Tribuna, iulie 1888 (Anul 5, nr. 147-173)

1888-07-24 / nr. 167

Pag. 666 Aceşti oameni s’au obicinuit la un fel de tirănie, la un fel de despo­tism spiritual şi moral, care nu sufere­sc esc la lumină nici o părere, care nu este a lor, nici o ideă contrară scopu­rilor şi intenţiunilor lor şi mai presus de toate nici un om, care nu merge orbiş după dînşii, ci îşi permite liber­tatea de a-’şi avea ideile şi convingerile sale proprii. Aceasta conduită s’ar mai putea în­ţelege acolo, unde este vorba de men­ţinerea influenţei şi a put­rii în treburi politice, bisericesci, în treburi de bancă etc, dară nu se poate înţelege şi cu atâta mai puţin ierta în materie de cul­tură şi de interese şcolare. Aici numai cel mai larg liberalism, cea mai deplină libertate de acţiune a fiecăruia, numai conlucrarea comună a tuturor, chiar şi a acelora, care pe alte terene nu se pot întâlni, ne poate garanta un succes oare­care. Durere însă, că acei oameni, care au monopolisat viaţa noastră publică pe alte terene, au monopolisat şi Asocia­­ţiunea transilvană, ţin cu cerbicie la pu­terea ce li s’a dat întru conducerea ei şi nu mai permit nimenuia, fie acela cât de zelos şi cât de capabil de a conlu­cra, ca să-’şi pună facultăţile şi cunos­­cinţele sale în serviciul înaintării acestei corporaţiuni culturale. Caracteristic în purtarea acestor domni este, că, fiind totdeauna mai pre­sus de toate îngrijaţi de menţinerea lor în fruntea afacerilor, totdeauna sânt cuprinşi de neîncredere faţă cu toţi aceia, pe care nu îi sciu cu desăvîr­­şire slugi plecate ale lor, care nu întră fără discuţiune, fără resonament, în ide­ile şi poruncile lor. Aceasta deprindere câştigată pe alte terene, unde poate n’ar merge treaba fără dînsa, majoritatea din co­mitetul Asociaţiunii transilvane, care este identică cu majoritatea de la Arch­iepis­­copia gr.-or. din Sibiiu şi cu cea de la institutul „Albina“, se vede, că nu o poate lăsa nici în treburi de ale cultu­rii şi nu o poate lăsa nici în conduce­rea şcoalei de fete din Sibiiu. Corpul didactic, care a fost apli­cat în cei dintâi doi ani, a experiat-o aceasta îndeajuns, precum de mai multe­ ori a trebuit să experieze şi aceea, că comitetului Asociaţiunii, sau cel pu­ţin unor factori ai acestuia, le-ar plăcă foarte mult, ca puterile aplicate în şcoală să fie totodată şi oameni de încredere şi sprijinitori ai lor pe alte terene. Cu alte cuvinte, cestiunea de partid s’a pus şi în Asociaţiunea transilvană şi de acolo s’a transplantat şi în şcoala ei de fetiţe. Şi acesta este defectul, de care am vorbit. Şi este mare şi păgubitor acest defect, pentru­ că paralisează o mulţime de puteri pe un teren, care numai cu conlucrarea tuturor puterilor noastre — de altmintrelea preste tot puţine — poate să înflorească. Aici zace în tesă generală şi ex­plicarea, cum s’a putut face, că din membrii colegiului învăţătoresc, aplicaţi când cu deschiderea institutului, astăcji nu se mai află nici unul în funcţiune, ci pe rând au trebuit cu toţii să de­misioneze. în Luceafăr mai există şi strofa: „Reia-’mi al nemuririi nimic Şi focul din privire, Şi pentru toate dă-’mi în schimb O oară de iubire, T. H. Pop o