Tribuna, decembrie 1889 (Anul 6, nr. 275-297)
1889-12-01 / nr. 275
Pag. 1098 Consilierii Maiestății Sale ruse, stăpâniți de un gând deşert, au creczut că-i fac patriei și Coroanei un bun serviciu, dacă prin o politică „parte energică“, „parte vicleană“ înăbuşesc manifestarea „nemulțumirii legiitime“ şi produc împregiurul Tronuluimpresiunea, că sânt împăcate naţionalităţile şi că numai câţiva oameni lipsiţi de orişice importanţă, nisce „existenţe catilinare", agitatorii mult huiduiţi exprimă o nemulţumire, care în adevăr nu există. De aceea e atât de mare serviciul, pe care generalul Traian Doda ni-’l-a făcut nouă Românilor, ’i-’l-a făcut ţerii, ’i-’l-a făcut Monarchului seu, când ’şi-a ridicat glasul alăturea cu „agitatorii“, a înfruntat mănia guvernului şi ni-a strigat să fim bărbaţi. Şi dacă este adevărat, că fruntaşii ţerii ar fi inclină spre idea unei resolvări serioase a conflictelor, care prin procedere „energică“ şi „vicleană“ nu pot să fie înlăturate, meritul e mai presus de toate al generalului Traian Doda, care a făcut să se scie pretutindenea, că „legitima nemulţumire“ există şi că nu sânt împăcaţi Românii. Chiar admiţând însă, că înclinaţiunea aceasta există, dându-ne seamă despre cele ce se petrec, nu putem depărta de la noi temerea, că nu o împăcare sinceră şi durabilă, ci un simulacru de împăcare e ceea ce se pregătesce, în aceasta consistă greutatea zilelor, de care sântem, precum se vede, din ce în ce mai aproape. Nu e lucru de tot greu a face, ca câţiva oameni, pe care împregiurărilei-au scos la iveală, să tacă ori să spună ceea ce nu este adevărat, pentru ca lumea să creadă din nou, că Românii sânt acum în adevăr împăcaţi cu posiţiunea ce li se va fi creând în statul ungar. Căci ori şicât de tari ar fi oamenii, sânt multe şi puternice şi mijloacele spre a-i îndupleca. Iubirea de dreptate şi spiritul în adevăr patriotic, care transpiră din coloaneleziarului „Magyar Állam", întăresc în noi speranţa, că tot vom ajunge noi Românii şi Maghiarii să ne apropiem unii de alţii. Timpul acestei apropieri poate să fie depărtat încă, dar el se anunţă prin o mulţime de semne. Ori şicât de depărtat ar fi, noi îl salutăm cu o sinceră bucurie. Văitend însă spiritul ce transpiră din coloanele altor s Ţare maghiare şi zăpăceala, în care se află parlamentul din Budapesta, ne temem, că nu va avă nici unul din oamenii de stat ai Ungariei destulă autoritate, ca să săvîrşească faptele, de care e vorba în „Magyar Állam11 şi care ele singure pot să fee tăişul armelor, cu care se luptă „agitatorii“. în loc de o resolvare serioasă se va încerca deci sub presiunea situaţiunii generale un simulacru de înţelegere şi se va pune la grea încercare bărbăţia fieştecăruia dintre noi. Vom veda atunci, cine are în el şi hotărîrea, şi mai ales bunul cumpăt, ca să împace interesele ţerii cu ale Almanzor. Eu văd dorinţa ta nebuna se mori! Nu, nu-’i credeţi, el nu me uresce, el e sătul de 4'lele sale misere, ar voi să se desfacă de noi, dar’ trebue dus cu forţa la năi, aceasta o reclamă nimicirea celor 7 coline, de unde se împrăşcie idololatria prin mii de isvoare, nouele lupte, timpul potrivit pentru bravură pretind îmbrățişarea Sultanului. Eufemiu. Se me despart eu de aceste ținuturi, unde deși Ludovica e moarta, dar’ ea e tot ce mai ador? Mergeți Inderet, infamilor. Eată . . . apucați turbanul dejositor, care m’a făcut asemenea lui Mohamed; ca și dânsul nu am fost decât un impastor cutezător, de nu cumva faptele mele au fost mai scelerate ca ale lui; căci el a înălțat ginţile sale la domnirea lumii, precând eu am distrus pe ale mele. Saraceni. Se