Tribuna, noiembrie 1888 (Anul 5, nr. 248-272)
1888-11-25 / nr. 268
Pag. 1070 pasivi — „porţile parlamentului sunt deschise, dar’ ei nu voesc a intra“, s’a răspuns. Românii din Ungaria, respective Bănat nu au decretat nici când pasivitatea, ci au ales necontenit şi au ajuns din 1861 dela mai mult de 20 deputaţi, prin manevrele sistemului actual, la unul, care putea ave loc în parlament, car’ dacă nu voesce, să şeadă doi ani la închisoare. Uşile parlamentului sunt acum deschise pentru cei aleşi, dar’ când la alegeri voiam să fim aleşi, nu s’a cruţat ilegalitate, nu călcare de lege, numai ca pentru noi se nu fie deschise uşile parlamentului. Şi nici că poate fi vorba mai mult de culoare politică, căci un George Ioanoviciu, care e membru al academiei maghiare, care a fost închis mai mulţi ani pentru patriotismul său, care a fost secretar de stat, prin urmare mare patriot, numai fiindcă e Român a trebuit să facă unui Ungur loc în un cerc electoral curat românesc, în care dela inaugurarea constituţiunii în patria noastră tot Român şi numai Român a fost ales ş. a. 1. 1 Mircea I. Stănescu: „Domnul oştirilor a luat dela noi pe cel matur, pe cel onest, cu sfat, erudit şi pe orator“. S’a plăsmuit într’însul tipul lui D-jeu. Şi cu acest tip a ridicat postulatele divinităţii, iubirea şi adevărul la principiu de viaţă, — a devenit asemenea lui Dumneczeu. S’a născut în Arad între limbi străine, în era evoluţiunilor politice sociale şi a supremaţiei ierarchice ce ’l-a despoiat pănă şi de numele străbun. Dar’ spiritul seu înalt se ridică ca şi un vultur preste barierele sociale şi-’şi ia partea sa cerească, se face aceea ce D-jeu ’l-a creat: Român. Astfel a trebuit însuşi să-’şi elupteze chiar dreptul seu natural: numele şi naţionalitatea. Şi în „luptă bună“ ’şi-a consumat întreaga viaţă. A fost student excelent, însă pentru spiritul seu erau prea anguşti păreţii şcoalei; vulturul se înalţă şi de aici preste studiul obligat, se încinge în luptă pentru limbă şi caracter străbun românesc, culege din crânguri, văi şi câmpii comorile spiritului românesc, poesia poporală, mai creează însuşi concepţiuni pline de spirit naţional şi adună datine, moravuri şi virtuţi românesci; cultivează şi face limbă literară şi convenţională în clasele culte din limba românească vorbită mai nainte numai în colibile ţerănesci. Tineri români! Veniţi, vedeţi şi cunoasceţi cum se ridică copilul sărman din propria sa virtute la mentorul neamului seu, luaţi duch din duchul seu, căci dilele grele sânt. S’a făcut advocat excelent, însă pentru spiritul seu a fost prea august şi baroul tribunalului , vulturul se înalţă şi de aici şi întră în luptă uriaşă şi neegală pentru neamul seu. Douăzeci de ani şi mai bine el a avut partea leului în acea luptă. Pururea acolo unde nu se împart graţii nici bunuri pământesci, ci se cere eroismul abnegaţiei. Cu abnegaţie luptând în viaţa parlamentară pentru drepturile neamului seu; cu abnegaţie în viaţa municipală tot pentru neamul seu; cu abnegaţie a stat în calea curentului agresiv social; cu abnegaţie a luptat în conferenţele noastre politice pentru principiul absolut naţional ; cu abnegaţie a luptat pentru puritatea vieţei noastre sociale, cu abnegaţie a luptat în adunările noastre bisericesci pentru spiritul evangelic în biserică şi s’au stins