Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-07-01 / nr. 123
Anul I Arad Marţi 113 Iulie 1897 Nr. 123 REDACŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pantru Austro- Ungaria: pe an fl. 10; pe la an fl. 5; pe 3/4 de an fl. 2-50; pe 1 lună fl. Jsrii de Duminecă pe an fl. l.110. Pentru România şi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: aeşir garmond: prima-data 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi lnserţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu s£ primesc. O mare necesitate. Cei cari aveau interes, ca desbinarea între memorandişti să se accentueze într’una, încă nainte de apariţia ziarului nostru, spuneau, că gruparea din giurul „Tribunei Poporului“ are tendenţe agresive, şi anume vroim să producem desbinare in partid. Atitudinea noastră mai mult decât îngăduitoare faţă de cei cari ne-au insultat şi calomniat, a produs însă iute în public convingerea, că acţiunea pe care voim s-o pornim din Arad, se conduce de acelaşi spirit, care a făcut odinioară din „Tribuna“ organul cel mai respândit şi mai cu drag cetit. Am ajuns astfel, ca la trei luni după întemeierea ziarului nostru, sprijinul publicului să ne vină deja în aşa măsură, încât existenţa foii să fie asigurată chiar şi numai prin abonamente. Vorba e însă, că aceasta este numai un succes ziaristic şi publicul se aşteaptă la acţiuni politice. Pentru a ne limpezi situaţia şi în această privinţă, am declarat, că orişice s’a întâmplat între amicii ziarului nostru şi între cei rămaşi la „Tribuna“, noi, — pentru a servi partidul — vom merge să dăm concursul la orice acţiune s'ar porni din partea dlui Dr. Raţiu. Şi fiindcă tocmai organul d-lor Raţiu şi Coroianu ne imputau moderaţiune, am mai adaogat: vom merge chiar şi la o acţiune, unde s'ar pute să dăm piept întâia cu gendarmii, de pildă la o conferenţă naţională nepermisă de guvern. Credem, că aceasta era o foarte lămurită dovadă despre netemeinicia acusărilor că vrem să provocăm disidenţă în partid şi despre ridicula acusaţie, că suntem „oamenii lui Banffy“. Am avut însă regretul să vedem, că organul sibian restâlmăceşte declaraţia noastră, spunând, că noi cerem acţiuni, cari să fie împreunate cu vărsare de sânge, — întocmai cum în acelaşi timp am văzut, că gruparea mocsonyistă se declară în contra a oricărei acțiuni pornite conform direcțiunei inaugurate la 1892. Ear’ de-atunci nu s’a întemplat nimic de natură să schimbe situația. Cei dela Sibiiu n'au pornit nici un fel de acțiune, care cei dela Timişoara se declară şi acum în contra oricărei acţiuni pornite de actualii conducători şi cere restabilirea situaţiei dinainte de 1892, când adecă iarăşi nu s’a făcut nimic, ci se aştepta momentul oportun. O simplă schimbare de persoane deci! Şi atât este de adevărat, că „Dreptatea“ cere numai schimbare în persoane, că ea nici nu s’a grăbit să desmintă această aserţiune a noastră, formulata în numărul dela 24 Iunie (6 Iulie) al „Tribunei Poporului“, nici a arătat d’atunci stocul de idei, în numele cărora cere presidenţia pentru dl Babeş ori Mocsonyi. Situaţia e deci următoarea: cei de la Sibiiu nu fac de doi ani nimic fiindcă nu pot; car’ cei de la Timişoara nu propun nimic, pentru că vor să rămână consecvenţi în a nu face niciodată nimic! Credem a nu ne înşela însă, când vom afirma, că în partidul naţional este foarte restrîns numărul celor, cari se mulţumesc cu această situaţie. Cât despre amicii ziarului nostru, până acum ei erau stăpâniţi de două curente. Unii ziceau: să aşteptăm cuvăntul de ordine dela Sibiiu, să nu ni se poată imputa nici chiar