Tribuna Şcolii, 1971 (Anul 2, nr. 30-76)
1972-01-08 / nr. 30
LA ÎNCEPUT DE AN Există o aplecare firească a spiritului omenesc de a celebra începuturile. Timpul fizic se încarcă în asemenea împrejurări cu semnificaţii programatice, în sensul unor angajamente faţă de viitor, în numele valorilor mari pe care trebuie să le realizeze. In primul număr al acestui an, revista noastră se vede însă confruntată cu succesele şi, mai ales, cu lipsurile sale din trecut. Anul 1971 a cunoscut o mare cotitură, iniţiată de partid, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal, în întreaga muncă de educaţie socialistă. Procesul de desăvîrşire morală, ridicarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii reprezintă pentru şcoala românească un climat fertil de înnoire, de înţelegere mai limpede a sarcinilor care-i revin. Revista Tribuna şcolii a căutat să răspundă în toate numerele sale comandamentelor severe pe care le implică prezenţa sa în viaţa şcolilor şi a oamenilor de la catedră. Ne-am orientat către problemele fundamentale pe care le ridică o nouă structură a lecţiei, corespunzătoare bagajului informaţional al omului actual, către discutarea mai amplă a activităţilor legate de pregătirea tehnico-productivă a elevilor. Am încercat în mod consecvent tratarea unor teme privind ştiinţele sociale, pentru a veni în ajutorul cadrelor didactice care predau la clasă sau care organizează cabinete. Se poate spune că n-am reuşit întotdeauna să menţinem linia de înaltă principialitate pe care ne-am propus-o, că în evoluţia revistei au fost unele ezitări. Aflaţi în momentul de început al unui an de muncă, suntem conştienţi de marea noastră responsabilitate faţă de cadrele didactice, faţă de partid şi faţă de intregul nostru popor, de angajamentul profund pe care îl implică munca ziaristului comunist. Tribuna şcolii va trebui să facă loc cu mai multă îndrăzneală problemelor reale care frămîntă învăţămîntul românesc, să ia în considerare cu mai multă acuitate dificultăţile şcolilor, pe baza experienţei directe a profesorilor şi învăţătorilor. Cadrele didactice trebuie să găsească aici tribuna experienţei înaintate, posibilitatea de a se pronunţa ei înşişi asupra muncii lor. Continuînd schimbul de opinii şi dezbaterile asupra principalelor probleme ale instrucţiei şi educaţiei, revista noastră va trebui să evite formulările şi insinuările de natură să provoace confuzie şi aprehensiune în rîndurile cititorilor. Suntem hotărîţi să eliminăm în viitor publicarea oricăror materiale ambigue, note sau articole, cum s-a întimplat uneori, considerez că asemenea intervenţii nu pot folosi nimănui. Este necesar să facem din fiecare rînd publicat în revista noastră, din fiecare articol, un prilej de afirmare a ideologiei noastre socialiste, expresie a celui mai înalt umanism. Tribuna şcolii este o revistă comunistă, militînd pentru edificarea conştiinţei socialiste în patria noastră, împotriva oricăror elemente de gîndire retrogradă, a spiritului conservator, a discriminărilor şi obscurantismului. Ne aflăm împreună cu toţi oamenii muncii din patria noastră, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, angajaţi pe drumul construirii unei societăţi mai bune in lumina idealului socialist. Revista noastră este un avanpost pe linia modernizării învăţămîntului, a creării unor unităţi şcolare adecvate ritmului de dezvoltare a societăţii socialiste româneşti. Acestea sunt sarcinile pe care ni le-a trasat partidul, tovarăşul Ceauşescu, acesta este programul şi angajamentul nostru cel mai ferm faţă de cititorii şi colaboratorii noştri : cadrele didactice, profesorii şi învăţătorii de pe tot întinsul patriei. TRIBUNA ŞCOLII Tonitza Portret de fetiţă ÎN ACEST NUMĂR: Devotamentul faţă de patria socialistă — trăsătură fundamentală a societăţii noastre . Informatica— domeniu de vîrf al ştiinţei şi tehnogiei moderne 9 Munca — disciplină de învăţămlnt GRIGORE C. MOISIL: nCopilul să înveţe în liceu să gîndească din ce în ce mai abstract‘ Red. : Spuneaţi, săptămîna trecută, că pentru a rezolva probleme concrete, elevul trebuie să gîndească abstract.. — Pentru a putea reţine reţetele pe care omul a învăţat să le întrebuinţeze în vederea obţinerii unor rezultate dorite şi pentru a proiecta fie o instalaţie, fie o întreprindere, fie o acţiune, în aşa fel încît să obţină rezultatele dorite, e nevoie ca el să nu înveţe reţetă de reţetă, ci să înveţe teorii abstracte. Să luăm un exemplu- Să presupunem că omul vrea să ştie cu cît se lungeşte o bară de fier de lungime cunoscută atunci cînd e încălzită să zic la 73°. S-ar putea proceda în două feluri diferite. Unul dintre ele este acela ca omul să înveţe un şir de reţete : o bară de fier de 30 cm., încălzită la 73° va avea .... cm. o bară de fier de 35 cm., încălzită la 73° va avea ..... cm. o