peară ! Al m a n z o r. Aşteptați. ’I-am jurat credință pe vieață. Eufemiu. Pot să vă desleg de jurămintele voastre impii. (Cu accent solemn). Dacă am avut cândva ceva drept asupra voastră, acum abcfic de el în favorul lui Almanzor. Zisa mea trebue să ve fie lege. El să ve fie noul Sultan, conducătorul vostru! Un Saracen (strigă și ceealalți îl acompaniază). Almanzor e Sultanul! Almanzor. Nu . . . Eufemiu, în deşert voesci să te aperi. Nimic n’a aprins ambiţiunea mea decât fia REVISTA POLITICA. Sibiiu, 30 Noemvrie st. v. Din parlamentul maghiar. Casa deputaţilor a ţinut alaltăieri o şedinţă slab cercetată, în care s’au resolvat o mulţime de obiecte. înainte de toate s’au absolvat paragrafele restante din legea pentru scutul marcelor. După aceea s’au acceptat cu majoritate de voturi proiectele de lege privitoare la căile ferate Dévabánya—Szaghalom —Kut şi Somogyszobb—Barcs. A urmat apoi o sumetenie de petiţiuni, între care mai multe pentru recunoascerea dreptului de cetăţean al lui Ludovic Kossuth. în sfîrşit a răspuns ministrulpreşedinte la două interpelaţiuni vechi, la aceea, pe care a făcut-o deputatul Isacovici în privinţa convocării congresului bisericesc sârbesc, şi la interpelaţiunea deputatului Polónyi în afacerea acordării de distincţiuni. în privinţa convocării congresului sârbesc, domnul Coloman Tisza a zis, ca guvernul a aşteptat provocarea preşedintelui consistorului metropolitan, care numai în ciilele aceste a urmat, ba după cât scie el, representaţiunea încă nici nu a ajuns la guvern. El poate însă asigura pe interpelant, că guvernul nu are intenţia, de a amâna convocarea congresului. Interpelantul şi casa au luat spre sciinţă răspunsul ministrului-preşedinte. Interpelaţiunea deputatului Polónyi a produs o discuţiune mai lungă, care, de sine se înţelege, s-a terminat cu luarea spre sciinţă a răspunsului domnului Tisza. Din incidentul feriilor parlamentare ale Crăciunului, „Egyetértés“, organul partidului independent, se ocupă cu situaţia parlamentară şi scrie între altele următoarele lucruri: „Nici în estan nu avem un budget gata, guvernul conduce afacerile din nou pe basa indemnisării şi noi nu ne-am putut elibera de sub efectul stricăcios al provisoriului. Am comite înse o nedreptate, dacă pentru această neglijenţă am acusa oar’ guvernul. Ministrul de finance deja în primelefile ale sesiunii de toamnă a presentat budgetul şi bilanţul anului trecut; comisiunea financiară a lucrat într’un tempo accelerat şi ’şi-a presentat raportul într’un timp, când între împregiurări normale legea budgetară putea să fie creată înainte de începerea anului financiar. Dacă aceasta totuşi nu s’a întâmplat, casa însăşi e de vină. în decursul desbaterii budgetare s’au rostit discursuri momentuoase, între care au fost multe, care au contribuit în mare măsură la lămurirea situaţiei politice, dar’ acest scop se putea ajunge şi într’un timp mai scurt, dacă oposiția nu ar purta cu sine însăși o luptă de a lui Hamlet pentru felul campaniei ce ar avea să întreprindă. Dacă în primele stadii ale discuțiunii s’ar fi resolvat această cestiune de tactică, țeara ar avea o lege de budget gata, ar fi cruțată de provisoriu. . . Legislatorii vor pute pe timpul feriilor să vină în atingere cu alegătorii lor. Să se orienteze acum și să-și întrebe cările dragostii mele nemăsurate ; întreagă lumea aș fi percurs-o, dacă ar fi fost Ludovica la marginile ei, o vai, aici o perd; aici me și părăsesce toată speranţa, toată puterea, toată setea de mărire şi sânge omenesc. Destinul meu e hotărît! Nimic nu ajută, că tu, presimţind intenţiunea, îmi reţii braţul cu