Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1901 (Anul 5, nr. 122-243)
1901-11-25 / nr. 220
Anul W* Arad, Duminecă 25 Noemvrie (8 Decemvrie) 1901 220 REDACȚIA Arad, Deák Ferencz-u. nr20 ABONAMENTUL Centru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe 7» aa 10 cor.; pe 10 de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. Ve nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Centru Romania și străinătate pe an 1 400 franci. Manuscripte nu senapolază ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-n urât INSERŢIUNILE : de un şir garmond: prima dată 14 bani; a dona otră 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cătţi Inserţiunile sunt a se plită înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. V. A. Urechiă. „ .............................ferice care, ca tine, piere, s Având o vierţă verdein timpul tinerefei, ,Şi albă ca zăpada în iarna bătrâneţei*. Un mormânt se închide, pentru a se deschide cartea unei vieţi. Cartea unei vieţi, din ale cărei pagini respira podoabele sufletului, iubirea de neam şi patriotismul. Răsfoind filele învechite ale cronicelor române, sorbind căldura inimii marilor cronicari, Vasilie Aleandres . Orechiă a fost dascălul, care de pe catedra universitară, în curgere de aproape o jumătate de veac, a desfăşurat în faţa generaţiilor ce s’au succedat rîvnitoare de carte, adevărul asupra trecutului neamului nostru. Mărirea trecutului şi focul suferinţelor prin care neamul nostru străbătând a biruit veacurile, din tâlcul cronicarilor le-a scos şi cu inima e i românească simţind, a îmbrăcat adevârul în haina luminoasă a patriotismului. Căldura inimei sale pentru neam, avântul juvenil ce şi-a râmas acelaşi până în ceasul din urmă, a grupat în jurul „bâtrânului“ tinerimea, tinerimea setoasă de ideal, tinerimea entusiastă pentru avântul naţioţional. Ca preşedinte al Ligei, V. A. Urechiă a ajuns cunoscut, iubit şi venerat de întreaga românime, — căci n’a fost moment, n’a fost ocasiune îa care vorba fiind de interesele şi demnitatea neamului românesc, de drepturile celor oprimaţi, de avântul celor conştienţi şi de glorificarea eroilor şi mârirei trecute, glasul lui să nu răsune. Chestiunea naţionala română a avut In V. A. Urechiă pe cel mal puternic campion, in congresele internaţionale, în pieptul lui s’au rupt săgeţile vrăjmaşilor perfizi al neamului nostru. Condeiul lul nimic n’a lăsat, nimic n’a iertat celor ce s’au ridicat contra poporului român; ripostările lui au zdrobit pe toţi sîmbriaşii opresorilor. In lumea latină cuvântul lui Urechiă a râmas cel din urmă, In polemicile asupra chestiunel naţionale. Timpul de înălţare a mişcării naţionale, memorabilele meetinguri, răsunetul de peste Munţi a mişcării noastre naţionale, aveau în frunte pe V. A. Urechiă. Entusiastul tinar moldovean, V. A. Urechiă apucase vremuri grele pentru poporul românesc, în vremea de ’nainte de ştergerea Milcovului-hotar dintre ţările surori Muntenia şi Moldova; dat ’i-a fost însă, ca el însuşi în calitate de ministru al regatului român, să depună temelia tabărei tuturor fraţilor, ducând tineri macedoromâni la Bucureşti, pentru a-şi face cultura superioară; aduce astfel, la matca comună, la isvorul tămăduirei naţionale, şi pe cei mai îndepărtaţi fii al neamului românesc. Şi veteranul luptător naţional F. 4. Urechii închide pa vechi ochii, ca preşedinte al Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Asupra mormântului lui să presărăm lacrimi şi fiori, să plăngem pa cel ce a murit şi să slăvim duhul ce a lăsat intre noi. S. Secuh. Unitatea .Unionei ceho-slavice“. Sub acest titlu spumegă „Egyetélés*, îndegerând o ,mare primejdie“. Şi primejdia mare este în faptul, că tinerii slovaci făcând studii la şcoalele cehe, se creşte ointeligenţă panslavă* pentru Ungaria. Dacă în şcoalele cehe se primesc bursieri slovaci, dacă