Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-08-05 / nr. 148

Arad, Mercuri 5 (17) August 181­8 No.. 148 Anii II REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL. Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe­­/, an fl. 5; pe 1/4 de an fl. 2-50 ; pe 1 lună fl 1. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România şi strainitate : pe an 40 franci. M­nuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: ae­t­fir garmond: primia­ dată 7 a; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât abonamentele cât şi Inserţiunile sunt a si plăti înainte­. Scrisori nefrancate nu 88 primesc. Simptoame îngrijitoare. (R.) Mai zilele trecute nişte învă­ţători din Bihor şi-au maghiarisat nu­mele. De sigur nu de voiă şi nu din propriul lor îndemn, ci siliţi de împrejurările amare cari i-au adus să fie slujbaşi cu leafă de la stat. Vorba este însă, că unul dintre ei n’a mai voit să apară drept jertfă pentru care poate că mulţi am fi avut milă, ci în neruşinarea lui a mers până a se lăuda în ziare maghiare şi a îndemna şi pe alţii la actul „ patriotic “ a-şi maghiariza numele. Cu doi-trei nefericiţi mai puţin în neamul românesc şi cu tot atâţia ne­trebnici mai mulţi în neamul ungu­resc, fără îndoială, că situaţia n’are să se schimbe. Massa mare a Româ­nilor îi va încunjura cu scârbă pe renegaţi, car’ stăpânirea se va con­vinge şi ea, că cucerind nişte lăpâ­­dături dintre alte neamuri, n’a întărit cu nimic „elementul singur alcătui­torul de stat“. .. Ceea­ ce ne îngrijeşte nu sunt deci aceste sporadice retăciri, ci suntem mâhniţi îndeosebi de simptoamele din Banat... Nu de ori, nici de alaltă­­eri, ci de luni întregi primim tot ştiri rele de p’acolo. In mijlocul Româ­nilor cari populează cel mai mănos pământ al patriei noastre şi mai cu osebire din reduta Im Doda ştirile ce sosesc sunt mai mult de­cât îngriji­toare. P’acolo nu mai e vorba de Români d’a doua ori de a treia mână, ci de naţionalişti, cari au figurat ca conducători. Dl Titu Haţeg face parte din statul major al „moderaţilor“, dl Patriciu Drăgălină chiar dacă n’a avut rol distins în vieaţa noastră po­litică, pe teren cultural ocupă însă un loc de onoare. Şi totuşi aceşti domni, dimpreună cu câteva feţe bisericeşti, s’au dus la banchetul dat în onoarea secretariului de stat Jakabffy, care ca fişpan a fost cel mai îndrăcit pri­gonitorul al Românilor. Ori­cât de optimişti am fi, asupra unor fapte de aşa gravitate nu pu­tem trece fără a face reflecţiuni. După părerea noastră, decadenţa ac­tuală în Banat este nu numai urmare a slăbiciunei de caracter a celor­ ce prin greşelile şi păcatele lor imprimă actualei situaţiuni caracterul trist, ci e vorba de urmările unui întreg sistem politic greşit ce s’a urmat de unii fraţi bănăţeni. „Kosuthismul românesc“ d’acum zece ani îşi dă roadele. Atunci s’a făcut spărtura în redută, alegând Ro­mânii deputat pe un kossuthist; acum reduta este luată în absolută stăpânire de guvern! Negreşit, că unii dintre Românii radicali cari atunci rîdeau de „swarz-gelbiştii“ din jurul „Tri­bunei" celei vechi, acum constată şi ei cu durere pasul greşit d’odinioară. Alţii însă, ca d’alde Titu Haţeg, nici­odată nu au escelat prin prea mare deşteptăciune politică, îşi zic deci: dacă n’am spăriat Viena cu kossu­­thismul nostru, i­a să încercăm, nu vom putea face vre-o ispravă apropiin­­du-ne de guvern? Şi iată-l astfel pe Titu Haţeg benchetuind cu Jakabffy. Bar’ dl Patriciu Drăgălină cântă osa­­nele diracului bánffyan, pe când şeful său bisericesc va fi oftând plin de jale: „Multe sunt greutăţile, Doamne, şi pu­ţini oameni umblă în căile Tale“. . . Mai este încă ceva la mijloc: oamenii nu se mai simţesc con­trolaţi. Nainte vreme aveam forul nostru naţional, conferenţele de la Sibiiu, la cari a participa îşi ţinea de mare o­­noare ori-care Român mai scuturat, car’ cine s’ar fi dus acolo după is­­prăvuri ca ale lui Titu Haţeg şi Dră­gălină, vai de capul lui . Aveam apoi un