Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-11-25 / nr. 222

REDACŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe d/s an fl. 5; pe lai de an fl. 2'50 ; pe 1 lună fl­­. N-ni de Duminecă, pe an fl. 2.—­r-ntrt* România ţi strămutai* : pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. Arad, Mercuri 25 Noembre (7 Decembre) 1898 ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: at­­ţii garmond: prima­ data 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiime. Atât abonamentele cât şi Inserţiunile sânt a si plăti înainte. Scrisori nefrancate nu le primesc. E regretabil! Fără venerabilul Diamandi Manole de la Braşov ,,Tribuna“ cu greu s’ar fi putut înfiinţa. Fără distinsul lite­rat Ioan Slavici n’ar fi ajuns să de­termine un curent atât de puternic între Români, dar’ fără lupta dusă de un Eugen Brote, desigur că dl Dr. Ioan Raţiu nu ajungea president al partidului naţional român. Aceste sunt adeveruri, pe cari le ştiu azi toţi Românii. Tot aşa de adevărat este, că în vremurile sale de mărire, n’a avut presidentul partidului bărbaţi mai de­votaţi, decât pe amicii celor trei înte­meietori şi susţinători ai „Tribunei“. Cei cari între anii 1884 şi până la 1895 au stat în temniţă pentru „Tri­buna“, sunt loan Slavici, Cornel Pop Păcurar, loan Macaveiu, Sept. Albini, Russu Şirianu şi alţi mulţi, tot luptători cari au inspirat ideile „Tribunei“ înainte de „crisă“. Cu toate acestea nu era nici un motiv politic ca odată crisa isbucnită, să se urmărească desfiinţarea poli­tică a acestor bărbaţi. S’a urmărit, dar’ nu s’a ajuns. Pentru­ că numai din pasiune şi fără motiv, chiar dacă se aduce o judecată, efectul ei rămâne nul. Aşa că după atâta ceartă, în obştea ro­mână ajungea la expresie o singură dorinţă: să înceteze neînţelegerile şi făcându-se pace, luptătorii să caute de treburile naţionale, părăsite foarte în mijlocul atâtor lupte personale. Se vede însă treaba, că tot mai sunt unii îndestul de curagioşi să braveze această dorinţă obştească. De câteva zile „Tribuna“ se nă­pusteşte iarăşi în primul rînd asupra d-lor Slavici şi Brote. Ca mâne poate că o să ne vină rîndul şi nouă, celor d’acasă . Am mai văzut apoi că „Tribuna“ găzdueşte proza d-lui Arsenie Vlaicu, şi mai ştii că nu va veni şi Safta să-şi ceară şi el cuvenita cinste faţă de nişte . . . Diamandi Manole şi­­Uliţă Pop?! Pentru­ că vezi Doamne, fără Voina, Vlaicu şi Safta se duc insti­­tuţiunile culturale atât de scumpe Românilor. Fără aceşti trei Titani ai cinstei personale, ai moralităţii şi cum­­pănelei sociale, Braşovul e pierdut şi scumpul renume al Românilor arde­leni e compromis. Cine să veghieze asupra banilor de la Stul Nicolae, dacă nu Voina? Cine să predice cinstea în politica naţională dacă nu Vlaicu ? Cine să fie censorul peste morala pu­blică dacă nu Saftu? Ţinem a declara de altfel că n’avem să facem obiecţiune dacă dl Raţiu crede că-i şede mai bine în compania acestui triumvirat de­cât alăturea cu dl Diamandi Manole, fost vicepresi­­dent al comitetului naţional şi cu dl Ghiţă Pop, fost vicepresident al măreţei conferenţe naţionale care la 1894 protesta în contra disolvării par­tidului naţional român şi exprima dra­goste martirilor întemniţaţi. Tot aşa, n’avem să-l învinuim că lasă a fi înjuraţi dnii Slavici şi Brote pentru­ că ei îl socot mai bărbat de stat pe dl Sturdza de­cât pe dnii Ionel Grădiştean ori N. Fleva. Simpa­tiile nu se pot suprima. Trebue să semnalăm însă o apariţe care e desgustătoare şi îngrijitoare. Nu e destul că bărbaţi meritoşi de ai noştri sunt înjuraţi în „Tele­graful“ şi „Tribuna“, dar­ cearta a fost dusă şi în ziarele din România. Numai pentru că Voina, Vlaicu şi Saftu sunt socotiţi ca dujmani ai dlui D. Sturdza (dacă peste tot nişte pi­tici şi certaţi cu legea s’ar putea compara cu un mare patriot şi bărbat de­ stat al României) Bar’ dnii Di­amandi Manole şi Ghiţă Pop ca amici, „Drapelul“ scrie despre dl Diamandi Manole „un Diamandi oare-care“, par’câ ar fi vorba de un Saftu oare care. Bar’ în acelaş timp în care Vlaicu judecă de sus în „Telgraful“. „Epoca“ publică o corespondenţă din Braşov nu se poate mai josnică