Tribuna Şcolii, 1971 (Anul 2, nr. 30-76)

1972-01-08 / nr. 30

LA ÎNCEPUT DE AN Există o aplecare firească a spiritului omenesc de a celebra începuturile. Timpul fizic se încarcă în asemenea îm­prejurări cu semnificaţii programatice, în sensul unor angajamente faţă de vii­tor, în numele valorilor mari pe care trebuie să le realizeze. In primul număr al acestui an, revista noastră se vede însă confruntată cu succesele şi, mai ales, cu lipsurile sale din trecut. Anul 1971 a cunoscut o mare cotitură, iniţiată de par­tid, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu per­sonal, în întreaga muncă de educaţie so­cialistă. Procesul de desăvîrşire morală, ridicarea conştiinţei socialiste a oameni­lor muncii reprezintă pentru şcoala ro­mânească un climat fertil de înnoire, de înţelegere mai limpede a sarcinilor ca­­re-i revin. Revista Tribuna şcolii a cău­tat să răspundă în toate numerele sale comandamentelor severe pe care le im­plică prezenţa sa în viaţa şcolilor şi a oamenilor de la catedră. Ne-am orientat către problemele fundamentale pe care le ridică o nouă structură a lecţiei, cores­punzătoare bagajului informaţional al omului actual, către discutarea mai amplă a activităţilor legate de pregătirea teh­­nico-productivă a elevilor. Am încercat în mod consecvent tratarea unor teme privind ştiinţele sociale, pentru a veni în ajutorul cadrelor didactice care predau la clasă sau care organizează cabinete. Se poate spune că n-am reuşit întot­deauna să menţinem linia de înaltă prin­cipialitate pe care ne-am propus-o, că în evoluţia revistei au fost unele ezitări. Aflaţi în momentul de început al unui an de muncă, suntem­ conştienţi de marea noastră responsabilitate faţă de cadrele didactice, faţă de partid şi faţă de intre­­gul nostru popor, de angajamentul profund pe care îl implică munca zia­ristului comunist. Tribuna şcolii va tre­bui să facă loc cu mai multă îndrăz­neală problemelor reale care frămîntă în­­văţămîntul românesc, să ia în conside­rare cu mai multă acuitate dificultăţile şcolilor, pe baza experienţei directe a profesorilor şi învăţătorilor. Cadrele di­dactice trebuie să găsească aici tribuna experienţei înaintate, posibilitatea de a se pronunţa ei înşişi asupra muncii lor. Continuînd schimbul de opinii şi dezba­terile asupra principalelor probleme ale instrucţiei şi educaţiei, revista noastră va trebui să evite formulările şi insinuările de natură să provoace confuzie şi apre­hensiune în rîndurile cititorilor. Suntem hotărîţi să eliminăm în viitor publica­rea oricăror materiale ambigue, note sau articole, cum s-a întimplat uneori, con­siderez că asemenea intervenţii nu pot folosi nimănui. Este necesar să facem din fiecare rînd publicat în revista noastră, din fiecare articol, un prilej de afirmare a ideologiei noastre socialiste, expresie a celui mai înalt umanism. Tribuna şcolii este o revistă comunistă, militînd pen­tru edificarea conştiinţei socialiste în pa­tria noastră, împotriva oricăror elemente de gîndire retrogradă, a spiritului con­servator, a discriminărilor şi obscuran­tismului. Ne aflăm împreună cu toţi oa­menii muncii din patria noastră, români, maghiari, germani şi de alte naţionali­tăţi, angajaţi pe drumul construirii unei societăţi mai bune in lumina idealului socialist. Revista noastră este un avanpost pe linia modernizării învăţămîntului, a creă­rii unor unităţi şcolare adecvate ritmu­lui de dezvoltare a societăţii socialiste româneşti. Acestea sunt sarcinile pe care ni le-a trasat partidul, tovarăşul Ceauşescu, acesta este programul şi angajamentul nostru cel mai ferm faţă de cititorii şi colaboratorii noştri : cadrele didactice, profesorii şi învăţătorii de pe tot întin­sul patriei. TRIBUNA ŞCOLII Tonitza Portret de fetiţă ÎN ACEST NUMĂR: Devotamentul faţă de patria socialistă — trăsătură fundamentală a societăţii noastre . Informatica— domeniu de vîrf al ştiinţei şi tehn­­ogiei moderne 9 Munca — disciplină de învăţămlnt GRIGORE C. MOISIL: nCopilul să înveţe în liceu să gîndească din ce în ce mai abstract‘ Red. : Spuneaţi, săptămîna trecu­tă, că pentru a rezolva probleme concrete, elevul trebuie să gîndească abstract.