Tribuna, iulie 1888 (Anul 5, nr. 147-173)

1888-07-01 / nr. 147

Pag. 586 al II-lea la Petersburg urmare,see în prima linie scopul de a stabili, că raporturile lui personale cu Alexandru al III-lea sunt de aceeaşi natură amicală, ca şi raporturile de odinioară dintre moşul şi tatăl seu şi împăratul rusesc. Prietenia dintre aceşti doi monarchi are se fie de o mare înrâurire asupra raporturilor politice dintre Rusia şi Germania şi aşa întâlnirea lor este un simptom îmbucurător pentru menţinerea păcii europene. De asemenea se poate privi de exclusă eventualitatea, că Rusia se va încerca a produce o schimbare în relaţiunile dintre Germania şi Austro-Ungaria, deoarece în general se scie, că alianţa cu cea din urmă se privesce în Germania drept o condiţiune a siguranţei germane. Relativ la afacerea de divorţ a părechii regale din Serbia se depeşează din Wiesbaden, că cancelarul imperiului german s’a aflat îndemnat a aduce la cunoscinţa reginei Natalia, că împăratul Wilhelm ’şi-a exprimat dorinţa, ca regina să fie prevenitoare faţă cu intenţiile soţului ei regal, spre a nu pune greutăţi în calea efectuirii unui arangeament amical. După ce şi pasul acesta a rămas fără resultat, principele de Bismarck a adus reginei la cunoscinţă pe calea obicinuită, că principele de coroană Alexandru, conform legilor germane, are să fie predat generalului Protici, spre a-l duce părintelui seu regal. Preşedintele provinciei Nassau a dat la timpul seu expresiune speranţei, că regina nu va sili autorităţile a interveni cu putere brachială. Guvernul sârbesc a şi recercat oficial autorităţile germane a interveni pentru predarea principelui de coroană. Tribunalul din Wiesbaden încă a primit din Berlin îndrumarea, ca îndată ce generalul Protici se va presenta cu sentenţa, aceea să se execute, conform legilor ţerii. Regina Natalia s’a îndatorat cu cuvântul de onoare a nu părăsi Wieska,denul pănă nu se va resolva afacerea aceasta. Se crede, că consistorul va numi un representant pentru ea, cu care se vor urma pertractările fără privire la ea. Din Belgrad se depeşează, că despărţirea se va pronunţa deja în săptămâna viitoare. Raportul medicilor despre boala împăratului Frideric a apărut şi dintr’însul se vede, că medicii G e rha r d t, Bergmann şi T o b od au făcut din capul locului o diagnosă bună. Raportul are încuviinţarea împăratului Wilhelm şi e scris într’o limbă poporală, pe cât se poate de scutită de termini speciali scientifici. Actul acesta face în general impresiunea unei acese nimicitoare în contra lui Mackenzie. „Nationalzeitung“ (fice) raportul acesta va produce o impresiune puternică în întreaga lume civilisată. Pănă unde ajunge judecata omenească, sentenţa nu poate fi alta decât: împăratul Frideric era probabil mântuit, dacă se asculta în primăvara anului 1887 de sfatul medicilor germani. Prin tracta-cu toate acelea individualităţi, care fac critică prin foiletoanele gazetelor noastre, împărtăşesc aceleaşi idei asupra misiunii criticului. Unii din ei cred, că critica constitue un „fel de instanţă supremă literară“ şi în consecinţă, criticii trebue să judece ca niste oameni, ale căror vederi sunt chemate să facă jurisprudenţa indiscutabilă. Dl Maiorescu susţine, că scopul unei opere literare este să ne producă o emoţiune estetică. Ei bine, cetirea „Roşelor albe“ făcându-ţi o sensaţiune cât se poate de plăcută, aş putea termina critica în câteva cuvinte, tricend: „Dl Oscar Cristea ’mi-a produs o emoţiune estetică; deci, în virtutea unei deducţiuni logice basardate, autorul este la înălţimea misiunii sale de literat“. Sarcina mea ar fi uşor şi repede îndeplinită , dar’ cred, că aceasta argumentaţiune mlădioasă n’ar îndestula pe nimeni şi poatecă mulţi ar fi dispuşi a lua deducţiunea mea logică drept „perifrasa dibace“ a unui politician ce vrea să-’şi mascheze gândirea sau să spue ceva fără ca să-’l coste. Teoria d-lui Maiorescu nescoţindu-ne