Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-07-22 / nr. 138

REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fi. 10 ; pe la an fl. 5; pe */* de an fi. 2‘50 ; pe 1 lună fl. N-rii de Duminecă pe an fi. 2.— Ptntru Romania fi strămbati: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. Ariid, Mercuri 22 Iulie 3 August 1898 n*. 138 ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: Mfir garmond: primia-dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sânt a şi plăti inainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Cultura lor şi noi. (St.) Se poate, chiar admitem bucuros, ca Wlassics, chemat fiind de câtre „caporalul de panduri al ţârii“ să diriguiască biserica şi şcoala, să „înalţe“ cultele bisericeşti şi învâţământul, îşi dădea seamă de starea acestora, cuprinsă în vorba lui „Magyarország“ de la 5 iunie a. c., despre „zevzecii culturei“. Se poate, căci în momentul venirei sale în capul acestor treburi, el rostise Încă un cuvânt devenit ridicol de celebru prin bombasticismul seu, anume: că vrea să respândiască şi să realizeze „cultul moralei mai înalte pe terenul vieţii publice“ (a közéleti magasabb erkölcstan kultuszát.) Dar’, ca ori-şi-cărui alt nepricepétoriu sau înşelătoriu, pus la un post, ce nu i se compete, i s’a întemplat şi lui Wlassics, îndată la început, că a sâvîrşit o faptă, care dădu de gol priceperea sa, publicând în foaia oficială, o „scrisoare de mulţumită“ cătră o cântăreaţă de la un tingl-tangl sau Café-chantant, numai pentru că domnia ei a arangeat, ba chiar numai ’şi-a dat concursul la un concert în folosul unei şcoli de fete. Lumea a rîs cu hohot de această zevzecenie a culturei, dar’ Wlassics totuşi era şi este până astăzi încredinţat, că a procedat conform lozincei sale suspomenite. Descoperindu-şi astfel aptitudinele pedagogice culturale, nu ne prinse de loc mirarea, că „cultura zevzeceasca“ voeşte să o prefacă în ceva şi mai europeneasca, însă pe aceeaşi cale ridicolă ca şi predecesorii săi, reformând „învăţământul naţional“, în sensul şovinisto-maghiarizător şi cultul politico-religionar, în şcoli şi biserici, în aceeaşi direcţie. Cei ce se bucurau mai mult de venirea lui în capul trebilor şcolarebisericeşti, erau Jidanii. Asta e omul nost’ cel mai ales! — se gândeau, şi nu s’au înşelat. Wlassics e adevăratul ministru al învăţământului şi al cultelor jidano-păgâne, idealul duşmanilor învăţăturei propovăduite de Răstignitul şi al ignoranţilor în ale pedagogiei, închipuit aşadar’ pe nepriceperea sa în ale învăţământului, întîmpinat şi slăvit cu osanele evreilor şi patrioţilor, Wlassics a promis în decursul tămbălăului millenar, că va înfiinţa mai întâiu vre-o 5000 de şcoli de stat, care mai târziu va statifica toate şcoalele confesionale. Ba şi mai mult, precum ştim, a pus pe timpul conferenţelor ce le ţineau la începutul lunei curente dascălii unguri în Budapesta, pe câţiva să-l provoace de a statifica preparandiile confesionale. Deputaţiunei ticluite anume să-i aducă decisul „zevzecilor culturei“, i-a făcut astfeliu de promisiuni, încât „deputaţiunea şi mandataţii ei au plecat pe deplini mulţumiţi şi liniştiţi“, iar’ sp. Lloyd“-ul de la 14 iulie îşi începea preamărirea ministrului cu următoarele cuvinte: „Şcoala elementară naţional-maghiară ! (subliniat de ,P. Lidi), Iată nota dominantă ce resună prin toate vorbirile şi declaraţiunile ministrului de instrucţie Wiassics; Iată ţelul, care-i stă mereu înaintea ochilor, cătră care ţintesc toate disposiţiunile lui privitoare la şcoala elementară. , Ministrul Wiassics desigur nu se va opri la şcoala elementară, ci va alcătui întreg învăţământul din ţeară în spirit naţional maghiar. . . El ştie însă bine, că înainte de toate trebue ca basa să fie sigură şi solidă, care ca atare pentru întreg învăţământul este de privit şcoala elementară . . .Ca prima etapă în această direcţie a fost înfiinţarea celor 400 şcoli elementare ale statului întru amintirea existenţei de o mie de ani a Ungariei*. . . Urmând pe această cale, Wlassics vrea să înfiinţeze în decursul proximilor 5 ani iarăşi 1000 