Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)

1900-11-26 / nr. 220

a Crisa dela Braşov. Se vede cu felul cum consistorul dela Sibi­u — ori mai bine, Mitropoli­tul Meţianu — a căutat să scape de ori­ce responsabilitate In afacerea crisei liceului dela Braşov, a produs acolo o indignare aşa de mare, în­cât a silit până şi pe ,Gazeta* să dea loc unei serii de articole, a căror publicare le începe în numărul ei de erl. Din parte-i „ Gazda* nu-­şi spune nici acum părerea. De, e diplomat dl Aurel Murâşianu. De ce să se strice d-sa cu vlădicii şi mitropoliţii, când e mult mai comod să fii prietenul lor, putând astfel să figureze şi prin ca­taloagele unei sfinte mănăstiri. Iată, de altfel, ce se scrie în ar­ticolul trimis „ Gazetei* de o persoană în curent cu toate fasele acestei crise­ .Cine era chemat să aplaneze această controversă? — De bună seamă nimenea altul, decât Vener. Consistoriu archidiece­­san. Consistoriul era autoritatea chemată a judeca in această cestiune, el care este aşezat peste partide şi care nu poate avea alt­ceva în vedere, decât numai bunul mers al instituţiunilor culturale, ocrotite sub scu­tul bisericei. „Decisiunea în afacerea, despre care e vorba, se impunea de sine. Evident, că Eforia nu procedase destul de corect în şedinţa de alegere din 14 August, deşi §. 40 din Regulamentul des amintit o scusa până la oare­care punct. Forma procedurei din această şedinţă era justificată, dar fon­dul ei nu era un acord cu adevăratele inte­rese ale şcoalei şi cu buna Înţelegere, ce trebue să domnească între conducătorii a­­celuiaşi institut. ,Lucrul acesta trebuia constatat din partea autorităţii superioare confesionale şi greşeala cuprinsă în §. 40 al Regulamen­tului afacerilor interne ale corpurilor ad­ministrative trebuia coreasa, restabiliri­­u-se din nou prada observată la şcoalele române din Braşov timp de 40 ani şi care a susţi­nut atâta vreme bunele relaţiunl Intre di­rectorii gimnasiului şi Intre eforia şcolară. O asemenea resoluţiune dreaptă şi hotărttă ar fi trebuit să mulţămească ambele părţi. Îndeosebi Eforia şcolară nu s’ar fi putut simţi în nici un cas jignită în autoritatea sa, de­oare­ce, cum am amintit mai sus, formal era acoperită prin disposiţiunile §. 40 şi în fine: errare humanum est. »Dar durere ! hotărîrea Ven. Consistoriu din 12 Octomvrie a. c. nu este concepută cu resoluţiunea şi francheţi, ce se aşteaptă cu tot dreptul dela un for superior, ci este ţinută în termeni echivoci şi neclari, aşa încât ceea ce concede într’un pasagiu, mo­difică sau revoacă în pasagiul următor. Se înţelege! Cum era să supere I. P. S. Sa Mitropolitul Meţianu pe părintele Voina, care l-a invitat să sfinţească icoanele reparate de la Stul Nicolae şi i-a dat pentru acest servi­ciu de o oră, suma rotundă de 5000 — zi cinci mii — coroane?! Din jurnalul unui călător siberian. (Continuare.) „Închisoarea, trebue să ştii, stă afară din oraş. O şosea largă trecea pe dinaintea ei. Pe lângă drum strălucia rouă In iarbă, câmpia stătea mare şi, atinsă de o adiere slabă, se mişca Întocmai ca marea tn va­luri; departe, dincolo de râu, foşnia pădu­rea şi cântau şi se bucurau păsfirile — în libertate! Şi când te uitai îndărăt, vedeai cum stă clădirea neagră a temniţei, tristă şi mohorită... »Noapte era, Intunerec, zorile abia se iviau... Dar când tmni zugrăvită In minte, cum cu venirea dimineţei ziua tşi va începe jocul vesel, şi va insufla vieaţă fie­cărei fiinţe de sub bolta cerului, — mi apuca un dor nemărginit. Inima bătea fără popas — afară, afară, In libertate mg chiema... „Dar tml adusei aminte de bătrân. Să-l înşel Intr’adevăr? Mg culcai In iarbă, lipindu-mg de pământ şi zăcui aşa câtva timp; pe urmă mg sculai şi mg în­dreptai spre închisoare. înapoi nu mg uitam. Mg apropiat, ridicai ochii şi mg uitai la turnul acela, In care erau celulele celor în­chişi singuri, pe fereastră văzui pe bătrân şezând şi urmărindu-mg cu ochii. „In timpul zilei mg strecura i car la dînsul şi-i povestii că făcusem totul după dorinţa lui. Ei, îţi mulţumesc, prietene, —zise el vesel, — mi-ai făcut un bine şi n’o să ţi-l uit cât voiu trăi. Dar n’ai avut de loc poftă să-ţi dăruieşti libertatea ? Şi zicând asta, zise. O, mare poftă am avut !