Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)
1897-01-14 / nr. 7
Anii I Arad, Marţi 14 2( Ianuarie 1897 Nr. 7 REDACŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL 1 pntru Austro- Ungaria: fu. 1 an fl. 10; pe Vs an fl. 5; pe Vi de 311 li. 250 ; pe 1 lună fl. Srli de Duminecă pe an fl. DUO. Pentru România fi străinitate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) INSERŢIUNILE: de I şir garmond: prima dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. î STĂPÂNIREA în state constituţionale nu exista stăpâni, ci guvernele sunt socotite numai ca o delegaţiune a suveranităţii naţionale. în Ţeara Ungureasca inse constitutiunea e o litera moartă şi de aceea guvernele ce se succed stăpânesc în acelaşi chip, falsificând la început legea, dar mai târziu călcându-o făţiş. Pentru câ guvernele ungureşti se consideră stăpâni, căror le este permis a face ori-şi-ce, numai sâ se susţină la putere. De aceea, Tisza Kálmán a stat la putere şi a săvîrşit atâtea farâ-delegi, încât însuşi Ungurii erau se-l omoare cu pietri: a scapat numai graţie deşteptăciunii vizitiului care mâna caii .... Szapăry ’i-a culcat pe urme. Wekerle nu s’a lăsat nici el mai pe jos, dar cât despre baronul Banffy, a întrecut ţie maiştrii sei. El chiar dela început a păşit cu aşa brutalitate, că a stîrnit adevărat vifor, atât în parlament cât şi înafarâ de parlament. Ear’ d’atunci încoaci o ducem ca sub cel mai asiatic regim. „Ori încotro ne uităm — scrie un „ziar unguresc întâlnim acelaşi „tablou îngrozitor al organisării vieţii „noastre publice şi sociale. Unii „refuc pe ceilalţi, societatea este „împărţită în două: stăpănitori şi stăpâniţii cari se apără şi se plâng înaintea opiniunii publice. Dreptatea o „are însă numai cel ce deţine puterea „ori ştie sa exercite influenţe. Aceştia „apoi şi ştiu să-şi apere drepturile „lor, cu baionete şi gloanţe“. . . Aşa, că de când ne guvernează Bánffy, statul maghiar nu e cu nimic mai pe jos decât Turcii. Fispanii se poartă mai râu decât cei mai mizerabili satrapi din Asia, iar Kurzii sunt adevăraţi îngeri pe lângă gendarmeria noastră care împuşcă „în numele legii“... De vină sunt tot numai Ungurii. De aceea, zadarnic contele Apponyi observă pasivitate în parlament, zadarnic Ugron caută să înjghebeze tot felul de ligi cu scop de a resturna guvernul, căci sistemul şi pe viitor va fi acelaşi. El isvorâşte din firea legilor pe cari Ungurii le-au făcut cu premeditare, să se întărească mai ales în faţa naţionalităţilor. Ne-au scos şi ne-au oprit să intrăm în parlament, fişpanilor le-a asigurat aproape imunitate, orice ticăloşie ar săvârşi; gendarmeria n’are nici o responsabilitate, iar miliţia o poate avea la dispoziţie până şi cel mai imbecil notar. dar responsabilitatea parlamentară se zădărniceşte prin atitudinea slugarnică a unei majorităţi aleasă prin vărsări de sânge şi cele mai criminale corupţiuni. Noi, naţionalităţile, le-am spus-o încă de mult, că legislatorii ţării, partidele lor politice, au pornit pe o cale care va duce la faliment parlamentar. In beţia puterii n’au vrut să creadă însă, ci s’au năpustit cu toţii asupra noastră, spunând că duşmănia cătră statul unguresc ne face să ne ridicăm în contra unor stări de lucruri, pe cari azi nu numai că le constată şi ei, dar s’arată îngrijaţi de ele. Statele în decadenţă nu s’au mântuit însă nici-odată numai prin simpla constatare a râului ori prin lupta contra celor păcătoşi, ci mai presus de toate se cere chipzuire asupra felului cum sâ se curme şi apoi să se lecuiască real, inţelege-vor Ungurii, că singuri nu mai pot s’o ducă, că incapacitatea, de care s’a dat atâta dovadă şi multele imoralităţi, ce au eşit la iveală în era „constituţionalismului“ unguresc, nu sunt de cât urmări naturale ale unui regim viţiat şi corupt chiar din naştere ?! Dacă da, apoi