Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)
1896-12-25 / numér dě probă
Numér de probă Arad, Mercuri, REDACȚIA Arad, Strada Adam 1. Abonamentul pentru AUSTRO-UNGARIA: pe 1 an . fl. 10'— » Va » . » 5— » 1/i » . » 2-50 » 1 lună » l— N-rii de Duminecă pe an fl. l.tiO. Pentru Românie și străinătate : pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. (1 Ianuarie n. 1897Numér de probă ADMINISTRAȚIA Arad, Strada Adam 1. Inserțiunele: de 1 șir -garmond, prima dată . . 6 cr., a doaua oară Jf-vA cr., a treia oară . . 3 fr.,* și timbru de 30 cr. de fiecare publicațiune. Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. 25 Decemvrie 1. 1896 Zk9ta, întrevederi diplomatice. Ziarele ungureşti şi cele din Viena comentează foarte mult întrevederea pe care a avut-o dl Divirie Sturdza septemâna trecută la Viena. La plecarea sa din Bucureşti dl Sturdza fusese însoţit la gară de ş. miniştri şi mai mulţi fruntaşi politici, deputaţi şi senatori. Deşi dl Sturdza nu mai e azi ministru, calitatea sa de şef al partidului liberal şi fost ministru de externe, face ca întrevederea pe care a avut-o la Viena cu dl Goluchowsky, ministru de externe, şi apoi călătoria sa la Berlin, să fie considerată drept un fapt cărui in cercurile diplomaticei se atribue cu atât mai multă importanţă, cu cât în Balcani situaţia e tot nesigură încă. 1 Arad, 24 Decemvrie v. 1896. intrăm în luptă cu un singur gând: să facem tot cât ne stă în putinţă pentru " propăşirea causei naţionale. Bărbaţi, cari s’au grupat în giurul nostru şi au întemeiat această foaie, fiind toţi luptători încercaţi ai partidului naţional român, mărturisire de credinţă n’avem nevoie să mai facem Cum inse din partea unor fraţi am fost certaţi chiar înainte de-a apare, dorind să împrăştiem nedumeririle celor ce cu bună-credinţă au putut fi înşelaţi, ţinem să spunem câteva cuvinte. Redacţiunea se va însufleţi pururea numai din sentimentul poporului. Aceasta ne va fi cu atât mai uşor, cu cât vom întreţinea legături strânse cu cei mai încercaţi sprijinitori ai causei naţionale. In susţinerea programului naţiona şl în ceea ce priveşte discuţiunile, fie asupra tacticei de luptă, fie privitoare la chestiunile de un interes mai secundar, ne vom conduce de cuvintele înţelepte ale Sfântului Apostol Pavel, care zice: „De-aş avea prorocie, şi de-aş şti toate tainele şi aş avea toată ştiinţa, şi de-aş avea toată credinţa cât se mut şi munţii, dacă dragoste nu am, nimic nu sunt“. . Tocmai de aceea nu vom întreba de ce ne ocărăsc cei cari nu de mult se bucurau că luptă alături cu noi, nici le vom răspunde prin ceartă. Poporul nostru trece prin vremuri atât de grele, încât fără îndoeală, nevrednic este şi rău Român cel care-şi mistue puterile în certe, în loc de-aşi frământa mintea întru plăzmuirea de lucruri înălţătoare. Vom îndrepta gândul nostru asupra stării lăuntrice a partidului naţional, şi vom căuta puterea îndeosebi într’o organisaţie serioasă şi temeinică a luptătorilor cu inima deschisă şi cu lapedare de sine. Şi nu o să uităm mai ales hotărârile aduse de fruntaşii naţionalităţilor române, sârbe şi slovace, cari prin congresul din anul 1895 deşteptaseră atâtea speranţe într’un viitor mai frumos. Mai mult chiar, vom căuta o apropiere şi mai vădita atât cătră Viena, cât şi cătră naţionalităţile de-acolo, cari luptă şi ele pentru a pune capăt politicei nenorocite pe care o face guvernul