Tribuna, februarie 1888 (Anul 5, nr. 25-47)

1888-02-02 / nr. 25

Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l1 an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fl, 1 an 1© fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1l1 an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. - sl “jibim­, Marţi 2/14 Februarie 1888 Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Februarie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 1 Februarie st. v. Discursul rostit de dl deputat Dr. Oscar Meltzl, cu ocasiunea desbaterilor budgetare, în dieta din Budapesta a produs, precum ni se spunea atunci, cea mai bună impresiune asupra tuturor partidurilor, care sunt representate în acea dietă. A mai produs ruse, precum se vede, şi oare­care nedumerire în partidul na­ţional săsesc. Unii dintre aderenţii programului naţional săsesc află, că onorabilul re­­presentant al Sibiiului s’a abătut prin mai multe din enunciaţiunile, pe care le-a făcut, de la program, şi cestiunea se discută mereu atât în întruniri, cât şi în coloanele celor două organe ale partidului, „Sieben b. -Deutsches Tageblatt“ din Sibiiu şi „Kron­­städter Zeitung“ din Braşov. N’avem să ne pronunţăm şi noi în discuţiunea aceasta, deşi, după for­mularea ce ni­ s’a dat în dietă, ea ne privesce şi pe noi. „Siebenb­ü­­rgisch-Deutsches Tageblatt“ face însă în numărul dela 9 Februarie st. n. a. c. o enunciaţiune, din care putem să tragem şi noi cele mai folositoare învăţături. „Tageblatt“ îl apără, cum se şi cuvine, pe representantul Sibiiului, dar­ îşi încheie apărarea cu următoarea mărturisire: „Drept încheiere trebue să mărtu­risim, că ne-am fi aşteptat, ca dl mi­nistru preşedinte să dea un răspuns mai prevenitor la discursul sincer, real şi străbătut de cel mai împăciuitor spirit al deputatului Meltzl“. Care va să şţi că concetăţenii noştri saşi din Sibiiu sunt desamăgiţi: dl Co­­loman Tisza n’a primit pe noul lor re­­presentant aşa cum se aşteptaseră ei. Mărturisirea aceasta e cu atât mai preţioasă, cu cât un alt chtat german, „Deutsche Zeitung“ din Viena, îşi încheiase, sunt acum vre-o două săptă­mâni, raportul despre discursul d-lui Dr. Oscar Meltzl cu constatarea, că Saşii au dat cuvenitele dovecţi despre dorinţa lor de a se împăca cu actualul guvern. N’au găsit însă şi în cercurile gu­vernamentale aceeaşi înclinare spre pace. Dar’ dacă aşa este, atunci mărtu­risirea făcută în coloanele­­Ţarului „T­a­geblatt“ este o condamnare a poli­ticei inaugurate de dl Dr. Oscar Meltzl. Precum seim, Sibiiul a fost repre­­sentat mai nainte în dietă de dl Dr. Carol Wolff, un om, care susţinea causa să pască cu energie, pe faţă şi fără de apucături, care lasă loc pentru echivo­­cităţi. Nu vom exagera, dacă vom face că dl Dr. Carol Wolff era pentru sus­ţinătorii actualului regim cel mai nesu­ferit dintre representanţii partidului na­ţional săsesc, fiindcă nu cerşia, ci se lupta pentru causa săsască cu hotărî­­rea omului, care îşi face: „Avem drep­tul şi trebue — nu să cerem cu umilinţă, — ci să pretindem cu tărie respecta­rea lui“. Această politică bărbătească n’a dat însă nici un resultat practic. „Haid să trimitem în dietă un om de fire mai blândă!“ — ’şi-au­­ţi, dar’ concetăţenii noştri. Numai astfel putem să ne explicăm alegerea d-lui Dr. Oscar Meltzl în locul d-lui Dr. Carol Wolff. Şi s’a dus dl Dr. Oscar Meltzl în dietă şi n’a pretins, ci s’a plâns cu blândeţe şi a rugat pe guvern să-’i cruţe pe Saşi, pentru­ că ei nu doresc nimic mai ferbinte decât ca să-’l poată sprijini. Resultatul ? Răspunsul dlui Coloman Tisza, care se poate resuma în cuvintele: „N’am trebuinţă de sprijinul vostru; n’avem noi trebuinţă de prietenia voastră, dacă vă daţi necondiţionat, vă primim, ca pe ori-şi-cine, care întră în vreunul din cele trei partiduri naţionale ma­ghiare ! “ Situaţiunea este, mutatis mutandis, tot aceea, pe care ’şi-o creaseră politicii noştri „moderaţi“ când cu programul dela Budapesta, n’au găsit nici ei în cercurile guvernamentale primirea, la care se aşteptaseră; din contră, li s’a răs­puns, întocmai ca d-lui Dr. Oscar Meltzl: „Nu voim să stim de voi ca partid deosebit; vă primim numai, dacă vreţi să vă înregimentaţi necondiţionat, ca oameni singuratici, ca cetăţeni gata de a renunţa la ori­şi­ ce accentuare a naţionalităţii voastre!