Tribuna, august 1888 (Anul 5, nr. 174-197)
1888-08-02 / nr. 174
Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/2 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., x/2 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: di an 10 franci, x/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Marți 20 14 August 1888 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 174 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru August st. V..*,. • — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ţiarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 1 August "st. v. O nouă jertfă a înţeleptei oblăduiri din partea guvernului actual unguresc. Baronul Nicolici, după scriea telegrafică ce am primit dela biroul de corespondenţă,şi-a tras în 10 a lunei curente st. n. un glonţ în cap. Causa, după biroul de corespondenţă, ar fi, că în oficiul pentru regularea Tisei s’au ivit malversaţiuni. Abia sânt douéspré arece de când în ziarele din capitala Ungariei s’au scris articoli din incidentii altei iregularităţi în administraţiunea de bani publici. Era vorba de banii rău administraţi la magistratul din Félegyháza, în comitatul Pestei. „Egyetértés“ scria atunci, că oficioasele guvernamentale se mângăie cu aceea, că şi în alte părţi se întâmplă defraudări. Fie instituţiunile cât de perfecte, niciodată nu sânt în stare de a a contrapondera slăbiciunile oamenilor etc. etc. Şi Ziarul opoziţional ar fi gata a primi de bani buni trasele de mai sus, dacă s’ar întâmpla mai rar câte un cas de defraudare. Dar’, scrie „Egyetértés“, aşa dese, cum se ivesc la noi, caşuri de acestea nu se mai ivesc nicăiri în ţerile lumii civilisate. „Noi într’acestea am devenit specialitate“. Piarul oposiţional, căutând după sorgintea răului, o află în împregiurări sociale, împământenite în ţeara ungurească. Conform acelor împregiurări sociale, oamenii s’au dedat la traiu pe picior mare şi nu soiu renunţa la plăceri. Mai vine apoi împregiurarea, că sânt bani puţini în ţeară. Pentru că banii cei mulţi călătoresc în străinătate în diverse forme. Călătoresc banii în străinătate pentru article de industrie, călătoresc ca carnete după datoriile de stat, ca dividende la societăţi de acţiuni etc. în caşul dela Neoplanta nu seim încă, care este natura malversaţiunii. Navem însă motive nici de a trage malversaţiunea la îndoeală, nici de a o ţină, că după natura ei va diferă mult de alte malversaţiuni obicinuite în ţerile unguresci. Prin aceasta însă n’am judecat pe victima malversaţiunii şi n’am acis, că bar. Nicolici trebue să fie malversantele. Se întemplă de multe ori, că în astfel de caşuri alţii sânt, care mănâncă agurida, şi alţii, cărora le strepezesc dinţii. Partea criminală a afacerii sânt judecătorii chemaţi să o descurce şi să o judece, şi în chemarea lor noi nu avem să ne amestecăm. Cu atât mai vîrtos nu, cu cât în ţerile unguresci votul nostru, în criua de astăzi, fiindcă nu aparţinem naţionalităţii domnitoare, înaintea cercurilor hotărîtoare şi aşa nu are trecere. Este însă ceva în afacerea din cestiune, cu ce noi trebue să ne ocupăm, fără de a considera, dacă locurile hotărîtoare ne consideră ori nu şi pe noi. Ni se face şi ni s’a făcut de multe ori imputarea, că rău facem, că nu ne supunem guvernului, pentru că multe bunătăţi am pută avă dela guvern, în materia aceasta am pute servi cu un catalog întreg de bunătăţi, cu care guvernul actual unguresc a gratificat pe aderenţii sei din naţionalităţile nemaghiare. Nu mai repeţim însă cele repeţite de atâtea ori şi cu ocasiunea aceasta. Ne temem, că prin prea desele repeţiri vom deveni monotoni. Ne oprim dar’ pe un moment