Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)
1898-06-10 / nr. 109
Arral II Arad, Mercuri 10/22 Iunie 1898 Nr. 109 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/a an fl. 5; pe 1/* de ani fl. 250 ; pe 1 lună fl. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi strămutate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STRAULICH (ADAM) ■ INSERŢIUNILE: aefir garmond, priuia-dati 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 10 cr. de fiecare publicaţiune. Atăt abonamentele cât şi inserţiunile sunt a să plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc, îngroziţi! (Lu.) Ori şi cât s’au înconjurat la Praga laanifestaţiunile politice, cu prilejul jubileului Palacky totuşi a eşit la iveală un puternic curent al solidarităţii Slavilor de tot soiul. Cât despre vorbirea lui Rieger, ea a fost nu numai un moment important al serbărilor, ci totdeodată şi un fel de testament politic al betrânului fruntaş, ş’un adevărat program politic pentru poporul ceh. Octogenarul Rieger, după o luptă de jumetate veac, dusă nu numai cu o rară energie, dar’ şi cu o mare înţelepciune, cu experienţa lui bogată şi convingerea sfântă pe care mi-o dă mai ales împrejurarea, că se află oarecura înafarâ de vîrtejul politicei escerbate militante — va să zică mai la adăpost de patimile ce ar putea să-l preocupe când îşi face judecata — declară, că existenţa poporului ceh este legată, de existenţa şi forţa Tronului Habsburgic. E un moment politic acesta atât de important şi de isbitor, încât l’au simţit până şi Ungurii. Au rămas îngroziţi de cele petrecute la Praga. Şi şi-a cutremurat nu numai solidaritatea ce au vezut ca există între popoarele slave, ci mai ales faptul, că elementul acesta slav nu numai s’a ştiut impune în cercurile hotărîtoare, dar’ iese în evidenţă şi încrederea de care se bucură Cehii înaintea Tronulului. Ca un fulger ’i-a străbătut pe Unguri gândul. Dar’ astfel monarchia nu se va mai răzima numai pe elementul german şi maghiar, ci şi pe Slavi! Consecvenţa logică deci: Ungurii nu vor mai fi ei singurul punct fix în monarchie, cum s’au crezut până ieri, ci după ce se va fi limpezit situaţia peste Leitha, sfera lor de influenţă se va îngusta, cel puţin cu a treia parte, cât va reveni elementului slav, în care Coroana are atâta încredere încât însuşi guvernul Maiestăţii Sale a fost representat la cea mai mare serbare slavă, după cum şi representanţii slavilor înafara de Monarchie au fost invitaţi şi au luat parte la serbări cu prealabila înaltă aprobare a Maiestăţii Sale. Un ziar rus oficios doar scria înainte cu câteva zile: „înţelegerea şi amiciţia între Imperatul nostru şi al Austro-Ungariei este atât de profundă, încât participarea noastră la serbările din Praga n’are să închieteze pe nimeni!“ .... Se poate ca lucrul acesta să nu convină Nemţilor. Azi mâne vor trebui să se liniştească însă şi ei şi să caute a se impăca nu satisfăcendu-se interesele lor mai restrinse naţionale, ci cele înalte de stat, cari cer ca fiecărui element să li se dea în această monarchie poliglotă locul ce li se cuvine. Că Ungurilor cât de puţin le place acest lucru, resultă mai ales din groaza ce m i-a cuprins după cele petrecute la Praga. „Sa ne împăcăm chiar şi cu Lueger“, — esclamă cea mai ungurească foaie „Budapesti Hírlap“. Groaza de primejdia slavismului, zic ei, trebue să ne suggereze acest Noi socotim însă, că şi aci este o perversitate la mijloc, nu atât groaza de cotropirea slavă, ci grija că-şi vor perde sfera de influenţă, heghemonia nedreaptă de azi, îi face să caute până şi amiciţia cu Lueger. Şi Lueger însă numai aşa îşi va păstra puterea morală de azi şi — prin urmare — importanţa în monarchie, dacă rămâne consecvent. Pană a se perde pe sine nu ar putea deci să se alieze cu Ungurii câtă vreme aceştia sunt robi ai Ovreilor şi fac politica şovinistă de