Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)
1899-10-14 / nr. 198
REDACȚIA Arad, Str»_Aulich (Adam) Abomentul Pentru Austro-Ungaria de un an fl. 10; pe l., an fl. 5; pe Vi de an fl. 2.50 pe 1 lunS fl N-rii de Duminecă pian A_2.— i’Vwir»I România fi strUzn.u.z. pe iui 40 frâna. ■/.MiHsr.npte ou se înapoiaii. 198 ism Joî 14|26 Octomvrie ABMH4Î3XRATM Arad, Str. Aulich (Adlas* t HsrssRTîpwa-K a* a fit garmom. prtcna -tral* 7 cr.; a dojsua oară 6 cr. . a treia-oarfi 4 cr. iji timbr de 30 cr. de fierar* catkuns. Atât abonamentele uit și îs^erțiuniie sbat * plăti Înainte In Arad. Perişori neîraacat« aur prunes' 4 Si dacă nu vrea ?! * Dl Coriolan Brediceanu trece în Banat drept bărbat nu numai inimos, dar şi inteligent. Cât despre spiritul d-sale, are aproposuri, cari circulă prin toate părţile ungurene şi bănăţene. Nu ştim deci cărei împregiurări să-i atribuim naivitatea manifestată în şedinţa dela 13 Oct. n. a congregațiunei dela Lugoj. Să fie oare versta d-sale, care s’apropie d’a bătrânilor ? ! Nu se poate, căci d sa este încă destul de viguros. Să fie încrederea ce o are în guvernul Széli ? Nu știm și nici nu cercetăm. înregistrăm numai următoarele cuvinte ale onoratului advocat din Lugoj : „ ... am aşteptat şi aşteptăm, ca guvernul din propria sa iniţiativă să devi ture aeste ordinaţiuni ilegale şi anti-constituţionale (e vorba despre ordinaţiunile prin cari comitetul naţional e disolvat), dar timpul trece şi alegerile viitoare tot mai mult se apropie. La cas dacă aşteptarea noastră va fi zadarnică, îmi voiu lua voie la proxima ocasiune a face propunere concretă pentru ca onorata congregaţie, prin ConellS, să se adreseze către guvernul ferii pentru revocarea ordinaţiunii.“ Şi dacă guvernul nu vrea să revoace ordinaţiunile, ce să facem ? Iată întrebarea la care nici dl Bredicianu, nici protectorii d-sale din Sibiiu nu vreau ori nu pot să respundă. Noi întrebăm însă, că peste tot, ce rost au avut cuvintele de mai sus ale d-lui Brediceanu? Cum să fie d-sa aşa de naiv şi să creadă, că se va găsi guvern maghiar, care din propria sa iniţiativă, să revoace ordinaţiunile miniştrilor Hieronymi şi Perczel . Dar dacă d-sa aşteaptă ca guvernul din propria sa iniţiativă, să instaleze iarăşi pe dl Raţiu în scaunul presidenţial, din care de altfel dl Mocsonyi îl scosese încă la 1890, de când n’a mai voit să recunoască nici un comitet, atunci ce înţeles are hotărîrea luată în conventicolul sibian dela 1 Oct. de a se interveni pe lângă guvern, prin dl Iosif Galu, să revoace ordinaţiunile ? Admiram de altfel răbdarea d-lui Brediceanu, şi după o aşteptare zadarnică de cinci ani d sa tot mai speră să afle un guvern, care să revoce ordinaţiunile şi mai acordă încă guvernului actual câteva luni de credit; numai dacă nici până atunci nu va revoca ordinaţiunile, dl Brediceanu ameninţă că va veni cu o „propunere concretă“... Ne închipuim că bărbaţii de stat maghiari vor fi zîmbit cu deosebită satisfacţiune, aflând despre această naivitate a unui Român verde, de altfel, ca dl Brediceanu... Ei îşi vor fi zis, apoi cu asemeni fruntaşi nu e greu de scos la capăt, căci trăind ei nn... închipuiri, va trece mult până vor şti sft umble cu siguranţă pe terenul atât de dificil al politicei. Şi va fi zimbit, desigur, şi fişpanul. Cum adecă? Dl Brediceanu în proxima şedinţa congregaţională crede că va găsi oameni, cari să-i voteze „propunerea concretă“? Cine poate crede asemenea lucru? Dar chiar când noi Românii am fi luptat cu toată vigoarea pentru a ne face majoritatea în congregaţiunile comitatelor româneşti, ş’atunci fişpânui ar şti să zădărnicească luarea ori cărui conclus superator pentru guvern. Ş’apoi chiar ajungând câteva conclusiuni de felul acesta