Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)
1900-01-01 / nr. 1
Anul IV Np. 1 AKAD. gÍMBÁTÁ 1|13 IANUARIE 1900 ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 INSERŢIUnILE : de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 60 bani de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. REDACȚIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMEMTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe Va an 10 cor.; pe V* de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru Romfinia și etr&inătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază Anul IV. ISfimier de Duminecă Mi?. 1 Biblioteca Meteana ASTRA *P24928* jtr VEACUL NOU. Un veac a trecut earăşi. Un veac. O clipă în noianul nemăsurat al vremurilor de la început. Ce început? Fără început este vremea şi fără sfirşit. Insă cu început este omul şi vieaţa luî, aşadară sfirşit va aveaa început şi neînceput, sfirşit şi nesfîrşit! Unde este mintea, ca să priceapă taina aceasta, unde este lumina, să o lumineze? In vreme curg faptele noastre şi spaţiul cuprinde trupeasca noastră fiinţă. Ce este vremea fără faptele ce se petrec într’însa, ce este spaţiul nemărginit fără minunile, ce cuprinde ? Nimic. Dar’ cum să se petreacă ceva în nimic şi cum să se cuprindă ceva în nimic? Mari sunt minunile tale, Doamne şi ochii priceperii noastre zadarnic pironesc taina fiinţei, că nu o pătrund. Ce se petrece în vremuri şi ce spaţiul cuprinde, sunt lucruri de nimic şi trecâteoare sunt, ca un bob de spumă. Uită ’l, cum străluce în raze de soare, îi privesc şi nu mai este. Că a fost odată nimic şi din nimic toate s’au făcut şi toate se vor face nimic. Din chaosul nepătruns de minte s’a aprins soarele şi lumi au început să alerge în giurul lui, trezite la vieaţă de lumina lui şi de căldura lui. Dar’ soarele se va stînge şi lumile vor îngheţa. A fost şi nu-i. Ce sunt măririle pământului, şi mândria puternicilor ce este? Piramidele stau reci şi cei ce le-au zidit cu sudoarea feţei lor s’au odienit de veci şi cei ce au poruncit zidirea lor sunt mumii şi prav. Mulţi tari s’au ridicat în lume, de cuvântul lor era poruncă sumedeniilor de popoare şi privirea lor îngheţa sângele celor mici şi slabi. Dar’ tari şi slabi s’au dus şi dimpreună în pulbere s’au amestecat oasele lor. Din isvorul cel nesecat al fiinţi. au izvorît popoare pe pământ şi s’au muncit şi resboit între olaiâ, care să fie stăpân celuialalt? Faraonii mânau în jug miile de oameni şi nu sunt. O, câte popoare au fost şi s’au dus, câte măriri au strălucit şi s’au stîns. Ce cauţi în lumea aceasta? Fericiri. Din munca cea tainică a creerilor a răsărit gândul şi gândirile omeneşti au chibzuit fericirea. Au umblat după ea cu sabie şi foc şi nu o au găsit. Cei din Femeia pe plute şubrede au străbătut marea şi au adunat argint şi aur grămezi, dar fericirea fugia de sclipirea bogăţiilor peste măsură. Invitaţii caută cu luminarea uliţele Troiei şi locul Carthaginei e câmp pentru capre şi vaci. Viaţa Grecilor e goală amintire din cărţi şi mărirea Romanilor e poveste numai. Cei ce au căutat fericirea în lucruri, pe cari le macină vremea, în loc de fericire au simţit goliciune în sufletul lor. 192. Dar iată, la apele Nazaretului apare o blândă lumină. Un om. Nu e puternic şi nu ştie de sabie şi de foc. Palatul lui e bolta cerească, masa lui e malul, prietinii lui sunt pescarii săraci şi fără învâţătură. Blândeţă este chipul lui şi inima lui este bunătatae. Iubire vesteşte ousle necunoscutelor a străbătut lumina priceperii şi totuşi — ce întuneric. Scrutat-au pamentul şi au aflat toate. Mările şi uscatul s’au cunoscut, toate neamurile lumii le ştim din carte. Nu este dobitoc şi pom şi frunză şi iarbă, să nu le cunoaştem. Firea boaelor am