unguresc. Cât despre România, socotim că este cea mai mare greşeală a ne arăta mai înţelepţi decât fraţii noştri de-acolo Prin trecutul lor, prin vieaţa politică ce o duc, prin responsabilitatea ce o au, desigur că în primul rând bărbaţii de stat ai României sunt chemaţi să privegheze atât asupra intereselor ţării lor cât şi asupra intereselor generale ale naţiunii române, şi faţă de partidele din Ţeară credem că nu putem avea decât dragostea fratelui cătră frate, pentru că peste hotare noi nu partide, ci fraţi căutăm, fraţi cari deopotrivă sunt datori să ne ajute când suntem în strâmtoare. In privinţa publicării articolelor şi a corespondenţelor, vom căuta să introducem responsabilitatea autorilor. S’a introdus, de câtva timp, obiceiul rău de a se publica adesea lucruri îndrăsneţe şi pentru mulţi jignitoare chiar, fără a se cere autorului numele. Am înţelege această procedură când e vorba de a combate sisteme ori idei socotite primejdioase. Dar, când se ating instituţiuni ori chiar persoane, a mai tolera asemenea stări de lucruri este a contribui în chip vinovat la scăderea tot mai mult a autorităţii presei. »Tribuna Poporului« îşi va ţinea de o frumoasă problemă a sa, a lucra la stîrpirea acestui obiceiu păgubitor, prin introducerea resposabilităţii autorilor. Cel ce are ambiţia nobilă de a combate un rău, să aibă şi pe aceea de a sta eventual în faţă cu cel combătut. Aceste sunt sentimentele ce ne pătrund când luăm iarăşi condeiul să luptăm pentru ideile căror am închinat doisprezece ani de luptă grea. Suntem convinşi, că pe calea dreaptă ce ne-o tragem, vom avea cu noi toată iubirea şi întreg sprijinul publicului mare, care dacă va fi avut un moment de îndoeală, tot aşa bucurie va trebui să simtă vezend fapte bune românești. »Tribuna Toporului«. și a-’i certa pentru că anume lucriMsilfccH litice, ei le resolvă într’un fel sau altul. CATRA ROMÂNI Cuvent redacțional. (vg.) Luatu-ne-am gând tare în suflet să jertfim munca noastră și tigna vieții întru binele neamului nostru românesc. Căci trup din trupul lui sântem şi sânge din sângele lui. Resărit-a lumina dulce a dreptăţii în lume, şi neamurile toate se înveselesc mergând înainte pe calea ce li-o arată firea sufletului lor. Aflatu-s’a înse un aspru neam şi fărădelege, care ne zice, că noi să desbrăcăm firea sângelui nostru şi de neamul lor să ne facem şi limba maicii noastre să nu o iubim şi la idoli streini să ne închinăm. Noi în se vedem sfinţitele morminte ale părinţilor noştri şi auzim glasul lor tânguitor ridicându-se spre noi, să nu-i facem de ocară şi hulă şi neamul nostru să nu ni-’l vindem, căci nu e neam de rând neamul nostru şi plin e de laudă numele lui. Şi cum o să vindem noi pe maica noastră? Români au fost părinţii noştri şi Români vrem să fie nepoţii noştri, şi pentru aceea lupta-ne-vom cu neamul acela şi nu-’l vom lăsa să ne răpească dulceaţa traiului nostru, limba şi legea ! Unde-i unul nu-i putere, toţi la un loc ne vom aduna şi într’un gând vom mărturisi, că în puterea fiinţei noastre aici în ţeara aceasta cerem, ca felul cum noi voim să trăim, noi să ni-’l chibzuim, dacă cer să ţinem ţeara aceasta cu rodul sudorilor noastre şi s’o aperam cu sângele nostru. Iară felul cum noi voim să trăim aici în ţeara noastră, cei ce ne iubesc pe noi ’l-au spus limpede şi bine în programul nostru naţional, şi noi la acesta ţinem şi de acesta nu ne