din încurcătură, ating direct cestiunea : Autorul se impune consideraţiunilor mele ca formă şi ca fond. în ce priveşte forma, nu se poate nimic împuta d-lui Oscar Cristea; ba potzice, că d-sa este tocmai poetul formei, că adevăratul seu merit constă în lănţuirea măiastră a cuvintelor în armonia cadenţei şi în perfecţiunea rimei, mentul lui Mackenzie el a mers sigur spre moarte, Mackenzie — orice foaia din cestiune mai departe — a proces ca un înşelător. După o depeşă ce o primesce din Sofia „Agence Havas“, se asigură, că ministrul de finance cere de la consiliul de miniştri sistarea solvirii tributului pentru R u m elia o r ie ntală. Aceasta cerere se motivează prin refusul Porţii, de a recunoasce serviciul de postă rumelie şi exploatarea liniei Bello va-Yacarel prin societatea bulgară, întrevederea celor doi împăraţi, într’un al doilea articol despre aceasta întrevedere, „Democraţia“ scrie următoarele: Starea lucrurilor în Rusia e de aşa natură, încât ei îi este preste putinţă a fi o amică sinceră a păcii. Şi nimenea nu trebue să considere apropierea dintre Germania şi Rusia decât pur şi simplu ca un armistiţiu mai mult sau mai puţin durabil. O regulare de socoteli însă între acestea două state nu poate fi înlăturată pentru totdeauna, deoarece tendenţele şi aspiraţiile lor sunt prea opuse. Germania voesce pace, Rusia voesce răsboiu. Germania voesce libertate şi propăşire, Rusia voesce cutropirea şi nimicirea popoarelor ce o încungioară. Puternica Germanie sciind a preţui bunurile puterii, o întrebuinţează pe aceasta cu cumpătare şi înţelepciune ; puternica Rusie, îmbătată de propria-i putere, voeşce să facă abus de ea. Asemănătoare sentimente pentru Germania are şi Francia, care, orbită de politica ei de răsbunare, nu vede, că e aproape un instrument în mânile Rusiei, deoarece aceasta nu ar împărţi cu Francia câştigul în caşul unei isbânde, ci o ţine lângă sine numai şi numai spre a o agita ca pe un spectru faţă cu Germania. Ce poate da Francia Rusiei? Ce interese paralele au acestea două state, afară de ura şi răsbunarea faţă cu Germania? în timpurile din urmă s’au găsit oameni de stat, care au scris şi au vorbit arătând, că ar fi timpul ca Francia să-’şi deschidă mai bine ochii asupra conduitei Rusiei, care de câte ori se depărtează de Germani face ochi dulci Franciei şi de câte ori se apropie de aceea, nici nu se mai uită la „aliata ei naturală“ după cum ziarele ruse numesc pe Francia. Cu Austro-Ungaria însă apropierea Rusiei ar fi ceva mai uşoară, căci aceea la cas de nevoe tot ar pută ceda Rusiei un oarecare rol în Orient şi poate şi alte lucruri de a doua şi a treia mână, în timpurile din urmă s’ar pare chiar, că Austro-Ungaria n’ar hesita mult spre a ceda imperiului de Nord însuşi pe Coburg, principele nerecunoscut al Bulgariei. Am ales, că apropierea Rusiei de Austro- Ungaria ar fi ceva mai uşoară; trebue se adăugăm încă , totuşi foarte trecătoare; căci sciut e, că Ungurii au un bun mare comun cu noi: teama de Ruşi şi neîncrederea în ei. De aceea uşor înţelege orişicine, că Ungurii neîncetat ar lucra, ca înţelegerea ce s’ar stabili între guvernul din Viena şi cel din Petersburg să nu dureze prea mult. O înţelegere reală şi durabilă însă este încă mai imposibilă între Germania şi Rusia, deoarece interesele acestor două state, după Tocmai în forma sa splendidă şi dibace residă calitatea, caremi-a produs „emoţiunea estetică“, de care am vorbit. Nici unui poet nui se poate aplica mai bine decât d-lui Oscar Cristea expresia cântă în versuri“. în adevăr, poesiile lui sânt o alcătuire de cuvinte atât de melodice, de versuri atât de cugetătoare şi armonioase, încât la orice moment îţi reamintesc sunetele dulci şi încântătoare ale unei arii de musică. Asemenea versuri sânt resultatul unei predisposiţiuni psychologice. Ca şi musicantul, aceşti poeţi ai formei găsesc în interiorul lor o armonie intelectuală, o sensaţiune