ziariu, „Tribuna“, care dacă scria ceva, făcea efect: costa pe cel asupra căreia tăbăra! Acum însă la Sibiiu se ţin adunări — „la un păhar de bere“, car’ asupra moralei naţionale s’au pus pândari isteţi ca dl Tilea, pricopsit ca Dăianu şi dl Iuliu Coroianu, cari severi cum sunt în ale moralei, au puşcat peste ţînţă, au deschis adecă foc asupra unor buni luptători naţionali şi au discreditat astfel în faţa publicului „organul autorizat“ până la aşa grad, că nimeni nu mai ia în serios ce se mai scrie în centrul falnic de odini­oară. . . Ba nu zâu, cum o să se emoţioneze Titu Haţeg de pildă, dacă îl vom dăscăli noi, despre cari el a citit în organul Sibi­an de noi înte­meiat că suntem „trădători“ ?! . . Bar când îl vor dăscăli imaculaţii de la Sibiiu, va împrumuta chiar din vocabularul lor cuvintele „lătrătură turbată“ şi aruncându-le în faţă îşi va vedea în ticnă de interesele sale personale, păsându-i foarte puţin de onoarea naţională, fiind el obicinuit cu gândul că aceasta numai „Lumi­nătorul“ şi „Dreptatea“ o ştiau apara, ceialalţi sunt . . .„nişte nimenea“! . . Ear’ dela crisă încoaci desigur se va fi întărit în credinţa aceasta, căci — îşi va fi zicând — dacă Dr. Lucaciu a fost declarat mort de cei cari s’au încălzit în razele sale, ce vor fi cei cari nici­odată n’au răspândit căl­dură ?! Şi dacă aşa, crisa care a distrus centrul de odinioară contribue şi ea la destrăbălarea ilustrată cu pildele de mai sus. Sunt, desigur toate aceste lucruri foarte triste. Avem însă pe de o parte convinge­rea că scăderi de felul acesta nu vor atinge massa poporului român, care îşi păstrează cu scumpâtate naţi­onalismul şi dispreţueşte pe cei­ ce ’şi reneagă neamul, car’ pe de altă parte ne place a crede, că bărbaţi ca Pop de Băseşti, Dr. Mihali, Dr. Ciuta şi alţii, cari dintr’un motiv ori altul au crezut că mântuie o situaţie făcându-se proptele unei stări de lucru pornită spre prăbuşire, vor vedea în cele din urmă că succesele ce aşteptau nu corespund câtuşi de puţin jertfei ce au adus, şi că numai o situaţie refăcută din nou mai poate stabili o conducere în jurul căreia să se grupeze toate forţele capabile a impedeca destrămarea în partidul naţional român. Vor pune deci cu toţii umerii la munca de refacere, căci deşi ei stau în Ardeal, nu le poate fi indiferent ce se petrece în ori­care colţ locuit de Români. Numai astfel, punând umorul cu toţii, se poate îndrepta situaţia şi se vor împuţina simptoamele îngrijitoare atât de dese în vremurile din urmă. Chestiunea naţionalităţii — în Rusia. Ziarele polone din Galiţia au publicat zilele acestea Memorandul, ce guvernorul general din Varşovia, principele Imeretinsky, a în­aintat-o ţarului despre modul, cum ar tre­bui să fie regulată chestiunea limbei în şcoalele poloneze din Rusia. Guvernorul zice între altele: »Cultura poporului cere neapărat reforme însemnate. In şcolile poporale trebue introdus pretutindeni învăţământul în limba polonă, iare în şcolile secondare trebue să fie lărgit terenul ei. . . .Acolo unde se poartă grijă de cultura unei naţiuni, nu este crtat să fie eselusă limba maternă. .. .Limba de propunere atât în şcolile in­ferioare, cât şi în cele secundare pentru naţiunea polonă, trebue să fie limba polo­neză. .. .Deja predecesorul meu, gener. Quik­o recomanda, ca copiilor poloni să li­ se pre­­deie cel puţin învăţarea limbei poloneze în limba lor maternă, dar’ ministeriul de atunci era contra. . . O împotrivire mai de­parte faţă cu această cerinţa ar săpa nu­mai şi mai adâncă groapa acolo, unde ar trebui să fie unire. . . . Dacă copilului polon i­ se dă limba lui maternă ruseşte, se trezeşte în el aversiunea contra şcoalei şi a învăţământului, care în părinţi se aţîţă porniri nefavorabile statului, ba este chiar o provocare directă, să se îm­potrivească ordinelor guvernului şi să lucreze contra lor unde pot­. „Nar. Listy“, după care reproducem ace­ste rânduri, adaugă: ,In Viena şi Budapesta ar trebui să citească bine