de aceste şcoli, zidindu-se 1050 săli de învăţământ şi 450 locuinţe pentru învăţători cu o cheltuială de 4 milioane, dar’ astfel , că „cu consimţământul consiliului de miniştri numai a 10 parte din aceste clădiri se va face indirect din cassa statului, pe câtd celelalte 3A se vor acoperi prin împrumuturi luate asupra-şi de cătră comune“. Bar’ să nu-i sperie nici pe inspectorii de şcoli din causa sporirei muncii ce va resulta dintr’un astfel de progres al culturei naţionale, dacă ce perspectivă frumoasă le arată, pe când până astăzi inspectorii de şcoli aveau un pauşal de călătorii mai mult ori mai puţin unificat, pe care-l istoveau îndeplinindu-şi conştienţios datorinţa (!!) deja în primele trei luni ale anului şcolar, —pe viitor îşi vor socoti singuraticele lor călătorii, întocmai ca şi toţi ceialalţi funcţionari administrativi, după dietele ce se cuvin clasei rangului lor, precum şi banii de călătorie. Expunând astfel în amănunt şi limpede întreg planul ministrului, „P. Lloyd“ sfîrşeşte, că realizându-le, „el întru cât se poate prevedea va preface şcoala poporală într’o şcoală adevărat naţional-maghiară, care cunoscându-i-se consecvenţa lui obicinuită, va pune şi părţile mai înalte ale învăţământului în serviciul ideii naţionale“. Se înţelege, că toate acestea noi le ştiam şi până acum, fără să ni le spue asta deschis şi sincer ober-rabinetului semioficioaselor, dar’ nu e de prisos să le reproducem aşa cum le spune el, trimbiţa cea mai acreditată a ministrului jidano-păgân. Tot întru promovarea şi mai eficace şi repede a acestui scop „cultural“, Wlassics are de gând să iee din budgetul ţerii o sumă mare, încă nehotărîtă, precum vestesc ziarele, pentru înfiinţarea de biblioteci poporale „în mai multe părţi ale ţerii“. Ministrul susţine, că o face aceasta „pentru a contrabalansa agitaţiunile socialiştilor, cari împrăştie scrieri cu tendinţe socialiste“ în realitate însă scopul este de a răspândi cultura lor şi pe această cale printre naţiunile nemaghiare. Ne vom împotrivi din toate puterile în contra „culturei“ propăgate de Wlassics et Comp., fie în biserică, în şcoală prin biblioteci, sau prin orişicare alt mijloc ce tinde la maghiarizare; ne vom apăra cu toate jertfele posibile aşezămintele culturei noastre; ne vom da toată silinţa de a le păstra şi a înfiinţa şi altele. Dar’ fie pericolul ce ne ameninţă din gândurile şi planurile lui Wlassies cât de mare, cât de grozav, dacă să spunem şi faţă cu primejdia aceasta cuvântul nostru sincer. Oricât v’aţi sili şi oricât aţi cheltui, fie şi sute de milioane, cu noi nu veţi ajunge la nimica. Chiar şi în caşul, când „cultura“ voastră ar merge în fruntea tuturor celolalte şi ne-aţi împune o cu sîla, şi atunci încă nu am primi-o nici decum bucuros. Nu ştiţi oare, că şi cele mai mari plăceri şi bucurii, împuse cu sîlă, scârbesc pe om? Dar’ cultura voastră voi o ştiţi bine, departe de a merge în frunte, este aşa de biată, aşa de sărmana şi de—nu ştiu cum aşi zice mai potrivit! — încât patriotul vostru din cei mai înfocaţi, acela căruia îi daţi pene de aur pentru meritele sale culturalenaţionale, pe terenul ziaristicei, încât însuşi „Bartha Miklós, v’a spus, că aţi devenit „zevzecii culturei“. Noi aceasta o ştim şi o spunem de mult. Dacă aţi şti voi, Wlassics etc, câtă aversiune ne trezesc produsele culturii voastre , ce sală ne impunem când trebuinţele vieţii zilnice ne sfiesc a vorbi numai în limba culturală voastră, poate totuşi a-ţi zice: degeaba, în zadar sunt toate! Dar’ tocmai aici e greşeală, că voi nu vă informaţi cum se cade şi bine de ce scârbă suntem cuprinşi de cultura impusă noue de miniştrii voştri. Şi tot în acest spirit ne creştem şi tineretul, copiii noştri, oricât şi cu cât mai mult îi veţi îndopa cu sîlă cu cultura voastra, cu atât mai mare silinţă ne dăm noi, acasă şi în vieaţa practică, să li-o facem urîtă. Chiar dacă cultura aceasta a voastră ar creşte numai fiinţe bune înţelepte, morale, încă nu ne-ar plăcea şi ne-am împotrivi fiindu-ne impusă cu sîlă. Necum aşa cum este în adevăr, că din şcoalele voastre ies eroi de tristă