Tribuna, august 1888 (Anul 5, nr. 174-197)

1888-08-02 / nr. 174

Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/2 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., x/2 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: d­i an 10 franci, x/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Marți 20 14 August 1888 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 174 INSERTIUNILE­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru August st. V..*,. • — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ţ­iarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 1 August "st. v. O nouă jertfă a înţeleptei oblă­duiri din partea guvernului actual un­guresc. Baronul Nicolici, după scriea telegrafică ce am primit dela biroul de co­respondenţă,­­şi-a tras în 10 a lunei cu­rente st. n. un glonţ în cap. Causa, după biroul de corespondenţă, ar fi, că în oficiul pentru regularea Tisei s’au ivit malversaţiuni. Abia sânt douéspré arece de când în ziarele din capitala Ungariei s’au scris articoli din incidentii altei iregularităţi în administraţiunea de bani publici. Era vorba de banii rău admi­nistraţi la magistratul din Félegyháza, în comitatul Pestei. „Egyetértés“ scria atunci, că ofi­cioasele guvernamentale se mângăie cu aceea, că şi în alte părţi se întâmplă de­­fraudări. Fie instituţiunile cât de per­fecte, nici­odată nu sânt în stare de a a contrapondera slăbiciunile oamenilor etc. etc. Şi Ziarul opoziţional ar fi gata a primi de bani buni trasele de mai sus, dacă s’ar întâmpla mai rar câte un cas de defraudare. Dar’, scrie „Egyet­értés“, aşa dese, cum se ivesc la noi, caşuri de acestea nu se mai ivesc ni­­căiri în ţerile lumii civilisate. „Noi în­­tr’acestea am devenit specialitate“. Piarul oposiţional, căutând după sorgintea răului, o află în împregiurări sociale, împământenite în ţeara ungu­rească. Conform acelor împregiurări sociale, oamenii s’au dedat la traiu pe picior mare şi nu soiu renunţa la plă­ceri. Mai vine apoi împregiurarea, că sânt bani puţini în ţeară. Pentru­ că banii cei mulţi călătoresc în străinătate în diverse forme. Călătoresc banii în străinătate pentru article de industrie, călătoresc ca carnete după datoriile de stat, ca dividende la societăţi de ac­ţiuni etc. în caşul dela Neoplanta nu seim încă, care este natura malversaţiunii. Navem însă motive nici de a trage malversaţiunea la îndoeală, nici de a o ţină, că după natura ei va diferă mult de alte malversaţiuni obicinuite în ţe­rile unguresci. Prin aceasta însă n’am judecat pe victima malversaţiunii şi n’am acis, că bar. Nicolici trebue să fie mal­­versantele. Se întemplă de multe­ ori, că în astfel de caşuri alţii sânt, care mă­nâncă agurida, şi alţii, cărora le strepe­zesc dinţii. Partea criminală a afacerii sânt ju­decătorii chemaţi să o descurce şi să o judece, şi în chemarea lor noi nu avem să ne amestecăm. Cu atât mai vîrtos nu, cu cât în ţerile unguresci votul nostru, în criua de astăzi, fiindcă nu apar­ţinem naţionalităţii domnitoare, înaintea cercurilor hotărîtoare şi aşa nu are trecere. Este însă ceva în afacerea din ce­­stiune, cu ce noi trebue să ne ocupăm, fără de a considera, dacă locurile hotă­rîtoare ne consideră ori nu şi pe noi. Ni se face şi ni s’a făcut de mul­te­ ori imputarea, că rău facem, că nu ne supunem guvernului, pentru­ că multe bunătăţi am pută avă dela guvern, în materia aceasta am pute servi cu un catalog întreg de bunătăţi, cu care guvernul actual unguresc a grati­ficat pe aderenţii sei din naţionalităţile nemaghiare. Nu mai repeţim însă cele repeţite de atâtea­ ori şi cu ocasiunea aceasta. Ne temem, că prin prea desele repeţiri vom deveni monotoni. Ne oprim dar’ pe un