Tribuna, iulie-august 1939 (Anul 2, nr. 146-198)

1939-07-01 / nr. 146

2 1Calend tribunei I Vineri, 30 Iunie 1939 1 CALENDAR CREŞTIN Ortodocşii prăz. Soborul celor 12 Apostoli Catolicii prăznuesc pe Marţial Soarele răsare,la 4.34; apune la 20.30. Au­ trecut 180 zile,­ au rămas 185. Comemorări: întronarea Domnilor pă­mânteni în Muntenia şi Moldova după isg­onirea Fanarioţilor (1822) CINEMATOGRAFE CAPITOL : Nevasta mea subreta, come­die cu Olympia Bradna şi Ray Milland SELECT : I. Detectivul Doamnei cu Fer­­nandel, Elvira Popescu şi Ginette Lecerc. II. „Fiul păcatului“ cu Louis Jouvet. ROY­AL: Honolulu, o mare revistă de montare fastuoasă, cu Eleanor Powel. TEATRUL DAVILLA. Vulturul negru cel mai mare film de aventuri al sezonului. URANIA: I. Barnaie, cu Fernandel. II. Minciuna Ninei Petrovna, cu Isa Miranda şi Fernand Gravey. EDISON: I. „Prizonierul din Zenda“ cu Ronald Colman, Douglas Fair­banks şi Madelene Carol II. ..Val­sul rozelor“ cu Rozy Csikós, Gretl Theimer şi Paul Hörbiger. III. Jurnal. (De Joi, până Duminecă). RIO: I. A noastră e noaptea, cu Claudette Colbert şi Charles Boyer. II. O crimă fără importanţă cu Edward G. Ro­binson şi Ruth Connoly. III. Jurnal. , EXPOZIŢII Expoziţia pictorului Raul Şorban şi a sculptorului Peer Merloe, în Sala de sticlă a Rezidenţiei Ţinutului Simoş. BIBLIOTECI, MUZEE: BIBLIOTECA­ UNIVERSITĂŢII: des­chisă zilnic între orele 8-13 şi 15-19 afară de Dumineci şi sărbători. BIBLIOTECA POPULARA: (Biblioteca Universităţii) deschisă zilnic între orele 15—20 (şi Duminecă). MUZEUL ETNOGRAFIC: (Parcul oraşu­lui) deschis în fiecare zi dela 9—17. MUZEUL DE ANTICHITĂŢI Bl PINA­COTECA CIOFLEC: Deschise zil­nic între orele 10—13. Taxa de in­trare de pers. 10 lei. Joi şi Dumine­că dela 10—13 vizitarea gratuită. Pentru şcolari intrarea gratuită în orice zi. MUZEUL ZOOLOGIC: (Str. Micu 5-7), , deschis în fiecare Duminecă, între 3—5 p.m. MUZEUL EPISCOPIEI ORTODOXE­­ROMÂNE: (Reşedinţa Episcopală, et. II), deschis zilnic între orele 14.30-17. FARMACIILE DE SERVICIU Farmacia BIRO, P. Unirei 5, tel. 24—80. APOSTOL, Lukács F. C. R. Ferdinand 30, tel. 17—82. PALOCZY, C. Mareşal Foch 56, telefon 17—05. HOLICSKA Des., C. Moţilor (col­ cu Emi­­nescu, tel. 10—65. „rni Buwa* ANUL II. Nr. 1'46. Sâmbătă, 1 Iulie 1933 Comemorarea lui Eminescu în Italia Activitatea dlui Claudia Isopescu Comorile spirituale ale poprului româ­nesc concretizate în cea mai mare parte în opera poeţilor şi a scriitorilor, au înce­put­ să pătrundă în opinia publică italiană prin presă, cărţi, conferinţe şi radio, re­zultate frumoase ale neobositei activităţi a profesorului univ. Claudiu Isopescu, care şi de curând s-a remarcat prin conferinţa ţinută la radio despre Straja Ţării şi prin articolele despre M. S. Regele Carol II, despre Marele Voevod de Alba-Iulia şi despre Straja Ţării ce le-a publicat în peste 30 de ziare italiene. Prin radio şi prin presă s-au comemorat în ultimul timp: Ion Creangă la 50 de ani, I. L. Caragiale la 25 de ani şi Gh. Coşbuc la 20 de ani de la moartea lor, iar prin ar­ticole de revistă şi ziare : N. Bălcescu la 120 de ani, pictorul Grigorescu la 100 de ani şi Duiliu Zamfirescu la 80 de ani de la naşterea lor, Panait Cerna la 25 de ani şi Delavrăncea la 20 de ani de la moartea lor. Acum a venit rândul celui mai mare poet al nostru, M. Eminescu, a cărui viaţă şi operă au fost prezentate în numeroase cotidiane italiene, în ziua de 15 iunie, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moarte, tot din româneasca iniţiativă şi grijă a prof. univ. Claudiu Isopescu. Ceea ce con­­stitue însă un merit mare este faptul că articolele despre Eminescu au fost scrise de Italieni cari, din îndemn românesc, au ajuns să fie profunzi cunoscători ai operei poetului