numai la caşul cu bar. Nicolici. Baronul Nicolici a fost unul dintre Sârbii cei mai adecţi guvernului actual unguresc. A căutat să fie ascultător şi prevenitor întru toate. A creat pănă şi chiar sârbesc sub auspiciile sale, care între Şerbi să represente ideile guvernului actual unguresc. Şi ce sfîrşit tragic! Cu ce răsplată s’a ales după ostenelile sale cele multe ! Fără de a-’i fi făcut judecata, care nu se ţine de competenţa noastră, de malversante de bani publici, şi omul este de compătimit, dacă se va dovedi cumva în urma urmelor curăţenia caracterului seu în afacerea, care şi-a curmat firul vieţii. Pentru că în împregiurările de astăzi din ţerile unguresci, după cum am arătat, că le descriu chiatele maghiare, cu putinţă ar fi, ca bar. Nicolici să fie o simplă victimă nevinovată a credulităţii sale. El, în speranţa, că sub guvernul actual şi în împregiurările actuale poate servi causei naţionalităţii sale, să fi fost sedus de alţii şi, cunoscând mai târziu prăpastia morală, în care este Împins, să fi sărit el însuşi într’însa. Oricum ar fi, caşul cu baronul Nicolici este o lecţiune tristă pentru toţi oamenii lesne crezători, care nu caută la natura lucrurilor. O lecţiune straşnică ar pută şi ar trebui să fie şi pentru guvern, care să-l hotărească odată a se întoarce de pe calea ce ş i-o prescrie şovinismul, dacă nu vrea să nefericească şi ţerile unguresci, cum se nefericesc indivizii singuratici. Guvernul unguresc ar trebui să facă odată razzia cu toţi linguşitorii sei, de orişicare naţionalitate, dacă voesce să-şi salveze prestigiul seu şi al patriei, cărei servesce şi să pună în funcţiuni oameni cu tragere de inimă cătră patrie şi interesele ei, dar’ nu cătră plăcerile lor efemere. Ar trebui, căci nemulţumirea cresce, vaietele se îmulţesc, nenorocirile încă se sporesc şi consecvenţele nu pot întâr’uia. FOIŢA „TRIBUNEI“. Hedviga. (Dramă în trei acte, de Teodor Körner. (Urmare din Nr. 173. Scena VI. Rudolf (în fundul scenei.) Hedviga (din uşa laterală.) Hedviga. Trebue să finesc odată ! Inima mea slabă omenească nu poate suporta chinul, cu care mă copleşesce iubirea şi simţul de recunoscinţă! Cu o aşa întristare se răsplătesc eu părinţilor bunăvoinţa şi bunătatea ce au arătat-o faţă cu mine, un biet copil orfan fără ajutor, ca, pe unicul lor fiu, — pentru care nutresc o aşa de mare iubire, — să-l smulg dela peptul lor în braţele mele? Eu nu am fost crescută pentru aşa sfere înalte, unde vrea să mă ridice viforul iubirii. Locul meu e în o colibioară, mulți superbului castel apasă sufletul meu. Dacă iubirea dă omului curagiu de a uita hotarele, între carel-a limitat soartea, cu atât mai vârtos îmi va da curagiu recunoscința ce o datoresc, ca să închid cu mâna mea proprie poarta dinaintea fericirii. Rudolf. Ce visezi, o frumoasă Hedvigă, ce lacrimi de bucurie ori de durere lucesc în aceşti ochi frumoşi ? Eşti emoţionată ! O nu ascunde! Dacă nu îţi displace să scii, că în peptul acesta port o inimă, care cu tine deodată simte bucuria ori întristarea. Mă privesci uimită, te tulbură cuvântul neîndatinat din gura unui om pădurarec, dar’ aceasta nu e limba dură a vânătorului. Să nu veniţi în rătăcire, frumoasa mea; eu mă sânt crescut în pădure, şi chiar dacă aş fi, lăsaţi-mi, ca simţirea ce mă apropie de voi să afle acestea tonuri, lăsaţi pentru un pept feros acestea momente, când facultăţile întunecate deşteaptă melodii fermecătoare. Hedviga: Eu te ascult bucuros şi cu uimire, dar aceasta e uimirea produsă de bucurie, pentru că am aflat un suflet simţitor. Poate fi oricine simţitor ca şi mine, chiar care, ca şi noi, e născut în un cerc mai de jos, dar’ tonul