Tribuna Şcolii, 1970 (Anul 1, nr. 1-29)
1971-12-04 / nr. 26
2 Un mare umanist Luni 28 noiembrie 1971, la Bucureşti a avut loc adunarea festivă consacrată împlinirii a 175 de ani de la naşterea istoricului, umanistului, democratului, luptătorului revoluţionar pentru cauza eliberării sociale şi politice, a înfrăţirii dintre poporul român din Transilvania şi saşi, maghiari, secui, Stephan Ludwig Roth, în cadrul acestei adunări , organizată de Academia de ştiinţe sociale şi politice şi Consiliul oamenilor muncii de naţionalitate germană din Republica Socialistă România, personalitatea lui Stephan Ludwig Roth a fost evocată de către prof. univ. Vasile Maciu de la Universitatea din Bucureşti şi Mihail Kroner de la revista „Karpaten Rundschau“. In semn de omagiu adus figurii marelui om de cultură, la Mediaş a avut loc o adunare festivă unde la liceul care poartă numele lui Stephan Ludwig Roth a fost dezvelit un bust al acestuia, operă a sculptorului Kurt Handel, şi a fost aşezată pe clădirea liceului o placă memorială. I. r. ACCENTE ne fericeşte cu de-a sila. Am vrea să trecem la fondul problemei dacă nu s-ar cere lămurite nişte chestiuni prealabile. în primul rînd trebuie să ştim şi noi pe ce temei a fost ales acesta, pentru a fi învestit cu dreptul şi misiunea de a inventaria poeziile româneşti? Apoi, de ce a inventariat numai unele şi nu pe toate ? Ori le-a inventariat numai pe acelea care nu i-au plăcut lui ? De asemenea e necesar să ştim cu exactitate care sunt acele unele, cine sínt din totalul tuturor poeziilor şi mai ales cine sínt autorii lor ? Nu de alta, dar poate respectivii autori l-ar putea informa pe S. care-i problema păstorului şi a oilor lui. In momentul de faţă noi sîntem înclinaţi să credem că S. nici nu a făcut inventarul de care vorbeşte şi că totul este o invenţie. Gravitatea constă în aceea că, pe baza invenţiei, inventatorul acuză şi acuză în public. Pe noi şi pe oricine altcineva ne interesează dacă şi ce dovezi a avut. în momentul în care a scris articolul şi nu pe cele ce şi le va confecţiona pro causa după punerea în gardă prin aceste rînduri. Convinşi de faptul că n-a avut, nu putea să aibă şi nici nu poate să-şi procure astfel de probe, sfătuim arzător pe păstorul cu oile să-l ia serios la întrebări pe acesta. şi să vadă ce a avut cu el, cu oile şi drumurile lui. întrebarea este cit se poate de legitimă, căci el, păstorul, cu oile lui, îl tolerează pe acest S., şi nu invers. Şi îl tolerează de sute de ani şi nu de ieri de azi. Rîndurile la care ne-am referit surprind cu atît mai mult cu cit ele apar tocmai acum, în noul climat determinat de tezele din iulie şi de lucrările recentei plenare a C.C. al P C.R. Cei care ani de-a rîndul ne-au dat lecţii, în loc să stea acum să mediteze, vin şi răstălmăcesc din nou voinţa, programul şi gîndurile partidului şi naţiunii. Dacă cei ca S. nu au citit expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la recenta plenară a C.C. al P.C.R., ori nu au înţeles-o, îi sfătuim să o mai citească o dată. Secretarul general al partidului, acest mare fiu al poporului român, care s-a născut şi a copilărit la ţară nu a spus şi nici nu putea să spună că în poezia noastră abundă elementele legate de popor şi de viaţa lui, ci a spus că aceste elemente sunt prea puţine. „Avem nevoie de o artă care să fie suflet din sufletul poporului — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu — să redea şi greul şi bucuria şi visurile spre viitorile oamenilor muncii, o artă izvorîtă din realităţile naţiunii noastre, profund umanistă“. Poezia noastră a oglindit prea puţin viaţa şi preocupările fundamentale ale diferitelor segmente ale poporului român, şi nu prea mult. Titus Păcuraru cedar au ajuns puştii din clasa I de la şcoala din Bolintin, de pildă, sau la care lecţie de geografie sunt cei dintr-a IV-a. Ştim ce „material de construcţii“ preferă şi ce construiesc micii constructori de la o grădiniţă din Botoşani, de-ace-i place să se joace mai mult şi mai mult grupei mari de la grădiniţa din Suceava. Copiii din Baia Mare, aflaţi la respectabila vîrstă de 10 ani, ne spun că au meşterit cu mîinile lor o rachetă de toată frumuseţea. Alţii, că au scris prima poezie. Ascultăm, de asemenea, mărturisirile unor puşti, rostite cu cea mai mare sinceritate, asupra preferatelor lor sportive sau pe cele ale unor fetiţe despre faptul că nu prea-şi ajută mama la treburile