“ Ne întrebăm acum: ce preţuesce mai mult, din punctul de vedere al politicei practice, aplausele secerate de dl Dr. Oscar Meltzl ori resentimentul, pe care îl producea dl Dr. Carol Wolff, când vorbia? Fără îndoeală acel resentiment, care era împreunat cu un respect ne­mărturisit, pe când aplausele samănă a ironie, aplausele par­a­­t­ice. Aha! aţi ajuns la reson! — aţi înce­put să vă căciuliţi! Daţi numai înainte, c’o să ajungeţi şi voi ca Şvabii — şi atunci vom fi prie­teni buni. O politică precum este cea preco­­nisată de dl Dr. Oscar Meltzl ar fi bună şi pentru noi şi pentru Saşi, dacă ad­versarii noştri ar fi oameni resonabili, care privesc în viitor şi ţin să fie pre­gătiţi pentru toate evenimentele. Experienţele celor din urmă două­­­inci de ani chiar şi numai ele ne-au putut însă convinge, că nu astfel sunt oamenii, de la care avem să obţinem re­spectarea drepturilor noastre. Le spunem în fiesce­ care (), dorim în toată sinceritatea să ajungem la stabilirea unui modus vivendi priin­­cios atât pentru noi, cât şi pentru dînşii, pentru­ ca, la timpuri de nevoe, să pu­tem fi uniţi. Puţin le pasă: câtă vreme situa­ţiunea le este priincioasă, ei profită de ea fără de nici o consideraţi­une pentru ziua de mâne, întocmai ca posesorul, care nu ştie cât timp va pută să tragă foloasele din moşie şi stoarce fără cru-­­ ţare cât timp are posesiunea. Susţinătorii actualului regim au fost amăgiţi şi seduşi de succesele aparente, pe care le-au obţinut. La Români, la Slovaci, la Şerbi şi mai ales la Germani s’au găsit o mulţime de oameni preo­cupaţi de interese etnice, care au pro­­fitat de buna credinţă a purtătorilor de putere, li s’au insinuat prin nisce ser­vicii de o valoare foarte problematică şi ’i-au făcut să emuță, că actuala stare de lucruri poate să se menţină, ca cele trei milioane de Români, cele două mi­lioane de Slovaci şi cele două milioane de Sârbi numai cu destulă energie vi­tală, ca să mai accentueze vre­odată na­ţionalitatea lor în viaţa statului ungar, că lucrurile pot să rămână în toate îm­­pregiurările aşa cum au fost făcute. — Preocupaţi de credinţa aceasta adver­sarii merg înainte pe o cale, din care mai curând ori mai târeziu vor trebui să se întoarcă foarte amărîţi. Şi dacă astăzi le spunem, că este o colosală naivitate de a crede, că mas­­sele germane risipite prin Bănat, prin Bac­ea şi prin partea vestică a Unga­riei vor înceta vre-odată a fi germane, şi că, din contră, Germanii de prin oraşe, care se declară Maghiari, îl fac numai pe poporul maghiar mai accesi­bil pentru înrîurirea germană, dacă li-o spunem aceasta ei nu ne cred. Şi foarte firesce! — nici n’au să ne creadă, căci chiar nici acei Germani n’au pretenţiunea de a-’şi accentua na­ţionalitatea în viaţa publică. — Abia în­­jiua, când timpurile se vor fi schimbat, vom veda cu toţii, cum ese din acei oameni aeji umiliţi firea germană la iveală. Tot astfel Slavii şi Românii. Sânt atât de mulţi oamenii, care îşi câştigă pânea de toate­­jilele, f Tcâ n­­du-le mereu puternicilor cj­ilii: „N ’ a­veţi decât să nimiciţi câţiva oameni şi să ne sprijiniţi pe noi, pen­tru­ ca în cel mai scurt timp să nu vi se mai opună nimeni!