—zisei eu. Cred şi eu ! — rgspunse el. Şi pentru ce adecă ai ajuns aici? — mă întreba. Pentru nimic, — rgspunsei eu, — numai din prostia mea. „El clătină din cap. Aicl — zise el — nici nu trebue să te privească cineva. Dumnezeu ţi-a dat putere şi o vârstă fragedă de bărbat; nu mai eşti copil şi totuşi, afară de prostii, n’ai făcut nimic In vieaţă şi nici nu cunoşti lumea asta. Acuma şezi aici — ce ai câşti­gat cu asta ? Ia lume e pgcatul, dar şi scă­parea e tot In lume! ,— Prea multe pgcatel — răspun­sei eu. *— Dar aici sunt oare puţine pgcate? Numai oameni fără simţiri şi proşti sunt aici. Ai pgcăiuit oare mal puţin aici şi te-aî pocăit destul? Te căieşti de pgeatele săvîr­­şite aici? Mi-e inima aşa de amărttă! „— Amărîtă? şi de ce? — singur nu ştii. Asta nu e căinţi Căinţa adevărată e dulce. Ascultă i - ţi voiu spune eu şi nu uita: fără pgcat e numai Dumnezeu ; omul e din fire păcătos şi numai prin pocăinţă mate fi scăpat. „Căinţa e urmarea pgcatului şi pgca­tul e tn lume. Dacă nu pgcătueşti, nu te poţi căi şi dacă nu te căeşti, nu poţi fi scăpat. Ai priceput? »Drept să­ţi spun, atunci n’am price­put vorbele astea, atât am înţeles, că vor­bele acelea sunt bune. Afară de asta şi singur mă gândiam mai înainte: ce e vieaţa mea? Toţi oamenii trăiesc ca oamenii;nu­mai eu trăiesc par’că n’aş fi pe lume, ca un fir de iarbă pe câmp, ca un copac în pădure — nu pentru sine, ci pentru folosul altora. Asta, — zisei eu, — e drept. Dacă eu se poate fără păeat pe lume, dar de trăit trebue să trăiască omul şi nu aşa să se târăe prin viaţă ca mine. Dar cum să trăiesc nu ştiu. Şi pe urmă, când îmi vor da drumul din închisoare? Asta e treaba mea, — zise bătrânul, — eu m’am rugat pentru tine, ca să-ţi pot scoate sufletul din Intunerec la lumină... îmi figăduieşti să mă asculţi? atunci îţi voiu arăta drumul spre căinţă şi izbăvire. Făgăduiesc, — zisei eu. Şi mi o juri? Jur. ,Și jurai, pentru că omul acesta pu­sese stăpânire pe trupul și pe sufletul meu. Dacă mi-ar fl poruncit să lntru In foc, — aș fl Intrat. »Eu credeam tn omul acesta. Odată un arestant îmi zis : — Ce te tai după ciungul ăsta? Nu căuta că el vrea să Intre de viu In raiu; mâna i-a fost sfărtmată ca puşca de un boier cu prilagiul unei hoţii... Eu nici nu-1 ascultai, cu atât mai puţin, cu cât vorbia din beţie şi eu nu pot să sufer pe beţivi. II întorsei spatele. — Atunci du-te naibei, prostule !­ îmi strigă el. Şi acuma sunt silit să spun: — Avea dreptate: a fost om deştept, deşi beţiv. „Curând i­ se făcu ciungului o uşurare, îl scoaseră din celula singuratică In sălile comune, unde şezu împreună cu noi cela­­lalţi. Totuşi el se ţinea de-o parte. Când arestanţii începeau să glumească cu dînsul sau pe socoteala sa, el totdeauna le opu­nea o tăcere neîntreruptă. Numai o privire te arunca, dir­ariea căreia cel mai obraznic amuţia. Avea o căutătură rea. După: Vladimir Korolenko. (Va urma). Prea târziu!... . Telegraful Român, în numărul său de ei, publică următoarele rânduri ascunse printre noutăţile zilei: „ O revocare. După cum suntem infor­maţi, cartea : Imitaţiunile lul Ioan I de la Bu­­ceca a fost revocată şi circula­ţiunea ei cu totul sistată*. Ne felicităm, căci fără campania viru­lentă ce am deschis noi şi am dus-o fără preget în contra pornografiilor cavalerului de Puşcăria, desigur, archimandrite Puşca­­riu, fratele­­imitaţiunilor* pornografice. Încă multă vreme era să întrebe pe toţi preoţii şi învăţătorii cari merg la Sibiiu in vre­o daravere pe la consisture .Da poeziile la frate-meu le ai ?