şi mai ordinară, atăcând până şi sanctu­arul familiar al distinsului profesor V. Goldiş, ocupându-se de soţia acestuia. înţelegem că dnii Diamandi Manole, Ghiţă Pop şi V. Goldiş nu pot să se dejosească a căuta pe autorul acestor mişelii şi a sta de vorbă cu el. Mai ales că nu e greu de ghicit ce fel de om a scris acele murdării. Trebue să exprimăm însă cel mai adânc regret când vedem că în presa de dincolo se practică asemenea lucruri. Nici­odată Voina, Vlaicu şi Saftu nu au fost înregimentaţi în partidul naţional român, ci din contră, au hulit cu neruşinare asupra celor ce s’au jertfit în lupte. Şi întotdeauna Diamandi Manole şi G. B. Pop au fost cunoscuţi şi stimaţi ca conducă­tori în politica naţională. Ei bine, numai pentru­ că aşa le vine bine domnilor de la „Drapelul“ şi „Epoca“, este oare permis să scrie astfel despre fruntaşi d’ai noştri, să atace viaţa privată şi chiar soţiile lor ? Aşa purcezând, nici îndoială nu în­cape. Că în scrisele lor nu se conduc de dragostea causei naţionale de aici, ci de ura ce pun în luptele lor de partid. Verse’şi însă ura acolo, unii împo­triva altora, dar nu caute să ne în­vrăjbească şi să ne amărască pe noi de aici. Lase această sarcină presei maghiare­­ menit pentru alt post. Ziarul de frunte po­lonez „Czas” aduce laude prinţului, fiind­că în timpul funcţiunei sale de ani la curtea ru­sească a ştiut să menţină cee mai bune re­­laţiuni între cele două diplomaţii. Urmaşul principelui Liechtenstein are să fie baronul Lexa Aehrenthal, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, care a mai pe­trecut câţiva ani în Petersburg, ca consilier de ambasadă, zicendu-­ se atunci ,mâna dreap­tă a lui Kalnoky *. * România şi Monarchul nostru. In România jubileul Monarchului nos­tru s'a serbat cu mare pompă. La te Deumul ce s’a servit în catedrala ca­tolică a asistat şi Regele Carol, cu prinţul moştenitor şi cu toţi înalţii demnitari ai statului. Iată ce scrie apoi „ Voinţa Na­ţională“: „Intru cât priveşte ţeara noastră, nu putem nici trece cu vederea strînsele le­gături de prietenie, cari unesc pe Mo­narchul statului vecin cu Suveranul Ro­mâniei, nici uita, că Imperatul-Rege Francisc Iosif a fost întâiul, care a recunoscut sforţările noastre pacinice de progres. Amintirea visitei ce el a fă­cut Regelui Carol acum doi ani trăeşte încă vie în suvenirea tuturor şi cu a­­ceeaşi însufleţire cu care poporul Ro­mâniei a primit în 1896 pe ilustrul său Oaspe. El ia astăzi parte la jubi­leul Său de 50 de ani de domnie“. DECORAREA LUI KRIEGHAMMER Mi­nistrul de resbel Krieg­hammer a fost decorat cu marea cruce a ordinului Sf. Ştefan, adecă cu un ordin per eminentiam ungar şi preste tot unul din cele mai înalte. Presa patriotică, mai ales cea indepen­­distil, simte în această decorare caracte­ristică o nouă palmă dată celor­ ce exploa-­­ tau afacerea Hentzi pentru scopuri îndrep­tate contra armatei comune. Cam așa o și fl. * Schimbare în lumea diplomatică. Ambasa­dorul austro-ungar la Petersburg, principele­­ Liechtenstein,­­și-a predat la 2 Decemvrie,­­ în mările ţarului scrisorile de rechemare, fiind­­ De la iubileul împărătesc. Numirile, decoraţiunile şi alte distincţiuni întâmplate cu prilegiul iubileului împără­tesc, arată negreşit şi ele până la oare­care măsură nota sau caracterul împregiu­­rărilor politice în primul rând ale celor din­colo de Latia. Dintre Românii fruntaşi de dincolo au capetat, anume: mitropolitul Bucovinei P. S. S. Arcadie Ciupervovici, marea cruce a ordinului Francisc­ Iosif; cu aceaşi au mai fost distinşi încă trei persoane: epis­copul catolic din Trentino, Valuss şi presi­denta supremelor tribunale din Berno (Brünn) şi Innsbruck. Mareşalul Bucovinei cav. Iancu Lupul a c­apătat Crucea — comturn (Komthur Kreuz) a ordinului Francis-Iosif, împreună cu urmă­toarele persoane: secretarul general al băn­cii Austro-Ungare Meczenseffy (Sas renegat din comitatul Sepes, nainte îl chiăma Metzen­seifer), căpitanul țerii Voralberg Blomberg şi vice-primarul Vienei Strohbach. Primarul Vienei, Dr. Lueger a fost dis­tins cu crucea — comturi cu stea al ordinu­lui Francisc­ Iosif. In ziaristică