elementele oposiţionale nu se vor mărgini numai la sgomot şi luptă contra guvernului, ci vor cere schimbarea sistemului. Experienţa din acest pătrar de veac dovedeşte, că sistemul actual nu se mai poate tolera. Fără a se da ţeara ei sieşi, orice guvernare e imorală. Naţionalităţile constituesc şi ele statul ungar. Trebue deci a li se da partea ce cu drept li se cuvine. Altfel orice opintire a partidelor maghiare de a mântui statul şi a-i da cel puţin aparenţa unui stat civilisat, rămâne zadarnică şi falimentul cel mare este inevitabil. Un stat împărţit în doue, în stăpânitori cruzi şi în stăpâniţi chinuiţi, n’are înţeles să existe. El trebue să cadă. O singură cestiune se mai poate discuta: dacă trebue să cadă sub propriile păcate şi neputinţă, ori cucerit de alte forţe. Novszky, a mărturisit în şedinţa de a 22 a Dietei, că telegramele şi scrisorile ce a citit în parlament privitor la afacerile partidului poporal, „nu i-au parvenit pe cale cinstită“... După §-ul 327 al codicelui penal, nepăzirea secretului epistolar şi abuzul cu acte oficioase se pedepseşte cu 3 luni temniţă şi 1800 11. amendă. In Ungaria însă legea există numai pentru a pedepsi pe cei slabi. Biuroul partidului poporal anunţă însă, că deşi ştie acest lucru, deputaţii Blaskovits şi Molnár, conducători ai biuroului, vor începe acţiune judecătorească contra primului ministru ofensiv. Vorba e, se vor găsi oare judecători atât de drepţi, încât să îndrăznească a condamna pe un înalt demnitar al Statului ? * Ameninţări ungureşti. Ziarele din Budapesta publică ştirea, că episcopii maghiari au adresat deja Papei Memorandul privitor la permisiunea de a se folosi limba maghiară ca limbă de liturgie. Ele spun că în breve-ul său, Sfântul Scaun n’a oprit limba maghiară, ci a atras numai atenţiunea că singur Papa are dreptul de a introduce reforme în biserică. Comunicatul acesta foile ungureşti îl încheie cu următoarea ameninţare. „E şi probabil, că în curând afacerea vafi resolvată în chip mulţumitor şi astfel „ credincioşii gr. cat. maghiari „nu vor fi siliţi să facă schizmă“. * Secretul epistolar şi cel al telegramelor, în Ungaria nu mai există. A declarat-o însuşi primul ministru, care interpelat fiind de deputatul Radiume contra lui Bânffy. Baronul Bânffy, căruia cu atâta dreptate i-a zis un deputat în parlament că e „országos hajdú káplár“ (caporal de haiduci), voind să-şi încerce norocul şi cu Fiume, unde intenţiona între alte „binefaceri“ liberale să introducă şi poliţia de stat, a păţit-o : representanţii oraşului toţi s’au rostit contra tuturor reformelor, şi la 21 c. Dârday, trimisul guvernului, a trebuit să plece din Fiume fără să fi isprăvit ceva. Au vorbit contra proiectelor Luigi Ossainack, care a arătat toate abusurile săvîrşite deja şi până acum de guvern, dr. Vio, şeful partidului autonomist, Stanislaus Dall’Asta, candidat de primar şi la urmă oarăşi Ossonnack care a spus: Dacă ,.guvernul unguresc şi mai pe departe tot aşa „va trata cu oraşul Fiume, va pune primele „pietre la fundamentul irredentismului Italienilor din Fiume.“ Corespondenţă din Budapesta Desbaterile din Dietă. — Partidele politice ungureşti. Pasivitatea apponyiştilor. — Partidul poporal. — Afacerea Majláth. — Budapesta, 21 Ian. n. 1897. In şedinţa de azi a parlamentului maghiar s’au început deja desbaterile speciale asupra budgetului, după ce în şedinţa precedentă, discuţia asupra budgetului s’a terminat, primindu-se proiectul guvernului, in general, ca basă a discuţiei speciale. Acum, când discuţia s’a terminat şi guvernul a secerat o foarte comoadă învingere, putem să facem niţică reprivire asupra „luptei“ oposiţiei împotriva guvernului şi acestuia contra oposiţiei. După constituirea Camerei, lumea agitată de furia alegerilor „constituţionale“ şi scârbită de „cinstea“ mijloacelor cu care