musicală şi melodică intimă, aş putea face o „beatitudine morală“, care le aprinde simţurile şi le dictează duioşia şi mlădierea drăgălaşă a versului, precum bunul simţ francez a inspirat stilul nobil şi înalt lui Buffon, Bossuet şi în general tuturor literaţilor secolului lui Ludovic al XIV *). Poesiile d-lui Oscar Cristea se desfăşură uşoare, armonioase şi nesilite, ca o emanaţiune firească a sufletului seu, formând aproape niste adevărate cântece în toate formele ei şi în toate metrele, care le-a întrebuinţat. Lirismul acesta dulce şi lin, armonia melodică şi mlădioasă a versului, cadenţa şi farmecul ritmului, care caracterisează poesiile lui, sânt o nuanţiare ce nu găsim mai niciodată cum am mai spus, se încrucişează vădit pentru oricine, care are cunoscinţe de istoria ultimelor timpuri. O condiţie de îmbunare, un dar, prin care Rusia ’şi-ar uita încâtva invidia şi ura în contra Germaniei, ar fi, ca cârmuirea din Berlin să renunţe de a mai juca întâiul rol pe scena politicei europene. Aceasta ar însemna însă a renunţa la munca ei de mai multe secole, la resultatele acestei munci continua şi bine îndrumate, a renunţa la propria ei existenţă, şi Germania nu poate îndeplini aceasta poftă cam nemăsurată a Rusiei, singura însă, cu care Rusia s’ar împăca. Deci nu fără temeiu am ails mai sus, că orice apropiere dintre Germania şi Rusia nu poate fi în realitate decât un fel de armistiţiu mai mult sau mai puţin trainic, înţelesul adevărat al întrevederii împăratului Germaniei cu cel al Rusiei nu este prin urmare împăcarea durabilă, care ar pute se schimbe situaţia internaţională a Europei, schimbare ce este cu totul imposibilă, ci dovedesce şi vedesce funii, că Germania, pe tronul căreia s’a suit acum un împărat tinăr, plin de voinţă şi de prevedere, întrebuinţează imensa putere şi înrâurire morală, de care dispune cu sfinţenie şi cu mare cumpătare. Aceasta este deosebirea între Germania şi între celelalte state mari şi puternice de a f fi şi de altădată, care, când s’au simţit puternice, nu au făcut numai un, ci abus de puternicia lor, căci nu au înţeles ca Germania, că puterea este un dar, care nu trebue să rătăcească şi să îngâmfeze pe cel care o are, ci să-’l mai înţelepţească încă — şi să-’l cumpăteze. Iubirea de pace a Germaniei merge atât de departe, încât cu risicul de a fi acusată de înjosire, precum a şi acusat-o altădată presa ungară, ea cea dintâi întinde Rusiei o mână prietenească, numai pentru ca se mai câştige Europei încă câtva timp de linişte. Căci cine cunoasce încâtva împregiurările din Rusia şi Germania stie, că nu aceasta este mai slabă şi că, cu privire la nevoile economice, şi aceasta ar fi interesată să sfirşească odată cu inevitabilul răsboiu ce necurmat ameninţă şi fără încetare înrîuresce asupra mersului lucrurilor în Europa. Să ne explicăm încă, pentru ce considerăm întâlnirea celor doi împăraţi, când ea ar ave loc numai ca o apropiere trecătoare, care nu ca o împăcare durabilă, împăcarea durabilă ar fi condiţionată nu numai prin lăsarea Orientului, partea cea furtunoasă a Europei, pe deplin în mânile Rusiei, ci mai ales ea ar presupune sacrificarea Austro-Ungariei, însă împăratul Wilhelm al II-lea, vrednicul urmaş al lui Wilhelm I., şi Frideric III., în cuvântarea sa către parlamentul german, a promis clar şi lămurit, că va ţine la alianţa cu Austro-Ungaria cu „credinţă germană“, deoarece el, ca şi predecesorii sei, consideră alianţa aceasta ca o temeinică garanţă a păcii şi a arătat, că ţine la aceasta alianţă nu numai pentru că e încheiată şi publicată, ci fiindcă pacea corăspunde cu interesele de căpetenie, cu interesele vitale ale desvoltarii şi consolidării statului german. Italia, care e o ţeară de viţă latină ca şi noi, deşi a avut de luptat pănă în timpurile din urmă contra Austriei pentru obţinerea unirii ei naţionale, neurmând politicei de răsbunare ca Francia şi înţelegând, că menţinerea