care a dus astfel și peste hotare patrimoniul spiritual al poporului nostru. Din articolele apărute merită toată lauda cele semnate de d-na prof. E. Padrini pu­blicate de profesorul nostru de la Roma în revista Augustea din Roma, în Popolo di Brescia, în Regime Fascista din Cremona ş. a., şi de d-na prof. A. Silvestri Giorgi în Gazzetta del Mezzogiorno din Bari, în Corriere Padano din Ferrara, în Popolo di Sicilia din Catania, în Vedetta Fascista din Vicenza, în Vedetta dItalia din Fiume ş. a. Articolul d-nei Padrini, scris într’un stil din care transpiră entuziasmul autoarei pentru genialul poet, oferă cititorului o sinteză clară asupra vieţii atât de chinuite şi a adâncei gândiri a lui Eminescu. Opera în special cea poetică, poezia erotică, cea patriotică, poezia naturii, poezia filozofică, apoi partea ce se cuvine Italiei din opera nemuritorului creator de valori artistice şi spirituale sunt analizate şi scoase în relief cu o adâncă înţelegere. Ceea ce merită să fie relevat în acest lung articol sunt interesantele comparaţii — pe care le găsim şi în articolul d-nei Silvestri-Giorgi­u ce le face uneori între motive poetice văzute de Eminescu şi tot aceleaşi motive văzute de poeţi italieni ca Leopardi, Pascali, Aleardi, etc. din cari superioritatea nu revine numai­decât poeţi­lor italieni, apoi digresiunile în tezaurul sufletesc, cultural şi istoric al Românilor. In încheiere este scoasă în evidenţă influ­enţa ce a avut-o Eminescu asupra formării spiritului de sacrificiu, în lupta pentru întregirea patriei, pe care „acest profet al unităţii naţionale“ nu a avut feri­cirea să o vadă realizată. In articolul semnat de d-na Silvestri Giorgi, autoarea vede în Eminescu un poet al singurătăţii, fapt ce „rezultă nu atât din dispreţul sau desgustul faţă de oameni, pe cari îi demască în Srisori, cât mai de­grabă „dintr’o nevoie interioară de a sta departe de lumea înconjurătoare*. Acesta este aspectul sub care îl descrie pe Emi­nescu. Solitudinea poetului care se simte atras de natură, de pădure, ca şi Carduci de chi­paroşii din Bolgheri, de lună, „dar nu de luna romanticilor, nici de cea leopardiană, care îl urmăreşte cu lumina ei senină de ghiaţă, pe păstorul zbuciumat de misterul de nepătruns al lucrurilor“, ci de o lună care, cu cât îşi pierde lumina şi codrul devine mai des şi mai întunecat, cu atât poetul se poate retrage în sfera imaterială a lucrurilor. Tot acest aspect al gândirii eminesciene îl oferă şi romanele sale, apoi însăşi poezia „Singurătate“, etc. Un alt fond de inspiraţie pe care-l ana­lizează, este influenţa motivelor populare din poemele „Călin“ şi „Strigoii“. Dar „Luceafărul“, capodopera lui Eminescu, constituie oarecum „testamentul sufletesc al acestei firi singuratice“ şi în care se sintetizează motive din poeziile anterioare. Analizând această latură a operei lui Eminescu, cu mult discernământ şi cu comparaţii cu marii poeţi italieni, autoarea termină articolul cu aluzii la glasul patriei, care a vibrat cu atâta tărie în sufletul lui Eminescu, sinteză spirituală a specificului românesc. Este pentru ţara noastră un mare noroc că se mai găsesc în străinătate Români cu atâta dragoste de neam şi ţară cari să aplice politica culturală atât de imperios preconizată de Marele Străjer al neamului, căci dacă n’ar fi fost prof. univ. Claudiu Isopescu în Italia, și aniversarea de 50 ani de la moartea lui Eminescu ar fi trecut ne­observată. On. CONSERVATORUL „PRO ARTE“ de N. Agârbiceanu Denumirea acestui aşezământ muzical spune mult — spune aproape tot: loc unde se învaţă, se munceşte şi se organizează arta — de dragul artei. Nimeni nu vine dintr’un interes oarecare la această şcoală, nici elevii, cari nu pot avea încă certifi­cate recunoscute, cari n’ar putea