Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1902 (Anul 6, nr. 1-119)

1902-01-01 / nr. 1

Anul VI» REDACŢIA Arad, Deák Fer*.*ncz-utcza nr. 20. A ROM MEATUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe 1 a an . . . 10 , pe i'4 an ... 5 „ i o 1 lună ... 2 „ A'-ril de Duminecii pe an A coroane. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci. Manuit Crintic nu se înapoiază. Arad, Marţi, 1|14 Ianuarie 1902 Nr. 1 ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţiunio. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte in Arad. .Scrisori nefraacate nu se primesc. im p. Biblioteca Judeţeană ASTRA ‘P24930‘ «ILIOTIC* Cfcit .M SI S* I t j RefLexiunî politice. 1. Puţini sunt dintre noi Românii din ţerile supuse Coroanei Sft. Ştefan, caii au putinţa a se ocupa cu studii politice. Impregiurările grele, în cari trăim, ne silesc a pune timpul şi munca noastră in serviciul altor scopuri mai apropiate de vieaţa practică şi de trebuinţele zilei. Lipsa studiilor politice însă ne îngreunează foarte mult orientarea în situaţiuni noue, cari ni se creează, şi ne face să stăm nedumeriţi şi nehotărîţi atunci, când am trebui să păşim înainte şi să folosim momentele trecătoare în preschimbarea neîntreruptă a situaţiunilor politice. Avem deja în urma noastră două sute de ani, de când Românii duc o luptă politică cu un scop bine precisat. In acest lung period s’au stabilit principii conducătoare şi direcţiuni hotărîtoare pentru ajungerea acestui scop, principii şi direcţiuni, cari au trecut prin judecata critică a mai multor generaţiunî de oameni şi a unor bărbaţi eminenţi cari după vremuri au ajuns în fruntea poporului român. De toate acestea noi trebue să ţinem seamă in toate momentele, când pornim o acţiune politică. Căci numai în detrimentul nostru naţional poate să fie, când, în necunoştinţa trecutului nostru istoric, inaugurăm direcţiuni politice, cari nu corăspund cu principiile stabilite. Acelea pot numai să ne depărteze de ţintă, sau, în caşul cel mai bun, să ne ţină pe loc. Dacă e să precisăm scopul sau ţinta politicei noastre naţionale în cei două sute de ani trecuţi, nu întimpinăm nici o greutate. De la Mitropolitul Atanasie, care marchează o epocă nouă în istoria Românilor, până astăzi, poporul român na avut alte aspiraţiuni politice, decât să fie pus în ceea ce priveşte drepturile politice pe picior egal cu celelalte popoare din patrie. Aceasta reese atât de clar şi de con-z vingător din istoria celor două sute de ani din urmă, încât noi, vroind a aduce dovezi, am fi necesitaţi să ne provocăm la toate mişcările politice ale Românilor şi să cităm toate Manifestele sinoadelor generale de la începutul secolului al 18-lea, lungul şir de Memorande presentate de Români autorităţilor mai înalte şi prea inalte de la anul 1700 până astăzi, precum şi toate Programele politice, stabilite de adunări româneşti in cursul vremurilor. Nimic ca această povară de dovezi nu poate să lovească mai tare în faţă pe acei răuvoitori şi calomniatori, cari vor să pună în cârca Românilor tendenţe politice nepatriotice şi iredentiste. N’au existat de acestea niciodată la poporul român. Şi astăzi încă, după două sute de ani, tot acest scop îl urmărim prin politica noastră naţională şi îl vom urmări înainte până când va fi realizat. Egala îndreptăţire a popoarelor unui stat este un principiu recunoscut de întreaga lume civilisată ca just. Nouă Românilor, cari ducem o luptă grea pentru realizarea lui în patria noastră, ni se cuvine onoarea; opresorilor noştri, cari se opun, li se cuvine ruşinea. Fiindcă urmărim un scop bun şi drept, şi lupta noastră este dreaptă, şi vom esi biruitori din ea, ca toţi luptătorii pentru o causă dreaptă. Deşi neîndreptăţiţi şi greu apăsaţi, Românii nu s’au impacientat, ci au ur.’narit cu multă chibzuială scopul politicei lor. Mijloacele întrebuinţate de ei au fost pacînice şi patriotice. In durerile lor nesfîrşite ei s’au oricînuit a aerga la împăratul, în care s’au deprins a*vede singurul lor scut, singurul lor sprigu. Politica aceasta, întemeiată şi practicată de antecesorii noştri, a fost foarte înţeleaptă şi rodnică. N’avtm decât să căutăm in istoria noastră şi să ne convingem, că salvatorii, binefăcătorii şi sprijinitorii poporului român au fost Împăraţii din Casa habsburgică. Împăratul Leopold ni-a dat nouă drepturi politice, încât permiteau timpurile şi impregiurările de atunci, şi