Tribuna, 1982 (Anul 26, nr. 1-51)

1982-10-14 / nr. 41

Proletari din toate țările, uniți-vă! DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) SAPTAMINAL DE CULTURĂ, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE Unitatea dezvoltării sociale Expresie a gîndirii creatoare a partidului nostru, so­cialismul multilateral dezvoltat înseamnă în esența sa unitatea și intercondiționarea dialectică a tuturor latu­rilor sau domeniilor de bază ale edificării noii orîndu­­iri; altfel spus, este vorba de construirea unei economii unitare, dinamice, bazată pe o industrie și o agricultură moderne, de dezvoltarea învățămîntului și culturii, de introducerea revoluției științifice și tehnice în toate ra­murile activității sociale, acestea determinînd la rîndul lor creșterea bunăstării materiale și spirituale a oame­nilor muncii, perfecționarea relațiilor de producție și a întregului sistem de organizare și conducere a vieții so­ciale. Recent, la Plenara C.C. al P.C.R. din 7—8 octom­brie, a.c., tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta că poporul român a realizat în ultimii zece ani o industrie puterni­că, capabilă să rezolve orice problemă privind dotarea economiei naționale la nivelul tehnicii mondiale. S-au făcut în această direcție, desigur, eforturi însemnate, iar fără o industrie puternică nu s-ar fi putut propune rea­lizarea unor programe astăzi de mare actualitate, cum sînt cele în domeniile energeticii și al materiilor prime, în dezvoltarea generală a țării. ..Acum — sublinia se­cretarul general al partidului — este necesar să acțio­năm in așa fel încît să folosim, cu maximum de efici­ență, capacitățile moderne create în toate sectoarele de activitate, să asigurăm, pe această bază, satisfacerea în continuare a necesităților economiei națonale, precum și participarea mult mai activă a țării noastre la activita­tea de schimburi și cooperare internațională. Subliniez a­cst lucru, pentru că planul pe 1983 — pe care l-am adoptat în unanimitate — se bazează tocmai pe aceste realizări, de aceea avem și garanția deplină că el va putea fi îndeplinit în bune condiții“. Dezbaterile au relevat necesitatea intensificării efortu­rilor pentru obținerea unei calități superioare a produ­selor și a nivelului tehnic al producției, pentru crește­rea m­ai accentuată a productivității sociale, pentru asi­gurarea autoconducerii și autogestiunii. „Trebuie să pu­nem capăt concepției vechi, anarhice, după care în so­­c­ialism se poate funcționa și fără rentabilitate și bene­ficiu. Este necesar ca toate cadrele noastre de condu­cere, toți oamenii muncii să înțeleagă că nu se poate făuri socialismul, nu se poate asigura dezvoltarea țării și ridicarea nivelului de trai fără o activitate rentabilă, fără beneficiu, în orice sector de activitate!“ Aceasta cu atît mai mult atunci cînd este vorba de dezvoltarea in­tensivă a agriculturii, de legarea tot mai strînsă a cerce­tării de producție, de pregătirea cadrelor. Se poate spu­ne că — oglindind unitatea de acțiune a întregului po­por — în economia noastră unitară sunt concentrate toate laturile vieții economico-sociale, toate elementele procesului de producție, toate sectoarele și toate com­partimentele organizatorice. De asemenea, un rol deo­sebit de important în strategia partidului nostru îl ocu­pă sarcinile ce țin de egalizarea nivelului de dezvoltare al României cu cel al țărilor avansate sub aspect eco­nomic, lărgirea și diversificarea schimburilor și a coo­perării cu statele socialiste, cu cele in curs de dezvoltare, cu toate țările lumii. In general, se consideră chiar că actuala situație economică mondială necesită o intensi­ficare a colaborării și a relațiilor internaționale pentru a găsi soluții corespunzătoare depășirii crizei economice, realizării unei noi ordini economice internaționale, acor­dării unui sprijin mai puternic pentru țările în curs de dezvoltare — factori decisivi pentru realizarea stabili­tății economiei mondiale și crearea condițiilor pentru continuarea progresului economico-social al tuturor sta­telor. . In