Tribuna, noiembrie 1884 (Anul 1, nr. 161-184)

1884-11-25 / nr. 180

Pag. 718 putea desminți. De ce sunt sarcinile Ungariei astăzi mai mari decât acele ale monarchiei întregi? întreabă dl Babeș. Ce e scopul statului ? Binele poporului. S’a ajuns oare scopul acesta? De sigur că nu. Cum vrea apoi guvernul să justifice sarcina aceasta colosală? Țeara a perdut din vedere scopul statului. Ea vrea să joace rolul unei puteri mari, ceea ce costă mulţi bani. Afară de aceea vrea se realizeze idea statului maghiar, ce se înţelege astfel, că popoarele nemaghiare să fie subjugate. Şi aceasta oară costă mulţi bani. îndată ce se vor părăsi aceste două ţinte, va fi cu putinţă de a guverna cu un budget mai mic. Până când Tisza e în stare de a procura mijloace pentru susţinerea poziţiei de putere mare, el se va susţină, îndată ce va declara, că nu mai e în stare a face aceea, va veni altul în locul său. Astfel a vorbit dl Babeş încât pentru partea mai cu seamă financiară, dar’ neasemănat mai importantă pentru noi a fost partea discursului, ce se ocupă pe larg cu asuprirea naţionalităţilor şi a noastră în deosebi. Nu ţinem de bine a preocupa cetitorii noştri prin excerpte ce n’au suflet, ci ne reservăm a reproduce discursul dlui Babeş in extenso. Mai amintim numai la acest loc, că dl Tisza ’şi-a găsit şi de astădată pe omul seu de principii, între Români ? Ba nu, între „patrioţi,“ căci nu e altul decât prea bine cunoscutul Râcz Athadâsz, fostul vice-comite al Timişului şi pururea „liberal“ în privirea principiilor, ziarul „Narodny Listy“ reflectând în numărul seu dela 4.1. e. n. la prelegerea lui Rieger despre Ungaria şi despre Unguri (fice, că poporul cehic nu consimte cu cele (mise de Rieger nici din punct de vedere al convincţiunii, nici politicesce şi nici în simţăminte. Cehii nu au fost avisaţi la Ungaria , mergând mână în mână cu aceasta nu ajung la nimic, interesele Cehilor şi ale Maghiarilor n’au nimic comun. Cehii nu pot fi partisani ai dualismului nici din causa, pentru că prin dualism Austria şi Bohemia sunt aservite economicesce Maghiarilor, cari soiu exploata bine această posiţie pe contul celorlalţi. Ceea ce ar fi Rieger despre Slovaci, dînşii o resping. Pertractarea Slovacilor din Ungaria e însoţită totdeauna cu cel mai mare interes din partea Cehilor, pentru că în cele din unna şi Slovacii sânt o parte a rasei slave şi Cehii sânt datori a-’i apăra pe Slovaci în contra Maghiarilor iubitor’i de egemonie. De altă parte şi Maghiarii se conduc de ură faţă cu tot ceea ce e Slav şi prin urmare şi faţă cu Cehii, ceea ce însă numai nutresce şi măresce puterea şi tăria panslavismului, care ameninţă tot mai hotărît domnia Maghiarilor. Declaraţiunile din prelegerea lui Rieger faţă cu ovaţiunile cordiale făcute poetului slovac Tomasik le declară numitul diar de greşite. De altcum Rieger nu a contribuit prin aceasta a-i linişti pre Maghiari, ceeace se vede din toate enunciaţiunile din Budapesta. Că Cehii ar fi recunoscut deja dualismul e neadevărat, căci chiar el (Rieger’) şi Palaczky ’l-a combătut în mod violent. „N. L.