Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-01-14 / nr. 9

Pag. 42 — Nr. 9 delictul furtului. In 1896 s’au făcut 90.423 deţineri; va se zică cu 4660 mai mulţi de­cât în anul precedent. Afară de aceasta poliţia din Londra are mult să se lupte contra beţivilor, a căror numâr creşte din an în an. Aşa numărul de 16.474 a deţinuţilor pentru beţie din anul 1844, până la 1896 s'a ridicat la cifra de 39.427. In New-York caşurile de deţinere pentru excese şi criminalităţi în 1882 au fost 67.729, în 1890 s’au ridicat la cifra de 84.556 euro în 1896 la 110.000. — Se ob­servă, că în New-York imoralitatea femei­lor nu stă cu mult îndărătul imoralităţii bărbaţilor. In Washington dintre 227.782 mii locui­tori, în 22.859 caşuri se efeptuesc deţineri pentru fel de fel de excese, dintre cari 1975 fete şi 1056 femei măritate. In America patima beţiei nu e lăţită, căci dintre miile de caşuri de deţinere din anul trecut, pentru beţie s’a efeptuit numai unul. Biserica română gr­.orientală din Deva. Biblioteca parochială. Deva e parochia centrală a tractului gr.­­or. cu acelaşi nume şi totodată residenţa comitatului Hunedorii cu 93% Români. Are un protopresbiter şi un paroch, adecă două parochii cu o biserică pentru 2500 de su­flete. Numărul familiilor gr.-cr.­e 500, a celor gr.-cat. 7, laolaltă 507 familii române. După p. 23, p. 17 al statului organic sfera de activitate a comitetului parochial este: „a înfiinţa biblioteci parochiale, spre înlesnirea cetirei cărţilor folositoare“. Ce însemnătate au bibliotecile pentru cultura poporului o dovedesc naţiunile culte, cari în fiecare comună — chiar şi pe sate — au bibliotece pentru popor. La noi po­porul petrece iernile cele lungi în puţină lucrare, lenevire şi prin s crîşme. „Cărţile folositoare“ nu se cetesc, căci buna disposiţie a statului organic a rămas­­ pe hârtie vreo 30 de ani, deşi biserica şi şcoala sunt unicul razim al vieţei noastre naţionale-culturale. Pe seama literaturei şi culturei magiare sunt în Deva o sumă de şcoale cu b­iblio­­teci maghiare. O şcoală elementară rom.­­catolică cu 4 clase, alta de stat pentru bă­ieţi şi alta pentru fete. Şcoala civilă de băieţi şi fete deosebit, şcoala de meseriaşi, realele cu 8 clase şi pedagogia de stat,­­ toate laolaltă au peste 40 de profesori, în-­­ văţători şi învăţătoare, cu o tinerime de aproape 1000 de suflete. Noi? O biserică şi 1 şcoală, 1 învăţător cu 70 de şcolari de ambe sexele — fără bibliotecă. Numărul tinerimei române la toate şcoa­­lele în număr rotund, face 400, cam 90% gr.-or., 10% gr.-cat. Lipsa unei bibliotece parochiale, pe seama literaturei şi culturei româneşti e deci de mult simţită. Greşala trecutului comitetul parochial e hotărât s’o repareze cu paşi repezi, ca se dăm şi noi­­ înainte! Vestim acest eveniment îmbucurător po­porului şi inteligenţei române din Deva şi giur, tinerimei noastre iubite a ambelor bi­serici surori şi peste tot tuturor oamenilor de bine din toate părţile, cerându-le ajutor material şi moral. Biblioteca ce se va înfiinţa va fi: I. Pentru popor şi tinerime, căreia-­i urmează, după acelaşi sistem de numerisare, biblioteca: II. Pentru copii şi copile, cu scop de a cultiva interesul de cetire a tinerimei, pentru literatura poporală. III. Romanuri şi novele, cu acelaşi sistem de numerisare. Rom­anu­­rile istorice naţionale şi novele cu subiecte româneşti sunt preferite. IV. Istorie, literatură