elevi industriaşi slovaci se pregătesc în Bohemia, se săvârşeşte o crimă, se sgită, se trădează, se complotează, încât . Egyetértés* — despereazâ. Şi în faţa acestui atac ,organisat, guvernul Széli nu dă nici un ajutor. Unde vrea ,Egysfé,:és‘ mai mare ,ajutor'1 decât acel' de al cărui savurare 81,vă fiem gre' Zî cu zeile de mii ? * Din Dietă. In ședința dela 5 Decemvrie s’a votat proiectul Indemnității, pe articole, fără discuție; apoi s’a deschis discuția asupra provisoriului finaneisr ungarocroat. Baba Odoa profită de ocasie pentru a ataca pe Croaţi, din causa duşmăniei lor faţă cu şovinismul. Proiectul se primeşte atât la discuţia gneralâ cât şi In desbatera* specială. # Dureri patriotice. In şedinţa de la 3 Decemvrie kossuthistul Komjáthy a ţinut o lungă filipică contra Habsburgilor. Intre altele a zis: „Ori domnii aceştia, pentru că sunt din familie domnitoare, însemnează mai mult decât noi (adecă d’alde Komjâ hyl Red)? Noi suntem mai de mult în ţeara acesta decât ei!... O mulţime de oficeri superiori hot,vezi nu ştiu ungureşte... Avem un rege, împodobit cu coroana 8 tulul Ştefan, dar’ care nu trăeşte In ţeara aceasta, ci eh tuşte in ţeara străină şi ceea ce-’i dă naţia maghiară pentru reşidinţa sa regală. Familia domnitoare nu este prietenă acestei neţuni, membri familiei de Habsburg dispreţuesc pe Maghiari; nu ne invită nici limba şi chiar despre presumptivul moştenitor ştim că nu ştie ungureşte; datări trebue să încredinţăm viitorul acestei ţeri... Politica externă ei o fac, cum lor le place, munca de zeci de ani de zile este făcută pendentă de un capriţiu al celor din familia domnitoare. Ungaria nu o stăpână pe soartea sa ci este aservită capriţiilor şi poftelor Casei Domnitoare... Armată n’avem, pentru că armata numai I tr’atâta este a noastră, întru-cât o susţinem din truda sângeroasă a feţei noastre şi la primul prilej armata aceasta ar fi care s’ar pune în calea aspireţiunilor noastre11. * In Reichsrathul austriac se urmează deuţiunile asupra unor chestii cari ating interesele naţionalităţilor. Astfel în şedinţa dela 6 Decemvrie s’a discutat asupra propunerii urgente de a se înfiinţa o universitta pentru Slavii sudici. Propunerea a fost susţinută de Sustersic. Stein, Schuchmayer şi Gessmann au provocat mai multe incidente zgomotoase. (*) Ziarele maghiare sunt alarmate, că în comitatul Torontal din Banat „dela ultimele alegeri încoace agitaţiunile naţionale ale Sârbilor, Valahilor şi chiar ale Şvabilor, cari au prins şi el curagiu, au luat proporţiuni îngrijitoare“ . .. Pe Şvabii a întăritat „pangermanul“ Steinacker, care deşi n’a reuşit la alegere, dar a sămănat p’acolo sămânţa naţionalismului, cultivată de altfel cu grije de Korn, redactorul foii germane din Chichinda-mare. Cât despre Sârbi, iată ce scrie „Budapesti Hírlap“ : ,Mult mai primejdioasă este mişcarea Sârbilor, îndeosebi de când laTörök Becse a reuşit candidatul lor Liubomir Pavlovici. El a candidat cu program omrdivnst şi în Dietă stă în afară de partide cu cei patru Slovaci la un loc. Deşi numai el a învins, totuşi jur împrejur, la Chithinda, O-Brcse, în Basica întreagă, pretutindenii Sâibil s'au agitat, au pus candidaţi separaţi şi în întuncirile lor se observă acelaşi spirit ca pe vremea lul Mileticî“ . .. După ce corespondentul numitului ziar spune că Sârbii ţin conciliabule secrete, că împart portretul ţarului şi alte lucruri cari primejduiesc existenţa statului, îl dă cu „magyar lampezme“, cerând în numele acestei gogoriţe să se aducă Unguri, colonişti, în aceste părţi expuse,, că altfel e gata pescolo cu naţia lui Árpád... Dovadă, scrie numitul ziar: „La alegerea pentru congregaţia comitatensă în toate comunele candidaţii şerbi patrioţi au fost trântiţi şi s’au ales cel mai săbat ci omladinişti Apărătorii ideii de stat maghiar precum şi cărturarii maghiari de aici, iată