Tribuna, noiembrie 1884 (Anul 1, nr. 161-184)
1884-11-25 / nr. 180
Anul I Sibiiu, Duminecă în 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1884 Nr. 180 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 8 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V1 an 10 fr., 1/a an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. In numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 24 Noemvrie st. v. în dieta Ungariei deputaţii se ceartă asupra întrebării, dacă guvernul este ori nu dator să întrebuinţeze puterea publică spre a maghiariza. Deputatul Béla Grünwald îl mustră pe guvern şi în deosebi pe ministrul-preşedinte, că nu desvoartă destulă energie pentru propagarea maghiarismului, folosindu-se, când e vorba chiar şi de biciu. Alt deputat, Augustin Beksics, din contră, susţine, că „ceea ce s’a realizat în materie de cultură şi de maghiarisare este de a se mulţumi în cea mai mare parte statului.“ Doi Maghiari neaoşi, unul Béksics, altul Grümoald, se ceartă asupra intereselor noastre vitale, par’că noi înşine n’am ară nici urechi de audit, nici minte de priceput, nici inimă făcută drept isvor de porniri, se ceartă cum te cerţi în audul copiilor nevârstnici. Unul spune, că tot ce s’a făcut pănăcum pentru stîrpirea noastră,, prin stat s’a făcut, ear’ celalalt îi răspunde, că tot n’a făcut statul destul. în acelaşi timp ministrul disolvă societatea „Iulia“ din Cluj. Eară noi stăm şi ascultăm, şi cu toate aceste avem să fim cei mai mulţumiţi dintre supuşii Maiestăţii Sale Regelui Ungariei. Sunt oameni înţelepţi, sânt bărbaţi de stat, sunt consolidatori ai patriei cei ce vorbesc în sudul ţerii şi ai lumii întregi ca Grünwald şi Béksics; noi, ăştia, care vestim ţara despre nenorocirea ce o ameninţă, noi suntem trădători, agitatori de meserie, elemente primejdioase pentru societate. Nu-şi dau oare Maghiarii seamă despre pornirea ce se deşteaptă în inimile Românilor, când ei află ce a dis un oarecare Grünwald în dieta ţerii despre un fel de biciu, pe care trebue să-l sloboadă ministrul omnipotent al Maiestăţii Sale preste majoritatea ţerii şi cum a pus un anume Boksics în evidenţă meritele guvernului pentru maghiarisare? Dar’ ce le pasă Maghiarilor de pornirile ce se produc în inimile Românilor? ! Sânt proşti Românii? Ce scrii ei? ce înţeleg ei? ce le pasă lor? Dacă n’am fi noi, agitatorii, Românimea ’şi-ar mânca mălaiul în tignă şi s’ar bucura, că cu timpul tot Românul va pută să ajungă la rang de Maghiar. Se vede însă, că nu toţi Maghiarii sânt de această părere. Sânt şi între ei oameni luminaţi, care înţeleg că nu numai copiii, dar nici oamenii mari nu trebue să se joace cu focul şi că maghiarizarea, dacă e vorba să reuşească, trebue să se facă tiptil, pe nesimţite, încetul cu încetul, după legile firesci ale asimilării sociale, căci ori şi ce încercare violentă trebue neapărat să provoace reacţiunea, duşmănia neînfrânată. „Chemarea guvernului, — dice al treilea deputat, contele Keglevich, — este de a face politică de stat. Din contră politică naţională numai faţă cu naţiunile externe e dator a face, dare nu aici în ţară, căci în ţară, politica naţională e politică de naţionalităţi, deşi se face în favorul rasei ce are supremaţia. „E adevărat (helyes), că în momentul, când vreun stat străin ar pune în pericol independenţa statului nostru, putem să ne aşteptăm, că toate rasele patriei, considerându-se o naţiune, un stat, vor uita deosebirile de rasă câtă vreme primejdia nu e înlăturată“. Aşa ar trebui să fie şi neapărat aşa ar şi fi, dacă guvernul ar face politică de stat; nu poate însă să fie aşa, dacă guvernul face politică de rasă. Cum pare să se considere deosebitele rase ale patriei drept o singură naţiune, când ani şi ani de-a rîndul ele au fost silite a se deprinde cu gândul, că nu sânt o naţiune ? Cum să se unească ele la timp de primejdie, când în timp de pace una dintre ele s’a folosit de puterea ei spre a le stîrpi pe celelalte ? Cum să se poată încumăta, la timp de