stării actuale de lucruri e favorabilă desvoltării şi consolidării ei interne, s’a alipit de alianţa germano - austro - ungară şi astfel aceste trei mari state au alcătuit la un loc în autorii germani, afară de poeţii lirici şi autorii cântecelor lor. Aceste însuşiri poetice sânt aproape cu desăvîrşire caracterul poesiei româneşci, aplicate de dl Cristea cu deosebit succes în poesia germană. La prima ochire zărim imediat în versurile lui acel ton armonios, dulce şi curgător al versificaţiei originale a Românului, a acelei poesii poporale, care a născut şi a inspirat prima deşteptare a poesiei române, representată mai întâiu de adepţii şcoalei franceze Bolintineanu şi Nicoleanu şi urmată apoi de Alexandri, Zamfirescu, Macedonschi şi ceilalţi. După mine, poesia poporală română şi producţiunile primilor noştri poeţi sânt niste adevărate melodii pe note. Arta noastră poetică în general şi mai cu seamă în aceasta primă periodă literară nu găsesce de cuviinţă să observe o deosebire între cânt şi poesie. în literatura noastră această nuanţiare este ştearsă şi poesia cu cântul se confundă şi se absorb într’un singur gen de versificaţie cugetătoare şi armonioasă, în care adesea sărăcia desăvîrşitâ a fondului e compensată prin bogăţia şi frumseţa formei. în literatura germană însă, mai mult decât în oricare altă desfăşurare literară, s’a stabilit o deosebire însemnată între poesie şi cânt, în poesie, şcoala germană, fie din pricina limbii, fie din causa caracterului ei filosofic, a căutat să lase drum liber gândirii şi o colosală coaliţie, menită a înfrăna politica de răsbunare a unora şi politica de expansiune şi agresiune a altora. Faţă cu o coaliţie atât de formidabilă, cum n’a mai văcut istoria o alta şi care nu ameninţă pe nimeni, ci numai în defensivă se ţine, Rusia, care a început a perde încrederea în forţele Franciei şi a înţelege, că şi Francia la rândul ei nu agită alianţa cu imperiul de Nord, decât ca un spectru ameninţător Germaniei, Rusia s’a vertut oprită în politica ei de agresiune şi din causă, că nu se simte destul de tare, a fost nevoită să ajungă la sentimente mai pacînice, se înţelege pentru câtva timp numai. Sânt numai câteva luni de când Rusia concentra pretutindenea oştiri grele şi se părea, că o isbucnire a marelui răsboiu viitor era iminuntă. Astădi ea e adusa la sentimente mai puţin îngrijitoare. Faptul acesta este un adevărat şi mare triumf al politicei de pace a celor trei puteri centrale coalisate, cărora statele mici şi deci cele mai ameninţate de zbuciumările conflagraţiunii viitoare, le sânt datoare cu recunoscinţa lor. Noi Românii salutăm cu bucurie resultatul acesta, căci noi voim să trăim în pace şi să lucrăm din răsputeri la desvoltarea, întemeierea şi întărirea internă a statului şi naţiei noastre. Faţă cu cestiunea existenţei şi consolidării statului noi sperăm, că fiecare Român drept se va lăpăda de luptele pătimaşe ale politiceifilnice şi va aduce partea sa de muncă şi de credinţă la marea muncă naţională, sprijinind pe guvernul, ori de ce culoare ar fi el, care ar lucra în conformitate cu nevoile, interesele şi aspiraţiile noastre naţionale. Cât timp însă primejdia ar fi încă departe sperăm, că tot Românul, şi drept, şi priceput şi înţelegător de foloasele păcii pentru noi în special, va sprijini cu cugetul şi cu fapta politica înţeleaptă şi binefăcătoare a celor trei puteri centrale coalisate. T H I O U N A CRONICĂ. * I. N. Nllllliri. Ministrul reg. ing. de culte şi instrucţiune publică a numit pe Iosif Fekete de învăţător ordinar la şcoala elementară de stat din Petroşeni. — Preşedintele trib. reg. din Braşov a numit pe absolventul în drept Ottocar Mica de practicant în drept fără diurnă pre lângă acel tribunal. * Schimbări în capitlul gr.-cat. din Blaj. Ministrul r. u. de culte a numit de canonici ai capitlului gr.