Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1911 (Anul 1, nr. 1-26)
1911-01-01 / nr. 1
Anul I. Arad, .114"1Ianuare 1Q11 Nr.1 1 .-V 1) o n n in e n t u 1: Pe un an . . . 4 Cor. I Pentru România şi America: Pe o luni. an . 2 Cor. Pe un an . . . 10 cor. lin număr -4 fileri. Apare în fiecare Duminecă. Redacţia şi Administraţia : Deák Ferenc-uteza 20. Inserţiunile se primesc la administraţie. — Manuscripte nu se înapoiază. — Telefon pentru oraş şi comitat 502. Mulţumite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Venim la voi. De Octavian Goga. Două puteri, iubiţi cetitori, ţin în picioare lumea cu toate rânduielile ei: puterea minţii şi puterea braţelor. Aceste două puteri trebuie să meargă mână în mână, sprijinindu-se una pe alta, întărindu-se şi făcându-şi drum alături. Despărţite nu prea pot isprăvi lucru mare, dar trăind în strânsă frăţietate ele sânt în stare să schimbe temelia tuturor făptuirilor de pe pământ Aceste două puteri sânt la un popor: cărturarii şi ţăranii. Cărturarii sânt ucrătorii cu mintea şi ţăranii munciorii cu braţele. Şi unii şi alţii trăiesc cu sudoarea fetii lor, câştigându-şi pânea cea de toate zilele prin muncă şi osteneală. Când aceste două pături de oameni se înţeleg şi-şi dau mâna, atunci uniţi pot face din glasul lor un cuvânt de îndrumare pentru nevoile vieţii. Când se desfac sau apucă pe cărări potrivnice, atunci li se dărăpănează puterea şi cu încetul ei înşişi îşi sapă groapa, pregătind biruinţa duşmanului. Dintre toate neamurile, poporul românesc al acestei ţări e mai chemat să-şi fie în adevărată frăţie aceste două feluri de muncitori. Sânt doar atât de strâns legaţi la noi cărturarii de ţărani. Sânt legaţi prin limbă, prin lege şi prin legătura tainică a aceluiaş sânge. Şi ori şi cum am sta să judecăm, tot aceste îndemnuri hotăresc în sufletul unui om. Doar în însăşi firea omenească a pus Dumnezeu dragostea de frate şi de rudenie, care va trăi în vecii vecilor şi va orândui faptele noastre. Dar pe lângă aceste, nici trebuinţele traiului zilnic nu îngăduie decât o singură tabără la noi. Ştiţi bine, că ţăranul lucrător în ogoare numai urmând povara unui cărturar luminat şi de omenie poate să scape de-un necaz, şi vă daţi seama, că fără obolul mulţimei s’ar prăpădi ceata celor cari muncesc cu condeiul. Sântem noi surtacanii şi voi ţăranii - domnii şi plugarii, cum umblă vorba la noi, — sântem un singur trup. Ca un copac în mijloc de codru aşa sântem. Noi trunchiul, voi rădăcinile. Numai laolaltă putem trăi, despărţiţi ne prăpădim. Taie rădăcinele unui stejar şi aşează-l în faţa porţii. Uită-te la el, mai întâi ţi-s’a părea, că nu-l doare, că nu-i pasă, că frunza trăieşte şi se mişcă în bătaia vântului. Dar în curând ai s’o vezi ofilită şi cele dintâi adieri ale dimineţii au s’o spulbere veştedă în ţărână, semn că nu mai este viaţă sub coaja stejarului, semn că a murit, că nu va mai înverzi niciodată acest lemn uscat, pe care ai să-l arunci pradă flăcărilor. Tot aşa şi rădăcinile deslipite de trunchiu vor ajunge mâncarea viermilor, fără ca din ele să mai răsară viaţă şi belşug. Aşa e şi cu oamenii, fiindcă legile firii şi-ale lui Dumnezeu se cam aseamănă. O cărturărime fără ţărani se prăpădeşte, ca trunchiul fără rădăcini, şi o ţărănime fără luminători din sângele ei ajunge la sapă de lemn şi putrezeşte ca rădăcinile mâncate de jivinele ascunse ale pământului. Acest adevăr, care în timpul mai nou este tot mai înţeles, a îndemnat o seamă de cărturari să întemeieze o nouă gazetă, care să caute a întări tot mai mult frăţietatea între cărturărimea şi ţărănimea românească. Vreo câţiva inşi, cari prin darul lui Dumnezeu