“ cere în mod hotărît, ca Maghiar’ii să sfîrşească odată cu opresiunea lor „brutală“ în contra Slovacilor. Forţa „Tribunei“. Soldatul norocos şi nenorocos. Traducere din limba germană, de Alexandru C. Tărăşescu. (Urmare.) Representaţiunea se începe şi studenţii joacă minunat de bine, triumfând asupra prejudeţelor şi aparerii nefavoritoare a cocoanelor, care din ce în ce se încalejiau mai tare şi aplaudau vesele şi cu plăcere. Tot în acest timp fu învins cu totul şi oficerul săsesc, dar’ nu atât de farmecul piesei, pe cât de a graţioasei Mine de Barnhelm. El întrebă de vecinul seu, că cine să fie dama, care joacă acest rol, dar’ acesta, convins, că oficerul vrea să-’l facă caraghios, îi răspunse suprins: „Ei, aceea d-ta trebue s’o scii mai bine; o domnișoară din Braunschweig caută să fie.“ După actul din urmă, sublocotenentul nostru se luptă pănă ce eși afară și încercă să ajungă cumva pe scenă. Mina frumoasă, ai cărei ochi blâncji albaştri luară sub peruca pudrată un foc caracteristic cochet şi a cărei pept plin şi mâni mici ar fi putut aţîţa invidia oricărei dame de modă, sta chiar pe scenă încungiurată de studenţi, cari între glume dese îi făceau curte şi se lăsau a fi dojeniţi de ea cu eventaiul seu, când arangeatorul veni cu o mutră de tot comică și îi făcu cunoscut: „un oficer săsesc stă afară și doresce să vorbească cu mă cercetezi, ca să-mi afli secretul, din însărcinarea altuia?“ „D-voastră sciţi d-le student, că eu sunt iubitor de artă.“ „Nici un cuvent!“ îl întrerupse fratele Nathan, „d-ta întrebi din însărcinarea oficerului străin, care locuiesce la d-ta. Ce-’i? ghicit-am? „D-tale nu-’ţi ascund nimica“, replică ospătarul oftând, „într’adevăr e dl sublocotenent, căruia ’i-ar plăce să scie numele şi locuinţa damelor. ’Mi se pare că bietul domn întru adevăr e ampresat. “ „Suflet de filistean!“ strigă fratele Nathan, „eu nu vorbesc în taină. Înainte de toate adu-’mi două sticle cu vin pe masă, apoi poate te voiu lăsa să vorbesci cu mine. Birtașul grăbi a aduce vinul și a destupa buteliile, ear’ fratele Nathan se făcu vorbitor. El descrise în colori vii graţiile, virtutea şi spiritul damelor, în fine îi descoperi, că ele vor petrece încă câteva zile în Halle, şi căşi-ar fi luat locuinţa la unchiul lor, Henrich de Kailbach. Fratele Nathan, Poliacul şi micul Fritz goliră iute sticlele cu vin şi apoi în timpul ce ospătarul se urcă sus la ofițer, ei se grăbiră spre locuinţa lui Kailbach, ca să-l poată găsi încă în pat. Ei îl asigurară de o glumă infernală, şi uşor le succese a-l îndupleca, ca să joace şi mai departe rolul frumoasei Mine de Barnhelm. (Va urma). TRIBUNA Persecuţiuni noue în contra Românilor. (Fine.) In comitatul Satmarului există la 200 învăţători români. Parte neorientaţi, partea aduşi prin promisiuni dulci pentru premiile societăţii maghiarizătoare „Széchenyi“ la început s’au insinuat 19 inşi, deşi stiau cu toţii, că pentru a obţină câte un premiu de 30—60 fi. nu se cere alta, decât ca pre 4—5 şcolari în 2—3 săptămâni să-ş i înveţe a gângăvi câteva cuvinte şi proposiţiuni unguresci. Când însă au meditat serios asupra lucrului şi dintre aceşti 19 inşi 6 repăşind concurenţii s’au redus la numărul aminos de 13. La 15 Octomvrie societatea „Széchenyi“ ’şi-a ţinut adunarea generală şi cu aceea ocasiune a distribuit premiile, care după aceea a dat un mare aidomaş în onoarea dascălilor valahi premiaţi. Maghiarizatorii