sub greutatea luptelor supraomenesci. în viaţa sa şi-a simţit lumea numai puterea sufletului seu înalt, când înspăimântătoare pentru inimici, când înălţătoare pentru amicii adevărului; astăzi,i este în repaus, îl putem privi oblu în faţă şi cunoascem mărirea lui. Mărire ajunsă contra forţei şi a elementelor. Există dar totuşi în lume mărirea virtuţii mai presus de toate măririle omenesci, mângâierea tovarăşilor sei şi speranţa tinerimii viitorului. în viaţă nu a umblat după onoruri şi la moartea sa a dobândit toate onorurile virtuţilor sale: mii şi mii de suflete cutremurate de durerea perderiil-au însoţit cu partea lor mai bună la cele eterne şi şi-au ridicat un cult vecinic în inimile lor. Ca fulgerul se lăţise faima morţii sale în 29 Noemvrie, chiar la a opta di după fatala sa răcire ce ’i-a produs aprinderea de plumâni, şi din 29 Noemvrie pănă în 2 Decemvrie s’a format o procesiune necurmată de bătrâni, bărbaţi, tineri, femei fără deosebire de limbi, la releliile sale pămentesci scăldate în lacrimile iubirii. Ear’ cei îndepărtaţi au alergat cu depeşile lor de condolenţă văduvei, pe care nu o putem mângâia decât cu cuvintele împărătesei Victoria, cu care a mângâiat pe soacră-sa: fii mândră, că ’i-ai fost mamă; noi îi dicem fii mândră, că ’i-ai fost soţie, că ţie ’ţi s’a dat fericirea de a-’i alina durerile sbuciumării sale. Aşa depeşează condolenţă văduvei N. Sa Alexandru Mocionyi şi Vincenţiu Babeş: „Dureros surprinşi“, —Ji° dînşii, — „de perderea atât de neaşteptată a scumpului d-tale consoţ, vechiului nostru amic, zelosului demn fiu al naţiunii, venim a-ţi exprima sentimentele noastre de condolenţă.“ Asemenea şi lustr. Sa Eugen Mocionyi: „Românii din Lipova deplâng cu văduva pe valorosul advocat şi mare naţionalist, familia Grozda din Simand, Dr. Cuparescu şi Telescu din Viena, Dr. Chiciu din Nădlac, Karton din B.Sebeş, Longin şi soţia din Deva, Alexiu şi Lucreţia Olar din Deva, Rotar din Timişoara, Iudita Secula din Sibiiu, familia Lazar din Vinga, Dr. Halic din Păuliş, Fodor Lazar din Oradea-mare şi Dr. Vuia din Oraviţa, în 2 Decemvrie n., într’un potop de timp, se adunară apoi la oarele 3 mii de oameni din loc şi provincie, luptându-se cu elementele pentru a-şi face ultimul onor. De faţă au fost toate notabilităţile, începând dela episcop şi prefect, vărsând lacrimi alăturea cu poporul adunat fără deosebire de limbi şi confesiuni. Serviciul ritual ’l-a săvîrşit părintele prof. de teol. V. Mangra, Gavr. Bodea şi Ioan Bruţan. Şi părintele Mangra, amicul cel iubit al defunctului, frânt de durere ,i-a ţinut un memorabil discurs funebral, precum numai poate eşi din o inimă curată şi minte luminată cum e a părintelui Mangra şi poate fi vrednic de un M. V. Stănescu. A cântat apoi unguresce corul cetăţenilor din Arad o frumoasă cântare funebralâ şi s’a pus în mişcare conductul, înainte trupa pompierilor din Aradul-nou în ţinută mare în sunetul musicei. După această trupă a urmat trupa pompierilor din Arad, al cărei comandant a fost defunctul, asemenea în sunetul musicei. Şi apoi şirul pompierilor îl încheia pompierii cei noi din Arad. car’ după aceştia a urmat societatea meseriaşilor români din Arad „Progresul“ cu corul ei, întemeiată şi condusă de fericitul defunct. O societate, în care şi-a succes a întruni toate elementele româneşci