Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)
1902-12-04 / nr. 225
2 această măreaţa de marmură şi bronz, care a fost pompos decorată in ziua amintită, va fi pururea martură pentru bravii Bucovineni dela regimentul de infanterie 41, cari au jertfit pe cfimpul luptei din dragoste cătră patrie şi împărat cel mai scump dar,re are un muritor, adică viaţa. Fiecare trecător din ţeară sau străinătate nu va trece fără să întrebe, ce să însemne acest monument măreţ sau fără să citiască inscripţiile gravate cu litere de aur în limbele ţării. Pe trecătoriul român încă nu-l va lăsa inima să treacă, până nu va citi inscripţia română de partea de cătră resărit. „Ţeara Bucovineî vitejilor ostaşi ai regimentului de infanterie archiducelui Eugen nr. 41, căzuţi pe câmpul de onoare ca semn de recunoştinţă". O alegere de protopop. Mercurea, la 12 Dec. n. 1902. Onorată redacţiune! Luni în 8. c. s’a săvîrşit alegerea de protopop al tractului Mercurea, devenind postul vacant în urma abzicerii alesului Dr. George Proca, de present secretar consistorial, (Se va ajunge nu ştim, că în decurs de un an a fost profesor seminarial, protopop şi secretar, astfel ştie archidiecesa preţui oamenii de valoare). Alegerea a fost condusă de fostul protopop, acum administrator al acestui tract prea onoratul domn loan Droc, zic acum administrator, căci cu toate că a abzis din post, cu toate că s’a pensionat, P. V. consistor totuşi a aflat de bine a-î încredinţa conducererea mai departe a tractului, deşi locuinţa şi-a strămutat-o din centrul protopopiatului, din Mercurea in tractul vecin, în Sălişte. Ce înţeles are această disposiţie consistorială noi nu ştim, dar la noi toate sunt cu putinţă. Astfel stă tractul Mercurei acum de vre-o doi ani, şi din Droc să vede căconvine, căci pe lângă toate promisiunile nici până azi nu a predat oficiul de mare dragoste să vede că se bucură la consistor şi mai ales la Metropolitul, dovadă că la alegerea de episcop la Arad a făcut parte din suita Excelenţei Sale. Concurenţi la postul de protopop au fost 5, dar protopopii V. Damian din Brad şi R. Mircea din Mediaş s’au retras. Cel dintâiu în urma informaţiunilor ce a primit zice-se din Sibiiu, că venitele protopopiatului ar fi prea modeste, aceste informaţiuni însă nu sunt exacte şi s’au dat intenţionat pentru a constringe pe vrednicul concurent să se retragă, ceea ce s’a şi întâmplat şi această retragere a fost apă pe moara concurenţilor rămaşi, căci doi dintr’inşii s’ar fi sfiit a candida faţă cu dl Damian, bineştiind, că toţi oamenii de bine din tract, preoţii şi mirenii erau însufleţiţi pentru acest bărbat, care prin meritele câştigate până acum ne dedea speranţă, că va ridica tractul nostru la o stare înfloritoare. După retragerea susnumiţilor au mai rămas 3concurenţi şi anume profesorul de teologie Ioan Ghibu, parochul din Lancrăm Avram Păcurar şi parochul din Răhău Nicolae Gărpinişan. O parte însemnată dintre membri sinodului însă convinsă, că nici unul dintre candidaţi nu satisface aşteptărilor, am decis să propunem sinodului abţinere de la alegere şi să rugăm pe P. V. consistor să încuviinţeze escrierea de concurs nou, ca astfel să ne putem câștiga un conducător demn, care să impună străinilor din Mercurea. Cu toate că această propunere făcută de dl Dr. George Macelai a fost sprijinită de unii dintre cei mai vrednici membrii ai sinodului, dl comisar Droc nu i-a dat loc, nu a permis disensiune asupra ei, nici să se iee la protocol. Indignaţi de această purtare a dlui comisar, din 65 deputaţi presenţi, 22 în frunte cu valorosul bărbat dl Petru Draghiu, primpretor, au părăsit sinodul. Însă la aceasta a dat şi faptul, că dl comisar a folosit şi cuvinte ofensătoare la adresa unor alegători, cuvinte obicinuite de oricum şi în timpul când dl comisar era şef al acestui tract şi cari l-au făcut aşa iubit de credincioşii din tract. Restul de 33 deputaţi şi-au dat