şi ştiinţă, cu acelaşi sistem de numerisare, e deocam­dată cea mai săracă din lipsa mijloacelor. Suntem avisaţi la sprijinul şi la marini­­mositatea d-lor editori şi a tuturor oame­nilor de bine din toate părţile locuite de Români. V. Biblioteca cărţilor bisericeşti pentru preoţime, cu acelaşi sistem de numerisare, urmăreşte scopul de a procura preoţi uei cărţi pentru a cultiva predicele folositoare la popor. VI. Biblioteca cărţilor şcolare, tinde a prevede şcoala cu toate cărţile recerute pentru desvoltarea şi cultivarea cunoştinţelor pedagogice la învăţătorii trac­tului. VII. Musică şi cântări va fi şi de aci încolo deosebit îngrijită. Parochia Deva are dela anul 1893 cor băr­bătesc bisericesc şi dela anul 1893 cor mixt. Amândouă cultivă­m cântarea armonioasă artistică în biserică şi cântecele poporale prin concertele date cu mult succes mate­rial şi moral-naţional. INFLUENŢA FRICEI ASUPRA CORPULUI ŞI SPIRITULUI Adese­ori oamenii suferă sdruncinări, sgu­­duituri puternice corporale, fără să se ră­nească. Cu toate acestea, şi, în cele mai multe caşuri, boalele pe cari le contractează, nu se pot vindeca. Aceasta se întâmplă când sguduiturile corporale sunt împreunate cu o spaimă mare, când, aşa dar’, e sguduit şi psihicul omului — fapt ce s’a observat de multe ori cu ocazia nenorocirilor pe liniile ferate. Boalele psihice sunt pricinuite de spaima grozavă ce cuprinde pe om în mo­mentul unei astfel de nenorociri. Caracte­ristica fundamentală a boalelor psihice, con­tractate în urma unei spaime, sunt de na­tură melancolico-hipocondrică. Bolnavii sunt indispuşi, adese­ori supărăcioşi, tăcuţi, dis­traşi ; ei se gândesc mereu la nenorocirea prin care au trecut (o ciocnire de trenuri, cutremur de pământ, prăbuşirea unei case, ciocnire de vapoare, etc). Astfel, cercul lor de gândire se micşorează. Urmările sunt: neliniştea, agitaţia, frica, disposiţiunea spre frică; aceasta din urmă creşte la cel mai mic sgomot şi când se face întunerec. La acestea se mai adaogă: slăbiciunea gândi­­rei, moleşirea minţei, neputinţa de a mai munci cu capul şi perderea memoriei. Bol­navii vorbesc puţin, sunt gata tot­deauna să plângă, se zăpăcesc repede se încurcă, îşi pierd cumpătul şi încep să tremure; ei nu mai au voinţă şi energie. Unii bolnavi ame­ţesc, leşină sau sunt cuprinşi de atacuri de epilepsie. Unui conductor de locomotivă a început, peste 7 luni dela ciocnirea trenu­lui lui cu un alt tren, să-’i cază pârul şi în scurtă vreme a ajuns fără musteţe, fără barbă şi fără nici un fir de pâr pe cap. In acelaşi tim trăsăturile feţei lui i s’au schim­bat cu desăvârşire. In interval de un an, faţa tinerului con­ducător a devenit urîtă, galbenă şi sbârcită ca a unui bătrân slăbănog de 70 de ani. El a murit peste 3 ani de meningită. Ivirea unei paralisii parţiale a corpului şi a diferitelor membre, sdruncinarea acţiunei normale a vieţei, prin o zguduire puternică a trupului şi prin o spaimă mare sunt da­torite rănirei nervilor sau a şirei spinărei. Când, însă, corpul a suferit mai puţin şi efectul a fost mai puternic asupra psichi­­cului, dând naştere la boale grave, atunci chestia se schimbă şi se confirmă, în mod evident, influenţa mare a spiritului asupra corpului. Interesante sunt, în privinţa aceasta efec­tele cutremurului de pământ, chiar şi ale celor mai slabe. Mulţi oameni sufit urmă­rile spaimei teribile din timpul cutremure­lor. In