Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-07-01 / nr. 123

REDACȚIA ARAD, STR. AULICH­­ADAM,­­ ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fi. 10; pe x/s an fl. 5; pe 1/i de an fi. 2 50 ; pe 1 lună fi 1. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi strămnulat­­pe an 40 franci. Manuscripte­le se înapoiază. Arad, Mercuri M3 Iulie 1898 Nr. 123 ADMINISTRAŢIA ARAD, STR­AULICH (ADAM) INSERŢIUNILE: ae­r fir garmonii: priuia-data 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte Scrisori nefrancate nu se primesc. Situaţiune grea. (.R.) Până şi cel mai optimist dintre noi trebue să recunoască greutatea vremurilor ce străbatem. Nu e des­tul că guvernul pare a fi depăşit ori­ce măsură, întru a ne prigoni, dar’ pe­ d’asupra ne şi găsim desbinaţi, ca niciodată de la proclamarea aşa pretinsei „ere constituţionale“ în­­coaci. De atâta vreme, abia zilele tre­cute am mai avut un moment de înălţare, cu prilegiul serbărilor date întru amintirea celui mai mare şi mai naţionalist archiereu român. Vor­birea dlui Dr. Barcianu a fost, desigur, nu numai un elogiu bine meritat cătră memoria lui Şaguna, dar, mai presus de toate un isvor de în­sufleţire pentru toţi câţi vor să se jertfească sfintei cause a poporului român, prigonit în trecut şi asuprit şi în present. Nu mai puţin a trebuit să ne înalţe şi spontaneitatea ce s’a observat în toate centrele române de a serba aniversarea morţii archiereului mare. Bar, încât priveşte afacerile eco­nomice, adunarea directorilor băncilor române a fost şi ea un fapt care dovedeşte că îndeosebi fruntaşii noştri sunt conştienţi cu toţii de greutăţile ce s’abat peste vieaţa noastră pu­blică. E vorba numai, ca din toate să tragem consecvenţele! Iubileul Şaguna să nu-­l considerăm numai ca o îndeplinire a datoriilor ce avem cătră memoria marelui archiereu, ci — după­ cum cu atâta elan de însufleţire spunea înţeleptul Barcianu — în faţa celor reînpros­­pâtate cu ocazia acestor sârbări jurământ să punem cu toţii, că vom da ce avem mai scump din sufletul no­stru şi energia întreagă a fiinţei noastre întru a servi neamului cărui Şaguna a jertfit cu atâta belşug de succes vieaţa sa mare. Archiereii noştri de azi au putut vedea, că poporul ştie să-­şi facă da­toria la ori­ce prilegiu. Nu uită pe binefăcetorii sâi şi cu dragoste în­conjoară pe cei cari spre fapte bune şi luptă dreaptă îi conduc. Serve dovezile aceste archiereilor noştri drept îndemn întru a sta neclintiţi când vorba e de apărarea bisericei şi şcoalei române, împotriva cărora guvernul abia a terminat mai zilele trecute un asalt furios, şi ca să-i plănueşte o altă lege, care să distrugă de s-a putea tot ce este românesc şi naţional în viaţa noastră ca popor. Pentru­ că asupra planului de a ne răpi preparandiile, să nu ne facem ilusiuni, guvernul are să încerce acest asalt. II încearcă şi fără hotărîrile luate de congresul regnicolar al pro­fesorilor de la preparandiile de stat, care a fost pus la cale de însuşi mi­nistrul anume pentru­ ca să aibă pre­text de a da lovitura cu o zi mai nainte. Intenţia aceasta a guvernului ne este cunoscută deja de vre­o trei ani. încă atunci s’a întâmplat, că pro­fesorii unei preparandii confesionale române s’au presintat archiereului lor, cerând să le mai îmbunătăţească starea materială. Archiereul însă — în care de altfel toţi Românii puneau mari speranţe — li-a râspuns să nu se agite în chestia lefurilor, deoare­ce şi aşa nu mult vor fi plătiţi de bi­serică, ci preparandia va lua-o statul! Negreşit, că un prelat român care vorbeşte astfel, nu numai că arată o mare disposiţiune pentru a se su­pune omnipotenţei guvernului, dar, mai presus de toate pare a avea o slabă convingere asupra necesităţii, că învăţătorii români numai în prepa­randii române confesionale să fie in­struiţi. Alarma ce s’a produs însă în toate straturile societăţii româneşti în urma curentului şovinist alimentat prin con­gresul regnicolar de la Budapesta, sperăm că va fi un îndemn pentru toţi prelaţii români să se gândească încă de acum, din vreme, asupra mâ­­surilor de apârare. După­ cum, pe teren economic, di­rectorii băncilor române au procedat toţi în comună înţelegere, aşa şi în ceea­ ce priveşte apârarea şcoalei române, prelaţii