brusc depărtează încrederea, căci simţul delicat pretinde vorbe delicate şi fine. Dar’ cum să mă explic? De multe septămâni suntem laolaltă membri ai aceleiaşi case şi eu nu am aflat „omul simţitor“, numai pe „vânătorul brusc“ ’l-am cunoscut în castel, Rudolf. Trebue să Vă mărturisesc roșind, că ambițiunea nu m’a lăsat să descoper aceea ce purtam în internul meu. O soarte inimică dete năvală asupra vieții mele. Nul Eu nu am fost născut de a-mi petrece viața în întunecimea pădurii, norocul me trase la lumina liberă a civilii, vedându-mă înălțat, dădui prea multă încredere favorului lui, și fa să mă înșală amar şi mă lasă să mă cufund în abis. Lăsați-’mi, ca eu cu velul uitării să acoper timpul nefericirii mele şi să-’l refac! Eu nu pot fi fals, nici mincinos, şi totuși vocea dreptății me înfiorează. Lăsați aceasta ! Eu am trecut prin o şcoală riguroasă, pe care am finit-o, studiindu-o în deajuns. Vagabundând prin lume, sosii în aceasta vale şi veteli — iertaţi buzelor, care numai tremurând cutează a trada enigma inimii — V’am văflut şi am rămas.... Nu Ve surprindă! Cugetaţi, că din deşertul vieţii, unde eram aproape de apunere, farmecul Vostru m’a adus şi m’a oprit în aceasta vale liniştită. Tot ce poate fi bun în mine e al Vostru. Exilasem din peptul meu orice simţ de nobleţă şi umanitate, atunci se aflu pe voi, şi astfel am cunoscut aceea ce de atâta timp dormia adânc şi în tăcere în inima mea Hedviga. Pentru ce acestea vorbe? Rudolf. Ascultaţi-mă! V’am vestut şi am rămas. Plăcerea de mai nainte, de a fi îmormântat în umbra răcoroasă a pădurii, m’a făcut să îmbrăţişez vânătoria. Cu deadinsul cercam vechia cunostinţă, mă aplicai la contele ca forestier şi astfel pentru întâia oară aplecai sufletul dedat cu libertatea în jugul sclăviei. Şi aceasta am făcut-o numai pentru tine. O fericire falsă a măgulit viaţa mea jună pururea şi în cea din urmă să mă văd amăgit? Un om stă înaintea ta, care e răspuns din cercul vieţii, o ! Deşteaptă cu iubirea ta şi sentimente ceresci în sufletul seu! Eu nu cer nebunesce amorul tău, compătimire, compătimire numai, aceasta e totul ce doresc! Ce e drept e o adevărată fericire a clarifica suflete nobila cu plăcerea de primăvară a iubirii, dar a conduce cu mână salvatoare şi curată de înger un suflet cădut şi călcat în pulberea condamnării la lumina penitenţei şi apoi a iertării, acesta e un adevărat sentiment ceresc divin, pe care se întemeiază dreptul de cetăţean al împărăţiei ceresci. Tu taci? Cugetă ce faci? Au doară vrei să laşi condamnării sufletul meu? Hedviga. Lasé-mé! Numai acuma nu, numai acuma nu ! Rudolf. Eu îţi pun la disposiţie o soarte deşi dăruită, dar’ liberă de griji. Acolo, în acea colibioară, în carea ai vădut primele raze ale dilii, unde odinioară părinţii tăi petreceau viaţa în tăcere, voiu trăi, stând în serviciul scumpului nostru conte. Eu văd, că bucuriile sgomotoase nu sunt pentru tine, nu eşti pentru abundanţa ce te încungiură! Pe tine te îndestulesce o viaţă tăcută şi onestă de cetăţean, un portmăsurat stării, tu eşti făcută pentru libertatea singurătăţii şi pentru iubire. O Hedvigă! Dacă ai sei ce m’a îndemnat să-’ţi întind mâna, rugându-te de a-’mi fi călăuză spre câmpul unei vieţi pline de nobleţă. O! Dacă ai sei! De sigur resolvirea ar fi mai grabnică. Scena Vil. Cei mai dinainte. Bernhard (prin uşa de mijloc) Bernhard. Te strigă contele, d-nule forestier. Rudolf. La draci! Acuma nu pot! Bernhard. Cum d-le? Eşti cu mintea la loc? Nu poţi când te cheamă contele? Rudolf. (încet.) Fire-ai blăstămat! Numaidecât! Hedviga! — (Aruncând o privire asupra lui Bernhard şi scuturând din cap.) O ! Libertatea