Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-01-01 / nr. 1

Arad, Joi 118 Ianuarie 1898No. 1 Anul IIP­­ REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe */­ an fl. 5; pe */* de an fl. 2 50; pe 1 lună fl­­. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru Rumania fi strămutati: pe an 40 franci. Manuscripte nu se­ înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR­AULICH (ADAM) . INSERŢIUNIL­E: ae­­­fir garmond, pritua­ dett9 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­caţi­une. Atât abonamentele cât şi­­aserţiunile sunt a şi plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. LA ANUL­ NOU! (vg) Nu este tărie împotriva vremii nimic. Zilele curg, lunile trec şi anul se duce; fara de început şi fară sfîrşit rîul nepriceput al vremii pe valurile sale poartă viaţa lumii şi oprire pe loc nu­’i. Ce minune e omul pe păment! Ca într’un pic de rouă universul se oglin­deşte în sufletul lui şi chipul acesta este viaţa. Că valurile vremii trec înainte, ce este azi, mâne a fost, ce nu-­i, va fi, deşertăciune sunt toate pe pământ, numai durerea şi bucuria sufletului omenesc au fiinţă. Trăim, înţelesul fiinţei noastre este ascuns în gândul Celui negândit de om, numai durerile le simte sufletul nostru şi bucuria îl încălzeşte. Bu­curia şi durerea sunt viaţa noastră. La tata şi la mama e gândul meu acum şi iubirea lor este bucuria ini­­mei m­ele. Şi bucuria ascunsă în gândul celor din depărtare îmi este mai scumpă şi îmi este mai dulce mie, decât desfătările trupului şi să­rutul făţarnicilor amici. Ce este asta şi cum ? Gândul pri­beag şi visarea peste dealuri şi văi să-­mi fie mai dulce decât aievea şi desfătarea simţită de nervi ? Nu este omul lui şi tină numai, ci schinteia Celui negândit de minte este sufletul lui. Şi iată că gândurile sufletului sunt mai presus, decât poftele urîte trupeşti şi viaţa inimei e mai scumpă, decât mulţumirea bucatelor bogate şi a vinului scăldat în razele soarelui la resărit. Om e, ce e schinteie ce­rească în om, încolo e tină şi lut. Douâ lumi e lumea aceasta, a sufle­tului una, şi alta a lutului trupesc. Oare mai este îndoios, care să fie mai sus? Strămoşii noştri­­şi-au iubit mai mult limba, decât viaţa, — zic scri­sele vechi. Că din neam suntem, ce a fost resărit din zei, şi ce e dum­­nezeesc în noi iubim mai mult, decât viaţa pe pământ. Nu mâncare voim şi desfătări, ci bucuriile inimii cerem­­şi drepturile sufletului ceresc. Pentru astea luptatu-s’au strămoşii noştri veacuri şi veacuri. O lume în­treagă de duşmani s’au versat asu­pra lor cu mari tării, dar’ părinţii no­ştri cu braţele goale şi capul senin au primit loviturile, ca cele de cio­can fertil, şi mai vîrtoşi s’au făcut, că ce este din cer spre cer se înalţă şi făpturile ţârînei în ţârînă se prăbu­şesc. In timpuri de restrişte la un loc ne-am adunat şi zid tare zidit-am din voinţele noastre fiinţei noastre româneşti, şi iată că după atâtea lo­vituri şi după atâtea horde barbare ce să ne ciripească au voit, ridicatu­ne­am mai tari şi mai veseli în sus şi fraţii noştri au Craiu puternic şi fălos şi ţeară au bogată şi tare, car’ noi lupta o purtăm cu bărbăţie şi viteji. Dar’ nu-i de-ajuns. Am fost râsleţi. Tari în iubirea noastră de neam şi robindu-ne fălo­­şiei de înţelepciune, apucat-am mulţi pe multe căi şi se sălăşluise ura între fraţi, trista moştenire a neamu­lui roman. Vuietul urei a asurzit urechile noastre şi n’am auzit, praful deşertăciunilor pământeşti orbit-a ve­derile noastre şi nu am văzut. Iată că vâzând aşa duşmanul, a năvălit oara vesel între noi şi ne-a isbit. Aducemu-ne aminte însă iarăşi de strămoşii