-cat. metropolitan din Alba-Iulia pe: loan Antonelli de canoniccustode și canonic cantor; loan M. Moldovan de canonic scolastic loan Ratiu de canonic-cancelar și Alexandru M icu de canonicteolog. Ear’ pe profesorul dela gimnasiul din Blaj, Ioan H ossu, ’l-a numit de canonicpraebendat.* Stipendii pentru academia c. r. orientală. Devenind vacante câteva stipendii, părinții, care voesc a-’şi cresce copiii în aceasta academie, au să trimită suplicile lor timbrate la ministerul de interne pănă în 31 August. Condiţiunile de primire sânt pentru suplicanţi: să fie cetăţeni austriaci ori unguri, să fie absolvenţi de gimnasiu din patrie, să cunoască bine limba germană şi franceza. La suplici au să se alăture: atestat de botez, testimoniu de deplină sănătate corporală, adeverinţă că e altuit cu vărsat, învoire părintească. * Reforme în legea de apărare a monarchiei. „Montags-Revue“ află, că în ministerul comun de răsboiu s’a pregătit o nouă lege de apărare, care va fi presentată parlaideii, cu sacrificiul chiar al cadenţei şi al rimei. Ceva mai mult, Germanul urmăreşce în poesie scopul ce urmăresce literatura în genere. El cere ca în poesie să se desfăşure bogăţia ideii, profunditatea cugetării, puterea sentimentului şi splendoarea tablourilor. Poesia este considerată ca un fel de instrument eclectic, prin care pretinde să represente totul: filosofie, sentiment, viaţa întreagă chiar, în consecinţă, poesia germană, ca să subvie unui program atât de vast şi exigent, a trebuit neapărat să rupă cu lanţurile arbitrare ale regulelor lirice, reservate cântecelor. Ea ’şi-a însuşit acea formă largă şi virilă, care representă astăzji nota ei caracteristică. De aceea poesia germană ’şi-a făcut din desfăşurarea liberă a gândirii scopul principal, car’ din formă şi metrică o preocupaţiune de mâna a doua. Numai în ceea ce priveste cântul, şcoala germană a permis cultul formei şi respectarea regulelor, care permit o înlănţuire armonică de cuvinte, proprii trebuinţelor musicale. în practica noastră literară, în oposiţiune cu cea germană, arta poetică s’a concentrat toată într’un soiu de versificaţiune cântativă, care ţine mediul între cânt şi poesie. Ei bine, autorul german, de care vorbesc, este dominat de geniul poesiei române şi versul greoiu al Germanului devine dulce şi liric, ca şi o doină românească, sub coardele eoliane ale acestui poet. Grindină.Ni se scrie din Bozoviciu: D-deu cTaj~~D-deu ia. Ieri în 8 Iulie n. o grindină ne mai pomenită, pe la 2 care d. a., devasta toate câmpiile Almagiului, în lungime de vre-o 70—80 chilometri şi lăţime de vre-o 40 chilom., aşa ificând tot cercul Bozoviciului. Astăzi umblă oamenii desperaţi; căci nesciind de ce să se apuce, din grâu, săcară sau ovăş, nu că nu vor pute sui vre-un bob în pod, însă nici paie nu se vor mai afla, căci grindina căiaa ca nucile, ba şi ca ouele de găină de mare, încât a băgat totul în pământ. Din cucuruz ici colo mai veji câte un tulău fără frunză, care îţi arată, că pe acolo a fost cucuruz sămănat, fânaţele toate sânt nimicite, ghinda şi firul la păduri, unde sperau oamenii a-şi îngrăşa porcii, sânt nimicite, asemenea şi legumile. Am aiujit povestindu-se, că s’a mai întâmplat preste câte vre-o comună sau două asemenea nenorociri, însă ca aici preste vre-o 14 comune nu s’a mai pomenit, aştept să văd, dacă cei dela putere vor face vre-un pas spre a vindeca încâtva rana aceasta, prin carea sufere bieţii locuitori cumplit, căci arătare de sigur s’a făcut. Mai departe rog pe onor, redacţiunea face un apel la simţul omenesc spre a veni într’ajutor acestui cerc nefericit. G. S.Ajutoarele, care se vor trimite administraţiei noastre, se vor primi şi trimite numaidecât la locul destinaţiunii. Redi* Comassarea în Feldioara. Cetim în : „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“, că per-Dl Oscar Cristea deci, potfirea că e rapresentă o notă nouă şi oarecum variată în raport cu teoria generală a poesiei germane. Posedând farmecul dulce al lirismului