Tribuna, octombrie-decembrie 1938 (Anul 1, nr. 1-52)

1938-10-29 / nr. 1

„TRIBUNNA“ I,NUL I, Nr. 1. — Sâmbătă, 29 X 1938. De când noua fază de prefacere ra­dicală a Ţării îşi jalonează pretutin­deni efectele ei salutare, nu odată am auzit îndoieli naive şi şoapte suspecte, articulate prin colţuri de stavă sau în umbra „CASINELOR“. Erau deoparte scepticii­­tuturor reformelor îndrăzneţe, iar de alta disperaţii beneficiilor pier­dute, şi unii şi alţii destul de puţini, spre a nu tulbura prea mult cursul nou al istoriei româneşti. Tribulaţiile lor intempestive au străbătut însă şi în Capitală, unde cinici interesaţi şi idea­lişti speriaţi se întrebau: ce-i adevăraţ­i din legendele grave cari apasă peste căminurile româneşti din Ardeal ? Li­bertăţi suprimate şi democraţie îngro­pată, cu spectrul unei robii mai rea ca cea străină de altădată — iată lozincile perfide, colportate cu tendinţa de a face să se creadă, că ar putea fi pri­mejduită însăşi UNITATEA statului întregit. Nimic mai uşor pentru noi, decât să recunoaştem, din primul moment, în această acţiune suverană deplorabilă, mâna diabolică a unor anumiţi ambi­ţioşi bolnavi, cari incapabili de a se în­ţelege cu vremile noastre, s-au găsit în permanent conflict cu simţirea gene­rală a Ţării. Şi iată-i recent, din nou în postura ridicolă de protestatari anti­­cvaţi, trimiţând „AVERTISMENTE“ cominatorii acolo unde astăzi strălu­ceşte o uriaşă voinţă creatoare. Dar întrebarea este: ce mai reprezin­tă aceşti agitatori întârziaţi în conşti­inţa populară a Ardealului ? Cine îi ascultă şi mai crede în profeţiile lor, de atâtea ori desminţite ? S-o spunem sin­cer: ei sunt nişte agonizanţi izolaţi, pe cari nu-i mai înconjoară decât fidelita­tea interesată a verilor şi nepoţilor. Vroiţi probe ? La plebiscitul din 24 Februarie a. c., porunci ascunse au fost trimise la sate, spre a-l sabota prin ab­ţinere. Rezultatul e cel cunoscut. Românismul întreg din Ardeal şi Banat a ţinut să accepte noul aşeză­mânt de stat, cu aceeaşi unanimă nă­dejde de bine ca şi celelalte ţinuturi ale Patriei. Instinctul lui de rasă îi revela, în clipa aceea, semnificaţia pro­fundă a schimbării fundamentale ce­­trebuia să se producă în mersul isto­riei româneşti. Douăzeci de ani de par­­tidism deşănţat şi demagogie­ irespon­sabilă n’au făcut decât să răstoarne scara valorilor, să anarhizeze massele şi să pună în primejdie însăşi opera naţională a atâtor generaţii de jertfă sângeroasă. Idealismul tradiţional şi spiritul de luptă onestă pentru neam, au fost zi de zi cotropite de profitorii votului obştesc, cari ieşind brusc din anonimat, s’au lansat obraznic în arena fragilă a democraţiei, infectând-o cu microbul incompetenţei, sfidării şi imo­ralităţii. Valuri de otravă se întindeau vertiginos peste sufiţele de români din oraşe şi sate învrăjbindu-i, şi îm­pingând totul spre disoluţ­ie şi prăbu­şire iremediabilă. Este oare vre-o mirare, că în acel ceas de dezastru colectiv în prag, su­prema intervenţie regală, a doborât cu un gest eroic de baladă, fiorosul balaur al regimului de partide corupte? Şi mai poate surprinde pe cineva sentimentul de obştească satisfacţie cu care Ţara întreagă a primit noua ordine de stat, inaugurată de marele ei Suveran ? Dacă ar mai fi rămas undeva ezitări în conştiinţele curate, astăzi, după opt luni de încordări şi creaţiuni uimitoare, ele au trebuit să dispară cu totul! Staţi de vorbă cu cărturarii oraşelor şi înţelepţii satelor, aceia care neanga­jaţi în vâltoarea impură a vechei urgii democratice, au putinţă s’o judece drept, şi veţi înregistra fără excepţie, aceeaşi bucurie legitimă faţă de schim­barea la faţă a României. Căci s’a re­stabilit ordinea socială şi liniştea su­fletească a cetăţenilor. S’a instaurat iarăşi domnia legilor iar libertatea dis­ciplinată a creat posibilităţile necesare pentru munca productivă şi afirmarea valorilor în toate domeniile vieţii na­ţionale. Realizările mari şi numeroase, întemeiate pe reforme îndrăsneţe ale regimului nou, n’au făcut decât să consacre definitiv în mintea naţiunii convingerea, că România a intrat real­mente pe drumul renaşterii sale poli­tice şi naţionale, începe o epocă de înălţare şi muncă constructivă în istoria românească. Creatorul ei este M. S. Regele CAROL AL II-LEA. Perspectivele măreţe din cari priveşte