Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-08-05 / nr. 148
Aimul I Arad, Mark 517 August 1807 Hr. 148 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fi. 10; pe */a an fi. 5; pe */* de an fl. 2 50 ; pe 1 lună fi. N-vii de Duminecă pe an /i. l.fio. Pentru România și străin ftatu: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: arşir garmond; prima-dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. POLITICA „INDEPENDENTĂ“. Sus, cum se cred, confraţii noştri de la Timişoara, încep discuţiunea cu noi nu pentru că ar da importanţă „celor ce, scriu“, dar’ chestiei despre care se scrie.“ Fie şi aşa. Noi declarăm însă, că stăm de vorbă nu pentru că am da importanţă articolelor în cari ideile se pierd prin mormanele de cuvinte, ci suntem cu consideraţiune la împregiurarea, că „Dreptatea“ este organul dlui Mocsonyi, pe care, nu de mult, cercuri destul de largi îl divinisau şi aşteptau dela d-sa mântuirea naţiunii... „Dreptatea“ este apoi tribuna dlui Babeş, care ani mulţi a fost dictatorul partidului naţional. Replicăm anume ziarului timişorean, nu pentru că de câteva septemâni ne ceartă într’una, ci pentru că ţinem să aretăm următoarele: Pentru a-şi motiva actuala atitudine de-a nu spune ce vrea, ci numai, că alţii vor să facă rău acei alţii suntem noi. — „Dreptatea“ mistifică lucrurile; tot aşa, în loc să ne arate o cale, pe care purcezând am putea să inaugurăm o politică mai sănătoasă, „ Dreptatea“ falsifică istoria luptelor noastre naţionale dela 1860 încoaci, trăgând cu buretele peste acte, la cari a presidat însuşi domnul Babeş. „Politică independentă“ şi „să nu plecăm cu capul în traistă“, ceata principiul pe care îl propagă ziarul mocsonyist. In acelaşi timp pe noi ne învinovăţeşte că ne am angajat la o politică străină, că tot ce voim să facem, chiar o organizare mai corespunzătoare a partidului, e numai spre a ne justifica în jos activitatea, impusă de 811S („Dreptatea“ dela 5 August n.), şi anume, impusă de primul sfetnic al regelui Carol, de dl Sturdza, „care s’a vândut şi pe sine însuşi“. A discuta astfel, este şi nedemn şi periculos. E nedemn pentru bătrâneţele dlui Babeş. Cura, într’un jumătate de veac, atâta a ajuns d-sa. Să propage utre Românii de aici, că primul-ministru al României, consilierul cel mai ncercat al marelui rege Carol I., este capabil „să vândă causa română“? Şi e periculos, pentru că se formează astfel şi în presa noastră şcoala nefericită, de a combate nu pe adersar — căci Români fiind cu toţii membri ai aceluiaşi partid, de ce nu fi noi adversari celora din Timioara? — dar’ pe cei contra cărora ersonal ai supăruri, zicem, să inauureze şcoala nefericită de a ne cusa cu diferite rele tovăreşti, mergând cu patima până acolo, ca într’o foaie română să fie presentaţi chiar prim-miniştri români ca „vânzâtori“ criminali. „Politică independentă“? Dar’atunci ce a căutat la 1892 dl Mocsonyi la Sinaia, unde a legat amiciţie cu dl Tache Ionescu, ministru român şi a fost în urmă primit şi de M. Sa Regele României? Acusat-am oare noi atunci că dl Tache Ionescu, ne vinde şi că dl Mocsonyi s’a vândut? — Nu! Ne ridicasem contra dlui Mocsonyi, numai din causă că în faimoasa întrunire dela Braşov, pentru a slăbi pe conducătorii de atunci, va să zică, pentru a răsbuna condusul conferenţei naţionale dela 9/21 Ianuarie acel an, d-sa voise a provoca o disidenţă în partid, ceea ce s’a zădărnicit în urma alarmei date de domnul George B. Pop. Şi apoi aducă-’şi aminte dl Babeş de vremea, când în calitatea sa de president al partidului naţional în Bucureşti bătuse până şi la uşa prinţului Bibescu (rusofilul), car’ la întrunirea ţinută în casa regretatului profesor N. Barbu (luna Maiu 1891) cerşise (cum ’i-a aruncat în faţă profesorul universitar I. Bogdan) bani dela Ligă... Nedându-’i-se, pentru că