român, dînsul face ca versurile sale să aibă atâta gingăşie, să fie atât de uşoare şi de armonioase, încât ajung să şteargă rigiditatea şi fiinţa greoaie a limbii germane. Pentru a ne face o ideă justă de rolul seu, ar trebui să ne închipuim un Bolintineanu dulce şi suav în limba germană. Desigur, că efectul seu trebuia să fie o inovaţie, o apariţie neobicinuită în domeniul usual al poesiei germane, este întocmai ca Eminescu în poesia noastră, pe care’l-aş pute defini un poet german ca formă şi ca fond în limba lirică română. Dl Cristea este până într’atâta sub stăpânirea lirismului românesc, încât transpoartă pănă şi defectele sale în limba germană, d.e obiceiul de a scălda cuvintele. Aşa spre exemplu, găsesc în poesia sa : „Das Himmelreich und dau, o rîmă cu totul nefirească în poesia germană: Es blitzt dein Aug so demantrein. Cuvântul final demantrein, pot dice, că este în nemţesce o anomalie de limbă. El însă îmi reamintesee obiceiul nostru de a toci şi de a schimonosi cuvintele; obiceiu, care îşi are originea în sărăcia şi nestabilirea limbii şi mai mult încă în primitivitatea intelectuală a unui popor. Ne mai având nimic deculs asupra formei, trec la fond. (Va urma.) *) M-me de Stâel: „La grâce et l’élégance des maniéres passaient des habitudes de la cour dans les ecrits des hommes de lettrets“. (De la literature constidérée dans ses rapports avec Ies institutions.) Nr. 147 mentelor în sesiunea viitoare. Ca reforme esențiale se vor cuprinde în noua lege următoarele disposițiuni: Normarea contingentului de răsboiu nu se mai face, fiindcă şi aceea de pănă acum (cu 800000 ostaşi) a fost numai ilusorie, după ce totdeauna din nenumărate cause s’a dovedit, că nu se poate ţine cu stricteţă contingentul prescris prin lege. De altă parte cifra contingentului anual de recruţi se va urca cu 10.000 feciori. Asentarea, se va face deodată pentru armata permanentă, reserva de intregire şi armata teritorială (honvezi). Asentaţii de toate trei categoriile vor fi convocaţi pentru instruirea militară, care după aceea reserviştii de intregire vor ave să facă ca şi reserviştii armatei teritoriale în fiecare an câte o deprindere în arme. Prin aceasta disposiţiune se are în vedere delăturarea inconvenientului de pănă acum, că armata permanentă, care avea se se întregească din reserva de intregire, avea în aceasta o trupă, căreia îi tipsia orice fel de instrucţiune militară. Disposiţiunile relative la voluntarii de un an încă vor suferi unele schimbări, unele modificări corespunzătoare intereselor serviciului militar. * După încheierea tractatului comercial CU Italia a conferit Maiestatea Sa Monarchiul nostru marea cruce a ordului „Francisc Iosif“ d-lor: Elena, subsecretar de stat italian; Luzzatti, profesor și Branca, deputat; mai departe crucea de comandor al acelui ord d-lor: Castorina, director al vămilor; Durando, consul general în Triest; cavaliere Stringer şi Fabrizi, şef de divisie în ministerul de finance; în urmă crucea de cavaler a ordului „Leopoldin“ d-lui R i z z e 11 i, secretar în ministerul de externe şi crucea de cavaler a ordului „Francisc Iosif“ domnului cavaliere C o 11 a r i n i, secretar în ministerul de finance, se înţelege toţi ai regatului italian. De altă parte a decorat din acelaşi incident şi Maiestatea Sa regele Umberto pe următoarele persoane din monarchia noastră. Pe miniştrii: Dunajewski, Bacquehem şi Falkenhayn din Austria şi Tisza şi Széchényi din Ungaria cu marea cruce a ordului „Mauriciu şi Lazar“, şi pe secretarul de stat Matlekovics şi pe consilierii aulici Kalchberg şi Glanz cu marea cruce a ordului „Coroana Italiei“. * Regularea fruntariilor dintre România şi Austro-Ungaria. Ziarele din România scriu, că dl general P e u c o v i c i a primit instrucţiuni scrise din partea guvernului român în privinţa modului aplicării pe teren a convenţiei pentru delimitarea fruntariilor române despre Austro-Ungaria.