Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-11-25 / nr. 222

Fag. 7082 - Si. 222 TRIBUNA POPORULUI 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1898 promoţie vezi pe Unguri cum scrîşnesc d­in dinţi de năcaz, încât pentru persecutarea la examene se observa In anii din urmă o tactică fără margini de rafinată şi de infamă. De câte ori ne apropiem de timpul examenelor zia­rele maghiare — dujmane furate tineri­­mei române — încep a agita pe profesori împotriva noastră, născocind cele mai ob­raznice minciuni. Dacă deci tu cei 2—8 ani din urmă s’a scris atât de mult despre „conciliabulele“ şi „comjuraţiile secrete“ ale tinerimei valahe, s’a făcut cu anume scop, ca să se influenţeze asupra profesori­lor esaminători a nu da naţiunei române cuvenitul contingent de tineri cualificaţi. Aşa s-a întâmplat acea­sta la începutul anului şcolar la Oradea, astfel anul trecut în diferite rânduri la Budapesta, şi întot­deauna cu mult succes, căci percenţele tinerilor români respinşi de la riguroase sunt mari. Este şi imposibil, ca profesorii maghiari, chiar şi cei puţini cari nu se lasă a fi stăpâniţi de duhul necurat al şovinismului, să nu se îndamne a p­edeps­i pe „agitatorii valahi“, acuzaţi de cele mai grele încălcări de lege. Cu cât mai turbate sunt aceste pro­cedeuri, cu atât mai mult trebue să fie o mângâiere tuturor Românilor, că tinerimea română chiar şi între astfel de impregiurări nu renunţă a-şi face datoria faţă de neam, îşi iubeşte neamul, îşi cultivă limba­ ta de întruniri naţionale în care discută chestiuni ce contribue la lămurirea reciprocă şi chibzu­esc asupra mijloacelor de a îmbunătăţi starea de umilire în care se află poporul nostru. Prin toate acestea tinerimea se educă pe sine politiceşte şi împregiurarea că se vede zilnic asediată de dujm­an o oţeleşte şi îi măreşte considerabil puterea de resistenţă. Nu se­­lasă de loc Intimi­dată, ci merge tot Înainte, riscând chiar a şi jertfi viitorul, în schimb pentru a pute contribui cu cât de puţin la binele neamului. Când necesitatea o cere vedem că tinerimea se expune corporativ. Astfel s’a întâmplat cu prilegiul diferitelor mani­feste, astfel anul trecut, când cu violentul protest urmat de succes real în­ contra trădătorului Alexius, astfel anul acesta în contra calomniilor de la Oradea. Aceste sunt tot fapte pentru cari tinerimea ţa purtat adevărate lupte şi prin cari a do­vedit, că nu interesele vremelnice califică o tinerime naţionalistă, ci cause mai înalte Tinerimea respinge de la sine teoria ce vor să i-o octrpeze unii bărbaţi oportunişti de ai noştri, cari fatal au ajuns admi­nistratori ai stipendiilor,­­ în sensul cărei teorii tinerimea să se abţină de la ori­ce manifestare naţională, până după absolvarea studiilor. . . Asemenea teorie ni-ar da eroi de tristă figură ca cei trei tineri inconştienţi de la Universitatea din Cluj, cari pentru a nu-şi perde bursele de la Gojdu, au comis o ruşinoasă trădare faţă de colegii lor români. Astfel este deci actuala noastră tinerime universitară. Radicală în pretensiunile sale naţionale, perfect de agilă în lupta pentru cultivarea spiritului naţional, imună faţă de atacurile tot mai dese ale Maghiarilor, dornic­­ de progres intelectual şi entusiastă pentru tot ce e bun şi nobil. Sunt aceste însuşiri ce le-a manifestat mai ales în cei din urmă trei ani, în care aproape numai tine­rimea a dat semne de vieaţă naţională. Pe când massele cele mari se îm­p­uiau din buru­iana indeferentismului, pe când sfetnicii poporului stăteau şi stau resfiraţi, numai tinerimea a muncit şi munceşte cu puteri armonice. Numai ea nu s’a răcit, căci ea nici când nu se pune pe calcule egoiste, ci idealurile ei o duc mereu Inainte. Succesele evident că n’au stat totdeauna In raport cu bunele noastre intenţii. Este prea adevărat, că dacă am fi muncit mai cu plan şi cu sistem am fi avut mai mari isbânzi de înregistrat. Ceea ce nu­ s’a făcut, însă până acum, dacă e ca să ne punem pe lucru, o putem face în viitor. Şi spre acest scop va fi bine să ne dăm seamă despre câteva