bară de fier de 45 cm., încălzită la 73° va avea .... cm. E foarte probabil că astfel de reţete omul a învăţat într-o epocă a istoriei sale. Dar el s-a învăţat şi să le înlocuiască printr-o lege abstractă, pe care o învaţă toţi copiii sub numele de legea dilatării corpurilor. Iată de ce copilul trebuie să se înveţe, în liceu, să gîndească din ce în ce mai abstract. Red. : Dar cum ? — Evident, modul cum trebuie procedat ca elevul să înveţe să gîndească abstract, şi nu pur verbal, constituie o importantă problemă de pedagogie. La fiecare vîrstă trebuie luate măsuri speciale. Eu ştiu numai că am avut să rezolv o astfel de problemă acum vreo 40 de ani. Atunci cursul de algebră de universitate pentru studenţii anului I mi s-a părut că trebuie schimbat pentru a-l face să ţină seama de saltul pe care îl făcuse algebra, graţie cercetărilor şi rezultatelor la care ajunsese Emmy Noether şi şcoala din Göttingen. Acestea constituiau ceea ce se numea algebra abstractă modernă al cărei grad de abstractizare era mult mai mare decît al algebrei clasice. Mijlocul pedagogic pe care l-am utilizat şi pe care vreau să-l pun în evidenţă de a învăţa oamenii să gîndească abstract după ce au cunoscut un număr mare de exemple concrete. De exemplu, înainte de a introduce definiţia noţiunii de grup abstract, studiam exemple interesante de grupuri concrete, cum ar fi grupurile de permutări, grupurile de rotaţii şi simetrii ; mai tîrziu am adăugat şi grupurile sistemelor cristalografice şi altele- La fel am procedat pentru ideile de corp şi de inel. Pentru fiecare dintre acestea, o dată numărul mare de exemple studiat, ţinînd seama de specificul lor, degajăm ideea generală abstractă. In acest mod, cred eu, ajungem să gîndim abstract, dar nu verbal, adică gîndim formal cu idei abstracte care înglobează un număr mare de exemple concrete- Evident, pentru fiecare disciplină ştiinţifică şi pentru fiecare capitol al matematicii, precum şi pentru fiecare vîrstă a elevilor, trebuie rezolvată o astfel de problemă de metodologie. STELA PREDESCU Clasele terminale Sunt un optimist incorigibil. Cred în ereditate, dar în acelaşi timp şi în ameliorarea continuă a rasei umane. Nu am reuşit pină acum să aflu dacă optimismul mi-a dirijat paşii spre ştiinţă, sau dacă cultivarea de timpuriu a ştiinţei a dezvoltat în mine acest optimism incorigibil. Un fapt este sigur : un om de ştiinţă este, prin definiţie, un optimist. Optimismul meu a ieşit victorios dintr-o probă recentă, ocazionat de lectura unei anchete şcolare, făcute de soţii Moroianu printre elevii celor două clase terminale de liceu. Rezultatele anchetei au fost publicate în paginile acestei reviste. Din chestionarul prezentat cîtorva sute de elevi, voi reţine o singură întrebare : „Sînteţi mulţumiţi de pregătirea pe care o primiţi din partea profesorilor voştri ?“. Această întrebare a împărţit pe elevi în două grupe, numericeşte practic egale. Elevii din, să zicem, prima grupă s-au declarat satisfăcuţi, fapt privit de către anchetatori ca îmbucurător. Fără îndoială, îmbucurător pentru profesori. Mai puţin îmbucurător, poate, pentru elevi. Ca o justă compensaţie, există grupa a doua, a celor nemulţumiţi. Dintre aceştia se vor recruta probabil cei mai mulţi dintre creatorii de mîine, în artă, în ştiinţă, în tehnică. La 16 sau la 17 ani, ei nu mai pot fi în întregime mulţumiţi, nici cu programul, nici cu conţinutul manualelor, nici cu profesorii. La vîrsta lor am fost şi noi, cîţiva, care am manifestat aceleaşi nemulţumiri, aceleaşi îndoieli. Cîţi ? Ne puteam număra pe degete: 10%, poate 15°/6. Procentul a crescut simţitor. Semn al progresului societăţii, dar, fără îndoială, şi al progresului omului. Mintea tinerilor de astăzi este necontenit asaltată (ca şi mintea noastră de odinioară) de întrebări nenumărate (mai numeroase astăzi) în toate direcţiile (mai mult astăzi), întrebări la care nu găsesc, în cadrul sistemului şcolar tradiţional, un răspuns complet mulţumitor. Unde să-l găsească ? Acasă ? Practic imposibil, în cărţi ? Da. Altele decît cele de şcoală. Cine să le indice cartea şi locul respectiv ? Tot profesorul. Dar un profesor altfel pregătit. Un profesor special format pentru această perioadă, cronologic scurtă, dar extrem de intensă ca trăire şi foarte importantă pentru întreaga evoluţie ulterioară a tinerilor elevi. Un profesor care să ştie, în aceeaşi măsură să accepte dialogul cu elevii din grupa a doua şi să provoace un astfel de dialog cu elevii din prima grupă. Un profesor care să ştie să întoarcă toţi şcolarii la şcoală, în fiecare zi, prin acceptare spontană nu prin constrîngere. Numai astfel, tinerii noştri vor putea afla răspunsul la toate problemele lor în şcoală şi prin şcoală. Prin şcoala aliniată vremurilor pe care le trăim şi ale celor pe care le pregătim.