Tribuna, august 1884 (Anul 1, nr. 88-111)

1884-08-01 / nr. 88

Anul I Sibiiu, Mercuri în 1/13 August 1884 Nr. 88 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V/4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Va an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Apare în fiecare zi de lucru l/4 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Peducţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. I­n minier costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 31 Iulie st. v. Li s’a făcut sânt acum câte­va ciile fraţilor noştri din Bucovina o mare ne­dreptate. Una dintre foile noastre ’i-a presen­­tat publicului ca pe niste oameni, care ar fi făcând în Bucovina ceea ce Maghiarii fac în Ungaria. Bucovina, deşi vecină cu Ardealul, e foarte isolată faţă cu noi. Bucovinenii, deşi concetăţeni şi în acelaşi timp conaţionali ai noştri, ne sunt foarte puţin cunoscuţi. Nici nu ni se poate cere să-­i cunoascem, se poate însă cere şi trebue să se ceară, ca acela, care nu-i cunoasce, să nu vor­bească despre dînşii. A trecut o sută de ani de când Bu­covina a ajuns sub stăpânirea Habsbur­­gilor. Este o parte din Moldova, pe care Rusi­a şi-a cedat-o curţii din Viena după pacea de la Cuciuc-Cainardji, pentru­ ca să stabilească comunicaţiunea strategică di­rectă între Ardeal şi Galiţia. Poarta oto­mană ’şi-a dat şi ea învoirea şi astfel la anul 1777 Bucovina a trecut definitiv sub stăpânirea Habsburgilor, ca un post îna­intat înspre Orient. încă la anul 1775 s’a făcut în noua provincie o numărătoare şi s’au constatat 11 mii de familii (vre-o 50.000) suflete, Români, Ruteni, Ovrei şi Armeni. Cea mai de căpetenie preocupare a baronului Enzenberg, organisatorul ţerii, era să spo­rească această populaţiune, şi curentul de migraţiune era atât de puternic, încât în curând a trebuit să se tragă un cordon militar mai ales spre Galiţia, pentru­ ca să oprească năvălirea oamenilor, pe ce ani în urmă, la 1785, s’au constatat aproape 20,000 familii (vreo 150,000 suflete). Co­loniştii erau Ruteni din Galiţia şi Români din Maramureş, din Ardeal şi chiar din Oltenia. Numerul familiilor evreesci se redusese în urma măsurilor severe luate contra lor la vreo 170, dar sporiseră Armenii, Polonezii şi veniseră câteva sute de colonişti germani în ţară. Pe timpul împăratului Iosif II. Bu­covina se anectează la Galiţia şi se regu­lează totodată şi posiţiunea bisericii orto­doxe. Se cassează cele mai multe mănăstiri, se reduce numărul călugărilor, iar averile mănăstiresci se adună la un loc şi se ad­ministrează drept fond religionar de către stat, însă în beneficiul Episcopiei Rădă­uţilor, mutată acum cu reşedinţa la Cer­năuţi. Astăzi Bucovina este un ducat auto­nom, cu dieta şi administraţia sa provin­cială , episcopul Rădăuţilor a devenit metropolit al Cernăuţilor şi veniturile fon­dului religionar stau la disposiţiunea si­nodului metropolitan. într’un singur punct Bucovina mai atârnă de Galiţia: ea­’şi are curtea de apel în Leov. Timp îndelungat administraţiunea Bu­covinei a fost germană şi funcţionarii erau mai ales Polonezi, Ruteni din Galiţia şi mai puţini Germani. De-asemenea din ve­niturile fondului religionar s’a înfiinţat în Cernăuţi o şcoală reală (8 clase) şi în Suceava un gimnasiu, ba în cele din urmă şi universitatea din Cernăuţi, toate aceste cu limbă de propunere germană. Nu aveau nici Românii, nici Rutenii o clasă de oameni culţi, pentru­ ca să ocupe func­ţiunile publice, nici o literatură destul de înaintată, pentru­ ca să se poată introduce limbele lor în aşedămintele de învăţământ. Tocmai de aceea însă s’a deschis concu­renţa, s’au trimis cu ajutor din fondul religionar tineri români şi ruteni la uni­versităţile germane, mai ales la cea din Viena şi astfel s’a creat încetul cu încetul o clasă cultă pământeană. Astăzi Bucovina poate să se adminis­treze ea însăşi, nu mai are trebuinţă de Polonezi şi Ruteni polonisaţi. E clar un lucru foarte firesc, că se manifestă în Galiţia tendenţa de a anexa Bucovina, care timp îndelungat a fost un teren de exploatare pentru dînsa şi un loc de căpătuire pentru foarte mulţi dintre fiii ei rămaşi pe drumuri. Nu e cu toate aceste mai puţin adevărat, că cererea de anectare