întoarc astfel, în poesia sa: Nu vor fi demisionat cu toţii din căuşele mai sus înşirate, dară sigur cei mai mulţi dintre dînşii s’au retras din pricina, că au văc­ut imposibilitatea de a conlucra sub conducerea unor domni, cărora le place a-’i considera ca pe nisce oameni, care n’au decât să asculte şi să se supună, care nu pot fi învredni­ciţi de toată încrederea d-lor, pănă când şi în şcoală şi afară de şcoală nu se vor conforma întru toate scopurilor şi intenţiunilor d-lor. Ei bine, s’au retras toţi aceia din corpul didactic al şcoalei, care au vă­­z­ut aceasta imposibilitate, şi vedem, că tot aşa se retrag şi din comitetul Aso­ciaţiunii aceia, care au făcut cam aceeaşi experienţă. Şi bine fac, în lucruri de acestea scopul nu se poate ajunge nici prin poruncă, nici prin majoritate de voturi, şi înainte de to­te trebuesc de­­lăturate frecările şi conflictele. De aceea mai bine este a se ceda conlucrarea numai acelora, care se pot uni în vederi şi în depi­nderi, au în­crederea reciprocă şi sciu a se supune unii altora. Numai aşa poate merge treaba bine-rău înainte, câtă vreme ne lipsesce liberalismul şi abnegaţiunea necesară, câtă vreme gelosia de putere nu ne permite să suferim alăturea cu noi, nici chiar în treburi de cultură, oameni independenţi şi cu curagiul de a avă alte convingeri afară de ale noastre. Aceasta să o aibă comitetul Aso­ciaţiunii în vedere, când va alege pe noul corp didactic pentru şcoala sa de fete. Nu-mi rămân decât două alterna­tive . Sau să fie pe viitor mai liberal — şi aceasta ar trebui să o pretindă Aso­ciaţiunea — sau de nevoe să-’şi aleagă oameni, despre care este pe deplin convins, că poate dispune de dînşii în toate împregiurările; altcum con­flictele anului trecut, preste mult­ pu­­ţin, car’ se vor repeta şi institutul nici când nu va ajunge la stabilitatea, de care are foarte mare lipsă, fără de care nu poate exista. „Aşa de blândă“: O clipă numai de iubire Să-­mi dai atunci din viaţa ta, ’Ţi-aş da chiar sfânta nemurire . . . Şi astfel ne încredinţam, că „Lucea­fărul“ „nu a pătruns“ numai „în casa şi gândul“ Cătălinei din povestirea lui Emi­­nescu! . . . Dar’ se mai aleg vre-un exemplu mai mărunt: în „Lasă plopii“—început ce-aduce aminte şi de o poesie a lui Vlahuţă — scrie T. H.Pop, în isvorul prins de vrajă Scaldă-’ţi, tainica, piciorul, Când luceaferii ţin strajă Şi amorul! Eminescu scrise în „Fet-frumo­s din tei“: Sus în bravii de pe dealuri Luna 'n urmă ţine strajă, Ear’ isvorul prins în vrajă Răsăria sunând din valuri. Altul, în „Amintire“ a lui T. H. Pop se spune: Că viaţa mea este un basm îngrozit Şi m o­a r t­e­a ta ’n gânduri nu are s f î r ş­i­t... Cum spusese şi Eminescu, în acelaş metru: O, moarte­a-’i un secol cu son înflorit, Când viaţa-’i un basm pustiu şi urît. „„Nemzet“, organul guvernului unguresc, se întoarce cu toata asprimea, de care dis­pune şi care nimic mai puţin nu ne aduce în minte, decât cartea lui Knigge despre pur­tarea între oameni, în contra acelor foi, care nu vor a crede în „unanismul“, de care a fost dictate transporturile de „orfani“ slovaci cătră șesul cel mare al Ungariei. într’aceea mititeii singuri se încearcă a scăpa din ghia­­rele acestei iubiri de oameni, unică în felul seu în secolul al nouăsprezecelea, prin aceea, că simplamente o iau la fugă şi se reîntorc — ciudaţi orfani! — acasă la părinţii şi neamurile lor. Vinerea trecută a sosit unul la Turocz-Szt.