voturile şi s’ a constatat, că candidatul A. Păcurar a întrunit 25 voturi, N. Garpinişanu şi I. Ghibu un vot, o bilă albă. Alegerea s-a protestat de cei 22 deputaţi şi credem că V. consistor va nulifica alegerea şi din motive formale, dintre cari unul indicat în protest nu face onoare dlui comisar şi anume lista membrilor comitetului protopopesc a pedut-o şi la şedinţa de candidare a invitat după bana sa chibzueală. Avem firma speranţă, că P. P. Consistor archidiecesar chiar şi pentru liniştea parochiei centrale nu va întări pe nici unu dintre candidaţi şi va sprijini astfel pe acei membru ai tractului. Vom vedea. Un deputat sinodal, societate comercială română, întemeietori erau matadorii băncii „Albina“ şi însăşi această mare bună posesoara celor mai multe acţiuni. Prin provincie s’au instituit filiale , i se porniseră Românii noştri pe comerciu, nu glumă... Adică să fim exacţi: Românii au dat numai banii, negoţul îl învârteau însă mai mult nişte saşi... Mai zilele trecute am şi primit o corespondenţă dela un acţionar, care în ajunul adunării generale de lichidare învinovăţea aspru direcţia mai ales pentru terenul larg ce a dat Saşilor şi aşa zicând aproape înăturarea Românilor dela diferitele prăvălii ale Goncordiei. N’am publicat însă corespondenţa, pentru că orî-ce s’ar fi petrecut, in afaceri comerciale nu-î bine să se alarmeze lumea, ci lucrurile să se discute în mijlocul corporaţiunei competente, in adunarea generală. Acum, că s’a ţinut însă adunarea şi, desigur, s’a decis după cum a propus direcţiunea: lichidarea, nu mai este motiv de a înlătura discuţia publică şi de a nu căuta ca cele petrecute să le arătăm drept invâţătură pentru viitor. Iată ce ni-şi scrie: Această societate, a cărei nefericit acţionar sunt şi eu, la primul ei an de gestiune a dat dovadă de un frumos progres, încheiând bilanţul cu un profit curat de 12.000 (sau treisprăzece mii) coroane şi astfel au împărţit chiar şi dividendă acţionarilor, aşa că şi cei neinteresaţi văzând acest progres chiar la început şi mai cu seamă comercianţii de la sate au prins inimă şi abandonând pe străini se îndreptau spre strada Măcelarilor, (în care stradă se află societatea „Concordia“) dând tot sprijinul intreprinderii româneşti. Dar ce să vezi în anul următor (II. de gestiune) durere, progresul atât a decăzut, încât tot aceeaşi sumă figurează acum ca perdere. De notate, că contul de profit şi perderi nu ’l-au mai publicat de loc de atunci, pe semne lucrurile merg bine ! La ce să se mai publice, când acest cont s’a cetit la adunările generale, doară nu trebue să mai ştie toţi şi să ne dea răgaz de a ne cugeta mai bine la regia ce o fac. Speranţa şi încrederea într’un viitor mai bun nu a părăsit însă pe Dimenea; dar când şi in anul al lIMea de gestiune carul se îngloadă şi mai tare, ear isprăvile merg g g.ntic Insă ca racul, aşa că perdea se urcă la considerabila sumă se 44000 coroane negreşit, că nici un om cu judecată sănătoasă înaintea acestui trist tablou nu poate sta fără să ’şi exprime a versione ; dar apoi acţionarul, care prin influinţa altora (poate sedus !) vrând nevrând ’şi-a plasat banii greu agonisiţi in acţiunile acestei societăţi, care nu din vina clientelei nu merge înainte, ci din vina conducerei rele şi a planului de manipulaţie grăi. Ei del Românul când să pune să sufere, de multe ori sufere până la ridicol. Aşa s’a întâmplat şi cu „Concordia*, s’a mai prelungit cambiul vieţii el încă pe un an, dar ce să vezi ? In loc de rehabilitarea puterilor, perderea se urcă şi mai scandalos, ameninţând chiar cu o ruşinoasă dărâmare a acestui edificiu, care odinioară avea (presupun) tendinţe naţional-economice atât de frumoase. 