nu are nici o întemeere istorică şi că Bucovina, autonomă, înaintează mai sigur şi mai repede în desvoltarea ei. Elementul însă, care cu deosebire are interes de autonomia ţerii, e cel ro­mân şi prin aceasta el devine firescul re­­presentant al ţerii autonome. Trecând dar cu vederea, că ţara e română din punctul de vedere istoric, trecând cu vederea, că Românii sânt ma­­joritatea ei relativă, elementul român tre­buia să ajungă mai curând ori mai târ­­iu în fruntea afacerilor, fiindcă el are un deosebit interes pentru consolidarea rela­­ţiunilor publice. Dar ceea ce­­i-a adus pe Românii din Bucovina în fruntea afacerilor publice e succesul, pe care­­l-a avut în concurenţa de cultură. Clasa cultă din Bucovina e aproape cu desăvîrşire română, şi numai în mică parte ruteană, în sfîrşit, tocmai acum, când relaţiu­­nile cu Rusia par mai mult ori mai puţin intime, nu elementul rutean, ci cel român e representantul firesc al unei ţeri, pe care Monarchia­­şi-a anectat-o anume ca posiţie de apărare faţă cu Rusia. Elementul român însă nu stăpânesce Bucovina, ci conduce numai desvoltarea ei pacinică, pâzesce dreptatea. Baronul Vasilco, noul căpitan al pro­vinciei, dă expresiune sentimentului pu­blic român, când rostesce cu ocasiunea deschiderii dietei următoarele cuvinte: „Uniţi vom fi, domnilor, şi în tendenţa de a evita dela pertractările acestei case înalte acele lupte, care se ivesc ici colo în alte diete (bravo ! aplause în casă). Noi n’am avut a purta astfel de lupte, şi aceasta se va evita de bună seamă şi în viitor, dacă va avea fie­care dintre noi devisa: dreptate egală pentru toţi (bravo, bravo). „Atingând domnilor cestiunea naţională, îmi veţi concede ca unui Român, ca să-­mi exprim, în­­fiual în care sunt chemat prin înaltă graţie de a lua presidiul în această casă înaltă, părerea mea subiectivă despre cestiunea naţională în Bucovina. „în Bucovina trăesc lângă­olaltă trei naţio­nalităţi egal îndreptăţie, ale căror limbi se privesc ca ale ţerii; aceste sânt: naţionalitatea română, cea germană şi cea rutenă. „Care sânt deci aspiraţiunile noastre naţio­­niie ? Noi Românii tindem în sfera ideii funda­mentale de stat a Austriei, de care ne ţinem neabătuţi şi cu toată loialitatea, tindem la des­voltarea naţionalităţii noastre pe acele caze, care ne sânt garantate prin legile fundamentale de stat, şi de bună seamă am cade sub despreţul general şi o am şi merita aceasta pe deplin, dacă am renunţa de bună voie la drepturile, ce ne sânt date nouă prin lege. „Prin cuvintele aceste e precisat întregul nostru program naţional şi credeţi-mi mie fără oare­care intenţiune ascunsă, şi numai niste di­­formâri tendenţioase ne-ar pute insinua oare­care alte tendenţe. „Acesta este un program, carele nu violează drepturile altuia, şi ar trebui să ni se dovedească ori de am cercat cândva de a viola drep­turile recunoscute prin lege ale unei na­ţionalităţi conlocuitoare din Bucovina. „De drepturi egale se bucură şi compatrioţii noştri ruteni. „Noi îi stimăm din toată inima, căci acela carele iubesce cu adevărat naţiunea sa, acela nu poate şi nici nu trebue să dee mână de ajutor la scurtarea drepturilor altei naţionalităţi, dacă nu voiesce ca o ast­­fel de nedreptate să se respune cândva asupra naţiunii sale proprie. „Tot atât de puţin ne-ar pute trece nouă prin gând de a contesta drepturile Germanilor garantate prin legile fundamentale ale statului. Limba germană este limba înaltei noastre dinastii; ea este unica legătură între popoarele mo­­narchiei austriace. De aceea a şi devenit ea prin împregiurâri limba statului. Ea este limba unei naţiuni, ce stă pe un grad înalt de cultură, a cărei cunoscinţă este neapărat necesară pentru fiecare austriac. Şi noi să fim atât de şovinişti, ba aş zrice atât de neprudenţi, să depărtăm această limbă de la noi sau să voim de a viola dreptu­rile Germanilor în Bucovina?! Nu domnilor, pe cât de puţin voim a ataca pe Germani în drep­turile lor, tot atât de puţin şi pe Ruteni. Lase-ne deci compatrioţii noştri germani şi ruteni în drepturile noastre, şi noi de bună seamă nu vom întreprinde nimic, ce ar pute tulbura relaţiunea noastră faţă cu dînşii.