deci atacaţi şi aserviţi chiar în existenţa lor"... Că e o simplă gugumănie a zice că este atacat în existenţă un cetăţean pentru că alţi cetăţeni aleg, conform legii, pe cine vor, asta, credem, nu mai trebue să o spunem. Ascultaţi însă ce mai scrie .Situaţia e aşa, că guvernul trebue să ia cât mal repede şi cât mal energice mâsuri pentru stauirea acestui curent prioritos. Şi asta ar fi însă numai lecuire provisorie, dacă nu vom întări In numer şi avere pe Ungarii din Tőtk Becse. Căci In present, durere, Ungarimea d’aici se pregăteşte să emigreze“... Măi sus s’au cerut colonişti maghiari, dar acum autorul mărturiseşte că Ungurimea de p’acolo se pregăteşte să emigreze... De altminteri chiar statistica oficioasă a arătat, că din Torontal Ungurii emigrează în massă. Şi totuşi „tărturarii“ de p’acolo cer colonişti?! Aceiaşi statistică constată apoi că Românii sporesc! ce deci şoviniştii vor să forţeze o situaţie imposibilă: ca Bănatului să i se dea caracter maghiar? Dar pe acolo Ungurii nu pot să trăiască decât cel mult ca satrapi, mari proprietari ori pensionari... Dar aceste posturi li-au ocupat ei de mult, aşa că în comitatul seasta mare abea mai găseşti vre-un slujbaş nemaghiar. Dl N. Iorga şi tinerimea noastră. .. Tinerimea noastră poate fi mândră de elogiosul certificat ce ni-l dă savantul profesor. Şi e incontestabil, că părerea exprimată este conform cu adevărul: tinerimea noastră universitară este de fapt un element sănâtos şi este pătrunsă de frumoase idealuri. Idealismul tinerilor noştri însă are mai mult forma sa primitivă, determinat de impresia momentului, isbucnind uneori în modul descris, în manifestaţii cu cântece sentimentale. Totul e vag în vrerile şi acţiunile ei; toată vieaţa ei este o orbecare pe dibuite; lipseşte ţinta fixă, lipsesc căile clar concepute. E cert, că tinerimea generaţiilor trecute, deşi crescută în condiţii mai desavantagioase, era mult superioară tinerimea de astăzi. Odinioară Transilvania era pepiniera, din care esteu conducâtorii intelectuali al românismului de pretutindeni. Dar, dacă sutele de dascăli ardeleni, dela Lazăr până la cel de astăzi, au reuşit să clădească edificiul culturei noastre naţionale, ei n’au făcut-o prin declamari de trase ocasionale, nici prin emoţionata căutare a imnului, nici prin depeşe de aderenţă sau de desavuare după calapodul de astăzi, ci prin păşirea hotărîtă cătră o ţinta sigură, dar mai pe sus de toate prin o muncă stăruitoare. Idealul este o trasă goală şi astfel va rămânea vecinie, dacă nu se va sprijini pe acest principiu al muncei conştiente în vederea scopului măreţ şi clar. Vor fi muncind el şi tinerii de astăzi. Că ’şi fac examenele în regulă, o vedem cu toţii, căci în fiecare zi înregistrăm câte un nou „doctor“, câte un nou „advocat“. E şi aceasta un fapt îmbucurător. Dar o singură ochire în jur ne arată, că de ani de zile nu se mai ridică nici unul care să fie cu un cap mai înalt ca ceilalţi, nu se ridică nici o individualitate, care să represinte în mijlocul nostru mai mult ca celelalte mediocrităţi. O probă aceasta, că munca lor este de şablon, o muncă ce te infrarmează cel mult pentru lupta individuală, dar nu-ţi dă puterea de a străbate la o ţintă mai înaltă. Şi lupte mari şi ideale nu se pot da cu oameni mediocri! Dl Iorga, un escelent psiholog, va fi observat desigur acestea toate şi, căutănd esplicarea lor, a şi găsit-o. Nu e vinovată tinerimea de starea 3» şi nu e vinovată nici poporul nostru că nu are o tinerime mai iubitoare de fapte, — vina într’adevăr o poartă şcoala, o poartă Universităţile maghiare, pe cari legile ţârii ne constrâng a le cerceta. Popor de peste trei milioane de suflete, noi nu avem nici o şcoală superioară în această ţeară. Suntem şi noi de vină că nu ştim să cerem cu destulă energie înfiinţarea unei universităţi române, o cerere prevăzută