să-şi susţină existenţa din acest profesorat. Din punct de vedere al artei, această lipsă de interes material, este ideal. Această şcoală de la înfiinţarea ei a fost pusă sub patronajul M. Sale Reginei Maria, care a arătat prin acest patronaj că încurajează activitatea muzicală a tânărului fondator şi director, George Cocea. Încrederea ară­tată de Defuncta Suverană nu a fost des­­minţită întru nimic. D. G. Cocea este tâ­năr, inteligent şi un excelent organizator — şi se poate lăuda, că nu sunt mulţi a­­ceia, cari ar fi putut, în condiţiunile date, să obţină rezultatele pe cari dsa le-a obţi­nut. Desigur această isbândă, oarecum mai mult morală decât materială, se da­­toreşte numai organizatorului ! Că a fost ajutat, că mai mult sau mai puţin a avut concursul sfinţilor, sau a fost privit bine­voitor, sau s’a încercat să fie înţeles — toate acestea n’ar fi existat nici măcar teoretic, dacă dşa nu s’ar fi sbătut oră de oră şi zi de zi pentru înfăptuirea acestei organizări. Orişicine îşi poate da seama ce înseamnă a susţine şi a realiza o idee de artă, în mijlocul acestei lumi de azi când fiecare om se gândeşte la hrana zilei de mâine. Să poţi convinge şi con­verti la idealism, oameni cari luptă cu greutăţile vieţii — nu-i puţin! Totuşi d. G. Cocea în afară de alegerea fericită pe care a făcut-o la constituirea corpu­lui profesoral, trebue să recunoaştem că a avut şi mult noroc, soartea aducându-i în cale oameni cari nu numai că l-au priceput, dar aveau şi ei în gândurile lor de viitor, planuri asemănătoare cu ale dsale. Totuşi de la înfiinţarea acestei şcoale şi până azi, nu toţi cari au plecat pe acest drum de ideal, au rămas cre­dincioşi, fiindcă probabil problemele de viaţă erau prea complicate, ca să mai suporte încă o temă de deslegat: acea muzicală. Regretăm aceste plăceri din­tr’un drum aşa frumos început, le re­gretă mai mult pentru ei însăşi decât pentru şcoală. Idealismul iniţial care i-a făcut să umble câtăva vreme împreună cu G. Cocea, l-au abandonat după pără­sirea acestui drum fiindcă nu au mai întâlnit în calea lor o organizare, care să pretindă desinteres şi dragoste de artă. Aici este pierderea lor: de a nu mai simţi nevoia de a face artă pentru artă! Cu această ocazie fondatorul şcoa­­lei a trecut cea mai grea probă pe care o are de trecut un organizator de talia dsale — şi a trecut-o strălucit! Aşa în loc să se descurajeze, s’a îndârjit mai mult în sforţările depuse până atunci, a con­tinuat să organizeze manifestări arti­­stico-muzicale extra-şcolare şi cu ocazia asta a înfiinţat, din nimic, o orchestră simfonică „Pro Arte“. Creaţia acestei or­chestre a fost cu totul miraculoasă, şi criticii muzicali de toate categoriile s-au ocupat în mod elogios în coloanele jur­nalelor lor­­ de acest eveniment muzi­cal. Şi seria de concerte simfonice a în­ceput. Orchestra complectă şi bine orga­nizată a fost dirijată spre mirarea tu­turor de însuşi fondatorul ei, d. G. Cocea! Şi ce a fost mai de mirat — era că ştia să dirijeze şi nu ca un începător: făcea impresia că s’a născut la pupitru! Acest fapt are o latură mai serioasă: câtă muncă trebue să depue acest om ca să izbutească în atâtea direcţii deodată! Căci a dirija este deja o meserie şi încă una din cele mai grele, care pretinde o muncă sistematică şi continuă. Şi iată că d. Cocea găseşte timp liber încă, pentru a se specializa în dirjat în aşa fel încât nu numai ştie să dirijeze într’un timp extrem de scurt, dar dirijează pe din afară , fără note ! Asta arată în afară de o memorie muzicală puţin obişnuită — şi o siguranţă perfectă. Prin această prismă văzute lucrurile, orchestra „Pro Arte“ şi conducătorul ei, sunt o creaţie solidă care are toate virtuţile, ca să ră­mână şi să se desvolte în viitor. Paralel