la guvern, resultat practic ele desigur că n’ar avea. Să aşteptăm până ce guvernul se va îndura să asculte ,,condlusul“ luat în urma ,,propunerei concrete“ a d-lui Brediceanu, ar fi o naivitate. Asta în așteptarea „momentului oportun“, ar fi să lipsim de la îndeplinirea celei mai sfinte datorii: a nu î ceta o singură zi să luptam pentru drepturile naţionale. A căuta să ne achităm cu câte o vorbire în congregaţie, e sa fim comozi... Dar să mai aşteptăm ceva de la... vifleimuri naţionale, ca cele înscenate la Sibiiu, ar fi să ne dovedim lipsa de maturitate politică. Nu, vreme de perdut nu este, ci răşună să aprindem să se curăţe odată atmosfera!] Folosirea steagurilor. Sencficioasa ,Magyar Nemzet“ de luni seam, 23 Oct. serie : ..In ministerial de interne se pregăteşte un proiect de lege, al cărei scop este regularea definitivă a chestiunei steagurilor. Ideia conducătoare a proiectului de lege va fi, ca simbolul, unităţii statului ungar (maghiar ?) şi al unităţii politice a naţiunei să fie validitat în toată anul însemnătate, pe toată linia (?) şi între ori şi ce împregiurări. Bineînţeles, că proiectul de lege va respecta, pe lângă steagul ungar (maghiar?) şi culorile comitatelor, oraşelor, ale altor corporaţiuni, etc., care (culori) pot să fie deasemenea scoase (kitűzhetők) pe lângă culoarea naţională (?). In legătură cu această ideie stă şi disposiţiunea, care se referia, în timpurile de pe urmă, mai ales la oraşul Braşov. Nu s'a întimpat nici un fel de revocare a ordonanţei (a zis-o şi reprobat-o asta „Bud. Hirl.“, de Dumiminecă, 22 c. 8. „Tr. P.“), ci simplu s'a constatat, că deoarece roşu-vânăteşte culoarea oraşului Braşov, acest steag încă poate fi înfipt. De altmintrelea proiectul de lege va fi gata cât de curând.“ Oricât de neîngrijită să fie redactarea notiţei acesteia semioficioase, totuşi dăm cu socoteală, câ şi ce vrea să spună şi când vom ave Înaintea ochilor însuşi proiectul de lege, vom explica spre conformare rostul şi însemnătatea lui. Cărăuşitul (Ag.) Din regulamentele despre cărăuşitul la alegeri, votate de cătră majoritatea congregaţiilor comitatense, reiese clar intenţia contrară intenţiunei legislatorului, care ar fi: a înfrâna corupţia cel puţin pe acest teren, dacă nu s’a îngrijit de înfrânarea ei şi pe terenul „îndopării cu mâncări şi beuturi, pe când tendinţa elicelor comitatense, supâne în comitetele permanente şi în congregaţiile peste tot, este a face, prin taxe urcate de cărăuşie, ca pe deoparte numai plutocraţia lor să poată concura la alegeri cu candidaţii ei, iar pe de alta puterea din centru, care dispune de budgetul ţării. Căci, dacă taxele acelea urcate ar rămâne aşa neschimbe, cum ele au fost votate, atunci simplu numai cărăuşitul alegătorilor la locul alegerii ar costa 8—10 mii de floareni, ba şi mai mult. Unde mai rămân apoi celelalte „cheltueli constituţionale“, care „nu cad în cadrul legii V din 1378 (penale) şi alelul 3 al legii de faţă“, adecă: „întreţinerea trebuincioasă permisă“ şi „steaguri sau alte semne“ ? Congregaţia comitatensă Timişană voeşte întrucâtva să delature pericolul de corupţie pe canalul cărăuşitului prin aceea hotărîre a sa, ca transportarea alegătorilor să se îndeplinească pe socoteala comunelor, precum am arătat erl. In teorie şi dacă s’ar practica în mod conştiinţios aceasta regulare a carauşitului electoral, ar prezenta negreşit o îndreptare materială, dar mai ales morală în dublă direcţie : pe o parte ea ar descărca pe candidat de grija speselor de cărăuşie, astfel că ar putea păşi şi oameni neaparţinători plutocraţiei, iar pe de alta ar dispare una din „cheltuelile constituţionale“, în schimbul căreia alegătorii se cred recunoscători şi legaţi de cutare candidat. Repetesc, că, în