primejdie, vre-un om în toată firea de a le vorbi Românilor abuna oară despre înfrăţirea cu Maghiarii, după ce în dieta Ungariei s’a discutat atât de mult cestiunea. Cum oare trebue să procedem, ca să-’i stîrpim pe Români?! Maghiarii au avut timp şi ocasiune să-’şi câştige simpatiile popoarelor şi în deosebi ale Romanilor; nu s’au folosit de ocasiune, au risipit timpul, să le dăm noi acum aceste simpatii ? ! Este o nenorocire şi pentru ţară şi pentru noi, dar’ este un adevăr atât de puternic, încât ne simţim striviţi de el: dacă se va urma tot precum se urmează, nu are în lumea aceasta nimeni destulă trecere, destulă autoritate, nimeni destulă putere convingătoare spre a-i face pe Români să se unească la timp de primejdie cu Maghiarii. Căci prea mult și prea îndelung a răbdat acest popor, prea adeseori a fost lovit în cele mai scumpe interese ale lui, prea mari îi sânt nemulţumirile actuale, pentru ca să mai fie dispus a ne asculta, când îi vorbim despre marile interese ce ne unesc cu naţiunea maghiară. Românul scie un lucru: că Maghiarul, de când a ajuns car’ la stăpânire, ’l-a batjocorit, n’a ţinut seamă de interesele lui, ’şi-a dat silinţă să-’l rumpă de legea sa, de neamul seu, de limba sa, şi nu vrea să înţeleagă, că este cu putinţă pe lumea aceasta vre-o stăpânire mai nesuferită ca cea maghiară. Marile interese de existenţă şi de desvoltare naţională, care leagă pe poporul român de cel maghiar, acest „a fi ori a nu fi“ al culturii noastre nu-l înţelegem decât noi, „agitatorii de meserie“, care cunoascem trecutul părţii de lume, în care ne aflăm, cuprindem cu o singură căutătură puterile ce ne încungiură şi presimţim primejdiile încă depărtate. Poporul scie numai că acum Maghiarul îl apasă şi preocupat de această apăsare nici că voesce să stee de vorbă cu noi, când îi vorbim de primejdii, pe care el nu le presimte. Şi poporul maghiar nu este nici el mai luminat ca cel românesc asupra marilor sale interese de existenţă naţională. Contele Keglevich este un om între milioane, ear’ oameni luminaţi au toate popoarele. Vorba e numai, că sânt popoare luminate, care primesc să fie conduse de oameni luminaţi, car’ poporul maghiar nu sufere în fruntea sa oameni, care vorbesc ca contele Keglevich şi fac totodată precum vorbesc. Este însă un semn bun, că a avut un om curagiul civic de a vorbi în dieta Ungariei precum a vorbit contele Keglevich, că a putut îndrăsni ori că a crecut a fi oportun să vorbească aşa. Ni se deşteaptă prin aceasta speranţa, că încetul cu încetul va străbate în cercuri din ce în ce mai largi convingerea, că nu în zliua primejdiei, ci încă din vreme şi pentru toate eventualităţile naţiunea maghiară trebue să facă posibilă lucrarea oamenilor, care înţeleg comunitatea de interese a popoarelor din Ungaria. „Pester Lloyd“ comunică din Agram, de la începutul lunii Noemvrie, o corespondenţă, care se începe cu următoarele cuvinte : „Wiener Allgemeine Zeitung“ se ocupa nu de mult cam în deamenunt cu cestiunea Croaţiei. Ea întitulează un articol „Lovitura de stat în Croaţia“, care câteva zile în urmă se ocupă cu „liberalismul Banului Conte Khuen-Héderváry. “ Deoarece nu poate să ne fie indiferent, cum judecă străinătatea despre cele petrecute în Croaţia etc.“ „Wiener Allgemeine Zeitung“ e oro-anul oficios al ministerului din Viena; Ö ' însă Viena e pentru corespondentul z jarului „Pester Lloyd“ străinătate. Dacă aceasta e „străinătatea“, de care vorbesce contele Keglevich, atunci Maghiarii nu trebue să-’şi facă ilusiuni: la timp de primejdie nimeni nu-’i va pută face pe Români să se unească cu Maghiarii contra acestor „ străini. “ Numai de la Maghiari atârnă să nu fie aşa, celoralalte naţionalităţi, căci numai pentru Maghiari s’au înfiinţat şcoli din banii comuni, ori şcolile s’au înfiinţat în ţinuturi cu poporaţiune mixtă şi atunci s’a călcat legea pentru naţionalităţi, care hotăresce ca în şcolile susţinute de stat predarea să se facă în limba celor ce primesc instrucțiunea. Aceasta