Tribuna, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 250-274)

1889-11-25 / nr. 270

Pag. 1078 mă lăuda. Cred, că am corăspuns aşteptărilor puse în mine de onorata casă, dacă voiu fi presentat toate aceste proiecte şi voiu fi obţinut cu ele aprobarea onoratei case. în sfîrşit trec la punctul principal al vorbirii mele de astăzi, la cestiunea reformei administraţiunii. Că administraţiunea statului nostru trebue reformată, despre aceasta numai o părere există în țeară. Cred, că onorata casă îmi va da dreptate, când 4 °) că reforma mai ântâiu acolo trebue începută, unde este mai slabă și unde nici nu se poate vorbi de administrație, dacă nu este cum trebue să fie, anume în comune. Punctul meu de mânecare în cestiunea reformei administraţiunii, — şi îmi ţin de datorinţă a accentua, că aceasta nu este numai părerea mea, ci se înţelege, părerea întregului guvern, — este, că trebue se introducem administraţienea de stat. Sub administraţiune de stat nu înţeleg că trebue nimicită autonomia comitatelor, oraşelor şi comunelor. Cea mai grea parte a cestiunii este să aflăm calea cea adevărată. N. Bartha: Nici că se poate afla. Ministrul contele Teleki: Eu sperez, că vom afla-o, că va fi posibil a pune pe funcţionarii administrativi numiţi de stat sub controla municipiilor şi a comunelor şi că ei pentru toate faptele lor vor pute fi traşi la răspundere. Repet, că sperez a afla calea cea adevărată. Cred, că nu este timpul să discutăm astăzi asupra lucrului. Va veni în curând vremea, în care voiu avèa onorul de a presenta casei un proiect în această privinţă şi onorata casă va fi în posiţie de a judeca, dacă am aflat calea cea adevărată. Numai una voesc se mai observ, anume, că la tot caşul mă voiu îngriji, ca aceste elaborate, parte începute, parte aproape de a fi începute, să fie date publicităţii, când vor fi gata de publicitate. întreg guvernul este în această privinţă de părerea, ca aceste elaborate să fie discutate în anchete, pentru ca astfel să ajungă în publicitate şi să se poată pronunţa şi presa asupra lor. Bar. Ivor Kaas: Un sistem nou. Ministrul conte Teleki: Mă bucur, că în această privinţă ni se întâlnesc părerile. Pe scurt, vom face tot posibilul, ca publicul să cunoască aceste lucrări şi să aibă o pasiune de a se pronunţa asupra lor............. Alegerile municipale în comitatul Satmarului. Despre această temă publică foaia săptămânală din Baia-mare „Griffinul“ următorul articol vrednic de a fi cetit în cele mai lergi cercuri românesci. Baia-mare, 3 Decemvrie 1889, un pretor şi un subpretor, şi şi aceia în un cerc pretorial, unde odinioară, — când încă susta Chiorul, — cu puţină excepţiune, — toţi oficialii dela administraţia comitatensă erau Români. Aceştia representează în administraţie nu numai pe Chioreni, ci pe toţi Românii din comitatul Satmarului, căci alţii nu avem, dacă nu cumva — vom număra între oficiali şi pe cei doi-trei scriitoraşi, de care poate ea se află la câte o diregătorie aplicaţi usque ad beneplacitum. în centru nu avem numai un singur scriitor, eară ceialalţi nu numai că nu sânt Români, dar’ nici nu pricep limba românească, şi astfel nici nu sunt în stare de a se înţelege cu poporul. Dar’ că asta trebue să fie o stare neplăcută atât pentru amploiaţi, cât mai vîrtos