noştri însă se aşteptau a premia nu 13, ci baromi 130 docenţi, căci bani au cu ridicata, apoi pre bieţii dascăli valahi ei îi ţineau atât de slabi de înger, încât la vorbele lor sirenice cu căciula în mână vor alerga după cei 30 arginţi şi după sfarmiturile, cojile de pre masa domnilor situaţiunii. Mare a fost dar’ indignaţiunea, că aceşti învăţători sărmani, dar’ conscli de chemarea lor despreţuesc banii, beutura şi mâncarea lor gratuită. Se încearcă a găsi motivele flascului păţit şi precum mai totdeauna, sau nu vreau, sau nu sciu a scruta căuşele adevărate, acum încă în orbia lor fanatică sau n’au voit sau n’au sciut a înţelege, că înstrăinarea docenţilor români de a participa la darurile lor danaice, nu este a se cerca afară de corpul înveţătoresc, ci în însuşi caracterul românesc al lor, cari odată angagiaţi pentru promovarea învăţământului naţiunii române, vor a se bucura dimpreună cu ea şi vor a fi părtaşi suferinţelor ei. Dacă vom lua în consideraţiune, ca cei 13 apostoli români ai maghiarisării mai toţi sunt coada corpului învăţătoresc, vom pricepe, că n’a fost greu a afla între dînşii pre Iuda în persoana lui Augustin Szabó, docent în Blidari, care denunţă, că d-l Dr. Vasiliu Lucaciu, profesor de limba şi literatura română dela gimnasiul din Satumare, ’l-ar fi exortat, cum el ca domnişoara Mina de Barnhelm, cu acel scop nobil, de a-’i cere inima şi mâna.“ Toţi începură să rîdă, numai Mina singură făcu o faţă serioasă. „Lucrul nu e chiar de şagă,“ zise ea, „fiindcă el ne ameninţă, să ne strice pe toţi. Ar fi prea simplu a declara domnului oficer, că Mina bunăoară e un student vesel, dar’ asta nici la un cas nu se poate face, deci eu trebue să-’mi joc rolul şi mai departe, dar’ cum?“ „Aşadar’ o altă comedie!“ exlamă fratele Nathan“, asta însă va merge direct pe pelea noastră, deci noi deocamdată vom declara soldatului brav, că nime n’are voie să vină pe scenă și că damele sunt cu mult mai obosite, decât să-’l poată primi la moment; mâne însă vor fi dispuse cu plăcere, ca să îi primească omagele sale. „Bar’ mâne“, z zise Kailbach ridând, „damele vor fi plecat norocos la Braunschweig îndărăt.“ Poliacul făcu înaintea sublocotenentului faţa cea mai serioasă din lume şi cu politeţa cea mai elegantă îi împărtăşi declaraţia susfisă, ear’ d-nul Schnabbe, care se îndrăgi cu patimă de Mina frumoasă, se hotărî, că dacă nu fuse aşa de norocos, ca să se poată arunca la picioarele ei, cel puţin să o mai vadă încă odată, şi spre acest scop se puse fuga în positură militărească la eşirea de pre scenă, la pândă. El nu aşteptă zadarnic: o trăsură se apropia, Mina şi Francisca, învălite în mantele, pe vremea aceea moderne, cu gulere şi guleraşe clădite unul preste altul, Român poate să concurgă pentru atare premii ? cum poate comite o aşa mare crimă contra naţiunii sale? Ce preat are, că îl lasă să facă aşa ceva? N’a trebuit mai mult ultraiştilor maghiari şi maghiarisatori. In frunte cu foaia locală „Szamos“ (veji nnci 84, 86 şi 88), se scoală asupra d-lui Dr. Lucaciu. Iată al doilea Silaşi! Restigniţi-’l! strigă el în ton înalt, ca să-ş i audă întreg globul unguresc. El e daco-romanist, agitează contra patriei şi naţiunii maghiare. El şi consoţii sei sunt căuşele, că maghiarisarea