Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)

1902-12-04 / nr. 225

2 această măreaţa de marmură şi bronz, care a fost pompos decorată in ziua amintită, va fi pururea martură pentru bravii Buco­vineni dela regimentul de infanterie 41, cari au jertfit pe cfimpul luptei din dra­goste cătră patrie şi împărat cel mai scump dar,­re are un muritor, adică viaţa. Fie­care trecător din ţeară sau stră­inătate nu va trece fără să întrebe, ce să însemne acest monument măreţ sau fără să citiască inscripţiile gravate cu litere de aur în limbele ţării. Pe trecătoriul român încă nu-­l va lăsa inima să treacă, până nu va citi inscripţia română de partea de cătră resărit. „Ţeara Bucovineî vitejilor ostaşi ai regimentului de infanterie archi­­ducelui Eugen nr. 41, căzuţi pe câmpul de onoare ca semn de recunoştinţă". O alegere de protopop. Mercurea, la 12 Dec. n. 1902. Onorată redacţiune! Luni în 8­­. c. s’a săvîrşit alegerea de protopop al tractului Mercurea, devenind postul vacant în urma abzicerii alesului Dr. George Proca, de present secretar con­sistorial, (Se va ajunge nu ştim, că în decurs de un an a fost profesor semina­­rial, protopop şi secretar, astfel ştie archi­­diecesa preţui oamenii de valoare). Alegerea a fost condusă de fostul protopop, acum administrator al acestui tract prea onoratul domn loan Droc, zic acum administrator, căci cu toate că a abzis din post, cu toate că s’a pensionat, P. V. consistor totuşi a aflat de bine a-î încredinţa conducererea mai departe a trac­­tului, deşi locuinţa şi-a strămutat-o din centrul protopopiatului, din Mercurea in tractul vecin, în Sălişte. Ce înţeles are această disposiţie con­sistorială noi nu ştim, dar la noi toate sunt cu putinţă. Astfel stă tractul Mercurei acum de vre-o doi ani, şi din­ Droc să vede că­­convine, căci pe lângă toate promisiunile nici până azi nu a predat oficiul­ de mare dragoste să vede că se bucură la consistor şi mai ales la Metropolitul, dovadă că la alegerea de episcop la Arad a făcut parte din suita Excelenţei Sale. Concurenţi la postul de protopop au fost 5, dar protopopii V. Damian din Brad şi R. Mircea din Mediaş s’au retras. Cel dintâiu în urma informaţiunilor ce a primit zice-se din Sibiiu, că venitele protopopiatului ar fi prea modeste, aceste informaţiuni însă nu sunt exacte şi s’au dat intenţionat pentru a constringe pe vred­nicul concurent să se retragă, ceea­ ce s’a şi întâmplat şi această retragere a fost apă pe moara concurenţilor rămaşi, căci doi dintr’inşii s’ar fi sfiit a candida faţă cu dl Damian, bineştiind, că toţi oamenii de bine din tract, preoţii şi mirenii erau însufleţiţi pentru acest bărbat, ca­re prin meritele câştigate până acum ne dedea speranţă, că va ridica tractul nostru la o stare înfloritoare. După retragerea susnumiţilor au mai rămas 3­­concurenţi şi anume profesorul de teologie Ioan Ghibu, parochul din Lan­­crăm Avram Păcurar şi parochul din Răhău Nicolae Gărpinişan. O parte însemnată dintre membri si­nodului însă convinsă, că nici unul dintre candidaţi nu satisface aşteptărilor, am decis să propunem sinodului abţinere de la alegere şi să rugăm pe P. V. consistor să în­cuviinţeze escrierea de concurs nou, ca astfel să ne putem câștiga un conducător demn, care să impună străinilor din Mercurea. Cu toate că această propunere făcută de dl Dr. George Macelai­ a fost sprijinită de unii dintre cei mai vrednici membrii ai sinodului, dl comisar Droc nu i-a dat loc, nu a permis disensiune asupra ei, nici să se iee la protocol. Indignaţi de această purtare a dlui comisar, din 65 deputaţi presenţi, 22 în frunte cu valorosul bărbat dl Petru Dra­­gh­iu, primpretor, au părăsit sinodul. Însă la aceasta a dat şi faptul, că dl comisar a folosit şi cuvinte ofensătoare la adresa unor alegători, c­uvinte obicinuite de oricum şi în timpul când dl comisar era şef al acestui tract şi cari l-au făcut aşa iubit de credincioşii din tract. Restul de 33 deputaţi şi-au dat