Tribuna, 1982 (Anul 26, nr. 1-51)
1982-07-22 / nr. 29
Proletari din toate țările, uniți-vă! DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) SAPTAMINAL DE CULTURA, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE 17 ani de la Congresul al IX-lea al P.C.R. Progres și civilizație socialistă împlinirea a 17 ani de la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, eveniment cu rezonanțe profunde și binefăcătoare asupra dezvoltării social-economice generale a patriei, oferă și un minunat prilej pentru a releva principalele trăsături ale unei exemplare și unice biografii revoluționare — aceea a tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului. In același timp, ni se oferă posibilitatea de a evidenția caracteristicile unei opere de o deosebită valoare teoretică și practică, ale unui domeniu al gîndirii și acțiunii politice și sociale revoluționare, cutezătoare, în care secretarul general al partidului a adus și aduce o contribuție inestimabilă, prin elaborarea unei viziuni și concepții revoluționare, pătrunsă de originalitatea spiritului creator, proprie întregii politici a partidului și statului nostru, în analiza și descrierea practică a procesualității devenirii socialiste și comuniste a patriei, a propășirii multilaterale a acesteia. In anii socialismului, cu deosebire începînd cu Congresul al IX-lea, tovarășul Nicolae Ceaușescu și-a legat indisolubil numele și activitatea de realizări și împliniri fără precedent în istoria țării și în viața poporului nostru. Perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului se constituie și se definește ca o etapă de intensă creativitate în domeniul construcției economice, de stat și de partid, in elaborarea formelor de organizare socială și ale calității relațiilor umane, în domeniul științei și tehnicii, în general al culturii, și, desigur, in sfera decisivă a afirmării principiale a omului nou, purtătorul acestui progres multilateral. Opera teoretică și practică a secretarului general al partidului semnifică o uriașă forță mobilizatoare pentru întreaga națiune, reprezentînd în esența sa programul sintetic de muncă și acțiune constructivă, novatoare. Ea constituie un instrument de transformare socială, fiind indestructibil legată de viață, de exigențele și imperativele practicii revoluționare. Clarviziunea, fermitatea și consecvența funciară ce caracterizează concepția și întreaga activitate a secretarului general al partidului se obiectivează în efortul de ridicare necontenită a patriei, în edificarea consecventă a socialismului și comunismului în România, în asigurarea triumfului cauzei păcii în întreaga lume. Ascensiunea hotărîtă pe calea progresului și civilizației socialiste, imaginea sigură a viitorului nostru comunist, evidențiază ritmul înalt al dezvoltării și modernizării economiei naționale, valorificarea deplină și multilaterală a resurselor umane și materiale, creșterea eficienței economice, sporirea avuției naționale, ridicarea nivelului de trai material și spiritual al poporului, trecerea la o nouă realitate în perspectiva acumulărilor cantitative realizate pînă in prezent. Dar perfecționarea continuă a conducerii sociale are un caracter plurifactorial și multidimensional, privind atît latura organizațional și structurală a societății, cît și dinamica arhitecturală a factorului uman, a capacităților sale politice, morale, intelectuale și de acțiune practică. Fără îndoială, această epocă semnificativă, definită generic — epoca Ceaușescu — prin structura și dinamica sistemului valorilor politice, morale, sociale și organizaționale instituite, presupune și un înalt nivel de conștiință socialistă ca reflectare a dezvoltării practicii sociale. Necesitatea și posibilitatea valorificării plenare a tuturor potențialităților de dezvoltare ale sistemului social socialist depind într-o măsură sporită de capacitatea de a activiza și esențializa spiritul de responsabilitate și componența participării oamenilor. Acestea se constituie, așa cum sublinia secretarul general al partidului, în condiții ale dezvoltării și perfecționării