Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)

1900-01-01 / nr. 1

Anul IV Np. 1 AKAD. gÍMBÁTÁ 1|13 IANUARIE 1900 ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 INSERŢIUn­ILE : de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 60 bani de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. REDACȚIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMEMTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe Va an 10 cor.; pe V* de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru Romfinia și etr&inătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază Anul IV. ISfimier de Duminecă Mi?. 1 Biblioteca Meteana ASTRA *P24928* jtr VEACUL NOU. Un veac a trecut earăşi. Un veac. O clipă în noianul nemăsurat al vremurilor de la început. Ce în­ceput? Fără început este vremea şi fără sfirşit. Insă cu început este omul şi vieaţa luî, aşadară sfirşit va aveaa început şi neînceput, sfirşit şi nesfîrşit! Unde este mintea, ca să priceapă taina aceasta, unde este lumina, să o lumineze? In vreme curg faptele noastre şi spaţiul cuprinde trupeasca noastră fiinţă. Ce este vremea fără faptele ce se petrec într’însa, ce este spaţiul nemărginit fără minunile, ce cuprinde ? Nimic. Dar’ cum să se petreacă ceva în nimic şi cum să se cuprindă ceva în nimic? Mari sunt minunile tale, Doamne şi ochii priceperii noa­stre zadarnic pironesc taina fiinţei, că nu o pătrund. Ce se petrece în vremuri şi ce spaţiul cuprinde, sunt lucruri de ni­mic şi trecâteoare sunt, ca un bob de spumă. Uită ’l, cum străluce în raze de soare, îi privesc şi­­ nu mai este. Că a fost odată nimic şi din nimic toate s’au făcut şi toate se vor face nimic. Din chaosul ne­pătruns de minte s’a aprins soarele şi lumi au început să alerge în giurul lui, trezite la vieaţă de lumina lui şi de căldura lui. Dar’ soarele se va stînge şi lumile vor îngheţa. A fost şi nu-i. Ce sunt măririle pământului, şi mândria puternicilor ce este? Pira­midele stau reci şi cei ce le-au zidit cu sudoarea feţei lor s’au odie­nit de veci şi cei ce au poruncit zidirea lor sunt mumii şi prav. Mulţi tari s’au ridicat în lume, de cuvântul lor era poruncă sumedeniilor de popoare şi privirea lor îngheţa sângele celor mici şi slabi. Dar’ tari şi slabi s’au dus şi dimpreună în pulbere s’au amestecat oasele lor. Din isvorul cel nesecat al fiinţi.­ au izvorît po­poare pe pământ şi s’au muncit şi resboit între olai­â, care să fie stă­pân celuialalt? Faraonii mânau în jug miile de oameni şi­­ nu sunt. O, câte popo­are au fost şi s’au dus, câte măriri au strălucit şi s’au stîns. Ce cauţi în lumea aceasta? Fe­riciri. Din munca cea tainică a creerilor a răsărit gândul şi gân­dirile omeneşti au chibzuit feri­cirea. Au umblat după ea cu sabie şi foc şi nu o au găsit. Cei din Fe­meia pe plute şubrede au străbătut marea şi au adunat argint şi aur gră­mezi, dar fericirea fugia de sclipirea bogăţiilor peste măsură. Invitaţii caută cu luminarea uliţele Troiei şi locul Carthaginei e câmp pentru ca­pre şi vaci. Viaţa Grecilor e goală amintire din cărţi şi mărirea Roma­nilor e poveste numai. Cei ce au căutat fericirea în lucruri, pe cari le macină vremea, în loc de fericire au simţit goliciune în sufletul lor. 192­. Dar iată, la apele Nazaretului apare o blândă lumină. Un om. Nu e puternic şi nu ştie de sabie şi de foc. Palatul lui e bolta cerească, masa lui e malul, prietinii lui sunt pescarii săraci şi fără învâţătură. Blândeţă este chipul lui şi inima lui este bunătatae. Iubire vesteşte ou­sle necunoscutelor a străbătut lumina priceperii şi totuşi — ce întuneric. Scrutat-au pamentul şi au aflat toate. Mările şi uscatul s’au cunoscut, toate neamurile lumii le ştim din carte. Nu este dobitoc şi pom şi frunză şi iarbă, să nu le cunoaştem. Firea boa­­elor am învâţat, puterile