vo­turile şi s’ a constatat, că candidatul A. Păcurar a întrunit 25 voturi, N. Garpinişan­u şi I. Ghibu un vot, o bilă albă. Alegerea s-a protestat de cei 22 deputaţi şi credem că V. consistor va nulifica alegerea şi din motive formale, dintre cari unul indicat în protest nu face onoare dlui comisar şi anume lista mem­brilor comitetului protopopesc a pe­dut-o şi la şedinţa de candidare a invitat după bana sa chibzueală. Avem firma speranţă, că P. P. Con­­sistor archidiecesar chiar şi pentru liniştea parochiei centrale nu va întări pe nici unu dintre candidaţi şi va sprijini astfel pe acei membru­ ai tractului. Vom vedea. Un deputat sinodal, societate comercială română, întemeietori erau matadorii băncii „Albina“ şi însăşi această mare bună posesoara celor mai multe acţiuni. Prin provincie s’au instituit filiale , i se porniseră Românii noştri pe comerciu, nu glumă... Adică să fim exacţi: Românii au dat numai banii, negoţul îl învârteau însă mai mult nişte saşi... Mai zilele trecute am şi primit o co­respondenţă dela un acţionar, care în ajunul adunării generale de lichidare învinovăţea aspru direcţia mai ales pentru terenul larg ce a dat Saşilor şi aşa zicând aproape în­­ăturarea Românilor dela diferitele prăvălii ale Goncordiei. N’am publicat însă corespon­denţa, pentru­ că orî-ce s’ar fi petrecut, in afaceri comerciale nu-î bine să se alarmeze lumea, ci lucrurile să se discute în mijlocul corporaţiunei competente, in adunarea ge­nerală. Acum, că s’a ţinut însă adunarea şi, desigur, s’a decis după cum a propus di­recţiunea: lichidarea, nu mai este motiv de a înlătura discuţia publică şi de a nu căuta ca cele petrecute să le arătăm drept invâţătură pentru viitor. Iată ce ni-şi scrie: Această societate, a cărei nefericit acţionar sunt şi eu, la primul ei an de gestiune a dat dovadă de un frumos pro­gres, încheiând bilanţul cu un profit curat de 12.000 (sau treisprăzece mii) coroane şi astfel au împărţit chiar şi dividendă ac­ţionarilor, aşa că şi cei neinteresaţi vă­zând acest progres chiar la început şi mai cu seamă comercianţii de la sate au prins inimă şi abandonând pe străini se îndreptau spre strada Măcelarilor, (în care stradă se află societatea „Concordia“) dând tot spri­­jinul intreprinderii româneşti. Dar ce să vezi în anul următor (II. de gestiune) durere, progresul atât a decăzut, încât tot aceeaşi sumă figurează acum ca perdere. De notat­e, că contul de profit şi perderi nu ’l-au mai publicat de loc de atunci, pe semne lucrurile merg bine ! La ce să se mai publice, când acest cont s’a cetit la adunările generale, doară nu trebue să mai ştie toţi şi să ne dea răgaz de a ne cugeta mai­ bine la regia ce o fac. Speranţa şi încrederea într’un viitor mai bun nu a părăsit însă pe Dimenea; dar când şi in anul al lIMea de gestiune carul se îngloadă şi mai tare, ear isprăvile merg g g­.ntic Insă ca racul, aşa că per­dea se urcă la considerabila sumă se 44000 coroane negreşit, că nici un om cu judecată sănătoasă înaintea acestui trist tablou nu poate sta fără să ’şi exprime a ver­sione ; dar apoi acţionarul, care prin influinţa altora (poate sedus !) vrând nevrând ’şi-a pla­sat banii greu agonisiţi in acţiunile acestei societăţi, care nu din vina clientelei nu merge înainte, ci din vina conducerei rele şi a planului de manipulaţie gr­ăi­. Ei del Românul când să pune să su­fere, de multe ori sufere până la ridicol. Aşa s’a întâmplat şi cu „Concordia*, s’a mai prelungit cambiul vieţii el încă pe un an, dar ce să vezi ? In loc de rehabilitarea puterilor, perderea se urcă şi mai scandalos, ameninţând chiar cu o ruşinoasă dărâmare a acestui edificiu, care odinioară avea (pre­supun) tendinţe naţional-economice atât de frumoase. 