Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)

1899-08-05 / nr. 150

, cel puţin cu ştirea Prea Cuvioşiei Sale; b) un al doilea premiu de o sută de galbini pe seama aceluia, care va putea dovedi, că la primirea în tagma monachală a d-lui Dr. R. Roşea s’ar fi comis un abus, dar cea mai mică neobservare a formelor legale“. Nu suntem iubitori de arginţi, dar, fiind­că egumenul mănăstirei, păr. Aug. Hamsea, pre­cum se vede, a adunat în mănăstire mulţi galbini, ne angajăm a-i dovedi ceea­ ce cere, sub condiţiunea, ca cele a două sute de gal­bini să-i destineze pentru asociaţiunea ara­­dană în favorul tinerilor meserieşi. Pentru întâiul premiu aducem ca do­vadă mărturisirea proprie a corespondente­lui de la ziarul .Budapesti Hírlap“ din 28 Iuliu a. c., care zice: „Ca să pot clarifica afacerea îndoit interesantă şi în ceealaltă parte, acum îna­intea instalărei lui Goldiş, am făcut o ex­­cursiune în mănăstirea Hodoş-Bodrog. ,In mănăstire a fost primită cu mare mirare ştirea, că tunderea luî Roşea în mo­­nachism se priveşte în Arad ca frustrarea drepturilor episcopului Goldiş". (Hogy a most Goldiş püspök beiktatása előtt kétsze­resen érdekes eseményt a másik oldalról is megvilágíthassam, kirándultam a hodos bo­drogi kolostorba... A bodrogi kolostorban nagy csudálkozással fogadták a hirt, hogy Rosca szerzetessé avatását Aradon úgy fogták föl mint Goldis püspök jogainak kisajátítá­sát­. Mai mult, corespondentul dela­­Buda­pesti Hírlap* spune, că a văzut chiar actul metropolituluî loan Meţianu, adresat perso­nal cătră părintele Aug. Hamsea, pentru că­lugărirea dluî Dr. Roşea. Ei bine, trebue dovadă mai eclatantă, că apărarea părintelui A. Hamsea în foile maghiare era ori dictată, ori inspirată de egumenul mănăstire!, fără a cărui ştire şi învoire, e ştiut că nimic nu se intemplă în mănăstire, cu atât mai puţin să se dea unui gazetar străin informaţiuni şi deslu­şiri în afaceri, care se ţin de oficiul său ? Pentru câştigarea premiului al doilea ni­ se cere ca să dovedim abusul ori cea mai mică neobservare a formelor legale, din par­tea dluî A. Hamsea la tunderea părintelui Roşea în monachism. La aceasta aven» de reflectat nainte de toate, că abusul şi nelegiuirea săvîrşită de „egumenul" A. Hamsea le-a­M constatat şi dovedit deja în numărul 184 al „Tribu­nei Poporului" prin comunicatul care îl re­­produsem mai sus. Egumenul n’a avut nici un cuvânt pentru justificarea sau apărarea sa, ci se mărgineşte la simplă desminţirea dată foilor maghiare, care, ,au declarat, zice ,Biserica şi Şcoala“, că actul primirii în tagma monachală a părintelui Roşea s'a efeptuit cu observarea tuturor formelor le­gale“ Se poate ceva mai absurd de­cât a provoca la autoritatea gazetarilor unguri în materie de canoane şi de disciplină mănăstirească? Dar’ noi am provocat la autoritatea canoanelor şi a statutului organic pentru a dovedi culpabilitatea şi volnicia egu­menului Aug. Hamsea, constatând, pe temeiul „Dreptului canonic: a) Că archimandritul ori egumenul mănăstirei nu poate tunde pe monach fără binecuvântarea episcopului seu eparchial“. (Vezi: Şaguna, Dreptul canonic §. 168). b) Că „mănăstirea e supusă numai autorităţilor eparchiale“, şi, după­­statutul organic“, cel ce va să se facă monach trebue să se supună cercetării canonice, apoi aflându-se demn prin sinodul mănăstiresc de a se primi în tagma monachală, prin pre­­positul mănăstirei se arată episcopului re­spectiv„ archiepiscopului"), şi i­ se dă bine­cuvântarea archierească(§. 