moment nu­mai la caşul cu bar. Nicolici. Baronul Nicolici a fost unul dintre Sârbii cei mai adecţi guvernului actual unguresc. A căutat să fie ascultător şi prevenitor întru toate. A creat pănă şi chiar sârbesc sub auspiciile sale, care între Şerbi să represente ideile guver­nului actual unguresc. Şi ce sfîrşit tragic! Cu ce răs­plată s’a ales după ostenelile sale cele multe ! Fără de a-’i fi făcut judecata, care nu se ţine de competenţa noastră, de malversante de bani publici, şi omul este de compătimit, dacă se va dovedi cumva în urma urmelor curăţenia ca­racterului seu în afacerea, care şi-a cur­mat firul vieţii. Pentru­ că în împregiurările de astăzi din ţerile unguresci, după­ cum am ară­tat, că le descriu chiatele maghiare, cu putinţă ar fi, ca bar. Nicolici să fie o simplă victimă nevinovată a credulităţii sale. El, în speranţa, că sub guvernul actual şi în împregiurările actuale poate servi causei naţionalităţii sale, să fi fost sedus de alţii şi, cunoscând mai târziu prăpastia morală, în care este Împins, să fi sărit el însuşi într’însa. Ori­cum ar fi, caşul cu baronul Ni­colici este o lecţiune tristă pentru toţi oamenii lesne crezători, care nu caută la natura lucrurilor. O lecţiune straşnică ar pută şi ar trebui să fie şi pentru gu­vern, care să-­l hotărească odată a se în­toarce de pe calea ce ş i-o prescrie şo­vinismul, dacă nu vrea să nefericească şi ţerile unguresci, cum se nefericesc in­­divizii singuratici. Guvernul unguresc ar trebui să facă odată razzia cu toţi linguşitorii sei, de ori­şi­care naţionalitate, dacă voesce să-­şi salveze prestigiul seu şi al patriei, cărei servesce şi să pună în funcţiuni oameni cu tragere de inimă cătră patrie şi interesele ei, dar’ nu cătră plăcerile lor efemere. Ar trebui, căci nemulţumirea cresce, vaietele se îmulţesc, nenorocirile încă se sporesc şi consecvenţele nu pot întâr’uia. FOIŢA „TRIBUNEI“. Hedvig­a. (Dramă în trei acte, de Teodor Körner­. (Urmare din Nr. 173. Scena VI. Rudolf (în fundul scenei.) Hedviga­­ (din uşa laterală.) Hedviga. Trebue să finesc odată ! Inima mea slabă omenească nu poate suporta chinul, cu care mă copleşesce iubirea şi simţul de recunoscinţă! Cu o aşa întristare se răs­plătesc eu părinţilor bunăvoinţa şi bunătatea ce au arătat-o faţă cu mine, un biet copil orfan fără ajutor, ca, pe unicul lor fiu, — pentru care nutresc o aşa de mare iubire, — să-­l smulg dela peptul lor în braţele mele? Eu nu am fost crescută pentru aşa sfere înalte, unde vrea să mă ridice viforul iubirii. Locul meu e în o colibioară, mulți superbului castel apasă su­fletul meu. Dacă iubirea dă omului curagiu de a uita hotarele, între care­­l-a limitat soartea, cu atât mai vârtos îmi va da curagiu recu­­noscința ce o datoresc, ca să închid cu mâna mea proprie poarta dinaintea fericirii. Rudolf. Ce visezi, o frumoasă Hed­­vigă, ce lacrimi de bucurie ori de durere lu­cesc în aceşti ochi frumoşi ? Eşti emoţionată ! O nu ascunde! Dacă nu îţi displace să scii, că în peptul acesta port o inimă, care cu tine deodată simte bucuria ori întristarea. Mă pri­­vesci uimită, te tulbură cuvântul neîndatinat din gura unui om pădurarec, dar’ aceasta nu e limba dură a vânătorului. Să nu veniţi în rătăcire, frumoasa mea; eu mă sânt crescut în pădure, şi chiar dacă aş fi, lăsaţi-­mi, ca sim­ţirea ce mă apropie de voi să afle acestea to­nuri, lăsaţi pentru un pept feros acestea mo­mente, când facultăţile întunecate deşteaptă melodii fermecătoare. Hedviga: Eu te ascult bucuros şi cu uimire, dar­ aceasta e uimirea produsă de bu­curie, pentru­ că am aflat un suflet simţitor. Poate fi ori­cine simţitor ca şi mine, chiar care, ca şi noi, e născut în un cerc mai de jos, dar’ tonul brusc depărtează încrederea, căci simţul delicat pretinde vorbe delicate şi fine. Dar’ cum să mă explic? De multe septămâni sun­tem laolaltă membri ai aceleiaşi case şi eu nu am aflat „omul simţitor“, numai pe „vânătorul brusc“ ’l-am cunoscut în castel, Rudolf. Trebue să Vă mărturisesc ro­șind, că ambițiunea nu m’a lăsat să descoper aceea­ ce purtam în internul meu. O soarte inimică dete năvală asupra vieții mele. Nul Eu nu am fost născut de a-­mi petrece viața în întunecimea pădurii, norocul me trase la lumina liberă a civilii, vedându-mă înălțat, dă­dui prea multă încredere favorului lui, și fa să mă înșală amar şi mă lasă să mă cufund în abis. Lăsați-’mi, ca eu cu velul uitării să acoper timpul nefericirii mele şi să-’l refac! Eu nu pot fi fals, nici mincinos, şi totuși vocea drep­tății me înfiorează. Lăsați aceasta ! Eu am tre­cut prin o şcoală riguroasă, pe care am finit-o, studiindu-o în deajuns. Vagabundând prin lume, sosii în aceasta vale şi veteli — iertaţi buze­lor, care numai tremurând cutează a trada enigma inimii — V’am văflut şi am rămas.... Nu Ve surprindă! Cugetaţi, că din deşertul vieţii, unde eram aproape de apunere, farme­cul Vostru m’a adus şi m’a oprit în aceasta vale liniştită. Tot ce poate fi bun în mine e al Vostru. Exilasem din peptul meu ori­ce simţ de nobleţă şi umanitate, atunci se aflu pe voi, şi astfel am cunoscut aceea­ ce de atâta timp dormia adânc şi în tăcere în inima mea Hedviga. Pentru­ ce acestea vorbe? Rudolf. Ascultaţi-mă! V’am vestut şi am rămas. Plăcerea de mai nainte, de a fi îmormântat în umbra răcoroasă a pădurii, m’a făcut să îmbrăţişez vânătoria. Cu deadinsul cercam vechia cunostinţă, mă aplicai la con­tele ca forestier şi astfel pentru întâia­ oară aplecai sufletul dedat cu libertatea în jugul sclăviei. Şi aceasta am făcut-o numai pentru tine. O fericire falsă a măgulit viaţa mea jună pururea şi în cea din urmă să mă văd amăgit? Un om stă înaintea ta, care e răs­­puns din cercul vieţii, o ! Deşteaptă cu iubirea ta şi sentimente ceresci în sufletul seu! Eu nu cer nebunesce amorul tău, compătimire, compătimire numai, aceasta e totul ce doresc! Ce e drept e o adevărată fericire a clarifica suflete nobila cu plăcerea de primăvară a iu­birii, dar­ a conduce cu mână salvatoare şi curată de înger un suflet cădut şi călcat în pulberea condamnării la lumina penitenţei şi apoi a iertării, acesta e un adevărat sentiment ceresc divin, pe care se întemeiază dreptul de cetăţean al împărăţiei ceresci. Tu taci? Cugetă ce faci? Au doară vrei să laşi con­damnării sufletul meu? Hedviga. Lasé-mé! Numai acuma nu, numai acuma nu ! Rudolf. Eu îţi pun la disposiţie o soarte deşi dăruită, dar’ liberă de griji. Acolo, în acea colibioară, în carea ai vădut primele raze ale dilii, unde odinioară părinţii tăi pe­treceau viaţa în tăcere, voiu trăi, stând în serviciul scumpului nostru conte. Eu văd, că bucuriile sgomotoase nu sunt pentru tine, nu eşti pentru abundanţa ce te încungiură! Pe tine te îndestulesce o viaţă tăcută şi onestă de cetăţean, un port­­măsurat stării, tu eşti făcută pentru libertatea singurătăţii şi pentru iubire. O Hedvigă! Dacă ai sei ce m’a în­demnat să-’ţi întind mâna, rugându-te de a-’mi fi călăuză spre câmpul unei vieţi pline de no­bleţă. O! Dacă ai sei! De sigur resolvirea ar fi mai grabnică. Scena Vil. Cei mai dinainte. Bernhard (prin uşa de mijloc) Bernhard. Te strigă contele, d-nule forestier. Rudolf. La draci! Acuma nu pot! Bernhard. Cum d-le? Eşti cu mintea la loc? Nu poţi când te cheamă contele? Rudolf. (încet.) Fire-ai blăstămat! Nu­mai­decât! Hedviga! — (Aruncând o privire asu­pra lui Bernhard şi scuturând din cap.) O ! Liberta­tea vândută! (ese