Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)

1889-10-28 / nr. 247

Pag. 986 Situaţia parlamentară în România. ,, Voinţa Naţională“ scrie în numă­rul seu de ieri: „Se afirmă următoarele în pri­vinţa crizei ministeriale, la care a isbu­­tit ministerul conservatorilor după şepte luni de guvernare. Aseară, Luni, s-a ţinut un consiliu de miniştri sub pre­­şedinţa regelui. Dl L. Catargiu a cre- zut de cuviinţă să propună completa­rea ministerului, a cerut totodată rege­lui disolvarea camerei; în ceea­ ce pri­­vesce această din urmă cerere, regele ar fi răspuns, că amână decisiunea sa; în ceea­ ce privesce completarea cabi­netului a invitat pe dl Catargiu să propună pe noii titulari. Preşedintele consiliului a pus atunci înainte candi­daturile la minister ale dlor Mârzescu şi Pache. Domnii L­aho­vari şi Manu au agreat, după prealabila discuţie, pe dl Mârzescu, dar’ au respins pe domnul Pache. în urma acestora s’a decis a se amâna pănă la 1 Noemvrie ori­ce soluţiune a crisei, rămânend ca pănă atunci să se mai cugete la ce e de făcut“. între numeroasele versiuni ce cir­culă în actuala crisă ministerială este după „Democraţia“ şi aceasta: dl Vernescu ar fi stăruind să dee afară din cabinet pe domnii Manu şi Laho­­vari, pentru a forma un aşa numit minister omogen (!?) împreună cu dl Lascar Catargiu. După ideile politice ale dlui Vernescu, cabinetul compus din clienţii personali ai sei şi ai dlui Catargiu ar pută guverna multă vreme această ţeară. Discursul lui Daniil Irányi. Extragem din motivarea șefului par­tidului Kossuth-ist asupra propunerii sale de a pune pe ministrul de honvezi sub acasă următoarele: Motivul propunerii sale, a­cj­s Irányi, este violarea Art. de lege XLI, 1868. După această lege steagurile honvetjilor poartă, pre­lângă numele Maiestăţii Sale, emblema şi co­lorile Ungariei. Contrar acestei legi a dispus ministrul de honvecji în regulamentul de ser­viciu, ca pe spitalurile de câmp şi pe cartie­rele comandelor mai înalte să se pună stea­guri negre-galbine. Ministrul a aus, că n’a violat legea şi s’a provocat la patru argumente. Întâiu­la­n­ ul care dispune, că emble­mele, semnele de distincţiune, echiparea şi re­gulamentele­ de exerciţiu şi serviciu ale hon­vezilor au să fie egale cu ale armatei de li­nie. Ear’ fiind în armata de linie introduse steagurile negre-galbine ca signale pe locuin­ţele comandelor, aşa trebue să fie şi la honvezi. Aceasta este o comentare falsă a legii. Afară de aceea sunt o mulţime de deosebiri între regulamentul de serviciu al honvezilor şi între acela al armatei de linie. Astfel jură­mântul în armata de linie se face numai pen­tru „împăratul-Rege“, car’ la honvedi şi pentru legile ţerii etc. Prin urmare regula­mentele nu consună. Contingentul cel mai mare îl dau En­glezii. Nu poartă însă haine caricte ca în foile humoristice, dar’ mânca la carne sângeroasă şi fiecare porţie le este prea mică. Englezele tinere sânt frumoase, dar’ cele bătrâne foarte urîte, vescodesc prea curând. între hainele decorate şi bisare sunt oare­cum plăcute costumele lor simple fără încreţituri şi părul desfăcut. Italienele nu sânt aşa de frumoase ca în legende, de statură sânt mijlocii şi molete. Femeile ruse sânt înalte cu trăsuri marcate. Spaniolii sânt inimicii periatului şi ai cravatelor. Americanii cu tenitul lor bărnace încă sânt bine representaţi, şi deşi ei