şi pentru popor, ba pentru cest din urmă în multe caşuri chiar dăunos, ori şi ce om cu judecată serioasă trebue să o recunoască. Tot astfel de giurstări se află şi pe la pretoriale, căci deşi în trei cercuri, şi anume: în cercul Seinilor, Ardealului şi cel al Băiimari, Românii sânt în majoritate absolută, totuşi în nici unul dintre cercurile numite nu se află nici baremi un subpretor român, ba nici a vorbi românesce nu scie nici unul dintre pretori, de cumva nu voim a numi vorbă românească acea amestecătură barbară, de care se folosesc unii dintre amploiaţi în comunicaţiunea lor oficioasă cu poporul de jos, pe care nici o înţeleg amploiaţii, nici poporul. Devisa noilor guvernanţi ai ţerii este o administraţiune bună şi dreaptă. Toate popoarele din patrie salută cu bucurie această devisă şi toate deopotrivă ar dori să o vadă aceea şi realisata, însă după a noastră părere, o administraţiune bună şi dreaptă nici nu se poate chibzui acolo, unde amploiatul nu înţelege pe popor şi poporul nu ştie ce îi face diregătorul seu, căci explicaţiunile ce se fac prin tălmaci nu pot să formeze o basă solidă a înţelegerii împrumutate ce trebue să existe între diregători şi popor, din cauză că se poate întâmpla, ca tălmaciul să nu voească a spune adevărul sau să nu stie a-l spune cum trebue, neavând nici el cunoscinţa destulă a unei limbi. Urmează deci ca o consecenţă naturală şi nedisputabilă, „că dacă intenţionăm serios o administraţiune bună şi dreaptă, atunci trebue să se aleagă atari diregători, care să înţeleagă şi să scie limba poporului. Asta însă numai aşa se poate, daca vor fi aleşi şi atari bărbaţi, care sânt de o limbă cu poporul. In specie vorbind despre alegerile din comitatul Satmarului, Românii din acest comitat au tot dreptul de a pretinde, ca, — barem în acele cercuri, unde dînşii sânt în majoritate, — să fie aleşi şi diregători români, aceasta cu atât mai vîrtos o pot cere, căci între inteligenţii români din acest comitat se află destui indivizi în toată privinţa calificaţi, pentru de a pute fi aplicaţi în ori-ce oficiu public, şi presupunem atâta simţ de dreptate, ecuitate şi realitate în cercurile conducătoare ale comitatului, că nu vor lua în nume de rău aceasta prea justă şi prea naturală dorinţă a Românilor şi la timpul seu vor reflecta şi la concurenţii români. Aceasta cu atât mai vîrtos suntem îndemnaţi a o spera, căci, — precum suntem informaţi, — partida vicecomitelui, care se află în majoritate, numai cu privire la persoana vicecomitelui a păşit în solidaritate, nu însă şi cu privire la pretori, subpretori şi ceialalţi diregători comitatensi. Astfel după a Se perde ca vifor, cu tunet urlând. Bar’ Cetină D’albă de-aproape văzănd, Duşmanul, ia picuri de apă din glaje Şi-’l svîrle şi spune cuvinte de vraje. Atunci din pământuri un lac răsăria Cât lumea, ca mărgini avea La marginea lumii. Şi Laur sosesce Pe ţărm, dar’ acuma el nu mai gândesce La ’ncungiur, el sare sălbatec de tot în undele albastre şi trece cu ’noi Trei nopţi şi trei zile. Şi iese Şi pleacă Pe drum şi se duce, cât stă să-’şi întreacă Gândirile minţii, se duce turbat, Oa vede din mână fugarul scăpat. Mai tare, mai tare s’apropie dînsul; Şi-i Cetină palid, car’ Salba cu plânsul Ascunde a ei faţă sub recile mâni. Şi calul se duce cât n’are ’n plumâni Răsuflet, de spaimă el fulgeră ’n fugă Şi cată-i s’opresce pe graniţi la Rugă. „Scăpat-ai, cal-sdravăn, din mâna mea car’ !