Tribuna, 1988 (Anul 32, nr. 1-52)

1988-09-15 / nr. 37

Tribuna nr. 37 (15 septembrie 1988) pagina 2 mmm* o întrebare pe săptâmînii pentru acad. Ștefan Pacu Tratatul de alianță cu Antanta și Consiliul De Coroană din 27 august 1916 — Vă rugăm, stimate tovarășe academician, să aprofundați și in acest număr condițiile istorice și care a izbucnit primul război mondial și atitudinea României în 1914. România a socotit „necesar și potrivit cu interesele sale“ să intre în război în vara anului 1916, cînd armatele aliate se găseau într-o situație critică, atît pe frontul de apus cît și pe cel de răsărit, silind comandamentul militar rus să accepte condițiile intrării României în război. Ca urmare, la 17 august 1916 s-au semnat: Tratatul de alianță între România de o parte, Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia de altă parte și Convenția militară, pe temeiul cărora România intră în război. Antanta garanta, prin Tratatul de alianță, integritatea teritorială a României în toată întinderea fruntariilor sale. România se obliga să declare război Austro-Ungariei și să înceteze orice legături cu dușmanii Antantei. Antanta recunoștea dreptul de unire cu România a teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria. Aliații se obligau să nu încheie pace decît în unire și în același timp, iar prin tratatul de pace teritoriile din Austro-Ungaria locuite de români să fie recunoscute României. României i se garantau drepturi egale cu ale puterilor Antantei la preliminariile și tratativele de pace. Puterile contractanți se obligau să păstreze secretul tratatului pînă la încheierea păcii generale. Convenția militară conținea obligația României de a-și mobiliza toate forțele de uscat și de apă și de a intra în război cel mai tîrziu pînă la 28 august. Armata însă era obligată să atace în chipul cel mai energic pe întreg frontul austriac și mai ales în Bucovina pentru a ușura României operațiunile militare, iar flota rusă se obliga să apere portul Constanța și să împiedice debarcarea pe teritoriile românești a trupelor dușmane și orice pătrundere a acestora în apele Dunării. Se mai cuprindea, în convenția militară, obligația aliaților de aproviziona armata română cu armament, aprovizii, echipamente, medicamente. Asemenea succese determină opinia publică să-l considere pe I. I. C. Brătianu, „om de stat de primă mărime, capabil de a fi stăpîn pe sine și de a trata problemele politice cu sînge rece și calcul, și în același timp cu larg orizont“, cum îl caracteriza influentul ziar italian „Corriere della Sera“. Opinie confirmată de unul din diplomații români ai vremii, participant la dezbateri, C. Diamandi, ambasadorul României la Petrograd, care vorbind despre tratatul de alianță dintre România și Antantă face unele observații pătrunzătoare cu valoare premonitorie: „Istoricii de mai tîrziu și în general opinia publică, cînd un tratat e realizat, cunoaște numai rezultatul, ea nu știe lupta ce s-a dat pentru obținerea acestui rezultat și pot spune că pentru toate aceste negocieri a fost o luptă fără preget. A trebuit să apărăm pas cu pas interesele noastre, pas cu pas demnitatea noastră, să căutăm să evităm piedicile și toate cursele care ni se întindeau și ceea ce părea un simplu tratat cu cîteva articole este rezultatul unei lupte continui. Chiar și cînd a fost vorba de redacția tratatului s-au ivit dificultăți“. Se cuvine subliniată mai mult decît s-a făcut pînă acum însemnătatea politică a evenimentelor din luna august 1916 pentru importanța lor în momentul respectiv și mai cu seamă pentru urmările în timp. Se recunoștea, printr-un document de valoare politică și juridică internațională, pentru întîia oară, de către marile puteri, dreptatea luptei poporului român pentru eliberare și întregire politico-statală, legitatea