spre îndeletnicire în limbă, cântări, şi spre conservarea şi întărirea caracterului naţional al burgesiei periclitate de influenţele externe. Musicele şi corul „Progresului“ au cântat schimbat pănă la morment. Urmează carul cununilor, încărcat de cele mai frumoase cununi de flori vii şi artificioase, şi anume cu următoarele inscripţii: „Scumpului meu“, Elisa (văduva răposatului); „Preaiubitului meu frate“, Iosif şi soţia; „Valorosului membru fundator şi director“, direcţiunea institutului „Victoria“; „Szeretett vezérigazgatójának“, az aradi takarék és segélyegylet, mint szövetkezet ; „Neuitatului preşedinte“, societatea „Progresul“; Comitetul parochial din Arad : „Iubitului fisc şi membru“; Comuna greco - orientală din Arad : „meritosului seu membru“; „Szövetséges hű bajtársnak“; Uj-Arad Zsigmondházi önkéntes tűzoltó egylet; Cununa de lauri a pompierilor din Arad; „Românului M. V. Stănescu“, amicii sei Români; „Aderenţii din cercul Chişineu: „Distinsului tribun M. V. Stănescu1*^ „■ft,doratului amic în semn de adâncă pietate“, familia Oncu; „Valorosului bărbat“, amicul Vuia; „Neuitatului amic“, familia Velici; „Scumpului şi neuitatului amic şi naş“, familia Olar din Deva; Amicul Aurel Suciu ; „neuitatului M. V. Stănescu“ ; „Amicului mai bun“, Ştefan Antonovici şi familia ; „Principalului iubit“, Dr. Suciu; „Neuitatului meu tutore“, Romul T. Vostinariu. Urmează carul funebral, tras de 4 cai negri admirabili de frumoşi, urmat de jalnica familie şi miile de amici cu ochii scăldaţi în lacrimi. La mormânt încheia tristul act Dr. N. Oncu cu următorul discurs, rostit cu vocea înăduşită de plânsul ce luase putere asupra dînsului: „S’a frânt un stâlp şi întărirea adevărului ! „Şi cu el s’a stîns o rantâ a speranţei noastre! „Cu pietate ridicăm inimile la tronul sublim al virtuţii ! „Şi stăm sdrobiţi de soartea ce am îndurat, dar totuşi tari, căci simţim în noi prin lumina spiritului seu puterea de viaţă ce ne-a lăsat-o virtutea bărbătească. „Cu pietate am urcat această sfântă ţărînă, care va acoperi rămăşiţele sale mari şi caste, să vărs pe ele o lacrimă pentru marea iubirii sale, un cuvânt pentru o filosofie de viaţă ce ne-a lăsat de moştenire. „S’a sfîrşit. Nu un om, ci o operă, o viaţă cuprinsa în criteriile: Iubesce-’ţi pe Domnul D-jeul teu din toată inima şi pe deaproapele, pe neamul, pe sângele tău ca pe tine însuţi. „Veniţi limbi străine: veneraţi virtutea cetăţenească! „Veniţi amici, plângeţi partea cea mai bună desfăcută din voi! „Veniţi voi săraci împărtăşiţi de caritatea lui nemărginită, şi binecuvântaţi pe geniul vostru cel bun ! „Şi vină tu popor românesc, varsă o singură lacrimă pentru marea de lacrimi ce a vărsat-o El pentru tine şi răspunde-’i cu un singur cuvânt pentru glasul seu în veci cuvântător, sfinţeşte-’i ţărîna cu făgăduinţa sfântă, că vei trăi printr’însul şi într’însul! „Vină toată suflarea românească, primească ihoştenirea sa sfântă, iubirea lui D-reu şi a neamului seu. Şi sigileze această sfântă moştenire cu lacrima iubirii şi cu cuvântul sfânt, în veci pomenirea lui! * * * Mircea Vasiliu Stănescu coborîtor din o familie veche din România, s’a născut la 23 Februarie 1841 în Arad. Străbunul seu Stanu, comerciant în Bucuresci, în urma unor tulburări politice s’a refugiat cu familia şi averea sa pe la jumătatea