domnii Dr. V. Lucaciu şi Coroianu ’l-au demascat, arătând că mistifică, comitetul naţional, dl Babeş se face de atunci propagator al politicei independente, vrând, cu multă rea credinţă, să insinue, că cine are legături cu cei din România, s’a vândut lor şi că cei „puşi sus“ în România ar voi ei să ne conducă! Se înţelege, dacă ar fi d-sa president şi mai ales dacă s’ar găsi un ministru român, care să întreţină legături politice cu domnul Babeş, lucrurile s’ar schimba şi d-sa ar fi cel ce ar documenta mai elocvent, că este de mare valoare pentru noi sfatul şi orice ajutor ce ne pot da fraţii din România. Dar’ să mergem mai departe. In numărul dela 5 Aug. n. „Dreptatea“ se plânge, că în toată Europa nu s’ar găsi nici un stat, care „ar jertfi din al său măcar o singură umplutură de puşcă...“ Dar bine, cum adecă s’ar angaja pentru noi un stat strein, când — dacă am urma politica mocsonyistă — noi n’am întreţine prietenie nici chiar cu România, aliata monarchiei noastre?!... Şi acestea le scrie organul timişorean, după ce ne osândeşte aspru pe noi, cari stăruim pentru o propagandă menită a face cunoscută în lumea mare causa română! Iată cum patima te duce la absurd, punându-te în resboiu cu logica! Cum adecă: Vreţi ca Europa să scoată spada pentru noi, dar’ sunteţi în contra a ori-şi-cărei acţiuni, prin care ni s'ar atrage atenţia asupra noastră ? Sunteţi chiar şi în contra a ori-ce legături cu bărbaţii de stat ai României, singurii în stare a, ne informa asupra mersului politicei, căci atâta nu va risca nici „Dreptatea“, încât să ne îndrume la casina naţională din Budapesta... Dar la Curte ori în alte demnităţi, n’avem Români, cari, să ne poată folosi în această privinţă.. . Strigătul „politică independentă“ nu poate deci se duce pe nimeni. El este o simplă mistificare a unor paraponisiţi, cari, vâzând cum li s’a dus terenul de sub picioare, pun, pentru a atrage lume, etichetă frumoasă pe nişte lucruri resuflate de mult. Ungaria şi camarilla. Sub acest titlu „Magyar Hírlap“ în numărul scule Sâmbătă publică o parte dintr’un articol recent al ziarului „Memorial diplomatique“ din Paris, care la locul prim se ocupă cu raporturile politice din Ungaria şi face următoarele constatări: Cu puţin înainte de asta Austro-Ungaria fu ameninţată de o adevărată lovitură de stat ci eată, tocmai această împregiurare a îndemnat partidele parlamentului maghiar la împăcare, la un compromis prin concesiuni reciproce. Opoziţia a depus primejdioasa armă a obstrucţionismului şi guvernul baronului Bánffy ’şi-a retras faimosul §. 16 (din proiectul de lege despre procedura penală). Cei doi adversari s’au simţit îndemnaţi să încheie pace între oalaltă în faţa duşmanului comun, pe care mort îl ţineau de multă vreme, dar’ care încă tot mai trăeşte; acesta e: camarilla curiei austriace. Această coterie extraordinar de influentă a curiei, care are mulţi membri şi între archiduci, a conceput planul, să suspindă guvernamentul constituţional, şi încă mai întâiu în Austria, sub pretextul, că opoziţia face cu totul imposibilă funcţionarea maşineriei guvernului. Prin acest fapt un precedent foarte preţios s'ar fi creat în direcţia, ca să îndemne Coroana să sisteze şi în Ungaria guvernarea constituţională, ceeace ar fi fost motivată prin faptul, că sistemul parlamentar şi la Budapesta a devenit imposibil prin obstrucţia oposiţiei. In acest chip în cele două state ale monarchiei Habsburgice s’ar fi introdus un provisorat asemenea constituţiei lui Schmerling. Cei din Ungaria însă au observat planul, şi aceasta a fost destul, ca să desarmeze chiar şi pe cei mai răsboinici aderenţi ai lui Kossuth. La Budapesta oamenii ştiu foarte bine, că încercarea unei lovituri de stat în Ungaria ar provoca cea mai puternică opoziţie : „Puştile Manlicheriane ale honvezilor s'ar separa