Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)
1898-06-11 / nr. 110
Anul II Arad, Joi 11/23 Iunie 1898Mr 110 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe l an 9. 10; pe 1/4 an fl. 5; pe 1fi de an fl. 2-50 ; pe 1 lunii fl. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi strdin/toti: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STRAULICHADAM, . INSERŢIUNILE: aefir garmond: primia-dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publîcaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte^. Scrisori nefrancate nu se primesc. Odinioară şi acum. (i). Ca o barca încredinţată valurilor mării e astăzi chestia noastră naţională. Şi valurile cresc, ajung tot mai ameninţătoare. In dreapta şi în stânga barcei noastre trec ca fulgerite barcele piraţilor cutezători, a hoţilor de mare, cari îşi pândesc victimele. Semne de scăpare nu s’arată încă. Pare că tot mai mult ne îndepărtăm de mal. Ne lipsesc cârmacii iscusiţi, ca sâ ne ducă pe uscat. Unica noastră busola ne e credinţa în Dumnezeu şi în puterea noastră de vieaţă. In aceste grele vremuri ne aducem aminte de trecut. Şi inima ni se umple de dureri, sufletul ni se urmăreşte, facând asemănare între odată şi acum. Odinioară jos, în massa poporului era apăsare păgână, muncă silnică şi sudoare de sânge, — car’ aleşii neamului luptau în unire pentru desrobire. Intre aceşti aleşi păşau în frunte Archiereii, In mâna cărora mătăuzul era spadă care cuvăntul lor* era poruncă. Biserica a fost altariul de mântuire al neamului nostru. Propovăduitorii religiei au creat irgea românească şi au păstrat-o cu sfinţenie. Slujitorii acestei legi ne-au dat aproape tot ce avem. Dintre aceşti slujitori îşi înalţă capul ca un uriaş printre neguri, fericitul şi noul de zeu lăsatul Andrei Şaguna. Acesta a fost prototipul de slujitor al legii româneşti. Inspirat de duditul naţional, a văzut, că binele bisericii atârnă de la binele naţiunei, a ştiut, că biserica românească numai naţională poate fi. Când în lăcaşurile noastre sfinte, nu se vor mai aduna credincioşi cu simţăminte româneşti, când în locul dulcelui nostru graiu se va bogonisi o limbă străină, când strămoşescul rit se va înlocui cu forme noue, — nu mai avem lege românească. Toate aceste le-a văzut Şaguna şi mânat de dragoste ce neam a luat în mâna steagul acestei naţionale legi, l’a purtat în ţara întreagă, a deşteptat poporul, grăindu-’i cu glasu-’i fermecător. Şaguna a fost acea pildă de Archiereu care a găsit, că chemarea unui prelat bisericesc român nu consistă numai în mechanica apărare a dogmelor şi a formelor bisericeşti, ci în o luptă intensă şi militantă chiar pentru drepturile poporului. Căci ce mulţumire sufletească poate să aibă acel Archiereu, ai cărui fii bisericeşti gem în robie şi întunerec, ce tihnă poate ară acel părinte a cărui familie îndură schingiuire? Astfel Şaguna, întovărăşit de aleşii neamului au chibzuit mult şi s’au sfătuit asupra binelui şi a viitorului poporului nostru. Au bătut porţile şi li s'a deschis. Au răsculat poporul şi li s’a dat ascultare. Stăpânitorii se închinau înaintea Archiereului falnic, — aveau şi cinste şi teamă cătră el. Din cetatea cea mare a împărăţiei Şaguna nu se întorcea fără drepturi pe seama celor impilaţi. Şi pentru aceasta neamul întreg îi săruta marginile odăjdiilor, car’ astăzi, după un pătrar de veac dela moartea lui îi cântăm osane şi-’i binecuvântăm amintirea. Astăzi însă durere ne cuprinde, că pilda lui n’a fost urmată. Unul a fost Şaguna, şi alţii sunt urmaşii lui. Avem noi cuvenita cinste faţă de Archiereii noştri de azi, dar’ prea ne-am călca pe inimă, dacă ne-am reţine a spune, ceea ce conştiinţa ne dictează în momentele aceste, când numele lui Şaguna pretutindeni cu evlavie este amintit. Unii din Archiereii de astăzi au redus legea cea românească la îngustele cadre ale unei legi confesionale egoiste. In jurul acesteia îşi desfăşura activitatea, câteodată cu dragoste şi pricepere, de multe ori cu intrigă şi răutate. Apărarea specifică a neamului însă nu tuturor le este idealul naţional. De aceea au venit adeseori în contrazicere flagrantă cu lupta naţională şi cu sentimentul obştesc. In acele