proceselor istorice, integritatea și suveranitatea țării. Un alt Consiliu de Coroană, întrunit peste 10 zile, la 27 august la Cotroceni, hotăra definitiv poziția României față de războiul nimicitor. Participa întregul guvern, în frunte cu primul ministru I. I. C. Brătianu, președintele Camerei (M. Pherechide), vicepreședintele Senatului (C. F. Robescu), foștii primi-miniștrii în viață (P. P. Carp, T. Rosetti și T. Maiorescu) și foștii președinți ai Camerei (C. Olănescu și C. Cantacuzino- Pașcanu). Inaugurînd lucrările Consiliului, noul rege, Ferdinand, emoționat a spus că a convocat „pe mai-marii țării“ nu ca să le ceară un sfat, ci ca să le ceară „sprijinul“, deoarece situația nu mai îngăduie țării poziția de neutralitate. Pentru a dezarma pe cei ce s-ar fi împotrivit intrării în război de partea Antantei sau ar fi dorit continuarea neutralității, regele a făcut apel la sensibilitatea celor prezenți, spunînd că a avut „multe dureri“, că s-a învins pe sine iar „victoria“ repurtată asupra sa constituie „dovada că a ales calea cea bună“.. P. P. Carp, căruia regele i-a cerut părerea, și-a declinat calitatea de a-și asuma o poziție, negînd chiar rostul Consiliului după ce hotărîrea fusese luată. Primul ministru I. I. C. Brătianu, după ce a înfățișat situația internațională din acel moment, a declarat că România, dacă vrea să-și realizeze aspirațiile naționale, nu mai poate rămîne neutră fără să-și compromită definitiv viitorul. Dimpotrivă, are datoria să-și urmărească realizarea idealului de unitate, deoarece nu se știe cînd se va mai oferi un prilej atît de prielnic, iar pentru realizarea acestui ideal, România nu poate merge decît alături de Antantă.... „Chiar dacă am fi bătuți — declara primul ministru — prin faptul că patru din cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naționale și au consfințit printr-un act solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpați, cauza românismului va face un pas înainte mai mare și mai însemnat decît oricînd“. . Declarația primului ministru a fost sprijinită de marea majoritate a participanților (cu excepția lui P. P. Carp, Al. Marghiloman și Titu Maiorescu), fiecare adăugind argumente și subliniind interesele superioare ale națiunii. Take Ionescu evocînd suferințele românilor din Transilvania, declara că „dacă nu vom merge acum să-i scăpăm, tarpații vor rămîne hotar pentru vecie și românismul va fi pierdut“; „o împrejurare , ca aceasta nu vine decît o dată în cursul veacurilor“ și dacă s-ar pierde „ar fi o, adevărată monstruozitate“. . . ■ ■ . „ Zarurile erau aruncate. Proclamațiile regelui, din aceeași zi, una către națiune și alta către armată, și a Ministerului instrucțiunii către școli aduceau la cunoștința națiunii sosirea zilei mult așteptate de veacuri de conștiința națională, ziua unirii după vremuri îndelungate de nenorociri și grele încercări, ziua realizării pentru totdeauna a înfăptuirii lui Mihai Viteazul, unirea românilor de pe cele două părți ale Carpaților, iar îndatorirea oștirii era de a purta steagurile peste hotarele „unde frații noștri“ o așteaptă „cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde“. Adevăruri consfințite, pe cîmpul de luptă de viteaza armată română, slujite cu credință de întreaga națiune română, acasă și în străinătate, „îndeplinite prin sacrificiile și jertfele mari și grele ale întregului popor român“. Deslușind tainele naturii Cea de-a 80-a primăvară a vieții îl găsește pe profesorul meu Mihai Băcescu meditînd asupra problemelor legate de evoluția vieții în ocean, discutînd cu colaboratorii săi de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, cărora le coordonează activitatea în calitate de director de peste un sfert de veac, îl găsește preocupat totodată de deciziile Conferinței Uniunii