azi. Nainte de orice, Ungurii să se gândească deci la următoarele : Să se emancipeze de sub influenţa păcătoasă a Ovreilor şi să abandoneze politica şovinistă ! Contra punct influenţei Slavilor de peste Leitha să nu caute deci la Nemţi, ci în primul rînd aici, acasă unde ne-ar găsi pe noi, Românii, ba ar găsi toate naţionalităţile, căci toate am avea interes să dăm toată forţa noastră pentru o Ungarie în care ne am simţi fericiţi. Nu ştim însă dacă şovinismul nui-a întunecat până la aşa grad, încât să nu mai poată judeca lucrurile din acest punct de vedere larg şi senin. Praga la tot caşul se presintă ca un memento. Legitimă amărăciune a cuprins inimile adevăraţilor şi sincerilor aderenţi ai marelui metropolit Andreiu bar, de Şaguna din Sibiiu din causă, că deşi ne despart numai câteva zile de sărbările comemorative ale morţii de 25 ani a marelui bărbat, sărbări hotărîte de toate corporaţiunile noastre supreme bisericeşti — organul oficial al archidiecesei nici în numărul apărut Sâmbătă la 6/18 Iunie, n'a aflat de consult să publice textul definitiv al programului serbărilor, ce a fost acceptat cu zile înainte de Consistorul archidiecesan în şedinţa plenară.* Şcoală pentru gendarmi. Ziarele semioficioase din Budapesta scriu că e vorba de a se face o şcoală pentru formarea gendarmilor. Ar fi prima şi singură de felul acesta în toată Europa. N’ar strica, într’adevăr, o şcoală de . . . îmblânzire. BUCOVINENII. II. (Ag) Să analisăm mai departe comunicatul. „Este evident“, — aceste două cuvinte sună aşa de categoric, încât cu forţă iresistibilă se impune părerea, că Informaţia a eşit din giurul, din sânul suitei archiducelui Francisc Ferdinand. Şi apoi urmează toată importanţa şi gravitatea ştirei din „B. Rundschau“: „Este evident, că Alteţa Sa Imperială a căutat să dite deputatului român o satisfacţie strălucită pentru infectele înjurii, cu cari a regalat presa* maghiară pe bar. Vasilco pentru aducerea chestiunii naţionale în delegaţiuni“, să vedem mai deaproape Înţelesul acestor cuvinte. Alteţa Sa a vrut să-’l cunoască pe bar. Vasilco şi să-’i vorbească anume, spre a-i da, „satisfacţie strălucită pentru infectele înjurii, cu carel-a regulat presa maghiară“. Anume în acest scop a vrut archiducele să-i fie presentat deputatul dl bar, George Wassilco. Dar finalul înformaţiunii râsună într’adevăr ca un echou pe cât de clar pe atât de puternic al păşirii dlui Vasilco, In cuvintele: „pentru aducerea chestiune! naţionale în Delegaţiuni“. Aici este, poinţa, aci culminarea şi a înformaţiunei şi a incidentului însuşi, la care ea se referă. In ce termini şi cuvinte o fi dat Alteţa Sa baronului Vasilco, pe timpul conversaţiei mai îndelungate, acea „satisfacţiune strălucită“, se înţelege, nu putem şti; suntem mulţumiţi şi cu cele ce ne spune Informaţia, stilisată în mod atât de categoric. Nu credem sâ greşim însă dacă presupunem, că în această „strălucită satisfacţie“ se cuprinde şi aprobarea păşirii Românului verde Bucovinean. După acestea ni se impune întrebarea cea mai gingaşe: O fi venind Alteţa Sa Imperială, din propriul seu Imbold la gândul, de a ’i se presenta „deputatul dl bar. Vassilio“, de a-l distinge în mod deosebit, cu conversaţie mai îndelungată, şi a-’i da o „satisfacţie strălucită pentru“ etc. şi „pentru aducerea chestiunei naţionale în delegaţiuni“ ? Admiţând cu bucurie că aşa este şi mai ales având încredere în nemărginita lui iubire şi supunere faţă cu Acela, căruia are să-i urmeze în domnie, cu greu ne vine a presupune, că ar fi făcut-o fără ştirea şi învoirea M. Sale monarchului. Nu ne este însâ iertat a scruta şi mai aprofund, mai amânunţit gândul şi intenţiunea Monarchului şi a urmaşului meu presumptiv. * Meritul mijlocit şi al acestor constatări, ce ne-am permis a face din fapta archiducelui Francisc Ferdinand, revine unui Român Bucovinean. In aprecierile