secolului XVIII, în Ungaria, stabilindu-se în opidul Gyorok din promontorul Aradului unde el şi fiiul seu Petru Stanu au trăit şi murit ca neguţători. Petru Stanu a avut fiiu pe Atanasiu care după terminarea studiilor gimnasiale şi a cursului de filosofie a studiat teologia în seminarul din Carloviţ şi prin recomandaţiunea ce avea la patriarchul de acolo de la Francisc Bitta, mare proprietar în comitatul Aradului, tinărul cleric Atanasiu a intrat ca noviţ în mănăstirea Hopova; dar’ neavând înclinare pentru viaţa călugărească, el s’a dus la Késmárk ca să înveţe dreptul şi apoi căsătorindu-se, s’a hirotonit de preot, purtând numele familiar de Stanovici în loc de Stanu, după cum era pe atunci obiceiul de a slavisa numele românesci. Atanasiu Stanovici a murit ca preot în comuna Micalaca lângă Arad în anul 1873. Străbunii lui Mircea Vasiliu Stănescu cei după mumă, tot cam pe la jumătatea secolului XVIII, au venit din Transilvania, din ţinutul Devei, şi s’au aşezat în Aradul nou, (Schela). De aci şi familia s’a numit apoi Deva nu. Strămoşul lui M. V. Stănescu după mumă, Georgiu cu numele, fiind paroch în Arad, s’a numit de cătră autorităţile bisericei sârbesci G i o r g e v i cu, nume familiar, pe care ’l-a purtat de nevoe, pănă când ’l-a schimbat cu numele nobilitar Szombati de Rimaszombat. Mircea Vasiliu Stănescu, fiiul preotului Atanasiu Stanovici (Stănescu) ,şi-a făcut studiile gimnasiale în Arad. Perdând de timpuriu pe mamă-sa, îngrijirea pentru educaţiunea şi instrucţiunea lui a luat-o moşul seu Vasiliu Szombati, preot în Arad. Ca student M. V. Stănescu s’a distins prin talentul şi d’ligenţa sa, în oarele libere el cetia cărţi folositoare, serica, desemna şi cânta. Din banii, care ii primita pentru trebuinţele sale dela părinţi, a făcut economii, cumpărându-i şi cărţi, încât el deja ca student avea o bibliotecă de prost, 1000 volumuri. Dragostea pentru cultivarea limbei şi literaturei naţionale era atât de mare în sufletul lui M. V. Stănescu, încât ca student gimnasial în Arad a înfiinţat cu conşcolarii sei români societate de lectură, unde se deprindeau în declamaţiuni şi în cetirea lucrărilor proprii din ramul literaturei române, în anul 1859 a mers la universitatea din Viena ca să studieze dreptul. Decanul universităţii văzlând, că el are două nume (Stanovici şi Stănescu), ’l-a întrebat, că de ce naţionalitate este ? Şi declarând, că e Român, ’i-a recomandat ca să păstreze numai numele ce românesc. Şi de atunci toată familia poartă numele Stănescu. Terminând semestrul prim la universitate, a erupt răsboiul cu Italia. Atunci moşul seu ’l-a adus la Arad şil-a inscris la teologie, ascultând sciinţele teologice un an şi jumătate. Pe timpul acesta (1860) se începe era mişcărilor naţionale, şi Mircea V. Stănescu, june înflăcărat, îmbracă şi introduce frumosul şi pitorescul costum naţional. După sfîrşirea resboiului cu Italia, M. V. Stănescuşi-a continuat studiile juridice la universitatea din Pesta, unde în 1864 a făcut examenul de stat şi in 1866 censura de advocat. Apoi căsătorindu-se cu Elisa Machi- Verşiganu, fiica adoptivă a fostului protopop în Buteni Andreiu Machi, a deschis cancers. „Cum poţi tu atunci să-i înveţi pe alţii a trăi? — De unde poţi tu să stii ce este viaţa, sarcinile ei, mulţumirile ei, fericirea?!