ni a deschis calea, ca prin hărnicia noastră proprie să le întărim şi să le lărgim. Împăratul Carol VI, ni-a dat un representant naţional, primul şi singurul, în Dieta feudală a Transilvaniei, ni-a înzestrat cu averi şi venituri episcopia Făgăraşuri pentru scopuri culturale şi a stăruit pe lângă Diete şi guverne, ca plângerile Românilor să fie satisfăcute. Împărăteasa Maria Teresia regulează doarea preoţilor români, ne dă o a doua episcopie, ridică la Blaj mănăsirea, catedrala şi şcolile. împăratul Iosif al II-lea contribue cu spiritul său liberal la întărirea drepturilor noastre şi la sporirea institutelor de învăţământ. Să ne provocăm şi la binefacerile şi sprijinul, cu care am fost împărtăşiţi de actualul împărat? Cine dintre Români nu ştie, că împăratul Francisc Iosif a semnat legea pentru recunoaşterea naţiunii române; cine nu ştie, că el ne-a dat Mitropolia ortodoxă şi Constituţia bisericească minunată ? Sprijinul mare şi însemnat, de care s’au bucurat Românii in toate timpurile din partea Casei domnitoare, devine pentru noi şi mai valoros, când ne gândim, că împăraţii au săvirşit aceste fapte din propriul lor îndemn şi adeseori în contra sfaturilor consilierilor şi guvernelor lor, când ne gândim, că nici o naţiune suroră nil nî-a întins mâna şi nimeni altcineva nu nî-a dat nimic. Astfel fiind, nu ne putem mira, dacă politica noastră întreagă s’a clădit pe bunăvoinţa împăraţilor şi dacă dinasticismul a devenit un principiu conducător al ei. Ne mirăm însă de unii dintre noi, cari în timpul mai recent s’au lovit de caracterul real şi dinastic al politicei noastre naţionale, şi au sfătuit pe Români să abandoneze din politica lor acest principiu învechit şi pentru present neoportun. Sfătuitorii aceştia sigur nuşi-au dat osteneala să cunoască trecutul luptelor noastre politice. Calea la împăratul a fost cea mai mult umblată în politica românească, dar ea n a fost singura. Poporul român avea totdeauna bune dispoziţii a intra la înţelegere şi a încheia compromise şi transacţiuni cu naţiunile şi confesiunile din patrie. Dispoziţia aceasta resulta din principiul patriotic şi pacinic al politicei noastre naţionale. Numai arareori am ajuns să nu mergem această cale, dar nu din vina noastră, ci din vina opresorilor noştri. Domnii feudali şi ceilalţi stăpâni ai ţăranului român erau mândri şi nu stăteau de vorbă cu slugile, cu sclavii lor. De altă parte poporaţiunea română era cu mult prea număroasă, pentru ca să nu fie temută de toţi: de domnii feudali şi de orăşenii liberi, de catolici şi de protestanţi, de Maghiari şi de Saşi. Eram mulţi la 1700, precum suntem şi astăzi mulţi. 17 Numai o singură dată s’a întâmplat în aceşti două sute de ani trecuţi, ca Românii să pună mâna pe arme şi să încerce pe cale revoluţionară a scutura jugul nesuferit ce-î apăsa. Nici în acest unic cas insă mişcarea revoluţionară n’a fost generală şi n’a fost îndreptată contra împăratului, ci numai contra aristocraţimeî neomenoase. Mişcarea revoluţionară din 1848 nu cade in această categorie, fiindcă ea a fost o contra-revoluţie. Românii luptau atunci în giurul steagurilor imperiale şi conduşi de generalii austriaci. Scopul şi principiile politicei naţionale vor eşi si mai bine în relief, când vom trece în revistă activitatea susţiitorilor lor principali, ceea ce ne propunem a face intr’un articol următor. Eugen Brote. 7 . 7 Mi I S. In lanţul nemei s’a încheiat încă un an. Am asîstat la sfirşitul unui an de vieaţă, an de luptă, an de nădejdi şi an de decepţii. S’a împlinit întâiul an din veacul al XX-lea, întâiul an ce a urmat aşa zisuluî veac al bun inel, care lumină multă a adus în ştiinţa omenească, dar care nu a isbulit să vadă desăvîrşindu-se în vieaţa politică şi socială acele principii, din ale căror frământări s’a născut. Ceea ce însă nu s'a îndeplinit, se va îndeplini când vremea se va împlini; căci odată tămislite în sufletele omeneşti ideile mari şi juste, ele întrupase-vor cu nudul, cu timpul. Ideea nu poate fi însoţită de fapte şi de acte, când ce puterea el nu astrăbătut, nu s'a prefăcut, nu numai în patrimoniul gândirei ci şi în al simţireî, dându-i acesteia forţa de expansiune necesară, pentru a se pute validita. Gânduri bune şi frumoase avut-am şi avem noi Românii, gânduri de mărire şi tărie a neamului şi patriei noastre. Acestea ne-au îndemnat la muncă, la înteţite lupte, şi convingerea, că umblăm în calea adevărului şi