nu progresează, că docenţii români, miseri ca vai de ei, mai bine flămânzesc şi umblă venticoşi, decât să se angajeze de apostoli ai maghiarisării şi ca remuneraţiune pentru asta să ceară bani dela noi, ce le-am da bucuros. El e causa, că frate-seu C. Lucaciu, ca membru al comitetului respectiv, a subscris convocările la adunarea din Bicsadu, unde s’a decis înfiinţarea reuniunii femeilor române Sătmărene; el poate să fie care informează Ziarele românesci despre nedreptăţile, ce se zice, că se fac Românilor din acest ţinut. Cu un cuvent Dr. V. Lucaciu trebue se urmeze d-lui Dr. Gr. Silaşi. Se poate. Intre împregiurările presente, pentru că un Român, fie în orice funcţiune publică, fie ori cât de cualificat, ori cât de loial şi bun patriot în timp de 30 zile e scos din funcţiune. Nu se recere decât un denunciant fie şi plătit şi un Ziar, care în cele 30 zile cu motiv, fără motiv să strige în continuu: „Pereat!“ Investigaţiunea va urma şi contra d-lui Dr. Vasiliu Lucaciu, dar credem că resultatul aceleia va aduce la lumină nevinovăţia şi va descoperi infamele intrige, ce de mult se ţes în contra lui singur din motivul, că e Român şi simte românesce. însă să vedem cine e denunciantul Augustin Szabó, cu care Maghiarii Sătmăreni au legat aşa mare tovărăşie ? înainte cu câţiva ani — paremise în 1878 — prin intervenirea dlui Dr. V. Lucaciu a fost ales învăţător în comuna Unimet (corn. Selagiu). Abia s’a aşezat aici în urma neglijinţii şi comportaţiunei necorecte a atras asupra sa reprobaţiuni din partea superiorilor, în loc de a se corege, denunţă la autorităţile civile pe protopopul seu, că cum acesta la examenul de vară s’ar fi arătat indiferent, ba chiar cu dispreţ faţă de examinarea băieţilor din limba maghiară. Apoi tot pe acel protopop venerabil şi respectat de toţi, cari îl cunosc, îl denunţă la episcopie de diferite abusuri şi fărădelegi. Consistorul dela Gherla exmite o comisiune mixtă investigătoare. Comisiunea constătătoare din vicarul foraneu episcopesc din Selagiu, un protopop şi un preot, care din partea civilă pretorul cercual, fac investigaţiune severă, ascultă preste 50 martori ai denunciantului şi din investigaţiune resultă, că toate punctele de acasă, de denunţare sunt false, din contră se probează prin o mulţime de martori, ba putem zice, prin comuna întreagă, că denunciantul Augustin Szabó e om excesiv, apărură şi se urcară în trăsură, care el îi aruncă o privire învăpăiată şi o salută cu respect. Mina răpită de sosimea situațiunei, îi întinse mâna să o sărute, apoi trăsura plecă răpede de acolo, car’ sublocotenentul Schnabbe nu fu oprit de nime în lume, ca să nu viseze noaptea întreagă despre Mina pre cât de frumoasă, chiar pre atât de amabilă, în dimineața următoare sublocotenentul Schnabbe întrebă de birtaşul seu, pe care îl chemă spre acest scop în odaia sa, despre numele şi locuinţa damelor din Braunschweig, şi el întrebă cu atâta zor şi foc, încât birtaşul şiret îndată înţelese, că are a face cu un ampresar. El prin fantasia sa îndată îl învăţă la diferite viclenii, şi îi promise din parte-şi toată posibilitatea, apoi plecă în birt, care era plin de studenţi de la toate facultăţile. Aici caută pe fratele Nathan, care cu ochii împrenginiţi a unui om îngheţat se înholba în cana goală, şi se apropiă de el facendu-i complimente amicabile, când în dreapta când în stânga, apoi îl îmbia cu o prisă din tabachera sa. Fratele Nathan își înfundă nările pline cu tabac cu seriositatea unui grand spaniol, fără ca pe birtaș să-l socotească vrednic nici de un cuvânt macar. Cest din urmă însă nu se lăsă descuragiat. „Damele, cari ieri atât de plăcut jucară, reîntorsu-s’au earăși la Braunchweig ?