-Márton, unde a povestit istoria rătăcirilor sale unui redactor de la „Nar. Noviny“, în aceasta foate cetim despre el următoarele: „Este un băiat de 13—14 ani, bine des­­voltat, de înfăţişare inteligentă, tare şi sănă­tos, precum numai e l-au putut dori neguţă­torii de sclavi de la Trencin. Călătoria lungă pedestră îl obosise şi el cu mare poftă consumă mâncările ce­­i-au fost date. După­ ce se săturase. Și astfel la T. H. Pop regăsesci tot pe Eminescu, cu tot aparatul seu, cu „bateri de vânturi“, „veacuri de părere de rău“, cântări tomnatice de greer“, „carii din icoane“, „scăl­darea stelelor în lacuri“ „baterea în geamuri a lunei“, dragostea bălae“, cu „basme ce bat la poarta simţirii“, cum bat la Eminescu „do­rurile şi patimile la poarta gândirii“ şi aşa mai departe. . . De aici ne rămâne învăţătura, că Emi­nescu e primejdios, te adimenesce ca o sirenă şi te îneacă lesne de tot, dacă nu ai putere dea crea original şi nu ai lipsă să pri­­mesci ceva din firea lui. Astfel t­u nu eşti tu şi nu eşti nici Eminescu. Ce eşti dar’ ? Voind să-­l imitezi, îi produci caricatura, cum se în­tâmplă totdeauna, când piticii voesc să se arete, că ar fi Herculi. Şi Traian H. Pop a pro­dus, unde a pus de la sine legătura între re­miniscenţele din Eminescu, caricaturi, ce nu le mai amintim, socotind că-’i de prisos. Altă învăţătură pentru piticii poeţi ar fi, să-’şi go­nească pe Eminescu din casă, când vreau să scrie versuri, ori mai bine să nu mai scrie de loc. Şi a treia învăţătură ar fi pe seama celor­ ce controlează materialele pentru re­vistele noastre literare, o Zic şi pentru foiletonul „G­azetei“, unde a apărut presa lui T. H. Pop, să binevoească adecă a ceti autorii ro­mâni mai ântâiu, ca să nu mai tipărească de altădată plagiate. G. B. Duică, încă odată „orfanii“ slovaci. Sub acest titlu cetim în „Agramer Tagblatt“ următoarele: ’i-am pus unele întrebări, ceea­ ce se vedea, că nu-’i place. El se uita fricos împregiur, căuta re­fugiu la damele de faţă şi lacrimi mari au în­ceput a-’i pica din ochii expresivi. Se vedea, că îi e frică de „domni“ şi a trebuit mult pănă ’l-am putut linişti. Numai după­ ce ’i-am promis cu toţii, că nimenea nu-’i va face ni­mica şi că îl vom trimite acasă, a promis şi el, că ne va povesti. După acestea a venit băiatul cu noi la redacţie. El era desculţ, ţinea într’o mână un chipiu militar şi cu ceea­­laltă o bâtă preste umăr, de care atîrna un mic pachetaş. în acesta se aflau următoarele obiecte: O pălărie, o păreche de cioareci şi un peptar, două părechi de pantaloni de pânză și două năfrămi, pe care toate le avea de acasă, mai departe două părechi de pantaloni largi unguresci, pe care îi cumpărase în Arad. Cişmele le vânduse, pentru a-’şi stâmpăra foamea, car’ din restul preţului lor îşi cum­părase pantalonii „unguresci“. în sfîrşit mai avea o pipă. „Fumezi?