guvernulşi-a înjghebat majoritatea, eu se aştepta la o luptă neîmpăcată, pe moarte pe vieaţă, din partea tuturor partidelor oposante. Cei ce aşteptau însă furtunoase şedinţe, unde deputaţi de talia lui Ugron şi Apponyi să-i ridice guvernului, cu vocea lor stentorică şi acusele energice, piedeci dintre cele mai serioase, — s’au înşelat mult! Şi-a făcut fiecare partid oposant declaraţia, prin care contestă legalitatea Cameră, pentru modul cum s’au făcut alegerile, precisându-’şi în general vederile şi programul, de care cu deosebire noul partid „poporal-catolic“ avea nevoie. * S’a început apoi discuţia asupra proiectului de budget, chestie de încredere pentru guvern, care în toţi anii a dat naştere la o conştienţă şi cu vehemenţă pornită luptă mai ales din partea Ugroniştilor şi a partidului lui Apponyi. în acest an Ugroniştii — 7 la număr — rămaşi fără conducătorul lor dibaci şi Apponyiştii, împuţinaţi şi ei cum nici guvernul nu să aştepta să fie, văzend imoralitea si cinismul guvernului, a cărui şef în plină Dietă a declarat că s’a folosit de mituire, (fapt oprit prin lege penală), căci şi alte partide au făcut asemeni, — a hotărît pasivitate in decursul intregei discuţii al proiectului de budget. In aceeaşi vreme însă Ugroniştii au pornit acţiune pentru programul lor înafară din parlament, agitând pentru idea lor în mijlocul poporaţiunii cu aşa numita „liga poporului“ - népszövetség, iar Apponyi, desilusionat, cu desăvîrşire, se îndestuleşte cu lupta ziaristică prin foile ..Budapesti Hírlap“,„Nemzeti Újság “ şi ,,Budapester Tageblat“, ce-i stau la disposiţiune. * A rămas guvernul în faţă cu două partide : tabăra lui Kossuth Ferencz şi partidul lui Zichy. Kossuthiştii, să zice că-i fac singura oposiţie. Resar oratorii Kossuthiştilor ca ciupercile după ploaie, care în bine studiate vorbim, censurate mai înteiu de Kossuth şi.... mai ştii... de Jeszenszky ori alt intim al lui Bánffy, înjură aşa mai domol dar mereu ca să nu se uite — guvernul şi pe Banffy, mai puţin dar mai vehement: quota, Viena şi pe Lueger, stîrnind ilaritate în cei ce ştiu ce valoare au aceste înjurături stabilite reciproc şi pentru care cel înjurat nu are motiv să se supere. O poziţie serioasă îi face guvernului partidul poporal, partid care în campania electorală a intrat cu şirurile mai mult şi mai bine organizate dar a primit şi cele mai teribile lovituri. Partid conservator, protegiat de anumite cercuri din Viena, este aplicat să voteze ridicarea luotei şi toate spesele gospodăriei statului în interesul dualismului; de aceea au şi primit proiectul de budget; — totuşi în ultimul moment, în faţa votării au părăsit sala şedinţii după ce au atăcat guvernul cu plan şi în cel mai serios mod, la tot caşul însă cu mai mult succes ca celelalte partide. * Guvernul dintre mititeii lui orator — căci cei cu glagoria şi activitate în trecut sunt nemulţumiţi cu cursul afacerilor — a asmuţat pe mai mulţi asupra partidului poporal, fără să facă efect. Şi numai în ultimul moment s’a gândit la un atac mai vehement, folosindu-să de canonicul aspirant la episcopia din Pécs, Komlossy, care în numele catolicilor să-i atace. In focul discuţiei antisemitul de odinioară a ajuns să-i ia în apărare pe jidani, căci „după Széchenyi — zise el — aşa de puţini sântem noi, Ungurii, încât şi patricidului trebue să-i iertăm“. Atacul, ce cu mai mult succes la îndreptat părintele Komlossy şi care e unica armă şi a guvernului e: tovărăşirea cu naţionalităţi, temă de atâtea ori folosită încât nici la şovinişti nu prea prinde. Guvernul deci să simte foarte comod, în afacerile lui nu-l conturbă nimenea, cel puţin nu aşa încât să-l geneze prea mult. Şi totuşi zilele nu-i curg în deplină linişte : e boală în organismul intern! Tiszaiştii, Wekerle, Csáky, Szilágyi şi ceilalţi sunt vechii nemulţumiţi