Romani şi dacă ne ştim urî între noi, cum ei ştiau, vom şti a ne şi iubi neamul cum ei ştiau. Vedeţi. Era duşmanul african în Italia caldă şi plebea stradelor din Roma ridicat­­au în fruntea neamului pe lăudăro­sul Varró cel de nimic, deşi sfatul bătrânilor altfel voia. La Cannae a căzut în praf floarea romană, 70 de mii de ficiori romani s’au culcat la pământ, dar’ Varró a scăpat. Şi sfatul bătrânilor ştiţi ce a făcut? A dat mulţumită lui Varró, că s’a în­tors la Roma şi nu a desnădăjduit, pe babe le-a oprit să plângă şi hai­nele cernite le-au ars, să nu fie jale nimic, ci averile toate cu toţii neamului le-au dat, din tesaurul bisericilor fă­cură bani, bătrâni şi copii luară ar­mele în mâni, pe trimişii de pace ai duşmanului nici nu-’i lăsă să între la ei, ci cu toţii de luptă s’au ridicat. Şi în 6 ani de zile puterea Cartha­­ginei era praf şi nimic, car’ Corneliu Scipione întră triumfând în Roma aducând cu sine porecla — renume de „African*. Aducemu-ne aminte deci de stră­moşii Romani şi dela ei vom învăţa. Am fost răsleţi; vuietul urei şi pra­ful deşertăciunilor pământeşti şi fă­­loşia înţelepciunii ne-au zăpăcit şi ne-au făcut duşmani între noi. Aşa duşmanul ne-a izbit. Dar’ suntem ve­seli acum, că izbirea lor ne-a trezit şi de prin cărările răsleţe glas de învoire se aude sunând, şi văd pute­rile neamului meu adunându-se oar’ într’un puternic şi mare puhoiu şi frica o văd răsărind în ochii barbari­lor tirani. Unii au zis: cu blândeţă să o por­nim şi fără mânie, şi cu legea numai în mâni. Dar’ duşmanii au făcut bat­jocură cu ei şi neamul i-a urît. De gândul lor deci şi aceştia s’au lăsat, şi căpetenia, ce în calea noastră de-a curmezişul stătea, s’a dus acasă mâh­nit de soartea neamului şi a ţării. Alţii, fraţi buni odinioară, se învrăj­biseră ca din senin şi rândurile lup­tacilor le-au spart. Năvala duşmanilor i-a împăcat însă pe ei şi rândurile luptacilor car’ s’au închegat. Şi ca şi alţii ziceau, să lăsăm din ale noastre, să cerem mai puţin, că se dă şi aceş­tia credeau, că mulţimea cererilor noastre e causa nefericirii. S’au în­şelat. Duşmanii şi-au desvălit răuta­tea inimii lor şi acolo le-am văzut scrisă nestrămutata lor voinţă : „Viaţă nouă şi vouă moarte.“ Şi văzând aşa, la vorbele iubitului unit de la Şişesci vlădica nostru din Arad a răspuns: „Gândurile voastre le înţeleg. Gân­durile voastre sunt ale mele, sunt ale noastre. Nu desperaţi, că ce nu e cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu.“ Pentru vorbele acestea binecuvântat să fie numele acestui vlădică la Români. Că acum toţi îm­preună ne-am adunat. Opriţi deci babele a plânge, hainele cernite le ardeţi, ca să nu fie jale nimic, ci averile noastre visterie de luptă neamului să facem, tînări şi bă­­trîni la luptă săriţi, toate le vom ierta tu­turor, că nu e vreme de ceartă, ci e vreme acum de crâncen răsboiu. Vremea este cu noi şi nu este tă­rie împotriva vremeii nimic. Zilele curg, lunile trec şi anul se duce, fără de început şi fără sfârşit rîul nepriceput al vremii pe valurile sale poartă viaţa lumii şi oprire pe loc nu-i­ înainte Români! •»LIOTE­­I­U Biblioteca Judeţeană ASTRA *P24926* Suspendarea representanţei oraşului Fiume. Ziua de eri ni-a adus o nouă sur­prindere : representamţa oraşului Fiume, de curend aleasă, a fost suspendată chiar în ziua când ea s'a întrunit ca să aleagă pe podesta oraşului. Mailänder, nou alesul primar al oraşu­lui Fiume, provocat fiind de locţiitorul gu­­vernorului să se declare dacă primeşte acest post onorific, a declarat, că îl primeşte cu bucurie, dar’la nici un casei nu poate jura supunere unor legi care au fost