“ Vorbesce-atunci Laur şi-ameninţ’amar, „Scăpat ai acuma, dar’ ţine-o tu minte, „Că Laur e tare! Cu-un pas mai 'nainte, „C'un singur pas numai de-aş fi plecat eu, „Tu nu vedeai ţeara lui Ruga! Dar’ vreu „Să scii tu, că barda-’mi ea sigur te ţine: „De n’ai perit astăzi, peri-vei tu mâne! „Noroc tu avut-ai, c’ai fost cu voinic, „Cu Cetina-D’albă ! Nu-’mi pasă nimic „De perderea Salbei ! Nu, nu, pentru-o Salbă „’Mi-oiu trage eu seama cu Cetină-D’albă !...“ Şi tremură, geme, să clătină Laur, De-albastr’ia manie el geme ca taur; noastră părere, — dacă bărbaţi de influenţă ai Românilor, nu singuratici, — ci toţi laolaltă s’ar întrepune la locurile competente, nu aflăm de imposibil, ca se poată reeşi la alegeri şi câţiva Români, barem în acele cercuri, unde dînşii sânt în majoritate. Una însă în tot caşul se recere, ca se nu lucreze, — ca pană acuma, — fiecare numai pentru interesele sale proprii, ci înţelegându-se laolaltă previe, despre persoanele, pe care voesc să le recomanda, şi dacă,—în interesul comun,—s’ar cere dela unul sau altul să aibă tărie sufletească şi abnegaţiune a sprijini pe aceia, pe carei-ar designa majoritatea. Ni-am ţinut de datorinţă, în cualitate de jurnalişti, a le spune aceste cu atât mai vîrtos, căci după opiniunea generală, aceste au să fie ultimele alegeri municipale, şi oficialii, care de astădată vor ajunge în diregătorie, cu timp o bunăseamă vor fi şi denumiţi. Deci datorinţa noastră este, ca să ne folosim de toate mijloacele legale, ca să ajungă şi oameni de ai noştri în oficii, pentru asta nimeni nu ne poate acuza cu tendenţe vrăşmaşe, căci şi alţii lucră în interesul lor. Ave va succes instiinţa noastră, nu se poate spune înainte, acea însă se poate spune, că dacă vom sta cu mânile puse laolaltă, atunci nici că ne-or observa, că şi noi existăm, apoi atunci n’are să se plângă nici unul, căci a trecut timpul ca să sboare porumbul fript în gura oamenilor. Prin aceste pe scurt ni-am spus părerea noastră și finim cu 4*cara latină : Dixi et salvavi animam meam. Toată jurnalistica din patrie se ocupă deosebit cu alegerile municipale ce se vor întâmpla după toată verosimilitatea încă în luna curentă. Nu va fi deci superfluu, ca să ne ocupăm şi noi puţintel cu acest eveniment, de care se interesează întreaga opiniune publică din ţară. Fiind însă foaia noastră de caracter mai mult local, ne vom ocupa deosebit cu relaţiunile şi respective viitoarele alegeri municipale din comitatul nostru. Poporaţiunea acestui comitat face cam la 300.000, dintre aceştia sunt Români aproape la 130.000. Va săibă mai mult decât a treia parte a locuitorilor. Aceşti 130 mii Români au de present din sinul lor numai doi oficiali administrativi. Şi’n lături, el cată vr’un modru să poată Sări preste stâncă; apoi mai dă roată Spre marginea petrii, dar’ tot e 'n zadar. Şi geme şi ferbe, să svîrcole-amar Şi bate pământul cu neagra lui coadă Şi-’n urmă skipucă de peatră s’o roadă. — El roade, mari sfărîmuri din gura lui cad. Cum sfredelul trece prin lemnul de brad, Aşa trece Laur şi macină peatra Treifire de-a lungul; şi-’n ziua de-a patra, Când cerul sfinţesce, din stâncă ieşia. Ear’ Cetină-D’albă ca vântul mergea Pe drumul cu soare, el nu mai gândesce La Laur-bălaur; cu dragosti privesce La Salba şi-’i spune cuvinte de-amor Şi rîde, rîd ambii, şi-’n rîsetul lor Se duce cal-sdravăn trei zile de-a rîndul, Ca norul, ca dorul, mai iute ca gândul. Ci-’n ziua de-a patra, când dealuri se scald în radii de seară, pornesce-un vânt cald Şi bate din preajma lui soare-răsare. „Ce vânturi mai suflă!