Tribuna, iulie 1884 (Anul 1, nr. 63-87)

1884-07-22 / nr. 80

Pag. 318 ne-am împlinit datoria. N’am exagerat nimic în ce privesce suferinţele şi nemul­ţumirea poporului român. Am spus ceea ce stim, pentru­ ca să scie şi Maghiarii. Dacă politicii maghiari nu voiesc să înţe­leagă, aceasta îi privesce pe ei. Mundus vuit decipi, ergo decipiatur, piarul „Drau“ din Esseg este infor­mat, că guvernul croat este hotărît să iee următoarele măsuri în privinţa univer­sităţii din Agram: desfiinţarea tuturor so­cietăţilor existente şi interdicerea de a se mai înfiinţa altele nouă, escepţionând so­cietatea pentru ajutorarea studenţilor săraci, al cărei fond va trece în administraţia rec­torului, asistat de un consiliu numit de dînsul dintre studenţii cei mai harnici; interzicerea ori­cărei întruniri; modificarea procedurei disciplinare, reservânduse gu­vernului o influenţă hotărîtoare în ce pri­veste sentinţele senatului universitar; in­troducerea examenelor semestrale în locul collequiilor; cetirea catalogului de către fie­care profesor de două ori pe săptămână, eliminându-se fie­care student, care va ab­senta de trei ori de-a rîndul fără motiv just; atestatele universităţilor străine nu vor fi recunoscute.­­ Aceste măsuri, care jignesc în mare măsură autonomia univer­sitară, punând sub tutelă atât pe profe­sori, cât şi pe studenţi, ne dovedesc în­de­ajuns că guvernul lucrează din resputeri la înfiinţarea regimului absolutistic. Nu credem însă că pe această cale va ajunge să restabilească liniştea în Croaţia. Ase­menea măsuri, care spre a pută pedepsi pe unii pretinşi culpabili, sdrobesc liber­tăţile publice, în cele mai multe caşuri au produs contrarul dela aceea, ce s’a avut în vedere. Lesne se poate dar întâmpla să vedem şi în Croaţia provocându-se o mişcare care să sdruncine din temelie or­dinea socială. „Agenţia Reuter“ este informată că lucrările conferenţei în ultimele zile s’au îndreptat spre bine astfel, că acum se poate spera o soluţiune satisfăcătoare. Luni s’a făcut în conferenţă o propunere, care ţine mijlocul între proposiţiunea en­gleză şi contra-proiectul francez şi care s’a şi comunicat guvernelor. Se zice, că ieri mai mulţi membrii ai conferenţei au pri­mit deja instrucţiuni favorabile acestei pro­puneri. Prin noua propunere nu se in­tenţionează stabilirea unui provisor; ea tinde­a regula în mod definitiv finanţele egiptene. Poliţia din Berlin continuă încă cu isgonirea supuşilor ruşi. Se zice că aceste isgoniri stau în legătură cu unelti­rile eşite la lumină acum de curând în Varşovia. Din linele împregiurări se vede, că firele complotului din Varşovia se în­tinseseră pănă în capitala imperiului ger­man, din care causă s’a şi urmat o viie corespondenţă între Varşovia şi poliţia din Berlin. De sine se înţelege că poliţia din Berlin nu a luat aceste măsuri mai nainte de a se pune în conţelegere cu ministrul de externe. Forţa „Tribunei“. Pădureanca. Novelă de Ioan Slavici. (Continuare.) XI. Seara era priveghie la casa lui Busuioc, iar la priveghie se cere voie bună şi multă gălăgie. Şi era gălăgie la casa lui Busuioc. Ţinuse Busuioc să se scie, că moare cu cinste cine a trăit la casa lui și se-’i arete po­pii, că poate el, când vrea, casa era plină de oameni, popii erau gata să-’l prohodească pe mort, dar de pomană grigea lui. Inse nici popa nu stetuse cu manile în sîn.