destinele neamului şi vas­tele mijloace de îndrumare ce le deţine cu atâta prestigiu şi voinţă creatoare, ne dau certitudinea liniştei, încrederii şi mândriei în Statul românesc de mâine. Iată de ce noi, cărturari şi ţă­rani ai plaiurilor desrobite, încălziţi de tradiţiile mari cari astăzi reînvie subt o domnie atât de cuprinzătoare, înţelegem să urmăm într’o strânsă şi caldă SOLIDARITATE SUFLETEA­SCĂ, opera începută de M. S. Regele Carol al II-lea. E credinţa nezguduită pe care ARDEALUL simţemintelor di­nastice şi a jertfelor bucuroase o măr­turiseşte în pragul celei de a douăzecea aniversări a Unirii pe veci cu Patria liberatoare. Ardealul de I. MATEIU prof. universitar şi menţinut strămoşii noştrii şi pe care o găsim şi în preocupările filozofiei timpului. Aceste calităţi al lui FI. Aaron se găsesc şi la baza primei gazete cotidiane româ­neşti, înfiinţată de el, înainte de asta, cu 100 de ani. * ‘ . A doua gazetă ardelenească, apărută în 3838 la Buzău, supt conducerea profesori­lor Dionisie Romano (născut la Sălişte, jud. Sibiu) şi Gavril Munteanu (născut în Vin­­gard, jud. Alba), este Vestitorul bisericesc, foaie religioasă şi morală. Redactorii justi­fică în acest chip editarea foii: „O Naţie este tare, când e tare în trebile de religie şi puternică în moral. Fără temeiul religiei şi fără puterea moralului, puterile fizice a unei naţii, fie măcar cât de tari şi mari, ■unt slabe“. Scopul foii este „de a hrăni duhul religios şi moral, ce a caracterizat totdeauna Naţia Românească.“ Cei doi redactori ardeleni ai foii reli­gioase şi morale de la Buzău, n’au fost nici ei nişte simpli dascăli, ci au fost, ca şi Flo­rian Aaron, mari personalităţi ale vieţii ro­mâneşti din sec. XIX-lea. D. Romano, ajuns mai târziu episcop la Buzău (f 1873), înscese primul „profesor naţional“ în spi­ritul lui Gh. Lazăr, la Buzău. El este tra­ducătorul în româneşte al lui Lamartine,­­(Geniul Creştinismului), Massillon şi Bour­dalou — şi el este cel dintâi care a tipă­rit cărţi bisericeşti cu litere latine, năzuind să le introducă la fraţii din Macedonia. Al doilea redactor, Gh. Munteanu, a tradus în româneşte pe Tacitus şi pe Goethe şi după câţiva ani, în care a condus ca director seminarul din Buzău, a trecut în aceiaşi calitate în fruntea noului liceu românesc din Braşov, pe care l-a ridicat în scurtă vreme la un nivel neatins de vre­o altă şcoală similară. Este uşor de înţeles, ce a putut să însemneze pentru viaţa morală a Ţării româneşti gazeta săptămânală a ace­stor doi iscusiţi educatori. 1 * * I» Alte două gazete apărute la 1838, — ace­stea la Braşov — sunt Gazeta Transilvaniei şi Foaia pentru minte, Inimă şi literatură, redactate de Gheorghe Bariţiu, care motiva în următoarele cuvinte scopul editării pu­­blicaţiunilor lui: „Un streinu nu scrie în limba românească, cu atâta mai puţin în duhul românescu; un streinu de ar fi în­ţeleptul înţelepţilor, cosmopolitul cosmo­poliţilor, nu cunoaşte scăderile noastre nu li simte pe acele, prin urmare nici nu ştie prescrie mijloacele ajutătoare. Adevă­rat cum că într’o parte de Români gallo­­într’alta germano­, în cealaltă ungaro­­mania orbeşte şi nebuneşte pe o mulţime de oameni, dar aceasta vine tot dela creş­tere şi este o boală trecătoare — cel puţin cu un veac de oameni să trece, dacă se iau prezervative bune. Ruso-mania, după cum auzim­, să încuibează pe unele lo­curi, dar n’are diletanţi mulţi şi este mai uricioasă şi netrebnică decât celelalte.“ Dacă observăm bine, toate aceste patru gazete ardeleneşti de acum 100 de ani vor­beau despre Naţia românească întreagă (cu N mare!) despre duhul românesc, de­spre primejdiile la care duhul străin expu­ne naţia românească şi despre necesitatea stringentă a moralei în viaţa naţională. * Valoarea adevărată a acestor idei, cari formează substratul de fiecare clipă a acti­vităţii gazetelor amintite, va putea fi jude­cată mai bine, dacă vom situa gazetele din chestiune în epoca, în care, ele au văzut, lumina zilei. La 1838, ieşeau, în cele două capitale ale Principatelor române, gazete româneşti, cari aveau şi oarecare tradiţie. La Bucureşti, I. Eliade Rădulescu edita, încă din 1829, Curierul românesc, care era însă o gazetă numai pentru Ţara româ­nească şi pentru interesele acesteia, iar la Iaşi apărea tot din 1829, Albina româneas­că a lui