sânt minele de dollare pentru Parisieni, ei sânt în continuu obiecte de glume şi rîs înaintea Francezilor. Dar’ elementul francez e mai mic în so­cietatea asta cosmopolită, dar’ Parisienele se pot observa momentan dintre celelalte prin irisu­rile lor simple, isteţimea şi gustul special în îmbrăcăminte. Parisul ’şi-a perdut caracterul adevărat, a devenit metropolea străinilor. A treia di­n mică societate, toţi cu voia bună şi bine dispuşi, am plecat spre Ver­sailles. Dar, ce învălmăşală de oameni, ce sgo­­mot la gară, de unde tot la 5 minute pleacă un tren de plăcere în diferitele locuri de ex­­cursiune. Când am sosit noi, plecase deja un tren chiar înaintea noastră. Având de a mai aştepta, ne-am delectat uitându-ne la ondularea publicului, care tot mereu îşi schimba înfăţişarea. Corpul profesoral al învăţământului su­perior din capitala regatului vine prin glasul meu să arete mai întâiu de toate, cât de fe­riciţi ne simţim toţi, că Maiestatea Voastră a binevoit să onoreze cu Augusta Sa presenţa prima serbare aniversară a universităţii noastre. Universitatea din Bucuresci, înfiinţată prin legea constitutivă din anul 1864, împli­­nesce acum al 25-lea an din existenţa sa. Acest period de un pătrar de secol îl consti­­tue un prim stadiu de vîrstnicie, pe care noi­­l-am socotit vrednic de a fi serbat, pentru­ ca mai ales să fie un prognostic şi un indemn la viitoarea desvoltare şi înflorire a înaltului institut naţional, în numele căruia ca rector îmi este dată onoarea de a lua azi cuvântul. Deşi este scurtă pănă acum vieaţa legală a universităţii din Bucuresci, totuşi trebue să recunoascem, că ei nu-şi lipsesc rădăcini temei­nice, afundate în trecutul istoriei noastre. Nu e timpul acum şi nici pretind a desgropa acele rădăcini şi a ni­ le presenta cu deamă­­nuntul în cuvântarea mea. Destul ne va fi numai să ne aducem aminte, că încă cu trei şi patru sute de ani mai nainte în Ţeara­ Românească un Neagoe Basarab, ucenicul pa­­triarchului Nifon, a pregătit însuşi educaţiunea morală, politică şi scientificâ a moştenitorului său la tronul românesc; că sub domniile lu­minate ale lui Mateiu Basarab, Şerban Can­­tacuzino şi Constantin Brâncoveanu au fost dintre Români oameni cu o înaltă cultură, dobândită de ei chiar în patria lor, unde ei au şi răspândit o, astfel au fost Udrişte Nă­sturel, Eustratie logofătul, fraţii Greceni, Con­stantin Cantacuzino şi alţii. Asemenea trebue să recunoascem, că cu o deosebire cronologică de câţiva secoli s’a Frumoase sunt şi tablourile: „Napoleon la mormântul lui Frideric-cel-mare“, de Ca­mus; „Napoleon rănit la Regensburg“, de Gautherot; „Bătălia de la Magenta“, de Rigo; „Bătălia de la Solferino“, de Yvon. „Galerie de Glaces“ e feerică, cu oglindi mari ca păreţii, decorată cu o pompă ne­mai­pomenită; armonia colorilor, a plafonului zu­grăvit, e minunată. Uitându te din ferestrile cele mari arcuite, ai un aspect fermecător asu­pra parcului şi împregiurimii. Sala aceasta e de 73 m. de lungă, 10 50 m. de largă şi 13 m. de înaltă. în 21 de ta­blouri şi 6 imitaţiuni de reliefuri sânt aici glo­rificate faptele lui Ludovic al XIV-lea, coman­date şi supraveghiate la efectuire de el însuşi, în sala aceasta s’a proclamat împărat al Germaniei în a. 1871 regele Wilhelm al Prusiei. De aici am intrat în apartamentele lui Ludovic al XV-lea, unde însă numai nişte oroloage şi păreţi