casei. Luăm parte la mult disputatele lor întreceri sportive, la serbările lor, la joaca lor, la toate bucuriile şi micile lor necazuri. Reconfortantă prin prospeţimea şi spontaneitatea eroilor săi, şi, fireşte, prin priceperea celor ce o alcătuiesc, emisiunea „Bună dimineaţa, copii“ reuşeşte să fie (mai ales atunci cînd comentariul reporterului intervine rar, sau cînd răspunsurile copiilor nu sunt pregătite) o oglindă fidelă a copilăriei, cu toate marile şi micile sale probleme şi întrebări, un foarte sensibil detector al bogatei game de sentimente, de reacţii pe care vîrsta lor le presupune. M. Robea Cui foloseşte ? Un nu ştiu cine, care semnează cu P., cu S. sau nu ştiu cum, şi care în viaţa lui nu a umblat pe la ţară şi nu are nimic de lucru, zice că s-a apucat să facă un inventar al elementelor care populează decorul unor poezii. După ce întreprinde acest inventar, respectivul S. rămine consternat. Consternat nu de descoperirea unor lipsuri colosale ori a unor fraude meşteşugite, cum se întîmplă uneori la inventare, ci consternat de descoperirea unor păstori cu bîta şi oile lor, a drumurilor de ţară, a gardurilor, clopotniţei şi a unui cimitir. Şi nu ar fi fost nici un păcat de ar fi rămas cu adevărat consternat şi n-ar mai fi fost capabil să ne fericească pe noi cu justele şi teribil de exacte consideraţii, directive şi îndrumări încropite după şocul consternării. Nenorocirea noastră este tocmai că s-a trezit şi vine şi Bună dimineaţa, copii! în fiecare dimineaţă ne întîlnim pe calea undelor cu preşcolarii grădiniţelor noastre, cu şcolari ai primelor clase. Vin la întîlnirea aceasta matinală copii de toate vîrstele din oraşe şi sate şi duc cu ei, în cele cîteva minute (poate prea scurte pentru tot ce-ar putea să ne spună întreg universul copilăriei, întreaga bogăţie şi varietate de preocupări, de probleme, de dorinţe şi vise care, la vîrsta lor, sînt inepuizabile. Aflăm astfel, la primele ore ale dimineţii, la ce literă din alte RĂSPUNDEM CITITORILOR • Günther Guggenber- Cer, comuna Cristian, Braşov, cere lămuriri cu privire la plata cu ora a celor care înlocuiesc un cadru didactic, aflat in concediu fără plată. Potrivit prevederilor H.C.M. Nr. 450/1969, în unităţile şcolare din invăţămîntul de cultură generală, pot fi plătiţi cu ora numai cei care înlocuiesc personalul didactic aflat în concediu medical şi de maternitate, care îndeplineşte obligaţiile militare sau a primit sarcini în aparatul de stat sau organizaţii obşteşti. Rezultă deci că în cazul celor aflaţi în concediu fără plată (indiferent motivul), suplinirea se asigură, de conducerea şcolii, prin lărgire de sarcini sau prin angajarea unui suplinitor plătit cu salariu tarifar (nu prin plata cu ora). în acest caz, suplinitorul poate fi un pensionar sau o persoană care nu mai îndeplineşte o altă funcţie retribuită cu salariu tarifar (eventual, cu alt cadru didactic cu normă incompletă, care-şi poate întregi norma pe durata acestei supliniri, pînă la echivalentul unui salariu tarifar pentru o normă completă). • Dimitrie Otavă, comuna Simand, Arad, cere unele lămuriri în legătură cu salarizarea profesorilor titulari, care nu au obţinut definitivarea în învăţămînt. Conform Statutului personalului didactic, profesorii titulari care împlinesc o vechime in învăţămînt mai mare de 3 ani, nu pot primi salariul tarifar de bază (3—5 ani), decit dacă au obţinut şi definitivarea în învăţămînt pe bază de examen. Pînă la definitivarea în învăţămînt, ei au calitatea de profesori stagiari şi se plătesc cu salariul stabilit pentru „anul 23“. Acelaşi salariu li se acordă din această situaţie, chiar dacă au împlinit o vechime în învăţămînt de peste 10 ani. După obţinerea definitivării in învăţămînt, li se acordă salariul tarifar de bază (3—5 ani) sau gradaţia 1(5—10 ani) în raport de vechimea pe care au împlinit-o. Această dispoziţie nu se aplică suplinitorilor, care nefiind titulari — deci puţind fi înlocuiţi oricînd de un cadru didactic titular — beneficiază de salarizarea prevăzută de H.C.M. nr. 2841/1968, potrivit condiţiilor de studii stabilite pentru funcţia didactică îndeplinită si stagiul recunoscut in învăţămînt, fără a li se cere şi condiţia obligatorie a definitivării. WMßM I W ipgi m MM M lipii Dimitrie Stelaru A murit Dimitrie Stelaru, unul dintre cei mai de seamă poeţi români contemporani. De-acum, secara şi izma vor foşni primăvara fără