folosul zilelor de azi și de mîine. MARCEL CONSTANTIN RUNCANU ADRIAN BELDEANU Flori ’Priveliști bogate și purpurii Măsurați lucrurile cu o lungime de aur și cîntăriți-le cu o greutate de argint. Nu-i pîine pe masă nu-i pasăre pe cer să n-o fi Atinse de schimbare sînt toate pe pămînt. Și cum în fruntea unui stol vîslitor spre se află încercata căpetenie cu patru aripi Fiul cel mai bun al poporului taie în spații priveliști bogate și purpurii. Din nou mă nasc pentru tine patrie inima bate stelele scutură. MîA.vți visat Cîntăreții, soarele cald Vara cea mare par să-ți fie să rătăcești ca Ulise printre poamele coapte în Vara cea Mare. In extaz să rămîi îndrăgostit de pielița mărului Circe — jilava căldură a livezii oprească-te în fericitul ei pat pînă la sau de vița de vie, primele brume. De treizeci de ani ai plecat. Și ce căutai dacă nu murmurul de lapte al patriei sî nu-i primejdios de dulce ca țurțurul ierbii? Și acum tu ești în prag și ai ajuns. Iar dragostea de femeie nu-i geloasă pe dragostea de țară ... In Țara de Sus la Moldovița Septembrie întoarce pentru o clipă lumina din aprilie poamelor să le aducă aminte de unde Multe dragosti aprinse în vară cad în păcat. Mărul s-a copt sînul s-a mușcat, au plecat, simțind cum îl străpunge greierul în Țara de Sus la Moldovița. Pe-aici ca într-un pîntec înstelat trăim. E veche spița. Forme somnoroase de oi coboară seara munții și văile dintre noi. Eu sau altul va trebui să scriem poezii pe nouri să ținem locul la ciocîrlii. creierul OVIDIU GENARU to fil h I ^ ■ .... .............