Tribuna, 1982 (Anul 26, nr. 1-51)
1982-10-14 / nr. 41
Proletari din toate țările, uniți-vă! DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) SAPTAMINAL DE CULTURĂ, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE Unitatea dezvoltării sociale Expresie a gîndirii creatoare a partidului nostru, socialismul multilateral dezvoltat înseamnă în esența sa unitatea și intercondiționarea dialectică a tuturor laturilor sau domeniilor de bază ale edificării noii orînduiri; altfel spus, este vorba de construirea unei economii unitare, dinamice, bazată pe o industrie și o agricultură moderne, de dezvoltarea învățămîntului și culturii, de introducerea revoluției științifice și tehnice în toate ramurile activității sociale, acestea determinînd la rîndul lor creșterea bunăstării materiale și spirituale a oamenilor muncii, perfecționarea relațiilor de producție și a întregului sistem de organizare și conducere a vieții sociale. Recent, la Plenara C.C. al P.C.R. din 7—8 octombrie, a.c., tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta că poporul român a realizat în ultimii zece ani o industrie puternică, capabilă să rezolve orice problemă privind dotarea economiei naționale la nivelul tehnicii mondiale. S-au făcut în această direcție, desigur, eforturi însemnate, iar fără o industrie puternică nu s-ar fi putut propune realizarea unor programe astăzi de mare actualitate, cum sînt cele în domeniile energeticii și al materiilor prime, în dezvoltarea generală a țării. ..Acum — sublinia secretarul general al partidului — este necesar să acționăm in așa fel încît să folosim, cu maximum de eficiență, capacitățile moderne create în toate sectoarele de activitate, să asigurăm, pe această bază, satisfacerea în continuare a necesităților economiei națonale, precum și participarea mult mai activă a țării noastre la activitatea de schimburi și cooperare internațională. Subliniez acst lucru, pentru că planul pe 1983 — pe care l-am adoptat în unanimitate — se bazează tocmai pe aceste realizări, de aceea avem și garanția deplină că el va putea fi îndeplinit în bune condiții“. Dezbaterile au relevat necesitatea intensificării eforturilor pentru obținerea unei calități superioare a produselor și a nivelului tehnic al producției, pentru creșterea mai accentuată a productivității sociale, pentru asigurarea autoconducerii și autogestiunii. „Trebuie să punem capăt concepției vechi, anarhice, după care în socialism se poate funcționa și fără rentabilitate și beneficiu. Este necesar ca toate cadrele noastre de conducere, toți oamenii muncii să înțeleagă că nu se poate făuri socialismul, nu se poate asigura dezvoltarea țării și ridicarea nivelului de trai fără o activitate rentabilă, fără beneficiu, în orice sector de activitate!“ Aceasta cu atît mai mult atunci cînd este vorba de dezvoltarea intensivă a agriculturii, de legarea tot mai strînsă a cercetării de producție, de pregătirea cadrelor. Se poate spune că — oglindind unitatea de acțiune a întregului popor — în economia noastră unitară sunt concentrate toate laturile vieții economico-sociale, toate elementele procesului de producție, toate sectoarele și toate compartimentele organizatorice. De asemenea, un rol deosebit de important în strategia partidului nostru îl ocupă sarcinile ce țin de egalizarea nivelului de dezvoltare al României cu cel al țărilor avansate sub aspect economic, lărgirea și diversificarea schimburilor și a cooperării cu statele socialiste, cu cele in curs de dezvoltare, cu toate țările lumii. In general, se consideră chiar că actuala situație economică mondială necesită o intensificare a colaborării și a relațiilor internaționale pentru a găsi soluții corespunzătoare depășirii crizei economice, realizării unei noi ordini economice internaționale, acordării unui sprijin mai puternic pentru țările în curs de dezvoltare — factori decisivi pentru realizarea stabilității economiei mondiale și crearea condițiilor pentru continuarea progresului economico-social al tuturor statelor. . In