­­ Mortul nu era întins în casa cea mare, ci jos într’una din odăile slugilor. Vica, stăpâna casei, ședea înfundată într’un iatac şi nu voia să scie de nimic; groapa nu se săpa în lăun­­trul morminților, ci tocmai la şanțul de împrej­muire ; popii «jiceau c’o se-’i facă prohod, dar’ prohodul nu era decât o molitfă de iertăciune; car’ bocitoare nu găsise Busuioc, căci femeile sânt fricoase. Oamenii jucau dar cărţi, se ba­teau în palmă cu cârpa împletită, spuneau po­veşti, rîdeau din când în când; dar popa disese, că lucrul acesta nu poate s’aducă noroc, dar popa era popă, ei le făceau toate la porunceală şi cu In nnul 72 al „Tribunei“ cu datul 22 Iulie st. n. a. c. subscrisul am atins într’o corespondenţă două împregiurări din vieaţa noastră bisericească de pe aici, anume: de­­claraţiunea preoţimei gr.-or. din protopresbite­­ratul Turdii, cu privire la „mila împărătească“, care s’a făcut, dar nu s’a publicat şi prea puţina activitate, ce se desvoartă pentru regularea pro­funcă, uitându-se mereu la uşă şi la ferestri, ca se vadă, dacă nu cum­va se ivesce fie ucigă-i toaca, fie vr’un strîgoiu, ca să le ceară soco­teală pentru gălăgia ce-o fac. Nimeni însă mai mult ca Busuioc nu sim­­ţia, că nu sânt a bine cele ce se petrec: era frânt şi muiat, atât de mâhnit, încât Neacşu se uita cu milă la el şi nu se mai îndoia în sufle­tul lui, că Pupăză i-a fost frate. Hotărîndu-se a întră la mort, Pădureanul îşi scutură picioarele, îşi netezi perul şi-­şi puse pălăria jos lângă uşă; dar el se opri cuprins de sfială în prag. Era singur mortul: nimeni nu şedea la dînsul, nimeni nu-’l bocia. Se­’i dee Dumnezeu odihnă! — grăi Neacşu, facendu-’şi cruce. — Iartă-me, Doamne! dacă-’ţi calc voinţa, — adause apoi peste puţin şi întră, luă un scaun şi se aşedă într’un colţ al casei. Nu putea el se vadă casa pustie: mortul acesta îi era par’că lui frate și cel mai apropiat om din lume. Simina ședea pe un buștean dela capătul casei dusă’n gânduri. Din când în când îi curgea câte o lacrimă peste obraz: ea o lăsa să se usuce pe el. Intr’o casă era mortul, într’alta Busuioc, iar într’alta Vica, şi Iorgovan nu era nicăiri. întorcendu-se dela câmp, el a stat, cât a stat, apoi s’a dus. Era vorba că s’a dus la moară, ca se vadă cum stau lucrurile acolo, îl aştepta Simina, îl aştepta mereu se se întoarcă, şi, precum îl aştepta, inima i se strîngea tot mai o nouă declaraţiune în causa­­ milei împerătesci. După ce prin emisul d-lui ministru reg. ung. de culte dto. 18 Ianuarie 1884 Nr. 77 privitor la împărţirea ajutorului împărătesc pe viitor, menit pentru ajuto­rarea preoţilor lipsiţi şi binemeritaţi din arch­idiecesă,­­ s’a sistat modalitatea de împărţire prin organele noastre biseri­­cesci; preoţimea din tractul protopresbite­­ral al Branului întrunită în conferenţă din motiv: 1. că se alterează resoluţiunea Maies­tăţii Sale din anul 1861 privitoare la mo­dul de împărţire al ajutorului împărătesc; 2. că se desconsideră autorităţile noas­tre bisericesci şi se slăbesce disciplina în cler prin amestecul organelor administra­tive politice, dă următoarea p­represbiteratului nostru, cerând în privinţa aceasta răspuns motivat de la d-nul adm. prof. al tractului