acest Memorand al principe­lui Imeretinsky“. Noi însă zicem: In Viena nu e tocmai aşa rău, dar’ „zevzecii culturei“ ai noştri ar creşte în vază lumii dacă ar învăţa ceva dela Muscanul guvernor. Semne foarte rele. — Preoţi Români la Nemzetiszövetség. — Ziarele maghiare trimbiţează cu extas de veselie. Liga maghiară face cu­ceriri între Valachi! De astădată nu e o exagerare a în­gâmfatelor foi evreieşti, ci stăm in faţa unei triste realităţi. A spus-o şi un corespondent al „Tribunei“, ni­ s-a scris şi nouă, că la Turda, la adunarea Ligei maghiare, un preot român Isaia Tordai din Offenhaia a fost unul dintre oratorii festivi, preamărind naţia ungu­rească. Găsim pe larg tipărită în foile maghiare vorbirea preotului nevrednic de prescură românească. Intre altele, într-o limbă neaoş ungurească a declarat, că „se alătură din toată inima la acţiunea Ligei maghiare şi se va intui din răsputeri a-şi promova interesele, dându-şi concursul la îndeplinirea tuturor hotărîrilor aduse până acum“. Tunete de aplauze au urmat patriotica vorbire a preotului valach — zic foile maghiare, cari nu găsesc destule epitete de laudă la adresa lui. Pare că vedem diavoleasca plăcere a tuturor acelora cari­­l-au ascultat și a acelor Maghiari cari vor ceti aceasta pentru noi hionică veste. încă un rol trist însă a mai fost reservat Românilor la adunarea Ligei maghiare dela Turda. Constituindu-se secţiunile Ligei, s'a organisat o secţie şi în Câmpeni, iare membri în direcţi­­une am fost aleşi renegatul Viassza János şi Ioan Todea, preot în Albac. Nu ştim dacă alegerea lui Todea s'a în­tâmplat cu ştirea sa, însă chiar şi altcum fiind, rămâne o pată de numele Todeştilor, care s'a bucurat totdeauna de mare cinste în Munţii­ Apuseni, — căci e suspect a fi atât de drag Ungu­rilor, ca să te aleagă în direcţia ligei lor. Nu încape îndoeală că aceşti preoţi ruşine ni-au făcut. Şi-au necinstit numele de Români şi şi-au degradat po­­ziţia lor de sfetnici fireşti ai poporului. — Intre aceşti preoţi şi popor s'a pus acum o stavilă. Cu scârbă se va în­toarce poporul dela asemenea păstori. Cuventul lui strein le sună, căci cel­ ce în biserică străină a cuvântat nu mai poate­ aştepta să fie primit şi ascultat în a sa. Huidueii vor fi resplata faptelor lor. Poporul ştie să-şi iubească preoţii, dar­ le ştie controla şi faptele. Dacă forurile bisericeşti nu pedepsesc pentru violarea simţului naţional, po­porul ştie să anatemiseze pe preoţii ne­vrednici. Poporul ştie că cine nea­mul şi-l necinsteşte, e şi duşman al bisericii noastre. Preoţii să se teamă deci de popor. Nu găsim cuvinte potrivite de dispreţ pentru aceste fapte ale preoţilor. Ne vine însă a-i compătimi mai mult pentru sărăcia lor de duch. Ori­cât de mari li-ar fi fost interesele ce i-au îndemnat la acest pas, nu se poate tăgădui că fă­­cându-l au fost în absenţă de judecată. Revistă Externă. Sfîrşitul răsboiului ispano-ame­­rican. Intre Spanioli şi Americani s’a dat ultima luptă în 12 August lângă Mayaguez (Porto- Rico.) Au fost omorîţi doi americani şi 12 inşi au fost răniţi. In ziua proximă, 13 August, au sosit deja la ambele tabere or­dinul telegrafic de suspendare a ostilităţilor. Semn, că pacea întră Spania şi Statele- Unite s’a încheiat, dar’ răsboiul s’a sfîrşit. Tratările de pace au decurs vre-o 10 zile. Spania n’a făcut greutăţi, ci văzân­­du-şi situaţia tristă în care e împinsă prin desastrele şi nenorocul în luptă, pe de alta parte mare fiind teama de isbucnirea revo­luţiei alimentată de Caxlişti, — a primit en bloc condiţiile de pace, încredinţând pe Cambon, ministru plenipotenţiar al Franciei în New-York, a trata cu guvernul Statelor­ Unite. In 12 August guvernul spaniol a dat lui Cambon autorizaţia de a semna protocolul, ceea­ ce s’a întâmplat în aceeaşi zi în Casa albă. După semnare Mac Kinley, presi­dentul republicei a lansat o proclamație de armistiţiu, care secretariul de stat Alger a telegrafiat tuturor comandanților militari.

Next