Tribuna, martie 1888 (Anul 5, nr. 48-73)

1888-03-01 / nr. 48

Anul V La Abonament lunar pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Ad rem. Enunciaţiunea făcută sunt acum câte­va­­ude de dl Alexandru Mo­csonyi a produs, — şi nici că se putea altfel, — în cercurile politice din Budapesta o impresiune pe cât de adâncă pe atât de persistentă. Om bogat şi instruit, om superior atât prin caracterul, cât şi prin inteli­genţa lui, dl Alexandru Mocsonyi este o figură nu numai cunoscută, ci totodată şi simpatică în cele mai dis­tinse cercuri din capitala regatului un­gar, — deci un om, care e ascultat, când crede de cuviinţă a vorbi. E ascultat însă cu atât mai vîr­­tos, cu cât se scie în cercurile politice din Budapesta, că d-sa, pe lângă toate celelalte, se mai bucură de multă în­credere şi de multe simpatii, are multă autoritate şi poate, dacă vrea, să fie cel mai popular om la Românii din ţerile coroanei ungare. E ascultat, în sfîrşit, fiindcă se stie, că d-sa este independent atât în sus, cât şi în jos, independent în cel mai bun înţeles al cuvântului, — un om, care nu merge dus, ci duce după cum îl povăţuesc propriile sale sentimente şi propriile sale convingeri, şi nu rîvnesce nici la graţia stăpânir­ii, nici la aplausele masselor, ci îşi face aşa, cum şi atunci, când el însuşi se simte îndemnat de datoria de Român şi ce­tăţean. Oamenii de felul acesta sânt pu­ţini, şi de aceea, ori­ şi­unde se ivesc, ei află ascultători atenţi. Im­presiunea, pe care ei o produc, e însă, lucru altfel de sine înţeles, atîrnătoare de disposiţiunile auditorului: pe când pe Români enunciaţiunea d-lui Alexandru Mocsonyi ’i-a încălijit, pe guvernamentali ’i-a făcut nervoşi, car’ pe oposiţiunea moderată, din care fac parte mulţi dintre amicii personali ai d-lui Alexandru Mocsonyi, a pus-o pe gânduri. Da,­­ ne efice oposiţiunea mode­rată prin organul ei autorizat, „Pesti Napló“, aveţi în mare parte dreptate, sânt multe relele, de care sufere ţeara sub actualul guvern; dacă ţineţi însă în adevăr, ca ţeara să scape de aceste rele, n’aveţi să vă retrageţi din viaţa polică, ci trebue să luptaţi alăturea cu noi pentru răsturnarea acestui guvern, n’aveţi — mai ales — să învinovăţiţi pe poporul maghiar, care combate a­­proape numai el singur pe actualii pur­tători ai puterii, ci să aruncaţi răspun­derea asupra „naţionalităţilor“,care le dau majoritatea în parlament. Mărturisim, că în adevăr aşa ar şi trebui să facem, dacă ne-am afla în mij­locul unor stări normale. Dintre cele trei partide represen­­tate în actualul parlament din Buda­pesta oposiţiunea moderată ne este mai apropiată, fiindcă e compusă din ele­mente mai mult ori mai puţin conser­vatoare, din oameni cu vederi monar­­chice, care ţin la respectarea legilor şi se feresc de schimbări mai riscate ori de măsuri violente. Nu a noastră e însă vina, dacă oamenii ce compun acest partid, prea slabi, precum se vede, spre a resista faţă cu curentul general, s’au depărtat încetul cu încetul de programul lor, în­cât adese­ori sânt deopotrivă fie cu ade­renţii lui Kossuth, fie cu susţiitorii ac­tualului guvern. Noi Românii, preocupaţi de tradi­­ţiunile noastre dinastice, nu sântem şi nici că putem să fim încântaţi de des­­binarea ce s’a produs la 1867 în îm­părăţie. Maghiarii, care au primit prin pactul dualist aşa numitul rol condu­cător, nu s’au bucurat