Turdii, Ioan Repu. Dl administrator cu datul de 12/24 iulie a. c. în nr. 77 al „Tribunei“ ne şi dă un fel de răspuns, care însă nu ne îndestulesce de loc. Nu ne îndestulesce din causă, că dl administrator numai cu privire la „declaraţiune“ ne răspunde precis, dar încolo încungiură răspunsul direct şi în întreaga sa corespondenţă nu ne aduce „dovedi temeinice“, cum am cerut noi, în privinţa „declaraţiunii“ „observă“, că d-sa a trimis-o la „Telegraful român“ şi că acest diar n’a publicat-o, părendu-i se d-lui administra­tor, că „Tel. rom.“ prin răspunsul dat protopo­pului din Sălişte, „cât pentru sine a resolvit toate eventualele declaraţiuni preoţesei în acest obiect“. Nu voim să aflăm din ce causă „Tel. rom.“ „cât pentru sine“ resoalvă publicarea de­­claraţiunilor, dar constatăm cât pentru noi, cu părere de rău, că declaraţiunea preoţimei noastre n’a a­părut. —■ Şi susţinem, că apari­­ţiunea ei s’a zădărnicit dîn negrigea d-lui adminis­trator I. Recu şi-’l facem din nou responsabil. D-sa ar fi trebuit să reţie originalul şi să fi trimis afară de „Tel. rom.“ cel­­puţin încă unui diar român copie autentică, în acest cas „declaraţiunea“, pentru care preoţimea noastră a alergat din depărtări mari în centru, că să o subscrie, nu s’ar afla în coşul redacţiunii, sau în caşul cel mai favorabil în ar­­chiva redacţională a „Tel. rom.“, ci am fi cetit-o în coloanele vre-unu diar, conform menirii sale. întrebăm acum a cui este vina? în cât pentru public, îl rugăm să ia la cunoscinţă voinţa liberă a preoţimei noastre şi a număra între tractele, cari s’au declarat solidare cu confusul sinodului în cestiunea „milei împă­rătesei“, şi tractul Turdiii, căci acum e constatat, că preoţimea ’şi-a făcut datorinţa, numai cât ma­nifestaţia ei, din negrigea d-lui adm. loan Repu şi din voinţa „patriotică“ a „Tel. rom.“ n’a putut vede lumină. Cu aceasta ne-am ajuns scopul; declara­ţiunea preoţimei noastre, deşi pe cale indirectă, a ajuns la cunoscinţa publicului, şi astfel cestiu­nea din partea noastră o privim de încheiată, în cât pentru partea a doua a corespon­­denţei noastre, dl administrator nu ne dă nici un răspuns, ci ântâia joacă pe naivul, ceea ce în­tr’o dispută serioasă nu se cuvine, presentând corespondenţă noastră aşa, ca şi când prin ea, fără intenţie, s’ar învinui predecesorul d-sale pentru mersul trebilor bisericesci, a doua oară susţine neadevăruri,­­jicend, că cosesp. noastră „aruncă grele învinuiri asupra antecesorului meu în ce privesce mersul regulat al trebilor biseri­cesci şi şcolare“, deşi în corespondenţă noastră n’a fost vorba despre trebi şcolare, şi di­­când: „este cutezată afirmaţiunea d-lui „Silvan“, că pe aici nu se lucră nimica şi că cei mai mari nu se îngrijesc de ale bisericii“, ceea ce noi n’am afirmat nici odată şi nici nu afirmăm, apoi ne îndrumă la archivă şi în sfîrşit, observând precum să vede lipsa răspunsului, zice: „părerea mea, este: lucrurile unui oficiu protopopesc nu sânt chemate a fi publicate prin citare“, în privinţa aceasta să ne scuze dl admi­nistrator, dacă sântem tocmai de părere contrară. Sânt acte protopopesci, cari e bine să se publice şi am vedut de curând, că s’au publicat unele acte din viaţa bisericească a protopopiatului Sibiiu, şi publicul le-a cetit cu