mijloace şi directive b­udapestanul. DIN ROMANIA Primari noui. Primar al comunei Craiova a fost ales c N. P. Romanescu, la Brăila a fost ales c N. Ionescu, care prim ajutor dl Baden­schi. Audienţă. M. S. Regele a binevoit a primi Miercuri, in audienţă, de la 5 lan 7 ş 1 4, pe dl Poni, comisarul guvernului la Exposiţiunea de la Paris. Dl Poni a făcut Majestăţei Sale un ra­port asupra mersului pregătirilor şi al lu­crărilor şi i-a presentat în acelaşi timp pla­nurile pavilionului României, întocmite de dl architect Formigo pentru viitoarea Expo­­siţie de la Paris. Monumentul lui Tudor. La 20 Noemvrie v. s’a desvăluit în Tg-Jiu, statua marelui Român Tudor Vladmirescu, in faţa autorităţilor civile şi militare. Generaţiile viitoare vor vorbi de recunoş­tinţa poporului demn de acest erou şi de aceea cari au ajutat să i­ se ridice monu­ment. Ultima puşcătură. Confraţilor de la „Tribuna" li­ se pare că tot nu s’a făcut încă lumină in chestia „cri­­sei", şi anume nu s’a scris îndestul asu­­pra crisei politicei naţionale. D’aceea de vre-o săptămână cară fac „priviri retrospective“, repetând — nu mai ştim pentru a câtea oară — tot ce s’a „desvâluit“ in trecut. Cititorii ziarului sibian vor judeca ei în­­şişi întru cât se serveşte causei naţionale aducându-se în discuţie iarăşi lucruri cam­ în ceşti din urmă trei ani au învrăjbit pe atâţia fraţi de luptă. De astă dată „Tribuna“ mai aduce şi ceva „sensaţional“, lucru ne mai publicat. Şi anume următoarea epistolă: O scrisoare a dl­ui I­. Sturdza. S a pus aci în Bucureşti chestiunea — care este datoria conducătorilor poporului român din Transilvania şi din Ungaria în urma pretinsei sentenţe a Maghiarilor din Cluj. Având în vedere, că părintele Vasile Lu­cacin în satutul său, din Aprilie trecut, a caracterisat în stil lapidar situaţiunea, zi­când : „Chestiunea românească din Transil­vania şi Ungaria este chestiunea libertăţilor politice în vieaţa politică a naţiunilor,­­ este chestiunea de cultură naţională, la care fiecare popor are drept inalienabil, — este chestiunea muncei pacinice a liberei des­­voltări economice naţionale ce cu drept cu­vânt îşi pretinde o naţiune, — este o ches­tiune a ordinei şi păcei, zilnic ameninţate prin mâdurile violente îndreptate în contra existenţei naţionale, a culturei, a liberei des­­voltări a poporului român*. A­vând la vedere, că înainte de a merge la Cluj tot părintele Vasile Lucaciu pro­clama — „că secolul al nouăsprezecelea nu poate fi numai privitor la atentatul regimu­lui şovinist din Ungaria în contra vieţei na­ţionale a Românilor, ci el trebue să fie şi judecător; ear’ poporul român, stându-i îna­inte cu faţa deschisă şi cu fruntea sân­inâ, e dator să-’l provoace, ca el să-’şi d­ie ver­dictul In această chestiune“. Având In vedere, că comitetul naţional român, constatând — „că memorandul este opera partidului naţional român din Transil­vania şi Ungaria, a declarat în 4 Aprilie trecut,­­ „că procesul din Cluj este un pro­ces intentat naţiunei române*. Având în vedere, că conducătorii poporu­lui român din Tran­silvania­ şi Ungaria au mers la Cluj aclamaţi pretutindene, ca re­­presentaţi ai durerilor şi ai revendicaţiuni­­lor naţiunei, — şi că îa această condiţiune ei s’au presentat dinaintea curţei de con­damnare din Cluj. Având în vedere, că conducătorii po­porului român din Transilvania şi Unga­ria, renunţând la Cluj la apărare, au declarat: — „că Memorandul, pentru a că­ruia publicare şi răspândire ei sunt traşi in judecată ca nişte făcători de rele, cu­prinde gravaminele poporului român, care cere scutul tronului pentru drepturile lui nesocotite şi călcate în picioare, — că în Cluj se face încercarea de a se discuta în­săşi existenţa poporului român, dar’ că exis­tenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă, — că în asemenea chestiune nu poate fi vorba de a se apara, ci din contra de a acusa în faţa lumei civilisate sistemul asu­pritor, care tinde să răpească ceea ce un popor are mai scump — legea şi limba, — că de aceea ei, conducătorii poporului român nu mai sunt