compătimire . . . (Almanzor îi ia spada). Chiar şi daca îmi tai arma, ce-’ţi ajută? Am propusul film să mor. Almanzor. Dară! Eufemiu. Vezi, că măria alor tăi e ațâțatâ înfricoșat. Atunci de ce se me duci la năi? Voiu sei se-’i provoc astfel, ca în fața lor vătămându-le religiunea se me ucidă fără să asculte de tine. Almanzor (cătră ostașii sei) Aiurează în deșert, să nu-’l asculte nimeni. Eufemiu. Eu nu aiurez, reneg religiunea lui Mohamed şi cultul ei abominabil. Un Saracen. Aţi auit? Ce vorbe sacrilege ! Toți Saracenii. Să se ucidă! Almanzor. Hola! Saracenii (și mai sgomotos). Să se ucidă ! Almanzor (învîrtind cu curagiu spada în contra ostașilor îi departă). Certăreților, se părăsim pe nefericitul! (Cătră Saraceni). Veniţi cu mine la noi, eu îl voiu străpunge în numele profetului, urmaţi-mă ! (Cătră Eufemiu). Preste puţin voiu fi lângă tine, numai se depart mulţimea furioasă, neamului, fără ca să fie ademenit de ale sale proprii. Ar fi o nenorocire pentru noi toţi, dacă aşa ar înţelege oamenii de stat ai Ungariei împăcarea. (Pleacă cu ostaşii). Scena 111. Eufemiu singur. Ce om generos! Mai nainte eu dominam preste acei bravi. Un minut a clătinat puterea semizeului devastator, care cutează să măsure cu privirea tronurile cele mai înalte ! Un vis a fost mărirea mea, acum fiecare poate să me cernească, să-’mi «Zică iertare. Lui Eufemiu să-’i fie vre-un vețuitor egal? Voiu afla ocasiunea, ca să nu mai trăesc. Spada mea! Ce? Sânt laș? Ah, se cere încă în luptă o moarte curată. Musulmanii din nou se plece stindardele dinaintea mea! (apucă o faclă ce arde jos şi vrea să plece, dar’ se opresce îmărmurit). Ce vedenie! El, Teodor! regele meu ! Ai cunoscut bine nedumerita mea poftă de a domni, căreia nici o lege nu ’i-a putut pune stavilă; sfântă era dorința ta, dar’ a fost târijiu de a opri cu moartea mea nimicirea cetăţii tale, a patriei, precum şi a mea. Moartea unui brav ar fi mântuit de nefericire un popor întreg. Cât mă îngrozesc de mine! Nu, nu mai pot nutri speranţa de mărire. Aici voiu avea un sfârşit miserabil, ca un om de rând, aici . . . singur . . . neîngropat şi poate ucis în mod infam de cătră cetăţenii superstiţioşi, pe stradele mute ale cetăţii arse ... şi pulberea mea blăstămată va fi împrăşciată în vânt. . . Ce cuget? Nu cutez ... să pronunţ . . . numele Ludovicei? De ce îmi tulbur mintea cu griji curioase, dacă plâng pe Ludovica şi numai pe ea? Dar’ . . . (Vede pe Teodor și repășesce înspăimântat). Nu mă înșel ? Bătrânul mort se ridică într’un cot! . . . Me Scena V. Almanzor și cei de mai sus. Almanzor (strigând din fundul scenei) Sărmanul amic! Am potolit măria Musulmanilor aprinși. Unde ești ? Maiestatea Sa Monarchal a conces Archiducelui Albrecht primirea și purtarea marei cruci a ordinului militar spaniol „San Fernando“.* Numire. Direcțiunea financiară din Sibiiu a numit pe oficialul clasa a V-a Francisc Papp de la perceptoratul reg. din Sebeșul-săsesc de oficial clasa a IV-a la perceptoratul reg. din Sibiiu.» Venitele căilor ferate reg. ung de stat. Dela 1 Ianuarie pănă la 31 August a. c. venitele totale ale căilor ferate reg. ung. de stat (afară de calea ferată Budapesta—Cinci Biserici) au fost de 26.565.855 fh, contra 25.774.579 fi. în anul premergător, prin urmare o urcare de 790.878 f1. Spesele au fost în acel timp de 14.541.855 fi., contra Eufemiu. Vină. . . Almanzor (alergând la el). Ce văd ? Eufemiu. îmi adun ultima răsuflare. Almanzor. Ce nefericire! Cine a cutezat? Tu însuți. . . Eufemiu. M’a bătut D-Zeu, dar’ nu-’l înjura. Almanzor. Și aceasta ? Eufemiu. Lasă-o. Vezi starea ei înspăimântătoare. Ai milă