Internaționale a Științelor Biologice (IUBS) care a avut loc la Bratislava și de la care abia s-a întors, grăbit. Căci pe masă-1 așteaptă șpalturile volumului care va apare în prestigioasa monografie „Tratat de Zoologie“, editat de Grasset-Paris. De fapt, doar din punct de vedere cronologic se poate vorbi despre cei 80 de ani ai profesorului Băcescu. Curiozitatea i-a rămas la fel de neastîmpărată ca-n zilele în care răsturna pietre-n undele aurii ale Bistriței în căutarea peștilor, colindînd apoi prundul și ștroainele, învățînd să iubească păsările cerului și jivinele ce trăiesc pe aceste meleaguri dinainte de vremea cînd aici se sumețeau bourii. Azi, pe masa de lucru își așteaptă rîndul spre a fi determinate și studiate materiale fie provenite din colecțiile muzeelor lumii, fie adunate de expediții oceanologice de răsunet, sporind lista celor peste 300 de organisme pe care profesorul Mihai Băcescu le-a scos din hăurile necunoașterii, dîndu-le pentru prima dată identitate precisă. Iar soborul zoologilor din întreaga lume se pleacă cu respect în fața zoologului român, specialistul numărul unu în grupul crustaceilor cumacei, apreciat cunoscător și al altor grupe de crustacei mărunți, nevertebrate și pești. Sub pana sa exigentă s-au născut, cu trudă și migală de artist, monografii ce fac cinste editurilor din țară și străinătate, numeroase articole științifice de zoologie, ecologie marină, istoria științei , lucrări de referință pentru orice biolog. Din 1963 Academia îl alege membru corespondent, iar numeroase societăți științifice de prestigiu de peste hotare sunt onorate de a-l avea membru. Profesorul Mihai Băcescu îndrăgește și azi, cu aceeași pasiune din tinerețe, undele zglobii ale, pîraielor, leneșele ape, ale Dunării ce se despletesc în Deltă, nestatornicele valuri ale mării. Gîndirea sa ageră și profundă totodată, care l-a ajutat să urce treptele școlilor, l-a ajutat să pătrundă tainele Mării Negre, să depășească bariera Bosforului, să cunoască și tainele lumii tăcerii adîncurilor. Astfel, oceanologul român este la el acasă atît în mirificele păduri de corali, și-n cîmpurile cu-ncîlcite sargasse, cît și în strania împărăție a abisurilor oceanice. Învățați din lumea largă s-au grăbit să-l facă tovarăș la cercetările lor, și iată, biologul român a perseverat să ridice zăbranicul tainelor de pe numeroase aspecte ale vieții, căutînd neobosit și adunînd apoi cu răbdare nestemate pe care le-a așezat în sipetul cu comori al științei naționale și universale. Dar nici un fir de apă din munții țării sale, nici un iezer, nici o baltă, n-au fost lăsate necercetate de Mihai Băcescu. Și-n timp ce ochiul, mîna și mintea mînuiau instrumentarul precis al cercetării, inima se deschidea în fața unei doine, unei povestiri, unei datini. Căci binecunoscutul hidrobiolog și oceanolog Mihai Băcescu este și un pasionat cercetător al tezaurului nostru folcloric, subliniind de nenumărate ori valoarea folclorului biologic ca latură esențială a spiritualității românești. Aidoma unui foc arde, mistuitoare, setea de cunoaștere a profesorului Mihai Băcescu. Aceasta s-a plămădit din luminoasele scîntei primite de la dascălii săi întru științele naturii — entuziastul și vizionarul Ioan Borcea, eminentul Paul Bujor, renumitul explorator Emil Racoviță și însuși fondatorul hidrobiologiei românești, Grigore Antipa — dascăli cărora le-a fost, pe rînd, conștiincios și eminent discipol, apoi prețios colaborator. Și a ales două căi. A dat o nouă strălucire menirii de școală, atît Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, cît și atîtor alte muzee din țară. Aici, privitorii invață unde și cum trăiesc felurite viețuitoare din țară sau de aiurea, alți truditori ai științei învață să cunoască, să descrie, să clasifice noi organisme. Totul, sub