69 000 coroane a fost perderea anulul trecut şi apoi de­ capitalul e de 200.000 cor. şi vorba unul mâhnit acţionar, mai sunt încă vre-o două părăluţe, cari încă nu le-au păpat Saşii dela conducere ! Toată grija o poartă manipulaţia cea detestabilă, cărei nici după 4 ani de gestiune nu i s’a dat de leac. Luând firul istoric, chiar dela crearea acestei întreprinderi comerciale vom vedea, că după formala jupuire a sărmanilor me­seriaşi din Sibiiu, ca director figurează o persoană de altcum destul de pricepută în ale comercialul (pare că prea pricepută) anume dl Dionisie Raţia, care după­ ce a pictat cunoscutul profit de 6000 fl. pe hârtie şi astfel împărţind chiar dividendă acţiona­rilor, in scurt timp s’a şi retras dela con­ducere, ocupftndu-’şi vechiul post la­­Al­bina*. De ce dacă afacerea avea prospecte aşa bune nu a rămas şi mai departe la cârmă ? ! In urma acestuia s’a angajat apoi vesti­tul Petri, care juca pe marele şi tarele şi prin energie şi exemplară rafinărie acest nou director avea pe toţi membri direcţiu­­ne, împreună cu preşedintele în degetul cel mic şi apoi prin cunoscutele­­ fapte a con­tribuit după putinţă la calea racului, fiind­că susnumitul director însă a achitat dauna causată prin depunerea unei sume destul de acceptabile numai spre învăţătură ne poate servi. Petri destituit din oficiu, fată-n l­eară apare primul director, dar acum sub altă formă — un fel de maestru spre a repara ce a stricat antecesorul său, dar lucru cu­rios că mult timp nu a voit să stea, pe semne (deducând din bilanţul de atunci 44000 cor. perdere) mirosul cel infect al manipulaţiei greşite nu li pici, căci în grabă apare un nou director, însă sub titlul de conducător (pipă nu lulea !) El a motivat perderea anului trecut prin aceea, că publicul românesc nu dă sprijinul cuvenit, şi că o firmă mare din Sibini (Miselbacher) dă concurenţă la cuţit „Concordiei*. D’apoi bată te păcatele conducător dar cine te pune să concurezi cu Misselbacher ? Mai departe. In ce priveşte clientela românească e o minciună, că lipseşte sprijinul, sprijin ar fi dar tractarea şi purtarea dlui conducător, ce cu dispreţ face pe comercianţii români să încurgiure uşile­­Concordiei*. Unii ziceau chiar, că bolta nu mai este românească, ci nemţească, a cumpărat o Misselbach, pentru­ că au văzut, că sunt acolo şi calfe de la Misselbacher. Şi că numai cu banii gata pot procura marfa dela .Con­cordia* astăzi, dar cei cari au fost rămas datori se află astăzi cu toţii în împărăţia dlui advocat Dr. Leményi. După ce a văzut sasul nostru, că clientela românească fuge de .Concord­a* apoi se apucă şi dă la ape­luri prin jurnale. Vezi .Tribuna“ din 81- Note de drum. Fontaineblau. Mă deştept într’o îngânare armonioasă de toacă bisericească ce leagănă liniştea în­viorătoare a dimineţii: Angelus. Mă îmbrac repede şi pornesc. Pădurea se deşteaptă în glasul cucu­lui, sub cerui senin ce pare de mătase al­bastră, dar sămănăturile verzi îmbrăcau în­tinsul şesurilor desmierdate de recoarea umedă a dimineţii. Printre frunzele pomilor cireşele coapte îşi tremură para lor poftitoare şi, pe alo­curi, câmpuri de fragi înroşesc întinsul, strînse între loturi de violete aruncate ca nişte uriaşe covoare de catifea. Şoseaua-i strejuită de ulmi şi pe la răspântii câte un plop bătrân îşi tremură frunza murmurând o frîntură de vis. Dar iată că în­spre răsărit se naşte o dungă de roz, care se înroşeşte, se aprinde, se schimbă în jăratec ce ful­geră ’n văzduh suliţi aurii de lumină. O uriaşă minge ’nflacărată se saltă în pragul răsăritului, ră­vărsând valuri de lumină ce prefac stropi­ de rouă în diamante strălu­citoare : soarele. O ciocârlie se rupe din sămănături, se înalţă în văzduh bătînd din aripioare şi ciripind, ciripind ca o nebună, se scaldă în seninul înălţător. Mă uit după ea până-ce se îneacă în nevăzutul albăstruiui şi.... târziu o zăresc cum cade glonţ, ca fulgerată de tăria bol­ţilor cereşti, până aproape de pământ, unde se opreşte dintr’oolită ca reţinută de un fir nevăzut, bătând din aripi şi ciripind imnul luminii şi al înălţimilor. La un cot de drum, un plop trăsnit şi o cruce simplă, de lemn, cu inscripţia: „Iubiţi ve unii pe alţii!