figură, de pănura lui Petkó, Krivány etc., cum o recunosc chiar foile voastre în fiecare zi. Noi avem cultura noastră, şi numai a noastră, cea românească, oricare alta nu ne face nici bucurie, nici fericire. Cu atât mai puţin vom învăţa dela zevzecii culturei! Aţi înţeles acolo corăbiile austro-ungare şi supunând astfel politica monarhiei pe deplin celei din Berlin. Al treilea: s’a pripit faţă cu „Oraşul Tîrnagorţa“ (aşa zisă afacere ziaristică cu Muntenegru, cum li zisese „Deutsches Volksblatt* R. „Tr. P*.), negligând, zice, a ’şi procura informaţiuni exacte prin representantul său. Al patrulea, nu s’a arătat la înălţimea situaţiei* în răsboiul ispano-american. Al cincelea: ar fi dat monarchului, în toamna trecută (!!), informaţiuni neexacte despre situaţia internă* (I1) Se vede lămurit, cât de trase de păr sunt toate acestea crime şi acusaţiuni. Cu toate aceste însă şi Apponyistul vienez crede, că schimbarea în ministeriul de externe ,nu se va întâmpla curînd.* Aşa credem şi noi. D’ale „crisei cu Goluchovski“. Unele ziare din afară şi din lăuntrul monarhiei tot încă vorbesc despre „disgraţia“, în care ar fi căzut ministrul de externe. Deşi toate aceste ştiri se desmint acum „din isvorul cel mai competent“, totuşi e interesant şi după desminţire a afla ce impută contra lui Ooluchovski, aceia cari ar dori să -l vadă depărtat de la postul său. Astfel, spre pildă, corespondentul din Viena al lui ,Budapester Taghlatt“ (Apponyisti înşiră următoarele 5 crime : întâiu, că în politica din Balcani a cedat mult loc Rusiei, fapte ale cărui dovezi sunt netăgăduitele isbânzi, ce Rusia le-a câştigat în Bucureşti, în Sofia, şi Tetinie. Al doilea, zice, contele Goluchovski s’a pripit în chestiunea Cretană, rechemând d’a Bismarck şi Carol, Regele României. In anul 1866 Prinţul Carol de Hohenzollern se afla în Berlin, unde se adunaseră rudele familiei regale pentru ca să serbeze ziua naşterii regelui Wilhelm; printre oaspeţi se aflau Carol Anton de Hohenzollern, guvernatorul provinciei Rinului şi Westfaliei, precum şi fiiul său cel mai mare, prinţul moştenitoriu Leopold. Prinţul Carol de Hohenzollern, care era atunci locotenent în regimentul prusian al dragonilor de gardă, pleca la 25 Martie cu tatăl său şi cu fratele său la Düsseldorf, unde petrecu cu ai săi sărbătorile Paştilor în Jägerhof. La 30 Martie, era Vinerea patimelor, când Ioan Brătianu veni la Düsseldorf şi ceru o audienţă la prinţul Carol Anton; audienţa i se acordă pentru dimineaţa zilei de 31 Martie şi ţinu trei oare. El comunică prinţului, că urmând un avis al împăratului Napoleon, locotenenţa domnească a României are de gând să propună poporului să-şi aleagă domn pe al doilea fiu al lui, pe prinţul Carol. Brătianu fu invitat la masă, a fost de faţă şi colonelul Rauch, comandant al regimentului 11 de husari. Convorbirea a fost foarte viuă, s-a vorbit despre Bucureşti şi despre raporturile economice ale principatelor dunărene. Colonelul de Rauch, care însoţi pe Ioan Brătianu până la hotel, se întoarse să solicite în numele lui o convorbire particulară cu prinţul, care avu loc seara la 6x 2 oare. Trimisul român, Ioan Brătianu, oferi prinţului Carol coroana şi într’o convorbire de două ciasuri, îl orienta asupra situaţiei din ţeara lui. Prinţul răspunse, că nu se simţia destoinic pentru o astfel de misiune, deşi curagiul nu i-ar lipsi, de aceea acum nu răspunse hotărît, afară de acestea, nu cunoştea de loc intenţiunile regelui Prusiei, şefului familiei, şi fără învoirea lui nu pute să întreprindă un pas atât de important. Astfel se despărţiră, fără ca prinţul să fi făcut vreo declaraţie care să-l lege. Ioan Brătianu pleca a doua zi la Paris. El personal făcuse cea mai bună impresie asupra prinţului şi asupra familiei princiare, atât din causa exteriorului său simpatic, cât şi a calităţilor de om de stat de care dăduse dovezi în aceste conferenţe. In 16 Aprilie însă 1866 tatăl prinţului primi de la Ioan Brătianu depeşa, că cinci milioane de Români au ales de Suveranul lor pe fiul seu, prinţul Carol. Atunci regele Wilhelm îi scrise prinţului