iute.) Scena VIII. Bernhard. Ce e asta ? Hedvigă! Acest om pustiu a cutezat să-’ţi strîngă mâna aşa de confidenţial? Ce are cu tine? Ce? Hedviga. Nimic, bunule bătrân! El mă rugă numai... Bernhard. El n’are să te roage! Nu! Bagă de seamă! Mie ’mi-e aşa de frică când îl întâlnesc, mă apucă o tremurătură nervoasă ce nu pot să ’mi-o explic. N’ai observat pri­virea sa sălbatică, neliniştită, ca­ şi­ când ar fi persecutat de furii? Ai văz­ut, cât de înfioră­tor m’a privit când­­l-am conturbat? Hedvigal Eşti cam îngrijat, bunule bătrân! El nu e om rău, e puţin sălbatic, dar’ o voinţă evlavioasă şi neclătită pe cel clăti­nând nu trebue să-’l lase să se cufunde de tot. Bernhard. Acela nu se mai clătină — e cufundat deja! — întinde-’i numai mâna şi te va trage cu sine în prăpastie. O! Nu­mai eu singur nu sunt orbit? El a vrăjit. Contele îl grămădesce cu favor şi binefaceri, va veni însă timpul, când îi va pare rău. Hedviga. Nu fi aşa aspru. D-ta eşti aşa de bun ! D-ta iubesci pe toţi cu căldură, şi acum toată ura ce ai exilat-o deja din pep­tul d-tale loial vrei a o arunca cu o povară pe un singur pept? Oare aceasta ar fi drep­tate? Ură pentru unul singur şi iubire pen­tru toată lumea? Nu! Nu! — fii drept! Bernhard. Tocmai pentru­ că sânt drept, îl urăsc. Un instinct intern deşteaptă oroare în sufletul meu; în visul meu când mă deştept îmi apare ca un şerpe ce­­şi-a vărsat periiunea veninoasă pe raşele mele, şi crede-mi, că aceasta nu e o credinţă copilărească şi la timpul seu veţi experia poate adevărul visului meu. Hedviga. Este acesta bătrânul meu Bernhard, pe care îl aud acum ? D-ta de abia REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 1 August st. v. în afacerea examenelor de la preparandia din Tyrnau, ministrul de culte şi instrucţiune publică, Trefort, a adresat primatelui S­i­m­o­r următoarea scrisoare: Pe basa preţuitei scrisori a Eminenţei Voastre dela 16 Februarie 1885 Nr. 1206, am dispus prin ordonanţa mea circulară dela 23 Decemvrie 1885 Nr. 7079, ca inspecţiunea guvernului reg. ung. preste preparandiile de învăţători şi învăţătoare rom. cat. să se exer­­cieze de aci înainte, în loc de directorii de studii districtuali, de cătră inspectorii regelei de şcoale. Inspectorii de şcoale reg. s’au presentat ca plenipotenţiari ai guvernului reg. ung., respective ai ministrului de culte şi in­strucţiune publică, atât în Budapesta, cât şi la celelalte preparandii de învăţători şi învăţă­toare rom. cat., au adresat la examene între­bări elevilor şi au validitat votul lor cu pri­­legiul clasificării şi au subscris protocoalele, matriculele şi diplomele de învăţători şi învă­ţătoare. Cu prilegiul examenelor de cualifi­­caţiune ce s’au ţinut la preparandia de învă­ţători din Tyrnau la finea anului şcolar 1887/8, profesorul dirigent Iosif Regéczy, fără ori­ce declaraţiune premergătoare şi în ciuda vederii contrare a substitutului inspectorului su­prem diecesau şi a celoralalţi membri ai corpului profesoral, a declarat inspectorului regesc din Strigoniu, Rudolf B­a­r t­a­­, pe care­­l-am însărcinat cu inspecţiunea preste acea­sta preparandie, că el nu ar avea alt drept, decât să fie de faţă la examene şi să inspec­­ţioneze institutul, a respins subscrierea proto­coalelor de examene şi a diplomelor de cua­­lificaţiune de către inspectorul de şcoale, cu toate­ că eu şi de astădată am îndrumat cate­goric pe inspectorul regesc de şcoale a pune întrebări la examenul de cualificaţiune, a par­ticipa la clasificare şi a subscrie diplomele. Recerc cu toată stima pe Eminenţa Voastră : a dojeni cu vigoare pentru aceasta procedere pe profesorul dirigent Iosif Re­­géczy, pe care­­l-am numit eu prin ordo­nanţa