“ — Ear’ puternicii filii cred şi merg îna­inte — pănă la calea întoarsă. Ei bine! când le vedem aceste, trebue neapărat să ne cuprindă senti­ment! da că ori-şi-ce echivocitate este o mişelie, şi că ori-şi-care bărbat, ori-şi­­care om onest, e dator să-­şi dee toată silinţa de a-’i scoate pe concetăţenii lui din rătăcirea în care se află şi de a pro­duce în ei sentimentul potrivit cu ade­vărata stare a lucrurilor, că zadarnice sânt şi au să rămână toate incercările de a preface statul ungar poliglot în­­tr’unul naţional-maghiar, că este în Ro­mâni, în Germani şi în Slavi destulă energie vitală, pentru­ ca mai curând ori mai târziu să-­şi accentueze naţionali­tatea în viaţa acestui stat şi că greşită şi dezastroasă e ori-şi-ce măsură, prin care se împedecă restabilirea cât mai curând a echilibrului în viaţa noastră comună. Singură această politică sinceră şi bărbătească poate să fie bună, singură ea poate să ne ducă încetul cu încetul la pacea, pe care amăgitorii de profe­siune ni-au tulburat-o. FOIŢA „TRIBUNEI". Timoteu Cipariu*) Limba românească literară a intrat la 1780 într’o faşă cu totul nouă. Consciinţa romanităţii neamului nostru a isbucnit cu o mare vioiciune între Românii de preste munţi, atât din causa apăsării şi înjosirii, în care erau ţinuţi de neamuri străina, cât şi mai cu seamă din venirea în atingere cu Roma, isvorul le­gendar al neamului românesc. Istoria şi limba sunt factorii esenţiali ai unui popor; într’una el îşi vede pe strămoşii sei din generaţiune în generaţiune lucrând, luptând şi suferind, dare ceealaltă este mi­jlocul, prin care în fiecare minut gândurile şi simţirile noastre le comunicăm celor apropiaţi de noi. Istoria şi limba simnt cele mai intime şi mai tari legături, care unesc pe oameni într’o naţiune. Din această causă s’au aruncat cu atâta energie asupra studiilor istorice şi lim­­bistice toţi aceia, care se aflau ca propagatori în fruntea acestei mişcări de idei. Prin studiile istorice ei căutau să lege an cu an trecutul neamului românesc, ducându-’l, ca în lanţ, verigă cu verigă pănă în Roma lui Traian, în limbă apoi vedeau giganţi ca Klain, Şincai şi Petru Maior, proba cea mai pipăită. *) Din „Revista Nouă“, manifestarea cea mai reală şi mai neîndoioasă a latinităţii Românilor; de aceea toate îngriji­rile lor sânt îndreptate spre acest scump odor al naţiei, pe de o parte pentru a-’i studia şi arăta caracterele romane, pe de altă parte pentru a-’l curaţi de oare-care părute pete, care, în decursul timpului şi din traiul cu alte popoare, s’au lipit de dînsul. în acest spirit sânt făcute toate lucrările filologilor ro­mâni de preste munți. La 1780 se face ântâiul pas pentru o mare reformă. Clain publică la Viena, dim­preună cu Șincai, gramatica sa, în care se arată întâia­ oară un sistem de ortografie, pentru scierea limbii române cu litere latine, adecă se face ântâiul pas decisiv pentru înlă­turarea alfabetului slavon-cirilic din scrierea noastră şi înlocuirea lui cu alfabetul latin, căci —­­jice Clain — vechile litere ale Daco- Românilor aceleaşi sânt ca şi ale Latinilor sau ale vechilor Romani, dela care îşi trag înce­putul. Idea a prins, scopul s’a ajuns pe de­plin, aşa încât astătfi cu o sută de ani în urmă, scrierea cirilică o mai cetesc aproape numai specialişti cu o anume pregătire paleo­­grafică. Cestiunea s’a resolvat însé numai în prin­cipiu, car’ pentru aplicarea în amănunte s’au început discuţiuni îndelungate, s’au presentat fel de fel de sisteme ortografice şi pănă as­­tă­ji nu s’a ajuns încă la o soluţiune precisă şi admisă peste tot de Români. In toată această activitate de o sută de ani, în toate aceste silinţe de a forma o limbă literară românească, aşa încât să fie pe deplin potrivită cu romanitatea neamului, cea mai mare figură şi cea mai imposantă este a lui Timoteu Cipariu. Cipariu