învâţat, puterile materiei vântul lui, viaţa lui este credinţă şi ilugesc poftelor noastre, peste noua nădejde şi iubire. Cei rei se turbură mări şi ţâri vorbim deadreptul cu graiul. Toate le cunoaştem, toate le fvim, toate le-am făcut slujitoare fe ce nefericie atâta bunătate şi se îngrozesc, că văd mulţimea celor săraci şi nefericiţi înfrăţindu-se prin iubirea deaproa- micirii noastre şi totuşi pelui. Păcătoşii cer moartea celui suntem, fără prihană şi pe cruce fiul omului. Veacul trecut uitase pe Dumnenu-i blastemă, ci mai vîrtos Tatăluiudeu şi isvorul fericirii îl căutase în se roagă să-l ierte, că nu ştiu, cunoştinţă şi în libertate. Dar’ cunoştinţa arată nemărginirea îngrozitoare şi cu cât priceperea străbate mai adânc în tainele firii, cu atât simte sufletul omenesc nimicnicia sa. Libertatea s’a arătat, ca-i vorbă goală. Ca nu poate să fie libertate trupească cu desăvlrşire, ci libertate adeverata numai tăria nebiruită a credinţei ne dă, ce fac. O, minune ! Cel răstignit pe cruce se face stăpân peste sufletele celor nemângăiaţi şi desnadăjduirea se face fericire. Bogaţii se lapedă de aurul lor şi sunt fericiţi. Bucata din gură flămândul o dă altul flămând şi cereasca fericire se sălăşlueşte în inima lui. Creştinii mor chinuiţi de puterea puternicilor, chinuitorii simţesc noian de dureri în suflet, cei chinuiţi simţesc raiul fericirilor în inima lor. Cunoştinţa nemaipomenită a veacului acum trecut ni-a adus dispreţul vieţii, ni-a adus nesăţioasele pofte trupeşti şi lăpădarea bunătăţilor suDa. Ce se petrece în vremuri din fiinţa omenească. Scârba şi ce spaţiul cuprinde sunt lucruri de lUiae .ne“f. cuPnS Pe M1 Şi ajungând la înălţimi nevisate ale puterii intelectuale, sufletul omenesc a căzut în prăpastia cea mai întunecoasă a nefericirii, nimic şi trecătoare, ca un bob de spumă. Aievea este numai ce simte sufletul nostru. Cogito, ergo sum. Viaţa mea este ceea ce simţesc. Scoateţi din suflet lăcomia şi pisma şi ura,—rămâne dulcea fericire. Ori n’aţi cetit la filosofi, că în lumea aceasta deplină fericire e nădejdea numai? Dar nădejdea se naşte din credinţa şi mama credinţei este iubirea. Nu este bogăţie mare, ca lumea să nu cuprindă una mai mare, nu este putere să stăpânească cu desăvîrşire. Cel ce se satură, se face iarăşi flămând şi dacă ai băut, setea îţi vine ear, numai nădejdea istorică din credinţa întru fericirea de veci te însoţeşte până la ceasul despărţirii de pământ. Cunosc uimitorul avănt al geniului omenesc din veacul ce-a trecut, dar văd nefericirea întovârăşindu-se cu avântul acesta şi mai vîrtoj îmi vin aminte versurile uitatului Depărăţeanu: „Mie daţi-mi valea verde, unde perde omul negrele gândiri, unde-ţi uiţi de infamia şi sclăvia auricelor zidiri*. Un veac a trecut iarăşi. La înălţimi de necrezut ale cunoştinţei a sosit omenimea şi bogăţii necunoscute până aci au căzut pradă poftelor trupeşti, dar la apunerea acelui veac inima mea simte adierea unei lumi noue. Sufletul începe a se întoarce la bunătăţile neperitoare ale credinţei şi la razele fericitoare ale nădejdi răsare veacul nou. Cu ajutorul iubirii deaproapelui adăpaţi-vă nădejdea din isvorul de fericiri vărsător al credinţei. Aşa veacul nou tuturor să vă fie spre bine şi noroc. Christos s’a răstignit pe cruce, dar de atunci fruntea lumii numără anii dela naşterea lui. Mulţi dintre cei lacomi şi răi au luat numele lui în deşert, şi cu viclenie au căutat să facă bâlciu din biserica sfântă. Dar minciuna nu este adevăr şi lucirea odăjdiilor bisericeşti nu este lumina sufletului creştinesc, că Dumnezeu caută cămăruţa ascunsă a inimilor, nu lauda proastă a fariseului. Adeseori a învins răutatea în lume, dar’ învingerea nu este fericire. La începutul veacului, ce am trecut, a’a turburat