pe drumul binelui, ne dau puterea speranţei în isbândă şi persistenţei pe calea apucată. Vom ajunge la isbândă, luptând pentru sfintele noastre drepturi, având înălţaţi ochii spre idealul nostru şi întărindu-ne intru acel ideal! Coin ajunge la ţintă, neslăbind în inimile noastre tăria convingerei şi conştiinţei mioarei şi drepturilor noastre, cultivând apropierea şi comunitatea direcţiunei desfăşurăt el de forţe, îndeplinindu-ne cu toţi datoria. Nu am fost, ce e drept, în cursul anului ce s'a încheiat, întotdeauna şi în toate părţile şi împrejurările la înălţimea situaţiunei şi chemărei, nici a importanţei pe care împrejurările ne-ar fi putut hărăfi — aşa că adeseori frumoase nădejdi s’au prefăcut în decepţii; cu toate astea însă, când facem o privire retrospectivă asupra amilul ce din actualitate trece în domeniul istoriei, trebue să constatăm, şi constatăm cu bucurie, că anui noi ne-a fost un an de bine. Vrajba între fraţi, care şir de ani a stânjenit orice manifestare unitară, energică şi ponderoasă, în anul ce expiră s'a îngrogat, ridicându-se deasupra ei solidaritatea naţională, care iarăşi caută a închega şirurilenoastre. Şi din aceste şiruri, cu nădejde putem aştepta dela viitor, să se ridice elementele de forţă, de valoare reală, pentru a conduce poporul la continuarea luptelor măreţe, — cam atât de frumoase pagini au lăsat în istoria contimporană a vieţii noastre naţionale, — pentru a duce cu un pas înainte causa sfântă a neamului nostru. Zidurile ce ni s'au pus în cale de dujmani im au încetat de a fi susţinute şi întărite ; dar puterea unei acţiuni serioase şi conştiente din partea noastră, nu va întârzia să cutremure acele ziduri. întâiul dement al isbăndei este tăria ta proprie! Şi aceasta odată organisată, nu se va pute să nu se ţină cont de noi, după importanţa noastră, — pentru binele neamului românesc şi pentru înălţarea patriei. Temeliile, pentru desfăşurarea forţelor ,'toastre în această direcţie, s’au pus; şi modestiilului început nădăjduim să-i urmele ani roci.mei. Am trecut prin „veacul luminei; trebue să-l trineţe veacul libertăţii faptice. De la noi va depinde, dacă ne am pătruns îndeajuns de conştiinţa drepturilor şi aspiraţiilor noastre, să biruim, să ne valimităm cu toate calităţile şi cu importanţa noastră în vieaţa şi fiinţa statului, ai cărui cetăţeni suntem ; căci tăria dujmanului, mai ales iu slăbia ta îşi găseşte alimentare. Grea va fi lupta, dar credinţa în Dumnezeu şi conştiinţa dreptăţii şi vredniciei tale, nu rămâne fără răsplată, când la muncă, la luptă, ţi-au servit de îndemn. Luându-ne rămas bun de la anul ce trece, cu acest fel de gânduri să trecem în anu nou, tron. Goluchowslcy se duce? In presa germana şi rusească s'a lansat ştirea, că ministrul de externe austroungar, contele Goluchowsky, a demisionat. Deşi această ştire a fost desminţită Î11 mod oficios, — totuşi pare a fii în legătură cu demonstraţiile antigermane din Galiţia, pornite din incidentul prigonirilor Polonezilor din Prusia, şi asupra cărora s'au cerut cancelarului austriac explicaţiuni prin representantul Germaniei la Viena. Ziarele ruseşti ocupându-se de această pretinsă demisiune a lui Goluchowsky, o aduc în legătură cu recentul discurs al contelui de Billow, care a spus, că Germania nu are aşa mare trebuinţă de Tripla Alianţă. In consecinţa, — aşa raţionează »Wiedomostie — va fi chemat în funcţiunea de cancelar baronul Aehrenthal, represigntantul austro-ungar în Petersburg, care va conduce politica externă nu atât de mult în spirit tripla-alianţist, ci în direcţia unei apropieri de Rusia. * Moartea pactului. Un înalt persefinagiu, care are legături cu cercurile politice din Viena — după cum ni-l presintă „Magyarország“ — a făcut următoarele comunicări, în privinţa pactului. Sunt multe şi temeinice motive, cari se fac a crede, că Coroana este informată în sensul că s'ar pute pune capăt neînţelegerilor germano-cehe, dacă s'ar încheia pactul în condiţii mai avantagioase, decât pân’aci, pentru Austria. Şi dacă aşa este (şi bănuiesc foarte, mult, că este aşa), Körber e destul de bun diplomat, ca eu, preţul pactului să cumpere împăcarea — pentru un timp relativ cât de scurt — între Germani şi Cehi. Politicianii maghiari răspund la aceasta, că nu stau la tîrg prost. Cred că actualul guvern nu s’ar preta, dar’e întrebare, dacă nu s’ar găsi altul, care să primească a sta de vorbă în astfel de condiţiuni?