representă, sau mai bine, cu­prinde aproape singur o epocă întreagă. El era elev în şcoalele din Blaj, care erau centru sau inima ideilor de latinitate, pe când trăiau încă şi desvoltau toată activitatea lor fruntaşii cei mari ai acestor idei; de la dînşii le-a moştenit Cipariu, şi pentru reali­­­sarea lor, aşa cum el o înţelegea, a sacrificat o neîncetată activitate a puternicei sale inte­ligenţe în dealungul unei întregi vieţi de peste optzeci de ani. Partea principală a studiilor, a cercetă­rilor şi a scrierilor lui Cipariu a fost îndrep­tată asupra limbii. Cipariu n’a făcut însc studiile sale filo­logice în apropierea unor măiestri ca Bopp şi Grimm, care lucrau în acelaşi timp cu dîn­­sul în Germania şi puneau temeliile unei noue ştiinţe, a limbisticei. Cipariu a fost preocupat nu de Gestiu­nile cele mari şi universale ale organismului, ale vieţii şi desvoltării limbilor; scopul urmă­rit de el era realizarea programului pus de predecesorii sei Clain, Şincai şi ceialalţi. N’a urmat însé după metodul întrebuinţat de aceia, ci a introdus în aceste studii un element de însemnătate capitală: casele trecute ale limbii. Cipariu a studiat teologia şi, cetind căr­ţile bisericesci mai vechi, a descoperit în ele cuvinte şi forme gramaticale mult mai apro­piate de formele originale latine decât acelea, pe care le găsia în­­filnica întrebuinţare. Ve­­njând aceasta, Cipariu a urmărit, prin cerce­tări îndelungate şi neobosite, vechile cărţi ro­­mâneşci, a adunat o mare colecţiune, parte prin relaţiunile sale personale, parte prin că­­lătorii atât dincolo, cât şi dincoace de Carpaţi. Idea predomnitoare în toate lucrările fi­lologice ale lui Cipariu am putea-o exprima cam în următoarele cuvinte: a se forma o limbă literară românească, care să fie comună tuturor Românilor dela Carpaţi şi dela Pind; această limbă literară să fie pe de o parte cât se poate mai curăţită de elementele lexica de origine nelatină, pe de altă parte să fie de nou apropiată de latinitate prin reînvierea cu­vintelor, şi mai cu samă a formelor gramati­cale uitate astăzii, dar­ care se găsesc în căr­ţile bisericesci din secolii XVI şi XVII, la toate acestea adăogându-se neologisme din limba mamă, latina, ori­când trebuința va cere. Forma externă a acestei limbi, adecă or­tografia, să fie așa întocmită, încât printr’însa ca printr’un giulgiu transparent, să se vadă cât se poate mai bine originile latine. Din punctul de vedere al aplicaţiunii sale idea aceasta era imposibilă, pentru­ că: 1. Limba literară proiectată a se forma în acest mod era prea depărtată de limba reală, adecă de graiul actual al poporului român, atât pentru­ că se lăsau la o parte din acest graiu elementele considerate de nelatine, cât şi pentru­ că se introducea un mare număr de elemente străine vorbirii actuale, şi anume archaismele adunate din cărţile dinainte de 1700 şi neologismele luate de-a dreptul din clasicii latini. 2. Tot aşa şi ortografia acestui sistem nu putea să fie întrebuinţată de în­treaga naţiune, căci scopul ei principal nu era cel natural (de a înse­mna cât mai exact şi mai simplu prin semne sunetele vorbirii), ci ea era destinată a sluji mai cu samă de semn optic convenţional al latinităţii limbii. Acestea sunt causele principale, care au făcut, că ideile lui Cipariu nu au putut ajunge în aplicare la nici un resultat statornic, cu toate­ că ele au fost expuse de o inteligenţă vastă, clară şi viuă, în lumina unei erudiţiuni uimitoare. Ideile lui pentru formarea limbii literare şi pentru scrierea ei s’au fost întins în apli­­caţiune, tocmai din causa tendenţei şi a apa­ratului, cu care au fost presentate, asupra tuturor cărturarilor români de preste Carpaţi , şi erau aproape să treacă şi dincoace, de câţiva ani fuse contra lor şi le-au silit