perioada care cuprinde ultimii 17 ani de făurire a economiei socialiste unitare, partidul nostru, în frunte cu secretarul său general, a desfășurat o intensă activi­tate politico-organizatorică, reușind să soluționeze, în mod corespunzător, multiplele probleme ale dezvoltării noastre sociale. In același timp, partidul a trebuit să facă față unor greutăți și lipsuri, să depășească anumite greșeli. De fiecare dată însă, el a găsit în sine forța ne­cesară pentru a asigura mersul înainte al construcției so­cialiste. Făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate devenit astfel posibilă ca rezultat al transformărilor și a experienței revoluționare acumulate, al etapelor par­curse de revoluția și construcția noastră socialistă. TRIBUNA Pe Jijia (1347) ANUL XXVI, 14 octombrie 1982 Antologie ZAHARIA STANCU Plecare In curînd am să plec dintre voi, Nu știu încotro o să plec, dar o să plec. îmi voi deschide larg aripile Și voi zbura prin văzduhul uscat și sec. In curînd am să plec dintre voi — Așa e legea și nu pot s-o schimb. Dar îmi voi lua cu mine sufletul. Sufletul, al trupului nimic. Il voi ține strîns tare de mină, Nu știu încotro îl voi duce, dar am să-l duc. Pe drum voi sufla asupra lui, Lacrimile din ochi să i le usuc. Hai, inimă, nu-ți fie teamă, Ce tare te-am pus să bați și-ai bătut, Acum a sosit ora tăcerii, Dar înainte de a tăcea, te sărut. Tu, rîule, să curgi mai departe. Tu, pădure, să fream­ăți mereu. Cu globul care aleargă prin spațiu Va alerga și trupul meu. Școala de chirurgie clujeană. In memoriam — cota 1982 Zahar­ia Stancu Interviu cu prof. dr. George N. lonescu — Stimate tovarășe profesor George N. lonescu, sin­­teți clujean de cîteva decenii. Dacă e să ne luăm după cîntec, „lungu-i drumul Clujului“. Pentru dvs., născut dincolo de Car­păți, cum a fost? — Mai în glumă, mai în serios, vă mărturisesc, stimate ! Radu Mareș, că „începutul“ a fost atît de puțin „lesni­cios" (ca să nu spun altfel!) încît, deși au trecut — cum bine știți — cîteva decenii nu l-am uitat chiar in multe din amănuntele sale, fiind acest „început“ presărat de împrejurări sinuoase, vă rog să mă credeți că nu îndrăz­neam să-mi conturez nimic din certitudinile pe care le constatați astăzi... Aveam o singură dorință: să învăț. Suita de concursuri pe care le-am parcurs, de la cel de internat pînă la cel de medic primar, ierarhia universi­tară în care am investit, pas de pas (și n-am „sărit“ pes­te nici unul, de la cel de preparator pînă la cel actual de „profesor“ șef de clinică!), întreaga energie și serio­zitate de care dispuneam, o spun cu toată mîndria, mi-a adus cea mai frumoasă răsplată a muncii: cea profesio­nală. Cum a fost? Repet, în orice caz, deloc ușor, vă pu­teți închipui! Muncă, perseverență constantă și, bineîn­țeles, răbdare, încredere ... N-a fost ușor din mai multe motive. Iată, de pildă, unul, printre primele, poate chiar primul. Oricît de matur ai fi, oricîtă personalitate ți-ai fi consolidat la 18 ani, nu este un lucru ușor să te des­parți de casă, să traversezi țara, să interpui cca. 700 km. între tine și cei mai apropiați „consilieri“ — părinții —, să îmbini afectele cu raționalul pentru a ciștiga un lung și dificil „maraton“: acela al specializării. Și aceasta în mijlocul unor colegi veniți din toate colțurile țării și al unor oameni deosebiți întrucîtva de cei pe care îi lă­sam, deosebiți chiar dacă numai din punct de vedere temperamental, dar înzestrați totodată cu o remarcabilă atitudine de seriozitate care m-a cucerit de la început și mi-a dat un sentiment permanent de siguranță, de trăinicie. — Și pentru că tot suntem­ la amintiri, era mai grea medicina înainte? Dar viața studentului medicinist? — La prima întrebare care mi-o puneți, răspund scurt: medicina este la fel de grea oricînd, după cum o consi­deri sau nu cu seriozitate, după sensurile pe care reu­șești să i le înțelegi cît mai devreme, în funcție de dăruirea cu care i te consacri. Nu numai volumul de cunoștințe la care aspiri decide deci dificultatea stu­diului nostru! Desfășurîndu-se într-o altă perioadă