atunci, când au primit acest rol, şi nu se bucură nici acum, după douăzeci de ani, de încre­derea şi de simpatiile noastre; foarte firesce deci noi credem, că desvoltarea noastră şi a patriei noastre ar fi în monarchia unitară mai bine şi mai si­gur garantată, ca în regatul ungar. Dar’ în sfîrşit, pactul dualist s’a încheiat şi noi n’avem să-’l desfiinţăm: nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu stările ce s’au creat cu concursul tutu­ror factorilor legitimi. — Fără îndoeală, Samuil; cu excepțiunea lipselor noastre în deșert, primejdii serioase n’am avut să înfruntăm. — Un lucru e sigur, că „Victoria“ noastră s’a purtat totdeuna admirabil. Ai­i sântem în 12 Maiu; am plecat din Zanzibar la 18 Aprilie, sântem deci de 25 de ztire Pe cale, încă o dusină de­­z­ile și vom sosi. — Unde? — Aceasta nu pot s’o sciu; ei dar’ ce are dea face ? — Ai dreptate Samuil, s’o lăsăm în grijea provedinții, ca să ne îndrepte mersul și să ne țină și mai departe în deplină sănă­tate. într'adevăr, nu se vede pe noi, că am percurs ţinuturile cele mai nesănătoase ale pământului. — Dar, fiindcă am fost în posiţia de a ne ridica peste ele şi asta o am şi făcut. — Trăească călătoriile aeriane! — ex­clamă Joe. — Iată-ne aci după o cale de 25 de tofi sănătoşi, bine hrăniţi, bine odihniţi, ba chiar prea bine odihniţi, căci pi­cioarele mele îmi încep să amorţească şi nu m’aş căi de loc, dacă aş pute face acum un marş de vre-o 30 de mile cu ele. — Plăcerea aceasta îţi vei putea-o permite pe stradele Londrei; dar’ ca să încheiăm cu vorba, noi am plecat trei inşi, întocmai ca şi Denham, cu Klapperton şi Overweg, ca Barthe, Richardson şi Vogel, numai că suntem mai norocoşi decât înaintaşii noştri, căci noi ne reîntoarcem toţi trei. Dar’ este un lucru de importanţă, că nu ne despărţim. Dacă ar fi Ne-am şi împăcat, mai departe însă noi nu mergem, și n’avem să ne unim cu nici un partid, care vrea să mărească desbinarea produsă sânt acum douădeci și unu de ani în viața internă a mo­­narchiei. Nu credem deci, că poate să aibă cineva destulă autoritate spre a produce în mijlocul Românilor un curent serios în favorul partidului kossuth-ist. Acea­sta ar fi cu putinţă numai atunci, când Românii ar crede că este cu putinţă di­­solvarea monarchiei habsburgice, şi ar voi să contribue şi ei la lucrarea de destrucţiune prin desfacerea regatului un­gar de ţerile de peste Latia. Câtă vreme însă Românii consideră monarchia habs­­burgică drept un razim al vieţii lor na­ţionale, nici chiar oamenii ca dl Ludovic de Mocsáry nu vor puta găsi între Ro­mâni susţinători ai independenţei statului ungar. Din punctul nostru de vedere sta­tul ungar are destulă, ba chiar prea multă independenţă. De câte­ ori deci oposiţiunea mode­rată se avântă, ceea­ ce adese­ori face, spre programul pr­econisat de Kossuth, ea îi împinge pe Români spre cei­ ce lucrează fie pe faţă, fie în taină, pentru restabilirea unităţii în viaţa internă a monarchiei noastre. Singura basă de înţelegere pentru noi este păstrarea cu sfinţenie a învoe­­lilor dualiste şi desvoltarea în sens ega­litar a dreptului public creat prin acele învoeli. Despărţit odată de ţerile de preste Laita, statul ungar, atât în virtutea tra­­diţiunilor noastre, cât şi în virtutea le­­gislațiunii dualiste, este un stat poliglot, constituit din mai multe popoare, care toate au dreptul de liberă