să se retragă aproape numai în cetăţuia, din care s’au răspândit, în Blaj. Aceasta este soartea tuturor sistemelor, care sunt aşezate pe base contrare legilor, după care se desvoartă lucrurile în natură. (Va urma.) REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 1 Februarie st. r. în şedinţa dela 10 Februarie n. a dietei austriace a decurs o discu­­ţiune interesanta şi caracteristică asupra răspunsului guvernului la interpela­ţi­u n­i 1­e ce ’i­ s’au făcut relativ la f­u­r­­nisările de cărbuni ale căii fe­rate de Sud. Casa Rothschild se invinuesce a fi înrîurit asupra scă­derii tarifului pentru cărbunii dinOstrav, prin ceea­ ce minele de cărbuni din St­m şi Kraina ar suferi scăderi în­semnate. La discuţiunea aceasta au luat parte Dr. Derschatta, Pattai, Heilsberg, Matscheke şi Stein­­w­end­er. In expunerile sale, deputatul Pattai regretă, că ministrul a încun­­giurat unele puncte din interpelaţiunile deputaţilor Kiin şi Dr. Milevics. In acele a fost vorbă şi de favorisările ile­gale, pe care societatea căii ferate le-a făcut rafinăriei de petroleu din Fiume, şi ar fi fost treaba răspunsului la acele interpelaţiuni a asigura cel puţin dieta, că în aceasta privinţă s’a introdus o cercetare, mai ales după­ ce suntem îndemnaţi a urmări cu un deosebit interes lucrările acelei rafinării de petroleu, care în cea mai mare parte — întocmai ca şi acţiile căilor ferate — se află în mânile casei Rothschild şi unde s’au întâmplat lucruri, care în anul trecut au indemnat pe deputatul Steinwender a declara aici în casă pe Rothschildes și drept defraudanţi de petroleu. După­ ce Schönerer ’l-a întrerupt (^icend, că pentru aceasta au devenit admişi la Curte, Pattai a con­tinuat : „Admiterea la Curte ce s’a întâmplat de atunci încoace este probabil remuneraţiunea pentru răbdarea, cu care, urmând ei învăţătu­rilor evangeliei, lasă să treacă peste ei toate imputările (Aprobări şi ilaritate în stânga ex­tremă.) Dacă un negustor simplu ar introduce măsura, despre care am vorbit astăzi, s’ar­­fi e, că aceea nu e o procedare cu mani­ră. Aceea însă ce aici nu se ţine de manieră devine distin­ţiune de Curte (Foarte bine, în stângi­­ X tremă.) Când vede omul, cum noţiunile des­re rigurositate şi dreptate fac lo­c noţiunilor despre culauţă cu însemnătatea laterală a transac­­ţiunii intereselor murdare, se întreabă de multe­ ori cu indign­aţiune: Unde sunt to­ate su­venirile istorice, spre a face resistenţa ? unde sunt falnicile noastre familii, care în istoria noastră au dat duver şi din generaţiuni în generaţiuni? O parte a acelora joacă în giurul carului împăratului viţelului de aur (aprobări în stânga extremă); ceealaltă parte trăesce în resignaţiune. Să lăsăm să meargă lucrurile aşa în ă un timp oare­care s nu fi departe momentul, când întâ unit ca­­ Francia, se vor vinde şi în Austria diam­a ie din Coroană. Rupeţi sdrenţele de p­re hil­e voastre armării, rupeţ sdremele «pre a a-n peri cu ele ruşinea noastră! (Aprobări în stânga extremă.) Presidentul n’a făcut alta decât a îndrumat la ordine atât pe deputatul Pattai cât şi pe Schönerer pentru ex­­presiunea, „că de aceea au fost ei ad­mişi la Curte“. Lumea politică e preocupată încă şi acum de discursul principelui de Bis­marck, pe care pressa nu încetează a-­l comenta mereu. La bursa din Berlin circulă faima, că în curând se va convoca un con­gres pentru regularea afacerii bulgare. Se­­ficet că atât în Paris cât şi în Petersburg se gândesc oamenii în toată seriositatea la încheierea unei alianţe între Francia şi Rusia, într’aceste măsurile militare ale Rusiei n’au perdut din caracterul lor ame­ninţător, nici acum după discursul principelui de Bismărck, şi aşa situaţia e tot atât de îngrijitoare ca şi înainte de asta cu o săptămână. Nr. 25

Next