“ Vorbesce ’n mirare Voinicul şi-adie fugarul. „Vânt rău !“ Şoptesce cal sdravăn, „că-i Laurul tău !“ Şi-abia gata vorba, dând goană cărării, Când Laur departe ’n albastrele zării Dă clocot şi-aleargă pe drumul umplut De spaimă. Şi-’n clipă trei câmpi a trecut, Trei şesuri, trei dealuri cu triplă mânie Şi vine ca norul de grea vijelie. Grăbesce cal-sdravăn cum n’a mai grăbit Decând e pe lume; dar’ Laur cumplit Grăbesce de trei ori mai mult şi mai tare, Cât mânca pământul şi ’n oarba-alergare Legea de recrutare pe anul 1890. Comisiunea pentru cestiuni militare a desbătut în şedinţa ei de alaltăieri legea de recrutare pe 1890. După ce referentul comisiunii Aurel M iinich a cetit proiectul de lege, care e o completare a dispoziţiunilor articolului d? Pe oaspeţi şi, Doamne, era veselie Cum alta pe lume nu poate să fie ! Ci când era jocul mai lung şi mai lat Se face tăcere. . . pe cereri a stat Cântarea, sub arcuri întinsele strune Nu vreau să mai lase glas dulce. . . Minune! Pe-un pom mai dealaturi sburând s’a oprit O pasăre toată cu trup aurit Şi-aşa de frumoasă, cât sta să te-orbească, Căci n’avea făptura să fie lumească ! Şi pasărea ’ncepe se caute. Oh, nu-i, Nu-i modru de-a spune degeaba vă spui, Ce cântec măiestru răsuna din ciocul Nesdravenei pasări; cuprins era locul De farmec şi-uimire, chiar soarele sta, Cuprins de mirare. Precum asculta, Tot omul simţesee, că nu stiu ce-’l strînge. — Şi plânge craiu-Codru şi Fulger-craiu plânge, Ear’ Salba se ’neacâ de jale plângând. Dar’ CetiCă singur e vesel, rîsend Spre pasăre dînsul aţiţa săgeata. „Oh, ce vrei?“ îi strigă cu patimă fata, „Dar’ ce vrei?“ repetă toţi sfetnicii ’n cor Şi scaldă ’n uimire privirile lor. Ficiorul lui Fulger nimic nu răspunde, Ci pune săgeata la ochi. — „Da de unde ! „Nebun eşti, copile?“ strig cei mai bătrâni Din oaspeţi, car’ Fulger îi dă preste mâni, De-’i cade săgeata. Precât se silia S’asvîrle, nu poate, că 'n ciuda pe carii Îi stau împotrivă toţi oaspeţii ţerii, Dar’ mai ales Salba se roagă plângând, Să lase, să lase ce-’şi puse de gând, — Şi geme şi plânge şi tremură fata Ear’ Cetină d’albă stă gata, e gata O bancă industrială ungară. „Budapester Korrespondenz“ scrie, că ministrul nostru de finance Wekerle va aşterne dietei în curând două proiecte de lege, unul asupra modificării şi înoirii legii asupra favorurilor de stat ce se acordă industrialilor şi al doilea privitor la înfiinţarea unei bănci industriale ungare. Numai după crearea acestor două legi va urma constituirea societăţii pe acţii pentru înfiinţarea băncii indusriale.