de ea, te rog, nu, nu-’i crede vorbelor ei, care le rostesce în accesul de durere. Tu plângi ? O, amic credincios ! Dă-’mi ultima probă de amiciţie. Almanzor. ’Ţi-o dau. Eufemiu. Scutesce pe această delirantă în cutare locuinţă de creştini, ca să se reîntoarcă în singurătatea claustrului. . . O, Ludovică . . . , tu poate cu lacrimile tale de penitenţă îmi vei deschide cerul. Jură-mi, Almanzor, că rugarea ce o fac în oara morţii nu va fi zadarnică. . . Almanzor, îţi jur, Eufemie! O cerule! El moare. Ludovica. . . Ludovica (ce sta nemişcată, acum tresare). Eu sânt, carel-am ucis. Almanzor. Ah, să nu o asculţi; presemnul nefericitului erou se împlinesce de tot. Deci armele saracene se vor trage departe de acest pământ de rău augur. Tradusă de loan Bocaniciu. TRIBUNA pe aceştia, că află o bucurie în scenele turbulente şi pătimaşe ori că doresc, ca depositarii încrederii lor să-şi consacreze puterea lor misiunilor serioase şi salutare pentru naţiune“. Limbagiul foii oposiţionale ni se pare cam straniu şi aproape neînţeles după cele ce au scris ea şi celelalte colege ale ei spre a îmbărbăta opoziţia parlamentară şi cea de pe strade la scenele turbulente ce s-au petrecut în Ungaria în timpul din urmă. Proiectul de răspuns la mesagiul tronului din România, în şedinţa senatului român de la 10. c. dl Creţulescu, preşedintele comisiunii redacţionale, a presentat proiectul de răspuns la mesagiul de tron. Proiectul cuprinde asigurarea, că senatul, pătruns de necesitatea înlăturării agitaţiunilor şi a crişelor pentru ţeară, îşi va îndrepta întreaga lui activitate spre a examina proiectele de lege anunţate, spre a îmbunătăţi administraţia şi spre a contribui pe această cale la progresele ţerii. Manifestaţiunile de iubire şi omagiu faţă cu regele şi moştenitorul tronului corespund adevăratelor sentimente ale ţeriii, care se simte fericită, că dorinţele ei demult exprimate au fost realizate. Asigurarea în privinţa bunelor relaţiuni cu statele externe şi în privinţa succeselor opintirilor pentru menţinerea păcii sânt potrivite a promova desvoltarea ţerii. Senatul a înţeles cu mulţumire, că în curând are să se construeze un pod preste Dunăre, şi el se va ocupa cu proiectele despre inamovibilitatea judecătorilor şi cu poziţia clerului de mir etc. Amnestia pentru Creta. Fermanul împărătesc, care a apărut acum în privinţa amnestiei pentru Creta, conţine următoarele disposiţiuni esenţiale: Durata funcţiunilor guvernorului general de aci înainte e nemărginită. Numărul deputaţilor adunării naţionale se reduce la 57 membri, adecă la 35 creştini şi 22 mohamedani. Alegătorii se întrunesc în locurile principale ale cantoanelor. Grendarmeria, care pănă acum consistă din indigeni, se va recruta din locuitorii celoralalte provincii ale imperiului, dar’ indigenii nu vor fi excluşi dela serviciu. Dijma se va socoti după venitele de dijmă din cei şese ani dinurmă şi se va repartiţia asupra locuitorilor din sate. Ce a facut Tisza? (Urmare şi fine.) Ajungerea celor două scopuri naţionale maghiare se pare a se întemeia pe presupuneri, care desconsideră faptele positive şi trec preste propriile puteri şi astfel recurg la mijloace greşite. Cine voeşte să contopească pe celelalte naţionalităţi din ţeară şi să cultive Orientul învecinat, n’ar trebui să predice niciodatâ evangelia despre refugiul în imperiul romantic al geniului naţional. Căci ceea ce poate oferi „cultura naţională“ popoarelor de altă limbă din Ungaria, acestora demult nu le mai trebue şi cu greu va cuceri şi pe cele orientale. Tendenţa aceasta este un progres naţional-maghiar, însă un regres cultural. La