lăsăm! Intări-ne-vom în iubirea de neam, căci aceasta este peatra, pe care zidi-vom înaintarea şi isbânda noastră. Şcoală şi biserică, cântare şi joc, carte şi poesie, totul trebue să slujască spre întărire iubirii de neam. Iară pe fraţii noştri, cari mai mult vor arăta că iubesc tigna trupului lor şi argintul slujitor păcatului, decât pe maica lor cea dulce, îi vom plânge şi ocărându-’i vom zice iubiţilor noştri să nu asculte de ei, că sânt ticăloşi şi răi şi slabi. Şi cu voe bună primi-vom jertfe asupra noastră, căci fără jertfe nu poate să fie isbândă. Ci mai vârtos aminte ne vom aduce de Cel ce astăzi s’a născut, Mântuitorul nostru, care ne-a învâţat calea isbândirii, că el chiar moartea a învins-o »cu moarte pe moarte călcând«. Şi când ne vom iubi neamul mai mult decât vieaţa, care puternic slava în faţa noastră ? Dumnezeu ne-a făcut aşa, cum sântem, şi luptându-ne pentru neamul nostru, de cuvintele Lui ascultăm, eară cuvintele Lui foc sânt şi ciocan, care sdrobeşte piatra! Nu poate fi învins cel ce ştie să moară, şi noi mai bine murim, dar’ neamul nu ni-’l dăm, ca în veci glasurile oamenilor se laude numele nostru, care cu dragă voe ne-am culcat în mormânt pentru limba noastră şi neamul nostru. «Atuncia vă vor da pe voi întru nevoi şi vă vor omorî pe voi» — a zis Domnul cel astăzi născut cătră învăţăceii sei, şi învâţăceii s’au dus şi nu s’au temut de moarte, şi în curând imperacii lumii închinatu-s’au înaintea lor. Aşa vom merge şi vom propovedui voué, dragi Români, iubirea de neam, şi aceasta va fi stânca pe care zidi-vom isbânda noastră, car’ jertfele noastre ale tuturora peatră vor fi clădirii. Şi în luptă nu vom desnadejdui. Cu toţii ne vom strînge la un loc şi întinde-vom mânile noastre fraţilor noştri : Sârbi şi Slovaci, Boemi şi Sloveni, Nemţi şi Ruteni, şi tare legătură vom face cu ei, ca să nu ne mâhnim întru desnădejduiri. Şi fraţii noştri de un sânge vor sări într’ajutorul nostru şi nu ne vor lăsa pe noi, că nu sünt ei ticăloşi şi nu sünt ei afurisiţi de D-zeu. Şi imperaţii lumii ne vor auzi şi ne vor vedea, că tare vom striga, să se cutremure inimile spurcate ale duşmanilor dreptăţii! Nu sântem noi resvrătitori, şi Imperatului nostru sânge şi avere îi dăm, dar’ robii altora nu voim să rămânem, macar de s’ar surpa cerul şi pământul. Trimite-vom deci veste şi vorbă tuturor celor ce iubesc dreptatea şi adevărul şi-i vom aprinde împotriva celor ticăloşi şi răi. Şi vom face, ca nicăiri să nu lipsească cartea durerilor noastre, că atunci se vor îndrepta căile lor. Şi aşa, Români, în ziua Naşterii Domnului nostru vă rugăm ferbinte, cu noi să fiţi. Nu urmaţi oamenilor răi, nici poftiţi a fi cu dânşii, că minciuni cugetă inima lor şi dureri grăesc buzele lor. Duşmanii noştri aşa au hotărît, ca noi să perim. Dar’ noi mai vîrtos să ne întărim în voinţa noastră de a trăi. Cînd totul e în primejdie, totul trebue să lupte pentru mântuire! Vrajba dintre fraţi se înceteze, în laturi cu cei slabi şi robi ticăloaselor pofte trupeşti; gândirile noastre Domnului să le înălţăm, cum totdeauna făcut-au, la bine şi la rău, părinţii noştri, şi veseli în luptă să ne aruncăm, zicând cu hotărâre în sufletul nostru: Totul pentru naţiune „Pentru Sion nu voiu tăcea şi pentru Ierusalim nu voiu înceta, până când va eşi ca o lumină dreptatea mea şi mântuirea mea ca o făclie va arde,.‘. Asta voim. Aşa să ne ajute D-zeu. OTECA GEUT-WU.4 PIPIU