e însă pentru „Pesti Napló“ o „îmbunătățire“. Dar’ nici atât nu e destui. Tot „Pesti Napló“ constată, că tot la o miie de școli 483 sunt cu limbă de propunere maghiară, 174 cu limbă mixtă, car’ cu limbă străină (idegen nyelvű) încă tot (még mindig) 343. Care va seutică suntem noi cei ce nu suntem Maghiari puşi cu şcolile noastre la soroc de perire, şi „Pesti Napló“ e nerăbdător, constată că încă tot mai sunt între o miie de şcoli 343, în care predarea nu se face în limba maghiară. Mai e apoi trebuinţă de agitaţiune?! Maghiarii vorbesc despre noi par’ c’am fi nisce saci umpluţi cu paie şi despre desnaţionalisarea şcolilor noastre par’ că ar fi vorba de căputarea unei păreehi de ciorapi. înţelegem că o doresc, că îşi dau toată silinţa să-’şi realiseze dorinţa, dar’ rămânem uimiţi şi nu mai seim, avem a face cu copii uşuratici, ori cu oameni serioşi, când vedem că o mărturisesc fără de sfială şi ne atrag chiar ei atenţiunea asupra pericolului ce ne ameninţă, par’că ar fi destul să o voiască pentru ca să o şi poată face. Apoi mai sunt încă în ţerile supuse coroanei ungare oameni, care nu se lapădă cu una cu două de neamul şi de legea lor. Şi chiar dacă n’ar fi alţii, suntem noi Românii. Românii sunt parte greco-orientali şi parte greco-catolici. Dintre şcoalele confesionale greco-catolice 6.4°0 au avut limba maghiară drept limbă de propunere, şi aceste desigur că sunt mai ales rutenesci, şi numai puţine şcoale ale Românilor ce nu mai vorbesc limba română. Dintre şcoalele confesionale greco-orientale însă abia 0.O4°/0, adecă abia două-trei au primit limba maghiară. Statistica instrucţiunii. (Fine). Maghiarisarea instrucţiunii. Una dintre cele mai de căpetenie preocupaţiuni ale cercurilor guvernamentale este maghiarisarea în genere şi în deosebi maghiarisarea instrucţiunii. E de interes se seim, care au fost resultatele desvoltate în această direcţiune în cursul anului 1882/3. Au fost în acest an cu totul 16.090 scoli primare, între care 7743 cu limbă de propunere maghiară, 5533 cu limbă de propunere nemaghiară, iar’ 2814, în care s’a propus alăturea cu limba maghiară şi în vre-o altă limbă. Aceste 2814 scoli se află dat’ în stadiul de transiţiune şi urmează să fie prefăcute succesiv în şcoli maghiare, în cursul anului 1882/3 şcolile cu limbă de propunere nemaghiară au scădut, şi este interesant a vedea cinismul, cu care presa maghiară îşi expimă bucuria de această scădere. „Causa acestei îmbunătăţiri—dice „Pesti Napló“, —e mai ales aceea, că dela 1878 încoace s’au înfiinţat 260 şcoli de stat cu limbă de propunere maghiară.“ Dintre două una: ori aceste două sute şesedeci de şcoli s’au înfiinţat în ţinuturi locuite de Maghiari, şi atunci li s’a făcut o nedreptate Revistă politică. Sibiiu, 24 Noemvrie st. v. în sfîrşit s’a audit şi un glas de Român în dieta Ungariei: dl Babeş a luat cuvântul la desbaterea asupra budgetului. încă nu ne-a venit discursul în toată extinderea sa; dar’ chiar din fărîmăturile, ce le presentă şi de astă dată more consueto „liberalele“ foi unguresci, şi din aprecierile acestora putem înţelege neplăcerea pricinuită domnilor din Budapesta prin expunerile deputatului român naţional. Nici cel mai încarnat şovinist maghiar n’a putut rămâne neatins, când dl Babeş constată între altele nemulţumirea generală a poporaţiunii încărcate peste măsură cu sarcini. Când Reichsrathului întărit din 1860 s’a aşternut cel dintâiu budget al monarchiei întregi, membrii maghiari ai aceluia au ţinut de insuportabil, că impozitele cu toate adausele să facă 10 florini de cap. Budgetul monarchiei întregi a făcut atunci 345 de milioane, tocmai atâta ca și cel de astăzi al Ungariei; datoriile Austriei întregi în timpul dezece ani ai absolutismului face 1300 de milioane, tocmai atâta cât fac datoriile făcute de guvernele unguresci de la 1868 încoace. Adăugând datoria flotantă și comună, Ungaria e încărcată cu mai bine de două miliarde de datorii. S’ar bucura oratorul, dacă ministrul de finanţe ’l-ar