frumoşi sunt de vădut. Odaia de dormit a lui Ludovic al XIV-lea e încă în acea stare, cum a rămas de el. Pa­tul, în care a murit regele, e foarte bogat de­corat cu catifea bordo şi broderie de aur. Frumoase sunt şi apartamentele reginelor Maria Teresia de Austria, Maria Lescsynca şi Maria Antoinetta cu busturile şi fotografiile lor. „Salle du sacre du Napoleon“ conţine numai tablouri de cap de operă ale artei fran­ceze mai nouă, între celelalte sânt remarca­bile: „Napoleon împărţind vulturi armelor“ şi „Napoleon se unge de împărat şi încoronează pe Iosefina, soţia sa“. Ambele tablouri de pic­torul David. E foarte frumoasă statua din mijlocul salei, representând pe Napoleon în momentul seu din urmă. Splendidă e și sala de bătălii, având în Maghiarisări de nume. „Budapesti Köz­löny” publică următoarele schimbări de numea Mauriciu Schwarz în „Kos“ și Teresi: Kohn în „Otvösu.* Viitoarea Impéráteasá-Regină a noa­stră, în Casa domnitoare se vorbea de cu toată seriositatea despre logodna ArchiduceluiFrancisc Ferdinand de Este, presumptivul clironom al Austro-Ungariei, cu Archiducesa Maria Do­­rotea, fiica Archiducelui Iosif. Această scrie, — care se die® a fi pornită din cercurile cele mai apropiate de Curte, — o aflăm în mai multe ziare maghiare, care îşi exprimă de­lungime 120 m. şi în lărgime 13 m. Sala aceasta s’a decorat sub regele Ludovic Filip cu 33 de tablouri şi 80­ busturi de ale gene­ralilor căduţi pe câmpul de onoare. Ne mai având timp mult de a petrece aici, am ieşit din şalele pompoase, unde şi respirarea ne stătea de emoţiune, vădând cu atâta pompă celebrat gloriosul trecut al Fran­cezilor. Coborînd pe treptele de marmoră în parcul renumit, arangiat în stil baroc în com­pletă armonie cu palatul grandios, al cărui front imposant de 415 m. lung, de aici se vede mai bine, ne-a impresionat adânc frum­seţa frapantă a poziţiei sale. Sunt admira­bile fântânile artificioase, încadrate de arbori cultivaţi şi grijiţi, între arbori şi tufe multele statue înegrite de timpul ce a trecut preste ele, ici colo vase şi hermene împrăşciate, ri­dica frumseţa vechiului parc. Era chiar Dumineca precisă, când fân­tânile arterice se deschideau. Aşa am văzut şi aspectul acesta feeric. Jocul minunat al apelor clocotinde, cu pacea măreaţă a parcu­lui secular, e o frumseţă dătătoare de visuri. Adâncită în meditaţiuni, îmi părea că aud din murmurul apelor istoria nefericitei regine Maria Antoinetta, care pe locurile aceste mi­nunate a trăit în abundanţă luxurioasă, dar’ la urmă plăti scump, cu vieaţa ei, domnia stră­lucită. Dela palat mergând tot prin parc o distanţă de 15 minute, sosirăm la Trianon­ul mare, un edificiu simplu pe din afară, dar­ cu conţinut bogat în obiecte antice rămase de regii şi reginele Franciei. Frumoase sânt mo­bilele în stilul baroc; mesele de marmoră în diferite colori, câte una de 2 m, în diametru, făcute dintr’o bucată ; vasele de malachit Deficitul oraşului Braşov în anul viitor va fi de 37.604 fl. 60 cr. Venitele ora­şului sunt preliminate cu 462.257 fl. 29 cr., car’ spesele cu 499.861 fl. 89 cr. Deficitul se va acoperi printr’un arunc comunal de 20%. * Stipendii din fundaţiunea „ Andronic“. Consistorul archidiecesan din Sibiiu a escris concurs pentru conferirea stipendiilor şi aju­toarelor din fundaţiunea „Andronic“ pe anul 1890. Terminul de insinuare e 31 Decemvrie 1889 st. v e c­h i­u. La acest concurs pot lua parte: I. învăţăcei de orice meserie. II. S o d a l­i, care s’au eliberat în de­cursul anului 1889 şi III. so dali, care pe­trecând cel puţin 6 ani consecutivi la meseria lor, au dat dovedi despre dexteritatea şi hăr­nicia lor pentru a se pute face măiestri. Toţi care voesc a concura la stipendii şi ajutoare au să producă în general: 1. Carte de botez. 