“ ’l-am întrebat? „Nu, o duc unchiului meu“, — Zise el cu modestie. Pe când se întâmplau acestea, copilul sta în picioare şi noi am observat, că ridică neli­niştit când un picior, când altul. Picioarele sărmanului erau umflate de călătoria îndelun­gată,­­de aceea ,l-am pus să seadă, după care ne-a povestit cam următoarele: îl cheamă Enric Pr­any și este din Kysuca (Nove mesto), în comitatul Trencin. Mamă-sa este măritată după ţeranul Andrem Hohos de acolo, pe când tatăl seu adevărat a părăsit pe mamă-sa după nascerea nele­giuită a copilului şi s’a însurat în Teschen cu alta. Micul Enric a trăit la mamă-sa şi la tatăl seu vitreg pănă în timpul din urmă, când a fost dat ca învăţăcel la unchiul seu Duran, un pânzar de acolo. Atunci tutorul comunal, primarul şi notarul, au început a conscrie „orfanii“, care aveau a fi trimişi în „Ungaria“, şi el încă ajunse între cei con­­scrişi. „Cu toba s’a vestit prin comună, că domnii bogaţi din Ungaria voesc să adopteze copii şi că un baron voesce să crească 40 de orfani pe cheltueala sa“, ne spuse copilul. Dar’ mamă-sa n’a voit să-’l lase, ci­­l-a îndu­plecat să se ascundă. Totuşi ’l-au luat şi pe el, căci era deja conscris. în călătoria cătră Arad ’i-a mers bine, dar’ nu le-a fost permis să se uite pe feres­­trile cupeurilor, căci căpătau bătaie. Cu deo­sebire lăuda petrecerea din Sillein, unde băieţii au căpătat pâne cu unt, bomboane şi bani. Nici de restul călătoriei nu s’a plâns băiatul, dar’ s’a plâns în contra căpitanului orăşenesc din Trencin şi în contra pandurilor, care ’i-au dus la Arad. Deja în Trencin li s’a demandat să strige „Éljen“, dar’ numai vre-o Zece au ascultat, ceialalţi plângeau. După aceea li s’a demandat să cânte o cântare bat­jocoritoare despre patria lor, însă cară numai puţini au ascultat. în noaptea, pe care au pe­trecut-o în Budapesta, a 7’s căpitanul din Trencin, scrâşnind din dinţi, cătră câţiva, care plângeau foarte vehement, că să nu se teamă, că sânt închişi în colivii tari. Caracteristice mai sânt următoarele date: Un domn a dat câtorva câte un florin. Domnul pandur însă le-a luat banii şi nu ’i-a mai dat. Dela Budapesta pănă la Arad a căpătat fiecare câte o bucată de pâne cu cârnaţi. în Arad ’i-a întimpinat un popă, care a „predicat“ copiilor slovăcesce, car’ domnilor unguresce. Apoi au fost duşi într’o casă mare, unde au fost aleşi şi împărţiţi. Măiestrii adunaţi ’i-au căutat la pept, pe umere şi la braţe. Zăceau „la m­as“ (bun învăţăcel) şi îi scrieau pentru ei. „Pe mine şi pe un băiat din Tepla, cu numele Iosif, ne-a ales un măsar. Când am ajuns în casa lui, ne-a pus numai­decât să curăţim atelierul, care nu a mai fost curăţit de mult. Curăţitul a durat pănă noaptea. La ameaZi am căpătat legumi, seara şi dimi­neaţa pâne cu cireşe“. Băieţii nu erau mulţu­miţi cu starea lor, căci domnii din Trencin le promiseră munţi de aur. A treia Z' au spus băieţii, că voesc să meargă acasă. Măies­trul însă n’a voit să scie nimic de aceasta, din care cause ei, luându-’şi carabalicul, au fugit. După nespuse suferinţe a ajuns micul Enric, după o călătorie de 13 zile dealungul drumului de fer, la Szt.