bucurie pănă şi în România, unde s’au reprodus prin­­fiare­tare şi pământul tot mai tare-’i ardea sub picioare. Ce face el ? — unde se află ? — de ce nu se mai întoarce? nu cumva i s’a întâmplat ceva? — sfinte Doamne! — nu cumva i s’au urît dilele ? — Trebuia să-’l vadă şi să nu-’l mai scape din preajma vederii sale. Ea-’şi şterse lacrămile şi se ridică. Dar unde să plece şi cum aşa fără de veste? — Bătrânul era la mort. Ea nu putea să între la el, n’avea în ea destulă inimă să vad­ă acum un mort întins pe masă. Șofron stetea’n ușa grajdului răzimat de ușchior. Ea se duse drept la el. Șofron se cutremură, când o vădu­ apro­­piindu-se de dînsul. Șofroane, — îi s zise ea, — dacă ar fi să mă caute taica, spune-’i, că mă întorc în curând. El o apucă de mână, o strînse și o ținu câtva, apoi întrebă: Unde vrei să te duci? Tu scii. De ce mă mai întrebi? — De ce mă silesci să ’ți-o spuiu­ ? — răspunse ea în­­necată. Șofron se uită lung la ea. Uite! —­­zise el. — Am fost obraznic cu tine, dar se nu mă credi așa. Nu știu de ce, dar atât de bine îmi pare, că ai venit acum la mine, încât — grozav de bine îmi pare. — Lasă, că mă duc eu şi ţi-’l aduc. — Stiu eu ce-’i asta, Simino! adăugă apoi depărtându-se, în­cât pentru archivă, noi nu dorim, să vedem archiva protopopească, ci dorim să vedem resultate positive. Noi am aşteptat să înşire d-l administrator cel puţin în fuga condeiului unii paşi, ce mi-a întreprins d-sa, dimpreună cu resul­­tatul lor, a măsurat timpului de 6 luni, de când se află în mijlocul nostru. Aşa d. e, am aştep­tat să vă spuie, că d-sa a întregit baremi o pa­­rochie, sau că este aproape a o întregi; că a adus în ordine fondul protopopesc; că a dispus se facă contracte nouă despre banii bisericesci daţi împrumut în parochia Agârbici, contracte, cari de astă toamnă s’au furat; că a preluat din Sân-Benedic archiva şi fondul protopopesc, cari aparţin parochiilor trecute la acest protopopiat din fostul protopopiat al Mureşului. Aceste, pe cari le-am însămnat aci în treacăt şi alte trebi de soiul acestora, cari trebue resolvate grabnic şi cari s’ar fi putut resolva de şese luni de­­jile, am aşteptat să vă răspundă d-nul administrator că le-a isprăvit, aşa precum nu le-a isprăvit, şi atunci eram îndestuliţi cu răspunsul. D-l administrator însă în loc de-a răspunde direct, încurcă fără nici o basă pe antecesorul seu în dispută, poate numai din cauză să aco­pere lipsa răspunsului obiectiv; vorba ceea: „as­cundă mâţa în sac şi ghiarele i se văd.“ Silvan. Declaraţiune: Preoţimea acestui tract aderează în­tru toate la cond­usul sinodului archidie­­cesan al anului cuvinte, dar în cas când ajutorul împărătesc nu s’ar distribui prin organele noastre bisericesci după modali­tatea şi prada din trecut, — declară so­lemnei că abdice de acel ajutor. Bran, în 23 iunie 1884. Traian Meţian, adm. protop.; Iacob Bal­­căşi, paroch; loan Popoviciu, paroch; Iosif Co­­manescu, paroch; loan Debu, paroch; Simeon Rado­iu, paroch ; Dumitru Nan, preot; loan Dan, preot; Ilariu Plotogea, paroch; Leontin Puşcariu, paroch; Gheorgiu Babeș, paroch; loan Lungu, paroch; Dumitru Tătulea, paroch; Nicolae Ma­­noiu, paroch; loan Moşoiu, paroch; Ioachim Ciurea, paroch; Nicolae Berbece, paroch; Cons­tantin Tisca, paroch; Moise