“ Iară cartea, în care am cetit acest dialog, e scrisă de un misionar Iesuit. Schopenhauer nu era nici misionar, nici Iesuit, dar’ n’avea nici el copii şi nevastă, n’avea pe nimenea, care să se bucure dimpreună cu el de mintea lui cea mare. Noi, care avem ori ţinem cel puţin să avem şi nevastă, şi rude, şi prieteni, noi, care trăim ca oameni între oameni, să lăsăm deci întreg şi neatins ceea ce credinţă este şi numai credinţă poate să fie şi să căutăm răspunsul numai între marginile putinţei noastre de înţelegere. (Va urma.) Fericire casnica. — Novelă. — De contele Teo Tolstoy. Traducere de Gil. (Urmare.) Capitlul al şeptelea. Călătoria noastră la Petersburg, un popas de opt oile la Moscva, visitele la rudeniile lui şi ale mele, întocmirea nouei noastre locuinţe, oraşul cel nou şi mutrele noue, — toate acestea trecură preste mine ca un vis. Toate acestea erau atât de variate, atât de noue, atât de vesele, toate se revărsau atât de cald şi senin în giurul meu, prin amorul lui, prin presenţa lui, încât pasiniea noastră viaţă de la ţeară îmi apăru ca ceva ce a trecut de mult şi neînsemnat. Spre marea mea mirare mă întimpinau cu toţii, în locul acelei sumeţii şi răceli de lume, la care mă aşteptasem, cu deplină bucurie şi afabilitate — nu numai rudeniile, dar’ şi persoane necunoscute, — astfel, că îmi era ca şi când s’ar fi gândit toţi numai la mine şi m’ar fi aşteptat numai pentru propria lor bucurie. Mai departe descoperii în cercurile Limesei, de asemenea spre surprinderea mea, chiar şi în cele mai alese, mulţi cunoscuţi de ai bărbatului meu, despre care nu-mi vorbise nicicând, şi îmi era adeseori curios şi neplăcut să aud ce păreri aspre îşi dădea el despre multe din aceste persoane, care îmi păreau mie atât de oneste; nu puteam înţelege de ce se poartă atât de rece faţă cu ele şi de ce pare a încungiura pe mulţi cunoscuţi, a căror societate, — după cum credeam eu, — putea numai să ne măgulească; eu ţineam, că cu cât cunoasce cineva mai mulţi oameni de treabă, cu atât este mai bine, — şi toţi erau doar’ oameni de treabă. „Ascultă cum avem să ne întocmim“, — îmijisese dînsul încă înainte de plecarea noastră dela ţeară. — „Aci sunt un Croes mic; dar’ acolo vom pute fi de toate, numai avuţi nu, şi de aceea nu putem să rămânem la Petersburg decât pănă la Pasci; societăţile, mari nu le vom cerceta, de altfel am ajunge în perplexităţi; şi eu n’aş voi nici pentru tine...“ „Pentru ce să cercetăm societăţi mari?“ — îi răspunsei. „Vom cerceta numai teatrele, rudeniile noastre, vom merge la operă, vom asculta o musică bună, şi încă înainte de Pasci vom fi oar’ acasă la ţeară“. Dar’ îndată ce am sosit la Petersburg, am şi uitat de bunele noastre intenţiuni; am fost atrasă momentan într’o lume atât de nouă, atât de fericită, atâta bucurie mă ţinea oarecum legată, atâta interes nou mă preocupa, încât dintr’odată, deşi inconsole, mă lăpădai de tot trecutul meu şi de toate proiectele mele bune. Toate acestea fură numai o copie slabă a realităţii, viaţa proprie nu se începuse încă; viaţa adevărată — acum era înaintea mea! „Şi oare ce are să-mi aducă?