sale asupra acestui fapt, „Patria“ zice în doue locuri, că este „de cea mai mare importanţă pentru Românii Bucovinei, . . . cam prin discursul dlui dr. Wassilio au avansat în primele şire ale luptătorilor pentru chestiunea naţională“. Constatând aceasta, „Patria“ scrie: „Fraţii cari aproape ne-au uitat, să-şi îndrepte mai intensiv privirile asupra Bucovinei şi să stee într’ajutor cu fapte şi sfaturi românilor, cari încă au o posiţiune interioară de tot dificilă" ; ca „ideile şi sentimentele puse în circulaţiune prin salevarea chestiunii naţionale în delegaţiuni, să nu remână dorinţe sau expresiuni momentane fără consecvenţe, ci să restituie contactul stabil şi reciprocitatea tuturor Românilor în lupta pentru lumină şi adeveri. Şi mai la vale se plânge că: .In urma vitregilor împregiurări de până acum, Bucovina cădea aproape afară de sfera românismului. »Lâncezirea naţională, care domina în Bucovina, lipsa de legătură cu corpul naţiunei, au isolat întru atâta pe Românii din ţările vecine, încât dincolo de Carpaţi şi mai ales în regat se lua foarte rar act de existenţa noastră, de durerile şi bucuriile noastre*. Recunoscând în măsura cuvenită îndreptăţirea acestor plângeri şi imputări, desigur nu ne vor lua fraţii Bucovineni şi organul lor în nume de rău, dacă afirmăm că o mare parte, dacă nu partea covîrşitoare a constatărilor acestora cade tocmai în cârca acelei „lânceziri naţionale, care domina în Bucovina“, acelei „vitregimi a împrejurărilor“, care ţinea pe fraţii Bucovineni „afară de sfera românismului“. Cât despre vitregia împregiurârilor, binevoiască numai confratele nostru a lua în considerare, că noi cestia „de peste Carpaţi“, n’avem — fiindcă nu ne este ertat să avem — representanţi în corpurile legiuitoare, n’avem nici o persoană, nici un bărbat, care ar sta în legături cu cercurile hotărîtoare, ba ar găsi chiar uşi deschise, în urma poziţiei lui sociale în acele cercuri hotărîtoare pe când de aceste împregiurări favorabile fraţii Bucovineni se bucură. In această privinţă aşadar, „vitregia timpurilor“ este mai nefavorabilă nouă decât fraţilor Bucovineni, încât priveşte „sprijinul moral“, de care, zice organul lor, au trebuinţă, noi, confraţii lui, pe când eram la „Tribuna“veche, ne făceam datoria în mod cât se poate de conştienţios şi cât de des; în forţa ei şi pe urmă în broşură separată publicaserăm lucrarea atât de apreciată despre Bucovina a colegului nostru de atunci G. Bogdan-Duică, o lucrare, despre care şi fostul locţiitor al ţerii, contele Goess se exprimase în mod foarte lăudabil. Credincioşi principiilor noastre vom ţine seamă în măsură largă de dorinţa exprimată şi vom pleda călduros pentru „sprijinul moral al tuturor Românilor“, recunoscând pe deplin adevârul şi justeţa cuvintelor, cu care confratele din Cernăuţi îşi încheie aprecierile, anume : că „salvarea românismului în Bucovina înseamnă nu numai salvarea unui sfert de milion de suflete româneşti, ci înseamnă între împregiurările de astăzi mântuirea unei posiţiuni de mare importanţă pentru întreaga cestiune naţională“. Praga. — Rieger. Serbările întru amintirea şi onoarea lui Palacky decurg în mod aproape grandios, după cum reiese din descrierea foilor celtice. Ele s’au prefăcut, precum se vede, într’o manifestaţie a solidarităţii Slavilor, căci sunt acolo representanţi din cei mai distinşi ai tuturor neamurilor slave. Nu se mai folosesc, pentru a se înţelege, de limba germană, cum o făceau la congresul slav ţinut tot în Praga la 1848, ci fiecare se sileşte a vorbi idiomul seu cu aşa acomodare în expresiuni şi accentuarea vocei, încât să fie înţeles pe cât se poate de cătră toţi ceialalţi. Şi se vede că, în general, se înţeleg unii pe alţii. In şedinţa festivă, ţinută în „Pantheonul* din Museul naţional ceh, unde s’a desvelit Sâmbăta trecută o statue de bronz a lui Palacky, din fiecare neam