atenta-i și competenta-i priveghere, muzeograful Mihai Băcescu bucurîndu-se de o aleasă prețuire. Cea de-a doua cale a fost munca de dascăl. Nu numai de preparator la catedra de zoologie sau asistent și mai tîrziu șef de lucrări la catedra de morfologie a Facultății de Științe Naturale din Iași. Torentul tumultos al energiei sale a antrenat mulți naturaliști din apropiere-i sau mai de departe. Ei s-au bucurat și se bucură de vegherea-i cu părintească înțelegere pe parcursul șlefuirii pe aspra cale a cunoașterii științifice. S-au îndrăgit însă și toți cei care s-au desfătat cu lectura fascinantelor cărți prin care exploratorul Mihai Băcescu face cunoscute rezultatele unor expediții științifice la care a luat parte, toți cei care prin intermediul radioului și al televiziunii l-au ascultat prezentînd atît de captivant file din cartea naturii. 11 iubesc și-l respectă pescarii de pe Bistrița, marinarii de pe navele cu care a brăzdat mările, colegii de pe alte meleaguri care l-au auzit vorbind de la tribuna unor congrese internaționale, căci fiecare în felul său a găsit în Mihai Băcescu un interlocutor fermecător, de la care are, de învățat. E pentru noi un exemplu, un destin exemplar dedicat științei. Teodora Onciu Revista revistelor Consemnări Sport Echinox nr. 2—3 EcHINOX nr. 2—3/1988 anunță prin Mircea Martin faptul că literatura română se îndreaptă „Spre o nouă paradigmă literară“ avînd în vedere că „o nouă promoție își face simțită prezența compactă, avînd reprezentanți în toate centrele universitare și mai cu seamă în București“, generație care se află, față de generația ’80, „sub incidența unei conștiințe artistice mai acute“. Din aceeași incitantă analiză a caracteristicilor literaturii post-moderne reținem că „Poetul post-modern, făcut și nu născut e mîndru de condiția lui“ (I. M. Martin), dar și că „Ceea ce mi se pare că tinerii mei prieteni pierd din vedere este însă riscul ca un asemenea demers înglobant să facă dificilă, dacă nu chiar imposibilă, disocierea între poezie și non-poezie“. Două excelente eseuri publică Dan Pavel (Mnemotehnicitate și bibliolabie) și Al. Mușina (Din nou despre cenușăreasă). Reținem din eseul lui Al. Mușina opinia că „... textualismul cît și postmodernismul sînt «coerente» și «viabile» ca modele doar în măsura în care nu au, în ultimă instanță, nici o valoare de orientare în practica poetică ...“ pentru că „scrierile de strictă obediență textualistă sau postmodernistă au un aer devitalizat, dau senzația de stil de produs „de cabinet“, interesant în sine dar plicticos „în cantități mari“. Ample „profesiuni de credință“ semnează Caius Dobrescu „Poezia trebuie să se apropie în primul rînd de vorbirea orașului. Să încerce să refacă discursul specific al diverselor categorii sociale“ și Simona Popescu care crede că „Poezia sincerității (elaborate), a senzațiilor, a naturalității, a realului poate fi un mod al rezistenței în fața oricăror solicitări nepotrivite“. Consemnăm studiul temeinic al lui Sorin Antohi Hermeneutică și antimetodologie (despre Mircea Eliade ca epistemolog) precum și pe cel semnat de Andalina Borcilă asupra Funcțiilor mitice în literatura americană. La Cronica literară Iulian Boldea, Antonela Pogăcean și Dan Săulean analizează cu pertinență ultimele volume ale Cleopatrei Lorințiu, Nicolae Iliescu și Daniela Crăsnaru. Spațiu amplu este acordat poeziei. Poeții noii generații, prezente în paginile Echinoxului, sunt: Simona Popescu, Cristian Popescu, Caius Dobrescu, Letiția Olariu, Andrei Bodiu, Horia Gîrbea, Iulian Boldea, Marius Oprea, Puiu Hiticaș, Nicoleta Pavel, Ioana Carabăț, Petre Goleșteanu și (adoptat?) Radu Sergiu Buba. Proză publică Ioan Nicolae Pop (remarcabil), Cristina Muler, petruța Ion, Sorin Matei. Din John Barth și din poezia americană contemporană