desvoltare. Așa vrem să se desvoalte, așa vrem să se consolideze statul acesta. Ori­ și­ ce încercare de a-și imprima caracterul na­țional maghiar ne împinge spre cei­ ce vor, ca el să dispară în monarchia uni­tară, constituită ca confederațiune de popoare. Ear’ cele trei partide representate în dietă sânt toate trei de acord, că sta­tul ungar are să fie prefăcut în stat na­țional maghiar. Nici unul din ele nu combate măsurile, adese­­­ori contrare legii, prin care guvernul jignesce pe necesitată „Victoria“ a se ridica din causa unui pericol neprevăzut momentan în aer, în vreme­ ce unul din noi ar fi afară de balon, nu sciu­deu eu, dacă ne-am mai pute întâlni vre­odată ori ba. Trebue să-­i spun drept și lui Kennedy, că nu-­mi prea place să se îndepărteze sub titlul vânătoarei de balon. — Dar’ cred, că vei permite amice Samuil, să-’mi mai fac vre­odată această plă­cere; nu e de loc păgubicios de a ne reînoi proviantul; de altfel tu­­m­i-ai pus la plecarea noastră un rând întreg de vânătorii excelente în vedere şi pănă acum puţin am bătut căile lui Anderson şi Cumming. — Ei, iubitul meu Dick, te-a părăsit memoria, ori modestia te face să uiţi de vi­tejiile tale? Eu stiu, că lăsând la o parte vânatul pentru masă, ’ţi-ai îngreunat consciinţa pănă acum cu o antilopă, un elefant şi cu doi lei. — Aşa-i, dar’ ce e asta pentru un vânător african, care vede cum trec toate animalele creațiunii pe dinaintea puşcii sale? Ean privesce odată cireada aceasta de girafe ! Sunt acelea girafe! — observă Joe, — apar cât pumnul de mărunte. — Pentru­ că suntem la 1000 de urme pe deasupra lor, dar’ din apropiere te-ai pute convinge, că sânt de trei­ ori cât tine. — Şi ce z aici la trupa aceasta de ga­zele? — adaose Kennedy — şi la ştruţii ce aleargă cu iuţeala vântului ? — Să fie oare ştiuţi? — zise Joe, — sânt găini, majoritatea nemaghiară în libertatea ei de desvoltare şi vrea să producă în afară impresiunea, că în aceste țeri viața întreagă e maghiară, care în lă­­untru sentimentul, că aici la noi nu poate să resufle în toată libertatea de­cât cel­ ce consimte să fie considerat drept un Maghiar. Acesta e cuvântul, pentru care, voind chiar, noi nu putem să ne unim cu nici unul din partidele representate atât în parlamentul din Budapesta și facem pe poporul maghiar, representat în aceste trei partide, responsabil pentru toate relele, de care sufere țeara. Ori­ și­cât am suferi însă de aceste rele, n’avem să ne mai consumăm și puterile în luptele constituţionale ale re­gatului ungar. Concetăţenii noştri ma­ghiari, luptând ei între ei şi folosindu-se de ajutorul elementelor slabe dintre noi, vor simţi în cele din urmă, că nu e cu putinţă funcţionarea normală a apa­ratului constituţional, câtă vreme nu luăm şi noi parte la viaţa politică, că nu pot nici ei să se bucure de dreptu­rile lor, dacă noi nu avem înrîurirea cuvenită în viaţa politică, că se falsi­fică toate aşez­ămintele constituţionale, dacă noi ne punem în grevă faţă cu ele. Prea puţin ne pasă, dacă astfel constituţionalismul se va compromite: cu atât mai hotărâtor va fi glasul Mo­narchium legitim. Şi, — la urma urmelor, — atât ni-a mai rămas şi nouă: credința în iubirea de dreptate şi în înțelepciunea Monarchului nostru. Dacă am perde-o și pe aceasta, nu ne-ar mai rămâne de­cât să ne avântăm la acte de despera­­ţiune, fiindcă noi Românii, vechi moş­teni