locuri unde sunt chemaţi să fie apărarea neamului, îşi ridică glasul numai rar, timizi şi cu reservă, când e se respingă barbariile monstruoase ale stâpânitorilor. Raporturile fireşti între ei ca domni ai bisericei şi între domnul ţerii nu mai există. Poporul zadarnic strigă să le ducă jalbele Împăratului. Slăbiciunea voinţei, lipsa puterei de resistenţă, temeiul pe care e zidit caracterul acestor archierei,i-au subordonat slujbaşilor statului. Din vina lor proprie au perdut din nimbul şi suveranitatea naţională ce le compere. Ba unii au legat frăţie strînsă cu duşmanii neamului nostru şi pentru o lapalie, pentru un blid cu linte s’au făcut vânzători de neam. Un episcop ca Sabo sunt triste pagini In istoria noastră contimporană. Iată de ce în multe părţi turma e răsleaţă şi păstorii stau la tufiş. Fearele dau năvală şi păstorii stau în umbra stânei. Barca e în primejdie şi cârmacii fireşti se dau legaţi platnici piraţilor. Poporul să svîrcoleşte, geme de asuprit ce e, car’ mulţi dintre Archierei zăvoresc uşa şi nu vor să ştie decât de grijile lor înguste. Iată deosebirea cea mare între odinioară şi acum! Şaguna e mort de douezeci şi-cinci de ani, dar’ biserica ortodoxă şi azi trăeşte prin faptele lui. Dintre archiereii de azi însă câţiva sunt morţi de viilor şi a ovreilor, ci şi întreaga presă din provincie e deţinută prin fondul de disposiţie al lui Bánffy. Banda întreagă cântă pe o coardă, car’ presa liberală nici când nu caută ce este dreptatea, ci ce poate fi sensaţional, ca să seducă opinia publică. Nime nu ştie minţi mai straşnic ca presa liberală ai cărei ziarişti tio sunt din acel neam, care minciuna n’o socoate de păcat.... „Tot ce ne este sfânt e tras în tină de cătră această presă. Ne pângăresc ce ne este mai cinstit. Insă, las pe ei, când e vorba de frivolitate şi imoralitate, se ştiu delecta şi o presintă în colori frumoase morale, când bunăoară imoralitatea provine de la artişti, cari de origine se ţin de naţia neo-maghiară“... * Saşii pentru colorile Lor naţionale. Colorile naţionale ale Saşilor (roş-albastru) sunt întocmai atât de prigonite ca şi tricolorul nostru. Gendarmii le confiscă cu aceeaş volnicie ca şi pe ale noastre. Din această pricină şi Saşii sunt mâchniţi. O astfel de mâchnire se manifestă într’un număr mai recent al lui ,Bistritzer Zeitung". Acest ziar al saşilor verzi, care mai dăunăzi a avut primul său proces de presă, sub titlul „Steagul roş-albastru", scrie următoarele : „ Pemflinger, Hartenek, Both! (Trei figuri istorice al Saşilor Red. „Trib. Pop.“) Steagul, sub care voia şi cinstiţii voştri strămoşi aţi luptat cu eroică fidelitate pentru apărarea dinastiei habsburgice, pe când alţii, nu tocmai de mult, au încercat a detrona această dinastie, — acel steag este oprit astăzi, când un descendent al Habsburgilor vine pe pământ săsesc. (E vorbă de confiscarea unui steag săsesc ce se arborase în Bistriţa, din incidentul sosirii acolo a Archiducelui Iosif. Red. „Trib. Pop.“) Arborarea acestui steag e deci identică cu trădarea patriei, care patrie e în aceeaş măsură a noastră ca şi a contrarilor noştri politici, căci noi o susţinem cu sângele şi contribuţia noastră, împreună cu celelalte popoare al acestui stat poliglot. Ascultaţi voi eroi vechi ai noştri! Deşteptaţi-vă şi veniţi în oraşul nostru de la marginele Carpaţilor! Veţi vedea că în ziua de 13 iunie 1898 poliţişti îmbrăcaţi în haine roşi-albastre şi cu portopee roşi-albastre rup cu forţa steaguri săseşti de pe case. Şi încă în ce chip au fost depărtate steagurile „oprite“ ! Unuiai-au intrat pe fereşti în locuinţă, altuia îi s'a zdrobit uşa, prin care au putut ajunge la steagul ce voiau se-l confişte, în contra voinţei proprietarului. Aceste sunt lucruri cari aur mărit însemnătatea primirii. Dar’ numai încet, cilor! Prin asta nu ne despoiaţi de fidelitatea cătră dinastia habsburgică, al cărei cap, numai de curând a exprimat cuvântul cel mare: „Saşii trebue să fie susţinuţi“. Nici dragostea faţă de steagul nostru roş-albastru nu ne-o scoateţi în veci din inimă !