69 000 coroane a fost perderea anulul trecut şi apoi de capitalul e de 200.000 cor. şi vorba unul mâhnit acţionar, mai sunt încă vre-o două părăluţe, cari încă nu le-au păpat Saşii dela conducere ! Toată grija o poartă manipulaţia cea detestabilă, cărei nici după 4 ani de gestiune nu i s’a dat de leac. Luând firul istoric, chiar dela crearea acestei întreprinderi comerciale vom vedea, că după formala jupuire a sărmanilor meseriaşi din Sibiiu, ca director figurează o persoană de altcum destul de pricepută în ale comercialul (pare că prea pricepută) anume dl Dionisie Raţia, care după ce a pictat cunoscutul profit de 6000 fl. pe hârtie şi astfel împărţind chiar dividendă acţionarilor, in scurt timp s’a şi retras dela conducere, ocupftndu-’şi vechiul post laAlbina*. De ce dacă afacerea avea prospecte aşa bune nu a rămas şi mai departe la cârmă ? ! In urma acestuia s’a angajat apoi vestitul Petri, care juca pe marele şi tarele şi prin energie şi exemplară rafinărie acest nou director avea pe toţi membri direcţiune, împreună cu preşedintele în degetul cel mic şi apoi prin cunoscutele fapte a contribuit după putinţă la calea racului, fiindcă susnumitul director însă a achitat dauna causată prin depunerea unei sume destul de acceptabile numai spre învăţătură ne poate servi. Petri destituit din oficiu, fată-n leară apare primul director, dar acum sub altă formă — un fel de maestru spre a repara ce a stricat antecesorul său, dar lucru curios că mult timp nu a voit să stea, pe semne (deducând din bilanţul de atunci 44000 cor. perdere) mirosul cel infect al manipulaţiei greşite nu li pici, căci în grabă apare un nou director, însă sub titlul de conducător (pipă nu lulea !) El a motivat perderea anului trecut prin aceea, că publicul românesc nu dă sprijinul cuvenit, şi că o firmă mare din Sibini (Miselbacher) dă concurenţă la cuţit „Concordiei*. D’apoi bată te păcatele conducător dar cine te pune să concurezi cu Misselbacher ? Mai departe. In ce priveşte clientela românească e o minciună, că lipseşte sprijinul, sprijin ar fi dar tractarea şi purtarea dlui conducător, ce cu dispreţ face pe comercianţii români să încurgiure uşileConcordiei*. Unii ziceau chiar, că bolta nu mai este românească, ci nemţească, a cumpărat o Misselbach, pentru că au văzut, că sunt acolo şi calfe de la Misselbacher. Şi că numai cu banii gata pot procura marfa dela .Concordia* astăzi, dar cei cari au fost rămas datori se află astăzi cu toţii în împărăţia dlui advocat Dr. Leményi. După ce a văzut sasul nostru, că clientela românească fuge de .Concorda* apoi se apucă şi dă la apeluri prin jurnale. Vezi .Tribuna“ din 81- Note de drum. Fontaineblau. Mă deştept într’o îngânare armonioasă de toacă bisericească ce leagănă liniştea înviorătoare a dimineţii: Angelus. Mă îmbrac repede şi pornesc. Pădurea se deşteaptă în glasul cucului, sub cerui senin ce pare de mătase albastră, dar sămănăturile verzi îmbrăcau întinsul şesurilor desmierdate de recoarea umedă a dimineţii. Printre frunzele pomilor cireşele coapte îşi tremură para lor poftitoare şi, pe alocuri, câmpuri de fragi înroşesc întinsul, strînse între loturi de violete aruncate ca nişte uriaşe covoare de catifea. Şoseaua-i strejuită de ulmi şi pe la răspântii câte un plop bătrân îşi tremură frunza murmurând o frîntură de vis. Dar iată că înspre răsărit se naşte o dungă de roz, care se înroşeşte, se aprinde, se schimbă în jăratec ce fulgeră ’n văzduh suliţi aurii de lumină. O uriaşă minge ’nflacărată se saltă în pragul răsăritului, răvărsând valuri de lumină ce prefac stropi de rouă în diamante strălucitoare : soarele. O ciocârlie se rupe din sămănături, se înalţă în văzduh bătînd din aripioare şi ciripind, ciripind ca o nebună, se scaldă în seninul înălţător. Mă uit după ea până-ce se îneacă în nevăzutul albăstruiui şi.... târziu o zăresc cum cade glonţ, ca fulgerată de tăria bolţilor cereşti, până aproape de pământ, unde se opreşte dintr’oolită ca reţinută de un fir nevăzut, bătând din aripi şi ciripind imnul luminii şi al înălţimilor. La un cot de drum, un plop trăsnit şi o cruce simplă, de lemn, cu inscripţia: „Iubiţi ve unii pe alţii!