întregii vieți sociale. In documentele partidului nostru este adeseori subliniată teza interacțiunii dialectice dintre existența socială și conștiința socială. Atît sub raport teoretic cît și sub raport practic este un merit deosebit al Partidului Comunist Român de a fi reliefat faptul că rolul decisiv al inițiativei și acțiunii umane evidențiază cît se poate de pregnant caracterul reflectoriu al conștiinței nu numai din perspectiva existenței date, ci, îndeosebi, sub aspectul posibilităților de devenire pe care aceasta le deschide. In acest sens, măsurile recent stabilite de conducerea partidului vizează în planul educației ideologice tocmai procesul de activizare a conștiinței socialiste in plenitudinea funcțiilor sale, printre care și aceea de devansa existența socială dată, de a se institui într-o condiție intrinsecă a progresului și civilizației socialiste. De fapt, acestea vizează în principal ridicarea în masă a indivizilor la nivelul unei conștiințe socialiste unitare, coerente și multilaterale, rezultat și condiție ale susținerii și accelerării programului nostru de viitor. Congresul al IX-lea al P.C.R. a inaugurat epoca marilor victorii ale socialismului românesc, cea mai fertilă din întreaga istorie a patriei, intrînd statornic și legitim în biografiile noastre sociale și politice ca oameni ai muncii, în prefacerea calitativă a vieții, în realizarea misiunii istorice a clasei muncitoare, a partidului de avangardă, în frunte cu secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu. ION GAVRA (1335) Anul XXVI, 22 iulie 1982 3 lei Proba cu polen Proba cu polen se pare prietene că e cea mai ne îmbibăm cu polen de cînd ne naștem în lume și asemeni albinelor, unși cu mirul grădinii pe silabele noastre fragede zumzăie-n graiul Sau poate mai dinainte părinții noștri presimt grăuncioarele staminelor zburînd nevăzute prin aerul limpede mină în mînă viitorii părinți străbat o livadă și crengile primăverii unduse peste creștetul lor polenul așteaptă doar anotimpul rodirii. Proba cu polen se pare prietene că e cea mai exactă aceluia găsindu-i-se giulgiul cu urme de sînge firicele din perii bărbii și dovada supliciului i-au refăcut Chipul, Statura și Vîrsta, aceasta din după anii polenului mărturisind fără greș. Polenul se strecoară pretutindeni în țesuturile tale in curtea uzinei se scutură din ulmii săraci Pe sprîncenele muncitorului care-și despachetează tainul pe felia de pîine în apa care o bea de la robinetul crăpat. Invizibil polenul patriei pătrunde în noi fagurii de dincolo îl presimt și-l așteaptă acum în vreme ce-ți scriu îl simt pe limbă fierbinte auriu și mai presus de moarte. ADRIAN POPESCU figură, frunte, primordial, urmă HISTÓRIA MAGISTRA VITAE Convorbire cu profesorul dr. doc. I. I. Russu Profesorului I. I. Russu nu e greu să-i iei un interviu. Ajunge o primă întrebare — adresată mai mult ca pretext — pentru a-1 asculta apoi, ore în șir, vorbindu-ți despre domeniul căruia i-a dedicat întreaga sa viață, un domeniu pe cit de dificil (de fapt, locul geometric al mai multor științe și discipline) pe atît de fascinant și cu reverberații adînci in conștiința noastră de neam, etnogeneza românilor. Sînt larg cunoscute contribuțiile domniei sale la stabilirea fondului lexical preroman — o arheologie lingvistică sui generis —, la studierea trecutului îndepărtat, a culturii materiale și spirituale dezvoltate in spațiul sud-est european, la așezarea pe baze științifice a teoriei privind formarea poporului român. — Să presupunem, stimate tovarășe profesor, că aș dori să aprofundez una din ramurile tracologiei. Că optez pentru istoria și civilizația dacilor. Cu ce ar trebui să încep? — Cu analiza amănunțită a rolului lor istoric în teritoriul pe care l-au ocupat. Trebuie să cunoaștem ce au reprezentat ei în context. Tracii, se știe, au locuit un spațiu întins, de la Marea Egee pînă în Carpații de nord, de la Morava pînă către Marea de Azov. Sub o denumire („Thrax“), probabil de origine grecească, existau aproximativ 100 de triburi, fiecare cu un nume propriu: odrizii, bessii, dacii, costobocii, carpii... Important de subliniat este faptul că între ei exista o unitate lingvistică strînsă. Calitatea tracică a geto-dacilor e mai presus de dubii fiind remarcată și de către Herodot ori Strabon. Vorbeau, așadar, aceeași limbă cu tracii... — Ce a rămas din ea? — Texte scrise sînt foarte puține. 