perioada care cuprinde ultimii 17 ani de făurire a economiei socialiste unitare, partidul nostru, în frunte cu secretarul său general, a desfășurat o intensă activitate politico-organizatorică, reușind să soluționeze, în mod corespunzător, multiplele probleme ale dezvoltării noastre sociale. In același timp, partidul a trebuit să facă față unor greutăți și lipsuri, să depășească anumite greșeli. De fiecare dată însă, el a găsit în sine forța necesară pentru a asigura mersul înainte al construcției socialiste. Făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate devenit astfel posibilă ca rezultat al transformărilor și a experienței revoluționare acumulate, al etapelor parcurse de revoluția și construcția noastră socialistă. TRIBUNA Pe Jijia (1347) ANUL XXVI, 14 octombrie 1982 Antologie ZAHARIA STANCU Plecare In curînd am să plec dintre voi, Nu știu încotro o să plec, dar o să plec. îmi voi deschide larg aripile Și voi zbura prin văzduhul uscat și sec. In curînd am să plec dintre voi — Așa e legea și nu pot s-o schimb. Dar îmi voi lua cu mine sufletul. Sufletul, al trupului nimic. Il voi ține strîns tare de mină, Nu știu încotro îl voi duce, dar am să-l duc. Pe drum voi sufla asupra lui, Lacrimile din ochi să i le usuc. Hai, inimă, nu-ți fie teamă, Ce tare te-am pus să bați și-ai bătut, Acum a sosit ora tăcerii, Dar înainte de a tăcea, te sărut. Tu, rîule, să curgi mai departe. Tu, pădure, să freamăți mereu. Cu globul care aleargă prin spațiu Va alerga și trupul meu. Școala de chirurgie clujeană. In memoriam — cota 1982 Zaharia Stancu Interviu cu prof. dr. George N. lonescu — Stimate tovarășe profesor George N. lonescu, sinteți clujean de cîteva decenii. Dacă e să ne luăm după cîntec, „lungu-i drumul Clujului“. Pentru dvs., născut dincolo de Carpăți, cum a fost? — Mai în glumă, mai în serios, vă mărturisesc, stimate ! Radu Mareș, că „începutul“ a fost atît de puțin „lesnicios" (ca să nu spun altfel!) încît, deși au trecut — cum bine știți — cîteva decenii nu l-am uitat chiar in multe din amănuntele sale, fiind acest „început“ presărat de împrejurări sinuoase, vă rog să mă credeți că nu îndrăzneam să-mi conturez nimic din certitudinile pe care le constatați astăzi... Aveam o singură dorință: să învăț. Suita de concursuri pe care le-am parcurs, de la cel de internat pînă la cel de medic primar, ierarhia universitară în care am investit, pas de pas (și n-am „sărit“ peste nici unul, de la cel de preparator pînă la cel actual de „profesor“ șef de clinică!), întreaga energie și seriozitate de care dispuneam, o spun cu toată mîndria, mi-a adus cea mai frumoasă răsplată a muncii: cea profesională. Cum a fost? Repet, în orice caz, deloc ușor, vă puteți închipui! Muncă, perseverență constantă și, bineînțeles, răbdare, încredere ... N-a fost ușor din mai multe motive. Iată, de pildă, unul, printre primele, poate chiar primul. Oricît de matur ai fi, oricîtă personalitate ți-ai fi consolidat la 18 ani, nu este un lucru ușor să te desparți de casă, să traversezi țara, să interpui cca. 700 km. între tine și cei mai apropiați „consilieri“ — părinții —, să îmbini afectele cu raționalul pentru a ciștiga un lung și dificil „maraton“: acela al specializării. Și aceasta în mijlocul unor colegi veniți din toate colțurile țării și al unor oameni deosebiți întrucîtva de cei pe care îi lăsam, deosebiți chiar dacă numai din punct de vedere temperamental, dar înzestrați totodată cu o remarcabilă atitudine de seriozitate care m-a cucerit de la început și mi-a dat un sentiment permanent de siguranță, de trăinicie. — Și pentru că tot suntem la amintiri, era mai grea medicina înainte? Dar viața studentului medicinist? — La prima întrebare care mi-o puneți, răspund scurt: medicina este la fel de grea oricînd, după cum o consideri sau nu cu seriozitate, după sensurile pe care reușești să i le înțelegi cît mai devreme, în funcție de dăruirea cu care i te consacri. Nu numai volumul de cunoștințe la care aspiri decide deci dificultatea studiului nostru! Desfășurîndu-se