teorie ar sta lucrul astfel, în praxa însă şi această regulă ar pute fi eludata aşa, că antistia comunală, la poruncă de sus, n’ar găsi destule căruţe pentru candidatul combătut de stăpânire, sau numai nişte hodoroage stricate, cu gloabe bătrâne de cai, care apoi, cu toată rîvna sinceră ori prefăcută a cărăuşului, s’ar îngriji, ca alegătorii oposiţionali să ajungă la alegere, numai după isprăvirea ei. Căci nu textul, litera legilor, fie ele cât de bune, frumoase şi la înălţimea progresului omenirii, hotăresc şi pornesc înainte bunăstarea şi propăşirea intelectuală-morală a poporaţiunii, ci modul, gradul de conştiinţă cu care ele sunt aplicate. De multe ori o lege în sine imperfectă, dar, aplicată conştiinţios, cu simţ pen- tru morală, poate aduce mai mult folos decât o lege cât de frumos textuală şi sunătoare, luată din cea mai celebră legislaţiune, dar în pradă călcată în picioare şi batjocorită. In congregaţia comitatensă din Arad, ţinuta la 18 c., cei doi membri romani ai ei, părintele Mangra şi Dr. Suciu, au aruncat lumină vie asupra psihologiei şi „economiei“ disposiţiunilor despre cărăuşit; au descoperit şi resfirat exact şi în deamănunt scăderile, atât cele de naştere, cât şi cele acute ale legii; au demonstrat plastic urmările ce va ave. Da, foarte bine a zis părintele Mangra, că disposiţiunea aceasta „jigneşte sentimentul cetăţeanului conştiinţios, impunându-l cu de-a sila ca el să fie plătit pentru exerciarea dreptului său şi încă celui mai sfânt, celui mai important. Este un moment umilitor pentru demnitatea alegătorului în această disposiţiune“. Bar’ Dr. Suciu a accentuat, între altele, că ea ,,legalizează formal corupţia la alegeri, ea face pe alegător a nu-şi îndeplini cel mai sfânt drept al seu cetăţenesc din datorinţă, ci fiindcă i se plăteşte o calătorie, o excursiune. Aceasta este o vătămare din cele mai umilitoare a demnităţii cetăţeanului alegător, o jignire gravă a principiului democratic“. In conglăsuire atât cu expunerile făcute, cât şi peste tot cu principiile şi garanţiile unor alegeri curate, dl Mangra, a propus, car’ dl Dr. Suciu ’şi-a însuşit şi cu argumente convingătoare a sprijinit propunerea, ca congregaţia să înainteze la guvern representaţie, în care s’ar cere modificarea legii în sensul, ca votările să se îndeplinească în fiecare comună acasă, astfel ca alegătorii sâ nu fie expuşi ispitelor de corupţiune, fie prin „taxe de cărăuşit“, fie prin ,,întreţinere trebuincioasă permisă“, fie în sfîrşit chiar pân „steaguri şi alte semne“, cari şi ele ar deveni aşa zicând netrebuincioase, ba chiar fără rost. Cam pe la mijlocul expunerilor dlui Mangra, fişpanul Fábián a crezut de necesar a opri pe vorbitor, alegând, că ele n’ar fi la loc, deoarece conţin critisare a legii, şi zîmbind ca şi când ar fi voit să spună că, şi aşa nu foloseşte nimic, mintea şi înţelepciunea domnesc numai sus în capetele stăpânirii şi eu, ca representant al acestei minţi şi înţelepciuni, basate, bine înţeles, pe putere, ştiu ce fac. Cum s’a întâmplat însă, cum nu, deşi hotărîrea comitatului Şopronului devenise cunoscută prin presă încă la 26 Septemvrie, car’ hotărîrile celorlalte comitate urmau mai în fiecare zi, totuşi contele Apponyi nu s’a simţit îndemnat a se ocupa şi a aduce afacerea pe tapet numai în ziua de 19 Octomvrie, când se ţinea congregaţia comitatensă aradană. In şedinţa din aceea zi a comisiunei parlamentare pentru revizuirea regulamentului Dietei, contele Apponyi a criticat aspru taxele de cărăuşie stabilite de comitate, declarând, că a voit să ceară lămuriri în privinţa aceasta ministrului de interne Széll. De ce nu s’a simţit îndemnat şi inspirat Apponyi cel puţin cu o zi mai înainte? la alegeri. iii.