68 şi 71.) Şi e fapt positiv că egumenul Aug. Hamsea a tuns în monachism pe părintele Roşea fără hotărîrea sinodului mănăstiresc şi fără binecuvântarea episcopului eparchiot a Preasfinţiei Sale Iosif Goldiş, deci fără avisul său, cu expresă frustrare a dreptului episcopal. Impregiurarea accentuată în gazetele ungureşti, sigur tot după inspirarea pă­rintelui Hamsea, că metropolitul loan Me­­ţianu, s’ar fi înţeles verbal cu episcopul Iosif Goldiş în Sibiiu cu ocasiunea sfiţirii sale de episcop, aceasta nu schimbă lucru nimic situaţiunea din punct de vedere al dreptului şi al formelor legale. Afacerile oficioase nu se tractează nici se respalvă prin discusiuni de carac­ter privat. Metropolitul a putut să­­ ceară părintelui episcop Goldiş bunăvoinţa pentru clericul s­ut Dr. Roşea, dar’ învoirea şi bine­cuvântarea pentru tunderea lui în monachism nu i o putea da de­cât pe­ temeiul unui act sau document oficios de la metropolitul. Acest act, care poartă data presentării de 10/22 Iulie, îi lipsia Preasfinţiei Sale epi­scopului Odldiş când deja egumenul mănă­stirii în 8/20 iulie, fără a fi cerut şi a aştepta, conform canoanelor şi statutului organic, avisul episcopului seu, cu de la sine putere şi volnicie a sevîrşit tunderea în mo­nachism a părintelui Roşea. Nu este aceasta dovadă evidentă de­spre abusul şi călcarea de lege din partea egumenului ? *) Dacă mănăstirea se află in eparchia metro­­politului, căci Intr’o mănăstire din altă eparche n’are drept de dispunere, slăbiciunea bătrâneţei mele mă voiu perde în aceste tânguiri vane, până când mi am păstrat şi numai o rază de libertate? O, tinere, demn de o patrie mai bună, de ce, dacă nu poţi stinge un foc nefericit, de ce nu-’l aprinzi mai bine pentru alte patimi.“ Atunci privii în trecut. — Mă întorsei cu dor spre viitor, dar’ rătăciam mereu în deşert. Braţele îmi căzură cu decepţie, fără să cuprindă ceva, şi eu simţii toată despe­rarea stărei mele. Ii povestii nobilului Itelian isteria patimei mele. Îl zugrăvii pe Teresa ca pe un geniu ceresc, cari se coboară din locuința­’i înaltă, ca să ne lumineze exi­­stența întunecoasă. La vorbele mele, la la­crimile mele bătrânul milos oftă de mai multe ori din adâncul inimei. — Nu, II zisei eu, nu mai ved alt­ceva înaintea mea, decât mormântul. Sunt fiiul unei mame iubitoare şi bune. Adese­ori mi­ se părea, că o ved urmărind« me până la marginea stâncilor, de unde voiam să mă arunc în abis, şi când era să-­mi arunc corpul în aer — me ţinea strîm­ de haine şi me trăgea înapoi, me Inters?.! şi nu mai auziam altceva, decât suspinele ei. Totuşi, dacă ar putea sonda toată fiinţa nea tainică, ea însăşi ar ruga cerul, ca să dea o ţintă zilelor mele chinuite. Singura flacără Dar în sfîrşit ce abus mai mare poate fi ca însăşi egumenia părintelui Hamzea în mănăstire? După canoane şi după statutul organic egumenul sau prepositul mănăstirei trebue să locuiască în mănăstire, nu numai, dar nici să absenteze din mănăstire nu-i este permis, fără causă îndestulitoare, şi trebue să ia parte la prânz şi cină cu ceialalţi fraţi în comuniune. Iar egumenul Aug. H­rnsea, cine nu ştie, că locuieşte permanent în Arad? Mai trebuiesc alte dovezi pentru a ilustra abu­­surile şi volniciile sale? Repetăm, Pr. 8. La episcopul Iosif Goldiş trebue să pună capăt abusurilor şi călcărilor de lege practicate sub sistemul neamurilor în biserică Oficiul de director seminarial şi cel de egumen în mănăstire sunt incompatibile. Pă­rintele Aug. Hamsea are să aleagă ori unul ori altul, cu amândouă nu poate fi, căci trecut-a umbra legii! Şi până atunci aşteptăm de la Prea. S. Sa­ul