“ ...Din ce adâncuri îndreptate par a veni cuvintele acestea la urechile oamenilor din vremea noastră! S’a scurs Intuneric de an! de cân le-a rostit blândul şi Înţeleptul, dumnezeescul Hristos şi adevărul din ele s’a întunecat, căci suflatele noastre au perdut puterea de a găsi lumina neţărmurită, liniştea adâncă şi fericirea lupra omenească închegate în ele...* * * Mă întorc în sat pe Inserate. Amurgurile de sărbătoare au în această încântătoare regiune a împregiurimilor Parisului un farmec ce tulbură suflatul: în văzduh sunt cântece, miros de trandafiri, ploaie de sărutări. Scăpată din ocna Parisului pentru o după amiază de sărbătoare, lumea dă năvală la ţară, se înghesue prin vagoanele trenurilor şi tramvaielor, cutreeră pădurile, aleargă pe câmp, rîde, cântă, culege flori, rupe crenguţe de pom!, smulge mănunchiaşuri de iarbă, cu pământ cu tot, şi se întoarce spre gară cântând, cete-cete, fluturând pe deasupra capetelor o mână de iarbă ce începe a se vesteji: * „Trăiască libertatea !” ...Tîrziu, când furtuna aceasta de lume, fermecată de lumina şi liniştea naturii, a trecut spre Paris, mă duc şi mă aşez pe singura bancă de piatră a unei frumoase alei şi în întunerecul, încremenit de linişte şi mirositor de ploaia florilor de tei, ascult suspinele unei priveghitori, legănându -i sonetul In adâncul misterios al dorului şi al amintirilor învăluite în albastrul melancolic al trecutului... Poses, 14 August. Un sat lung, deşirat pe malul Senei, leagăn de marinar! pentru vapoarele şi vasele ce cară avuţi! de prin porturile Mânece! până în inima Parisului. Glastre cu flori surîd prin ferestre şi In mlădierea uşoară a perdeluţelor alba tremură un gând drăgălaş şi nevinovat. La poarta unei case, doi plopi înalţi ce-şi amestecă frunzişul vîrfurilor par doi uriaşi prinşi pe după gât. In văzduh e un miros îmbătător de garofiţe şi cerni de mătase albastră pare primenit ca de sărbătoare. La o respântie, pe malul Senei, o statuetă închipuind pe Maica Domnului şi pe soclu inscripţia: .Ridicată la 30 Maiu 1897, pentru ca să le fie veghie “ . .. Şi la câtţiva paşi de statue, undele Senei cioolesc povestea apelor călătoare, povestea celor înmormântaţi in întunerecul adâncurilor de ape. Nici umbră de nor pe cer, nici pomeneală de vânt prin văzduh, dar iată, într’un colţ al şoselei ce alunecă intr’o gâtuitură de vîlcea un nor gros de pulbere şi într’însul sclipiri ca de fulger. In câteva minute norul se apropie de Bat şi In dogoreala soarelui ce dospeşte pamântul, se desluşeşte un detaşament de chiurasieri gonind în puterea cailor. In trapul mic al cailor înfierbântaţi de goană, soldaţii chipeşi trec prin sat şi călcile lor au licăriri fulgerătoare, platoşele aprind focuri din razele soarelui, iar penajurile le flutură pe umeri falnic-fâlfâitoare. Dar după ce au eşit din Bat aceeaşgoană turbată se începe, acelaşi joc de scliipiri, perind cât ai sclipi din ochi, acelaş nor de praf învăluind şi cal şi oameni. ... Tlrziu când norul de praf s’a risipit şi chiuraBierii s’au şters în depărtări nevăzute, un regiment întreg de infanterişti soseşte în sat Pârliţi de soare, arşi de sete, prăfuiţi, cu faldurile mantalelor prinse In nasturi, găicilor, Ies petits pion piou păşesc în tactul musicel pe şoseaua ce tae inima satului. Şi la comanda colonelului regimentul se formează în linie de batac, se opreşte, face armate piramide. In cftteva minute satul furnică de soldaţi, iar furierii compăniilor se dau nnvele pentru incartiratul oamenilor. Nu I ceată de soldaţi fără săteni l1 mijlocul ei. Doi ştrengari de soldaţi s’au cherchelit cu na fost dragon şi cântă—prinşi pe dup» mijloc—cuvintele improvisate pe semnalul năvălit cu baioneta: Un băeţandru ’şi-a pus în cap chipiul / 4/17 Decemvrie 1902 Lichidarea „Concordiei“. Cu cât entusism îşi Începuse activitatea, şi ce sfârşit trist... Se întemeiase adică în Sibiiu, nainte cu vre o şase ani, întâia Nr. 225