is­torică, a anilor ’50, cu problemele ei, studenția mea, a noastră, a tuturor celor care munceam pentru dobîndirea unei pregătiri de specialitate era departe de ceea ce se oferă, astăzi, celor din învățămîntul su­perior ... Din toate punctele de vedere și pe toate pla­nurile. Am înțeles î­nsă cu toții, cu responsabilitate ma­tură, imperativele vremii și n-am abandonat niciodată acest travaliu serios de care vorbeam mai sus. Rezul­tatele nu sunt dovedite de vorbele mele, ci de calitatea colegilor mei, dintre care foarte mulți ilustrează învă­­țământului medical românesc actual, în toate institu­tele de profil din țară. (Continuare în pag. 4) RADU MAREȘ In vremea in care activitatea sa atingea apogeul și creația însăși cunoștea o dezlănțuire frenetică, m-am întrebat dacă literatura română este posibilă fără Za­­haria Stancu, fiind convins că viața literară a acelor ani nu era posibilă fără el. Citit astăzi fără prejudecăți putem afirma cu certitudine că ramine unul dintre marii noștri scriitori. Se impune categoric, imediat du­pă Eliberare, printr-un stil care, prin ani, avea să de­vină mai curînd prilej de parodie decit de imitație. Face parte din categoria scriitorilor cu o originalitate „excesivă“, agresivă aproape, obținută însă nu prin ela­borare, prin artificiu, ci prin reîntoarcerea la simpli­tatea maximă. Desculț reprezintă în primul rând formulă, este o construcție singulară ale cărei interi­o­­are sunt „absorbite“ în fațadele de o arhitectură ele­mentară în fond. Cartea stupefiază prin sinteza și nu prin materia ei. Fără o tradiție propriu-zisă, ea nu va avea nici o acțiune catalitică în proza noastră. Dealt­fel, toate romanele ulterioare ei sunt asemenea sin­gurătăți, cărora le rămâne totuși comună o viziune pica­rescă asupra lumii. Cu­ a trăit scriitorul, s-a scris des­tul de mult dar și destul de convențional despre opera sa. (Un eseu monografic al lui Voicu Bugariu nu face decât să adune marile locuri comune ale criticii referi­toare la prozatorul, poetul și publicistul Stancu). Moar­tea scriitorului, dacă nu a însemnat neapărat și moar­tea literaturii sale, a impins-o fără îndoială intr-un con de umbră. Ar fi împlinit in această lună 80 de ani. Ceea ce ar mai fi scris nu modifica in esență o struc­tură cunoscută, proza noastră ar fi urmat același des­tin, aceleași ar fi poate și ierarhiile valorice. Dar indis­cutabil viața literară ar arăta altfel. Prestigiul enorm de care se bucura nu se datora numaidecit operei sale. Omul impunea prin ceva teribil și fermecător in același timp. De o vitalitate exuberantă, om de acțiune, avind o psihologie de cîmpie, era înainte de orice o forță na­turală in care s-au încorporat finețea spiritului și abi­litatea politicianului. In literatura română, Zaharia Stan­cu rămine poate singurul scriitor pentru care viața trăită e mai bogată decit imaginarul. Un destin care pare a spune că literatura nu poate fi mai inventivă decit is­toria, atunci cind aceasta din urmă este asumată în „de­cadența“ și măreția proceselor sale, cînd omul se gin­­dește și se întemeiază pe sine in funcție de ceea ce ea ii pretinde și ii oferă. Scriitorul va înregistra doar aceas­tă ritmică sinuoasă și fascinantă și ii va da coerența lăuntrică. Creația lui Stancu e străbătă de o atare ten­siune: omul în încleștare cu istoria și cu moartea, de unde triumfă întotdeauna vitalitatea acestuia. Darie, stră­­bătînd diversele medii posibile, de la voluptatea natu­rist sublimă din Pădurea nebună pînă la coșmarul grotescul din Jocul cu moartea este dominat de un pa­și­ternic instinct al vieții. Un inadaptat și un răzvrătit so­cial, deopotrivă victimă și erou, el asculta doar ritmurile obscure ale naturii. Darie nu propune, prin rememorare, o altă viață. Pur și simplu, el iși retrăiește viața retrăind toate evenimentele care l-au solicitat. El este o natură aventuroasă, mișcată de instincte vitaliste și nonconfor­­miste. Participă la evenimente fără a se lăsa cheltuit de ele, rămine mereu in­disponibilitatea unei mari energii (Continuare în pr .­ 3) PETRI POANTA

Next