materiei vântul lui, viaţa lui este credinţă şi­­ ilugesc poftelor noastre, peste noua nădejde şi iubire. Cei rei se turbură mări şi ţâri vorbim deadreptul cu graiul. Toate le cunoaştem, toate le fvim, toate le-am făcut slujitoare fe­­ ce neferi­cie atâta bunătate şi se îngrozesc, că văd mulţimea celor săraci şi neferi­ciţi înfrăţindu-se prin iubirea deaproa- m­icirii noastre şi totuşi pelui. Păcătoşii cer moartea celui suntem, fără prihană şi pe cruce fiul omului. Veacul trecut uitase pe Dumne­­nu-i blastemă, ci mai vîrtos Tatălui­­­udeu şi isvorul fericirii îl căutase în se roagă să-l ierte, că nu ştiu,­­ cunoştinţă şi în­­ libertate. Dar’ cu­noştinţa arată nemărginirea îngrozi­toare şi cu cât priceperea străbate mai adânc în tainele firii, cu atât simte sufletul omenesc nimicnicia sa. Libertatea s’a arătat, ca-i vorbă goală. Ca nu poate să fie libertate trupea­scă cu desăvlrşire, ci libertate ade­­verata numai tăria nebiruită a cre­dinţei ne dă, ce fac. O, minune ! Cel răstignit pe cruce se face stăpân peste sufletele celor nemângăiaţi şi desnadăjduirea se face fericire. Bogaţii se lapedă de aurul lor şi sunt fericiţi. Bucata din gură flămândul o dă altul flămând şi ce­reasca fericire se sălăşlueşte în inima lui. Creştinii mor chinuiţi de puterea puternicilor, chinuitorii simţesc noian de dureri în suflet, cei chinuiţi sim­ţesc raiul fericirilor în inima lor. Cunoştinţa nemaipomenită a vea­cului acum trecut ni-a adus dispre­ţul vieţii, ni-a adus nesăţioasele pofte trupeşti şi lăpădarea bunătăţilor su­Da. Ce se petrece în vremuri din fiinţa omenească. Scârba şi ce spaţiul cuprinde sunt lucruri de lUiae .ne“f. cuPn­S Pe M1 Şi ajun­gând la înălţimi nevisate ale puterii intelectuale, sufletul omenesc a căzut în prăpastia cea mai întunecoasă a nefericirii, nimic şi trecătoare, ca un bob de spumă. Aievea este numai ce simte sufletul nostru. Cogito, ergo sum. Viaţa mea este ceea­ ce simţesc. Scoateţi din suflet lăcomia şi pisma şi ura,—rămâne dulcea fericire. Ori n’aţi cetit la filosofi, că în lumea aceasta deplină fericire e nă­dejdea numai? Dar nădejdea se naşte din credinţa şi mama credinţei este iubirea. Nu este bogăţie mare, ca lumea să nu cuprindă una mai mare, nu este putere să stăpânească cu desăvîrşire. Cel ce se satură, se face iarăşi flămând şi dacă ai băut, setea îţi vine ear, numai nădejdea istorică din credinţa întru fericirea de veci te însoţeşte până la ceasul despăr­ţirii de pământ. Cunosc uimitorul avănt al geniu­lui omenesc din veacul ce-a trecut, dar văd nefericirea întovârăşindu-se cu avântul acesta şi mai vîrtoj îmi vin aminte versurile uitatului Depă­răţeanu: „Mie daţi-mi valea verde, unde perde omul negrele gândiri, unde-ţi uiţi de infamia şi sclăvia au­ricelor zidiri*. Un veac a trecut iarăşi. La înăl­ţimi de necrezut ale cunoştinţei a sosit omenimea şi bogăţii necunoscute până aci au căzut pradă poftelor trupeşti, dar­ la apunerea acelui veac inima mea simte adierea unei lumi noue. Sufletul începe a se întoarce la bună­tăţile neperitoare ale credinţei şi la razele fericitoare ale nădejd­i răsare veacul nou. Cu ajutorul iubirii dea­­proapelui adăpaţi-vă nădejdea din isvorul de fericiri vărsător al cre­dinţei. Aşa veacul nou tuturor să vă fie spre bine şi noroc. Christos s’a răstignit pe cruce, dar de atunci fruntea lumii numără anii dela naşterea lui. Mulţi dintre cei lacomi şi răi au luat numele lui în deşert, şi cu viclenie au căutat să facă bâlciu din biserica sfântă. Dar minciuna nu este adevăr şi lucirea odăjdiilor bisericeşti nu este lumina sufletului creştinesc, că Dumnezeu caută cămăruţa ascunsă a inimilor, nu lauda proastă a fariseului. Adeseori a învins răutatea în lume, dar’ învingerea nu este fericire. La începutul veacului, ce am trecut, a’a turburat lumea