Episcop I. Goldiş să facă rîn­­duială în redacţia foaiei ..Biserica şi Şcobi­“ căci este organ oficial al diecesei, un joc de scurgere pentru murdăriile „neamuri­lor4'. Unul dintre fraţi. FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI8. ULTIMELE SCRISORI Ml LUI JACOPO ORTIS .39. Traducere de LU­CREŢI­A RU88U SIRIANU. — La aceste cuvinte mă aprinsei de un foc supra­omenesc, sării în sus şi stri­gai : De ce nu s­cepem ceva ? Dacă voim să murim, atunci sângele nostru va fi de folos răsbunătorilor. — Mă privi aproape spăriat; ochii mei lucrau îngrozitor în lu­mina nesigură, şi faţa mea abătută şi pa­lidă se însufleţi printr’un gest amenințător. — Tăcui, dar’ se mai auzia un cutremur înăbușit în peptul meu. Pe urmă continuă: Așadară nici odată nu va fi mai bine de noi? Ah, dacă oamenii ar avea mereu moartea înaintea ochilor, n’ar răbda cu atâta sclăvie. Parini nu zise nici o silabă, dar’ îmi strînse mâna și mă privia în faţă tot mai adânc. Apoi mă trase jos, par­că ar fi voit a-­mî zice să mă aşez eară lângă el. „Crezi tu, strigă el, crezi tu, că cu toată Condamnarea lui Iaţimirski, înaintea tribunalului Ilfov secţia IlI-a s’a desbătut deja procesul lui Iaţimirski, acusat de sustragere de documente de la Academia Română cât şi de la Museul Na­ţional. A presidat dl Florescu, asistat de dl Sipsom. Dl procuror Alexandru Ionescu a ocupat fotoliul ministerului public. Apărarea a fost representată prin dl C. Hiotu, advocat. La interogatorul luat Iaţimirski recu­noaşte faptele ce i­ se impută, însă lasă a se înţelege, că este un cleptoman. Dnii Bianu şi Tuducescu, martori, au narat faptele astfel cum s’au petrecut. Asupra persoanei lui Iaţimirski, dl Bianu zice că este într’adevăr un savant şi că a fost recomandat Academiei direct din Moscova şi Petersburg, a i se înlesni cerce­tările ştienţifice. Dl procuror Ionescu zice, că Iaţimirski nu e cleptoman, ci hoţoman. Dl Hiotu vorbeşte In modul cel mai elogios despre clientul d-sale, citează nu­­meroasele sale opere de valoare şi zice, că tribunalul nu se găseşte în faţa unui de­­licvent ordinar, a vieţii mele, ce-’mi străbate corpul, e spe­ranţa, să pot lucra ceva pentru eliberarea patriei mele. — El zimbi trist. Când ob­servă că mi­ se înmoie vocea şi privirea­’mi era ţintită la pământ, începu din nou: „Poate aş fi în stare să-’ţi aprind dorul monstru de glorie, pentru întreprinderi mari; dar, crede-mă. Eroii au să mulţumească un sfert al gloriei lor curagiului, două sferturi norocului, şi ultimul sfert crimei lor. Dacă însă de aci înainte te crezi fericit şi crud ca să poţi ajunge această glorie, crezi tu că vremurile acestea îţi vor da mijloacele necesare ? Miseria tuturor secolelor, şi jugul acestei patrii, nu te-au convins încă, că de la proletari nu poţi aştepta nici­odată li­bertate? Cine se amestecă în afacerile unei ţeri cucerite, acela nu ajunge la altă ţintă, decât la ruşinea proprie şi la stricăciunea publică Dacă stă datoria şi dreptul în vârful săbiei, atunci cel tare scrie legile cu sânge şi reclamă jertfa virtuţilor. Ei, şi ce? Po­sezi tu gloria şi importanţa lui Hannibal, care a putut să -şi caute un refugiu în lu­mea întreagă, fiindcă era un inimic al po­porului romanic? — Nu vei fi răsbunat fără pedeapsă. Un tiner drept şi înfocat, dar, sărac şi nepricugetat ca tine, va fi nu totdeauna maşina oamenilor de partid, sau jertfa celor puternici. Şi dacă te poţi DIN ROMANIA Tribunalul, după o scurtă deliberare condamnă pe Alexandru Iaţimirski la „trei, luni de zile de închisoare. EVENIMENTELE DIN