şi prin truda noastră, am învăţat oarecât meşteşugul de-a tâlcui prin scris bucuriile şi necazurile deaproapelui, vom veni şi vom spune aici cuvinte de îndrumare, cuvinte de lămurire şi îndreptare pentru lupta vieţii. Venim la voi cu aceiaş dragoste pentru sumanul târănesc, cu care am pornit în lume în copilăria noastră, când am trecut pragul căsuţei părinteşti şi ne-am răzleţit pe la oraşe să învăţăm carte. Venim cu inima curată şi cu dorul de-a vă răsplăti chinul amarnic al unei vieţi de rustrişti, cu gândul de-a vă arăta drepturile voastre de oameni, de-a vă lumina cărările cinstei şi ascunzişurile strâmbătăţii omeneşti, de-a vă desluşi şi hotarele legii. Viaţa zilnică cu trebuinţele ei de tot felul cere strângere a rândurilor, o apropiere a oamenilor, cari vor prin luptă să-și croiască o soartă mai bună. Neamul nostru, în aceste zile de frământare grea, este unit într’o singură tabără, ale cărei cereri drepte și nestrămutate sânt isvorîte din în- I felegerea cea mai bună a trebuinţelor noastre de viaţă. Această tabără, în care se găsesc astăzi toţi Românii î cinstiţi, ale cărei credinţe sânt sin* gure mântuitoare şi al cărei steag n’a fost atins de spurcăciunea vânzării »lui Iuda, această tabără se chiamă: * partidul naţional român. I Sub această flamură de cinste şi de adevăr, se începe astăzi o muncă * nouă, pe care s’o întovărăşască bine* cuvântarea lui Dumnezeu numai până atunci, până va porni din minte limpede şi din inimă curată, dorind să crească pe frumosul nostru pământ strămoşesc: Români şi oameni de omenie! Săptămâna politică. Anul nou ne găseşte în aceiaş stare cum ne găsise anul trecut, în luptă cu vechii noştri duşmani pentru drepturile noastre sfinte. Trebuie să ne apărăm de toate laturile, căci din toate laturile sântem atacaţi, şi in cele bisericeşti şi în cele şcolare, şi în cele politice. Şi nu ne-a rămas nici un tovarăş de luptă, decât nestrămutata noastră credinţa in izbânda, mai timpurie sau mai târzie, dar neapărată a luptei noastre drepte După alegerile din vara anului când in urma volniciilor nemaipamu ale stăpânirei, candidaţii noştri naţionali afară de cinci inşi tot au căzut, s'au pornit anumite consfătuiri de împăciuire, cari pentru o clipă ne făcuseră să vedem, că cei dela guvern ascultând de glasul adevărului vreau să ne facă dreptate. Ne-am înşelat însă. şi au voit să ne dăm lor cu mânile legate, să ne lăpădăm de cererile noastre drepte, şiapoi o sa facă ei pentru noi ce s’o putea şi când s’o putea. Şi după ce nu ne-am dat legaţi, s’a năpustiit din nou asupra noastră urgia prigonirilor. Vărsări de sânge: la Jâlna, Făget şi Galaţi; procese de presă fără sfârşit; amenzi şi asupriri în comune împotriva celor cari au rămas credincioşi steagului nostru românesc. Ne-am ales însă cu o învăţătură de mare folos: nu ne putem încrede decât în noi înşine ! Să nu aşteptăm de la nimeni să ne facă dreptate de bună voie, ci s-o dobândim noi prin muncă şi stăruinţă. Să luptăm pe toate târîmurile fără preget; să nu făcem tîrg din drepturile noastre ; să ne sprijinim unii pe alţii; să fim toţi Românii fraţi iubitori în bine şi în râu — şi izbânda va fi a noastră. Arma cea mai puternică în lumea de azi e unirea intre fraţi şi învăţătura. Şi năzuinţa noastră să fie să oţelim tot mai mult această armă şi să no dăm niciodată din mâni. An nou fericit la toţi! Şî Şcolile noastre şi legea lui Apponyi. Cu câteva luni înainte s’a început a se aduce la îndeplinire legea şcolară a lui Apponyi, votată în anul 1907. Legea aceasta cere ca plăţile învăţătorilor noştri să se ridice şi şcolile noastre să se repare, căci altminteri va veni statul şi va face el la-