­Marton. Pretutinde­­nea oamenii şi-au arătat bucuros calea. Mai departe a povestit băiatul, că înaintea lui au mai fugit trei şi că mai mulţi alţii sunt gata să fugă. Mai mult îi era milă de trei băieţi cu chipiuri roşii, pentru­ că aceştia nu pot fugi din ţeara străină, fiind prea micuţi. Şi dintre aceia duşi în toamna trecută s-au re­întors doi „orfani“ fraţi, cu numele Surmanek, acasă. Ei nu au părinţi, însă au o avere de 6000 fi. în realităţi. Şi aceştia au fost duşi cu sila, au scăpat însă la cea dintâie ocasiune şi au spus acasă, că nu voesc să mai sufere palmi şi a fi traşi de urechi“. Pănă aici „Nar. Noviny“. Din datele acestea, chiar dacă numai pe jumătate vor fi adevărate, se vede, cât de puţin poate vorbi „Nemzet“ de motivele umanitare ale politicei de Ianiceri a patronilor sei“. I­­iiBU­N­A CRONICĂ. Principele de Coroană Rudolf a so­sit ieri-dimineaţa la 4 oare în Ungvar şi a inspecţionat trupele de acolo. La 9 oare a plecat şi la 4 oare după ameazi a ajuns în Caşovia, ca să inspecţioneze regimentul de infanterie Nr. 85.* Comandantul de corp, generalul ba­ron de Schönfeld, a plecat cu trenul de aseară din Sibiiu. La gară încă ni­ s’au făcut ovaţiuni mari. Toţi ofiţerii ce nu se aflau în serviciu s’au presentat la gară în paradă. Comandantul a dat mâna aproape cu fiecare ofițer și a sărutat pe intimul său, majorul Herszényi. Musica militară a concertat până la plecarea trenului. * Comune unite. Ministerul de interne sub Nrul 47.109, a conces împreunarea co­munelor Sebişelul-nou şi Şebişelul­ve­chiu din cercul Orăştiei, comitatul Hune­doarei, într’o comună cu numele Şebişelul­­vechiu. * Camera advocațială din Sighetul­ Marmației aduce la cunoscință, că ad­vocații Dr. Carol Pataky şi Dr. Ludovic Hamvai s’au introdus în lista acelei ca­mere.* Femei în serviciul căilor ferate. Direcțiunea căilor ferate ing. de stat a exclis concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante de cassar la staţiuni diferite. Condi­­ţiunile primirii sunt: dreptul de cetăţean ungar şi cunoaşcerea limbii maghiare, constituţiune corporală sănătoasă, etate de 18 ani, relaţi­uni private în ordine legală şi viaţă dovedită ono­rifică. Salarul e de 25 fl. pe lună şi, cu adăugament regulat de 5 fl. la an, ajunge pe lună maximul de 50 fl. Suplicantele au să depună un examen de primire. * Necrolog. Despre moartea lui S. Popo­­viciu Barcianu primim următorul anunţ: Ser­vian Popoviciu Barcianu, jude în pens, de la tabla reg. din Murăş-Oşorheiu, după grele şi îndelungate suferinţe adormi în Domnul la 21 Iulie (2 August) a. c. în vîrstă de 68 de ani, consacrată familiei şi chemării sale. Rămăşi­ţele pământesci se vor ridica din casa părin­­tească în Răşinari şi se vor îmormânta Sâm­bătă la 23 Iulie (4 August) a. c. la 3 oare d. a. Cu inima înfrântă de durere aducem aceasta la cunoscinţă tuturor rudeniilor şi ami­cilor răposatului. Răşinari, în 22 Iulie (3 August) 1888. Elena P. Barcianu născ. de Inga, ca soţie; Ana văd. I. Brote, ca soră; Iustina Olariu născ. Barcianu, Constantin, Elena şi Aurel, ca fii; Dr. N. Olariu, ca gi­nere; Iosefina C. Barcianu născ. Peia, Hen­rietta A. Barcianu născ. Wiesel, ca nurori; Zamfira de Iuga, ca soacră; Ioan de Iuga, Dimitrie de Iuga, Nicolae B. Popp, ca cum­naţi; Stanca