2. Atestat comunal despre averea proprie şi a părinţilor. 3. Atestat familiar dela parochul locului despre familia părinţilor concurentului, şi fiind şi acesta căsătorit, şi despre familia dînsului, în atestat având să se cuprindă şi arătarea, că în familie câţi copii sânt mino­­reni, câţi frecventează şcoala şi câţi se mai află la vre­o meserie. Afară de referinţele aceste generale au se mai arete în special: 1. înveţăceii: a) că au împlinit anul al 12 lea al etăţii; b) că au cercetat cu succes bun cel pu­ţin şcoala poporală; c) că au încheiat contract cu măiestrul şi că contractul s’a înregistrat în condica autorităţii industriale (protopretor ori magistratul), — având a-­l alătura la con­verde şi brun, donate lui Napoleon I. de Ţarul Rusiei Alexandru I., consoalele aurite, căminele de marmoră, mai departe sânt ad­mirabile chiliile de dormit cu paturile pom­poase al lui Ludovic XV. şi Napoleon I. Acest castel a fost edificat de Ludovic XIV. pentru Madame de Maintenon. De aici trecând pre lângă museul de tră­suri de gală, — dintre care cea de încoronare a lui Carol X. a costat un milion de franci, — am ajuns înaintea Trianon­ului mic, locu­inţa de predilecţiune a reginei Maria Antoi­netta. Acest castel a fost pentru contesa Du­­barry edificat de regele Ludovic XV. De la început dacă a fost destinat pentru desfătarea reginelor, care se aflau bine aici în simplici­tatea ascunsă în codru, departe de sgomoto­­sul Versailles. întrând în vestibul, ne surprinde o lampă de pe plafon, împodobită cu petic de diamant. Urcând treptele sântem în chiliile locuite de Maria Antoinetta, care sunt în acela stadiu, precum le-a părăsit ea. De atunci nu le-a fo­losit nime ,­ni guvernele franceze au avut grije ca nimic să nu se ruineze. Toate mobilele aşa de bine ’şi-au conservat colorile, că­’ţi vine a nu crede, că o sută de ani au trecut preste ele, în chilia de ei se vede încă fortepianul şi ţinătorul de note al reginei, pe un cămin de marmoră rosa bustul ei, care ’i-a fost sfărî­­mat poporul înverşunat în mai multe bucăţi, dar’ mai tânjiu ’l-a alcătuit eară aşa de bine, încât numai trăsurile negre de pe el trădează vandalismul revoluţionarilor, în dormitor patul ei înalt (Himmelbet), cu perinde de mătasă grea, în coloarea crâm, cu flori rosu brodate; aici e portretul neferi­citului ei fiiu în mărime naturală, un ideal de copil. Ministrul a dis, ca steagul acesta este numai un signal, însă pretutindenea cartie­rele comandanţilor sunt însemnate cu steagul armatei şi ar vedea ministrul ce s’ar întâmpla, dacă ar voi să introducă în armata de linie steagul unguresc în locul celui negru-galbin, ceea­ ce ar fi indiferent, dacă ar fi vorba nu­mai de un signal. Dl ministru a ces mai departe, că este de dorit, mai ales în timp de răsboiu, ca toate cartierele comandelor să fie însemnate cu un signal. Aşa s’ar pute cere mai departe, ca şi steagurile celelalte şi limba oficială să fie una şi aceeaşi. Ministrul a­­jis mai departe, că