Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)

1902-07-02 / nr. 120

Anul VI Arad, Marţi, 2/15 iulie 1902 No. 120 ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. REDACŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară­­­i de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe 1/2 an . . . 10 , pe an . . . 5 , pe 1 lună . . . 2 . N-nul de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru Romania şi străină­tate pe an 40 franci. HanUHCuipte nu se înapoiază. Scrisori nefrancate nu se primesc Tendenţe reacţionare. Dumineca trecută socialiştii din Budapest* »u ţ nnt un m*re m­iting pe care ori­căt, de puţin ne un poartă pe noi trebile socialiştilor — de ssiădata nu-’l pufim trata cu îg­noranţâ. Mitingul a protestat In contra terorismului inscen *.t îi pari* meat f »ţa de de­put­­ul Pavlovici Ciud t lucru! in Ung­ri* noci liștii aperft principiul p* lamentar in contr* parlamentului. Nu au nici un rep­e sentant în parlament, nu *u nici macar drept electoral, dar el ridica glasul In contra violării libertăți! cuve stut ul și în contra spiritului reacțiuniî ce se man­festă în parlam­et. Departe au ajuns la noi lucrurile. Conducătorii parlamentului au luat deprinderea violenţ­a şi teroarea Conventului şi Iacobinul apara tole­ranţa şi libertatea parlamentară! Socialiştii s-au pronunţat asupra proiectului presentat Camerei din ini­ţiativă parlamentară, că parlamentul să aibă dreptul a esclude însuşi din sinul 800 pe acei deputaţi, cari sub raportul patriotismului şi a onoarei personale cad sub vre-o escepţiune. Ideea, ce-­i drept, a venit dela un deputat kossuthist dar nici nu ne-am ocupa vte ea dacă noua maximă de stat, întru a mântui patria, nu ar fi fost salutată cu atâta însufleţire şi în rîn­­durile majorităţii. Evident, socialiştii în acţiunea lor sunt cu gândul la viitor, când şi dînşii vor putea pătrunde în parlament, şi aceste demonstraţiuni nu pot fi privite astfel decât da măsuri preven­tive, ce se iau în vederea viitorului. Dar aceasta intru nimic nu alte­rează critica lor, care poate să fie dreaptă Numai sub influenta moravurilor inaugurate de „Casină“ s’au putut naște monstru *sitate» și ca gândire, că p­rlamentul sa poată lipsi pe vre-un deputat de mandat pentru insufîcenţa patriotismului ori a onoare! sale per­sonale. Dedaţi îa Casină cu excluderi, de ce să nu Introducă bunul obiceiu şi în parlament? Nu mai e destulă ierorizarea şi hu­duiala, treb­ie de-a gir­­p­ul date afa rA elementele ginante. Nu este In Europa întreagă par­lam­et unde cineva ar avea curagiul să propună acest lucru. In parlamentul din Budapesta însă, unde zilnic auzim declaraţiunea de­spre pretinsul deosebit respect pen­tru formele constituţionale, în legis­lativa maghiară, care are pretenţia a sta pe aceiaş treaptă de liberalism constituţion­al cu cea Engleză, o văzu râm şi aceasta. Câtă devalvaţie a simţului con­stituţional, denota chiar acest singur fapt. Căci ce e patriotismul? Aceasta parlamentul o va decide. P­arlamentul respectiv e majoritatea, nouă Români­lor dl Ve­zi ni-ar face calificaţie. Dreptul majorităţii prin urmar­e s’ar mări. De aci încolo dela majoritate ar depinde, dacă cineva e patriot ori nu, dacă cineva poate avea ori nu loc în parlament. Şi dacă tocmai ar cere lipsă, partide întregi sa pot boi­cota, pe cuvent că sunt compuse din trădători şi din oameni fără onoare. E caracteristic, că asupra acestui grandios proect nimenea n’a cugetat încă în Europa. In Franţa de ex. republicanii ar da simplamente afară pe monarchişti pentru­ că aceştia sunt trădători. En­glezii pe Irlandezi, Germanii pe Po­loni şi aşa. m. d. Dacă odată proectul va deveni lege, nu ne