P. Barcianu născ. Cioran, Ca­rolina N. B. Popp născ.. de Iuga, ca cumnate; Delia, Liviu şi Elvira Olariu, Tiberia C. Bar­cianu, ca nepoţi şi nepoate. * Nr. 86. Comisiunea, exmisă din partea presidiului pentru revisiunea raţiocinnilor cassei Asociaţiunii pro 1887, raportează despre re­­visuirea făcută, arătând, că a aflat toate în bună ordine. (Ex. Nr. 215/1888). — Spre sciinţă, a­vend a fi transpus ra­­ţi ocini­ul adunării generale. Nr. 87. Secretarul al Il-lea presentă pro­iectul de raport al comitetului cătră adunarea generală a Asociaţiunii despre activitatea sa în anul administrativ 1887. (Ex. Nr. 214/1888). — Se primesce în textul alăturat, având a se presentă adunării generale. Nr. 88. Acelaşi secretar presentă pro­iectul de program pentru şedinţele adunării generale ce are a se ţine în Abrud la 5 şi 6 August n. a. c. — Se stabilesce în textul alăturat. Sibiiu, d. u. s. G. Bariţiu m. p., Dr. I. Crişianu m. p., secret. Verificarea acestui proces verbal se în­crede d-lor: Dr. N­. Puşcariu, Z. Boiu şi N. Frateş. Se verifică: N. Frateş m. p. Z. Boiu m. p. Dr. N­. Puşcariu m. p. Programul pentru adunarea generală a XX Fiz­a a Aso­ciaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român, care se va ţine în 5 August st. n. a. c. şi zilele următoare în Abrud. Şedinţa l-a în 5 August. 1. Şedinţa se deschide la 10 oare prin presidiul provisor al comitetului. 2. Alegerea unui preşedinte ad hoc. 3. Exmiterea unei comisiuni de 3 pen­tru incassarea de taxe dela membrii vechi și dela aceia, care se vor înscrie de nou. 4. Apel nominal al membrilor Asocia­țiunii, care au drept a participa cu vot decisiv. 5. Raportul comisiunii de înscrieri. 6. Raportul general al comitetului des­pre activitatea sa în decursul anului 1887, dimpreună cu a­nexele aceluia. 7. Insinuarea propunerilor şi eventuale­lor interpelări. 8. Alegerea unei comisiuni de 3 pentru examinarea raţioeintului pro 1887 şi a proiectu­lui de budget pro 1889 şi a unei comisiuni de 3 pentru propuneri. 9. Cetirea eventualelor disertaţiuni. Şedinţa lI-a în 6 August. 1. Autenticarea procesului verbal al şedinţei I-a. 2. Raportul comisiunilor extinse în şe­dinţa I-a. 3. Alegerea preşedintelui, vice-preşedin­­telui şi a bibliotecarului. 4. Disposiţiuni pentru autenticarea pro­cesului verbal al şedinţei II-a. 5. Definerea locului pentru viitoarea adunare generală. 6. încheierea şedinţelor adunării ge­nerale. Din şedinţa comitetului Asociaţiunii tran­silvane pentru literatura română şi cultura po­porului român, ţinută la Sibiiu în 25 Iulie 1888. Pentru preşed: G. Bariţiu m. p. Dr. I. Grişian m. p., secretar II. Reclame contra listelor de alegă­tori pe anul 1889, în cercul Timişoarei, s’au ridicat până acum 159. Comitetul central va pertracta afacerea în Septemvrie. * Desminţire. Relativ la notiţa noastră despre urcarea preţurilor camerelor dela băile din Mehadia primim următoarea întimpinare: Cu privire la notiţa din Nr. 162 al „Tribunei“, în care se ficea că din causa îmbulzării la băile din Mehadia, camerile mai bune din hotele s’au urcat pănă la 8 fl. pe Zb în interesul adevărului, mă simt dator a declara, că ca­merile din hotele, ori­cât de bune să fie, nu se pot urca dela taxa fixată de otarul statului. Ear’ aceasta taxă în anii din urmă s’a redus cu 300/o, şi nu există nici o cameră cu preţul de 8 fl. Preţurile ca­­merilor sânt dela 50 cr. pănă la 3 fl. Numai puţine saloane şi camere cu balcon sunt, ta­xate cu 4 pănă 5 fl. pe Z.