acuzaţi, ci sunt acuza­tori, — că nu este de demnitatea poporu­lui român de a se apara la Cluj în proce­sul secular dintre naţiunea maghiară şi autohtona naţiune română, — că astfel fiind, ei, mandatarii poporului român, nu pot fi judecaţi de juriul din Cluj — şi că ei nu pot să se facă complici în acest simu­lacru de proces*. Având în vedere, că conducătorii popo­rului român au zis prin vocea părintelui Lucaciu: — „Noi ne vom face şi mai de­parte datoria* . Considerând că toate faptele urmate în curs de mulţi ani, care mai ales acele mai recente, dove­desc că la Cluj nu au fost trase în jude­cată şi condamnate individualităţi, ei însăşi existenţa poporului român ; că conducătorii poporului român, renunţând la apărarea lor, au ridicat vocea în mod solemn în faţa na­ţiunei şi a lumei întregi şi au zis: Nu poate fi vorba aici de judecată, de apărare! Nu! Faceţi ce voiţi, dar­ nu sunteţi stăpâni pe conştienţa naţională a poporului român. Nu este curtea din Cluj competinte să judece pe coducătorii şi representanţii poporului român. Este un alt tribunal mai mare, care ne va judeca pre toţi d­e­­tribu­nalul lumei civilizate, care vă va osândi odată mai mult ş­ii mai aspru, decât v’a osân­dit până acum. Prin spiritul de intoleranţă, printr'un fanatism de rassă fără seamăn in Europa, dovediţi lumei, că Maghiarii sunt o notă discordantă în concertul civilisaţiunei“; că o legitimare a verdictului din Cuj ar fi contradicţiune vederată cu toate acte­le şi faptele anterioare ale conducătoriio po­porului român; Că dacă conducătorii poporului român s’ar supune verdictului din Cl­uj ei ar re­cunoaşte legitimitatea condamnărei;­­­ă condamnarea aceasta este condamna­rea poporului român din Transilvania şi Ungaria de a nu mai exista, şi­ supunerea representanţilor sei la ea ar fi declaraţiu­­nea de supunere a poporului român la o­­pera nedreaptă şi barbară a maghiarisărei. Considerând cuvintele lui Gulielm de Orania: „Nu suntem simpli indivizi şi dacă se cuvine să ne jertfim pentru mii de conce­tăţeni, se cuvine să ne şi cruţăm pentru dînşii* . Considerând că închisoarea maghiară de la doi până la cinci ani trebue considera­tă, după exemplele ce avem, ca egală cu condamnarea la moarte, mai ales pentru acei în vîrstă înaintată sau cu o sănâtate slabă. Considerând, că fiecare neam îşi are cercul seu de activitate numai şi mai ales în mijlocul seu şi că nu e bine a-­l trans­porta fără necesitate vădită şi pipăită între străini, desvâluire, care dovedeşte o „nouâ“, dar „absolut noua trădare“ a d-lui D. Sturdza. Publicarea epistolii în „Tribuna“ nici n’a avut alt scop! In scrisoarea, pe care,Tribuna“ a­­ţinut-o probabil ca . .. „Iov,tură decizivă*, nu găsim de altminteri nimic ce d. Sturdza n’ar fi spus în public . .. Efectul „diplomatic* al publică­rii epistolei anevoie va fi deci după cum se aşteapta în cercurile antisturziste. Suntem curioşi de un singur lucru: de ce nu spune „Tribuna“ cine e depositorul acestei scrisori şi cum a ajuns la ea? Subscrisul şi cu dinsul toţi bărbaţii, cari veghează şi lucrează la nesmintirea rostului neamu­lui românesc credem 1- o, că ar fi o mare şi ireparabilă gre­­şală politică, a se recunoaşte legitimitatea verdictului de condamnare din Cluj şi prin urmare a se supune acestui verdict; 2- 0, că se impune ca o datorie patriotică şi naţională, ca cei condamnaţi la Cluj să transpoarte în România centrul activităţei lor în lupta ce susţin pentru existenţa naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria, 3­­0, că singurul temperament ce s’ar pute admite este pentru cei condamnaţi la mai puţin de un an de închisoare şi cari sunt în destul de viguroşi pentru a îndura tem­niţa maghiară fără pagubă pentru sănăta­tea lor, şi aceasta numai din consideraţiune că după câteva luni ei vor putea din nou lua parte la lupta încinsă, şi care nu poate şi nu trebue să stee locului. Bucureşti. In ziua Inălţărei Domnului 1894. D. Sturdza. Se înţelege, scopul acestei publicate este să demonstreze că pentru toate relele d'a­ci, dl D. Sturdza e de vină. Noi