FRANCIA. Procesul Dreyfus. Despre cele petrecute în şedinţa de Luni întregim depeşa noastră de oricu ur­mătoarele amănunte: Pe timpul supendămi şedinţei îndată la începutul ei, în urma ştirei despre aten­tatul în contra lui Labori, s’au petrecut în sală mai multe scene violente între ziariştii, dreyfusişti şi antidreyfusişti ; erau să se întâmple şi încăierări, dacă nu interveniau gendarmii şi nu le luau ziariştil­or bastoanele umbrele şi alte asemenea. Din confrontarea lui Mercier cu C. Perier mai reproducem unele incidente mai marcante; astfel: Presidentul tribunalului întreabă pe C. Perier: Oare gen. Mercier ţi-a caracterisat documentele amintite în borderou ca im­portante ? C. Perier: întru­cât îmi aduc aminte, el mi-a declarat, că documentele acelea n’au ceva importanţă mare pentru apăra­rea țerii. Mercier: Dar eu rămân pe lângă aceea, că eu nu m’am putut pronunţi astfel cătră presidentul Republicei. C. Perier: Eu Insă adaog, că genar. Mercier mi-a mai spus, că este deajuns a opera câteva mici schimbări în ministerul de resbel, pentru a face ca documentele amintite în borderou să fie pe deplin fără valoare (sensaţie îa public). Mercier : Cred, că dl C. Perier rătă­ceşte, sau nu m’a înţeles bine. XIn membru al tribunalului: Ce fel, doară cei de la ministerul de resbel Iii per­du eră atunci cu desevîrşire capul în ur­ma descoperirii borderoului ? (Mişcare extra­ordinară în toată sala.) Mercier: Aceea nu, dar noi am privit situaţiunea ca foarte gravă. Cătră sfîrşitul ascultării acesteia, C. Perier încă odată protestează şi cere des­luşire privitor la scrisoarea lui Dreyfus pu­blicată în ,L’ Eclair‘ şi în care osânditul spunea, că fostul president al republicei ÎI promitea ceva ce nu tndeplinise. Manuscrip­tul scrisorii acesteia ajunsese adecă In mânile gener. Mercier. Apărătorul Demange dă desluşiri cuvenite şi explicite, în care se învinovăţeşte pe sine de neînţelegerea ivită şi astfel C. Perier la urma urmelor se de­clară satisfăcut. Fostul ministru de resbel Cavaignac (civiliat) încă depune pasiune destul de lungă în care într’altele declară de „impo­sibil, ca tradarea să fi fost pornit dela Es­terhazy, chiar şi pentru caşul, că borderoul să fie din peana lui Esterhazy, deoare­ce zice, aceste ar fi putet lucra numai ca om mijlocitor sau cel mult ca complice“. E susţine într’o funcţie publică, fără să te pătezi de murdăria comună, oh, atunci te vor preţui colosal, dar’ mai târziu te vor strica desigur prin pumnalul nocturn al calom­niei ! închisoarea ta va fi părăsită de prie­tenii tei şi mormântul tău abia va fi în­vrednicit de un suspin tainic. — Dar’ să presupunem caşul, să învingi atotputernicia străinilor, răutatea concetăţenilor tei, stri­­căciunea timpului,­şi aşa îţi ajungi scopurile, spune, ai vrea tu să verşi tot sângele, cu care trebue să te apropii de o republică nouă? Ţi-ai arde tu casa cu torţele răs­­boiului civil ? Ai uni partidele prin puterea groazei ? Ai şterge opinia prin moarte ? Iţi vei ajuta tu fericirea prin executare? Dacă însă ai vrea să păstrezi calea de mijloc, unii te vor afurisi ca pe un de­magog, alţii ca pe un tiran. Iubirea mulţimii e scurtă şi fără no­roc. Judecă m­ai mult, după fericire, de­cât după intenţiile bune, o crimă de folos o numeşte virtute şi dreptatea care-i strică, o numeşte frivolitate. Ca să-i câştigi apro­barea, trebue s’o ţii mereu în frică şi tot­odată s’o îngraş! şi s’o înşeli. Şi aceasta ar mai merge. Dar’ ai putea tu dacă mândria ta ai rosfoi peste norocul tău ne­măsurat, să ţi înăbuşi plăcerea pentru pu-

Next