descrierea sa asupra cutremurului din Wieryl, Dr. Atlacoff spune că mai toţi locuitorii de acolo s’au ales cu sistemul nervos sdruncinat. Când, a doua zi după cel mai puternic cutremur, striga cine­va în oraşul Wieryj apă­, mai toţi locuitorii fu­geau la câmp de frica unei inundaţii, cu toate că în apropiere nu se află nici un curs mare de apă. Oamenii păreau nişte automaţi; ei se speriau şi tremurau grozav la cel mai mic sgomot. La oamenii mai bă­trâni se observa o slăbire a tuturor funcţi­onărilor. Afară de aceea, mulţi s-au ales cu bătăi grele şi dureroase de inimă. Mai multă vreme, toţi locuitorii au suferit de insom­nie, de care n’au putut fi scăpaţi cu nici o doctorie. 7 persoane în etate de 20—39 ani au înebunit. Şi unii s’au vindecat, mult mai târziu. De asemenea s’au vindecat şi aceia cari erau paralisaţi.* * In literatura veche şi nouă se află nu­meroase exemple, cari arată inflenţa fricei asupra corpului şi spiritului. Odinioară se credea că frica poate servi ca un metod de educaţiune. „Uite lupul“ „Vine gozoriţa“ etc. erau mijloace plăcute de ameninţare şi poveştile cu draci, fantome cu morţi cari învie, etc. serveau şi servesc şi acum pentru spăriarea copiilor. Alţii spe­rie copiii socotind că tot speriindu-i îi vor face că la urmă urmei să nu se mai sparie de nimic, să fie curagioşi. Urmările sunt din cele mai triste. S’au vâzut copii sănă­toşi şi veseli, îmbolnăvindu- se greu. Unii au murit alţii s’au idioţit contractând pentru toată viaţa lor, boale foarte grave. Doctorul englez Cooper istoriseşte un cas curios de efect al fricei asupra unei fete de 10 ani. Fata fusese trimisă într’o odae întunecoasă ca să aducă un cuţit. O prie­tenă a ei, ca s’o sperie, i-a sărit de-o­dată înainte de după uşă odăei întunecoase. Fe­tiţa s’a speriat grozav şi a început s’o doară capul. In ziua următoare auzia râu; peste 3 zile a asurzit cu desăvâşire. Cooper a văzut’o peste 3 luni în aceeaşi stare tristă. O altă copilă, în etate de 5 ani, a fost speriată, într o pivniţă, de un frate al ei, care se mângise cu funingine pe obraz. Copila a fost apucată de nişte crampe te­ribile, cari nu i-au trecut de cât peste câ­­te­va zile. Peste câţi­va ani, jucându-se pe stradă şi rostindu-se la ea o femee, s’a îm­bolnăvit din nou. A apucat-o epilepsia. Un băiat în etate de 9 ani, a fost speriat în­tr’o zi de o soră a sa; nenorocitul s’a îm­bolnăvit de epilepsie, de care a şi murit. TRIBUNA POPORULUI VIII. Biblioteca cărţilor economice, va avea opere pentru povăţuirea popo­rului şi a tinerimei în romii economiei şi industriei de casă. * A măsurat însărcinării primite, biroul sub­scris al comitetului parochial statoreşte pentru folosirea bibliotecii parochiale, până la facerea unui regulament de bibliotecă unele regu­le provisorice, la întrebuinţarea bibliotecei parochiale: „Cartea de aur“ şi „Cronica parochiei“. Sunt două noutăţi de binefacere pentru parochia centrală Deva şi pentru poporul nostru de­o­potrivă. Ideea frumoasă şi adevărat creştină de a jertfi pentru sufletele iubiţilor răposaţi a degenerat în deşertăciuni lumeşti, în po­meni cu beaturi şi mâncări prădate, cu be­ţiile obicinuite, cari sunt spre scandalul ca­sei mortului şi spre ruina căsenilor jelitori. Se face un lux ruinător cu altă deşertă­ciune, cu­­ hainele de doliu scumpe şi la­­ modă făcute, cu carul mortuar scump plătit, cu cununi scumpe de boltă, cu musică şi alte fudulii, cari consumă sute şi mii de florini din averea poporului şi a inteligenţei noastre. Oare să nu fie mai sfântă şi bineprimită lui Dumnezeu pomana mortului, cununa mortului atunci, când ne vom lăpăda de deşertăciune­a lumească de azi şi în locul beuturei, a cununilor, a carului mortuar şi a hainelor luxoase de 50—100—200 îl, vom da pomana sfintei noastre biserici cu 5. fl.