atunci,“ — ca să folosim o trasă celebră. Ei n’au vrut însă a expune ţeara la această necesitate extremă, şi asta a fost pricina, care a desarmat pe cei mai sălbatici adversari ai baronului Bánffy. Resolvarea pacinică a conflictului parlamentar din Ungaria va ave influenţă şi asupra Reichsrathtlui austriac, opoziţia va fi mai conciliantă. Conflictul cu Bulgaria Continuă a preocupa întreagă presa europeană. Ştirea, adusă şi de noi în numărul ultim, că la ministerul de externe al monarchiei noastre ar fi sosit veşti despre o grabnică aplanare pacinică a conflictului, a desminţit o însuşi „Fremdenblatt“, organul oficios al ministerului de externe. In acelaşi timp a sosit şi din Sofia o telegramă de următorul cuprins : Ministrul-president Stoilov ar fi declarat, că expunerile sale din „Localanzeiger“, privitor la Austro- Ungaria, — nuşi le revoacă. Dacă menţinerea bunelor raporturi cu monarchia austro-ungară, — a zis prim-ministrul bulgar — depinde dela împregiurarea, ca el, sau să-şi revoace expunerile publicate în foaia berlineză, sau să-şi dee demisia, atunci numai aceasta din urmă 'şi-o alege, ceea ce însă numai peste câteva zile o va face, după ce adecă se va reîntoarce dela Rusciuc cu principele la Sofia. — De următor al lui Stoilov se amintește Stanciov, fost consul bulgar la Viena. * In contrast cu știrile de până acum, ziarul „ Alkotmány“ din Budapesta, în numărul său de ieri, publică un raport din Constantinopol despre convorbirea, ce un aristocrat maghiar de acolo a avut-o în chestie cu prim-ministrul bulgar în timpul petrecerii acestuia, acum în timpul din urmă la Constantinopol. Din acest raport al lui „Alkotmány“ extragem următoarele: Prim-ministrul bulgar a combătut în chipul cel mai hotărît expunerile apărute în „Local-Anzeiger“ şi a zis, că declaraţiunile făcute de dînsul au fost publicate în chip tendenţios. „Eu — a accentuat ministrul-president Stoilov — am zis numai, că unele comunicate oficioase au consternat pe principele şi guvernul bulgar, cari ne-au insultat din motivul, că Boicev a fost aplicat la curtea principelui. Cu privire la causa şefului de poliţie Novelici am zis, că omoruri şi scandate se petrec şi în alte locuri, dacă raportorul foii berlineze a ilustrat aceasta cu exemple, pe cari eu nu le-am spus, pentru aceasta eu nu pot fi învinuit şi nu pot fi responsabil pentru fantasia raportorului. Tot privitor la Novelici, Stoilov a observat, că Bulgaria este o ţeară orientală, unde şef de poliţie poate să fie numai acela, care cunoaşte vieaţa claselor de jos, a hoţilor şi a făcătorilor de rele, dar pentru acest post nu prea se află un gentleman neprihănit. Europa totdeauna uită, că Bulgaria este încă o asemenea ţeară, unde şi omorurile politice sunt lucruri de toate zilele, şi adeseori guvernul e nevoit să folosească astfel de mijloace de forţă, cam în ţerile din centrul Europei ar fi imposibile. Privitor la călătoria principelui, Ferdinand la Constantinopol, ministrul Stoilov încă s’a declarat. Esenţa acesteia e că aspiraţiunile Bulgariei numai aşa pot fi îndeplinite, dacă ea exploatează toate avantagiile cei se îmbie din raportul său de vazalitate cu Turcia. Resultatul apropierii Bulgariei de Austro-Ungaria a fost uciderea lui Stambulov. Rusia a umilit numai țeara noastră, dar nici odată n'a ajutat-o. Prin urmare, nu ne remâne alta decât Turcia. In Constantinopol, principele Ferdinand s'a desbrăcat de eticheta europeană centrală şi s’a purtat ca un principe oriental, ca vazal al Sidtanilui. Prin aceasta el a cucerit pe toţi în Constantinopol, şi posibile a făcut aspiraţiunile Bulgariei în Macedonia. Ministrul-president Stoilov ’şi-a încheiat convorbirea cu următoarele cuvinte: Principele bulgar mai bucuros a sărutat mâna suveranului seu, a Sultanului, decât să se umilească înaintea curţilor europene.