şi rătăcirea min­ţilor a chibzuit fericirea fără Dum­nezeu. L’au desfiinţat chiar pe Dum­nezeu şi în mândria­’i proasta înţelep­ciune a omului a pătruns tainele firii. Mintea omenească a descoperit căile pamântului, pruncii de la școală so­cotesc depărtările nesămuite ale lu­ceferilor, cărturarii prorocesc întune­cimile soarelui și ale lunii pe vea­curi înainte, în adâncimi uimitoare Ce este asta? .... * Vasilie Goldiş. Beul acesta se întinde şi printre Români. Preoţii şi învăţătorii, şi peste tot, cărturarii români să ia aminte şi să -şi dea silinţă a scăpa pe ţăranii noştri, mai slabi din ghia­­rele celui mai fără milă duşman , a beuturii fără saţ! Băutura fără saţ prin unele părţi aduce la sapă de lemn pe nenorociţii ţărani. Spă­­riate de pr­­ejdia nespusă, congregaţiunile comitatelor Sepuş Trencin, Comorn (între Slovacă), Sopron, Vas şi Torontal (între Nemţi) şi Jász Szolnok­, precum şi artistiile oraşelor Seghedin, Alba Regală şi Comorn, au înaintat ministerului o rugare, să ia grabnice mă­suri pentru lecuirea râului, să facă ceva pentru a stăvili alcoolismul (beţia), căci prin acele locuri poporaţunea s'a dat la beutură în chip înspăimântător. Sate întregi cad jertfă beţiei, iar evreii se îmbogăţesc văzend cu ochii. * “""‘‘“I Mi * 1 Censul electoral. Atragem atenţia tuturor citi­torilor noştri şi îndeosebi a fru­­taşilor de la sate asupra faptului, că în toată ţeara acum se lucrează pentru constatarea în chip oficios a censului care dă apoi cetă­ţeanului drept de alegător. Lucra­rea aceasta a agenţilor din admi­nistraţie, rînduită de vicişpan pe temeiul ordinaţiunei ministrului afacerilor din lăuntru ale ţerii, este cu atât mai însemnată, cu cât censul ce se statoreşte acum nu se va mai schimba, ca nainte, în fiecare an, ci va remâne ace­laşi până ce vre-o dată s’ar schimba cadastrul. Censul — adecă lista cu ară­tarea j­ugerelor ori stângenilor pă­traţi cât face censul — de azi încolo şi până la 18 Ianuarie c. va trebui să fie afişat la casa co­munală. Dela ziua din urmă încă 8 zile ori şi cine are dreptul să apeleze — la Curte — dacă i­ s’a făcut vre-o nedreptate. Pe apelată nu se pune timbru şi se va tri­mite prin oficiul vicişpanului. Cine are atâta păntăni, cât se va arăta că constitue censul (de la 5 jugăre până la 11, căci se schimbă după comitate), are şi drept de alegător. Privitor la censul din Ardeal, n’a apărut încă ordinaţiunea mi­nisterială. SECOLUL TRECUT. la istoria omenirii veacul al XIX-lea a fost timpul până aci cel mai bogat în întâmplări. Ideile luminate, ivite în cultură prin mijlocul veacului al 18 lea, produseră miş­cări considerabile în sinul popoarelor eu­ropene. Măreaţa luptă pentru libertate a coloniştilor englezi din America, isbânda acestei lupte şi organisarea Statelor­ Unite pe temeiuri cu desăvlrşire liberale, au pro­dus în Europa dorinţe politice, cari erau în desăvîrşită contrarietate cu lumea veche. Cu deosebire în Francia lumea veche sta absolut în nemişcare faţă cu dorinţele masselor, dorinţe, ce erau resultatul desvol­­tării fireşti a omenirii. In Anglia deja de o sută de oră domina guvernamentul con­stituţional, în Prusia marele Fridric alll-lea pronunţase cuvintele: „în ţeara mea fiecine se poate ferici după fasonul său*, în Austro- Ungaria domniile luminate ale Măriei Tere­ziei şi Iosif al II-lea umpluse inimile clase­lor desmoştenite cu nădejdi fericitoare, chiar în Rusia Cathirina II a stăvilea tot mai mult privilegiile boereş­i şi căuta să uşureze soartea nefericiţilor ţărani. In Francia însă clasele privilegiate de organisaţia feudală pare că pe întrecute se insurau să stoarcă măduva celor fără drepturi politice. Resistenţa aceasta a feudalismului în Francia produse în sfirşit revoluţiunea fran­ceză. Cu revoluţiunea franceză însă se în

Next