* Maghiarii în Sibiiu. „Kolozsvár“ se plânge, că Sibiiul e încă tot oraş săsesc, când va fi maghiarisat cu totul? Societatea maghiară din Sibiiu e puţină, ea s’a împuţinat şi mai mult prin reducerea direcţiunii financiare. Dar’ este un mijloc de a se întări poziţia Maghiarilor din Sibiiu, anume — publicul maghiar să ceară, ca directorul poliţiei sibiiene se nu mai fie de acum înainte Sasiel Maghiar, ales unul cu musteţe lungi şi cum se cade neaoş. Atunci în trei 4 de Sibiiul ar fi maghiarisat gata, şi frumos ar mai fi, Doamne ! Pagubă, că nu-i ce nu-i, de ce filosofia Ţiganului. Reuniunea femeilor pentru ajutorarea şcoalei evang. de fete din Sibiiu va arangia, ca în toţi anii, un bal în carnevalul acesta, anume în 8 Februarie 1890. La dorinţa expresă a publicului, acest bal va avea loc anul acesta în sala cea mare a hotelului „împăratul Romanilor“, comitetul arangiator Să cruţe pe Laur, dar’ iute-’i veni Cuvântul sihastrei în minte: ţînti, Săgeata se duce dea-dreptul în pieptul Nesdravenei paseri, ea cade d’adreptul Sub pom şi, o Doamne! se schimbă pe loc în Laur-bălaur, dă flăcări de foc Şi ţîne tare şi bate din limbă, Acum bucuria de oaspeţi se schimbă în spaimă şi tremur, căci Laur s’a 'ntins Şi şepte hotare sub el a cuprins : „îţi pasă, măi Laur, ori nu pentru-o Salbă? „Căci seama ’ţi ai tras-o cu Cetină-D’alba !“ Ear’ Laur mugesce, cu moartea luptând: „Ni-am tras o, vecine, dar’ fie-’ţi în gând, „Că Laur mai are trei fraţi, da, mai are „Şi nime nu scapă de-a lor răsbunare!“ Şi geme, se ’ntinde, din răni dela breu Mult sângeră sânge, se strînge părîu. „Mai ai!“ îi răspunde voinicul „sciu bine, „Dar am eu răspunsuri cum am pentru tine! „Căci dacă eşti meşter, nu crede, că nu’s „Alţi meşteri! Vrăjita sihastră ’mi-a spus „Tot chipul de vraje! ’Mi-a spus-o bătrâna, „în ce mod se poate pe voi să pun mâna!“ Au fost apoi vremuri, cum nu s’au mai dat Şinde cu soare şi ne mai curmat Tot hori pe tot locul, tot hori în tot satul. Şi-o lume de-a lungul şi-o lume de-a latul, Crescea ’n veselie şi d’albe cântări: Venit-au la nuntă o sută de ţeri, Căci fost-a o nuntă cum n’are părechie Nici lumea cea nouă, nici lumea cea vechie ! TRIBUNA O voce română despre cestiunea naţionalităţilor în Austro-Uungaria. Cetim în „Românul“ din Bucuresci următorul articol, pe care îl reproducem deocamdată numai pentru informaţiune: O depeşă foarte semnificativă a fost adresată din Viena presei engleze şi presei franceze. Această depeşă spune, că: „în cercurile oficiale austriace se constată cu mâphnire, că pretutindeni în sesiunile dietelor provinciale, care s’au sfîrşit, aspiraţiunile separative ale partidelor naţionale au crescut foarte. Oamenii politici sunt foarte preocupaţi de urmările acestei mişcări“. Bărbaţii de stat ai Austriei, sfătuitorii Coroanei habsburgice se deşteaptă târziu. Sunt ani la mijloc, de când această mişcare îşi continuă lucrarea sa. De ar fi să deschidem colecţiunea „Românului“, s’ar vede dupând cu hibrida şi fatala combinaţiune a dlui de Beust, că şi aci în România s’au găsit de atunci chiar oameni, care au văzut unde şi până unde va merge simţământul de naţionalitate în acel şubred „ Viribus Unitis“ al Austro-Ungariei. De atunci sânt 23 de ani. Cestiunile în secolul nostru şi mai cu seamă acum la sfîrşitul secolului nostru merg repede. Altădată ţineau câte un secol şi câte 50 de ani. Dar atunci era altădată. Oamenii de stat ai Austriei cred şi astăzi, că o idee străbate în lume cu aceeaşi greutate ca şi altădată. Cu dualismul dlui de Beust, cu jertfirea unor naţionalităţi numeroase, unor factori însemnaţi în ecuaţiunea lui „ Viribus Unitis“ se credea, că viitorul este asigurat cel puţin pentru un secol. Sânt numai 23 de ani. Ear’ Cetină rîde şi strigă voios: „Ni-om trage noi seama. Să fii sănătos!