cu aceste manifestări muzicale , au ră­mas şi celelalte muzicale-culturale, con­ferinţele obicinuite ale şcoalei cari tratea­ză biografia unui muzicant celebru, cu exemplificări din cele mai renumite opere ale lui. Aceste conferinţe, în mare parte au fost ţinute tot de d. Cocea. Al­tele au fost făcute de persoane cu auto­ritate în materie şi în fine, când era vorba despre muzica unei ţări streine, conferenţiarul era aproape totdeauna re­prezentantul diplomatic al ţârii respecti­ve, persoană cunoscută ca pricepătoare în ale muzicii. Aceste conferinţe ţinute regulat, împreună cu concertele simfo­nice au constituit o propagandă perfectă care a păstrat şi a crescut prestigiul ace­stei şcoale. In afară de aceste manifestări artistice, şcoala d­l­ui Cocea are în fiecare an, după examene, o producţie de fine de an realizată de elevii cei mai înze­straţi, din toate clasele acestei şcoale." Programul producţiei din anul acesta a­r­ fost surprinzător de bine studiat şi exe­cutat cu adevărat talent. In afară de calitatea execuţiei şi talentul executan­ţilor, trebue să remarcăm odată mai mult un fapt care ridică valoarea oricărei ma­­nifestaţiuni artistice: publeul asistent , calitativ şi cantitar. Acest fapt con­cret este miracolul manifestărilor artisti­ce organizate de d. G. Cocea! Dsa are totdeauna public auditor, şi numeros şi de bună calitate. Aceasta spune mult, şi nu mai are nevoe de interpretare ! Aşa stând lucrurile noi vedem în­­viitor,­­ Conservatorul „Pro Arte“ ajungând ceea­­ce tinde să devie: un centru muzical se­­­­rios, care să aibă de spus un cuvânt ho­tărâtor, în evoluţia muzicală a ţării noastre. . Ce se scria acum 100 ani Examenele de la institutul pentru creşterea fetelor din Iaşi Din Gazeta Transilvaniei No. 28, 9 Iulie 1839. Pe pagina a doua din acest număr se publică o lungă corespondenţă din Iaşi pri­vitoare la examenele ce s’au ţinut în ziua de 11 Iunie la „Institutul statornicit pen­tru creşterea tinerelor fete“, arătându-se că acolo îşi primesc educaţia 84 eleve, în­tre 8—15 ani. Examenele s-au ţinut din: Gra­matică, Aritmetică şi Istoria Naţională, aplicată la economie. Elevele au organizat şi o „expoziţie de „flori, desemne şi lucru de mână“, „înălţimea sa Doamna şi Domnul Prinţ n’au venit, pentru că au suferit de indis­poziţie. De aceia au plecat 7 eleve cu d. prof. Samuil Botezatu şi cu învăţătoarea Madam Fotino cu cadouri la palat. Prinţul a dat 350 lei învăţătoarei, 700 lei celor 7 eleve, iar pe d. Samuil Botezatu l-a înain­tat la rândul de Sardar“. * După datele ce se ştiu din întreaga Transilvanie, rodurile vor fi bune în anul acesta. Mai ales în câmpurile din jurul Aiudului şi Blajului. * La Turda s-a întâmplat o crimă „îngro­zitoare“. Ioan Chiş, inginer, a fost aşternut pe „laviţa morţii“ de către un chiriaş al său care l-a împuşcat cu un glonte de pistol. Criminalul a fost arestat. El era să omoare şi pe un advocat, dar acesta a fost mai tare şi la desarmat. începând cu numărul din 23 iulie, Ga­zeta Transilvaniei introduce titlul de „Ro­mânia“ pentru faptele pe care i le sem­nalează corespondentul său din Bucureşti, ori eventual le reproduce din gazetele apă­rute peste munţi. Astfel în numărul acesta, sub titlul de mai sus se scrie că un curier din Constan­­tinopol sosit la Bucureşti a adus o depeşă prin care se anunţă că armatele turceşti au fost bătute de cele egiptene. „In aceia vreme a murit şi Sultanul din Constanti­­nopol. Noul Sultan nu este recunoscut de către armatele răsculate. Mai încolo se va vedea ce va mai fi“. * Tot în acest număr se anunţă că nu peste mult se va ridica la Bucureşti un consulat săsesc şi o agenţie comercială să­sească, pentru a mijloci relaţiile pe acest tărâm între cele două „ţări“. E. M. B.

Next