“ Având consciinţa trăiniciei şi a va­lorii noastre etnice, noi Românii nu ne temem nici­odată de concurenţa liberă în desvoltare, nici odată şi nicăiri, nici în Bu­covina, nici în România, nici în Ardeal, unde n’o avem, dar cu ajutorul lui Dum­nezeu vom sti mai curând ori mai târ­ziu să ni-o asigurăm. Dacă vrem să ne câștigăm vre-o putere, aceasta nu poate să fie decât aceea, pe care ni-o pot da simpatiile vecinilor noștri. Nu prin ură, ci prin iubirea lor, vom ajunge, dacă dat ne este să ajungem vreo­dată a fi puși în rândul popoarelor, care nu în zadar au trăit. Solidaritatea română. nu. Ei bine! dacă Maghiarii în evul de mijloc n’au sciut încungiura catastrofa, ar fi fost cu cale să fie mai circumspecți, cel puțin pe la jumătatea secolului al nouăspreZecelea și la anii 1848—9 se încungiure conflictul cu naționalităţile nemaghiare, locuitoare vechi în ţerile unguresci, se încungiure conflictul cu dinastia însăşi. N’a fost pentru dînşii nici aceasta cu putinţă, atunci, cu drept cuvânt, se putea spera, că au că­pătat minte din lecţiunile de după cata­strofă şi de după sfîrşitul conflictului, cel puţin în măsura încât promiteau ei înşişi în ajunul Zid ori în care stau 80 Până piciorul în scară spre a se avânta în şeaua puterei. Toate aceste le-am aşteptat noi, cari n’avem aspiraţiuni de a conduce o lume, dar judecăm lucrurile mai liniştiţi. Ei însă, „conducătorii“ dacă ar fi după fantasiile lor ai „lumii“, n’au în­văţat şi nu învaţă nimica din trecut. Dela 1867, va­să Zi°ă de şeptespre- Zece ani încoace, n’am observat, o singură dată, că ţin cont de slăbiciunile lor ome­­nesci din trecut, nici de promisiunile cu care se lăudau înaintea naţionalităţilor în­tr’un interval de şepte ani, înainte de a deveni stăpâni ai situaţiunei. Bărbaţii lor de stat, în şi afară de funcţiuni politice, pare că ’şi-au făcut drept programă, ca din Zi în Zi meargă treptat înainte în provocarea naţionalităţilor ne­maghiare, începând dela isgonirea naţio­nalităţilor nemaghiare din funcţiuni, s’au amestecat în afacerile lor bisericesci, şco­lare şi sociale, şi acum au ajuns ca în organele lor de publicitate să-­şi bată capul cum să facă legi speciale prin care să pună lanţuri nouă pe braţele şi picioarele na­ţionalităţilor nemaghiare, fără de a altera legile liberale menite a română o proprie­tate exclusiv maghiară. Aţi auzit genialitate? Maghiarii, ca­valerii moderni ai libertăţii, vor cu ajutorul sclăviei intelectuale să „deş­tepte“ popoarele din somnul lor de moarte, în care le-au adâncit asupritorii lor. Pănâ acum sântem, ce e drept, numai până la articoli de Ziare- însă din expe­rienţa ce avem şi din împregiurarea, că articolii sânt aplaudaţi şi de presa ofi­cioasă a guvernului unguresc, nu vom greşi, dacă vom face conclusiunea, că arti­colii sânt vestitorii cugetelor, cu care se ocupă sferele normative ale guvernului. Şi apoi când guvernul­­şi-a ales o majoritate precumpenitoare în casa depu­taţilor, cum­­şi-a ales în anul acesta pentru sesiunile parlamentare următoare, distanţa de la cuget păna la proiect de lege nu mai e tocmai mare, dar de la proiect de lege pănă la o lege completă, în împregiurări ca cele dela noi, distanţa e şi mai mică. Dar chiar când o schintec de înţe­lepciune politică ar inspira pe bărbaţii po­litici ai Maghiarilor, njicându-le că idea cu legile speciale pentru naţionalităţile nema­ghiare e mai greşită decât toate celelalte de pănă acum, moralicesce sânt siliţi, să facă reclamă cu dînsa. Deşi guvernul actual numerice este asigurat în casa depu­taţilor, prin modalitatea cum guvernul ’şi-a făcut şi de astădată majoritatea, i s’a pălit de nou şi foarte tare vara înaintea opo­­siţiunei maghiare. Şi atât de cu­minte este guvernul, încât opiniunea publică a oposiţiunei maghiare să nu o ignoreze. Deci mijloc mai probat ca şovinismul nu este, şi mai potenţat ca în legile spe­ciale pentru naţionalităţile nemaghiare şo­vinismul n’a fost nici­odată. Pentru ce nu ’l-ar întrebuinţa dar şi acum spre a mai domoli armele oposiţiunei? încă n’am putut ajunge a cunoasce în întregul ei opiniunea oposiţiunei în punctul de care ne este vorba. Ştim însă din trecut, că dacă se tractează de a lovi în naţionalităţile nemaghiare, oposiţiunea numai decât slăbesce din rigurositatea ei

Next