dela 4 Noemvrie 1886, şi a ordona, ca să trimită diplomele candidaţi­lor de învăţători, care ’şi-au câştigat cualificaţiune­a, numitului inspec­tor de şcoale spre subscriere şi să se ferească de aci înainte a împedeca pe inspectorul reg. în exerciarea oficiului seu. La cas, dacă profeso­rul dirigent Iosif Regéczy nu s’ar su­pune nici pe viitor, îl voiu suspenda din postul seu, ca pe un funcţionar numit de mine, şi voiu ordona intro­ducerea procedurii disciplinare în contra lui. Recerc pe Eminenţa Voa­stră a dispune cât mai curând şi a binevoi a mă în cun­osciinţa despre re­zul­tat. Primiţi etc. Foile guvernamentale cred, că prin aceasta s’ar fi aplanat afacerea dintre primatele Ungariei şi ministrul de culte şi instrucţiune ungar. Noi ţinem înse, că rămâne încă şi acum deschisă între­barea, ce are să se întâmple, dacă pri­matele nu va executa cele­ ce le pre­tinde Trefort prin scrisoarea lui de mai sus? „Neues Wiener Tagblatt“ publică despre afacerea cu Strossmayer nişte declaraţi­uni, pe care la însărcinarea acestuia le-a făcut canonicul Racski, preşedintele academiei slavice-de-Sud. După declaraţiunile acestuia, de­peşa de la Kiev e veritabilă, dar’ nu e justificată sensaţiunea ce s’a produs prin aceea. Strossmayer a intervenit şi prin număroasele sale pastorale pentru o apropiere de biserica ortodoxă. Dacă Slavilor din­­Austro-Ungaria încă nu li s’a conces - 'liturgia slavă, aceasta stă în legătură cu constelaţi­unile politice. Strossmayer recunoasce aceeaşi mare misiune universală a bisericii ortodoxe, care o atribue în general creştinismului, în ciuda schismei nu trebue să se pună la îndoeală împăcarea celor două bise­rici, dacă el nici nu o va ajunge aceasta, învingerea ce o voesce el Ru­siei prin depeşă e a se lua în acelaşi în­ţeles ideal, cum este şi misiunea univer­sală a Rusiei. Strossmayer crede din con­tră, că Austria şi Rusia pot trăi foarte bine împreună. Privitor la pretinsa persecu­tare a catolicilor din Rusia, lucrul nu stă aşa de rău, nimeni nu este silit să primească religiunea ortodoxă. Catolicii din Polonia­ rusească o au mai bine ca cei din Galiţia. Politica austro-ungară în Croaţia şi în Balcani ar fi greşită. Ruşii au eluptat libertatea Sârbilor şi a Bulgarilor, pentru aceasta ar trebui să li­ se lase o înrîurire. A fost o greşeală, că nu s’a recunoscut pacea dela San- Stefano. în Macedonia sânt mai mulţi Bulgari, decât în Ungaria Maghiari. în Bosnia se încearcă oamenii a germanisa şi a maghiarisa. De altmintrelea Stross­mayer e foarte mulţumit cu sensaţia ce a făcut depeşa lui. „Politische Korrespondenz“ publică textul notei, pe care a trimis-o c­a­­binetul francez în cestiunea Mas­­sauah-ei. Aceasta notă se încearcă In special a dovedi, că Italia nu are drep­tate să considere și să tracteze Massauah drept un res nullius, că Massauah a stat din contră sub stăpânirea Egiptului şi a Turciei, că aceasta a recunoscut-o şi Italia prin repetitele declaraţiuni ale lui Mancini şi că astfel capitulaţiunile există şi pentru Massalah. O întrevedere cu generalul Ignatieff. Piarele „Pesti Napló“ şi „Nem­zet“ au publicat zilele acestea o dare de seamă a unei întâlniri ce publi­cistul maghiar Szabó a avut la Kiev cu generalul Ignatieff. Capul partidului panslavist s’a purtat foarte amabil cu publicistul unguresc şi s’a întreţinut cu el în limba rusească. Nefiind fără oare-care interes cele­ ce le raportează domnul Szabó despre a­­ceasta întrevedere, în următoarele re­producem şi noi unele pasaje din acel raport. „Iubesc Ungurii, a­l’s contele, şi-’i stimez foarte mult. Cunosc bine Ungaria şi locuitorii ei. Am luat parte la răsboiul fatal din 1849 şi măcar, că noi am venit atunci ca

Next