Gh. Asachi şi ea cu tendinţe limi­tate doar la Moldova. In cursul primilor 10 ani de apariţie (1829-1838), ambele a­ceste gazete parcurseseră o evoluţie destul de curioasă din punct de vedere naţional românesc. Din gazete româneşti, ca limbă ele deveniseră româno-franceze, iar în ce priveşte preocupările lor, acestea se strâm­tau şi deviau din an în an. Astfel, Curierul românesc deveni o simplă „gazetă admini­strativă, comercială şi literară“, iar Albina românească ajunse să-şi schimbe însuşi titlul în acela de Gazeta din Moldavia, declarând că în viitor va avea „un color mai localnic“. In comparaţie cu această presă de la Bu­cureşti şi de la Iaşi, gazetele creiate de Ar­deleni la Bucureşti, Buzău şi Braşov, se prezintă în condiţiuni mult superioare, cari storc cu drept cuvânt admiraţia tuturor cercetătorilor de astăzi şi de oricând ai trecutului nostru. Ele sunt faruri puternice de naţionalism integral şi de moralitate se­veră, ca în marea filozofie Kantiană a timpului. De­sigur că în cursul timpului au apă­rut în vechile Principate, respectiv în ve­chiul Regat, şi gazete cu obiective naţio­nale superioare, dar după cât se pare, cele mai multe din acestea, concepeau, idealul naţional mai mult numai supt raport poli­tic, de Unire a Principatelor, respectiv a tuturor ţărilor române, nu şi supt acela al duhului naţional, al moralei naţionale şi a Anglia și Germania au tot interesul ca România să propăşească pe terenul economic- declară marele economist englez Chisholm LONDRA, 29 (Rador) — Daily Te­legraph publică, sub semnătura dlui Chisholm, un articol în care discută problemele politico-economice din Ro­mânia. Chisholm este directorul gene­ral al ziarului economic „Financial Ti­mes“ şi s’a înapoiat de curând din Ro­mânia, unde într’o scurtă, vizită a stu­diat personal problemele politice şi e­­conomice româneşti. Autorul articolului vede în M. S. Regele Carol II un adevărat conducă­tor a poporului român, curagios şi ho­­tărât în acţiunile sale. „îndrumarea dată vieţii româneşti de Suveranul român — spune dsa — a insuflat un spirit nou şi un ritm bine stabilit într’un program de acţiune de­finit şi constructiv, ţinând seama de condiţiile istorico-geografice şi econo­mice ale României“. D. Chisholm termină, declarând, că România merită azi toată atenţiunea Marei Britanii. Ea poate fi piatra de în­cercare a declaraţiilor semnate de dnii chamberlain şi Hitler la München. A­­tât Anglia cât şi Germania sunt intere­sate, în măsuri diferite, la propăşirea României, care doreşte să-şi mărească­­ legăturile economice cu ambele ţări. 3 S’AU SPUS IERI ■awMTOHwwaiMriw'rnMK turnt „Izvorul puterii şi al mândriei militare trebue căutat şi trebue găsit înlăuntrul armatei naţionale: acolo, în umbra unor virtuţi trecute, se înpadă firul între izbân­­zile trecutului şi cele mai îndreptăţite nă­­zuinţi de viitor.“ ^ ? Gr. Gafencu ,. *' *, • * I „"Anglia şi Statele Unite au marea răspundere de a feri omenirea de C ca■­­tastrofă“. Lordul Halifax „Nu avem din tratate nici o obligaţiei faţă de Cehoslovacia“. «"■ Thomas Inskip ministrul coordonării apărării naţionale a Marei Britanii # * * „Pentru a-şi menţine sistemul democra­tic, Statele Unite trebuie să se abţină de la orice amestec în conflictele europene“,­­ d. Hoover fost preşedinte al Statelor Unite * * * „Refaci aparatul administrativ al Statu­lui, prin acea grije mereu prezentă, mereu activă, grija de funcţionar.“ Pamfil Şeicaru * * * , „E necesar să le aducem aminte Ungu­rilor că nu sunt nimic mai mult decât un mic popor trufaş, care şi puţintică cultură ce o au şi cu care se fălesc ne-o datoresc tot nouă Germanilor“. prof. dr. Weigand filolog german * * „Credinţa noastră în pace nu poate f obţinută decât prin neagresiune şi nu poate dura decât prin respectul altora , prin bunăvoinţă între naţiunile lumii­. Preşedintele Roosevelt * * * „Pentru o pace adevărată trebue tot atâtea jertfe ca şi pentru un război.“ Lord Halifa? ^ * * * ^ -Cj „Niciodată nu vom uita credinţa ş prietenia României, pe care ne-a dove­dit-o în aceste vremuri grele“. Ziarul cehoslovac „Narodny Listi" Au sosit Noutăţile de toamnă în mare asortiment şi cu preţuri eftine la firma EUGEN SZABÓ S. A. Mare magazin de textile şi articole de modă pentru dame şi domni CLUJ, Calea Regele Ferdinand 5. Telefon: 24­ 79

Next