“ începu el. Fratele Nathan privi la birtaș cu o căutătură pătrunzătoare. „înainte de toate“, răspunse el, „mărturisesce-’mi, tu suflet necurat de filistean, că oare tu numai din curiositate mă întrebi, sau beţiv, nu-şi împlinesce chemarea, prin exemple şi cuvent îndeamnă pre poporeni la imoralităţi, pentru calomnie a fost judecat la închisoare din partea judecătoriei singulare sol. Cu un cuvent, consistorul din Gherla a aflat destule motive, ca în contra lui Aug. Szabó să aducă deliberatul, ce în copie se publică mai la vale*) şi prin care enunţă lipsirea lui de staţiunea contordocenţială a Unimetului, însă dacă îşi va comproba purtarea sa emandată cu documente fide demne, va pute fi aplicat spre probă la altă staţiune. Tot în contra numitului docent precum probează actele oficioase de sub nrul 638 —1881 III din archived judecătoriei I. singularii din Tașnad, s’a ridicat acasă pentru furt. Acusantul mai târziu retrăgendu-’și acasa, procedura s’a sistat. Actele oficioase de sub nrul 276— 1882 III din archivul suslăudatei judecătorii probează, că tot acelaşi decent pentru calomnie a fost judecat prin toate forurile judiciare şi că el a recurs la Maiestatea Sa pentru agraţiare. Suntem curioşi, dacă procurorul reg, care, trebue să aibă bune informaţiuni despre comportaţiunea scandaloasă a recurentelui, opinionava sau ba graţiarea? Suntem curioşi a sei şi aceea: oare cu ce documente fide demne a comprobat Aug. Szabó, că s’a emandat şi s’a făcut demn, ca se fie aplicat de nou. Noi suntem aplicaţi a crede, că el n’a putut produce documente în acest înţeles, ci fără scirea şi învoirea Sânţiei Sale episcopului a devenit iarăşi docent prin patronagiul cunoscut al domnului canonic Bilţiu, preşedintele consistorului scolastic, despre care se plice, că e în ceva afinitate cu amintitul docent. Deci el răzerhat pre acel patronagiu fără frică poate comite abusuri mai vîrtos faţă de acei preoţi, despre cari stie că nu sunt favoriţii dlui canonic Bilţiu. Acest domn canonic în loc să împartă graţiele sale asupra unui docent denunciant, mai bine ,şi-ar compune raţiociniile despre fondul scolastic din Solnoc-Dobâca şi ar informa pe publicul curios, sub administraţiunea d-sale la cât a crescut acel fond, unde e elocat şi cum e asecurat? Silviu. Nr. 180 Corespondenţă particulară a „Tribunei“. Cluj în 5 Decemvrie n. 1884. Eară un act arbitrar! Eară o violare a drepturilor constituţionale! — E dureros, însă’i fapt, că noi Clujenii de un timp încoace tot numai cu lucruri regretabile trebue să surprindem pe publicul românesc! E vorba, că societatea de lectură „Iulia“ a tinerimii universitare române din Cluj s’a desfiinţat ieri prin primarul oraşului în urma unei ordinaţiuni ministeriale. Antecedentele în causa „Iuliei“ sunt cu*) în lipsă de spaţiu îl reservăm. Red.