“ Onoare bravului ziar, care astfel îşi apără drepturile sale. .Alkotmány* în contra presei jidano-liberale. In numărul seu din urmă ,Alkotmány* publică un remarcabil articol împotriva ovreilor şi mai ales împotriva presei liberale din Ungaria. Este prima dată, că foaia clericală păşeşte atât de categoric în contra semitismului, propagând lupta antisemită după felul luptei antisemiţilor vienezi. Iată vreo câteva pasage din acel articol : .Trebue să tindem a scoate din ţeară presa evreiască! Atât presa maghiară, cât şi cea germană este aproape în ţeara întreagă în marile liberalilor şi ale ovreilor. Nu numai ziarele din capitală stau sub influenţa guvernului păgân, a francmasoni Din România. C. Esarcu. Senatorul C. Exarcul, membru corespondent al Academiei şi vicepreşedinte al Ateneului Român, fost ministru plenipotenţiar a încetat din viaţă la Govora, unde să găsia spre a face o cură. Decedatul a lucrat mult pe terenul cultural şi artistic; instituţia Ateneului, în special, îi datoreşte mult, căci el i-a consacrat o activitate spornică până la sfîrşitul vieţei. Importantă este şi colecţia de documente, privitoare la istoria noastră naţională, scoase din arhivele Veneţiei. Din Bucovina. Noul rector universitar, „Patria“ scrie: Rector al universităţii noastre a fost ales pentru anul viitor dl Dr. Arthur Skedl, profesor la facultatea juridică. Alegerea aceasta ne înstrăinează cu desăvârşire, căci conform usului şi statutului universitar, noul rector pentru anul viitor avea să se aleagă din sinul facultăţii teologice, DELA PRAGA. Dintre persoanele oficiale ori oficioase, care au luat parte la serbările din Praga, sunt de remarcat mareşalul suprem al Boemiei, prinţul George Lobkovitz; guvernorul Boemiei, contele Coudenhove; prinţul Ferdinand Lobkovizt; prinţul Dr. Frederic Schwarzenberg (fratele soţiei ministrului-president Thun); conţii Ioan Thun şi Yoiteh (Adalbert) Schönborn (fratele archiepiscopului din Praga); contele Harrach (presidentul „Museului*, adecă al asociaţiunei celei mai vechi literaro- ştiinţifice a Cehilor); pe urmă căpeteniile tuturor autorităţilor şi judecătoriilor, fie de stat, fie autonome, ori comunale. Chiar şi directorul poliţiei. Ministrul-president contele Fr. Thun s’a scuzat printr’o telegramă, exprimându-’şi regretele, că afacerile statului nu-’i permit a se depărta din Viena; d’asemenea şi ministrul de finanţe, Dr. Kaizl, care precum se ştie, este unul din fruntaşii cehi. Toate universităţile şi un mare număr al reuniunilor literare-ştientifice slave din diferitele ţâri ’şi-au trimis representanţii la sărbările lui Palacky; pe de alta parte toate ziarele slave din Austro-Ungaria au representanţi d’ai lor la congresul ziariştilor, aranjat cu acest prilej. Să numim numai câteva din acele corporaţiuni: universităţile din Petersburg, Moscva, Odessa, Kijev, Varşovia etc.; tot aşa representanţele acestor şi ale altor oraşe ruseşti, chiar şi cea a capitalei Kaucazului: Vladikavkaz. Ca atare representanţi ori ca singuratici veniseră din Rusia vre-o 20 bărbaţi, cea mai mare parte cu soţiile lor; cei mai de frunte, printre ei sunt: vestitul profesor universitar şi scriitor Lamanski, din Petersburg un octogenar; prof. Dr. Grot, de la Universitatea din Varşovia, vestit prin lucrările sale despre Maghiari; un redactor şi un corespondent special al lui „Novoie Vremia”; un redactor al lui „Petersburskiia Viedomostik, al cări director politic este principele Uhtomski, pretin intim al ţarului, precum şi o seamă de alţi ziarişti. Marele duce Constantin, ca president al Academiei imperiale de ştiinţe din Petersburg a trimis o telegramă foarte călduroasă. Croaţi au fost 10. Sloveni 15, între care Hribar, primarul capitalei Carnioliei; Liubljana (Laibach); Ruteni, cei doi deputaţi din Reischrath, Vachmanin şi Barvinski, precum vre-o 4 ziarişti; cei mai mulţi au venit Poloni, peste cincizeci, printre cari primarii oraşelor Cracovia şi Lemberg; profesori Universitari, scriitori şi ziarişti cei mai de frunte, dar, judecând după nume de „botez“ şi vre-o 4-5 ziarişti Ovrei,naţionalişti* înfocaţi. Slovaci au fost zece printre cari şi representanţi ai coloniilor slovace din Baci-Bodrog: un preot, un dascăl şi un ţeran; conducătorul lor, advocatul dl Dula, era şi însărcinat ca vorbitor al lor.