umbră că n’avem respect pentru organisarea şi disciplina partidului; alţii ziceau: respect trebue să avem numai pentru o organisare, ale cărei efecte se manifestă, care disciplină întru a nu face nimic, nu înţelegem! A mai sta pe loc şi de aci încolo, ar fi însă a-ţi asuma o răspundere cu atât mai grea, cu cât motive de a nu face nimic, nimeni nu poate găsi. Ci din potrivă, sunt şi motive, şi necesităţi şi prelegiuri de a face multe. Numai acum în primăvară şi vară am perdut atâtea ocazii de a da semne de viaţă! Dar’ cât despre acţiunea comună cu naţionalităţile, deocamdată lucrurile stau baltă. Nu numai amicii noştri deci, ci toţi câţi doresc ca partidul naţional român să fie scos din starea în care lâncezeşte, vor fi de o singură părere: tăcerea de până acum să fie ruptă. Nu însă aducând simple învinuiri, cum face „Dreptatea“, care osândeşte pe memorandişti, nici acusând că s’a tradat „planul de acţiune“, ci arătându-se remediile relelor constatate — dacă s’au făcut rele prin acţiunile memorandiste — şi dându-se pe faţă şi planul de acţiune, dacă el exista. Altfel publicul nici nu poate judeca drept, nici nu se poate însufleţi. Părerea noastră este însă, că pentru a se ajunge la ceva, nici critica nu ajunge, nici planul tainic, ci trebue a se procede la o organisare nouă. Iată de ce: în urma felului cum dl Raţiu ’şi-a compus, după crisă, comitetul, vremea a dovedit, că numai norocos n’a fost. Tot aşa de adevărat este, că în urma măsurilor arbitrare ale guvernului, partidul naţional român trebue să se reorganiseze şi el în sens de a pute să facă faţă necesităţilor... A avea un partid mare, divisat însă în puteri, a avea comitet, cu care de doi ani nimeni n'a dat faţă, a pune speranţă întreagă într'o conferenţă naţională, care de 4 ani nu s'a mai întrunit, de o situaţie absolut anormală la schimbarea căreia amicii noştri nu numai vor medita, dar’ VOI' şi lucra în consecinţă. Telegrama Monarchului nostru cătră Sultanul, în chestia încurcăturilor din Orient, a produs mare sensaţie în cercurile diplomatice şi în presa europeană. Foile din Londra se ocupă pe larg cu ea şi-i fac comentarii lungi. Foile din Budapesta comunică întreagă telegrama, după foaia oficială din Viena, şi zic: Pe lângă schimbarea esenţială a situaţiei de la întâlnirea încoace a Monarchului nostru cu Ţarul în Petersburg, această telegramă are o importanţă şi o gravitate enormă. Ea a fost trimisă din Viena, dar e sigur, că, ea a fost aprobată atât în Berlin, cât şi la Petersburg. Admoniţiunea, prin urmare, nu este numai expresiunea bunei-voinţe amicale a Impăratului-rege Francisc Iosif, ci este prima şi puternica enunciaţiune a nouei alianţe a celor trei împăraţi. — Fi-va aceasta înţeleasă în Constantinopol ? Ave-va efecte, şi acel resultat, care trebue să-l dorească lumea întreagă în interesul păcii ? Dacă da, atunci şi pacea va fi restabilită. Dacă însă cei din Constantinopol vor stărui şi mai departe, ca Tesalia sub stăpânire turcească să rămână până la linia Peneios, — atunci e numai chestie de timp, ca un nou răsboiu şi cu mult mai înfiorător decât cel petrecut, să isbucnească, — răsboiu, care ar putea să pună în flăcări întregul nostru continent. * Sitiaţia în adevăr serioasă a evenimentelor din Orient o arată şi următoarele ştiri mai noue: Cu datul 10 Iulie n. se telegrafează din Viena, că în cercurile diplomatice din Atena tot mai îngrijitoare se priveşte împregiurarea, că la cea dintâiu ocasiune dată Anglia ar pute să pună mâna pe Creta. Generalul Tassos, intervievat de curând de un politician englez, a declarat, că autonomia pusă