credem însă că cu folos ar fi când s’ar căuta mijlocul dejja îndrepta râul, şi pen­tru anul ce urmează de sigur că şi abonen­ţii „Tribunei* s’ar bucura mai mult dacă dl Dr. Raţiu şi cei şese din jurul sâu ar desvâli un progr­m de luptă întru strânge­rea rondurilor şi ar „desvâli“ ce s’a făcut ori­ce au de gând să facă întru organisarea partidului. Mai ales că zilele acestea chiar „Tribuna“ constata şi ea desorganisarea şi se tânguia că pentru actualele vremuri grele­­ avem oameni atât de mici!... Ziarele oposiţionale din Bucureşti şi fac­e acum caz mare din aceasta „sensaţională* Revista externă. Teorism unguresc în Serbia. Se vede cât colo, că şi chiar Milan cel vestit al Serbiei a avut ceva de învâţat şi de copiat de la regimele ungureşti. Toată urnea ştie, că actuala Sicupştina sârbească este pur şi simplu, o adunătură de indivizi fără ori­ce rost, numiţi şi strînşi în „par­­ament“ de cătră poliţia Milaniana , la Ban­­­fy. Am mai amintit ce legi fenomenale prin reacţionarismul cel mai medieval a adus până acum. Foile sârbeşti din Ungaria publică cu data de 29 Noemvrie următoarea telegramă din Belgrad : „Astăzi Skupstina, aceasta strînsatură de capturi poliţiate, a primit proiectul de lege, care nimiceşte pe deplin libertatea de în­truniri şi asocieri (reuniuni). „Toate partidele politice existente sunt disolvate, care noue nu se pot organiza de­cât cu învoirea ministrului de interne. „Nimeni nu poate fi membru al vre­unei partid politic, dacă primeşte ori­ce fel de plată de la stat; de asemenea nu pot fi membri ai partidelor politice, persoane duhovniceşti şi învâţători; nici aceia cari vre­odată au fost osândiţi pentru­ vătămarea vre­unui membru al dinastiei“. „Zu­stav adăogă la telegrama: „La Sip ha­nişte ! ‘ O altă corespondenţă din Belgrad spune : „Bătrânul vanitos Risticî, unul din acei oameni mici, cu care providenţa pedepseşte poporul sârbesc, dându-le în mâni mare putere şi cuvânt puternic în destinele lui, s’a înhămat cu cei doi regi, tatal şi fiiul contra partidului liberal. Grija lui de căpe­tenie acum este de a zădărnici reapariţia ziarului lucetatului organ liberal „Serp­ka Zistava*. Pe fostul redactor-șef, Dimitrie Georgevici l’a înduplecat să și dee demisia; un alt redactor Vladimir Popovicî n’a fost admis de cătră guvern, fiind­că, zice, este profesor de stat. Atunci a demisionat din profesură, pentru a se putea consacra pe deplin ziarului; dar’ guvernul n’a primit demisiunea şi contra voinţei lui l’a numit scriitor in tipografia statului. Popovicî s’a mulţumit pentru această numire, dar’ gu­vernul nici această demisiune n’a primit-o car’ pe de­asupra poliţia l’a pedepsit, fiind că, zice, nu­­ a anunţat numirea sa. „Comitetul central al partidului liberal a decis a exclude pe Ristica din partid“. Senioriile lui Bismarck. IX. Mercuri 19 Octomvrie. — Marele duce de Weimar a dat ordin cancelarului de a veni să’l vadă în acea seară, fiind­că are să'l în­treţină de mai multe afaceri. Iară respunsul textual a! cancelarului: „Spune­­ că sunt re­ţinut de sănătate şi de afacerile mele,. Waldersee ne povesteşte că în timpul incendiului palatului Saint-Cloud, câţiva tineri prinţi au salvat din foc câte­va su­veniruri diferite, aşa ca vase, bijuterii şi cărţi, pe cari le rezervau uzajului lor par­ticular; dar ei au fost siliţi de a Înapoia to­tul din ordinul Kronprinţului. Joi 20 Octomvrie. — Marele duce de Wei­mar s’a arătat­ furios că cancelarul nu s'a dus la el când l’a chemat. Atunci cancela­rul s’a întors spre Kendell şi i’a spus: — Spune-i graţioasei Sale Alteţe că sunt indignat de a vedea cum întrebuinţează el timpul meu şi sănătatea mea, şi că regret că A. S. are o idee aşa de greşită de dato­riile care mi se incumbă. Apoi el începu să vorbească pe socoteala marelui­ duce — E cu putinţă, ca el să ne fi făcut câte­va servicii în 1866. Dar ne a dat înainte unuit fir de tors, când vroia să fie împăratul Germa­niei şi când se pusese în fruntea societăţii secrete de tir. In această epocă am avut serios intenţia de a-1 ridica, cu un regim nt

Next