*... îndeosebi preoţii cari se duc să ia ajutorul de stat ar fi fost prinşi să plătească nu numai singhelil, ci şi opera lui loan dela Buceci. De asta din urmă i-am scăpat. S­e­­răm că vom face Insă să li se retrimită şi taxele ce li­ s'a perceput pentru liste pre­tinse singhelil. De altfel şi cartea se retrage prea tâ­ziu: ea a compromis deja temeinic pe autor. ♦ Aflăm de altfel că pentru a nu i­ se mai pută formula Învinuirea că-l protejează pe Voina pentru cele 5000 coroane I. P. S. S. Mitropolitul Meţianu este decis a da suma întreagă mesei studenţilor... Dacă ştirea se va confirma, vom fi cel dintâiu cari să felicităm pe generosu prelat din România. Incuragearea lucrului manual în şcoale. Societatea ştiinţifică literară „Tinerimea Română“, care a dat prima impulsiune de em­ulaţiune a lucrărilor manuale în şcoalele primare, profesionale şi normale, în şedinţa de la 4 Noemvre a. c., ca consecvenţă de­­claraţiunei făcute în congresul corpului di­dactic primar, a luat laudabila hotărâre să înfiinţeze la Bucureşti un bazar naţional, unde să se poată desface toate produsele de ace­l soiu din ţară. Premiile şi încurajările ce a dat şi dă acea societate celora ce fac lucrări manuale, sunt prea mici în raport cu încuragarea ce le va veni când produsele lor se vor putea desface un bazar. Cu modul acesta socie­tatea dă un mijloc de existenţă populaţiunei rurale şi încuragează industriele mici na­ţionale. Spre acest scop în şedinţa din arătata zi a ales o comisiune compusă din d-nul: Teodor D. Speranţă, Nicolae S. Dumitrescu, Christu S. Negoeacu, Constantin C. Popovici- Taşcă şi Marin P. Alexandrescu, ca să stu­dieze chestiunea şi să presinte un raport amănunţit. N’avem de­cât să arătăm felicitările noastre Societăţii „Tinerimea Română*, care după cum se ştie de 23 de ani luptă ne­contenit şi pe toate căile la propăşirea cul­turală a neamului Românesc. -40§§] ŞOAPTE Gânduri. Cu capul în palme, pisc în lumea gân­durilor mele; şi cu cât pătrund mai adânc în acea lume fermecătoare, cu atâta simt cum lumea reală cu uriciunile ei dispare, şi pere cu desăvârşire pentru mine. Acum mă simt bine. Nu me mai alterează răutatea oameni­lor , nu mă mai indignează uneltirile infame, nu mă mai supără presa de toate zilele şi nu mai simt durerile şi regretul că m’am năs­cut om. Şi unul câte unul din camarazi şi prie­tenii mei din copilărie se arată zimbind. Ce dulce zimbiţi, voi dulci iluştrii şi cum plecaţi mai departe! Ştiţi când ne ju­cam împreună şi trăiam ca fraţii ? Fi­ţi ? Ce râdeţi şi fugiţi ? Voi aţi rămas tot tineri şi frumoşi dar eu am îmbătrânit. Mergeţi, mergiţi dulci Huşii sburaţi şi fericiţi pe alţi, eu rămân singură cu gându­rile mele. Antiep. Noutăţi Arad, 8 Decemvrie n. 1900. Ştiri militare. Feciorii româi din garnisoana locală, după­ ce Mercur şi Joi­a şi-au mărturisit păicatele, ei (7 Dec. n.) au fost împărtăşiţi cu taina sfintei cuminecături în biserici catedrală. La îndeplinirea actului re­­ligios s’au presintat toţi feciorii no­ştri din garnisoană In plinâ paradi sub conducerea oficerilor de inspecţie şi în sunetul musicel militare. înregistrăm cu mulţămire acest fapt, care şi de astă-dată s’a îndeplil­nit In urma disposiţiilor Escelenţai Sale d-lul comandant al cetăţii, Hieronymi In Arad. Deputatul Aradul­­ui, fostul ministru la interne, Hieronymi Károly, a sosit erl seara la Arad, întimpil nat la gară de mai mulţi membri al clubul­­ui .liberal* din loc. Mâne, Duminecă Inai­­nte de ameail, dînsul îşi va ţină darea de­ seamă înaintea alegătorilor în sala de la ,Ho­­tel central* şi seara ’i­ se va da, tot acolo, un banchet, ear’ Luni dimineaţa se va reînt­­oarce la Budapesta. Nouile alegeri. Ziarele maghiare dai toate ştirea, din îsvor sigur, că ciclul actual al parlamentului se va închide în primul păi trai al anului viitor, car’ noile alegeri s’­ vor ţină deja In primele zile ale lunii April­­ie, In ţeara întreagă. * Pentru veduva Mihăileanu, Jfi­­nistrul instrucţiunel publice a Român­e­ a pregătit un proiect de lege pentn acordarea unei recompense naţionale, în sumă de 400 lei lunar, văduvei profe­­sorului Ştefan Mihăileanu, jertfă a pa­­triotismului său şi a banditismului bul­­găresc. E de prevăzut, că parlamentul va primi proiectul prin aclamaţiun­e ca semi, de pietate pentru memoria lui Ştefan Mi­hăileanu.* Rectificare. In corespondenţa publicată In numărul nostru trecut, sub titlul :„ pri­mejdie*, a fost învinuit de slăbiciune, în apărarea şcoalei noastre din Dumbrăviţa preotul Z. Dimitrescu. Informaţi din isvor competent, facem cuvenita rectificare, că din contră, veteranul preot a lucrat cu sporin pentru menţinerea şi asigurarea bunului mers al şcoalei române confesionale gr. of-

Next