—.10 fl.—20 fl. ori şi mai puţin, ca să trăească numele răposatului iubit în „Cartea de aur11. Sumele şi darurile mai mici vin simplu rubricate, care numele binefăcătorilor mai mari vin pe o singură pagină, cu o descriere a vieţii binefăcătorului din vieaţă sau ră­posat. Cronica parochiei e istoria celor mai însemnate întâmplări de peste an în vieaţa parochiei. Faptele vor­besc mai clar. Cronica parochiei va fi istoria obiectivă a­­ faptelor din fie­care an, ca să fie de amintire şi învăţătură — viitorimei cu viaţa de veci, pilde vii pentru iubirea de neam şi lege strămoşască. Rugăm pe toţi oamenii de bine a lua la cunoştinţă intrarea în vieaţă a bibliotecei, a cărţii de aur şi a cronicei parochiale, a ne întinde frăţeşte mâna de ajutor material şi moral 14/26 Ianuarie 1898 , în scopul ce-­l urmărim, de a întemeia o puternică parochie centrală model­ă pen­tru mărirea lui Dumnezeu şi înaintarea cul­turei neamului seu ales românesc. Din şedinţa comitetului parochial, ţinută la 21 Decemvrie v. 1897 (2 Ianuarie 1898) în Deva. Ioan Moţiu, August A. Nicoară, President. Prim secret, şi I. epitrop. Expediţiunnea la Polul Sud. Despre expediţia la Polul Sud, despre care am dat şi noi ştire, se scriu acum cele de mai la vale. La 22 Octomvrie corabia „Belgien“ a ajuns în portul Rio. îndată după trecerea Madeirei, marea a continuat a fi liniştită şi lumea de pe bord începu a fi veselă. Puţinele bastimente pe care îndrăzneţii exploratori le întâlneau în cale, salutau Belgica cu entusiasm. Când au ajuns în apele equatoriale, ’Ii s’au făcut exploratorilor o manifestaţie care a trebuit să le mişte inimile. Sub razele perpendiculare ale soarelui, marea era cu totul liniştită. Se vedeau ne­mişcate pânzele unei corăbii care venea în­spre dînşii. Când Belgica a ajuns în dreptul ei, ea a fost întâmpinată de strigătul: „Trăiscă Belgica! Trăiască Belgica! Trăiască cura­­gioşii exploratori!“ Era bastimentul Antoi­nette de la Dunkerque, căruia explora­torii au răspuns cu entuziasm: „Trăi­n­că Franţa!“ Belgica a trecut la 6 Octomvrie equlo­rul şi trecerea a fost serbată pe bord c­u ceremonialul obişnuit. Este ştiut că mri­­narii iau de pretext trecerea „liniei“ pentr­u a se deda la tot felul de jocuri şi saturnate. Şi în adevăr, n’a lipsit veselia între aceşti tineri şi viteji descoperitori de ţări. Acei dintre membri echipagiului care tre­cuseră deja equat­orul, şi-au luat sarcina să boteze pe neofiţi. Matelotul cel mai bătrân, deghizat în Neptun, apare pe bord urmat de o ceată de popoare adunate din toată lumea, Negri autentici, Piei­ roşii de mâna intuia, etc. etc. Botezul este o petrecere foarte hazlie, mai ales pentru cei ce nu erau condamnaţi a-l suporta; a fost urmată apoi de festivitatea distribuirei diplomelor ilustrate, cu particu­larităţile şi defectele acelora către care e­­rau destinate. In fine serbarea s’a terminat cu concert, joc şi cu o audiţie de fonograf, ca în lumea mare. Ajunşi la Rio, expediţia s’a Întâlnit cu doctorul Cook, care va participa la explo

Next