vândută! (ese iute.) Scena VIII. Bernhard. Ce e asta ? Hedvigă! Acest om pustiu a cutezat să-’ţi strîngă mâna aşa de confidenţial? Ce are cu tine? Ce? Hedviga. Nimic, bunule bătrân! El mă rugă numai... Bernhard. El n’are să te roage! Nu! Bagă de seamă! Mie ’mi-e aşa de frică când îl întâlnesc, mă apucă o tremurătură nervoasă ce nu pot să ’mi-o explic. N’ai observat privirea sa sălbatică, neliniştită, ca şi când ar fi persecutat de furii? Ai văzut, cât de înfiorător m’a privit cândl-am conturbat? Hedvigal Eşti cam îngrijat, bunule bătrân! El nu e om rău, e puţin sălbatic, dar’ o voinţă evlavioasă şi neclătită pe cel clătinând nu trebue să-’l lase să se cufunde de tot. Bernhard. Acela nu se mai clătină — e cufundat deja! — întinde-’i numai mâna şi te va trage cu sine în prăpastie. O! Numai eu singur nu sunt orbit? El a vrăjit. Contele îl grămădesce cu favor şi binefaceri, va veni însă timpul, când îi va pare rău. Hedviga. Nu fi aşa aspru. D-ta eşti aşa de bun ! D-ta iubesci pe toţi cu căldură, şi acum toată ura ce ai exilat-o deja din peptul d-tale loial vrei a o arunca cu o povară pe un singur pept? Oare aceasta ar fi dreptate? Ură pentru unul singur şi iubire pentru toată lumea? Nu! Nu! — fii drept! Bernhard. Tocmai pentru că sânt drept, îl urăsc. Un instinct intern deşteaptă oroare în sufletul meu; în visul meu când mă deştept îmi apare ca un şerpe ceşi-a vărsat periiunea veninoasă pe raşele mele, şi crede-mi, că aceasta nu e o credinţă copilărească şi la timpul seu veţi experia poate adevărul visului meu. Hedviga. Este acesta bătrânul meu Bernhard, pe care îl aud acum ? D-ta de abia REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 1 August st. v. în afacerea examenelor de la preparandia din Tyrnau, ministrul de culte şi instrucţiune publică, Trefort, a adresat primatelui Simor următoarea scrisoare: Pe basa preţuitei scrisori a Eminenţei Voastre dela 16 Februarie 1885 Nr. 1206, am dispus prin ordonanţa mea circulară dela 23 Decemvrie 1885 Nr. 7079, ca inspecţiunea guvernului reg. ung. preste preparandiile de învăţători şi învăţătoare rom. cat. să se exercieze de aci înainte, în loc de directorii de studii districtuali, de cătră inspectorii regelei de şcoale. Inspectorii de şcoale reg. s’au presentat ca plenipotenţiari ai guvernului reg. ung., respective ai ministrului de culte şi instrucţiune publică, atât în Budapesta, cât şi la celelalte preparandii de învăţători şi învăţătoare rom. cat., au adresat la examene întrebări elevilor şi au validitat votul lor cu prilegiul clasificării şi au subscris protocoalele, matriculele şi diplomele de învăţători şi învăţătoare. Cu prilegiul examenelor de cualificaţiune ce s’au ţinut la preparandia de învăţători din Tyrnau la finea anului şcolar 1887/8, profesorul dirigent Iosif Regéczy, fără orice declaraţiune premergătoare şi în ciuda vederii contrare a substitutului inspectorului suprem diecesau şi a celoralalţi membri ai corpului profesoral, a declarat inspectorului regesc din Strigoniu, Rudolf Bar ta, pe carel-am însărcinat cu inspecţiunea preste aceasta preparandie, că el nu ar avea alt drept, decât să fie de faţă la examene şi să inspecţioneze institutul, a respins subscrierea protocoalelor de examene şi a diplomelor de cualificaţiune de către inspectorul de şcoale, cu toate că eu şi de astădată am îndrumat categoric pe inspectorul regesc de şcoale a pune întrebări la examenul de cualificaţiune, a participa la clasificare şi a subscrie diplomele. Recerc cu toată stima pe Eminenţa Voastră : a dojeni cu vigoare pentru aceasta procedere pe profesorul dirigent Iosif Regéczy, pe carel-am numit eu prin ordonanţa