­ Tocmai aceasta scădere în preţ a contribiut în parte la îm­bulzeala ce de 2 ani încoace se simte aici. Cine v’a trimis informaţiunea falsă, trebue să fi fost speculat de cutare particular. Băile Herculane, 1 August 1888. Dr. G. Vuia. Din parte-ne trebue să observăm, că no­tiţa respectivă am luat-o dintr’un Ziar de dincolo.* Doamna Irena de Vladaia, Română, prima cântăreaţă a operei comice din Paris şi elevă a conservatorului din Milan şi Paris, va concerta Marţi, în 7 August, în Braşov. Dînsa a concertat în mai multe oraşe ale Europei.* Scriitorul poporal, favoritul Vienezilor, Elmar, a murit ieri în Viena. * Duel la băile din Slănic. Se scrie din Bucuresci, că la băile din Slănic s’au duelat Zilele acestea căpitanul de husari, baronul Kremer, cu un cetăţean din Galaţi, Vlaicu. Amândoi duelanţii au fost răniţi; causa due­lului a fost o rencontră pentru o damă, femeiă mai de lume din Bucuresci. Asociaţiunea transilvană­ ­pentru literatura română şi cultura po­porului român. Nr. 213/1888. Proces verbal al comitetului, luat în şedinţa dela 25 Iulie st. n. 1888. Preşedinte: George Bariţiu, membru al comitetului, ca vice-preşedinte al comite­tului. Membrii presenţi: Elia Măcellariu, Dr. Ilarion Puşcariu, Z. Boiu, N. Frateş, controlor, Eugen Brote, cassar. Secretar: Dr. I. Crişianu. Nr. 167 Focurile St.­Elme. (Urmare şi fine.­ La 8 Maiu 1831, după sfinţitul soarelui, cerul se înota; se anunţa o furtună îngrozi­toare, deodată apăru pe vîrful unui pavilion, în Algiria, o lumină albă, care ţinu aproape o jumătate de oară. Ofițerii de artilerie şi in­fanterie se preumblau pe terasa fortăreţii Bab- Azun, uitându-se unul la altul, observară cu mirare, că părul capului era ridicat in sus şi luminat puţin. Când ridicau manile în sus, vîrfurile degetelor se luminau. Câte­odată focul St.­Elme se presentă sub formă de flăcări, altădată pare­ că corpul omului e luminat şi aruncă lumină în toate părţile. Peytier şi Hossare, aflându-se în Pire­­nei, au fost de multe­ ori încungiuraţi de fo­curi St.­Elme aşa de mari, încât toţi, câţi îi vedeau din depărtare, credeau, că sunt perduţi. De multe­ ori părul capului şi cordelele şep­cilor lor se ridicau în sus, erau luminate şi produceau o şuerătură destul de pronunţată, în 1786, Letest, fiind într’un balon, ob­servă, că şireturile aurite ale steagului erau luminoase. Aceasta scurgere a electricităţii din pă­­mânt în aer e câte­odată însoţită de un fel de bîzâitură; aceasta se observă mai ales pe vîrful munţilor. Henri de Saussure se afla odată cu câţiva turişti pe vîrful muntelui Sarley (3200 metri înălţime) lângă St.­Moritz. Eră 11/2 după ameazi; ascensionistii trecură prin o ploaie de grindină şi îşi răzimară beţele lor pe o stâncă pentru a se odihni puţin, când deodată Saussure simți în spinare, în spete, o durere grozavă, pare­ că mi-ar fi băgat cineva un cuiu în spate.

Next