îndoim că toate statele Europei vor grăbi să imiteze înţelepciunea kossuthistă. Dar cine oare, la prima­ vistă chiar, nu observă că întreg proectul nu în­seamnă altceva decât o nouă măsura în contra deputaţilor naţionalişti din Dieta? Cine oare nu ştie, că nu în­­contra bieţilor socialişti din Budapesta, ci în contra naţionalităţilor — pe cari pân’aci le tot pofteau în Dietă — se născocesc idei, cari nu s’ar fi crezut că vor mai putea fi reeditate vre-o­­data. Iată, în mersul ei evolutiv, de ce retrogradare­a marilor principii e­galitare are lipsă politica de maghia­­rizar­e pentru scopurile sale. Toate luminile culturei trebuesc stinse, toate pornirile etice trebue să amuţească, însaş esenţa principiilor constituţionale trebue falsificată. Pen­­tru-că opera şoviniştilor kossuthişti nici nu se poate experimenta ast zi decât la întunerec. Aplicând şi păzind principiile con­­s­ituţionale este cu neputinţa de a im­­pedeca sa nu iasă la iveala în repre­­sentaţiunea ţerii interesele particulare a neamurilor cari constitu­­se Statul. Ori şi ce stăruinţă de a nimici indi­vidualitatea deosebitelor naţionalităţi duce astfel fatalmente la forme de­spotire de guvernare ori şi cât ar fi aparenţele de constituţionalism ale Statului. Dar în definitiv pot avea oare aceste opintiri şi sforţări chiar din punctul de vedere al politicei Kossu­­th­tate vre-un rost, vre-un folos real ? O jumătate de secol a trecut de când un renumit politician şi scriitor în materie de drept public a enunţat cuvintele memorabile, că partidele politice nu se pot estirpa. „Alungate cu forţa de pe un teren ele se ma­nifestează cu atât mai puternic pe alt teren. Statul le poate închide lumina dar ele trăiesc mai departe în întu­­nerecul inimelor şi prin mii de me­­tamorfose trec nestrămutate. Ele exi­stă şi nici o putere pe lume nu le poate suprima* Acesta e un adevăr sancţionat de istorie şi politicianii kossuthişti să fie oare atât de mult îmbătaţi de amorul utopiilor ce îşi fac încât de dragul acestora să-­şi închidă ochii înaintea adevărurilor istoriei ? Nu văd el oare că în definitiv patria însăşi sufere, pro­priile ei interese tânjesc, căci forţele consumate pentru aceste chimere îl sleiesc şi pe dînşii şi ne opresc în desvoltare şi pe noi, slăbind în con­secinţă temeliile statului care îşi are puterea de viaţă în elementele ce îl const­ituesc. Nu voim să cercetam de astădată, dacă tendenţele politicei kossuthiste vor putea duce la scop. Atât e sigur că până astăzi nu s’au desnaţionalizat încă în lumea aceasta popoare la porunceală. Dar, că despotismul şi violenţa faţă de naţionalităţi au subminat şi sguduit state până în temelii, aceasta istoria ne-o do­vedeşte. FETRUCAZACUL. DE IOSIF POPESCU. III. Petru. (Urmare). Către statua aceasta ne îndreptam într’o zi cu doamna Ruxandra. Ce frumseţi sălbatice şi imposante ! Arborii seculari îşi întindeau cren­­gurile stufoase peste noi, şi la fie­care pas eram opriţi în suirea noastră prin greutăţi nespuse. In petrii se vedeau întipărite urme de cal, de câni şi de paseri. Ar fi zis cine­va că în timpuri bă­trâne, când aceste stânci erau încă în stare de formaţiune, cete de călăreţi ar fi trecut pe aici. Impregiurul nostru se auziau acele sgomote ne­definite ale pădurei, care aduc în inima omului neobicinuit un fel de nelinişte, ce nu este fără farmec. Din când în când strigătul unui păstor, ţipătul cucuvaei, ţipăt asemenea unui semnal, răsuna în aerul supţire. Doamna era călare pe un asin, şi eu o conduceam încet prin locurile cele mai puţin periculoase. Deodată se ivi înaintea ochilor noştri acea babă cu oile sale. La câţi­va paşi mai departe văzurăm o fiinţă încântătoare, care