Ciurea, paroch; Io­sif Moşoiu, paroch; loan Ţeposu, paroch; Iosif Cojan, paroch; Alexandru Runcen, paroch; loan Moşoiu, capelan; loan Mănoiu, capelan. TRIBUNA Corespondenţe particulare ale „Tribunei“. Turda, 31 Iulie n. 1884. Nr. 80 Zarand, 29 Iulie 1884. Timpul reclamelor şi a observaţiunilor faţă de listele electorali a trecut, în acest an în pre­tura Brad şi Baia de Criş am fost scutiţi de a mai reclama şi de a face recurse. Numărul ale­gătorilor români a crescut în toate comunele cu o terţialitate faţă de trecut. Au întrat în liste o mulţime de alegători noi. Aceasta este a se mul­ţumi membrului din comisiunea conscrietoare, domnului I. Rus, medic în Brad, carele, pe lângă imparţialitate, a avut bunăvoinţa a induce în liste pre cei îndreptăţiţi. Dintre Maghiari au fost scoşi din listă, cari pe nedreptul au fost incluşi pănă acum — neplătind nici o contribuţiune, şi neavând propriu nici un petec de pământ. Aşa bunăoară în comuna „Dupăpeatra“ în anul trecut au fost vre-o 28 alegători, acum sânt peste o sută, în Brad au fost vre-o 92, acum sânt 123 alegători. Şi de aci se vede cât de false au fost în anii trecuţi listele. Aceasta se poate afirma mai la fie­care comună română. După multe trăgănări — din partea judecă­toriei din Baia de Criş — atât parochii Comşa şi Todoran, cât şi ceialalţi fruntaşi, cari au fost închişi din timpul alegerilor, au fost eliberaţi. Părintele Todoran, după o închisoare de 14­­file, a fost eliberat. Ascultaţi au fost 8 mar­tori, cari au fasionat în favorul parochului. Părintele Comşa a şedat închis 18 zile, acum e liber şi dînsul. Ambii parochi se vede că nu sânt vinovaţi. Atunci pentru ce au fost închişi? Pentru­ că aşa le place denuncianţilor şi Maghiarilor, ce sânt în fruntea judecătoriei. O probă este şi aceasta despre siguritatea per­sonală a unui Român în statul Ungariei. Justiţia şi poliţia Ungariei firesce încă se recomandă prin atari fapte. Sânt triste împregiurările, sub cari oamenii pacinici se duc fără nici o vină la puşcărie s­pre când sceleraţii se preumblă negenaţi. Afară de închidere, carea are destul amar în sine, se mai adauge încă şi barbarismul! Parochul Comşa fiind arestat de gendarmi, nu a fost lăsat nici să cineze, — fiind seară — Simina îşi acoperi faţa cu amândouă mâ­­nile şi întră înnecată de plâns în grajd. Şofron în fugă se duse şi în fugă se în­toarse. Nu vrea să vie, — grăi el amărît. Simina­’şi şterse lacrămile. Unde se află? — întrebă ea. Aici la un loc. Unde? Nu poţi tu să te duci acolo. Unde?! La birt, — îi răspunse el tulburat. Simina se îndreptă, făcu o mişcare, ca şi când ar voi să se întoarcă, apoi întrebă cu sfiială : îi este aceasta un obiceiu? Şofron nu era dintre oamenii, care înţeleg şi ceea ce nu li se spune, dar era om cu multă inimă şi sfinţia, când nu putea să înţeleagă. Da! — da! — îi este un obiceiu. îi place să meargă la birt. Şi dacă întră odată, nu mai e chip să-­l scoţi. Asta era răspunsul, care-’i dedea brânci. Nu-i adevărat! — strigă el îndărătnic. Ce nu-i adevărat ? — îl întrebă ea mirată. De un an, de când sânt aici, o singură dată l-am vădut și pe el la chief şi acu de a doua oară! Haide! — haide! — glise ea plecând înainte. — Haid, ca să nu mă duc singură! Șofron plecă cu pas hotărît în urma ei. (Va urma.)

Next