negru­­galbin sânt­ colorile Suveranului, ceea­ ce nu este adevărat, căci colorile Casei domnitoare sânt roşu-alb. Negru-galbin sânt colorile imperiului austriac şi asemenea şi emblema cu pajura duplă. Aceste s’au statorit prin patentul îm­păratului Francisc dela 11 Aug. 1804 şi prin ordinaţiunea cancelariei aulice dela 20 Dec. 1806. împăratul Francisc prin aceste a fă­cut întreagă monarchia un imperiu ereditar sub numele „Austria“. Ear’ prelângă colorile di­nastiei s’a stabilit şi o emblemă a dinastiei, adecă o columnă traversată argintie în câmpul roşu, care astâzi se folosesce ca emblema ar­­chiducatului Austria. Este deci o deosebire între colorile di­nastiei şi acele ale imperiului austriac. Dar, şi când negru-galbin ar fi colorile dinastiei, folosirea lor în Ungaria este ilegală. Legea honvedilor prescrie colorile ţerii. Naţiunea ungurească stimează pe Regele încoronat şi ca om şi ca Monarch şi este gata să-’şi verse sângele, când Monarchul sau ceealaltă parte a Monarchiei este ameninţată. Dar’ nici-odată nu-’şi va jertfi drepturile şi independenţa, care se exprimă în emblema şi colorile ţerii. Dl ministru, care­­şi-a făcut crescerea in Austria, nu ştie ce este tricolorul. Tricolorul cu em­blema ţerii sunt emblema independenţei, el vestesce gloria şi mărirea străbună a trecutu­lui de o miie de ani şi este garanţa unui vi­itor mai bun. „Sub steagul tricolor a cucerit Árpád patria, sub el s’au luptat înaintaşii noştri pen­tru existenţa ţerii şi de aceea fiecare Maghiar se uită cu fală la el şi este gata să-­l apere cu preţul sângelui. „Ceea­ ce este crucea pentru creştin, este tricolorul pentru patriotul maghiar. Ce este însă steagul negru-galbin ? După mărturia is­toriei este simbolul tendenţelor vieneze pentru contopirea Ungariei cu Austria. Sub steagul acesta ni­ s’a răpit independenţa şi ni­ s’a suprimat libertatea cuvântului şi a desvoltării culturale şi materiale. Sub steagul acesta au fost decapi­taţi Petru Zrinyi şi Cristof Frangepan, sub steagul acesta ,şi-a chinuit Caraffa jertfele pănă la moarte, contra lui a trebuit să lupte Bocs­­kay, Bethlen, Tököli şi Rákóczi şi contra lui au ieşit şi honvedii noştri în câmpul de bă­taie acum patru decenii. Avem deci motive să iubim acest steag , însă respingem insinuarea, că antipatia noastră contra steagului negru­­galbin ar fi emanată din lipsă de respect con­tra Regelui încoronat“. Prin aceste vorbitorul crede, că a do­vedit, că ministrul a călcat legea. Aceasta de­vine de gravitate şi mai mare, după­ ce mi­nistrul a modificat regulamentul de mai na­­inte, în care se­­jicea simplu, că locuinţele co­m­­­ine am ocupat locuri în stagiul tre­nului, de unde aveam un aspect minunat pe marea de case a Parisului şi regiunea lui fru­moasă cu sate atât de cultivate, care prevăd oraşul şi cu intremânt. După un drum de o oară am sosit în Versailles, fosta reşedinţă a re­gilor Franciei. îndată după ieşirea din gară ne-a sur­prins plăcut oraşul cel frumos cu pieţele şi stradele sale largi, care îi dau un aspect des­fătător. Castelul cel pompos edificat de Ludovic al XIV-lea a costat o sumă enormă, urcându-se spesele clădirii preste un miliard de franci. Trecând prin „Place d’Armes“ am sosit în curtea „Cour d’honneur“ a castelului, întrând aici prin poarta de roşteiu, am stat uimiţi de frumseţa imposantă a palatului în formă de potcoavă, cu două