părea geniul acestor locuri sălbatice. Aceasta era o fetiţă de vre­o cinci­spre­zece ani cu faţa arsă de soare, cu părul negru ca tăciunele, şi cu nişte ochi mari, plini de un foc sumbru. Vestmintele ei de diferite colori bătătoare la ochi trădau pe ţigana, dar ţigană sublimă, în formele corpului, perfectă în trăsăturile minunate ale feţii. Un braţ brunet şi rotund, ca al Cleopatrei, eşra gol din mâneca largă a cămeşii, iar un piept rotund palpita repede la vederea noastră, ca pieptul unei căprioare sficioase. Corpul ei mlă­dios şi nervos tot­odată se pleca înainte ; tinăra ţigancă voia să ne observe mai bine, şi era să fugă asemenea unei capre de munte speriate, când doamna o opri cu vorba. — »Copilă«, zise ea, »noi nu-ţi voim nici un rău.« Ţigana se opri. — »Nu ştii draga mea«, continua doamna, »unde se află pe aici baba Dochia?« — »Ba ştiu«, răspunse fetiţa, dar ochii ei negri şi strălucitori se fixară neliniştiţi asupra noastră. Doamna înţelese elocinţa acestei căutături şi zise cu vocea ei dulce, care se potrivea atât de bine cu măreaţa I figură : — »Nu-’ţî fie frică de noi, copila mea; babei Dochia îi vrem tot binele, şi dacă mergem la ea, avem de gând să-i cerem numai un sfat.« Era atâta tărie de adevăr şi putere con­vingătoare în cuvintele­­ acestei mândre femei, încât ţiganca fu pe deplin asigurată. Fără să zică un cuvânt, ea porni înainte, dar noi o urmarăm. Poteca ne conducea prin locuri periculoase, pe unde părea că numai ca­prele ar fi putut umbla. Din când în când pe un stan de peatră se desemnau conturele unei figuri omeneşti cu faţa pârlită şi ochi sclipicioşi; erau ca nişte sentinele. Aceste locuri aproape inaccesibile păreau proprietatea unor trupe de Ţigani. Mă uitai cu oare­care nelinişte la stăpâna noastră şi încercai calitatea armelor mele. Doamna Ruxandra avea faţa cea mai liniştită din lume. In curând ajunserăm pe urma ţiganei la o peşteră întunecoasă, a căreia intrare era ascunsă de arbuşti cu frunză deasă. Se părea, că numai fiarele sălbatice ’şi-ar fi putut alege locaşul în aceste locuri pline de groază. Ţiganca făcu să se audă un ţipăt, ca ţipetul cucuvaei. Un altul asemenea îi răspunse. Pe urmă tufişul se întredeschise şi lăsa să se vadă un cap cărunt, acoperit în parte cu o cârpă roşiă, şi o faţa sbârcită, palidă-neagră. Totul părea mort în acea fiinţă, numai două ochi căprii sclipiau de inteligenţă şi de vicleşug. Ţiganca schimba cu acel cap câte­va cu­vinte neînţelese într’o limbă ciudată şi îndată tufele se delăturară ca prin farmec, şi ne lăsară intrarea liberă. Asinul îl lăsarăm în păstrarea tinărei ţigănci, iar noi pătrunserăm în lăuntrul acelei spelunce. Era o peşteră spaţioasă, iluminată foarte slab de flacăra roşietică a unui foc aproape de a se stinge sub o căldare. Din boltă se scoborau formele bizare ale stalactitelor şi stalagmitelor. Acele coloane graţioase, care se avântau uşoare, florile capricioase, care sclipiau cu raze roşii, dedeau un farmec deosebit acestei peşteri. Mi-se întărirea părinte!­l vi ar Jlangr», după cum din isvor autentic este informat „Füg­getlen Magyarország” de eri, s'a hotărât deja la locul competent. Jos cu masca! Ia chestia întăririi nou alesului Episcop, a Ilustrității Sale Domnului Vasilie Mangra, — în urma demascării francmasonului Beles János, — lumea cu drept cuvent s’a întrebat: „Până când și unde vor merge lucrurile acestea, care va fi sflrşitul acestei lupte detestabile, duse în contra alesu­lui bisericii noastre?“ Răspunsul este uşor de dat, când ştim, cu ce arme contrarii părintelui Mangra caută să teroriseze în jos şi în sus. Calomnia, minciuna neruşinată, înscenarea de lucruri obscene scan-

Next