impuse oraşului, fără consimţământul represen­tanţei, în mod volnic şi antilegal. In urma acestui respuns al primarului, locţiitorul guvernorului a declarat că el nu este autorizat să primească o astfel de de­claraţie condiţionată şi până la disposiţiuni mai înalte suspinde representanţa. Va să zică chestia frumană se încurcă din nou. întrebăm pe Dnii dela­­Pesti Napló*, cum rămâne cu schimbarea interesantă şi ca de minune a fruntaşilor din partidul au­tonom despre care scria pe la începutul lui Decemvrie ? + Budgetul statului. Comisiunea financiară a camerei sub presidiul lui Tisza Kálmán a ţinut ori o şedinţă în care a desbătut proiectul de budget al statului pe anul viitor.­­ Comisiunea după desluşirile miniştrilor şi după unele amplificări propuse de Tisza, a primit proiectul. Deschiderea dietei provinciale a Bohemiei Luni la 10 Ianuarie ce s’a deschis în Pra­­ga dieta provincială a Bohemiei. Deşi fiso­­nomia ce­ea presintă e departe de a inspira orice încredere, că pacea şi buna înţelegere s’a sălăşluit între naţionalităţile din Bohemia, totuşi un spirit mai conciliant se observă, şi parcă atât Nemţii cât şi Bohemii simt necesitatea unei împreună vieţuiri mai paci­­nice. Deschiderii dietei i-a premers conferenţa deputaţilor germani ţinută Duminecă după ameazi în Leitmeritz, şi manifestul clubului Cehilor. Germanii în conferenţa lor au ho­­tărît că încetează cu obstrucţia, şi vor lua cu toţii parte la desbaterile dietei, iar Cehii în manifestul lansat apelează la poporul ceh, ca să păstreze pacea şi liniştea, de­oare­ce prin repeţirea tulburărilor numai se mână apa pe moara acelora, cari prin agitări vreau numai să-l împingă la fapte neprecugetate. Deschiderea s’a făcut cu ceremoniile obici­nuite. Presentându-se propunerile Intrate, contele Bouquot, presidentul curiei proprie­tarilor mari a cerut, ca dieta să aleagă o comisie de 24, care să chibzuiască un pro­iect, arătând cum s’ar pute regula prin o comună înțelegere a ambelor popoare ches­tia limbelor. Schlesinger a propus revocarea ordinaţiunilor de limbă. Werinsky a Interpe­lat în afacerea atentatelor îndreptate contra Cehilor din Brüx, Blazsek în privinţa tul­burărilor din Praga, iar Pinkasz în aface­rea şcolilor cehe. Baxa cere să se delege o comisiune pentru anchetarea exceselor din Praga, mareşalul ţării însă a refuzat a da curs acestei propuneri, de­oare­ce ea nu întră în cadrul activităţii dietei. In­ch­eiându-se aceste incidente, dieta trece la ordinea zilei. Dezastrul kossuthiştilor. Sâmbăta trecută Ugron Gábor a adresat lui Bartha Miklós o epistolă în care anunţă că se retrage nu nu­mai din şefia partidului indepedentist dar­ şi din viaţa politică. Motivele retragerii sale sunt convingerea adâncă, la care a ajuns în ceşti din urmă doi ani, că „majoritatea poporu­lui maghiar este moraliceşte atât de decăzut încât e peste putinţă să ajungi cu el a realiza o politică sănătoasă“... Aceasta o spune Ugron Gábor, i­­dolul maghiarilor neaoşi, şeful acelei fracţiuni kossuthiste, care a fost şi este mai intransigent şi care a acu­­zat de deserţiune chiar pe fiul „sfân­tului bâtrân“ pe Kossuth Ferencz. Zecimaţi în alegeri şi fracţionaţi In Dietă, cată-i acum pe kossuthişti mărturisind neputinţa lor absolută şi dând asupra poporului maghiar o sentenţă pe care dacă ar fi formula­t-o un nemaghiar, desigur ajungea la Vat ori Seghedin. De sine se înţelege, judecata aspră a lui Ugran e din causa că poporul maghiar nu s’a dovedit destul de tare în lupta pentru întruparea idea­lului kossuthiştilor. Aşa, că pe când şefii indepedentiştilor sperau să dea chiar acum o lovitură transacţiunei

Next