dela 4 Noemvrie 1886, şi a ordona, ca să trimită diplomele candidaţilor de învăţători, care ’şi-au câştigat cualificaţiunea, numitului inspector de şcoale spre subscriere şi să se ferească de aci înainte a împedeca pe inspectorul reg. în exerciarea oficiului seu. La cas, dacă profesorul dirigent Iosif Regéczy nu s’ar supune nici pe viitor, îl voiu suspenda din postul seu, ca pe un funcţionar numit de mine, şi voiu ordona introducerea procedurii disciplinare în contra lui. Recerc pe Eminenţa Voastră a dispune cât mai curând şi a binevoi a mă în cunosciinţa despre rezultat. Primiţi etc. Foile guvernamentale cred, că prin aceasta s’ar fi aplanat afacerea dintre primatele Ungariei şi ministrul de culte şi instrucţiune ungar. Noi ţinem înse, că rămâne încă şi acum deschisă întrebarea, ce are să se întâmple, dacă primatele nu va executa cele ce le pretinde Trefort prin scrisoarea lui de mai sus? „Neues Wiener Tagblatt“ publică despre afacerea cu Strossmayer nişte declaraţiuni, pe care la însărcinarea acestuia le-a făcut canonicul Racski, preşedintele academiei slavice-de-Sud. După declaraţiunile acestuia, depeşa de la Kiev e veritabilă, dar’ nu e justificată sensaţiunea ce s’a produs prin aceea. Strossmayer a intervenit şi prin număroasele sale pastorale pentru o apropiere de biserica ortodoxă. Dacă Slavilor dinAustro-Ungaria încă nu li s’a conces - 'liturgia slavă, aceasta stă în legătură cu constelaţiunile politice. Strossmayer recunoasce aceeaşi mare misiune universală a bisericii ortodoxe, care o atribue în general creştinismului, în ciuda schismei nu trebue să se pună la îndoeală împăcarea celor două biserici, dacă el nici nu o va ajunge aceasta, învingerea ce o voesce el Rusiei prin depeşă e a se lua în acelaşi înţeles ideal, cum este şi misiunea universală a Rusiei. Strossmayer crede din contră, că Austria şi Rusia pot trăi foarte bine împreună. Privitor la pretinsa persecutare a catolicilor din Rusia, lucrul nu stă aşa de rău, nimeni nu este silit să primească religiunea ortodoxă. Catolicii din Polonia rusească o au mai bine ca cei din Galiţia. Politica austro-ungară în Croaţia şi în Balcani ar fi greşită. Ruşii au eluptat libertatea Sârbilor şi a Bulgarilor, pentru aceasta ar trebui să li se lase o înrîurire. A fost o greşeală, că nu s’a recunoscut pacea dela San- Stefano. în Macedonia sânt mai mulţi Bulgari, decât în Ungaria Maghiari. în Bosnia se încearcă oamenii a germanisa şi a maghiarisa. De altmintrelea Strossmayer e foarte mulţumit cu sensaţia ce a făcut depeşa lui. „Politische Korrespondenz“ publică textul notei, pe care a trimis-o cabinetul francez în cestiunea Massauah-ei. Aceasta notă se încearcă In special a dovedi, că Italia nu are dreptate să considere și să tracteze Massauah drept un res nullius, că Massauah a stat din contră sub stăpânirea Egiptului şi a Turciei, că aceasta a recunoscut-o şi Italia prin repetitele declaraţiuni ale lui Mancini şi că astfel capitulaţiunile există şi pentru Massalah. O întrevedere cu generalul Ignatieff. Piarele „Pesti Napló“ şi „Nemzet“ au publicat zilele acestea o dare de seamă a unei întâlniri ce publicistul maghiar Szabó a avut la Kiev cu generalul Ignatieff. Capul partidului panslavist s’a purtat foarte amabil cu publicistul unguresc şi s’a întreţinut cu el în limba rusească. Nefiind fără oare-care interes cele ce le raportează domnul Szabó despre aceasta întrevedere, în următoarele reproducem şi noi unele pasaje din acel raport. „Iubesc Ungurii, al’s contele, şi-’i stimez foarte mult. Cunosc bine Ungaria şi locuitorii ei. Am luat parte la răsboiul fatal din 1849 şi măcar, că noi am venit atunci ca