lumea şi rătăcirea minţilor a chibzuit fericirea fără Dumnezeu. L’au desfiinţat chiar pe Dumnezeu şi în mândria’i proasta înţelepciune a omului a pătruns tainele firii. Mintea omenească a descoperit căile pamântului, pruncii de la școală socotesc depărtările nesămuite ale luceferilor, cărturarii prorocesc întunecimile soarelui și ale lunii pe veacuri înainte, în adâncimi uimitoare Ce este asta? .... * Vasilie Goldiş. Beul acesta se întinde şi printre Români. Preoţii şi învăţătorii, şi peste tot, cărturarii români să ia aminte şi să -şi dea silinţă a scăpa pe ţăranii noştri, mai slabi din ghiarele celui mai fără milă duşman , a beuturii fără saţ! Băutura fără saţ prin unele părţi aduce la sapă de lemn pe nenorociţii ţărani. Spăriate de prejdia nespusă, congregaţiunile comitatelor Sepuş Trencin, Comorn (între Slovacă), Sopron, Vas şi Torontal (între Nemţi) şi Jász Szolnok, precum şi artistiile oraşelor Seghedin, Alba Regală şi Comorn, au înaintat ministerului o rugare, să ia grabnice măsuri pentru lecuirea râului, să facă ceva pentru a stăvili alcoolismul (beţia), căci prin acele locuri poporaţunea s'a dat la beutură în chip înspăimântător. Sate întregi cad jertfă beţiei, iar evreii se îmbogăţesc văzend cu ochii. * “""‘‘“I Mi * 1 Censul electoral. Atragem atenţia tuturor cititorilor noştri şi îndeosebi a frutaşilor de la sate asupra faptului, că în toată ţeara acum se lucrează pentru constatarea în chip oficios a censului care dă apoi cetăţeanului drept de alegător. Lucrarea aceasta a agenţilor din administraţie, rînduită de vicişpan pe temeiul ordinaţiunei ministrului afacerilor din lăuntru ale ţerii, este cu atât mai însemnată, cu cât censul ce se statoreşte acum nu se va mai schimba, ca nainte, în fiecare an, ci va remâne acelaşi până ce vre-o dată s’ar schimba cadastrul. Censul — adecă lista cu arătarea jugerelor ori stângenilor pătraţi cât face censul — de azi încolo şi până la 18 Ianuarie c. va trebui să fie afişat la casa comunală. Dela ziua din urmă încă 8 zile ori şi cine are dreptul să apeleze — la Curte — dacă i s’a făcut vre-o nedreptate. Pe apelată nu se pune timbru şi se va trimite prin oficiul vicişpanului. Cine are atâta păntăni, cât se va arăta că constitue censul (de la 5 jugăre până la 11, căci se schimbă după comitate), are şi drept de alegător. Privitor la censul din Ardeal, n’a apărut încă ordinaţiunea ministerială. SECOLUL TRECUT. la istoria omenirii veacul al XIX-lea a fost timpul până aci cel mai bogat în întâmplări. Ideile luminate, ivite în cultură prin mijlocul veacului al 18 lea, produseră mişcări considerabile în sinul popoarelor europene. Măreaţa luptă pentru libertate a coloniştilor englezi din America, isbânda acestei lupte şi organisarea Statelor Unite pe temeiuri cu desăvlrşire liberale, au produs în Europa dorinţe politice, cari erau în desăvîrşită contrarietate cu lumea veche. Cu deosebire în Francia lumea veche sta absolut în nemişcare faţă cu dorinţele masselor, dorinţe, ce erau resultatul desvoltării fireşti a omenirii. In Anglia deja de o sută de oră domina guvernamentul constituţional, în Prusia marele Fridric alll-lea pronunţase cuvintele: „în ţeara mea fiecine se poate ferici după fasonul său*, în Austro- Ungaria domniile luminate ale Măriei Tereziei şi Iosif al II-lea umpluse inimile claselor desmoştenite cu nădejdi fericitoare, chiar în Rusia Cathirina II a stăvilea tot mai mult privilegiile boereşi şi căuta să uşureze soartea nefericiţilor ţărani. In Francia însă clasele privilegiate de organisaţia feudală pare că pe întrecute se insurau să stoarcă măduva celor fără drepturi politice. Resistenţa aceasta a feudalismului în Francia produse în sfirşit revoluţiunea franceză. Cu revoluţiunea franceză însă se în