aceasta ar trebui să se gândească şoviniştii înainte de a vorbi de cultura lor fericitoare de popoare. Timpul şi desvoltarea nu se pot şuruba înapoi, de aceea popoarele mai cultivate nu vor primi niciodată o cultură mai inferioară, în Ungaria se poate dicei că stau două culturi faţă în faţă. Una, ca cultură naţională, împinge înapoi şi trebue să ducă la decadenţă, ceealaltă îmbulzesce înainte. Aceasta din urmă, lipsindu-’i premisele, nu s’a desvoltat încă organicesce, ci a fost importată aşa cf,când preste noapte şi altoită în ţeară. Ea are ceva forţat şi neveritabil, întocmai ca liberalismul maghiar, care privit fiind din punctul de vedere unilateral naţional,şi-a uitat şi a părăsit casele sale, care sunt libertatea şi egala îndreptăţire. [Nihil est liberale, quod non idem est justum. Am întrat ceva mai adânc în aceste expuneri, pentru câ ele contribuesc la explicarea politicei lui Tisza, care fiind expresiunea contrazicerilor și neadevărurilor timpului ei, trebue să peară în urma scăderilor sale. Căci numai ce este în adevăr drept şi liberal în simburele seu poate fi durabil. Că Coloman Tisza nu numai a suferit pretensiunile impetuoase ale poftelor naţionale, ci le-a şi favorisat şi susţinut, este în vie memorie de pe timpul goanelor naţionale, când Tisza a păşit pe scenă ca sdrobitor de naţionalităţi, însă nu numai în lăuntru, ci şi în afară are Tisza parte mare la poziţia de putere a Ungariei, înainte de toate faţă cu Austria. Că în punctul acesta Tisza n’a cedat stăruinţelor conaţionalilor sei înferbentaţi, cu deosebire ce se ţine de cestiunea limbii în armată, a fost dovadă, că el este destul de prudent, ca să înţeleagă, că a trece în cestiunea armatei preste o anumită margine ar însemna a influenţa în mod nefavorabil unitatea conducerii tactice şi administrative a alarmatei comune şi prin aceasta a altera posiţiunea de mare putere a monarchiei. Concesiunile făcute în privinţa limbii în armată sânt deja destul de îngrijitoare, ceea ce va trebuui să se vadă în curând, însă, durere, prea târziu. Cu toate aceste ministrul-preşedinte are meritul de a fi mijlocit cu succes relativ la raportul dintre Ungaria şi Austria. Şi numai prin această politică a fost posibil a face din Ungaria un factor atât de important în politica europeană, numai acetei politice au să mulţumească Maghiarii, că li s’a lăsat în lăuntru mână liberă, ca să lucre la realizarea statului naţional unificat şi a idealului lor naţional. Această politică a dat şi prilegiul la conflictul dintre Tisza şi oposiliţie. Când Tisza a devenit conaţionalilor sei prea austriac, a dispărut legătura, care a legat mai înainte amândouă părţile, inimicul comun al ideii de stat. Cu putere elementară s’a îndreptat acum şovinismul neînfrânat contra nutritorului seu de pănă acum. Acum a devenit Tisza deodată „calomniator“, „denunţant“ şi „trădător de patrie“. Ce deosebire între acum şi mai de mult! Cu ce plăcere feroce soia Tisza să excite pasiunile în desbateri, când arunca şovinismului câte o bucată de cestiune de naţionalitate, ca să-l abată dela alte cestiuni. Cu toate apucăturile şi şiretlicurile dialecticei sale parlamentare, studiată din cele mai bune isvoare, agita el şovinismul, fără să înţeleagă, că această agitaţiune şi lui îi va aduce moarte. Atunci răsunau aplausele în casă în onoarea lui Tisza şi noi eram denunţanţii, calomniatorii şi trădătorii de patrie. Ear’ acum ? ... . opresce se amintesc numele fiicei sale? Ce Zice? „Mori!