traduc Lucian Branea și Tania Anton. Așadar, un număr dens, în buna tradiție a Echinoxului de a fi un „seismograf“ fidel (și generos) al oricărei noi generații literare, (m.i.) Clubul de proză Comitetul Județean Cluj al U.T.C., în colaborare cu Casa Tineretului Cluj-Napoca, organizează cu începere de la 1 octombrie a.c. Clubul de proză (atelier de creație literară). Înscrierile se fac zilnic la Casa Tineretului, iar la ședințele ce se vor desfășura în fiecare miercuri pot participa toți tinerii iubitori de literatură. Periodic vor fi invitați scriitori de prestigiu, iar membrii Clubului de proză vor lua parte la excursii de documentare. (c.u.) Succese de prestigiu Multe și mari sunt minunile vremii noastre. Deschizi aparatul de radio și auzi, de îndată, cum Steaua oferă cehilor, la ei acasă, un generos spectacol, demn de orice mare stadion al Europei; înțelegi cît de tare s-a chinuit (aproape o oră) Dinamo pentru a încrie al doilea gol (primul a fost un debil autogol); în sfîrșit, afli cum „buturuga“ mică din Galați a venit de hac Fiatului mare din Torino. Primul tur din cupele europene a fost, pentru noi, unul de excepție: toate echipele au învins limpede și pe merit — lucru nu numai văzut, dar și apreciat, cred, și de maltezi, și de cehi și finlandezi și chiar de italieni — realizînd și un golaveraj — 11—1 — zdrobitor. Steaua, întrecîndu-se pe sine, a izbutit unul dintre cele frumoase meciuri din cariera ei. Scorul și numele echipei; gazdă ne scutesc de comentarii .Așteptăm, ca echipa lui Belodedici să joace tot așa în tururile III și IV și în finală! De data aceasta laudele, ce-i drept care ne mai plac și le vrem mereu, sînt total justificate. Ceva trebuie subliniat: Sparta nu e nici după rezultate, nici după joc, nici după valorile din teren decît o formație de primul tur, cu noroc la sorți, poate de al doilea. La București, Dinamo a ratat non-stop. Ar trebui ca ei să se antreneze numai și numai pentru a rata din orice poziție. Cu siguranță atunci ar marca cu nemiluita. Iată o „cheie“ posibilă! Există și Oțelul în Europa! Băieții lui Dino au jucat cu un curaj și o ardoare exemplare, reușind o victorie de palmares onorantă. Dino Zoff elegant și distins ca o vedetă de cinema, privea calm jocul din colțul lui, cu mîinile încrucișate și gîndea, cred, la ceea ce gîndeam și eu: „Altfel se juca pe vremea mea, a lui Boniek și a lui Platini“. Doar Baros, în ciuda numelui, iute și tehnic, mi-a plăcut prin irezistibilele curse și... ratări! 1—0 pentru a merge la Torino, oricum, mi se pare a nu fi „valută“ suficientă. Dar balonul e rotund. Și atenție la Baros! Victoria, pe o caniculă și pe un teren tare, i-a bătut clar pe cavalerii de la Malta, care au la îndemână atîtea alte frumuseți... Rar așa bucurie pe ulița noastră. Numai să fie! O altă competiție reunește popoarele sub un gradios arc de triumf al păcii și prieteniei: Jocurile Olimpice. Ne-au mai rămas de urmărit sau de văzut — fără cea care începe mîine, la Seul — 2 olimpiade din mileniul acesta. A 3-a va avea loc în 2000. Oare ce minuni ne va rezerva mileniul ce se apropie? (c.v.) Alexandru Păsat De la tabăra de sculptură a tineretului din Cluj-Napoca TRIBUNA Sâptâmînal de cultura Redacția și administrația: 3400 Cluj-Napoca, *tr. Universității nr. 1, Căsuța poștală 281. Oî.p. Cluj-Napoca 1, Tel. 1 *5 48. 120 98. Vasile Sălăjan (redactor șef) Augustin Buzura (secretar responsabil de redacție) IN NUMĂRUL VIITOR: Un interviu cu Vasile Netea . La rubrica Radiografii epice: — Augustin Buzura Machetare grafică: Timotei Nădășan Abonamentele se primesc prin oficiile poștale și factorii poștali: 3 luni — 39 lei, 6 luni — 78 lei, 1 an — 156 lei. Abonamente în străinătate prin „Rompresfilatelia* Calea Griviței nr. 64—66 P.O.B. București, 12—201. Tiparul I. P. Cluj.