el. A fost ca un copil ! Tăcerea lui, rîsul lui, ochii.. S-a strămutat între astre, cum îi arăta şi numele — de o seamă cu ele, în ora fantastică a trecerii sale dincolo, steaua lui s-a întunecat o clipă de lacrimile noastre. Numai o clipă! Căci o explozie interioară — declanşată de cine ştie unde — i-a dat strălucire mai mare şi veşnică. A murit Dimitrie Stelaru, ca să trăiască fitern. Dim. Rachiel EDUCAŢIA GÎNDIRII Pregătirea pentru viaţă a tineretului nu este exclusiv legată numai de transmiterea şi însuşirea unor deprinderi practice care poate fi făcută fie in şcoală, fie în afara ei. Procesul de captare, cultivare şi şlefuire a gîndirii omeneşti este un proces mult mai complex şi cu implicaţii extrem de diverse nu numai în viaţa individului, ci şi în viaţa societăţii. „Fiecare om în parte, spunea Heine, este o lume care se naşte şi moare o dată cu dînsul, sub fiecare piatră funerară zace o istorie a lumii. Omul nu poate fi niciodată comparat cu un automat, oricît ar fi de perfect şi de amplificat acesta din urmă. Omul este înzestrat cu o însuşire nobilă, superioară, cunoscută sub numele de capacitatea de gîndire. Nici ideea creatoare n-a apărut însă niciodată pe un teren spiritual necultivat, aşa cum recolteie superioare nu apar pe soluri neîngrijite De aici derivă marele rol care-i revine şcolii în educarea gîndirii omeneşti. Intr-o măsură oarecare şi familia şi colectivul de muncă influenţează intr-un fel sau altul gîndirea tînărului, dar rolul decisiv în educarea gîndirii îi revine aproape în exclusivitate şcolii. încercarea de a găsi tipare gîndirii omeneşti, de a-i stăvili elanurile, de a crea baraje artificiale în calea acesteia este sortită, fără îndoială, eşecului. Ideile, care sunt rodul gîndirii creatoare omeneşti, se revarsă asemenea torentelor montane şi distrug tot ce-i perimat în cale. Au existat perioade in istorie cînd chiar idei de geniu au fost plătite cu viaţa de către posesorii lor. Pentru un adevăr elementar, care se învaţă azi în primii ani de şcoală, Giordano Bruno a fost ars pe rug. Ce jertfă mai înălţătoare poate cere azi omenirea decit supremul sacrificiu în slujba unei convingeri care la un moment dat îţi aparţine numai ţie? Dar metalele nu pot fi extrase din steril oricît ar fi de perfecţionate procesele tehnologice pe care le utilizăm. Aceasta cu atît mai mult pentru metalele rare. Filonul preţios al unor idei de geniu care au revoluţionat ştiinţa a apărut in urma unei munci laborioase, bazată pe sinteza a tot ceea ce creaseră mai important predecesorii. Din vid spiritual şi din gîndire lipsită de flexibilitate nu pot fi preparate diamante. De aci derivă necesitatea ca prin procesul instruirii să sporim permanent portofoliul de cunoştinţe al tineretului. Acest deziderat este numai o condiţie de necesitate, dar nu şi de suficienţă. Fără cealaltă latură de educare permanentă a modului de gîndire a tineretului, nu se poate însuşi o capacitate de selecţie. In expunerea prezentată la plenara din noiembrie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, referindu-se la sporirea rolului şcolii in procesul de instruire şi de educare a tinerei generaţii, sublinia : „Avem datoria să creştem un tineret cu un larg orizont spiritual, înarmat cu tot ceea ce a creat mai bun omenirea în domeniul cunoaşterii, cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei universale. Fiecare educator, învăţător şi profesor din întregul sistem de învăţămînt trebuie să fie un bun specialist in domeniul său cit şi un educator comunist. Numai îmbinind aceste două calităţi, cadrele didactice îşi vor putea îndeplini în bune condiţii sarcina de înaltă responsabilitate şi onoare pe care o au în formarea tinerei generaţii". Dacă din şcoală elevul pleacă iară a cunoaşte un amănunt sau altul de la diferite discipline, în epoca atitor dezvoltări explozive, nu constituie un fapt de îngrijorare. Dacă elevul părăseşte băncile şcolii fără a stăpîni perfect capacitatea de gîndire, fără a fi capabil singur să selecteze, să descifreze şi să elimine neesenţialul este o adevărată tragedie. Tineretul trebuie învăţat să gîndeascâ. Cine consideră că timpul de gîndire e timp irosit ■e în salâ. Capacitatea de gîndire nu se moşteneşte, ci se însuşeşte de către fiecare prin efort propriu. Flacăra veşnic vie a spiritualităţii umane se alimentează permanent din nesecatul izvor al gîndirii omeneşti. MARIN RADOI