noştri, fără osebire de confesiune, să proceadă solidari şi cât negru-i sub unghie să nu lase din drepturile ce le exercitam de a­­tâta vreme de a ne creşte noi învăţă­torii, care nu să dăm preparandiile române în grija guvernului ungu­resc. Prelaţii noştri să nu se mulţumea­scă numai cu un discurs în Casa Magnaţilor, ci să facă apel la po­por. . . Şaguna conducea deputa­­ţiuni la monarch, membrii deputaţiu­­nei se expuneau să fie arestaţi în că­lătoria lor prin Austria, dar’ în fine ei s’au dus şi au cerut drepturi. Dacă noi acum nu am şti să ne apărăm drepturi e luptate de predece­sorii noştri, în fruntea cărora umbla Şaguna, atunci întreaga serbare ju­bilară n’a fost decât o spoială, vorbe frumoase zise unui popor ai cărui fruntaşi iau asupra lor o răspundere cu atât mai mare, cu cât deşi con­ştienţi de primejdia ce ameninţă nea­mul românesc, nu desvoaltă maximul de forţă ce trebue opus în situaţiuni desperate ca cea pe care o străba­tem, tim­ei limbilor. Erau reprezentate, prin câte unul sau mai mulţi bărbaţi, următoarele partide: german poporal, g. progresist, marii proprietari liberali, (verfassungstreuer Gross­grundbesitz), creştini-socialii, sau antisemiţi (represintanţi prin însuşi De.Lueger), în sfîr­­şit grupuleţul de 11 deputaţi, zis grupare liberă germană (freie deutsche Vereinigung). Conferenţele s’au urmat şi Luni, de două ori, dovadă, că hotărîrea de luat era privită în toate părţile ca foarte importantă pentru desvoltarea împregiurărilor, mai ales fiind că marii proprietari hotărîseră cu o sâptâmână Înainte, că consimţesc a da urmare Invitării contelui Thun. Resoluţiunea luata unanim sună, că par­tidele germane sunt gata a întră în pertrac­tări cur guvernul, dar’ numai cu condiţiunea, că m­ai nainte vor fi desfiinţate ordonanţele despre egala îndreptăţire a limbei celtice cu cea germană, editate de Badeni şi mo­dificate de Gautsch. Imediat după conferenţa de pe urmă, doi delegaţi din sinul lor s’au dus la ministrul­­president, spre a-’i aduce la cunoştinţă re­­soluţia, şi a-’i împărtăşi, că fruntaşii parti­delor sunt gata a întră în pertractări, dacă contele Thun promite cel puţin o rechemare provisorie a ordonanţelor. Convorbirea ţinu aproape 2 oare sfârşin­­du-se prin rugarea ministrului-president, ca delegaţii să steie încă până pe a doua zi (Marţi) în Viena, spre a avea eventual cu el încă o convorbire. Delegaţii au pri­mit. In Viena circulă, zice corespondentul în lunga sa depeşă, din care extragem aceste câteva şire, ştiri din cele mai hazar­date, între altele despre adrosarea şi schim­barea constituţiei, despre eşirea apropiată din cabinet a ministrului de comerciu Dr. Baerenreither, membru în partidul pro­lietar dor mari liberali. Foile din Germania, în primul rând cele oficioase, sfătuesc pe conaţionalii lor din Austria, să cedeze în privinţa îndreptăţirii limbii, căci atât stările actuale cât şi mai ales desvoltarea lucrurilor în viitor o cer; care dacă nu cedează, desvoltarea aceasta li-ar putea pricinui perderi mult mai mari. JUBILEUL IMPERATESC. „Nene Fr. Presse” vesteşte, că serbările iubilare de 50 de ani ai domniei M. Sale împăratului Fran­­cisc Iosif, vor ţine dela 30 Noemvrie până la 4 Decemvrie inclusiv. Spre amintirea celor­ ce au uitat, reîm­­prosperăm, că M. Sa a suit tronul strămo­şilor săi în ziua de 2 Decemvrie 1849, ca fiu al archiducelui Francisc Carol, fratele Domnitorului precedent Ferdinand V, care renunţase în acea zi de bunăvoie, în fo­losul nepotului său.* Din Austria. Dumineca trecută erau întru­niţi în Viena fruntaşii partidelor oposiţio­­nale nemţeşti din parlamentul austriac, pen­tru a decide asupra chestiunei: să deie urmare pri­ma invitării ministrului-president contele Thun, de a ţinea cu el împreună conferenţe neo­bligatoare (unverbindliche Be­sprechungen) asupra aplanării conflictului între Cehi şi Nemţi, respective regulării ches­ Interpelarea dlui Vasile Mangra în chestia confiscării steagului din Cermeiu. — Raport din congregaţia comit. Arad. — Luni, în 11 i. e. s’a ţinut la Arad adunarea de vară a congregaţiei co­­mitatense. Sârbătoare fiind şi toiul lucrului, numârul membrilor presenţi a fost mic. Români, mai ales la des­chiderea şedinţei au fost puţini. Cu toate aceste s’a folosit și de