etagiuri, pe frontispiciu cu inscripţiunea: „A toutes Ies gloires de la France“. Mergând mai departe şi uitându-ne îm­­pregiurul lui în curtea cea frumoasă, incun­­giurată cu statue colosale de ale bărbaţilor re­numiţi francezi, am sosit înaintea capelei, care se deosebesce printr’o architectura graţioasă. Decoraţia interioară a capelei e un cap de operă în stil francez. De aici ne-am urcat în galeriile grandioase de tablouri istorice, începând de la „Premiere Galerie de l’Histoire de France“, care conţine tablouri de la Carol-cel-mare pănă în timpul lui Ludovic al XVI-lea. în „Galerie de Constantine“ sânt admi­rabile tablourile de bătălii ale lui Horace Ver­net, între care cel mai mare e care înfăţi­şară prinderea lui Smalach al Abdel-Ka­­der-ului de principele Aumale. Acest tablou e de 5 m. de înalt şi 2039 m. de lung. TRIBUNA m­andanţilor sânt a se însemna cu steaguri. Pănă în timpul mai nou s’au şi folosit spre acest scop numai steaguri unguresci şi dlui ministru Fejérváry ’i-a fost reservată gloria tristă de a schimba această stare de lucruri în mod arbitrar. Mai departe vorbitorul ar­tă cum s’a născut armata comună, respective armata au­striacă, pentru­ că la 1715 dieta a întrelasat a pretinde, ca partea ungară a armatei perma­nente să fie organisată în spirit unguresc. Aceasta trebue să fie spre învățătură. Acuma se folosesce steagul negru-galbin numai la spitalurile şi comandele honvedilor, dar, dacă naţiunea nu protestează, se va răpi honvedilor şi steagul de paradă şi limba ma­ghiară de serviciu şi comandă. Se roagă ca propunerea să fie primită, fiindcă e vorba de o violare premeditată şi tendenţioasă a legii. „D-voastre, domnilor, aveţi să decideţi asupra propunerii. Băgaţi de seamă, ca din considerare pentru un om să nu violaţi respectul datorit legilor, pentru­ ca să nu sguduiţi încrederea naţiunii în legi şi urmaşii d-voastre să­ nu aibă cuvinte de a deplânge hotărîrea d-voastră, precum deplân­gem noi multe fapte de ale înaintaşilor noştri“. Aniversarea a 25-a a universităţii din Bucuresci. Discursul dlui Al. Orescu. Sire! Alteţă Regală! Onorată adunare! întâmplat la noi un fapt analog cu acela, care a răspândit în toată Europa occidentală acel gust, acea desvoltare a literelor şi a sciinţe­­lor, care s’a numit renascerea. Pe atunci, adecă la căderea Constantinopolei sub jugul aspru al Mohamedanilor, Grecii învăţaţi au strămutat sciinţa, cărţile şi şcoalele lor mai ales în Italia. Dar’ când însă trebuinţele di­plomatice ale Porţii făcură să se îmblândească oare­cum sălbătăcia musulmană. Grecii prin­seră din nou suflet în imperiul otoman, şi atunci când scaunul domnesc al României a ajuns, a fi încredinţat unor voevodi greci mai luminaţi, precum Mavrocordaţii, Ghiculescu­, Ipsilant, Alexandru Moruz şi I. Caragea, şcoa­lele din Fanar trimiseră pănă pe malurile Du­nării, în capitala Munteniei, dascăli străini cu cunoscinţă de înaltă carte, care întemeiară aci, precum au dus istoricii acelor timpuri, o nouă Atenă. Astfel avem scrie despre hriso­vul lui Grigore Ghica-Voevod din anul 1749, care înfiinţa în Bucuresci prelângă şcoala slovenească şi o şcoală elinească de învăţă­turi filosofice; astfel stim, că Constantin Ma­­vrocordat la anul 1761 a aşedat acea şcoală domnească în mănăstirea Sfântului Sava, aci chiar, pe locul unde se înalţă astăzi palatul universităţii ; stim încă