“ * * * Prin ţeara lui Ruga trec repede mirii. Trec iute p’otarul bătrânei ce dă Cuvinte de vraje şi farmec iubirii . Bătrâna vorbesce, când Cetină stă: „Scăpat ai, voinice, scăpat de perire ! „Scrut-am eu, cum că eşti harnic şi ’n fire „Să mergi la balaur. Dar’ drumul e greu „Şi ’ncâtva de tine temutu-m’am eu „Să nu faci cum alţii făceau mai ’nainte, „Căci nu-’mi ascultară nici două cuvinte „Şi ’n urm’apoi Laur pe toţi ’i-a sdrobit!“ Şi atunci sfânta Vineri p’ascuns a şoptit Lui Cetină ceva, cu-aşa ’ncetişorul, Să n’audă Salba, ci numai ficiorul. Şi plecă de-aicea. Trei vie, nopţi trei S’au dus ei ca ventul şi dusu-s’au ei Ca dorul, ajuns-au în luna de-a patra Pe-otarul lui Fulger, ajuns-au la vatra Părinţilor. Doamne, ce bine-a părut Lui Fulger, când dînsul în curte-a văzut Pe Cetină-D’alba. . . . Şi-au mers cu grăbire Doi oameni la Codru să-i facă de scrie, (îă Salba trăesce, — să-’i ducă de veşti, Se iese ’naintea copilei crăiesci ! Şi ’ndată ce-aude mâchnitul părinte, Le iese cu pompă şi-alaiu înainte; Şi sfetnici ieşit-au cu mare popor, Cu steagul de nuntă pe umerii lor. O lume de oameni din ţeri alergat-a Să vadă pe fiiul lui Fulger, pe fata Lui Codru s’o vadă. Şi hori au întins, Trei sute de mese deabiami-au cuprins Lumea a mers înainte cu paşi de urieş. Croaţii, Slavonii, Boemii cu Moravii, Românii şi Rutenii văd astăzi lucrurile cum dl de Beust şi diplomaţii de până mai alaltăieri credeau, că le vor vedèa numai preste un secol. Ce orbire ! De perdere de timp şi de forţe, pe care monarchia le va regreta cu jale. Acum se deşteaptă. Repetăm : se nu fie prea târziu. Cel puţin dacă această deşteptare nu li-ar fi fatală; cel puţin dacă lumina ce li-a deschis ochii le va permite să vadă însemnătatea curentului şi deci, în loc de a căuta să-’l împedece, să se silească numai a-’l regula şi pondera. Altmintrelea urarea ce li s’ar putea face cu bună dreptate ar fi aceea, de a nu se fi sculat niciodată şi de a fi lăsat lucrurile să meargă cum merg. Au dreptate, au adâncă dreptate oamenii politici ai Austro-Ungariei să se arete îngrijaţi de aspiraţiunile separatistice ale partidelor naţionale. Se poate, ca în timpul lordului Kalmerston Turcia să fi fost cu drept cuvânt numită bolnavul Europei. Sânt azi un fel de doctorii la Pesta şi chiar la Cluj, care muncesc de zor şi se străduesc din răsputeri, ca numele ce se da odinioară Turciei să treacă preste Laita şi, în loc de a-’l mai căuta la Cornul-de-Aur, să-’l găsesci pe bolnav la Ball-Platz în bătrâna cetate a Habsburgilor. Au dreptate oamenii de stat ai Austro-Ungariei să fie îngrijaţi, au neîntrecută dreptate. CRONICA. De la Curte. Se scrie din Viena, că Maiestatea Sa Împărăteasa-Regină a sosit în capitala imperiului. Astfel de present Curtea întreagă petrece în Viena. * Principesa de Coroană văduva Stefánia, care avea de gând să vină din Laxenburg la Viena, ca să salute pe Maiestatea Sa împărăteasa-Regină la sosire, n’a putut să plece din Laxenburg din causa viscolului și omenilor de zăpadă. Principesa Stefánia în timpul din urmă ,şi-a arangiat un atelier de pictură şi se ocupă în continuu cu desemnul şi coloratul. * loan Orth: „Hamburgische Korrespondenz“ anunţă, că fostul Archiduce loan va pleca din Hamburg via Bremen în Olanda şi în urmă în Anglia. Pănă acum nu e deloc lucru sigur, dacă Ioan Orth se va dedica carierei marine.