­. — Pentru a putea reţine reţe­tele pe care omul a învăţat să le în­trebuinţeze în vederea obţinerii unor rezultate dorite şi pentru a proiecta fie o instalaţie, fie o întreprindere, fie o acţiune, în aşa fel încît să ob­ţină rezultatele dorite, e nevoie ca el să nu înveţe reţetă de reţetă, ci să în­veţe teorii abstracte. Să luăm un e­­xemplu- Să presupunem că omul vrea să ştie cu cît se lungeşte o bară de fier de lungime cunoscută atunci cînd e încălzită să zic la 73°. S-ar pu­tea proceda în două feluri diferite. Unul dintre ele este acela ca omul să înveţe un şir de reţete : o bară de fier de 30 cm., încălzită la 73° va avea .... cm. o bară de fier de 35 cm., încălzită la 73° va avea ..... cm. o bară de fier de 45 cm., încălzită la 73° va avea .... cm. E foarte probabil că astfel de re­ţete omul a învăţat într-o epocă a istoriei sale. Dar el s-a învăţat şi să le înlocuiască printr-o lege abstractă, pe care o învaţă toţi copiii sub nu­mele de legea dilatării corpurilor. Iată de ce copilul trebuie să se înve­ţe, în liceu, să gîndească din ce în ce mai abstract. Red. : Dar cum ? —­ Evident, modul cum trebuie procedat ca elevul să înveţe să gîndească abstract, şi nu pur verbal, constituie o importantă problemă de pedagogie. La fie­care vîrstă trebuie luate măsuri spe­ciale. Eu ştiu numai că am avut să rezolv o astfel de problemă acum vreo 40 de ani. Atunci cursul de al­gebră de universitate pentru studen­ţii anului I mi s-a părut că trebuie schimbat pentru a-l face să ţină sea­ma de saltul pe care îl făcuse alge­bra, graţie cercetărilor şi rezultate­lor la care ajunsese Emmy Noether şi şcoala din Göttingen. Acestea con­stituiau ceea ce se numea algebra abstractă modernă al cărei grad de abstractizare era mult mai mare de­cît al algebrei clasice. Mijlocul peda­gogic pe care l-am utilizat şi pe care vreau să-l pun în evidenţă­­ de a învăţa oamenii să gîndească abstract după ce au cunoscut un număr mare de exemple concrete. De exemplu, înainte de a introduce definiţia no­ţiunii de grup abstract, studiam e­­xemple interesante de grupuri con­crete, cum ar fi grupurile de permu­tări, grupurile de rotaţii şi simetrii ; mai tîrziu am adăugat şi grupurile sistemelor cristalografice şi altele- La fel am procedat pentru ideile de corp şi de inel. Pentru fiecare dintre a­­­cestea, o dată numărul mare de e­­xemple studiat, ţinînd seama de spe­cificul lor, degajăm ideea generală abstractă. In acest mod, cred eu, ajungem să gîndim abstract, dar nu verbal, adică gîndim formal cu idei abstracte care înglobează un număr mare de exemple concrete- Evident, pentru fiecare disciplină ştiinţifică şi pentru fiecare capitol al matema­ticii, precum şi pentru fiecare vîrstă a elevilor, trebuie rezolvată o astfel de problemă de metodologie. STELA PREDESCU Clasele terminale Sunt un optimist incorigibil. Cred în ereditate, dar în acelaşi timp şi în ameliorarea continuă a rasei umane. Nu am reuşit pină acum să aflu dacă opti­mismul mi-a dirijat paşii spre ştiinţă, sau dacă culti­­varea de timpuriu a ştiinţei a dezvoltat în mine acest optimism incorigibil. Un fapt este sigur : un om de ştiinţă este, prin definiţie, un optimist. Optimismul meu a ieşit victorios dintr-o probă recentă, ocazionat de lectura unei anchete şcolare, făcute de soţii Mo­­roianu printre elevii celor două clase terminale de liceu. Rezultatele anchetei au fost publicate în pagi­nile acestei reviste. Din chestionarul prezentat cîtorva sute de elevi, voi reţine o singură întrebare : „Sîn­­teţi mulţumiţi de pregătirea pe care o primiţi din partea profesorilor voştri ?“. Această întrebare a împărţit pe elevi în două grupe, numericeşte practic egale. Elevii din, să zicem, prima grupă s-au declarat satisfăcuţi, fapt privit de către anchetatori ca îm­bucurător. Fără îndoială, îmbucurător pentru profe­sori. Mai puţin îmbucurător, poate, pentru elevi. Ca o justă compensaţie, există grupa a doua, a celor ne­mulţumiţi. Dintre aceştia se vor recruta probabil cei mai mulţi dintre creatorii de mîine, în artă, în şti­inţă, în tehnică. La 16 sau la 17 ani, ei nu mai pot fi în întregime mulţumiţi, nici cu programul, nici cu conţinutul manualelor, nici cu profesorii. La vîrsta lor am fost şi noi, cîţiva, care am manifestat ace­leaşi nemulţumiri, aceleaşi îndoi­eli. Cîţi ? Ne puteam număra pe degete: 10%, poate 15°/6. Procentul a crescut simţitor. Semn al progresului societăţii, dar, fără îndoială, şi al progresului omului. Mintea tineri­lor de astăzi este necontenit asaltată (ca şi mintea noastră de odinioară) de întrebări nenumărate (mai numeroase astăzi) în toate direcţiile (mai mult as­tăzi), întrebări la care nu găsesc, în cadrul sistemului şcolar tradiţional, un răspuns complet mulţumitor. Unde să-l găsească ? Acasă ? Practic imposibil, în cărţi ? Da. Altele decît cele de şcoală. Cine să le in­dice cartea şi locul respectiv ? Tot profesorul. Dar un profesor altfel pregătit. Un profesor special format pentru această perioadă, cronologic scurtă, dar ex­trem de intensă ca trăire şi foarte importantă pentru întreaga evoluţie ulterioară a tinerilor elevi. Un pro­fesor care să ştie, în aceeaşi măsură să accepte dia­logul cu elevii din grupa a doua şi să provoace un astfel de dialog cu elevii din prima grupă. Un profe­sor care să ştie să întoarcă toţi şcolarii la şcoală, în fiecare zi, prin acceptare spontană nu prin constrîn­­gere. Numai astfel, tinerii noştri vor putea afla răs­punsul la toate problemele lor în şcoală­­ şi prin şcoală. Prin şcoala aliniată vremurilor pe care le trăim şi ale celor pe care le pregătim.

Next