au fost distinși: redactorul­­şef al lui „Neues Wiener Tageblat,* Oskar Teuber şi redactorul—şef al lui „Vaterland“, Inthaal, cu ordinul coroanei de fer cl. III. Caracteristica este numirea a doi depu­taţi poloni ca consilieri întimi, anume: a con­telui Dziedusitzky, autorul adresei atât de federaliste cătră Coroană ca răspuns la dis­cursul de tron, cu care a fost deschisă ca­mera cisleitană în Martie 1897, apoi caval. Abrahamovici, fostul vice-president în cele­bra sesiune a Reichsrathului din 1897, când era obstrucţia la culme şi în urma căreia Badeni căzuse în Noemvrie a­ trecut Lucru cunoscut, că pe lângă Badeni, Ambrahamo­­vici a fost cel­ ce avuse mai mult a suferi de cătră obstrucţionişti, fiind chiar bătut şi târît de pe scaunul presidenţial. Caracteristica inversă: unul din condu­cătorii partidului german-progresist, depu­tatul Dr. Menger, a căpătat printre alţi opo­­siţionişti şi el ordinul coroanei de fer el. III, dar a retusat a primi, motivându-şi re­tuşul în scris cătră ministrul-president Thun, că nu primeşte fiind­că ştie că distincţiunea s’a întâmplat în urma recomandaţiunei gu­vernului, pe care trebue să-l combată din răsputeri. Şi cu ordinul femeesc „Elisaveta‘ creat după moartea nefericitei împărătese au fost distinse, în diferite graduri vr’o 10 princi­pese şi contese ale marei boierimi cisleitane. In sfârşit, ordinul cu care a fost distinsă până acuma dintre femei numai Regina Eli­saveta a României, anume „pentru litere şi ştiinţe,* a căpătat scriitoarea foarte apre­ciată dincolo Ebner­ Eschenbach. Cele mai multe decoraţiuni de treaptă in­ferioare au fost, precum se vede, împărţite printre Cehi, astfel printre cei distinşi cu crucea de argint pentru merite se găsesc o mulţime de: lucrători de fabrici şi me­seriaşi, portari, servitori de cancelarii, pă­zitori pe la căi ferate, chiar şi simpli pă­zitori de noapte de pe la oraşe mai mari din provincie, paracliseri, hamali etc. Se înţelege, că foile oposiţionale fac ob­­servaţiuni pişcătoare pe socoteala curentului cel nou. Din cercurile tinerimei noastre. 1. Tinerimea universitară română a fost şi în timpul din urmă obiectul de preocupare al publicisticei noastre, cât şi al celei ma­ghiare. Faptul acesta dovedeşte de ajuns, că tinerimea, în urma luptelor naţionale ale poporului şi prin influinţa urmăreţelor e­­venimente din anii din urmă ai vieţii noas­tre naţionale, s’a înălţat la acel diaposon al conştienţei de neam, care se cere de la tinerimea unui popor împilat. Şi ce este mai natural, decât ca prima stâncă de care se isbesc valurile duşmănoase, să fie tinerimea? Ce este mai explicabil, de­cât ca ea să simtă mai profund, ea să se revoalte mai uşor şi mai pronunţat ? Ti­nerimea să fie cea mai temută parte din garda ce luptă în frunte în jurul steagului naţional. Dar, chiar această stare de lucruri dă mult de îngrijit heghemonilor noştri. Guvernul maghiar vrea cu tot dinadinsul să facă imposibilă tinerimea de a-şi duce în­deplinire chemarea ce o are în calitate de­­ sucus in sanguine. Spre­ acest scop se foloseşte de forţa ce o are în şcoalele din ţeară. Nici nu mai vorbim de ceea ce se comite în numele pedagogiei în şcoalele primare şi secundare, făcendu-se cele mai desperate siluiri, ca fragedele mlădiţe ale poporului român să fie despoiate de limbă şi nume, -- ci ne mărginim a spune nu­mai câteva din nesfîrşitele fărădelegi ce a­­vem să îndurăm în timpul ce-l petrecem la şcoalele superioare, la academii şi univer­­tăţi. Aci numele de valah pare că e proscris, căci ajunge să aibi un nume neaoş ro­mânesc pentru­ ca să fi expus şicanărilor atât din partea colegilor maghiari cât şi a profesori­lor. Pare­ că suntem numai toleraţi şi socotiţi de „misem plebs contribu­ens*, — astfel se face deosebire între noi, descendenţii popo­rului care supoartă greutăţile ţerii, şi între împintenaţii nemeşi, descendenţi ai lui Kos­suth şi saturaţi cu ideile aceluia. La exa­mene şi riguroase ajunge să te cheme Traian, pentru ca să-ți pui pofta ’n cuiu de a străbate până la o diplomă. Ear’ dacă în ciuda tuturor pedecilor tot mai străbate câte unul până la „ doctorat *, la

Next