* Numiri. Ministrul reg. ung. de justiţie a numit pe medicul cerc. Dr. Iuliu Pálffy de medic la tribunalul reg. şi la prinsoarea din Bistriţă. Ministrul reg. ung. de culte şi instrucţiune publică a întărit definitiv în postul ei de pănă acum pe învăţătoarea Eugenia Olescher de la şcoala elementară de stat din Braşov.* Transferări. Ministrul reg. ing. de justiţie a transferat pe subprocurorul Dr. Vincenţiu Hegyessy dela procuratura reg. din Elisabetopol în aceeaşi calitate la procuratura reg. din Braşov, pe conducătorul adj. de cărţi funduare Oscar Deptner de la tribunalul reg. din Panciova în aceeaşi calitate la judecătoria cerc. din Sân-Micleuşul-mare. * * Nr. 270 lege VI din 1889, Coloman Tiu Iy a declarat, că el nu poate vota nici un contingent de recruţi pentru armata comună, votează însă orice contingent pentru armata de convezi. Majoritatea comisiunii a primit proiectul de lege, pe care Aurel Manich îl va refera şi casei deputaţilor. * Alegerile de restauraţiune în municipiul Clujului s’au amânat pănă pe 19. o. * O şedinţă extraordinară a representanţei comitatense a Sibiiului se va ţine în 7 Decemvrie a. c. La ordinea 4nei vor fi 56 de puncte, dintre care mai interesante sânt: Exmisul ministrului r. u. de interne despre aprobarea planului de instrucţie al economiei de model a comitatului şi pentru crearea unui statut general comitatens despre ţinerea şi darea de tâni. Exmisul ministrului de comerciu despre concesiunea dată contelui Andreiu Bethlen, lui Gustav Thalmann, contelui Iuliu Schweinitz, Dr. Carol Wolff, Dr. Aurel Brote, Iosif Konnerth, Alexandru Hartig şi Martin Schuster pentru lucrările prealabile ale drumului ferat vicinal Tălmaci—Turnuroşu. Nota comitatului Borsod pentru sprijinirea unei petiţiuni în causa transpunerii afacerilor de paşapoarte de vite perceptoratelor de dare. Nota comitatului Szabolcs pentru sprijinirea unei petiţiuni în causa autonomiei comitatelor şi alegerea funcţionarilor comitatenşi. Rugarea oraşului Sebeş pentru mărirea accisei orăşenesci pentru spirituase. Conclusul oraşului Sebeş despre împreunarea oficiului de silvicultor orăşenesc cu cel cercual. Condlusul oraşului Sibiiu despre sistemizarea din nou a posturilor funcţionarilor orăşenesci şi despre statolirea lefilor acelora şi recursul lui Samoilă Berger şi cons. Nr. 21912. Nota comitatului Jász—Nagykun—Szolnok pentru sprijinirea unei petiţiuni în cauza creării fondurilor de pensiuni pentru oficialii comitatensi din dările erariale. Preliminarul oraşului Sibiiu pro 1890. Statutul oraşului Sibiiu despre cualificaţiunea funcţionarilor orăşenesci. Condusul comunei Răşinari despre abscrierea unor pretensiuni active ale alodiului, în urmă preliminarele rectificate ale mai multor comune, ratociniile alodiale ale câtorva comune etc. * Lungoarea în Budapesta, în spitalele din Budapesta zac de lungoare 277 de oameni. Lungoarea a isbucnit în mod epidemie și cașurile de moarte sânt câte 3—4 pe zi.