în perspectivă pentru insula Creta se va dovedi insuportabilă și va avea de resultat retragerea de acolo a trupelor turcești, car’ aceasta va avea ca urmare o nouă năvală a creștinilor din insulă asupra mohamedanilor. O stare normală în Creta — a zis Vassos — numai astfel s’ar putea crea, dacă Creta sau se unește cu Grecia, sau se pune sub stăpânirea vre-unei mari puteri europene. Din Berlin se depeșează, că telegramei Imperatului-Rege Francisc Iosif ’i-se atribue atât acolo, cât şi în Londra o importanţă politică extraordinar de mare. Foile sunt de părerea, că Sultanul îşi va înţelege situaţia şi-şi va retrage trupele din Tesalia. „Kölnische Zeitung“, în contrast cu ştirile neliniştitoare din Constantinopol, zice, că nici un motiv nu este de a se îndoi cineva în concordia marilor puteri pentru îndreptarea spre bine a situaţiei. Atitudinea Rusiei încă este de atfel, că nu e aplicată nici ea să conceadă noue tulburări în situaţia atât de critică orientală. Calea ferată R.Velcii—Sibiiu. Privitor la lucrările ce sunt de făcut pentru terminarea liniei menite să lege Sibiiul cu R.Velcea şi Bucureşti, ni se scrie, că după ce toate studiile simt deja gata, pe Vineri, 27 Iunie v., au fost fixate şi licitaţiunile pentru dare în întreprindere a tuturor lucrărilor de pe teritorul român, dela R.Vâlcea şi până la Turnul-Roşu. Lucrările s'au împărţit, în loturi, şi printre concurenţi simt şi inginerii români Cantacuzino,Tarea şi Socolescu. Lucrările, asupra cărora s’a făcut licitaţie, sunt, în valoare de 11 milioane. STREINII ÎN ROMÂNIA Bucureşti, 26 Iunie v. 1897. Afară doar’ de America, încolo nu cred să fie undeva în lume pământ mai ospitalier pentru streini, ca în România. Ba acum chiar şi în America s’au pus restricţiuni, deoarece nu mai sânt primiţi să debarce în Statele- Unite decât persoane, cari ştiu limba statului respectiv. In România însă vine cine vrea, şi dacă nu face vre-o crimă ordinară, poate sta în ţeară toată vieaţa sa, fără să-’l conturbe cineva, nu ’i se cere, ca în Austro- Ungaria, de pildă, ca în termin de 24 ore să-’şi anunţe locuinţa, să spună de unde vine şi ce ocupaţiune are; nu-’i cere nimeni să plătească dare, decât doar’ când are vre-o prăvălie, şi pentru a fi scutit de serviciul militar în ţeară e destul să arate un certificat, că e supus strein. Afară de asta nimeni nu-’l supera cu măsuri pentru asimilare, streinii pot să întemeieze aici societăţi întocmai ca cetăţenii ţerii, pot să ţină întruniri fără să anunţe poliţia, pot să-şi arboreze steagul ţerii lor, cu un cuvânt, libertăţi ca în cea mai liberală ţeară din lume. Şi totuşi, lucru straniu de câteva zile chiar în presa de aici se aud aspre învinuiri, pentru că s’ar fi călcat legea privitoare la dreptul internaţional, lege, care este cea mai vie dovadă despre spiritul de ospitalitate al Românilor! Ce s’a întâmplat adecă? Iată ce: guvernul a dat ordin, ca autorităţile porturilor române să nu permită ca străinii, ce vin fără paşapoarte, să debarce pe pământ românesc. Măsura aceasta s’a luat în contra Grecilor, cari în număr de mai multe sute au voit să debarce la Galaţi, unde sosiseră cu vaporul „Smirny“. Să se noteze însă, că guvernul român a prevenit pe refugiaţii greci despre măsura ce va lua în contra lor şi îndeosebi a prevenit pe comandanţii şi proprietarii vapoarelor, că nu-i va lăsa să aducă refugiaţi în porturile române; marfă pot să aducă şi să încarce câtă vreau. * Vaporul „Smirny“ a venit, cu toate acestea, Dl I. Sturdza, prim-ministru și ministru de externe, a poruncit atunci, ca „Smirny“ să fie excortat din apele române.