despre Alexandru Vodă Ipsilant, că la anul 1785 el a trimis pe dascălul Manusi Iliad din Macedonia, ca să aducă din Italia şi Germania instrumente scientifice pentru şcoala din Bucuresci. în fine,­­ spre a nu Vă osteni cu prea multe reamintiri, — voiu face menţiune numai des­pre hrisoavele, prin care la 1814 şi 1816 loan Caragea-Voevod reorganisa şcoala dom­nească, înzestrându-o cu profesori greci, care predau literele, umanităţile, filosofia şi limbile străine. în decursul acestor timpuri s’au vădut strălucind în şcoala elinească din Bucuresci profesori renumiţi ca Lambru, Comită, Var­­dalah, Neofit Duca şi alţii. (Va urma.) CRONICA. Archiducele Albrecht, precum se scrie din Madrid, a plecat alaltăieri să cerceteze Andalusia. El a visitat oraşele Sevilla, Gra­nada, Malaga, Valencia şi Barcelona, apoi a călătorit preste Marseille, Genua şi Milan la Arco.# Numiri. Ministerul r. u. de culte şi in­strucţiune publică a numit de învăţător defi­nitiv la şcoala de fete civilă din Sibiiu pe Alexandru Sebestyén; acelaşi minister a numit la şcoala de stat civilă de fete din Aiud pe Eleonora Grail Krismanitsné. * Comisar ministerial la examenele pro­fesorale din higiena e numit și pentru anul viitor scolastic profesorul de la universitatea din Cluj Dr. Ludovic Felméry. * K­uța, ca soirea să fie adevărată, deoare­ce Ar­­chiducesa Maria Dorotea e crescută unguresce și e aproape o Maghiară neaoșe, care va ave totdeauna tragere de inimă cătră Ungaria. * întregirea protopopiatului Sibiiului. Se scie, că în archidiecesa gr.-orientală ro­mână sânt mai multe protopopiate vacante, pentru a căror întregire se insistă de un timp încoace. Nu știm, dacă consistorul din Sibiiu a luat ori nu vre-o hotărîre în privința între­girii tuturor protopopiatelor vacante; aflăm însă, că pentru întregirea protopopiatului Si­biiului, devenind vacant prin demisionarea protopopului Simeon Popescu, s’au luat deja măsurile de lipsă şi s’au dispus şi alegerile suplinitoare pentru sinodul protopopesc elec­toral. Aceste vor ave loc în întreg proto­­presbiteratul poimâne, Duminecă, în 29 Noem­­vrie st. v. * Baronul Desideriu Banffy, comitele­­suprem al comitatelor Bistriţa-Nâsăud şi Sol­­noc Dobâca, e distins din partea Monarchului cu crucea mică a ordului „Sfântului Ştefan“ pentru „serviciile lui folositoare şi reforma­toare“ desvoltate în calitatea lui de comisar regesc pentru supraveghierea fondurilor cen­trale şcolastice şi a fondurilor de stipendii din ţinutul Năsăudului.* Comisiunea pentru supraveghierea datoriei pendente a statului, în şedinţa ei de la 5 Noemvrie, a aflat, că suma hârtiilor de stat, care au circulat cu finea lui Octom­­vrie, a fost următoarea: în bancnote de 1 fl. au circulat 77.385.554 fl., în bancnote de câte 5 fl. 128,792.375 fl., în bancnote de câte 50 fl. 144,891.550 fl., laolaltă 351,069.479 fl. Eare valoarea biletelor hipotecare a salinelor face 60,929.340 fl., prin urmare datoria pen­­dentă a statului e de 411,998.8819 fl. # % * Nr. 247 Hymen. Domnul Aurel Suciu, ad­vocat în Arad, îşi va sărba la 11 i. c. în bi­serica gr.-cat. din Sibiiu cununia cu domni­şoara Alexan­drina baronesă Pop­p, fiica doamnei Elena baronesă Popp, văduvă după regretatul Basiliu baron Popp, fost cons. intim al Maiestăţii Sale, cavaler al ordinului coroana de fer cl. II, și fost președinte de senat la Curia reg. din Budapesta.

Next