ai acestui pământ şi popor cu as­­piraţiuni de viitor cultural, nu putem să ne mutăm ca Nemţii venetici din Ungaria şi din Bănat. Şi de aceea enunciaţiunea făcută de dl Alexandru Mocsonyi este, întoc­mai ca cele făcute de dl Traian Doda, un act de înalt patriotism, un aver­tisment făcut la timpul potrivit oame­nilor de stat ai Ungariei. Actualul guvern, care face — nu politică de stat, ci politică naţională maghiară şi, spre a se menţine la pu­tere, măgulesce pe poporul maghiar şi — Nu ne-am pute apropia de dînşii, Samuil ? — De apropiat ne putem apropia, nu­mai că nu ne vom opri. Ce scop ar şi are să ucidem aceste animale, care nu ne ar aduce nici un folos? Dacă ar fi vorba să prăpădim un leu, un tigru, ori o hienă, aş înţelege, ar fi cel puţin un animal primejdios; dar’ să omori o antilopă, o gazela, numai pentru pof­tele tale vânâtoresci, nu se plâtesce. Cu un cuvânt, frate Dick, ne vom ţine la o înălţime de 100 urme de la pământ, şi dacă vei da de vre-o fiară sălbatică, ne vei face bucurie tri­­miţându-m i un glonţ în inimă. „Victoria“ se cufundă din ce în ce, dar­ rămase totuşi la înălţimea de lipsă. In locurile aceste sălbatice şi foarte impopulate, trebuiau să fie pregătiţi pentru primejdii neprevăi­ute. Călătorii urmau exact cursul rîului Sbari. Malurile pitoresci ale fluviului dispăreau sub umbra copacilor multicolori. Liane şi plante serpentine se împleteciau între sine, produ­când admirabile combinaţiuni de colori. Cro­codili se jucau la soare, ori se scăldau în apă cu o celeritate adevărată de şopârlă; în jocu­rile lor înotau la număroasele insule verifi­­ce erau presărate dealungul rîului. In mijlocul unei naturi atât de bogate şi înfloritoare trecu ţinutul dela Maffatai. In sfîrşit pe la 1­9 oare dimineaţa, ajunseră doc­torul şi tovarăşii sei la ţărmurile de Nord ale lacului Ciad. Aceasta era clar’ Marea Caspică a Africei, existenţa căreia se socoti atât de des între poveşti, — o mare internă, pănă la se razimă pe tot ceea­ ce e rău, stricat ori slab în mijlocul celorlalte popoare din regat, nu poate să ducă statul un­gar decât la ruina morală și financiară, să-’l compromită, să-’l facă imposibil. Aceasta o admite și oposițiunea moderată. Ea nnse ocolesce cesti­­unea adeverată. Statul ungar nu se poate susţin­e, nu se poate consolida decât ca stat poliglot, în care îi este fie­ce­cărui popor, nu numai unuia singur, garantată li­bertatea de desvoltare. Ungaria are din eă în­­ tot mai multă trebuinţă de un guvern, care ad­mite acest principiu şi-­l pune cu toată sinceritatea în practică, și câtă vreme nu este în parlamentul din Budapesta nici un partid, care susține acest prin­cipiu, câtă vreme toate partidele din parlament fac politică maghiară, poli­tică de rasă, ear’ nu politică de stat, dl Coloman Tisza rémâne omul situa­ţi­unii, eară noi n’avem ce să căutăm în parlamentul din Budapesta. întrebarea e deci, dacă oamenii foarte distinşi, care stau în fruntea opo­­siţiunii moderate, au ori nu pătrunderea politică de a recunoasce şi curagiul civic de a mărturisi, că situaţiunea re­gatului ungar nu poate să fie salvată de un guvern, care, fiind gata de a corege ceea­ ce reu s’a făcut la 1865, la 1867, la 1868 și mai târijiu, și luând angajeamentul de a garanta în mod sigur li­bertatea de desvoltare a tuturor popoarelor din regat, poate să se razime, nu ca actualul guvern pe tot