“ — socotii. Neliniştea, urîtul, care mă chinuiseră la țeară, dispărură deodată cu totul ca prin farmec. Amorul meu cătră Sergey deveni mai calm şi nicicând nu-mi venia acum idea, că el ar pute să mă iubească mai puţin ca înainte. Şi într’adevăr de amorul acesta al lui nu puteam să mă îndoesc, fiesce-care cuget al meu era înţeles îndată, fiesce-care sentiment împărtăşit de dînsul, fiesce-care poftă ’mi-o împlinia. Liniştea lui senină dispăru acum — ori mai bine, nu mă mai emoţiona aşa; afară de aceea simţiam, că afară de amorul lui vechiu, îl mai atrăgea şi altceva cătră mine. Adeseori îmi elicea după câte o visită ori după ce făceam câte o cunoscință nouă ori când eram acasă seara, când îmi împliniam, — tremurând de teamă, ca să nu comit vreun lucru nepotrivit, — datorințele mele de doamnă a casei. „Excelent, dragă, numai euragiu! — Bravo! Foarte bine!“ Asta mă umplea de o bucurie mare. în scurt după sosirea noastră îi scrise mamei sale o epistolă, şi când mă rugă să adaug şi eu câteva şire, n’a voit să mă lase să cetesc ce a scris; în urma acesteia, se înţelege, că am pretins să cetesc epistola şi am şi cetit-o. „N’ai mai cunoasce-o pe Maşa“, — scrisese el, — „nici eu însumi nu o mai cunosc. De unde ’şi-a luat acea siguranţă graţioasă, afabilitatea aceea, ba aerul acela de lume şi acea gingăşie? Şi ea împlinesce toate atât de simplu, atât de plăcut, atât de prietenesc“; toţi sânt încântaţi de ea şi, dacă ar fi cu putinţă, eu aş iubi-o şi mai mult ca pănă aci“. „Ah, aşa sunt dar’ eu!“ — cugetai. Şi asta mă atinse atât de plăcut şi mă îmbucură atât, încât îmi părea, că-l iubesc şi mai tare decât tai painte. Succesele mele la toţi cunoscuţii noştri îmi erau şi mie neaşteptate. Pretutindenea ’mi se spunea, că colo ’i-am plăcut foarte unchiului meu, car’ dincolo era o mătuşica încântată de mine; unul afirma că în tot Petersburgul nu-’mi aflu părechia; altul mă asigura, că numai dela mine depinde să deviu dama cea mai sărbătorită a societăţii. (Va urma.) I' hiBUNA Nr. 268 una advocaţială în locul seu natal, în Arad distrugându-se prin capacitatea şi talentul seu pe cariera advocaţială. în politică Mircea V. Stănescu a rămas totdeauna credincios programului naţional. în anul 1869 cercul Chişineuluil-a ales unanim deputat dietal. Şi la 1872 tot cercul acestal-a ales de nou cu aclamaţiune. A luat parte activă în viaţa constituţională-bisericească ca membru în toate corporaţiunile bisericesci, în congres, în sinoadele eparchiale, protopresbiterale şi parochiale, etc. A conlucrat cu zel la ridicarea aşezemintelor culturale naţionale de tot felul. Afară de activitatea ce a desvoltat-o ca advocat ,cu renume şi activitatea sa pe terenul social-bisericesc, el a lucrat mult şi pe terenul literar, în anul 1859 a publicat sub titlul „Muguri“ un almanach şi tot în acest an a publicat broşura „Buchet de sentimente“, colecţiune de poesii naţionale. în anul 1860 a publicat cu tiparul vedhi turiştilor în Viena o broşură, cuprindând poveşti poporale însoţite cu note explicateive. în anul 1861 a scos în Pesta în broşuri ilustrate o foaie politică, socială şi satirică, sub titlul „Tutti-frutti“, după care au urmat apoi altele, precum: „Strigoiul“, „Umoristul“ şi „Gura-Satului“. A mai publicat în companie cu Iulian Grozescu, revista beletristică „Speranţa“ şi în anul 1869 a edat cu spesele proprii poesiile acestui tinăr talentat, pe care i l-am perdut în floarea vieţei sale. M. V. Stănescu a scris şi o gramatică românească în limba germană, care s’a tipărit în Pesta, la anul 1873. A