într-o altă perioadă istorică, a anilor ’50, cu problemele ei, studenția mea, a noastră, a tuturor celor care munceam pentru dobîndirea unei pregătiri de specialitate era departe de ceea ce se oferă, astăzi, celor din învățămîntul superior ... Din toate punctele de vedere și pe toate planurile. Am înțeles însă cu toții, cu responsabilitate matură, imperativele vremii și n-am abandonat niciodată acest travaliu serios de care vorbeam mai sus. Rezultatele nu sunt dovedite de vorbele mele, ci de calitatea colegilor mei, dintre care foarte mulți ilustrează învățământului medical românesc actual, în toate institutele de profil din țară. (Continuare în pag. 4) RADU MAREȘ In vremea in care activitatea sa atingea apogeul și creația însăși cunoștea o dezlănțuire frenetică, m-am întrebat dacă literatura română este posibilă fără Zaharia Stancu, fiind convins că viața literară a acelor ani nu era posibilă fără el. Citit astăzi fără prejudecăți putem afirma cu certitudine că ramine unul dintre marii noștri scriitori. Se impune categoric, imediat după Eliberare, printr-un stil care, prin ani, avea să devină mai curînd prilej de parodie decit de imitație. Face parte din categoria scriitorilor cu o originalitate „excesivă“, agresivă aproape, obținută însă nu prin elaborare, prin artificiu, ci prin reîntoarcerea la simplitatea maximă. Desculț reprezintă în primul rând formulă, este o construcție singulară ale cărei interioare sunt „absorbite“ în fațadele de o arhitectură elementară în fond. Cartea stupefiază prin sinteza și nu prin materia ei. Fără o tradiție propriu-zisă, ea nu va avea nici o acțiune catalitică în proza noastră. Dealtfel, toate romanele ulterioare ei sunt asemenea singurătăți, cărora le rămâne totuși comună o viziune picarescă asupra lumii. Cu a trăit scriitorul, s-a scris destul de mult dar și destul de convențional despre opera sa. (Un eseu monografic al lui Voicu Bugariu nu face decât să adune marile locuri comune ale criticii referitoare la prozatorul, poetul și publicistul Stancu). Moartea scriitorului, dacă nu a însemnat neapărat și moartea literaturii sale, a impins-o fără îndoială intr-un con de umbră. Ar fi împlinit in această lună 80 de ani. Ceea ce ar mai fi scris nu modifica in esență o structură cunoscută, proza noastră ar fi urmat același destin, aceleași ar fi poate și ierarhiile valorice. Dar indiscutabil viața literară ar arăta altfel. Prestigiul enorm de care se bucura nu se datora numaidecit operei sale. Omul impunea prin ceva teribil și fermecător in același timp. De o vitalitate exuberantă, om de acțiune, avind o psihologie de cîmpie, era înainte de orice o forță naturală in care s-au încorporat finețea spiritului și abilitatea politicianului. In literatura română, Zaharia Stancu rămine poate singurul scriitor pentru care viața trăită e mai bogată decit imaginarul. Un destin care pare a spune că literatura nu poate fi mai inventivă decit istoria, atunci cind aceasta din urmă este asumată în „decadența“ și măreția proceselor sale, cînd omul se gindește și se întemeiază pe sine in funcție de ceea ce ea ii pretinde și ii oferă. Scriitorul va înregistra doar această ritmică sinuoasă și fascinantă și ii va da coerența lăuntrică. Creația lui Stancu e străbătă de o atare tensiune: omul în încleștare cu istoria și cu moartea, de unde triumfă întotdeauna vitalitatea acestuia. Darie, străbătînd diversele medii posibile, de la voluptatea naturist sublimă din Pădurea nebună pînă la coșmarul grotescul din Jocul cu moartea este dominat de un pașiternic instinct al vieții. Un inadaptat și un răzvrătit social, deopotrivă victimă și erou, el asculta doar ritmurile obscure ale naturii. Darie nu propune, prin rememorare, o altă viață. Pur și simplu, el iși retrăiește viața retrăind toate evenimentele care l-au solicitat. El este o natură aventuroasă, mișcată de instincte vitaliste și nonconformiste. Participă la evenimente fără a se lăsa cheltuit de ele, rămine mereu indisponibilitatea unei mari energii (Continuare în pr . 3) PETRI POANTA