2—3 inscripții, un inel, pietre de mormînt și obiecte fragmentare. N-au putut fi explicate. Mai cunoscut este inelul descoperit in 1912 la Ezerovo, într-o movilă funerară. Are gravate caractere grecești, dar textul e indescifrabil. — Poate fi, totuși, cunoscută limba tracică? — Da, în anumite limite. Prin resturi de cuvinte — nu texte, nu propoziții —, care se ridică la circa o sută, fără siguranța că sunt toate trace, la care se adaugă vreo 50 de nume dacice de plante, dar care și ele se pun greu în relație cu alți termeni. Există apoi numele proprii purtate de traco-daci, nume de zeități, de triburi, localități, ape, munți etc. care provin din limba comună. Se impune și aici prudență căci există posibilitatea unor nume de împrumut. De exemplu, Thucidide, marele istoric, poartă nume grecesc, deși tatăl său era trac și biografia atestă că era metec la Atena. Se constată că numele proprii dacice sînt toate apelative și termeni din lexicul cotidian. Bucur, de pildă. Cu o amplă gamă de derivate în limba română și prezent și în albaneză (bukurë — adj. „frumos“, bukuri „frumusețe“, bukuronj „a înfrumuseța“). Cîndva sensurile trebuie să se fi suprapus (veselie-frumusețe). — Concluzia? — Ne rămîne un lot de cuvinte, cam 2.500 de glosse cu tot, care constituie capitalul lingvistic păstrat. Acest material se adună în repertorii și căutăm să vedem înrudirea cu cuvinte grecești, persane, slave, lituane , letone etc. Tracul Diuzenos, ca să luăm un exemplu, are corespondent în grecește pe Diogenes. Din cele 2.500, cam la 100—150 le putem explica etimologia. Dacă Diogenes are o explicație („de neam divin“), atunci și la Diuzenos ea poate fi valabilă: stabilim regula fonetică și vedem că în tracică este una în greacă. Din aproape în aproape deducem fonetica generală a limbii și grupa ei etimologică indo-europeană. Poziția limbii traco-dacilor este identificată în grupul satem, alături de ilirică, slavă, lituană-letonă, persană, sanscrită. Cu ajutorul analizei mai cunoaștem și lexicul pentru vorbirea cotidiană, putem deduce sistemul de compunere și derivare a cuvintelor. — Să ne întoarcem la condițiile istorice ... — Tracii, seminție numeroasă, comparată cu cea a iizilor, n-au avut state unitare stabile. In cadrul micilor regate și stătulețe au dezvoltat o cultură materială proprie. Tehnică, arhitectură, ceramică, metalurgie... Sub influența grecească în primul rînd, apoi celtică (sec. V—III î.e.n.). — Ce personalități s-au făcut remarcate din lumea tracilor? Care a fost aportul lor la scrierea istoriei europene? — O listă lungă de generali, împărați, artiști... în Grecia... l-am pomenit deja pe Thucidide, numeroși traci s-au distins pe cîmpurile de luptă, în artă, în știință. In Imperiul Roman, după constituirea provinciilor Moesia, Tracia, Dacia, mulți au pătruns spre centru, ajungind, precum Maximinus Trax, dacul Galerius, Belizarius sau Iustinian, la cea mai înaltă demnitate a statului. Rezultă că erau dotați cu capacități politice, artistice, economice... — Iar masa tracilor? — S-a romanizat, integrîndu-se în Imperiu. Nu au supraviețuit comunități social-etnice traco-dacice, înțelese ca entități politice, In Dacia, ca și în peninsula Balcanică. Membrii populației romanizate au primit numele de „romanus“. Vorbind latina populară ... — Ce se păstrează în română de la ei? — Există o legătură certă, de natură lingvistică. Limba română conține și elemente autohton-ereditare, un stoc de aproximativ 170 de cuvinte: baier, barză, boare, bordei, groapă, gușă, mînz, murg și așa mai departe.Inventariate pe larg și analizate comparativ cu alte limbi, în special cu albaneza, în lucrarea „Etnogeneza românilor“, Ed. Șt. și Enc., Buc. 1981, n. reporterului). (Continuare în pag. 2) Interviu realizat de M. C. RUNCANU •fie