astâ­­dată prilejul, ca în sala cea mare a comitatului sa râsune vorbă româ­nească și să se ridice glas întru apâ­rarea drepturilor noastre ce zi de zi ni­ se confiscă Temeiu la desbatere a servit de astă-dată injuria adusă bisericei noastre din Cermeiu, unde la ordinul pretorului Kahdeho a fost răpit praporul bisericesc, fiind­că era trei color. In chestia aceasta a inter­pelat părintele Mangra. Interpelaţia a fost pusă la ordinea zilei la înce­putul şedinţei, imediat după primirea raportului vice-comitelui. Dl Mangra şi-a făcut şi desvoltat interpelarea sa în limba română, cura urmează: „Are dl vice-comite cunoştinţă despre „faptul relatat de presa locală, că în „ziua de 7 Iunie a. c. protopretorul Bo­­­roş-Ineului dl Kabdebo Kálmán cu dela „sine putere a confiscat prin antistia co­­„munală din biserica din Cermeiu un „steag sfinţit pentru ceremoniile cultului „divin prescrise în tipicul bisericei ? Replicarea dlui Vasile Mangra. Răspunsul dlui vice-comite nu mă satis­face. In­caşul present nu e vorba de „steag naţional“ ci de steag bisericesc a că­rui semnificaţiune nu se cuprinde în colo­rile stofei ci în osul liturgic, pentru care este sfinţit şi destinat. Chiar prin caşul din Cermeiu se con­stată, că steagul bisericesc de acolo a fost confiscat din incidentul unei procesiuni re­ligioase pentru sfinţirea holdelor şi nu din cauză că ar fi fost întrebuinţat la vre-o manifestaţiune ori demonstraţiune poli­tică. De altfel trebue să declar, că nu există lege nici ordinaţiune ministerială, care ar da dreptul organelor politice de a încălca sfintele locaşuri şi a le despoia de sfintele odoare, pe motivul că ar fi alcătuite din stofe cu colorile naţionale. Faimoasa ordinaţiune ministerială din a­­nul 1875, la care se face provocare atât de des, şi pe care se întemeează şi legea procedurei penale, sună astfel la punctul VII din supliment: „Hazai egyleteknek idegen állam czimeré­nek, színeinek vagy jelvényeinek használata nem engedtetik meg. Este evident aşadar­, că ordinaţiunea mi­nisterială se rapoartă la reuniuni, şi ace­stora le opreşte întrebuinţarea colorilor u­­nui stat străin, dacă, în general colorile raţionale române pot fi considerate de a­­tari. Nu se rapoartă şi nu se poate raporta la biserică, care îşi are existenţa şi suve­ranitatea sa întemeiate pe dreptul divin, şi este coordinată cu statul. Dar, şi atunci, când întrebuinţarea stea­gului bisericesc din Cermeiu ar forma de­lict în contra legilor şi ordinaţiunilor mi­nisteriale, procederea protopretorului este necorectă şi ilegală, pentru-că trebuia să recerce întâiu autoritatea supremă biseri­cească, pe Episcopul diecesan, pentru de­­lăturarea steagului, căci preotul în genere, astfel şi preotul din Cermeiu, nu este stă­pânul ori proprietarul bisericii, ci numai servitorul şi chivernisitorul ei. Templele destinate pentru serviciul divin erau considerate chiar şi în lumea păgână ca locuri sfinte şi scutite de ori­ce profanaţiune, prin dreptul de asii,­ide care se bucurau. Ear’ în statele creştine moderne biseric „Dacă are cunoştinţă, atunci, ce fel de „disposiţiune a luat, ori are de gând a „lua pentru reprimarea acestui abus de „putere, prin care nu numai s’a violentat „sentimentul religios al poporului şi li­bertatea religioasă înscrisă în legile şi d in constituţiunea patriei, dar’ s’a pro­­­fanat sfinţenia bisericei chiar şi s’a în­­­calcat dreptul ei de proprietate, rămânând „despoiată de unul din obiectele sfinţite „trebuincioase la serviciile sale religioase“. Răspunsul vicecomitelui. Vicecomitele Szatmári­ declară că e în posiţia­ de a pute răspunde imediat dlui Mangra. Da, e adevărat, că pretorul dela Boroşineu a confiscat steagul, fapt ce s’a întemeiat pe acel ordin al ministrului de interne, care opreşte purtarea de steaguri şi insignii străine. Acel steag a fost roş­­galben-albastru, a fost deci tricolorul naţio­nal, care la conducturile bisericeşti nu se poate purta. Pretorul deci a procedat co­rect confiscându-l. Altcum afacerea va avea urmări, căci în contra preotului din Cermeiu, care a folosit steagul în contra legii la procesiunea bisericească, s’au făcut paşii legali, ca să fie pedepsit. (Maghiarii aplaudează frenetic). Roagă să se ia răs­punsul la cunoștință.

Next