“ ...Din ce adâncuri îndreptate par a veni cuvintele acestea la urechile oameni­lor din vremea noastră! S’a scurs Intuneric de an! de cân­ le-a rostit blândul şi Înţeleptul, dumnezeescul Hristos şi adevărul din ele s’a întunecat, căci suflatele noastre au perdut puterea de a găsi lumina neţărmurită, liniştea adâncă şi fericirea lupra omenească închegate în ele...* * * Mă întorc în sat pe Inserate. Amurgurile de sărbătoare au în această încântătoare regiune a împregiurimilor Pa­risului un farmec ce tulbură suflatul: în văzduh sunt cântece, miros de trandafiri, ploaie de sărutări. Scăpată din ocna Parisului pentru o după amiază de sărbătoare, lumea dă nă­vală la ţară, se înghesue prin vagoanele trenurilor şi tramvaielor, cutreeră pădurile, aleargă pe câmp, rîde, cântă, culege flori, rupe crenguţe de pom!, smulge mănunchia­­şuri de iarbă, cu pământ cu tot, şi se în­toarce spre gară cântând, cete-cete, flutu­rând pe de­asupra capetelor o mână de iarbă ce începe a se vesteji: * „Trăiască libertatea !” ...Tîrziu, când furtuna aceasta de lume, fermecată de lumina şi liniştea naturii, a trecut spre Paris, mă duc şi mă aşez pe singura bancă de piatră a unei frumoase alei şi în întunerecul, încremenit de linişte şi mirositor de ploaia florilor de tei, ascult suspinele unei priveghitori, legănându -i son­etul In adâncul misterios al dorului şi al amintirilor învăluite în albastrul melanco­lic al trecutului... Poses, 14 August. Un sat lung, deşirat pe malul Senei, leagăn de marinar! pentru vapoarele şi va­sele ce cară avuţi! de prin porturile Mâne­ce! până în inima Parisului. Glastre cu flori surîd prin ferestre şi In mlădierea uşoară a perdeluţelor alba tre­mură un gând drăgălaş şi nevinovat. La poarta unei case, doi plopi înalţi ce-­şi amestecă frunzişul vîrfurilor par doi uriaşi prinşi pe după gât. In văzduh e un miros îmbătător de garofiţe şi cerni de mătase albastră pare primenit ca de sărbătoare. La o respântie, pe malul Senei, o sta­tuetă închipuind pe Maica Domnului şi pe soclu inscripţia: .Ridicată la 30 Maiu 1897, pentru ca să le fie veghie “ . .. Şi la câtţi­va paşi de statue, undele Senei cioolesc povestea apelor călătoare, povestea celor înmormântaţi in întunerecul adâncurilor de ape. Nici umbră de nor pe cer, nici po­meneală de vânt prin văzduh, dar iată, într’un colţ al şoselei ce alunecă intr’o gâ­tuitură de vîlcea un nor gros de pulbere şi într’însul sclipiri ca de fulger. In câte­va minute norul se apropie de Bat şi In dogo­reala soarelui ce dospeşte pamântul, se desluşeşte un detaşament de chiurasieri gonind în puterea cailor. In trapul mic al cailor înfierbântaţi de goană, soldaţii chipeşi trec prin sat şi căl­­cile lor au licăriri fulgerătoare, platoşele aprind focuri din razele soarelui, iar pena­­jurile le flutură pe umeri falnic-fâlfâitoare. Dar după­ ce au eşit din Bat aceeaş­­goană turbată se începe, acelaşi joc de sclii­piri, perind cât ai sclipi din ochi, acelaş nor de praf învăluind şi cal şi oameni. ... Tlrziu când norul de praf s’a ri­sipit şi chiuraBierii s’au şters în depărtări nevăzute, un regiment întreg de infanterişti soseşte în sat Pârliţi de soare, arşi de sete, prăfuiţi, cu faldurile mantalelor prinse In nasturi, găicilor, Ies petits pion piou păşesc în tac­tul musicel pe şoseaua ce tae inima satului. Şi la comanda colonelului regimentul se formează în linie de batac, se opreşte, face armate piramide. In cftte­va minute satul furnică de sol­daţi, iar furierii compăniilor se dau nnvele pentru incartiratul oamenilor. Nu I ceată de soldaţi fără săteni l1 mijlocul ei. Doi ştrengari de soldaţi s’au cherchelit cu na fost dragon şi cântă—prinşi pe dup­» mijloc—cuvintele improvisate pe semnalul năvălit cu baioneta: Un băeţandru ’şi-a pus în cap chipiul / 4/17 Decemvrie 1902 Lichidarea „Concordiei“. Cu cât entusism îşi Începuse activi­tatea, şi ce sfârşit trist... Se întemeiase adică în Sibiiu, nainte cu vre­ o ş­ase ani, întâia Nr. 225

Next