“ Vreau sS-’ţi fiu ear’ serv credincios. Cine îmi va da o sabie, cu care se stâmpăr setea ta? Scena IV. Ludovica (cu perul în vânt, afară de sine, apare în fundul scenei cu pumnalul în mână și vede pe Eufemiu tocmai în momentul, când a plecat spre Teodor căuta o spadă). Ludovica (oprindu-se în fund): Eufemiu ? Ah, insultă cadavrul tatălui meu? O, netrebnicule, mori ! (îl străpunge, apoi repăşeste cu spaimă, române împetrită ca şi Niobe). Eufemiu, Ludovica, şi poţi . . .? Dar’ pedeapsa aceasta e dreaptă. Te revăd ... şi îţi mulţumesc! Din mâna ta îmi e dulce . . . chiar şi moartea. (Se apropie de ea împletecindu-se)^ Ludovică, iartă ! O, vai! Nu asculţi! Eşti scoasă din fire ? . . . Tu te îngrozesci. . . Ludovica (ar voi să vorbească, dar’ nu poate, în fine strigă cu voce înspăimântătoare): Tată ! O Eufemiu. Tată! . . . Eufemiu. El ’ţi-a poruncit? Sfântă poruncă ’ţi-a dat. Eu mor de mâna aceleia, pe care am adorat-o . . ., cum numai D-Zeu poate fi adorat! (Cade, Ludovica face un pas spre el). Fugi de mine! Eu sânt patricid, sânt un infam. Ce aud ? O fugi! Aud vocea lui Almanzor, care se reîntoarce. . . Nu-i putem refuza ministrului-președinte compătimirea noastră omenească, căci caracterul seu îl credem intact și lucrarea lui politică a fost săvîrşită pentru mărirea naţiunii sale, deşi pe socoteala altora. Dar, totodată este un sentiment omenesc şi prin urmare explicabil, când statorim cu satisfacţiune, că toate aceste au trebuit să se întâmple aşa, cum noi de multe ori am prorocit-o. Atât de rău a cunoscut dl Tisza pe conaţionalii sei şi nu a înţeles, că valurile şovinismului, puse odată în mişcare, vor trebui să rumpă cu sine tot şi în urmă şi pe d-sa? Acum în sfîrşit s’a înţeles, că punctul de mânecare, mijloacele şi scopul curentului politic dominant n’au fost totdeauna bine alese, şi a întrat spaima faţă cu devastările făcute de mult lăudatul parlamentarism, care acum ameninţă să înghită şi pe ministrul preşedinte. „Pester Lloyd“ arată cu degetele la „duda şovinismului“, dupâ ce a dat deja mai înainte „Kultur-egylet“-ului un gingaş vot de neîncredere şi a dat să înţeleagă, că naţionalităţile au cuvinte de a se feri de lupul în pele de miel. Ea a propoveduit şi cea mai nouă descoperire politică, că Ungaria este un stat poliglot. Atitudinea noastră politică, care totdeauna a fost basată pe acest fapt recunoscut în lege, niciodată n’a fost întimpinată nici măcar cu critică binevoitoare. Nici odată gravaminele noastre n’au fost examinate şi combătute în mod obiectiv. Când, provocaţi fiind, le-am enumerat punct de punct, au fost sau trecute cu tăcerea, sau „combătute“ cu suspectări şi banalităţi. Despre ciudata oblăduire a comitatului Târnava-mare n’a 78 nici o foaie maghiară nici un cuvânt, dar’ pentru vre-o denunţare a duşmanilor ideii de stat toate ’şi-au ţinut coloanele deschise pentru fiecine. De optimism ne am vindecat demult şi noi Saşii stim bine, că şi dacă dl Tisza nu va mai guverna, cu greu vor veni pentru noi timpuri mai bune. Mărturisirile acele însă dovedesc, că se face lumină şi în cercurile competente, că aşa nu mai merge. Atunci se va recunoaste şi aceea, că opoziţia noastră a avut un conţinut mai nobil şi imputarea, că sântem duşmani ai statului, va căda asupra acelora, a căror însufleţire oarbă a creat stările de lucruri degenerate, care se manifestează şi în parlament. Căci ce vor ei? Terorismul naţional. Şi noi voim ceea ce a cerut la 1661 contele Iuliu Andrássy pentru naţiunea sa: „Drepturile noastre sancţionate prin lege, nici mai mult, nici mai puţin“. CRONICA. Delii Carte. Maiestăţile lor şi Archiducesa Maria Valeria vor pleca la 23 i. c. la Ischl, unde vor sta o săptămâna şi vor petrece sărbătorile Crăciunului în cerc restrâns. * Nr. 275