mai publicat la 1871 „Călindarul babelor“. A colaborat la mai multe Ziare naţionale, dând prin aceasta dovadă necontestabilă despre spiritul seu întreprinzător şi activitatea sa neobosită pe toate terenele vieţei naţionale româneşci. Din Bucovina, Jubileul metropolitului Dr. Silvestru Morariu. Cernăuţi, în Noemvrie 1888. Comitetul arangeator al jubileului de 70 de ani al metropolitului Dr. Silvestru Morariu a trimis pe la toată inteligenţa ţerii invitarea, spre a participa la sărbarea arangeată în 26 Noemvrie a. c. „Activitatea şi meritele acestui ilustru bărbat“, se zice in invitarea amintită, „marele seu devotament şi succesele sale pentru luminarea şi desvoltarea culturală a poporului pe toate terenele, stăruinţa sa neobosită pentru binele ţerei şi însemnătatea productelor sale literare ne obligă, pe noi diecesarii ortodoxi-orientali ai Bucovinei a scrmba cu iubire fiiască şi solemnitate această Zi însemnată şi a aduce î. P. S. Sale cu respectuoasă supunere omagiile noastre de mulţumire şi recunoscinţă. Splendoarea acestei serbări însemnate atîrnă de la numeroasa presenţă a diecesanilor. Adresăm aşadară un apel călduros şi frăţesc cătră toţi diecesanii dreptcredincioşi, care nutresc în sufletul şi în inima lor sentimente de mulţumire şi de venerare cătră acest rar bărbat, ca să binevoească a ilustra cu presenţa lor această serbare. “ Comitetul arangeator consistă din următorii domni: Ioan Bumbac, Ernst Ciechoschi, Hie Dimitrovici, bar. Eudoxie Hormuzachi, Leon Kirilovich, Dr. Ernst Mandiceachi, Eugeniu Meşeder, bar. Nicolau Musteaţă, Eusebie Popovici, Mihaiu Piteiu, Leon de Reiu, George de Tarnovietichi, Dr. Ironim Topala, Dr. Ioan cav. de Voleinschi, Isidor Vorobchievics şi Onesim Zurcan. Duminecă după ameazi era oraşul Cernăuţi plin de oaspeţi sosiţi de la ţeară, din creerii munţilor, din districtele Câmpulungului şi Putilei, din satele de lângă Nistru şi Ceremusin, al Sucevei şi Siretului. în oraş a sosit mai fiecare protopop cu doi preoţi şi apoi deputaţiunile ţerănesci conduse de parochii locali sau epitropii bisericei. Tot creştinul gr.-or. se îmbrăcă în vestminte sărbătoresci, spre a serba jubileul de 70 de ani al bătrânului seu metropolit. La 26 Noemvrie n. dimineaţa la 9 care se umplu biserica metropolitană cu credincioşi din oraşul Cernăuţi, din suburbiile lui, precum şi cu oaspeţi veniţi de la ţeară, cu diferite deputaţiuni. Biserica catedrală metropolitană este una din cele mai spaţioase şi mai mari biserici ale ţerei. Visitatorul de-abia întră în ea şi cu mare greutate putea pătrunde în interiorul ei. Biserica era îndesuită de lume. Se vedeau ţerani din diferitele părţi ale ţerei. Ţeranul român din munţii Bucovinei cu privirea sa independentă, voioasă şi inteligentă, ţeranii români de la câmpiile ţerei, din districtele Cernăuţilor, Siretului, Storojineţilor şi Rădăuţilor, cu privirea lor mai modestă, prefăcută şi mai umilă. Rutenii de preste Prut, cu umbletul lor particular lânced, dar’ cu fisionomii românesci, care nici nu visau, banici nu le trecea prin gând, că inteligenţa lor ruteană număroasă în numer de câţiva inşi din Cernăuţi a condamnat pe iubitorul român pentru faptele sale românesci şi care îşi gândia că şi el e de religia volosca. Se găsiau şi Ruteni inteligenţi drept pravoslavnici din Cernăuţi, îmbrăcaţi