ceea­ ce e rău, stricat şi putred, ci pe tot ceea­ ce e bun şi de valoare în mij­locul acestor popoare. O recunoasce oposiţiunea moderată aceasta şi are curagiul civic de a o mărturisi ? Dacă o recunoasce şi are curagiul civic de a o mărturisi, în cel mai scurt timp poate să fie stăpâna situaţiunii, deoare­ce alăturea cu elementele ma­ghiare mai rezonabile toate elemen­tele nemaghiare, adecă majoritatea mare a cetăţenilor, se vor grupa împre­­giurul ei, în deosebi Românii, chemaţi fiind de oameni ca Traian Doda şi Alexan­care numai expediţiunile lui Denham şi Barth au putut să sosească. Doctorul încercă să ma­­peze lacul după forma sa adevărată, care di­ferea deja foarte mult de la aceea a anului 1847, căci nici nu este cu putință de a da o hartă exactă a acestui lac; el este încungiu­­rat de un sol mocirlos impenetrabil, în care era să se prăpădească și Barth. Din an în an mlaştinele aceste acoperite cu trestie şi pă­­purişce de papir înaltă de 15 urme, se pre­fac însuşi în lac; adese­ori apa sapă departe în pământ pănă pe sub oraşele dimpregiur, cum a păţit-o la 1856 oraşul Ngornu; şi ar fi în locurile unde stătuseră casele Bornului, se scaldă aligatori și hipopotami. Soarele aruncă raze orbitoare pe luciul liniștit de apă, car’ spre Nord se amestecau aceste două elemente într’un orisont comun. Doctorul avea intențiunea să cerceteze ca­litatea apei, care era considerată de apă să­rată; nu era nici o primejdie ce să-a l fi putut reţine, de aceea „Victoria“ se coborî şi lu­neca pe suprafaţa apei într’o înălţime numai de 5 urme ca şi o pasere. Joe slobozi o sticlă în apă şi o scoase de jumătate plină; dînşii gustară apa, şi aflară ca nu-i bună de beat, ea avea un gust ca de leşie. In vreme­ ce îşi nota doctorul resultatul experimentului seu, restind o detunătură de pușcă de lânga el. Kennedy nu s’a mai pu­tut stăpâni de a nu da un glonț unui hipo­potam colosal. Animalul dispăru la sunetul pușcii respirând liniștit în adâncime; glonțul vânătorului nu se păre a­’l fi scos din sărite. FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci săptămâni în­­balon. — Roman. — De Jules Verne. (Urmare.­) Capitlul XXXI. Plecarea noaptea. -- Toţi trei. — Poftele lui Kennedy. — Măsuri de precauţiune. — Cursul râului Shari — Lacul Ciad. — Apa — Hipopotamul. — Un glonţ zadarnic. Pe la 3 oare dimineaţa observă Joe, care stetea tocmai în sentinelă, că orașul dis­pare sub dînsul. „Victoria“ își reîncepu calea întreruptă. Kennedy și doctorul se treziră. Acesta privi la busolă și constată cu mulțu­mire, că vântul îi duce spre Nord-Vest. — Ne jucăm cu norocul, totul ne suc­cede ; o să descoperim încă a­ fi lacul Ciad. — Este aceasta o apă mare? — întrebă Kennedy. — Foarte însemnată, dragul meu Dick, în lățimea sa cea mai mare va fi având la 120 de mile. — O să ne aducă puțină variațiune în călătoria noastră, dacă vom ajunge a ne primbla deasupra acestui plan lichid. — Dar’ eu cred, că noi n’avem cause de a ne plânge; călătoria noastră este foarte variată şi decurge în cele mai bune condiţii posibile. Sibiiu, Marţi 1/13 Martie 1888 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., la an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: V4 an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE I Un sir garmond prima dată 7 cr., a­ doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Nr. 48

Next